Ilustratiunea Română, 1936 (Anul 8, nr. 27-52)

1936-10-21 / nr. 43

Iflarathonul berzelor" Acum zece ani— mai precis la 31 octombrie 1926 — murea la To­ronto, în Canada, avocatul Charles Vance Millar. Nimeni nu i-ar fi gă­sit pe vremea aceea alte caracte­ristice deosebite, decât că avea 73 ani și nici-o familie, sau că avea mania curselor de cai și pasiunea grajdurilor. Astăzi, la zece ani după moartea sa, Millar este omul dar mai cunos­cut din America. Şi aceasta mulţu­mită bizarului său testament, un testament care atribue un legat de 500 000 dolari acelei femei canadie­ne care, în cursul celor zece ani ce vor urma morţii sale, va fi dat viaţă celor mai mulţi copii. La des­chiderea testamentului, dorinţa testatorului a părut atât de nelalo­cul ei, încât s’au ridicat numeroase glasuri pentru anularea testamen­tului. Tribunalul n’a admis nici-o discuţie şi testamentul a rămas in­tact, în litera sa Astăzi, „marathonul berzelor“ se apropie de sfârşit. Mamele cana­diene au făcut tot ce au putut ca să ajungă învingătoare şi în ziua de 31 octombrie, la ora 16-30, să în­şire la „potou“ cât mai mulţi co­pii. Nu au rămas în „cursă“ până în clipa când scriem aceste rânduri decât şapte familii Două dintre ele, familia irlande­ză Nagle şi familia Italiană Gra­ziani, aşteaptă din zi în zi un nou fericit eveniment, şi speră ca­ el să le aducă gemeni, pentru ca să se învingă prin nu­măr una pe alta. Familia Keny, pla­sată mai bine decât toate,, pentru că are până acum 11 copii vii, se găseşte în cea mai cruntă mizerie : soţul, şomer de opt ani, intenţiona să se sinucidă, dar s’a con­servat, numai ca să iasă învingător N din­­ această cursă unică. Al doilea loc în clasamentul provi-vizor­iu este ocupat tot de o familie italiană, Darrigo. Nici ea nu este in condiţii înfloritoare. Soţul n’are lucru şi aşteaptă doi gemeni ca să întreacă pe Keny. Sicilianul Graziani este şi el şo­mer (s’ar părea că în lipsă de altă muncă, toţi oamenii aceştia s’au a­­pucat serios să fabrice copii...) El a declarat ziariştilor americani, că dacă ar câştiga cei 500.000 dolari, ar da câte 2000 dolari fiecăruia dintre copiii săi, şi-ar face un rost cât de mic ca să aibă ce lucra, iar restul l-ar împărţi celorlalţi concu­renţi săraci. Lupta între concurenţi nu se dă numai pe tărâmul demografic. Au intrat în acţiune şi argumentele a­vocăţeşti. Astfel, se discută dacă un copil al familiei Keny, născut chiar în ziua morţii testatorului, între orele 16 şi 17, (cum spune actul de naştere),­­a văzut lumina zilei înainte, sau după ora 16.30, ora oficială a morţii avocatului Mih­ai. Alţi concurenţi sunt acuzaţi că au „fabricat“ gemeni, sporindu-şi astfel prin fraudă şansele de vic­torie. In sfârşit, s’a încercat împă­carea concurenţilor, prin împărţi­rea proporţională a premiului. Cum toţi sunt săraci, cele 500.000 dolari i-ar salva. Dar s’a opus avocatul lui Mil­ai, care cere ca premiul să fie acordat unui singur învingător. Pentru ca cititorii noştri să poa­tă interpreta uşor telegramele ce vor fi publicate în ziare a doua zi după închiderea concursului, dăm clasamentul celor şapte familii concurente : Keny : 11 copii, 3 gemeni; Dar­­rigo: 10 copii, 2 gemeni; Bagnato: 9 copii, 0 gemeni; Nagle: 9 copii, 0 gemeni; Timleck: 9 copii, 0 gemeni; (Graziani: 8 copii, 0 gemeni; Harri­son: 8 copii, 2 gemeni. Nici familia Harrison nu stă rău... Baia colectivă a celor 10 din fami­lia Darrigo Alţi candidaţi serioşi: familia Nagle Australia este un continent neis­prăvit. Animalele se nasc acolo la şapte luni şi mamele — vezi cazul cangurului — trebue să-şi păstreze puii încă două luni, într’o pungă specială. Ornitorincul nu s’a hotă­­rît încă dacă trebue să fie raţă sau vidră şi de aceea are cioc şi labe de raţă, dar naşte pui vii. Totul e deficient în continentul acesta, pe care europenii l-au descoperit la două sute şi mai bine de ani după descoperirea Americii. Mare cât Europa, Australia nu are decât opt milioane de locuitori, şi aceştia concentraţi doar pe coasta de sud. Iar pentru că toate merg pe dos, Crăciunul este sărbătorit acolo în căldura lui cuptor: la antipozi, luna Decembrie corespunde lunii Iulie la noi... In clipa de faţă, oricât s’ar părea de exagerat sau de curios, Austra­lia este in primejdie să fie... mân­cată de iepuri. Primejdia este atât de mare, încât parlamentele state­lor sud-australiene au votat credi­te importante pentru distrugerea acestor animale inofensive (doar la noi) şi pentru îngrădirea unor su­­prafeţe enorme cu un grilaj special de sârmă rezistentă, care va opri poate năvălirea iepurilor. Australia nu a avut iepuri. Acest animal era necunoscut în conti­nentul de la celălalt capăt al pă­mântului, până în anul 1866. Exact acum şaptezeci de ani, un fermier, care venea din Anglia, a adus cu el 24 iepuri de casă. După­­ şase ani, iepurii se înmulţiseră atât de mult, încât numai în cursul unei singure mari vânători au fost prinşi sau ucişi 20­ 000! De atunci, numărul lor a mers sporind, pentru ca să ia astăzi proporţii catastro­fale. Sălbăticiţi, înfometaţi, iepurii Australiei distrug tot ce întâlnesc în cale: livezi, recolte şi chiar co­paci. Oile australiene — aceste mine de aur pe patru picioare — sunt ameninţate să rămână fără hrană. Dacă oile pier, Australia e la un pas de dezastrul economic. Iar ceea ce e mai grav„ este­ că o pășune australiană, odată văduvi­tă de iarbă, nu mai îmbracă covo­rul verde, ci se transformă defini­tiv în pustiu — din cauza ploilor care cad anormal pe acest conti­nent neisprăvit. Am spus mai sus, că guvernele statelor australiene ameninţate, au votat un credit de aproape 250 milioane lei pentru suprimarea ie­purilor. Până în clipa aceasta, osteneala s’a dovedit zadarnică. Iepurii con­tinuă să se înmulţească, să facă ravagii şi să pătrundă prin grila­­jurile de sârmă tare. N’a rămas de­cât o singură soluţie, o armă cu două tăişuri: gazele asfixiante, îm­prăştiate din avioane. Oricât ar fi de mare primejdia lor, ea e mai mică decât primejdia iepurilor. Probabil că Australia o va accep­­ta, de teamă să nu fie roasă defi­nitiv de descendenţii celor 24 iepuri de acum şaptezeci de ani... Micile rozătoare au ajuns o pri­mejdie atât d­e mare, încât au necesitat un au­tentic război de stârpire

Next