Graiul Sălajului, ianuarie 2007 (Anul 18, nr. 3744-3764)

2007-01-15 / nr. 3751

15 ianuarie 2007 In Sălaj. Numărul caselor familiale pentru copii, in creștere Una dintre casele de tip familial pentru copii din județ, aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj, este și casa de la Someș Odorhei. Aici sunt găzduiți 8 copii, 2 băieți și 5 fete, precum și o studentă. Cei 8 sunt frați din trei familii cu probleme sociale din Cerîșa, din Bălan și din Zalău. Copiii, sunt găzduiți, primesc hrană, îmbrăcăminte, sunt îndrumați în pregătirea școlară, dar mai sunt antrenați și în activitățile casnice. Fiind instituționalizați într-o unitate de dimensiuni mai reduse, așa cum apreciau cele două referențe sociale, întâlnite deunăzi, aici, doamnele Angelia Ilieș și Lia Pop, copiilor li se creează deprinderi familiale. Ei pot lucra, după terminarea temelor, în bucătărie, la spălat de vase, dereticat, curățat legume, precum și în gospodărie."Viața din casele familiale are o influență benefică asupra copiilor", a apreciat directorul DAGSPC, dna. Violeta Milaș, nu doar pentru faptul că ei pot deprinde muncile casnice, ci și pentru că legătura cu satul, cu comunitatea este mai directă. Ei învață aici și să se organizeze singuri. "E drept că sunt costuri mai mari, dar aceste case oferă o altă perspectivă și un alt viitor copiilor. De aceea se dorește ca numărul acestor case de tip familial pentru copii, în mediul rural, se creasca în perioada următoare". Domnia sa a menționat că se poartă discuții cu Fundația "Acasă" pentru realizarea a trei case în comu­nități locale. Până în prezent, reprezentanți ai trei administrații locale au răspuns favorabil acestei inițiative. Este vorba de primăriile din Meseșenii de Jos, din Hereclean, care pot asigura spațiu pentru case de tip familial, precum și de cea din Românași, unde încă nu s-a definitivat problema spațiului. La această dată, se îngrijește și se modernizează actualele spații de care se dispune. în casa din Someș Odorhei, se derulează lucrări, cu finanțarea Consiliului Județean (în sumă de 500 milioane lei vechi) și din donația fundației din Sibiu, Mission Without Borders (50 milioane lei vechi, o centrală termică și o parte din calorifere). Până la începutul lunii februarie se dorește finalizarea lucrărilor de reparații, care au vizat refacerea tavanelor, gletuirea pereților, realizarea sistemului de încălzire centrală, zugrăvit, refacerea fosei septice, amena­jarea unui uscător de haine, schimbarea ușilor. Recent a fost înnoit mobilierul (din donație de la prieteni norvegieni) și s-a achiziționat o combină frigorifică și un aragaz. Astfel de lucrări de reparații, s-au derulat și la casele de tip familial din Cehu Silvaniei, după cum ne-a informat dna. Ana Petruț, șef centru și au vizat înlocuirea acoperișului, tencuieli, reparația zidăriei, înlocuirea geamurilor și ușilor. ms- MARIA ADELA MUREȘAN Poliția TF pe urmele călătorilor frauduloși In cursul săptămânii trecute, Biroul Județean de Poliție Transporturi Zalău, împreună cu lucrători de la T.F. Jibou, Inspectoratul județean de­ Jandarmi Sălaj și organe de control C.F.R., a organizat acțiuni de control pe trenurile care au circulat pe relația Jibou - Baia Mare și retur. Scopul acțiunii a fost de a depista călătorii frauduloși și de a preveni actele antisociale pe mijloacele de transport pe calea ferată. Așa după cum ne-a informat subcomisar Horea Boldea, șeful Biroului Județean de Transporturi Sălaj, cu acest prilej au fost identificați 47 de călători frauduloși, pe cele 5 trenuri patrulate, aplicându-se suprataxe în valoare de 235 RON. De asemenea, au fost legitimate 58 de persoane, aplicându-se 4 sancțiuni contravenționale la H.G. 203/2003. Dl. Boldea ne-a mai relatat că s-a început urmărirea­­ penală de către Biroul de Poliție TF Zalău împotriva numitului P.D.V., de 28 de ani, care în cursul lunii septembrie 2006 a efectuat controale la călătorii de pe mijloacele de transport TRANSURBIS fără a avea calitate oficială în acest sens. Susnumitul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurpare de calitate oficială, în urma cercetărilor urmează ca dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru soluționare. ms I. NICHITA CONVOCATOR Consiliul de Administrație al S.C. SIMEX S.A.­­ cu sediul În Șimleu Silvaniei, str. Cehei, nr. 100, jud. Sălaj, înregistrată la O.R.C. sub nr. 131/309/1991, C.U.I. RO 687479, în conformitate cu Legea nr. 31/1990 și actul constitutiv, CONVOCA Adunarea Generală Extraordinară pentru data de 12.02.2007, ora 10:00, la sediul societății, pentru toți acționarii înregistrați la Registrul Acționarilor la data de referință 19.01.2007, cu următoarea ordine de zi: Completarea Consiliului de Administrație, în conformitate cu prevederile Legii nr. 441/2006, privind modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, a societăților comerciale, în cazul în care nu sunt întrunite condițiile cerute de lege, a doua convocare se face pe data de 13.02.2007, orele 10.00, în același loc cu aceeași ordine de zi. (84) PREȘEDINTE C.A., ing. BILT CRISTIAN 2 Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj IN ATENȚIA FURNIZORILOR DE SERVICII MEDICALE Casa de Asigurări de Sănătate va încheia Contracte cu furnizorii de servicii medicale începând cu data de 01.02.2007, luna ianuarie 2007, în relația contractuală bazându-se pe acte adiționale la Contractele încheiate în anul 2006. Termenul limită de depunere a dosarelor pentru evaluare și contractare este 18.01.2007. Informațiile privind procedura și documentele necesare se află pe site-ul CAS Sălaj - www.cassalaj.ro Conducerea CAS Sălaj Mai mulți polițiști comunitari în Zalău Consilierii locali ai municipiului Zalău au aprobat în­­ ședința de săptămâna trecută Studiul de fezabilitate pentru stabilizarea versantului pe care este amplasată Grădinița Nr.1 (strada Gheorghe Doja) la valoarea totală de aproximativ 370.000 RON, respectiv circa 95.000 de euro.Suma necesară elaborării studiului în cauză a fost cuprinsă în lista de investiții a autorităților locale municipale de pe anul 2006. în urma licitației publice, organizată la sfârșitul anului trecut, contractul de prestări servicii a fost încheiat cu SC Proconsal SA Zalău. în același cadru, aleșii au aprobat modificarea organigramei și a statului de funcții ale serviciului public Poliția Comunitară Zalău. Proiectul a fost unul care a iscat discuții, cu atât mai mult cu cât cererea consilierului Gheorghe Pop ca supunerea la vot să se facă doar după prezentarea de către Matei Ardelean, șeful Poliției Comunitare, a unui raport al activității pe 2006 al acestui serviciu, a fost îmbrățișată și de alți consilieri. De cealaltă parte, Comisia Economică a Consiliului Local și primarul Radu Căpîlnașiu au susținut proiectul, argumentând că suplimentarea cu 37 de agenți a statului de funcții este acceptabilă,­­în condițiile în care Poliția Comunitară este cea care asigură liniștea și ordinea publică în municipiu; în prezent, Poliția Comunitară are 57 de agenți care acționează pe raza Zalăului, pe fiecare schimb existând câte opt oameni. Solicitarea de a se spori numărul angajaților a fost făcută, potrivit referatului atașat la proiect, dat fiind că acest număr este insuficient pentru a realiza în bune condiții sarcinile, precum și solicitările din partea SC Transurbis SA. MI MIHAELA MOLDOVAN Șoferii se împotmolesc la testele de circulație Noul Cod rutier pune probleme chiar și șoferilor cu vechime în ale condusului. Acest lucru este demonstrat de faptul că foarte puțini dintre conducătorii auto cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce reușesc să treacă testul de verificare a cunoștințelor de circulație. Astfel, la ultimul examen de acest gen, care s-a desfășurat, în data de 11 ianuarie 2007, dintre 12 șoferi doar doi "au promovat", unul acumulând 13 puncte, iar altul 14. Mai trebuie menționat că, potrivit Biroului Politic al Județului Sălaj, până în prezent, polițiștii sălăjeni au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 148 de permise de conducere. în acest context, polițiștii din cadrul Poliției Rutiere, îi sfătuiesc pe șoferii fără permise să trateze cu seriozitate testările,­ întrucât nu pot reintra în posesia permiselor decât după ce promovează acest examen, chiar dacă perioada de suspendare a dreptului de a conduce de 30, 60 sau 90 de zile a expirat. .* TIA SÎRCA Noul Cod rutier Reguli și sancțiuni (XVI) Puteți citi ziarul “Graiul Sălajului” ș­i accesând pe internet adresa: www.unisys.ro/graiulsj Regula Categ.­or. Zile Pel. 1/2 min min |RON| max |RON| Amendă Suspend._______|RON|_____________________________ Nerespectarea semnalelor regulamentare ale [_ _ _ _... agenților de cale ferată la trecerea la nivel.______________________________________________________________________ Necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției­­ rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus._______________________ Neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează SV 158 315 700 transport public de persoane sau de mărfuri._____________________________________________________________________ Nerespectarea obligațiilor care revin 7()() conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală.___________________________ Nerespectarea dispozițiilor art.68 privind ... , circulația pe autostrăzi. ______________________________________________________________________________ Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art.71 alin.(2) în cazul implicării conducătorului de ^ ^ autovehicul într-un accident de circulație din care­­ au rezultat numai pagube materiale.____________________________________________________________________________ Efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule și remorci care circulă în baza IV 158 315 700 autorizației pentru probă. *_______________________________________ Conducerea unui autovehicul care circulă în baza autorizației pentru probe în afara județului sau a ju . ^ 1. 7()­a municipiului București în raza căruia își are sediul titularul autorizației. ___________________________________________________________________

Next