Inainte, noiembrie 1971 (Anul 28, nr. 8291-8315)
1971-11-26 / nr. 8312
m aB S Pe platourile de filmare de la Buftea s-a tras ultimul tur de manivelă la viitoarea producție cinematografică românească „Pădurea pierdută“. Oftatul de ușurare — propriu momentului de epilog după un asemenea tur de forță — este acoperit de manifestarea vie a satisfacției generale, împărtășită, deopotrivă, de regizor, de realizatorii imaginii, interpreți, de numeroșii componenți ai acestui colectiv de cineaști. Prima vizionare integrală a filmului a avut darul să entuziasmeze, specialiștii cei mai autorizați prețuindu-i fără rezerve calitățile excepționale. Se vehiculează — în mod îndreptățit — părerea că „Pădurea pierdută“ este cel mai bun film al anului și una dintre cele mai valoroase realizări cinematografice românești. Nerăbdarea cu care este așteptat de cinefilii de oriunde, este, de aceea, cu atît mai mult, justificată. Intr-unul din rolurile importante, de succes, ale filmului a fost distribuită cunoscuta actriță craioveană Peni Pințea — Homeag. Debutul cinematografic remarcabil din filmul „Dincolo de barieră” au impus-o atenției generale și au determinat pe scriitorul Mihnea Gheorghiu, creatorul scenariului, și pe regizorul Andrei Blaier să-i încredințeze dificilul dar și frumosul rol Savina. Acum, cînd emoțiile și temerile inerente s-au risipit, înlocuite de bucuria succesului, interpreta principalului rol feminin din film ne-a arătat o firească disponibilitate pentru interviu. — Am avut prilejul să lecturez scenariul scriitorului Mihnea Gheorghiu. Este admirabil scris și — aș zice — foarte „cinematografic". Surprinde cu subtilitate faptele de viață și este ancorat intr-un veritabil inedit de situații. Este și părerea dv. ca interpretă ? — întreaga echipă a avut fericirea să lucreze pe un scenariu în totul valoros, bogat în situații de veritabil „ciné-veri té“, cu personaje interesante, generos conturate. Pentru că sper că vă interesează cîteva amănunte despre film, precizez că abordează o tematică contemporană, afirmînd esențe ale spiritului românesc. Eroul, un fel de Terente, dezertor din armată și un adevărat haiduc,amestec de tradiție și legendă, de luciditate și însingurare individualistă, își manifestă, în felul lui, protestul față de strîmba alcătuire a societății. Pe fundalul acestei opoziții, al fugăririi sale prin Balta Brăilii de către nemți, este brodată povestea tragică a destinului celor doi frați care iubesc aceeași fată. Filmul se distinge, în plus, prin finețea observației psihologice și, în același timp, prin aceea că oferă, concomitent cu înfățișarea faptelor și aspectelor sociale, un tablou autentic, mișcător, al tradițiilor pescărești. Colaborarea cu regizorul Francisc Munteanu în primul dv. film a fost fructuoasă. Ați găsit și la regizorul Andrei Blaier aceeași știință de a vă îndruma spre o creație adevărată ? — Indiscutabil. Este unul dintre reputații noștri regizori, știe să întrețină admirabil spiritul de echipă. Alături de operatorul Nicu Stan — o altă personalitate în filmul românesc — a abordat cu mare competență modalități de expresie de înaltă valoare, a imprimat filmului culoare, veridicitate, tensiune emoțională, cu suspansuri bogat potențate afectiv. Trebuie să precizez că am filmat adesea în condiții dificile. Nu pot să uit, însă, atmosfera primitoare, de sprijin și prețuire, pe care ne-au oferit-o pescarii și sătenii din Balta Brăilii, Murighiol și Graban, ca și lucrătorii din porturile Brăila, Galați și Tulcea, mulți dintre ei devenindu-ne colaboratori prețioși la realizarea scenelor de masă. Contactul acesta direct cu viața, cu oamenii, cu viitorii noștri spectatori a dat un plus de vitalitate și sinceritate muncii noastre, rolurilor create. — Despre Savina ? ! -- Am avut parte de un rol foarte frumos scris, foarte bine conturat, care mi-a dat largi posibilități de joc. Crîșmărița aceasta plină de draci este, de fapt, un suflet ales, cu candori de copil. Rolul mi-a plăcut enorm, iar aprecierile bune ale celor care au văzut filmul, în această fază de început, mă bucură, desigur, mult. în echipă am avut colegi cu „nume“ în cinematografie, ca Ilarion Ciobanu, Colea Răutu, Ernest Maftei, către realizările cărora am tuns și eu, în mai tinerii Cornel Patrichi și Adriana Ionescu (studentă la Politehnică) am avut doi prieteni și doi parteneri în totul prețioși. Încă un amănunt interesant pentru cine spectatori ! filmul este pe ecran lat și, în același timp, un excelent Eastman color, — Mă bucur, de privilegiul de a vă putea spune, înaintea spectatorilor premierii pe țară și ai celei de la Craiova, cuvintele de felicitare pe care le meritați. Fac acest lucru cu plăcerea dublată de aceea că scena craioveană a dat filmului românesc un interpret de mare forță. — Vă mulțumesc. Aș fi mai fericită dacă v-ar mulțumi filmul și... Lavina. AL. FIRESCU Pe genericul noului film românesc „Pădurea pierdută“: LEMPINȚEA-HOMEAG George Barbu — Craiova , în poezia „NU“ încercați sa ridicați graiul la rang de poezie. Arghezi a scris asemenea poezii folosind arsenalul cuvintelor dure, dar a știut să-l folosească și, după cîte știți, a realizat fiori și din mucegaiuri, fiindcă era un mare maestru al cuvîntului. Ce putem să vă mai spunem ? Să vă recomandăm să renunțați la abordarea unor asemenea subiecte sau să vă zicem . Salutare, maestre !? Constantin Dumitrescu — Craiova . Am primit poeziile clasificate pe cicluri și subcicluri. Din ciclul „Țării mele“ ne-a plăcut numai MOTTO-ul „Binecunoscută fie ziua aceea“ semnat de Adrian Păunescu. Referitor la „Poarta sărutului“, în poezia aceea de-o strofă ziceți : „Cînd trec pe sub tine,,/ Ca să cunoască frumusețea,/ Oamenii, toți oamenii simt nevoia să devină perechi“, închei citatul și vă întreb : cum adică ? Prin diviziune sau prin tinire doi cîte doi, indiferent de sex ? Din ciclul ..Unei fete cu ochii de stele“, în afară de titlu, care ne-a pus pe... gînduri și gîndurile pe drumuri astrale, mai comentăm un singur vers : „...îmi este de ajuns o clipă/ ochii tăi“. Și nouă ne „este de ajuns“... Udroiu Petre — Craiova . O altă serie de anecdote au poposit pe masa mea de lucru, în timpul lecturii am reușit să zîmbesc de două ori și jumătate. Știți la ce anecdotă mi-a rămas zîmbetul înjumătățit ? Cred că bănuiți. In aceea cu ...noaptea nunții. Foarte bună poantă cu emisiunea de varietăți. O reproducem : Crainicul : Și acum o veste... tristă , dirijorul s-a îmbolnăvit sărim peste numărul de operă — la care publicul răspunde cu un ropot prelungit de aplauze... Titi Gheorghiu — Vaslui : In „Parazitul“ vă străduiți să arătați că parazitul hibernează iarna și vegetează vara. Mai departe cităm ! „Iar toamna ca și primăvara/ Aidoma ca iarna și vara“. De ce n-ați scris de la bun început că parazitul trage mila de coadă ani întregi. Sau ați voit să ne amintiți că omul este divizat în fața anotimpurilor, anotimpurile în luni, lunile în săptămîni etc. Merci. B. Stanciu — Dolj . Ce-i mult nu-i bun. Prea ne-ați luat cu asalt. De la dv. preferam o poezie bună pe lună. Aveți posibilitatea să o realizați. Pe ce ne bazăm ? Cităm î „își culcă cerul fruntea, în cupele de maci./ In razele ce zboară pe mări fără cîrmaci!“ Totuși vă recomandăm să vă feriți de „verticale drepte“. In minunile lumii o singură verticală a fost înclinată și aceea nu mai este verticală, se numește Turnul din Pissa. Reușită și ultima strofă din „De-ar fi“. In rest vă deziceți total și-i păcat... DINA MYTHE CULORI “ ORIZONTAL 1) Culoare — 5 Culoare. 2) Cărunt — Puncte negre tipografice — Albicioase ți la mijloc ! 3) Semialbă ! g Băutură din sucuri de fructe — g Culoare. 4) Piei roșii (sing.) — g Răsadniță. 5) Culoare la cărți de joc — Galben aurii pe o goare. 6) Cu pielea neagră — Neugru pe lături ! — Roșu laur(8 mă ! 7) Dintr-un vechi popor H italic — Culoare chimică. 8) Cu ■ mintea întunecată (fam.) — Pa■pagal viu colorat — Lichidin■ color. 9) Țesătură împodobită cu flori frumos colorate. 10) îngălbenită — Așezate în trifoi ! 11) Brăzdat — Piei roșu. 12) Element chimic cenușiu negricios — Gaz incolor. VERTICAL 1) Care bate în alb — Cenușiu. 2) Plantă agățătoare — Alb cenușie. 3) 2, 3 absențe ! — Negri ca smoală ! Din baladă ! 4) Păsări negre — Abrevieri abreviată. 5) Albă ca arborele de cauciuc — Dor. 6) Străvezii. 7) Culoare — Nuni. 8) Combinație aurie ! — Pomi veșnic verzi — Arțar. 9) Fără pete. 10) Fire — Comună lungă Șimleu — Galben unguresc (oct). 11) Culoare galben brună — Păsări cu pene de culoare castanie. 12) Culoare scoasă din spectru — Arbust cu flori albe, verzui sau roșiatice. Cuvinte rare : ATAR ,IPU JUG ÚTI. FLOREA GHEORGHE Cercul rebusist „Feroviarul" Craiova ÎNAINTE Sarle prietenești Scriitorului Fănuș Neagu, autorul piesei „Echipa de Zgomote" Atît zgomot s-a făcut Cum a scris și autorul Incu în sală am văzut Doar actorii și decorul Scriitorului Traian Filip, autorul piesei „Patima Nopții“ și al romanului „Amar“ Eu și piesa ți-am văzut Și romanul ți-am citit Rezultatu-i cunoscut . Amar am mai... pătimit Pictorului George Filipescu, autorul tabloului „Blestem“ Blestem, e bine spus Dar mare i-a fost ura. Cu tare m-a ajuns Cînd i-am privit pictura. GHEORGHE GROSU In loc de ursuleț, sau cățeluș, sau pisicuță, Julie Mendez, o dansatoare dintr-un local de noapte londonez, și-a luat, pentru a-i veghea somnul, un șarpe boa constrictor. Lulu, așa se numește drăguța fiară, este nu numai o veche cunoștință a dansatoarei, ci și un devotat partener de scenă. Illinium — Sta! cuminte, Rex ! I'M........!ll:llllllll llllll!llllllllllilllllllllll Tezaurul de la Mofleni Aroape toate depozitele monetare — conținînd numai monede sau monede în asociație cu obiecte de podoabă — au fost scoase la lumină incidental, fie de către om, prin acțiunile efectuate cu ocazia lucrărilor agricole, lucrărilor de construcții, fie de anumite fenomene ale naturii. Ieșite la suprafață în acest fel, ele au fost lipsite, de regulă, de posibilitatea observării pe teren și, aproape în toate cazurile, înainte de a intra în colecțiile unui muzeu, au ajuns pe miini particulare ; nu rareori au fost înstrăinate, nimicite total sau parțial. In urma unor astfel de împrejurări, multe din ele au rămas inutilizabile din punct de vedere al interpretării istorice, iar altele total necunoscute. Avînd în vedere aceste considerente, vom aminti tezaurul de la Mofleni, care mai bine de trei decenii a rămas necunoscut cercetătorilor. La Mofleni, în locul numit Moara lui Boboc, pe malul stîng al Jiului, la o distanță de cca. 700 m de abator, în anul 1936 a fost descoperit un tezaur format din monede de argint, cu ocazia săpării unor gropi pentru cărămidă. Locuitoarea Angela Predescu, pentru care se lucra cărămida, a primit de la muncitorii care au descoperit tezaurul, zece monede, restul fiind împărțite între descoperitori. Menționăm că punctul Moara lui Boboc a fost potmolit de Jiu in timpul ce a urmat descoperirea. Cele zece monede au fost recuperate prin grija harnicului învățător C. LUPESCU, în colecția căruia se află și care nu le-a pus la dispoziție spre cercetare, dîndu-ne și datele privitoare la împrejurările descoperirii. Acest lot monetar este format din denari romani, emiși sub diferiți magistrați monetari în timpul Republicii Romane. Cronologic, monedele se înșiră astfel : M. AEMILIVS LEPIDVS (109 î.e.n.), Q FABIVS LABEO (109 î.e.n.), M. TVLLIVS (109 î.e.n.), Q VIBIVS PANSA (89-88 î.e.n.), M. TITIVS (88 î.e.n.), L. IVLIVS BVRSIO (85 î.e.n.), L. M. CENSORINVS (82-81 î.e.n.), L. FABSVLEIVS MENSOR (73 î.e.n.) și L. ROSCIVS FABATVS (58 î.e.n.). O singură monedă nu are numele magistratului și este emisă între anii 85-84 î.e.n. Toate monedele de mai sus se încadrează în tipul Sydenham și toate sunt originale, fiind emise în atelierele monetare din Italia. Din lista cronologică a monedelor reiese că cele mai vechi piese sînt emise în anul 109 î.e.n., iar cele mai recente, în anul 58 î.e.n. In momentul de față nu se poate preciza cînd a fost acumulat tezaurul și nici cînd a fost îngropat, datorită parțialității recuperării lui. are Această descoperire monetară o importanță deosebită pentru istoria veche a Craiovei, prin faptul că acest gen de monede se găsesc frecvent în apropierea așezărilor dacice sau chiar în cuprinsul lor. Este posibil ca acest tezaur să fi aparținut, fără doar și poate, unui autohton dintr-un sat legat de puternica și „enigmatica“ Pelendavă dacică. Prof. ONORIU STOICA [•: 26 — XI — 197Í Părinți și copi în patru ipostaze de GARO PAPAZIAN ...Poate dați și de urmele tăticului meu, nene !!! — îți interzic să te mai ți de fusta mea ! — Unde vezi matale fust! mami ? — In sfîrșit, l-am Vino repede, mămico ! găsit Pînă în timpul ocupării Olteniei de către austriaci (1718), datele asupra populației din Țara Românească erau cuprinse numai în „sămi“ din care nu s-a păstrat nici una , dar că cifrele din aceste „sămi“ erau departe de realitate, o dovedește un raport austriac în care se arată că „niciunul din domeniile de pînă acum nu au fost în stare să afle numărul familiilor, nici chiar principele Constantin Brîncoveanu, deși a stat în domnie douăzeci și cinci de ani și s-a străduit în toate chipurile spre a-l afla“. Documentele consemnează existența Craiovei, pentru prima dată, la mijlocul secolului XV ; ea era atunci un sat și cu acest caracter va rămîne timp îndelungat, deși unele documente din secolul XVI vorbesc de „orașul“ Craiova. Dintr-un document din 1596, provenit de la logofătul Teodosie, aflăm despre Craiova că „era un oraș mare, împoporat, și plin de tot belșugul, dar fără ziduri de cetățuie“. In 1650, un călător străin scrie că la Craiova erau cam 200 de case, iar în harta întocmită la 1700 și reprodusă în „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia» de Del Chiaro (1718), Craiova era indicată cu semnul orașelor mai populate (viile grosse), împreună cu Băilești, Beleni, Zăvalu și Obedinu. De la finele anului 1716, războiul austro-turc ce se ducea pe pămîntul Olteniei, creează, în această provincie, un gol de populație datorită fugii în munți a locuitorilor sau deportării lor de către turci și tătari. După ocuparea Olteniei de către austriaci (1718), se iau măsuri pentru repopularea provinciei ca urmare a reducerii de biruri, coboară din munți parte din cei fugiți și vin în Oltenia locuitori din Muntenia și numeroși străini. (în 1719, la Craiova erau 75 familii de bulgari chiproviceni, care se ocupau cu negoțul și al căror număr a crescut în anii următori). Pentru a cunoaște situația forței de muncă, austriacii iau măsuri pentru întocmirea unor catagrafii și conscripții, care sunt primele acte oficiale privitoare ln 1722, la populația Olteniei, conscripția contelui Virmond indica pentru Craiova, 410 familii, iar în 1723 populația orașului era apreciată la 1000 locuitori. Austriacii au întocmit planuri pentru sporirea locuitorilor Craiovei numărului (planul consilierului Haan). Datorită, mai ales imigranților străini, în anii următori populația Craiovei e în continuă creștere, astfel că în 1725 nu numai bisericile, ci și închisorile erau neîncăpătoare. (Din 1724 exista la Craiova un tîrg săptămînal; se aduc în oraș și meseriași de la sate în 1725 iau ființă în Craiova breslele lumînărarilor, săpunarilor și pitarilor). Catagrafia din 1730 indica pentru Craiova, 832 familii birnice , în 1731 populația Craiovei se cifra la 900—1000 familii, iar la catagrafia din 1735 orașul număra 836 familii (circa 4000 locuitori). Un mare război austro-ruso-turc pune iarăși în primejdie populația orașului , armata și administrația austriacă părăsesc Craiova, iar locuitorii iau iarăși drumul munților. La sfîrșitul lui octombrie 1737, Craiova e aproape pustie. In timpul războiului rusoturc din 1769—1774, turcii jefuiesc și incendiază Craiova, deportînd, peste Dunăre, pe locuitorii orașului. în 1795 ciuma face ravagii, iar bandele lui Pazvantoglu năvălesc în oraș, jefuiesc și ucid. In 1801, turcii și bandele lui Pazvantoglu jefuiesc din nou Craiova și-i dau foc. In 1806, cînd turcii ocupă Craiova, „iar se sparse orașul" In perioada 1807—1812, în timpul noului război ruso-turc, mulți locuitori părăsesc orașul. Contele von Moltke, care a călătorit prin Țara Românească în 1835, notează în jurnalul său că populația Craiovei era de 10 000 locuitori, dar după catagrafia întocmită la 18 ghenar 1835, în Craiova erau 1653 familii (circa 8200 locuitori). Catagrafia din 1 septembrie 1838 indică o populație de circa 10 000 locuitori. Cea mai populată mahala era Sf. Gheorghe — vechi cu 187 familii veneau apoi, în ordine, mahalalele Ungureni (154 familii), Mănăstirea Domnească (122 familii) și Tg. de afară ot Hagiu cu 101 familii. Cele mai slab populate erau mahalalele Episcopia și Savastian (cu cîte familii) și Potbanița (cu 17 fa18 milii). In „delă pentru statistica județului Dolj“ din 1850 găsim următoarea situație pentru orașul Craiova : 3291 case, 10 062 bărbați și 10 150 femei (total 20 212 locuitori), în afară de 88 prizonieri (arestați). Zece ani mai tîrziu, în 1860, Craiova număra 21 921 locuitori. In 1883, în ziarul craiovean „Alarma“ se deplîngea lipsa unor băi, căci „la o populație de aproape 50 000 locuitori, nu sînt suficiente băile de la fîntîna lui Samson“. Ziarul cam exagera, pentru că abia în 1893, în raportul privind alimentarea Craiovei cu apă, se aprecia la 40 000 numărul locuitorilor orașului. Din 100 locuitori doar 48 știau carte (33 bărbați și 15 femei). Datorită stabilirii în oraș a locuitorilor veniți din alte provincii ale țării, populația Craiovei, în anii următori, e în creștere, cu toate că numărul deceselor depășește numărul născuților (în perioada 1891— 1900 s-au înregistrat 12 784 nașteri, față de 13 801 decese). In 1895 Craiova are 38 690 locuitori, din care 30 649 cetățeni români și 8041 străini; în 1898 populația Craiovei ajunge la aproape 39 000 locuitori. De la începutul secolului XX numărul locuitorilor Craiovei e în continuă creștere și încep să se întocmească primele recensăminte. Ca număr de locuitori, Craiova era, în 1920, al treisprezecelea oraș al țării. La recensămîntul din 1925 Craiova are 52 000 locuitori , în 1927 procentul de nașteri la Craiova era de 17,6 la mia de locuitori, pe cînd pe țară acest procent era de 30 la mia de locuitori. La recensămîntul din 29 decembrie 1930, populația Craiovei era de 63 215 locuitori (al doisprezecelea oraș al țării). La finele lunii mai 1933, Buletinul demografic al Ministerului Muncii indica pentru Craiova numai 55 901 locuitori, iar la finele lui 1936, aceeași publicație oficială indica o cifră inferioară 355 780 locuitori. Populația orașului avea să fie, în continuă creștere, după cum rezultă din următoarele trei recensăminte : 6 aprilie 1941 — 77 051 locuitori ; 25 ianuarie 1948 — 84 574 locuitori ; 21 februarie 1956 — 96 897 locuitori. In 1960, populația Craiovei este de 109 311 locuitori (53 553 bărbați și 55 758 femei), iar cu comunele suburbane numărul locuitorilor este de 132 588 (65 449 bărbați și 67 139 femei). In 1961 Craiova are 112 390 locuitori, in 1962 peste 132 000 locuitori, iar la recensămîntul din 15 martie 1966 populația Craiovei este de 148 973 locuitori (173 315 locuitori cu suburbane). .La î iulie 1969, cu cei 171 676 locuitori ai săi, Craiova este al șaptelea oraș al țării. Azi, datorită ritmului susținut de industrializare și devoltare social-culturală, populația Craiovei trece de 210 000 locuitori și ritmul de creștere al populației este din ce in ce mai mare : 115,2 la sută în 1969 față de 1966 și 122,3 la sută în 1971 față de 1969. In Craiova de azi 55 000 locuitori sunt studenți și elevi. Densitatea populației este în medie de 100,86 locuitori pe un hectar; în zonele cele mai populate densitatea este de 169,19 locuitori pe un hectar, iar în zonele cele mai slab populate, densitatea este de 43,95 locuitori pe un hectar. Racordîndu-se la ritmul de înflorire și dezvoltare al țării noastre socialiste, devenind din an în an mai viguroasă, Craiova anului 2000 se prevede că va avea 387 000 locuitori. TRAIAN V. TURTUREANU economist Populația Craiovei inllllllllllllllllllllliinii de-a lungul veacurilor !llllllllllll!llll illl!lll!!l!lll lllllllllllllllllllllllllllllll «