Glasul Mureşului, ianuarie-iunie 1936 (Anul 3, nr. 45-67)
1936-01-19 / nr. 46
Anul III. No. 46. Tg.-Mureş, 19 Ian. 1936. GAZETA PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL DIN JUD. MUREŞ Apare în fiecare Duminecă ! Director: EMU. A. DANDEA. 2 IBi H-Ull Abonamentul: anual 100 Lei. Naţionalism, politicianism şi constructivism Ne grăbim să precizăm că în rândurile de faţă nu intenţionăm să comentăm vechi teorii sau nouă interpretări asupra naţionalismului, nici să repetăm injuriile obişnuite asupra politicianismului, şi nici să aducem omagii de ultima oră constructivismului. Aceste trei noţiuni îşi au de mult conţinutul lor precis şi o atmosferă cunoscută, aşa încât aducerea lor într’o discuţie nu poate provoca nici o confuzie. Cei cari sunt pentru sau împotriva uneia dintre aceste trei noţiuni, sau a tuturora împreună, pot s’o facă astfel în deplină cunoştinţă de cauză. Noi vrem să ne ocupăm aici despre politicianismul naţionalist, despre naţionalismul politicianist şi, în raport cu aceste isme, despre naţionalismul constructiv. O asemenea discuţie ni se pare absolut necesară, fiindcă din lămurirea ei s’ar putea evidenţia necesitatea unei severe morale publice, sub raport politic românesc, şi s’ar vedea mai ales toată falsa postură de moralişti şi de naţionalişti, pe care unii dintre compatrioţii noştri ţin, de un timp încoace, s'o afişeze tot mai ostentativ şi tot mai des. O seamă de inşi dornici de largă popularitate, şi prin aceasta de sigură venire la putere, şi-au făcut o obişnuinţă din a exagera toate metehnele vieţii noastre politice şi administrative, aruncând toate aceste metehne, de multe ori izolate şi efemere, pe seama lipsei de naţionalism, şi mai ales pe seama lipsei de naţionalism a guvernului, şi ca deci, dacă vrem să înlurăm toate aceste vicii, e nevoie imediată de un guvern de naţionalişti, pentru care, desigur, ei sunt cei mai indicaţi. E suficient ca să falimenteze undeva un comerciant român, ori un bacalaureat care caută o slujbă să nu fie servit, ca să fie imediat denunţată cauza: lipsa de naţionalism a guvernului. Şi cum aceşti domni au fost suficient de abili pentru a-şi asigura concursul unor gazele ce s-au specializat în violenţele de limbaj, publicul şi ţara românească are astfel zilnic prilejul de a afla că guvernul care ne conduce e în conflict cu sentimentul iubirii de neam. Se poate imagina o mai incalificabilă demagogie decât aceasta? Şi totuş promotorii unei asemenea mişcări au — se zice — convingerea că luptă pentru o sănătoasă morală naţională, clădită pe sinceritate şi adevăr. Cum, e moral, e drept să denunţi în faţa ţării că guvernul ajuns la cârmă prin încrederea Regelui şi prin voinţa Naţiunii, adică tocmai prin factorii pe care tu ai pus pe steagul luptei tale, e lipsit de iubirea de neam ? Aceasta este morala nouă, acestea sunt zorile unei alte vieţi româneşti pe care ne-o anunţaţi cu atâta sgomot?... Acesta este naţionalismul poliliticianist pe care, ţinem să se ştie, îl desaprobăm şi împotriva căruia vom lupta totdeauna. Dar dacă nu putem fi de acord cu o asemenea politică, apoi cu atât mai puţin vom putea îmbrăţişa politicianismul naţionalist, care, din umbră, învâluindu-şi acţiunile şi interesele în mantia ipocriziei, prin răstălmăciri de sensuri şi de cifre, ţine să convingă ţara că atât de la guvern cât şi din opoziţie, n’a avut in vedere decât rezolvarea... adevăratelor nevoi naţionale Pentru astâmpârarea nevoilor naţionale am dat pensii funcţionarilor maghiari, cari au refuzat să depună jurământul de credinţă, pentru aceleaş nevoi am avut contractul Stewart, vechiul contract Skoda, şi tot pentru aceleaş nevoi am desfiinţat in 1932, câteva mii de posturi din învăţământul românesc. Acest limbaj ni se pare de o ipocrizie desgustătoare, in care te revoltă deopotrivă atât iezuitismul argumentării cât şi tupeul inconştienţei. Naţionalismul politicianist reprezintă o demagogie periculoasă prin consecinţe, dar politicianismul naţionalist e o primejdie prin simpla lui prezenţă în configuraţia politică. In faţa acestui fel de a face politici se ridică naţionalismul constructiv al partidului liberal al cărui crez şi rezultate le-a expus cu o înaltă demnitate însuşi primul ministru al ţării dl G. Tătărescu, în răspunsul ce l-a dat, în Parlament, discuţiei la mesaj. Pentru el nu trebue cuvinte. Ajunge o simplă reproducere din acel magistral discurs. „Dela 15 Noembrie 1928, până la 15 Noembrie 1933, adică în timp de cinci ani, s’au construit 855 de şcoli, pe când dela 15 Noembrie 1933, până la 15 Noembrie 1935, adică timp de 2 ani s’au terminat din totalul şcolilor începute 2391 şcoli (aplauze prelungite, strigăte, bravo!) In aceiaş perioadă de ani s’au construit 18 spitale faţă de 38 spitale, în ultimii doi ani; 27 dispensării în 5 ani, faţă de 223 dispensării in doi ani (aplauze prelungite) 864 primării în cinci -ani, faţă de 1369 primării in doi ani, (aplauze); 2269 km. şosele noi în cinci ani, faţă de 3911 km. noi în doi ani (aplauze); 6336 poduri noi în cinci ani, faţă de 11.858 poduri noui in doi ani (aplauze prelungite); 2527 kilometri linii telefonice noui în cinci ani, faţă de 3814 km. linii telefonice noui în doi ani; 345 biserici în cinci ani, faţă de 593 biserici în doi ani (aplauze) Pentru a se putea judeca şi mai bine valoarea acestei opere, este necesar a preciza că cifra prevederilor bugetare ale administraţiilor locale a atins în perioada anilor 1928-1933 suma de 40.608.422.367 lei, pe când în perioada anilor 1933—35 de compresiune bugetară 8 miliarde 867.203.842 lei. Contribuţia Statului la desăvârşirea lucrărilor din aceşti ultimi doi ani, a fost de 1.461.769.195 lei, adăugând însă că gestiunea ultimilor doi ani, a fost împovărată de datorii lăsate moştenire de administraţiile precedente în valoare de lei 3.193.602 694 lei. Iată glasul cifrelor:“ In faţa acestei situaţii, cetăţenii, în orice tabără ar fi cuprinşi, pot judeca limpede de partea cui e dreptatea politică, şi cine este realizatorul naţionalismului care ne trebue. Vasile Netea De ce şi cum sa facă ţărănoi politică ?Primejdia cea mare la noi nu este că sunt câţiva răi, ci că sunt prea mulţi nepăsători’. (Dintr’o cuvântare a lui Ion I. C. Brătianu, rostită in anul 1900) Politica este, cum se vede, un îndoit meşteşug: înseamnă de o parte a conduce ţara. Iar de altă parte înseamnă a câştiga încrederea, sau votul poporului. Mersul treburilor ţării atârnă de felul de-a munci al celor puşi în locuri de conducere. Dacă aceştia vor fi rău aleşi, şi treburile ţăriir vor merge prost. De aici se desprinde îndatorirea tuturor de-a se interesa de mersul treburilor ţării, de mersul politicei. După cum fiecare judecă temeinic, atunci când este vorba de gospodăria sa, aşa trebue să facă şi în politică, fiind vorba doar de interesele ţării, cari sunt şi ale lui. Aceasta cu atât mai mult, că atâţia nechemaţi râvnesc să ajungă la conducere. Faţa de asemenea mişei, cari umblă cu vorbe amăgitoare şi fac mare gălăgie, mulţimea celor buni nu trebue să stea nepăsătoare. Aşa înţelege Partidul Naţional- Liberal rostul politicei, înfăţişează şi tălmăceşte poporului tot ce trebue să ştie despre ţară şi aşezămintele ei politice, pentru ca, luminat fiind, să-şi poată alcătui o judecată politică folositoare ţării. O ţară este o mare familie. Este familia unui popor, ai cărui fii sunt legaţi unii de alţii, prin înrudirea de neam şi de limbă, prin acelaş trecut, prin acelaş viitor, precum şi prin cerinţa apărării comune faţă de aceiaşi duşmani. După cum fiecare familie îşi are capul, de care asculta toţi membrii ei, tot astfel şi în marea familie a unui popor dintro ţară sunt conducători şi conduşi. Nu se poate, ca toţi să fie miniştri, prefecţi, ori primari. După cum conducătorul unei gospodării nu lucrează numai de capul lui, ci se sfătueşte şi cu membrii familiei asupra treburilor gospodăriei, tot astfel se întâmplă şi în conducerea unei ţări. Ba mai mult, conducătorul sau conducătorii statului sunt dea dreptul legaţi să ţină seama de părerea şi de voinţa cetăţenilor, căci aceştia iiajează în locurile de conducere, prin votul lor. Prin urmare, cârmuirea unei ţări se face de către conducători, după priceperea şi voinţa lor, dar şi după voinţa poporului. Această îndeletnicire se cheamă politică.