Inainte, martie 1966 (Anul 23, nr. 6532-6558)
1966-03-13 / nr. 6543
De curind a intrat in circulație literară LACRIMA DIAVOLULUI, o valoroasă culegere de stihuri, în care vedem cum erupe tava combustiunii din adincurile interioare, focul mereu nestins al vocației cu vîlvătăile lui, care se împletesc pe cîmpul de luptă al artei cu năzuințele revelionare ale maselor. Caracterul combativității ideologice este confirmat de însuși cunoscutul autor al cărții, ION BANUȚA, care anterior, în cadrul emisiunii radiofonice „Autograf pe o carte" declară că „socialismul poartă în el parcă o magie unică in felul ei, și aceasta ne cuprinde în marea bătălie ce dăm pentru ridicarea edificiului fericirii omului“. Volumul cuprinde 76 de poezii, în cinci cicluri: „LACRIMA DIAVOLULUI“, „MEMENTO MORI“, „CINTEC DESPRE ORAȘUL MEU“, „CU DANTE PRIN INFERN" și „NIȘTE TĂLMĂCIRI". Perpessicius, întîmpină din pragul editorial, pe cititori, cu această recomandare, binemeritată inscripție pe copertă: „Virtuozitatea cu Cre Ion Bănuță închide în V totul Pulate. al unui catren întreaga lume, nu este o surpriză pentru cititorul ce-și amintește să fi întîlnit o serie de astfel de catrene in penultimul său volum „AM RECHEMAT IUBIREA", și anume în ciclul „FLORI". FIȘIER O nouă carte în vitrina poeziei „Monumente ale naturii din România“ A intrat în librării volumul "Monumente ale naturii din România", apărut în Editura Meridiane. La alcătuirea sa a contribuit un colectiv de autori de specialitate, sub conducerea acad. Emil Pop și acad. Nicolae Sălăgeanu. Sunt prezentate, în cadrul problematicii generale de ocrotire a naturii, principalele rezervații din munții noștri (Parcul Național Retezat și celelalte obiective din Carpați , Lacul Bîlea, Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, Munții Bucegi, Cheile Bicazului etc.), continuînd cu rezervațiile din Banat și Transilvania, Moldova, Dobrogea. Ultimele capitole se ocupă de peșterile și speciile de plante și animale ocrotite de lege. RAMURI nr. 3 (20) Noul număr al revistei „Ramuri“ este predominat de omagiile aduse eminentului diplomat român Nicolae Titulescu, prin pagini inedite de evocare aparținînd Elenei Văcărescu, prin scrisul profesorului M. Ghelmegeanu, doctor docent în științe juridice, al publiciștilor Tudor Teodorescu-Brafaiște și Dan Berindei, precum și prin note semnate de Vasile Netea, Al. Bălintescu, S. Ioachim și Gh. Giurcă. Revista oferită cititorilor și alte pagini interesante : o anchetă cu tema „Cum vă petreceți timpul liber ?", un interesant studiu al profesorului V.G. Paleolog despre caligraful și miniaturistul Dionisie Eclesiarhul, rubrica „Corespondența" asigurată de Miron Radu Paraschivescu, o pagină de folclor intitulată „Dialog peste timp", o masă rotundă cu tema „Cercetarea științifică la nivelul unui puternic centru universitar", cronica științifică și literară, cronica dramatică, rubrica „Cărți, reviste". Paginile de literatură sunt semnate de Ștefan Bossan, ■ Floarea Fugaru, Petre Dragu, Mihai Duțescu, Camil Poenaru, Cristache Arnăutu, Al. Zăinescu și Ion Prunoiu. Sub titlul „Primăvara românească", revista publică un interesant editorial și o suită de reportaje inspirate de realitățile noi ale regiunii. E demnă de menționat ilustrația bogată a revistei și cu deosebirea desenele lui Viorel Penișoară-Stegaru. nfluență de vizitatori la Muzeul de artă din Craiova. Despre activitatea Casei raionale de cultură Corabia Casa de cultură trebuie să desfășoare o activitate vie, complexă, model pentru căminele culturale , in jurul ei să graviteze multe din preocupările intelectualilor ale căror străduințe și inițiative să ducă la răspîndirea frumosului și culturii. De cițiva ani și mai bine insă, Casa de cultură din Corabia nu este condusă pe măsura cerințelor, fapt ce se resimte pregnant în activitatea sporadică, neorganizată, dusă la intimplare. Metodiștii, (mulți s-au perindat într-o perioadă relativ scurtă !) n-au înțeles că trebuie să facă din această instituție un centru viu de educație, un loc îndrăgit. Ei s-au mulțumit cu continuarea tradiției, rău înțeleasă, lipsindu-le pasiunea de a ridica activitatea la un nivel superior. De fapt, aici nu se obișnuiește la început de săptămînă să se afișeze programul manifestărilor ce se organizează. Explicația e ușor de găsit in aceea, că de obicei puține sînt la număr manifestările culturalartistice prezentate. Singurele anunțuri sînt afișele de la spectacolele formațiilor profesioniste venite in turneu. Numai atît. Cetățenii nu au de unde afla ce se mai petrece in rest, ocolind instituția amplasată în centrul orașului. In ultimul timp, cu toate că numărul metodiștilor a crescut, manifestările de masă, spectacolele pregătite au fost foarte puține. Formațiile artistice de amatori sunt mai puține decât cele existente la Dăbuleni, și doar acolo e cămin, nu casă de cultură ca la Corabia... Corul abia s-a reorganizat, formația de dansuri e alcătuită în special din elevi, iar amatorii de la teatru au rămas doar cu rolurile distribuite la piesa „Tezaurul lui Justinian". Tov. Maria Beznea, instructor metodist n-a putut să găsească o scuză plauzibilă pentru destrămarea formației de teatru, dînd totul pe seama greutăților ce le implică piesa distribuită. Oare, de ce nu s-a gîndit, nu s-a orientat, la alt repertoriu, știind posibilitățile formației? Aici nu se poate pregăti o brigadă artistică de agitație ? Sau un grup folcloric ? Răspunsul la aceste întrebări sălășluiește incomoditatea, in lipsa de preocupare, de pasiune a metodiștilor care uită cerința esențială de a organiza o activitate vie, complexă, model pentru căminele culturale. Despre studioul artistului amator n-am prea avut ce afla. Tov. Costel Cumpănașu, cel mai vechi dintre metodiști, care ține loc de director n-a avut timp, chipurile, să se ocupe și de acesta. Colectivul de sprijin nu s-a mai întîlnit de mult într-o ședință de lucru. De altfel, nici n-a fost solicitat, cu toate că... inactivitatea o impunea. Cu activul obștesc se lucrează dezorganizat, nu se urmărește atragerea specialiștilor din toate domeniile pentru ca fiecare să aducă un aport distinct, original in sfera tematică a vieții culturale a orașului. Înseamnă că intelectualilor li se subapreciază aptitudinile organizatorice, nu li se consultă părerile in diferite probleme, nu li se solicită o contribuție creatoare, înclinațiile, aptitudinile artistice în domeniul muzicii, artelor înmănuncheate plastice, sunt la citeva cercuri, și acestea nu de mult timp reorganizate. Nici la acest capitol n-a existat continuitate, o muncă perseverentă, căutări. Cercul de acordeon își continuă activitatea, pe cină cel de pictură, cu tradiție, mărturie fiind numeroasele exponate prezente la casa de cultură, a fost absent cam mult timp. Cercul de mandoline are prea puțini membri. N-ar fi rău dacă s-ar organiza un cerc literar, unul filatelic, dramatic, rebusist. Desigur că sunt mulți amatori... Seară de seară, luminile sunt aprinse la casa de cultură dar, activitățile sînt sărace. Doar din cinci in cinci se fac repetiții la dansuri, la cor și... numai atît, îndrumarea metodică a căminelor culturale s-a făcut in pas cu... activitatea de la centru. Prea puține sunt comunele unde metodiștii au îndrumat atent, urmărind pregătirea unor genuri de formații. Tov. Ion Mircea, de la începutul anului s-a deplasat numai de cinci ori, reușind să creeze un ansamblu folcloric la Ostroveni și la Tia Mare. Iar tovarășa Maria Beznea a vizitat localitățile Gircov, Izbiceni, Obirșia Veche, Vișina Veche și Vișina Nouă. Și cam atît. Și cu ar fi fost de necesar să se lucreze cu amatorii, să li se dea îndrumări prețioase... Dar,... ce le putem pretinde acestor activiști dacă nici la centru, la casa de cultură, care trebuie să fie model pentru celelalte așezăminte culturale, nu este activitate ?! Iată dar un bilanț nesatisfăcător care vădește intr-o mare măsură și slaba preocupare a comitetului raional pentru cultură și artă, care n-a îndrumat competent activitatea casei de cultură și o serioasă dovadă a lipsei de control din partea comitetului executiv al sfatului popular raional. P. MONDOC îndatoriri uitate**. BSECSUM- masama, « ni«v»» Gospodarii la treabă .Comitetul executiv al Sfatului popular din comuna Făurești, raionul Oltețu, a întreprins recent o largă acțiune de întreținere a drumurilor și podurilor. Urmînd îndemnul și exemplul mobilizator al deputaților, gospodarii comunei au ieșit la treabă. In scurt timp, ei au amenajat în bune condiții șoseaua regională pe porțiunea ce trece prin comună. Pe o distanță de peste 3 km, șoseaua a fost nivelată și întreținută cu material pietros. Pe margini au fost săpate, prin muncă voluntară, peste 400 de gropi pentru plantarea puieților de pomi și arbori ornamentali. Circa 200 de puieți de arbori ornamentali au fost plantați încă din primele zile, iar în prezent lucrările continuă pe întregul traseu. Ana Săndulescu, Marin Rădulescu, Ana Cojocaru și Florea Gîrbaci sunt numai cîțiva dintre numeroșii cetățeni ce s-au evidențiat la lucrările de întreținere a drumurilor și de plantare a puieților de pomi. M. PIRLAC, coresp. Sesiunea - forma principală de lucru a deputaților (Urmare din pag. I-a). Conducerea cu competență a lucrărilor și antrenarea la discuții a unui număr câ mai mare de deputați fac ca sesiunile să se transforme intr-un mijloc eficient de elucidare a diverselor probleme pe care le implică activitatea sfaturilor populare, de stabilire, în mod concret, a căilor de rezolvare a acestora. Spre exemplu, la sesiunea sfatului popular regional din 18 ianuarie 1966, unde s-au analizat problemele legate de execuția bugetului pe 1965, de planul și bugetul pe 1966, au luat cuvîntul 11 deputați și 4 invitați, care, în discuțiile purtate pe marginea materialelor prezentate, au arătat felul cum au muncit în unitățile respective pentru realizarea indicatorilor de plan și au făcut, totodată, propuneri pentru realizarea sarcinilor pe 1966. Din aceste propuneri se desprind ca mai prețioase cele referitoare la îmbunătățirea activității întreprinderilor de industrie locală, pentru realizarea planului pe anul 1966, cele privind ridicarea la un nivel mai înalt a deservirii populației, realizarea planului de investiții în construcția de locuințe etc. Un alt exemplu în această privință se poate întîlni și la Sfatul popular raional Oltețu, unde deputații și invitații care au luat cuvîntul în sesiunile ținute în trimestrul IV/1965 au făcut un număr de 104 propuneri, privind rezolvarea unor probleme social-gospodărești și edilitare. Astfel, în comuna Roșiile din acest raion, deputații care au luat cuvîntul în sesiune au propus ca, prin muncă voluntară și cu posibilități locale, să construiască în comună o brutărie, un local pentru baie populară, să înfăptuiască și alte obiective și lucrări edilitargospodărești. Propunerile fiind binevenite, comitetul executiv comunal a și trecut la traducerea lor în viață. Lucrările unei sesiuni se materializează în hotărîrile ce sînt adoptate de aceasta. De calitatea lor, a hotărîrilor depinde, în cea mai mare măsură, realizarea sarcinilor în domeniul care a constituit obiectul dezbaterilor. Activitatea practică ulterioară adoptării hotărîrilor demonstrează eficiența sau ineficiența acestora. De aceea, în elaborarea hotărîrilor se pornește întotdeauna de la stabilirea concretă și chibzuită a mijloacelor și posibilităților existente, pentru a nu fi puși în situația de a nu putea duce la îndeplinire hotărîrile luate. Hotărîrile adoptate în sesiunile Sfatului popular regional Oltenia au constituit de fiecare dată un factor deosebit de important în ducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de partid și guvern, datorită, în primul rînd, faptului că ele au fost rodul gîndirii colective a deputaților sfatului popular. Dar, adoptarea hotărîrilor nu constituie decit un prim pas al exercitării puterii de către sfaturile populare prin acte juridice. După ce se adoptă hotărîrile, comitetul executiv organizează controlul asupra îndeplinirii acestora, bazîndu-se pe sprijinul efectiv al deputaților și al celorlalte forme de legătură cu masele. Aceeași grijă privind elaborarea și urmărirea îndeplinirii hotărîrilor o manifestă și sfaturile populare raionale, orășenești și majoritatea celor comunale. Cu toate acestea, mai sînt comune ca: Ciupercenii Vechi, Piscu Vechi și Desa din raionul Calafat, Slașoma, Petra și Devesel din raionul Vînju Mare și altele, unde hotărîrile sesiunilor sfaturilor care sînt lipsite de conținut, popunu indică măsuri concrete menite să ducă la îmbunătățirea muncii. Este firesc ca eficiența unor astfel de hotărîri să nu fie cea scontată. Tocmai de aceea se cere și in aceste cazuri o mai mare atenție. Stilul de muncă al comitetelor executive ale sfaturilor populare din regiunea noastră privind pregătirea și desfășurarea sesiunilor reflectă maturitatea acestora, faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, s-a ajuns la o înțelegere justă a rolului deosebit de important pe care-l au sesiunile, că de nivelul la care se desfășoară acestea depinde, în ultimă instanță, rezolvarea integrală și la timp a tuturor sarcinilor ce revin sfaturilor populare. In vagonul școală, mecanicii de locomotivă de la Depoul C.F.R. Craiova își reîmprospătează cunoștințele. Foto : I. Tescoveanu ANGHEL CHICIU . In galeria ilustrativă a talentelor craiovene de viguroasă anvergură, se integrează organic sculptorul de largi orizonturi artistice, Anghel Chiciu. Cea dintâi lumină a zilei a văzut-o la 7 noiembrie 1883, intr-o modestă locuință de pe Calea Brestei, unde poștașul cu răspunderi de pater-familias, ducea amarul lipsurilor materiale. Odrasla a apucat să facă abia două clase de liceu, cind moartea prematură a tatălui îi retează brutal posibilitatea de a continua cursurile. Iată-l, așadar, nevoit să intre la stăpîn, să ucenicească in atelierul de instalații electrice „Ipcar". Gustul de învățătură nu-l abandonează. După doi ani, prin identitate de intenții și împrejurări, ca și marele Brâncuși, se înscrie la Școala de arte și meserii din localitate, pe care o absolvă in 1905, devenind titularul diplomei cu nr 66. Aci, corpul profesoral i-a remarcat aptitudinile, vocația și predilecția pentru încrustările in lemn. Directorul școlii, Mihail Burlan, este atît de încrezător in forțele de creație plastică ale fostului său elev, incit îl asociază la o lucrare importantă : sculptura in lemn din sala maură a hotelului „Minerva". înzestrat nu numai cu un excepțional talent, dar și cu masive rezerve de energie, de fermitate și perseverență, el pleacă, după decesul mamei, la București, infruntînd vitregia condițiilor sociale. Se angajează la patronul unui atelier de rame de pe Calea Victoriei, frecventind concomitent și cursurile Școlii de Bele- Arte. In 1908, pentru o lucrare valoroasă. de condensată gîndire, i se acordă premiul „Lecomte de Noüy“. Termină lăudabil studiile și, cu o anemică sumă încropită din severe economii, înarmat cu diploma, ia, în 1909, drumul Parisului — încălzit de focul juvenilelor speranțe. Il are ca profesor pe Mercier. Muncește din răsputeri pentru a prinde firul conductor spre secretele daltei și a-și forma personalitatea. Este apreciat și încurajat, fiindu-i acceptată participarea în 1913 la Salonul oficial al artiștilor francezi, unde expune studiul de nud, in mărime naturală, intitulat: „Deux réveil", ce poartă pecetea unei autentice arte statuare, a unei maturități clasice, impresionînd prin grația, puritatea și suavitatea melodică a formelor, prin simetria anatomică și acel farmec dominant al permanenței feminine. Exponatul a fost elogios privit în lumea esteților și criticilor, ziarele „Gaulois", „Débats“, „Figaro", precum și revistele de specialitate, salutându-i prezența in complexul operelor de artă, iar maeștrii Bourdelle și Joseph Bernard confirmându-i capacitatea. Este, totuși, de menționat că originalitatea lui Anghel Chiciu, în acea epocă de uriașă glorie a lui Auguste Rodin, se resimțea de influențele tehnice ale acestui constructor al celebrei „Porte de l'Ener" — genial decan al eleganței expresioniste, influențe de care nu intîrzie a se elibera, găsindu-și o viziune și un echilibru propriu. In metropola Franței, in forfotul ei cu miriadare tentacule, meșterul oltean a descris ca un boem, nesprijinit de oficialitatea patriei sale, a numai rareori primind minime, derizorii subvenții din mănoasele bugete craiovene, ce se volatilizau atît de ușor la semnul baghetelor electorale. El s-a susținut exclusiv prin trudele miinilor sale iscusite. In anul de restriște al izbucnirii primului măcel mondial, atelierul ii rămine acolo, pe malurile Senei, părăsit și încărcat de roadele unei inspirate activități, iar el se întoarce în țară. Nu s-a mai știut nimic de soarta lucrărilor din etapa pariziană în timpul refugiului din Moldova deși bolnav și hărțuit de sărăcie printr-un flux de optimism, animat de înălțătoare idealuri naționale, se stabilește la Iași, hotărît să execute lucrări cu tematică patriotică pentru Marele Cartier, Inscriindu-se in echipa sculptorilor și pictorilor de sub egida militară O fotografie din acea perioadă îl înfățișează în grupul artiștilor Medrea, Han, St. Dumitrescu, Teodorescu-Sion, Ionescu Doru (confrate oltean) și alții. Cu acest prilej, realizează interesante compoziții în „terre-cuțite“, cu subiecte și caractere surprinzătoare prin varietatea lor. In 1917 ia parte activă la organizarea de către colectivul plastic a unei expoziții, ce s-a bucurat de simpatia și prețuirea publicului. Războiul terminîndu-se victorios pentru neamul și glia noastră străbună, Anghel Chiciu revine in orașul de obirșie, așternindu-se pe muncă de amploare, ținind legătură cu viața, cu natura, cu multitudinea fenomenelor și motivelor de artă realistă. In 1919 răspunde la apel in cadrul expoziției sculptorilor de la Ateneul Român, cind numeroase lucrări ii sunt achiziționate de către instituțiile de stat și particulare. Prima expoziție personală are loc in Craiova, anul 1924 in sala Minerva, unde, pe lingă piesele de pitoresc relief sculptural, prezintă și un remarcabil supliment de picturi și desene. In 1926 și 1927 n-a lipsit de la cele două expoziții ale plasticilor olteni, organizate la Craiova și la București. La vîrsta de 42 de ani, Școala de arte și meserii, unde și-a făcut primele inițieri și a luat contact cu primele experiențe, i-a oferit catedra specială de desen și arte decorative pe care cu vrednicie și prestigiu, a ținut-o pînă in 1944, cind a fost pensionat. Fără a ne angaja pe terenul preocupărilor de critică doctorală în problemele de artă plastică — in speță de măiestria redării corpurilor constituite din natură și a modalităților de infuzare a fluidului vital in derma inertă, rigidă a lutului, a pietrei, a marmorei, ivoriului sau a materialului lemnos — trecem in revistă, cu sentimentul unei selecții, numai citeva din operele de rezonanță ale lui Anghel Chiciu. Pentru eficiența înțelegerii și, ca o amabilă invitație la cunoașterea omului, dublat de artist, menționăm că, în tot decursul cenușiu și migălos al vremii sale, el a fost stăpîn pe o intuiție și o vizualitate de efect decisiv in procesul creației, avînd contopite într-o supremă sinteză gustul ornamentației și al cizelării, cu sobrietatea concepției, a fondului de idei. Enumerăm aci, păstrind, oarecum, respectul cronologic, o parte din lucrările de densitate valorică. Încrustate in memoria iubitorilor de artă , „Copil certat“ (1910), „Mină de avar“, ghips patinat (1911), „Gînditorul“, idem (1911, donat Muzeului Aman), „Avarul", idem (1912), „Vis dureros", bronz (1914), „Bust de copil“, ghips patinat (1916), „Artistul în pribegie", bronz (1917), „Bustul generalului Iancovescu“ (1917), „Refugiata“, terre-cuțite (1917), azi în colecția Muzeului militar din București, exprimă cu intensitate suferința înfrîngerii. Pe figura femeii, chircită sub avalanșa dezastrelor belice, se citește toată tragedia evenimentului istoric Cu genunchii aduși la gură, cu mâinile degerate, imbrățișind pulpele, refugiata este simbolul ultimei deznădejdi. „Torsul de femeie“, marmură (1919), aflat la Muzeul de artă din Craiova, reprezintă un moment de culminare clasică. Echilibru, eleganță, perfecțiune. Simți fiorul tulburător al frumuseții feminine in magica ei grandoare. „Mască de tînără“, bronz (1920), „Păstorița pe furtună", (1921), „Tenorul Gr. Gabrielescu“, marmură (1929). „Făt Frumos“, bronz (1921) în posesia Muzeului local de artă este de o uimitoare plăsmuire folclorică această imagine de basm a zborului pe năzdrăvanul cal înaripat, „Bustul lui Iosif Vulcan“, bronz (dezvelit cu fast in 1927 la Oradea, din inițiativa Reuniunii „Cele trei Crișuri“), „Cap de țărăncuță", bronz (1938), „Bustul pro Elie Georgescu", (1939, aflat în incinta Colegiului „N. Bălcescu“). Intre anii 1920—1925 a executat in Craiova, Bîrca și Plenița citeva monumente cu motive naționale, evocînd patosul luptelor de apărare a țării și reprezentind „Sentinela română". In anii puterii populare, Anghel Chiciu, deși obosit, cu timplele bălbite de ninsoarea anilor, iși continuă activitatea, minuind dalta și ciocanul cu o tinerețe renăscută, călăuzit de același cald umanism, tratînd teme sociale legate de lupta pentru pace, și intruchipind figurile eroicilor apărători ai socialismului ca „Th. Neculuță“ (1960) și „Vasile Roaită" (1961), sau „Făuritorul de pace“ (1949) și „Imploră pacea" (1948). In 1961 a realizat, in optime condiții, cele trei impozante busturi : „Olga Bande“, tinăra eroină ilegalistă, „Florea Ivan“, fruntaș in producție de la Uzina „Electroputere" și „Pioniera". In același an a avut loc, la Muzeul de artă din Craiova, o retrospectivă, întrunind majoritatea lucrărilor acestui reputat artist, imblînzitor al pietrelor și metalelor, din a căror glacială adormire a făcut să irumpă flacăra vieții și a frumuseții. El a indurat multe nedreptăți și umilințe in societatea vechilor moravuri, pînă in pragul mărețului al Eliberării. In masca tragică a sculpturii „Gînditorul" se vede trsătura esențială a propriului său caracter stoic. Fața, in unicitatea gîndului obsedant, și este crispată de un acerb pesimism, cauzat de răul corosiv al mediului social din lumea guvernelor perimate. Proptindu-și bărbia in podul palmei, cu degetele scheletic rășchirate, cu sufletul pe buzele strinse de o uscăciune ascetică, gînditorul cugetă la strîmbătatea așezărilor pămâitene și visează o viață mai bună, izbăvită de cruzime și de exploatare. Timp nedelungat, creatorul atltor podoabe de artă, n-a putut ieși din casă, fiind imobilizat, de o boală care l-a mistuit cu încetineala de clepsidră a unui destin sever. Sfirșindu-i-se ghemul zilelor in noaptea de 23 august 1963, el a închis ochii pentru somnul subteran din cimitirul Sineasca Bine ar fi, spre o veridică cinstire a memoriei sale, dacă cele cinci piese de pondere și chintesență artistică: „Torsul de femeie“, „Păstorița pe furtună“, „Avarul“, „Făt Frumos“ și „Gînditorul", simbolizind plafonul forței lui creatoare, aflate in tezaurul Muzeului de artă, ar fi expuse în centrul aulei, ca să poată fi văzute de popor și ferite de valul uitării de scufundarea in anonimat. EUGEN CONSTANT Fotografia de sus — datată : 29 septembrie 1958 — îl înfățișează pe Anghel Chiciu lucrînd la un bust al lui Mihail Eminescu. In fotografia de jos, prezentăm o altă lucrare plină de expresie a sculptorului.