Inainte, martie 1966 (Anul 23, nr. 6532-6558)

1966-03-13 / nr. 6543

De curind a intrat in circula­ție literară LACRIMA DIAVO­LULUI, o valoroasă culegere de stihuri, în care vedem cum e­­rupe tava combustiunii din adin­­curile interioare, focul mereu ne­stins al vocației cu vîlvătăile lui, care se împletesc pe cîmpul de luptă al artei cu năzuințele reveli­­onare ale maselor. Ca­racterul combativității ideologice este confirmat de însuși cunos­cutul autor al cărții, ION BA­­NUȚA, care anterior, în cadrul emisiunii radiofonice „Autograf pe o carte" declară că „socialis­mul poartă în el parcă o magie unică in felul ei, și aceasta ne cu­prinde în marea bătălie ce dăm pentru ridicarea edificiului feri­cirii omului“. Volumul cuprinde 76 de poezii, în cinci cicluri: „LACRIMA DIA­­VOLULUI“, „MEMENTO MORI“, „CINTEC DESPRE ORAȘUL MEU“, „CU DANTE PRIN IN­FERN" și „NIȘTE TĂLMĂCIRI". Perpessicius, întîmpină din pra­gul editorial, pe cititori, cu a­­ceastă recomandare, binemeritată inscripție pe copertă: „Virtuo­zitatea cu C­re Ion Bănuță în­chide în V­ totul P­­­­ulate. al unui catren întreaga lume, nu este o surpriză pentru cititorul ce-și amintește să fi întîlnit o serie de astfel de catrene in pe­nultimul său volum „AM RE­CHEMAT IUBIREA", și anume în ciclul „FLORI". FIȘIER O nouă carte în vitrina poeziei „Monumente ale naturii din România“ A intrat în librării volumul "Monumente ale naturii din Româ­nia", apărut în Editura Meridiane. La alcătuirea sa a contribuit un colectiv de autori de specialitate, sub conducerea acad. Emil Pop și acad. Nicolae Sălăgeanu. Sunt prezentate, în cadrul proble­maticii generale de ocrotire a na­turii, principalele rezervații din munții noștri (Parcul Național Re­tezat și celelalte obiective din Car­­pați , Lacul Bîlea, Poienile cu nar­cise din Dumbrava Vadului, Munții Bucegi, Cheile Bicazului etc.), con­­tinuînd cu rezervațiile din Banat și Transilvania, Moldova, Dobrogea. Ultimele capitole se ocupă de peș­terile și speciile de plante și ani­male ocrotite de lege. RAMURI nr. 3 (20) Noul număr al­ revistei „Ramuri“ este predominat de omagiile aduse eminentului diplomat român Ni­colae Titulescu, prin pagini ine­dite de evocare aparținînd Elenei Văcărescu, prin scrisul profesorului M. Ghelmegeanu, doctor docent în științe juridice, al­ publiciștilor Tu­dor Teodorescu-Brafaiște și Dan Be­­rindei, precum și prin note semna­te de Vasile Netea, Al. Bălintescu, S. Ioachim și Gh. Giurcă. Revista oferită cititorilor și alte pagini in­teresante : o anchetă cu tema „Cum vă petreceți timpul liber ?", un in­teresant studiu al profesorului V.G. Paleolog despre caligraful și minia­­turistul Dionisie Eclesiarhul, rubri­ca „Corespondența" asigurată de Miron Radu Paraschivescu, o pa­gină de folclor intitulată „Dialog peste timp", o masă rotundă cu tema „Cercetarea științifică la nive­lul unui puternic centru universi­tar", cronica științifică și litera­ră, cronica dramatică, rubrica „Cărți, reviste". Paginile de literatură sunt semnate de Ștefan Bossan, ■ Floarea Fugaru, Petre Dragu, Mi­­hai Duțescu, Camil Poenaru, Cris­­­­tache Arnăutu, Al. Zăinescu și Ion­­ Prunoiu. Sub titlul „Primăvara ro­mânească", revista publică un in­teresant editorial și o suită de re­portaje inspirate de realitățile noi ale regiunii. E demnă de menționat ilustrația bogată a revistei și cu deosebire­a desenele lui Viorel Penișoară-Ste­­garu. nfluență de vizitatori la Mu­zeul de artă din Craiova. Despre activitatea Casei raionale de cultură Corabia Casa de cultură trebuie să desfășoare o activitate vie, complexă, model pen­tru căminele culturale , in jurul ei să graviteze multe din preocupările intelectua­lilor ale căror străduințe și inițiative să ducă la răs­­pîndirea frumosului și cul­turii. De cițiva ani și mai bine insă, Casa de cultură din Corabia nu este condusă pe măsura cerințelor, fapt ce se resimte pregnant în ac­tivitatea sporadică, neorga­nizată, dusă la intimplare. Metodiștii, (mulți s-au pe­rindat într-o perioadă rela­tiv scurtă !) n-au înțeles că trebuie să facă din această instituție un centru viu de educație, un loc îndrăgit. Ei s-au mulțumit cu conti­nuarea tradiției, rău înțe­leasă, lipsindu-le pasiunea de a ridica activitatea la un nivel superior. De fapt, aici nu se obiș­nuiește la început de săp­­tămînă să se afișeze progra­mul manifestărilor ce se or­ganizează. Explicația e u­­șor de găsit in aceea, că de obicei puține sînt la nu­măr manifestările cultural­­artistice prezentate. Singu­rele anunțuri sînt afișele de la spectacolele formațiilor profesioniste venite in tur­neu. Numai atît. Cetățenii nu au de unde afla ce se mai petrece in rest, ocolind instituția amplasată în cen­trul orașului. In ultimul timp, cu toate că numărul metodiștilor a crescut, manifestările de masă, spectacolele pregătite au fost foarte puține. For­mațiile artistice de amatori sunt mai puține decât cele existente la Dăbuleni, și doar acolo e cămin, nu casă de cultură ca la Corabia... Corul abia s-a reorganizat, formația de dansuri e alcă­tuită în special din elevi, iar amatorii de la teatru au rămas doar cu rolurile dis­tribuite la piesa „Tezaurul lui Justinian". Tov. Maria Beznea, instructor metodist n-a putut să găsească o scu­ză plauzibilă pentru destră­marea formației de teatru, dînd totul pe seama greu­tăților ce le implică piesa distribuită. Oare, de ce nu s-a gîndit, nu s-a orien­tat, la alt repertoriu, ști­ind posibilitățile formației? Aici nu se poate pregăti o brigadă artistică de agita­ție ? Sau un grup folcloric ? Răspunsul la aceste între­bări sălășluiește in­como­ditatea, in lipsa de preocu­pare, de pasiune a meto­diștilor care uită cerința e­­sențială de a organiza o ac­tivitate vie, complexă, mo­del pentru căminele cultu­rale. Despre studioul artistului amator n-am prea avut ce afla. Tov. Costel Cumpăna­­șu, cel mai vechi dintre me­­todiști, care ține loc de di­rector n-a avut timp, chi­purile, să se ocupe și de acesta. Colectivul de sprijin nu s-a mai întîlnit de mult în­tr-o ședință de lucru. De altfel, nici n-a fost solicitat, cu toate că... inactivitatea o impunea. Cu activul obș­tesc se lucrează dezorgani­zat, nu se urmărește atra­gerea specialiștilor din toate domeniile pentru ca fieca­re să aducă un aport dis­tinct, original in sfera te­matică a vieții culturale a orașului. Înseamnă că inte­lectualilor li se subaprecia­­ză aptitudinile organizato­rice, nu li se consultă păre­rile in diferite probleme, nu li se solicită o contribuție creatoare, înclinațiile, aptitudinile artistice în domeniul mu­zicii, artelor înmănuncheate plastice, sunt la citeva cercuri, și acestea nu de mult timp reorganizate. Nici la acest capitol n-a e­­xistat continuitate, o mun­că perseverentă, căutări. Cercul de acordeon își con­tinuă activitatea, pe cină cel de pictură, cu tradiție, mărturie fiind numeroasele exponate prezente la ca­sa de cultură, a fost absent cam mult timp. Cercul de mandoline are prea puțini membri. N-ar fi rău dacă s-ar organiza un cerc lite­rar, unul filatelic, dramatic, rebusist. Desigur că sunt mulți amatori... Seară de seară, luminile sunt aprinse la casa de cul­tură dar, activitățile sînt sărace. Doar din cinci in cinci se fac repetiții la dan­suri, la cor și... numai atît, îndrumarea metodică a căminelor culturale s-a fă­cut in pas cu... activitatea de la centru. Prea puține sunt comunele unde meto­diștii au îndrumat atent, urmărind pregătirea unor genuri de formații. Tov. Ion Mircea, de la începutul a­­nului s-a deplasat numai de cinci ori, reușind să cre­eze un ansamblu folcloric la Ostroveni și la Tia Mare. Iar tovarășa Maria Beznea a vizitat localitățile Gircov, Izbiceni, Obirșia Veche, Vi­șina Veche și Vișina Nouă. Și cam atît. Și cu­ ar fi fost de necesar să se lucreze cu amatorii, să li se dea în­drumări prețioase... Dar,... ce le putem pretinde aces­tor activiști dacă nici la centru, la casa de cultură, care trebuie să fie model pentru celelalte așezăminte culturale, nu este activita­te ?! Iată dar un bilanț ne­sa­tisfăcător care vădește in­tr-o mare măsură și slaba preocupare a comitetului raional pentru cultură și artă, care n-a îndrumat competent activitatea casei de cultură și o serioasă do­vadă a lipsei de control din partea comitetului executiv al sfatului popular raional. P. MONDOC îndatoriri uitate**. BSECSUM- masama, « n­i«v»» Gospodarii la treabă .Comi­te­tul executiv al Sfatului popular din comuna Făurești, ra­ionul Oltețu, a întreprins recent o largă acțiune de întreținere a drumurilor și podurilor. Urmînd îndemnul și exemplul mobilizator al deputaților, gospodarii comunei au ieșit la treabă. In scurt timp, ei au amenajat în bune condiții șoseaua regională pe porțiunea ce trece prin comună. Pe o distanță de peste 3 km, șoseaua a fost ni­velată și întreținută cu material pietros. Pe margini au fost săpate, prin muncă voluntară, peste 400 de gropi pentru plantarea puieți­­lor de pomi și arbori ornamen­tali. Circa 200 de puieți de arbori ornamentali au fost plantați încă din primele zile, iar în prezent lucrările continuă pe întregul traseu. Ana Săndulescu, Marin Rădulescu, Ana Cojocaru și Florea Gîrbaci sunt numai cîțiva dintre numeroșii cetățeni ce s-au eviden­țiat la lucrările de întreținere a drumurilor și de plantare a puie­­ților de pomi. M. PIRLAC, coresp. Sesiunea - forma principală de lucru a deputaților (Urmare din pag. I-a). Conducerea cu competență a lu­crărilor și antrenarea la discuții a unui număr câ­ mai mare de depu­tați fac ca sesiunile să se transfor­me intr-un mijloc eficient de eluci­dare a diverselor probleme pe care le implică activitatea sfaturilor populare, de stabilire, în mod con­cret, a căilor de rezolvare a a­­cestora. Spre exemplu, la sesiunea sfatului popular regional din 18 ianuarie 1966, unde s-au analizat problemele legate de execuția bugetului pe 1965, de planul și bugetul pe 1966, au luat cuvîntul 11 deputați și 4 invitați, care, în discuțiile purtate pe marginea materialelor prezen­tate, au arătat felul cum au mun­cit în unitățile respective pentru realizarea indicatorilor de plan și au făcut, totodată, propuneri pentru realizarea sarcinilor pe 1966. Din aceste propuneri se desprind ca mai prețioase cele referitoare la îmbunătățirea activității întreprin­derilor de industrie locală, pentru realizarea planului pe anul 1966, cele privind ridicarea la un nivel mai înalt a deservirii populației, reali­zarea planului de investiții în con­strucția de locuințe etc. Un alt e­­xemplu în această privință se poate întîlni și la Sfatul popular raional Oltețu, unde deputații și invitații care au luat cuvîntul în sesiunile ținute în trimestrul IV/1965 au făcut un număr de 104 propuneri, privind rezolvarea unor probleme social-gospodărești și edilitare. Astfel, în comuna Roșiile din a­­cest raion, deputații care au luat cuvîntul în sesiune au propus ca, prin muncă voluntară și cu posi­bilități locale, să construiască în comună o brutărie, un local pen­tru baie populară, să înfăptuiască și alte obiective și lucrări edilitar­­gospodărești. Propunerile fiind bi­nevenite, comitetul executiv comu­nal a și trecut la traducerea lor în viață. Lucrările unei sesiuni se mate­rializează în hotărîrile ce sînt adop­tate de aceasta. De calitatea lor, a hotărîrilor depinde, în cea mai mare măsură, realizarea sarcinilor în domeniul care a constituit obiec­tul dezbaterilor. Activitatea practi­că ulterioară adoptării hotărîrilor demonstrează eficiența sau inefi­ciența acestora. De aceea, în ela­borarea hotărîrilor se pornește în­totdeauna de la stabilirea concretă și chibzuită a mijloacelor și posibi­lităților existente, pentru a nu fi puși în situația de a nu putea duce la îndeplinire hotărîrile luate. Ho­tărîrile adoptate în sesiunile Sfatu­lui popular regional Oltenia au con­stituit de fiecare dată un factor deosebit de important în ducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de partid și guvern, datorită, în primul rînd, faptului că ele au fost rodul gîndirii colective a deputaților sfa­tului popular. Dar, adoptarea hotărîrilor nu con­stituie decit un prim pas al exer­citării puterii de către sfaturile populare prin acte juridice. După ce se adoptă hotărîrile, comitetul executiv organizează controlul asu­pra îndeplinirii acestora, bazîndu-se pe sprijinul efectiv al deputaților și al celorlalte forme de legătură cu masele. Aceeași grijă privind elaborarea și urmărirea îndeplinirii hotărîrilor o manifestă și sfaturile populare raionale, orășenești și majoritatea celor comunale. Cu toate acestea, mai sînt co­mune ca: Ciupercenii Vechi, Piscu Vechi și Desa din raionul Calafat, Slașoma, Petra și Devesel din raio­nul Vînju Mare și altele, unde ho­tărîrile sesiunilor sfaturilor care sînt lipsite de conținut, popu­nu indică măsuri concrete menite să ducă la îmbunătățirea muncii. Este firesc ca eficiența unor astfel de hotărîri să nu fie cea scontată. Tocmai de aceea se cere și in aceste cazuri o mai mare atenție. Stilul de muncă al comitetelor e­­xecutive ale sfaturilor populare din regiunea noastră privind pregătirea și desfășurarea sesiunilor reflectă maturitatea acestora, faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, s-a ajuns la o înțelegere justă a rolu­lui deosebit de important pe care-l au sesiunile, că de nivelul la care se desfășoară acestea depinde, în ultimă instanță, rezolvarea inte­grală și la timp a tuturor sarcini­lor ce revin sfaturilor populare. In vagonul școa­lă, mecanicii de locomotivă de la Depoul C.F.R. Craiova își reîm­prospătează cu­noștințele. Foto : I. Tescoveanu ANGHEL CHICIU . In galeria ilustrativă a talentelor craiovene de viguroasă anvergură, se integrează organic sculptorul de largi orizonturi artistice, Anghel Chiciu. Cea dintâi lumină a zilei a văzut-o la 7 noiembrie 1883, intr-o modestă locuință de pe Calea Brestei, unde poștașul cu răspunderi de pater-familias, ducea amarul lipsu­rilor materiale. Odrasla a apucat să facă abia două clase de liceu, cind moartea prematură a tatălui îi re­tează brutal posibilitatea de a con­tinua cursurile. Iată-l, așadar, nevoit să intre la stăpîn, să ucenicească in atelierul de instalații electrice „Ipcar". Gustul de învățătură nu-l abandonează. După doi ani, prin identitate de intenții și împrejurări, ca și marele Brâncuși, se înscrie la Școala de arte și meserii din loca­litate, pe care o absolvă in 1905, devenind titularul diplomei cu nr 66. Aci, corpul profesoral i-a remar­cat aptitudinile, vocația și predilec­ția pentru încrustările in lemn. Directorul școlii, Mihail Burlan, este atît de încrezător in forțele de creație plastică ale fostului său elev, incit îl asociază la o lucrare im­portantă : sculptura in lemn din sala maură a hotelului „Minerva". în­zestrat nu numai cu un excepțional talent, dar și cu masive rezerve de energie, de fermitate și perseverență, el pleacă, după decesul mamei, la București, infruntînd vitregia con­dițiilor sociale. Se angajează la pa­tronul unui atelier de rame de pe Calea Victoriei, frecventind conco­mitent și cursurile Școlii de Bele- Arte. In 1908, pentru o lucrare va­loroasă. de condensată gîndire, i se acordă premiul „Lecomte de Noüy“. Termină lăudabil studiile și, cu o anemică sumă încropită din severe economii, înarmat cu di­ploma, ia, în 1909, drumul Parisu­lui — încălzit de focul juvenilelor speranțe. Il are ca profesor pe Mer­cier. Muncește din răsputeri pentru a prinde firul conductor spre secretele daltei și a-și forma perso­nalitatea. Este apreciat și încurajat, fiindu-i acceptată participarea în 1913 la Salonul oficial al artiștilor francezi, unde expune studiul de nud, in mărime naturală, intitulat: „Deux réveil", ce poartă pecetea unei au­tentice arte statuare, a unei maturi­tăți clasice, impresionînd prin gra­ția, puritatea și suavitatea melodică a formelor, prin simetria anatomică și acel farmec dominant al perma­nenței feminine. Exponatul a fost elogios privit în lumea esteților și criticilor, ziarele „Gaulois", „Débats“, „Figaro", precum și revistele de specialitate, salutându-i prezența in complexul operelor de artă, iar maeștrii Bourdelle și Joseph Bernard confirmându-i capacitatea. Este, to­tuși, de menționat că originalitatea lui Anghel Chiciu, în acea epocă de uriașă glorie a lui Auguste Rodin, se resimțea de influențele tehnice ale acestui constructor al celebrei „Porte de l'En­er" — genial decan al ele­ganței expresioniste, influențe de ca­re­­ nu intîrzie a se elibera, găsin­­du-și o viziune și un echilibru pro­priu. In metropola Franței, in forfotul ei cu miriadare tentacule, meșterul oltean a descris ca un boem, ne­sprijinit de oficialitatea patriei sale, a numai rareori primind minime, derizorii subvenții din mănoasele bugete craiovene, ce se volatilizau atît de ușor la semnul baghetelor e­­lectorale. El s-a susținut exclusiv prin trudele miinilor sale iscusite. In anul de restriște al izbucnirii primului măcel mondial, atelierul ii rămine acolo, pe malurile Senei, pă­răsit și încărcat de roadele unei inspirate activități, iar el se întoarce în țară. Nu s-a mai știut nimic de soarta lucrărilor din etapa pariziană în timpul refugiului din Moldova deși bolnav și hărțuit de sărăcie printr-un flux de optimism, animat de înălțătoare idealuri naționale, se stabilește la Iași, hotărît să execute lucrări cu tematică patriotică pentru Marele Cartier, Inscriindu-se in echipa sculptorilor și pictorilor de sub egida militară O fotografie din acea perioadă îl înfățișează în gru­pul artiștilor Medrea, Han, St. Du­­mitrescu, Teodorescu-Sion, Ionescu Doru (confrate oltean) și alții. Cu acest prilej, realizează interesante compoziții în „terre-cuțite“, cu su­biecte și caractere surprinzătoare prin varietatea lor. In 1917 ia parte activă la organizarea de către colec­tivul plastic a unei expoziții, ce s-a bucurat de simpatia și prețuirea publicului. Războiul terminîndu-se victorios pentru neamul și glia noastră străbună, Anghel Chiciu re­vine in orașul de obirșie, așter­nindu-se pe muncă de amploare, ținind legătură cu viața, cu natura, cu multitudinea fenomenelor și mo­tivelor de artă realistă. In 1919 răs­punde la apel in cadrul expoziției sculptorilor de la Ateneul Român, cind numeroase lucrări ii sunt achi­ziționate de către instituțiile de stat și particulare. Prima expoziție perso­nală are loc in Craiova, anul 1924 in sala Minerva, unde, pe lingă pie­sele de pitoresc relief sculptural, prezintă și un remarcabil supliment de picturi și desene. In 1926 și 1927 n-a lipsit de la cele două expoziții ale plasticilor olteni, organizate la Craiova și la București. La vîrsta de 42 de ani, Școala de arte și meserii, unde și-a făcut pri­mele inițieri și a luat contact cu pri­mele experiențe, i-a oferit catedra specială de desen și arte decorative pe care cu vrednicie și prestigiu, a ținut-o pînă in 1944, cind a fost pensionat. Fără a ne angaja pe terenul preo­cupărilor de critică doctorală în pro­blemele de artă plastică — in speță de măiestria redării corpurilor con­stituite din natură și a modalităților de infuzare a fluidului vital in der­ma inertă, rigidă a lutului, a pietrei, a marmorei, ivoriului sau a materia­lului lemnos — trecem in revistă, cu sentimentul unei selecții, numai citeva din operele de rezonanță ale lui Anghel Chiciu. Pentru eficiența înțelegerii și, ca o amabilă invitație la cunoașterea omului, dublat de artist, menționăm că, în tot decursul cenușiu și migălos al vremii sale, el a fost stăpîn pe o intuiție și o vizua­­litate de efect decisiv in procesul creației, avînd contopite într-o su­premă sinteză gustul ornamentației și al cizelării, cu sobrietatea concep­ției, a fondului de idei. Enumerăm aci, păstrind, oarecum, respectul cronologic, o parte din lucrările de densitate valorică. Încrustate in me­moria iubitorilor de artă , „Copil certat“ (1910), „Mină de avar“, ghips patinat (1911), „Gînditorul“, idem (1911, donat Muzeului Aman), „Avarul", idem (1912), „Vis dureros", bronz (1914), „Bust de copil“, ghips patinat (1916), „Artistul în pribegie", bronz (1917), „Bustul generalului Iancovescu“ (1917), „Refugiata“, terre-cuțite (1917), azi în colecția Muzeului militar din București, ex­primă cu intensitate suferința înfrîn­­gerii. Pe figura femeii, chircită sub avalanșa dezastrelor belice, se citește toată tragedia evenimentului istoric Cu genunchii aduși la gură, cu mâini­­le degerate, imbrățișind pulpele, re­fugiata este simbolul ultimei deznă­dejdi. „Torsul de femeie“, marmură (1919), aflat la Muzeul de artă din Craiova, reprezintă un moment de culminare clasică. Echilibru, elegan­ță, perfecțiune. Simți fiorul tulbu­rător al frumuseții feminine in ma­gica ei grandoare. „Mască de tînă­­ră“, bronz (1920), „Păstorița pe fur­tună", (1921), „Tenorul Gr. Gabrie­­lescu“, marmură (1929). „Făt Fru­mos“, bronz (1921) în posesia Muzeu­lui local de artă este de o uimitoare plăsmuire folclorică această imagine de basm a zborului pe năzdrăvanul cal înaripat, „Bustul lui Iosif Vul­can“, bronz (dezvelit cu fast in 1927 la Oradea, din inițiativa Reuniunii „Cele trei Crișuri“), „Cap de țărăn­cuță", bronz (1938), „Bustul pro­ Elie Georgescu", (1939, aflat în in­cinta Colegiului „N. Bălcescu“). Intre anii 1920—1925 a executat in Craiova, Bîrca și Plenița citeva monumente cu motive naționale, e­­vocînd patosul luptelor de apărare a țării și reprezentind „Sentinela ro­mână". In anii puterii populare, Anghel Chiciu, deși obosit, cu timplele b­ăl­­bite de ninsoarea anilor, iși continuă activitatea, minuind dalta și cioca­nul cu o tinerețe renăscută, călăuzit de același cald umanism, tratînd teme sociale legate de lupta pentru pace, și intruchipind figurile eroici­lor apărători ai socialismului ca­­ „Th. Neculuță“ (1960) și „Vasile Roaită" (1961), sau „Făuritorul de pace“ (1949) și „Imploră pacea" (1948). In 1961 a realizat, in optime condiții, cele trei impozante busturi : „Olga Bande“, tinăra eroină ilega­listă, „Florea Ivan“, fruntaș in pro­ducție de la Uzina „Electroputere" și „Pioniera". In același an a avut loc, la Muzeul de artă din Craiova, o retrospectivă, întrunind majorita­tea lucrărilor acestui reputat artist, imblînzitor al pietrelor și metalelor, din a căror glacială adormire a făcut să irumpă flacăra vieții și a frumu­seții. El a indurat multe nedreptăți și umilințe in societatea vechilor mora­vuri, pînă in pragul mărețului al Eliberării. In masca tragică a­­ sculpturii „Gînditorul" se vede tr­­­­sătura esențială a propriului său ca­racter stoic. Fața, in unicitatea gîn­­dului obsedant, și este crispată de un acerb pesimism, cauzat de răul corosiv al mediului social din lumea guvernelor perimate. Proptindu-și bărbia in podul palmei, cu degetele scheletic rășchirate, cu sufletul pe buzele strinse de o uscăciune asceti­că, gînditorul cugetă la strîmbăta­­tea așezărilor pămâ­itene și visează o viață mai bună, izbăvită de cru­zime și de exploatare. Timp nedelungat, creatorul atltor podoabe de artă, n-a putut ieși din casă, fiind imobilizat, de o boală care l-a mistuit cu încetineala de clep­sidră a unui­ destin sever. Sfirșin­­du-i-se ghemul zilelor in noaptea de 23 august 1963, el a închis ochii pentru somnul subteran din cimi­tirul Sineasca Bine ar fi, spre o veridică cinstire a memoriei sale, dacă cele cinci piese de pondere și chintesență artistică: „Torsul de femeie“, „Păstorița pe furtună“, „Avarul“, „Făt Frumos“ și „Gîndi­­torul", simbolizind plafonul forței lui creatoare, aflate in tezaurul Mu­zeului de artă, ar fi expuse în cen­trul aulei, ca să poată fi văzute de popor și ferite de valul uitării de scufundarea in anonimat. EUGEN CONSTANT Fotografia de sus — datată : 29 septembrie 1958 — îl înfăți­șează pe Anghel Chiciu lucrînd la un bust al lui Mihail Em­ines­­cu. In fotografia de jos, prezen­tăm o altă lucrare plină de ex­presie a sculptorului.

Next