Ilustratiunea Română, 1936 (Anul 8, nr. 27-52)

1936-10-21 / nr. 43

Iflarathonul berzelor" Acum zece ani— mai precis la 31 octombrie 1926 — murea la Toronto, în Canada, avocatul Charles Vance Millar. Nimeni nu i-ar fi găsit pe vremea aceea alte caracteristice deosebite, decât că avea 73 ani și nici-o familie, sau că avea mania curselor de cai și pasiunea grajdurilor. Astăzi, la zece ani după moartea sa, Millar este omul dar mai cunoscut din America. Şi aceasta mulţumită bizarului său testament, un testament care atribue un legat de 500 000 dolari acelei femei canadiene care, în cursul celor zece ani ce vor urma morţii sale, va fi dat viaţă celor mai mulţi copii. La deschiderea testamentului, dorinţa testatorului a părut atât de nelalocul ei, încât s’au ridicat numeroase glasuri pentru anularea testamentului. Tribunalul n’a admis nici-o discuţie şi testamentul a rămas intact, în litera sa Astăzi, „marathonul berzelor“ se apropie de sfârşit. Mamele canadiene au făcut tot ce au putut ca să ajungă învingătoare şi în ziua de 31 octombrie, la ora 16-30, să înşire la „potou“ cât mai mulţi copii. Nu au rămas în „cursă“ până în clipa când scriem aceste rânduri decât şapte familii Două dintre ele, familia irlandeză Nagle şi familia Italiană Graziani, aşteaptă din zi în zi un nou fericit eveniment, şi speră ca el să le aducă gemeni, pentru ca să se învingă prin număr una pe alta. Familia Keny, plasată mai bine decât toate,, pentru că are până acum 11 copii vii, se găseşte în cea mai cruntă mizerie : soţul, şomer de opt ani, intenţiona să se sinucidă, dar s’a conservat, numai ca să iasă învingător N din această cursă unică. Al doilea loc în clasamentul provi-vizoriu este ocupat tot de o familie italiană, Darrigo. Nici ea nu este in condiţii înfloritoare. Soţul n’are lucru şi aşteaptă doi gemeni ca să întreacă pe Keny. Sicilianul Graziani este şi el şomer (s’ar părea că în lipsă de altă muncă, toţi oamenii aceştia s’au apucat serios să fabrice copii...) El a declarat ziariştilor americani, că dacă ar câştiga cei 500.000 dolari, ar da câte 2000 dolari fiecăruia dintre copiii săi, şi-ar face un rost cât de mic ca să aibă ce lucra, iar restul l-ar împărţi celorlalţi concurenţi săraci. Lupta între concurenţi nu se dă numai pe tărâmul demografic. Au intrat în acţiune şi argumentele avocăţeşti. Astfel, se discută dacă un copil al familiei Keny, născut chiar în ziua morţii testatorului, între orele 16 şi 17, (cum spune actul de naştere),a văzut lumina zilei înainte, sau după ora 16.30, ora oficială a morţii avocatului Mihai. Alţi concurenţi sunt acuzaţi că au „fabricat“ gemeni, sporindu-şi astfel prin fraudă şansele de victorie. In sfârşit, s’a încercat împăcarea concurenţilor, prin împărţirea proporţională a premiului. Cum toţi sunt săraci, cele 500.000 dolari i-ar salva. Dar s’a opus avocatul lui Milai, care cere ca premiul să fie acordat unui singur învingător. Pentru ca cititorii noştri să poată interpreta uşor telegramele ce vor fi publicate în ziare a doua zi după închiderea concursului, dăm clasamentul celor şapte familii concurente : Keny : 11 copii, 3 gemeni; Darrigo: 10 copii, 2 gemeni; Bagnato: 9 copii, 0 gemeni; Nagle: 9 copii, 0 gemeni; Timleck: 9 copii, 0 gemeni; (Graziani: 8 copii, 0 gemeni; Harrison: 8 copii, 2 gemeni. Nici familia Harrison nu stă rău... Baia colectivă a celor 10 din familia Darrigo Alţi candidaţi serioşi: familia Nagle Australia este un continent neisprăvit. Animalele se nasc acolo la şapte luni şi mamele — vezi cazul cangurului — trebue să-şi păstreze puii încă două luni, într’o pungă specială. Ornitorincul nu s’a hotărît încă dacă trebue să fie raţă sau vidră şi de aceea are cioc şi labe de raţă, dar naşte pui vii. Totul e deficient în continentul acesta, pe care europenii l-au descoperit la două sute şi mai bine de ani după descoperirea Americii. Mare cât Europa, Australia nu are decât opt milioane de locuitori, şi aceştia concentraţi doar pe coasta de sud. Iar pentru că toate merg pe dos, Crăciunul este sărbătorit acolo în căldura lui cuptor: la antipozi, luna Decembrie corespunde lunii Iulie la noi... In clipa de faţă, oricât s’ar părea de exagerat sau de curios, Australia este in primejdie să fie... mâncată de iepuri. Primejdia este atât de mare, încât parlamentele statelor sud-australiene au votat credite importante pentru distrugerea acestor animale inofensive (doar la noi) şi pentru îngrădirea unor suprafeţe enorme cu un grilaj special de sârmă rezistentă, care va opri poate năvălirea iepurilor. Australia nu a avut iepuri. Acest animal era necunoscut în continentul de la celălalt capăt al pământului, până în anul 1866. Exact acum şaptezeci de ani, un fermier, care venea din Anglia, a adus cu el 24 iepuri de casă. După şase ani, iepurii se înmulţiseră atât de mult, încât numai în cursul unei singure mari vânători au fost prinşi sau ucişi 20 000! De atunci, numărul lor a mers sporind, pentru ca să ia astăzi proporţii catastrofale. Sălbăticiţi, înfometaţi, iepurii Australiei distrug tot ce întâlnesc în cale: livezi, recolte şi chiar copaci. Oile australiene — aceste mine de aur pe patru picioare — sunt ameninţate să rămână fără hrană. Dacă oile pier, Australia e la un pas de dezastrul economic. Iar ceea ce e mai grav„ este că o pășune australiană, odată văduvită de iarbă, nu mai îmbracă covorul verde, ci se transformă definitiv în pustiu — din cauza ploilor care cad anormal pe acest continent neisprăvit. Am spus mai sus, că guvernele statelor australiene ameninţate, au votat un credit de aproape 250 milioane lei pentru suprimarea iepurilor. Până în clipa aceasta, osteneala s’a dovedit zadarnică. Iepurii continuă să se înmulţească, să facă ravagii şi să pătrundă prin grilajurile de sârmă tare. N’a rămas decât o singură soluţie, o armă cu două tăişuri: gazele asfixiante, împrăştiate din avioane. Oricât ar fi de mare primejdia lor, ea e mai mică decât primejdia iepurilor. Probabil că Australia o va accepta, de teamă să nu fie roasă definitiv de descendenţii celor 24 iepuri de acum şaptezeci de ani... Micile rozătoare au ajuns o primejdie atât de mare, încât au necesitat un autentic război de stârpire