Glasul Mureşului, ianuarie-iunie 1939 (Anul 6, nr. 163-186)

1939-01-08 / nr. 163

2__ „Nasc şi in Ardeal oameni“ VIII. 1). Patriarhul Miron Cristea. Şi este tot meritul I. P. S. S. de a fi asigurat în cadrul noii constituţii a statului român întregit preponderenţa bisericii ortodoxe şi autonomia acesteia. Dar scara măririlor nu era închisă pentru Miron Cristea. In curând avea să se înalţe şi mai sus, cel mai sus dintre români. In urma răsboiului şi după prăbuşirea imperiului rus, Româ­nia a ajuns cea mai puternică ţară ortodoxă şi cea mai întinsă. Sub conducerea mitropolitului nostru primat se aflau patru mitro­­poliţi. Se impunea, cum susţinea prof. Iorga, bazat pe adânci te­meiuri istorice, creiarea Patriarhatului. Şi apoi, cum spunea D-l Alexandru Lapedatu, ministrul Cultelor şi Artelor, în expunerea de motive, rolul bisericei noastre e mai însemnat uneori „decât al tuturor patriarhatelor împreună“. Intr’adevăr, vreme de peste patru secole, întreaga ortodoxie răsăriteană n’a avut un ocrotitor mai sigur şi mai generos de cum au fost atâţia din smeriţii noştri voevozi, dintre cari e suficient să amintim numele unui Neagoe Basarab, a unui Matei Basarab, a unui Vasile Lupu, a unui Constantin Brâncoveanu, a căror danii şi ctitorii se întind de la Muntele Athos până departe pe meleagu­rile Siriei şi ale Arabiei, ajutând şi clădind biserici şi mănăstiri, ocrotind şi adăpostind arhierei năpăstuiţi de mahomedani, trimi­ţând bani, odăjdii, mai apoi şi cărţi, pentru a ajuta din toate puterile lor mult încercata ortodoxie. Şi mai e încă ceva. Ajutorul dat de voevozii români orto­doxiei răsăritene n’a fost dat cu nici un scop politic, cu nici o tendinţă imperialistă, cum a fost cel dat de ţarii ruşilor, ci a fost dat din cea mai curată inimă, din cea mai desinteresată dragoste creştinească. „In sfârşit, după cum încheie d-l Lapedatu expune­rea de motive pentru înfiinţarea patriarhatului român, prestigiul politic, de care se bucură statul român în rândurile celorlalte state ortodoxe, reclamă cu necesitate ca biserica sa naţională să nu rămână, în relaţie cu bisericile acestora şi în acţiunile comune cu ele, în situaţia de inferioritate, numai prin faptul că, în ordi­nea sa ierarhică, nu are încă un patriarhat naţional ca şi acelea“­Pe temeiul acestor motive, Sf. Sinod şi Parlamentul, la pro­punerea dlui Alex. Lapedatu, au primit cu multă însufleţire proectul de lege pentru înfiinţarea Patriarhiei. Mitropolitul primit Miron Cristea, a fost ridicat astfel la ran­gul de Patriarh, fiind primul Patriarh al României. Şi cu acest înălţător prilej marele bărbat de Stat Ionel I. C. Brătianu, a ţinut să dea o nouă dovadă de dragoste acestui stră­lucit fii al Ardealului, declarând, la Senat, următoarele: „Domni­lor Senatori! Atât se leagă în sufletul meu biserica de omul, care o reprezintă azi aşa de demn şi aşa de fericit pentru faza importantă a dezvoltării ei, încât nu socot că este nevoe să insist asupra urărilor pentru persoana sa. Am atâta cre­dinţă în puterile, pe cari şi de azi înainte le va pune noul Patriarh pentru îndeplinirea sfintei şi marei sale misiuni, în­cât nu este nevoe să insist. Din toată inima îi zic: Să trăia­scă şi să-şi îndeplinească această misiune în plin­­“ N’a trecut mult după aceasta şi prin durerosul act de la 4 Ianuarie 1926, anulat apoi la 8 Iunie 1930. Patriarhul Miron Cristea a fost numit Regent alături de A. S. R. Principele Nico­­lae şi Gh. Buzdugan, iar în anul de faţă a fost numit de M. S. Regele Carol II Preşedinte al Consiliului de Miniştri. Aceasta a fost viaţa­­tânărului care a venit în lume acum şaptezeci de ani, într’o căsuţa ţărănească, fiind botezat şi închi­nat la icoană de către un cioban. Dar, pentru a porni, ca simplu copil de ţăran de la Topliţa­ Română, cu cioareci şi suman, fără neamuri suspuse, fără un nu­me consacrat, fără avere şi fără protectori, pentru a ajunge Pat­riarh, Regent şi Preşedinte de Consiliu, ajutat numai de darul să­dit de Dumnezeu în sufletul tău, înseamnă că eşti, desigur, o culme între culmi. I. P. S. S. Patriarhul Miron Cristea e una dintre aceste culmi, greu de egalat chiar şi într’o istorie în care strălucesc atâ­tea figuri ridicate din clasele cele mai de jos ale naţiunii. Dacă ar fi să caracterizăm numai prin câteva cuvinte per­sonalitatea şi opera Patriarhului Miron, de altfel atât de largă şi atât de variată, am putea să-l considerăm un neîntrecut Arhiereu, un mare Luptător şi un mare Pedagog naţional. I. P. S. S. e unul din spiritele cele mai pătrunzătoare ale istoriei noastre, un Arhiereu cu inimă de poet şi luptător, un căr­turar cu orizonturi largi, vaste, cu adânci resurse de orientare, simţind limpede care este rostul şi sensul culturii şi artei române şi, în sfârşit, este un bărbat de stat înzestrat cu mult curaj, cu multă perseverenţă şi cu o ageră perspicacitate.­­ Vasta cultură teologică, literară, filosofică, istorică şi econo­mică, altoită pe o bogată inteligenţă şi pe un viguros talent crea­tor, au făcut din Patriarhul Miron Cristea un gânditor, un orator şi un scriitor de mari proporţii. Stilul şi limba scrierilor sale, ca şi a cuvântărilor, pline de atâta însufleţire şi de atâta avânt, având o construcţie logică de o rară limpezime, e întru totul stilul şi limba unui poet filozof. Din cuvântările şi scrierile sale, se vede precis perfecta sa familiaritate cu cele mai grele probleme bisericeşti, politice, căr­turăreşti şi artistice, năzuindu-se întotdeauna să le rezolve şi să le integreze în albia spiritului naţional. Pentru Patriarhul Miron Cristea cultura şi arta, după cum am văzut în citatele anterioare, nu sunt altceva decât elemente pen­tru înălţarea şi consolidarea neamului, pentru indestructibila lui solidaritate, pentru încordarea sa spre idealul veşnic , libertatea, puterea, gloria, mântuirea în faţa lui Dumnezeu. Literatura, teatrul, muzica, pictura şi arhitectura trebue să evidenţieze spiritualitatea şi talentul neamului, originalitatea lui, ca­racteristica lui, oglinzi în care să­­ se reliefeze sufletul românesc, mijloace puternice de idealizare a vieţii, degajându-se din ele acea atmosferă morală prielnică unei bune convieţuiri omeneşti. Cu un cuvânt, I. P. S. S. Patriarhul Miron este Păstorul, care pe toate ale turmei le ştie şi Ie înţelege şi pe toate le îndepli­neşte cu neostenită osârdie şi cu nesecată înţelepciune. Cititorule, dacă într’o zi îţi vei simţi sufletul obosit sau tul­burat, dacă te vei simţi căzut în grele nelinişti şi în amare re­­remuşcări, urcă pe valea Mureşului în sus, la Topliţa­ Română, unde, smerită şi înconjurată de mireasma brazilor, se înalţă mă­năstirea Proorocului Ilie, ctitoria I. P. S. S. Patriarul Miron Cristea, veghiată de călugări cucernici, sub temelia căreia îşi dorm somnul de veci părinţii I. P. S. S. Această mănăstire este o relicvă preţioasă a trecutului nos­tru ortodox, salvată dela peire de I. P. S. S. şi a cărei poveste este cuprinsă în inscripţia din jurul naosului: „Cu vrerea Tatălui şi ajutorul Fiului şi cu săvârşirea sf. Duh s’au făcut această sfântă biserică neunită în anul 1847, fiind împărat Ferdinand, cu blagoslovenia Prea Sfinţitului Va­sile Moga de la Sibiu, protopop au fost Zaharia Matei, cu în­demnarea şi cu osârdia preotului Gheorghe, împreună cu fii săi preoţii Ştefan şi Ioan Ujică . „Iar înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul Miron, aducând aici această bisericuţă din comuna vecină Stânceni, a reclădit-o, a înfrumuseţat-o în zilele gloriosului rege Ferdinand I şi a ur­maşului său Mihai I, fiind episcop al Vadului P. S. S. D. D Nicolae Ivan, şi s’a sfinţit în anul 1928 cu hramul Sfântului proroc Ilie, ca să proslăvească în veci numele Domnului şi să se pomenească în ea ostaşii români, căzuţi pe strămoşes­cul pământ al Basarabiei, al Bucovinei şi al Ardealului, pen­tru desrobirea lor“, hotărându-i -se următorul destin: „Sa­se de mănăstirii o desvoltare cât mai mare, ca să reverse cât de multă mângâiere asupra sufletului poporului român, să-l întărească în credinţa strămoşească, să-l lumi­neze şi prin munca călugărilor ei să facă cât mai bune ser­vicii Bisericii ortodoxe, reînviind viaţa bisericească cu toate tradiţiile şi datinele eî, care în Ardeal — în multe părţi — s’au pierdut după trecerea unor Români în altă lege“. Vei găsi acolo, cititorule, linişte şi mângâiere, reazem su­fletesc şi încredere în puterile tale. Cei doi ţărani, pictaţi atât de expresiv de pictorul Belizarie, cari te privesc de pe părete cu atâta creştinească bunătate, pă­rinţii I. P. S. S., ctitori ai bisericii, lângă care stă fiul lor Patriarh şi pe atunci şi Regent, te vor face să crezi că la Dumnezeu totul e cu putinţă, şi că prin muncă şi credinţă toate porţile sunt deschise. Acum şi în vecii vecilor, Amin! (Sfârşitul CAP. I.) (Va urma) Glasul Mureşului „Glasul Mureşului" doreşte onoraţilor săi colaboratori şi cititori un AN NOU FERICIT şi care să aducă înfăptuirea tuturor năzuinţelor româneşti!

Next