Glasul Mureşului, ianuarie-iunie 1939 (Anul 6, nr. 163-186)

1939-06-11 / nr. 184

Glasul Mureşului Pre­iice Săptămânii »Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni“ (Matei IV, 19). Cinstite creştine, în împărăţia lumii aces­teia, regii, împăraţii şi toţi conducătorii de po­poare, îşi aleg sfetnicii pentru a le uşura sarcina conducerii. Şi cu cât ale­gerea aceasta este mai fericită, cu cât sfetnicii sunt mai înţelepţi şi cu tragere de inimă pentru supuşii lor, cu atât trebile ţărilor şi neamurilor merg mai bine. Când Isus Domnul a ieşit la propovăduire şi-a îndreptat privirea spre ucenici, spre sfetnicii cari aveau să ducă mai de­parte, în lume, vestea cea nouă a împărăţiei cereşti. Şi dacă regii pământeşti îşi aleg miniştrii dintre cei mai înţelepţi supuşi, dintre cei mai cărturari,, împăratul veciniciei n’a făcut aşa. Şi-a ales uce­nicii dintre necărturari, neÎnţelepţi, coborându-se pe malul apelor, între pescarii sărmani şi neştiu­tori! Şi din ei, puterea Dumnezeiască a făcut stâlpii de mai târziu a­i împărăţiei celei nouă. Ei, necărturarii, au dus în cele patru unghiuri ale lumii păgâne, cuvântul sfânt. Aşa le poruncise învăţătorul lor: „drept aceia mergând, învăţaţi toate neamurile“ (Mat. XXVIII, 19). Câtă mângâiere am simţi noi, cei de azi, dacă acelaş Mântuitor ar veni pintre noi să ne cheme : „veniţi să vă fac pescari (vânători) de oameni“! Adecă să ne încredinţeze marea misiune de a câş­tiga sufletele oamenilor, pentru viaţa cea veşnică! Sau, ce zic eu? poate că ar umbla mult Isus împăratul, până să gă­sească 12 ucenici, în lu­mea răutăţii de astăzi! Ce zici, fratele meu, ai primi bucuros să te lepezi de toate şi să-i urmezi lui Hristos ? Preotul EFTIMIE Lunca Bradului Forţele noastre aeriene De îndată ce M. S. Re­gele deveni Capul arma­tei, opera de înzestrare, după un plan bine chib­zuit, începu cu mare stă­ruinţă. O atenţie deose­bită dobândi aviaţia. S’a realizat o forţă avi­atică tânără dar reală, dotată cu excelent mate­rial, cu piloţi ce pot ri­valiza cu cei mai bine pregătiţi şi curagioşi din lume... Dar nu este numai atât, personal, Suveranul ins­pectează şi studiază pro­gresele aviaţiei noastre, asistă la probele de zbor ale avioanelor româneşti de vânătoare. Unul din aceste avioane este construit la Braşov şi poartă numele „Avionul I. A. R. 80“ — avionul Industriei aviatice româ­neşti! Probele au dovedit calităţile excepţionale ale avioanelor construite la noi în ţară. Creşte inima românului citind cum Suveranul a urmărit toate aceste pro­be, pentru a se convinge, personal, ca un şef ade­vărat ce este, de calită­ţile materialului... E o mândrie pentru poporul nostru, că putem fabrica în ţară, avioane moderne şi că România se poate bizui pe forţa ei aeriană şi pe armata sa puternică. Cooperativa Regională „Solidaritatea“ Tg.-Mureş. Telefon 392 A început distribuirea spirtului şi rachiurilor monopolizate în ju­deţul Mureş, pe cum urmează: Depozitul Central Tg.-Mureş, Str. Berăriei 2­ 8 Post (Fabrica Bürger telefon 394.) Subdepozitul: Topliţa, Str. Dâmb 54, (lângă Judecătorie) Tel. 27. „ Reghin, Piaţă No. 33. Telefon 68. „ Miercurea-Niraj, Piaţă No. 20. „ Teaca, filiala „Solidaritatea“ Piaţă No. 12 „ Râciu, „ Şoseaua Clujului. Se distribue următoarele produse de Monopol ale Dir. Comer­ciale M.A.T. : Spirt casnic 95°. Rachiu de 40°. Rachiu de 32°. 3 înmormântarea unui voluntar erou in ziua de 1 Iunie, a avut loc înmormântarea unui modest funcţionar de la Administraţia de constatare a Jud. Mureş, Victor Vancea. Concetăţenii lui nu-l ştiau pe Vancea, deşi este un erou. La moarte, prietenii şi cama­razii au dat în vileag e­­roicile fapte a răposatului. In timpul răsboiului mon­dial, a plecat de pe fron­tul austro-ungar în Italia. Acolo găsind pe fraţii din Ardeal, a constituit primul pluton de voluntari legionari şi au venit pe frontul român. A făcut bravuri de vitejie tânărul sublo­cotenent de atunci. A fost decorat CU Steaua Româ­niei în gradul de cavaler. Virtutea militară cu spade, în gradul de ofiţer şi marea decoraţie Ferdinand I­u. I s’au dat onorurile militare de către un plu­ton dela Regtul 82 inf., 39 Art. şi 40 Art. A vor­bit la mormânt despre faptele eroice a lui Victor Vancea, S. S. Protopop Iosif Pop, Dnii Căp. Cojo­­caru în numele voluntari­lor, căp. rez. Constantin Ioan în numele U. O. R. şi controlor Macavei din partea Administraţiei Fi­nanciare. Plugari! Vizitaţi Depozitul - Expoziţie de pluguri şi alte maşini agricole a cooperativei „Solidaritatea“, în Tg.-Mureş str. Berăriei 2­8 (fost fabrica de bere Bürger). Vânzări se fac şi pe credit, pro­______ curând cooperativa împrumutul. Sărbătorirea unui consilier al Curţii de Apel Selectul corp al ma­gistraţilor de la instanţele Tg.-Mureş, a sărbătorit printr-o masă comună pe distinsul consilier Emil Anastasiu. Au luat parte Domnii: Preşed. curţii criminale Petru Avramescu, procu­ror general Pioneanu, preşed. curţii civile penale N. Protopopescu, insp. judecătoresc Ghiorghiu, consilieri: Penciulescu, Dragulea, Gh. Vulpe, N. Lupan, Dan Antonescu, Dimitriu procuror de curte Baiulescu, primpreşed. Merişor primprocuror Pa­­lade, preşed. judec. instr. Alduleanu, consilier D. Purdel, judecător Mitri­­can, dl. medic Florian, etc. Intr’o caldă prietenie şi un frumos cerc prin vi­brante cuvântări s’a elo­giat munca conştiincioasă şi integră a Dlui Consilier de Curte Anastasiu, cu 20 ani de rodnica activi­tate în magistratură. Primăria Comunei Topliţa _________Jud.Mureş. No. 1185/1939. * ~~ Publicaţiune. Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că, în ziua de 15 Iulie 1939, orele 10 a. m. se va ţine licitaţie publică cu oferte închise pentru confecţionarea echipamen­tului guarzilor comunali. Valoarea lucrării după deviz este de 18.000 lei. Licitaţia se va ţine în conf. cu art. 88—110 inclusiv din legea contab. publice, Regulam, oficiu­lui Central de Licitaţii şi normele publicate în Mon. Oficial. Toate persoanele care vor lua parte la licitaţie, vor depune pe lângă ofertă şi o garanţie de 5 la sută din valoarea furniturii. Caietul de sarcini şi devizul se pot vedea în fiecare zi de lucru la primărie. Topliţa, la 2 Iunie 1939. Primar, Notar, Florea Coman, Petru Laiu. Citiţi şi abonaţi „GLASUL MUREŞULUI“ Abonamentul anual lei 100

Next