Graiul Sălajului, aprilie 2002 (Anul 13, nr. 2540-2561)

2002-04-22 / nr. 2555

HANDBAL (1) Liga Națională Aproape le-au scos din lupta pentru Cupele Europene Oțelul Galați - Silcotub Zalău 21 23 (8 -14) Silcotub a învins mult mai u­șor Oțelul Galați decât o arată scorul final. Dacă în prima parte a reprizei I, meciul a fost destul de echilibrat (2-1,6- 7), în partea a doua elevele antrenate de Gheorghe Tadici s-au distanțat la o diferență care nu le permitea să mai piardă această întâlnire (6-13), pentru ca după primele 30 de minute zălăuancele să intre la vestiare cu un avantaj de șase goluri. Cea mai mare diferență de scor a fost înregistrată în minutul 36, când Silcotub conducea cu opt goluri (9-17). Gazdele au revenit, reducând din handicap, însă nu suficient nici măcar pentru a egala. Cu două minute înaintea finalului, la scorul de 19- 23, Silcotub avea numai patru jucătoare­ de câmp, fapt ce le-a permis gălățencelor să se apropie la două goluri, diferență cu care s-a și încheiat meciul. Cu acest rezultat, Oțelul își reduce șansele de a mai prinde un loc într-o Cupă Europeană în sezonul 2002/2003. "Le trebuie neapărat o victorie în deplasare ca să mai aibă șansă într-o Cupă", a declarat, după meci, antrenorul Gheorghe Tadici. Peste numai două zile, campioana României va juca pe terenul Reminului, echipă care sâmbătă l­a Etapa a XXVIII-a: Oțelul Galați - Silcotub Zalău 21-23, "U" HCM Bacău a stat. • Partidele "U" Ursus Cluj - CS Tomis Constanța 37-19, CSM Sebeș - Oltchim Rm. Vâlcea 18-30, HC Selmont Baia Mare - "U" Remin Deva 21-20, s-au desfășurat în devans. • Meciul Rulmentul Brașov - Rapid CFR București va avea loc luni, 22 aprilie. _______________________ Etapa viitoare, a XXIX-a (miercuri, 24 aprilie). "U" Remin Deva - Silcotub Zalău (în tur, 21-26), CS Tomis Constanța - Oltchim Rm. Vâlcea (15-42), HC Selmont Baia Mare - Oțelul Galați (23-21), CSM Sebeș - "U" Ursus Cluj (30-36), "U" HCM Bacău - Rulmentul Brașov (23-52); Rapid CFR București va sta: SILCOTUB: Tereza Tamaș, Tolnai Tau­da (portari), Camelia Bucur (6 goluri), Ramona Farcău (5), Alina Jula (4), Carmen Buceschi (3), Ana Maria Lazer (3), Daniela Morari (1), Valeria Motogna Beșe (1), Alina Măerean; Antrenor - Gheorghe Tadici calificat în finala Challange Cup, în dauna formației Rapid CFR București. în ultimii doi ani, Silcotub nu a învins la Deva, însă în acest sezon, zălăuancele au trecut de două ori de Remin (26-20 (turneul de sală) și 26-21 (tur). Meciul va avea loc miercuri, 24 aprilie, ora 17:00. Team­ul zălăuan a învins la Galați și se pregătește pentru un joc extrem de dificil, la Deva, cu "U". Remin INTERNET Premiera Sâmbătă, 20 aprilie, ora 20:00. Silcotub Zalău a intrat in istoria handbalului feminin românesc ca fiind prima echipă care are site. Adresa site­­ului, www.silcotubhandbal.ro, a fost structurată pe mai multe capitole: știri, palmares, lot, conducere etc. Sigur că, în timp, site-ul va fi completat cu o arhivă ce va cuprinde rezultatele întregului sezon competițional intern 2001/2002 și, bineînțeles, mai multe știri. Vom încerca, pe cât este posibil, ca la puțin timp după încheierea unui meci să vă putem oferi amănunte, indiferent de locul de disputare. Nu putem decât să vă dorim "navigare" plăcută pe www.silcotubhandbal.ro. CLASAMENT m­PCV Clinică privată rom­âno-germană , un­­c>­ Tratează cu aparatură de ultimă oră și înaltă performanță hemoroizi fisuri analo glossar­; si ALTE AFECȚIUNI ANO-RECTALE Asist univ. dr. Marius Neculoiu * n . " í. cime?Burghelea fără dureri și cu un grad înalt de eficiență (laser de tehnologie germană) Laura BugorS Cluj-Napoca, str. Moților nr. 6-8. Telefon: 094-695 470. 1 1. Oltchim 26 22 1 3 858-573 45p. 2. Silcotub 26 22 1 3 792-601 45p. 3. Remin 26 17 2 7 713-624 36p. 4. Rapid 25 12 3 10 707-696 27p. 5. Selmont 25 11 3 11 613-617 25p. 6. Oțelul 25 11 3 11 586-602 25p. 7. Ursus 25 9 4 12 674-666 22p. 8. CS Tomis 26 10 2 14 658-781 22p. 9. Rulmentul 24 9 2 13 654-643 20p. 10. CSM 25 3 3 19 637-768 9p. 11. "U" HCM 25 1­0 24 627-948 2p. HANDBAL (1) Cupele Europene CHALLANGE CUP "U" Remin Deva va juca finala cu BSV Buxtehude Echipa "U" Remin Deva va juca finala Challange Cup, după ce sâmbătă a învins pe teren propriu, în manșa a doua a semifinalei, o altă echipă românescă, Rapid CFR București. Devencele s-au impus cu 21-19 (7-8), iar în meciul tur, la București, au câștigat cu 25-24. La numai trei ani după promovarea în Liga Națională și la prima participare într-o Cupă Europeană, Remin Deva reușește performanța de a se califica într-o finală europeana. lată și marcatoarele celor două formații: Năniță 5, Toth 4, Zavragiu 3, Bidirel 3, Picu 3, Pătru 1, Avădani 1 (pentru Remin), Gâscă 6, Hobjilă­ 4, Dumitrescu 3, Dobrin 3, Pană 1, Iorgu 1, Gheorghe 1 (pentru Rapid). în cealaltă finală, formația germană BSV Buxtehude a trecut cu dublă victorie de CD Gil Lagos (3*1-14,25-20). în Finala se va disputa 11 mai, (turul), respectiv 19 mai (returul). LIGA CAmPIONILOR Kometal D.P. Skopje s-a calificat în finală Echipa macedoniană Kometal D.P. Skopje s-a calificat sâmbătă în finala Ligii Campionilor­ Kometal, care a trecut în semifinale­­ de Larvik HK (Norvegia). După ce a pierdut meciul tur cu 29-22, a învins pe teren propriu cu 28-21, beneficiind de un gol în plus marcat în deplasare, Kometal s-a calificat în semifinale. Cealaltă finalistă a fost cunoscută abia aseară, când Bud. Briliant Podgorica a jucat­ returul pe propriul teren cu HERTZ FTC Budapesta. în tur, scorul a fost egal, 32-32 și, teoretic, prima șansă de calificare o are formația iugoslavă. Finala se va disputa în 11 mai (turul), respectiv 19 mai (returul).

Next