Inainte, noiembrie 1971 (Anul 28, nr. 8291-8315)

1971-11-26 / nr. 8312

m aB S Pe platourile de filmare de la Buftea s-a tras ultimul tur de manivelă la viitoarea pro­ducție cinematografică româ­nească „Pădurea pierdută“. Of­tatul de ușurare — propriu mo­mentului de epilog după un a­­semenea tur de forță — este a­­coperit de manifestarea vie a satisfacției generale, împărtăși­tă, deopotrivă, de regizor, de realizatorii imaginii, interpreți, de numeroșii componenți ai a­­cestui colectiv de cineaști. Prima vizionare integrală a filmului a avut darul să entu­ziasmeze, specialiștii cei mai autorizați prețuindu-i fără re­zerve calitățile excepționale. Se vehiculează — în mod îndreptă­țit — părerea că „Pădurea pier­dută“ este cel mai bun film al anului și una dintre cele mai valoroase realizări cinematogra­fice românești. Nerăbdarea cu care este așteptat de cinefilii de oriunde, este, de aceea, cu atît mai mult, justificată. Intr-unul din rolurile impor­tante, de succes, ale filmului a fost distribuită cunoscuta ac­triță craioveană Peni Pințea — Homeag. Debutul cinematogra­fic remarcabil din filmul „Din­colo de barieră” au impus-o atenției generale și au determi­nat pe scriitorul Mihnea Gheor­­ghiu, creatorul scenariului, și pe regizorul Andrei Blaier să-i în­credințeze dificilul dar și fru­mosul rol Savina. Acum, cînd emoțiile și teme­rile inerente s-au risipit, înlo­cuite de bucuria succesului, in­terpreta principalului rol femi­nin din film ne-a arătat o fi­rească disponibilitate pentru in­terviu. — Am avut prilejul să lectu­­rez scenariul scriitorului Mih­nea Gheorghiu. Este admirabil scris și — aș zice — foarte „ci­nematografic". Surprinde cu subtilitate faptele de viață și este ancorat intr-un veritabil i­­nedit de situații. Este și părerea dv. ca interpretă ? — întreaga echipă a avut fe­ricirea să lucreze pe un scena­riu în totul valoros, bogat în situații de veritabil „ciné-veri­­ té“, cu personaje interesante, generos conturate. Pentru că sper că vă intere­sează cîteva amănunte despre film, precizez că abordează o tematică contemporană, afir­­mînd esențe ale spiritului ro­mânesc. Eroul, un fel de Te­­rente, dezertor din armată și un adevărat haiduc,­amestec de tra­diție și legendă, de luciditate și însingurare individualistă, își manifestă, în felul lui, protestul față de strîmba alcătuire a so­cietății. Pe fundalul acestei o­­poziții, al fugăririi sale prin Balta Brăilii de către nemți, este brodată povestea tragică a des­tinului celor doi frați care iu­besc aceeași fată. Filmul se dis­tinge, în plus, prin finețea ob­­servației psihologice și, în ace­lași timp,­ prin aceea că oferă, concomitent cu înfățișarea fap­telor și aspectelor sociale, un tablou autentic, mișcător, al tra­dițiilor pescărești.­­ Colaborarea cu regizorul Francisc Munteanu în primul dv. film a fost fructuoasă. Ați găsit și la regizorul Andrei Blaier aceeași­ știință de a vă îndruma spre o creație adevă­rată ? — Indiscutabil. Este unul din­tre reputații noștri regizori, știe să întrețină admirabil spiritul de echipă. Alături de operatorul Nicu Stan — o altă personali­tate în filmul românesc — a a­­bordat cu mare competență mo­dalități de expresie de înaltă valoare, a imprimat filmului culoare, veridicitate, tensiune e­­moțională, cu suspansuri bogat potențate afectiv. Trebuie să precizez că am filmat adesea în condiții difi­cile. Nu pot să uit, însă, atmos­fera primitoare, de sprijin și prețuire, pe care ne-au oferit-o pescarii și sătenii din Balta Brăilii, Murighiol și Graban, ca și lucrătorii din porturile Brăi­la, Galați și Tulcea, mulți din­tre ei devenindu-ne colabora­tori prețioși la realizarea scene­lor d­e masă. Contactul acesta direct cu viața, cu oamenii, cu viitorii noștri spectatori a dat un plus de vitalitate și since­ritate muncii noastre, rolurilor create. — Despre Savina ? ! -- Am avut parte de un rol foarte frumos scris, foarte bine conturat, care mi-a dat largi posibilități de joc. Crîșmărița aceasta plină de draci este, de fapt, un suflet ales, cu candori de copil. Rolul mi-a plăcut e­­norm, iar aprecierile bune ale celor care au văzut filmul, în această fază de început, mă bucură, desigur, mult. în echi­pă am avut colegi cu „nume“ în cinematografie, ca Ilarion Ciobanu, Colea Răutu, Ernest Maftei, către realizările cărora am tuns și eu, în mai tinerii Cornel Patrichi și Adriana Io­­nescu (studentă la Politehnică) am avut doi prieteni și doi parteneri în totul prețioși. Încă un amănunt interesant pentru cine spectatori ! filmul este pe ecran lat și, în același timp, un excelent Eastman co­lor, — Mă bucur, de privilegiul de a vă putea spune, înaintea spectatorilor premierii pe țară și ai celei de la Craiova, cuvin­tele de felicitare pe care le me­ritați. Fac acest lucru cu plăce­rea dublată de aceea că scena craioveană a dat filmului ro­mânesc un interpret de mare forță. — Vă mulțumesc. Aș fi mai fericită dacă v-ar mulțumi fil­mul și... Lavina. AL. FIRESCU Pe genericul noului film românesc „Pădurea pierdută“: LEM­PINȚE­A-HOMEAG George Barbu — Craiova , în poezia „NU“ încercați sa rid­icați graiul la rang de poe­zie. Arghezi a scris asemenea poezii folosind arsenalul cuvintelor dure, dar a știut să-l folosească și, după cîte știți, a realizat fiori și din mucegaiuri, fiindcă era un mare mae­­­stru al cuvîntului. Ce putem să vă mai spunem ? Să­­ vă recomandăm să renunțați la abordarea unor­­ asemenea subiecte sau să vă zicem . Salutare, maestre !? Constantin Dumitrescu — Craiova . Am primit poeziile clasi­ficate pe cicluri și subci­­cluri. Din ciclul „Țării mele“ ne-a plăcut numai MOTTO-ul „Binecunoscută fie ziua aceea“ semnat de Adrian Păunescu. Referi­tor la „Poarta sărutului“, în poezia aceea de-o strofă ziceți : „Cînd trec pe sub tine,,/ Ca să cunoască frumusețea,/ Oamenii, toți oamenii­ simt nevoia să devină perechi“, închei citatul și vă întreb : cum adică ? Prin diviziune sau prin tinire doi cîte doi, indife­rent de sex ? Din ciclul ..Unei fete cu ochii de stele“, în afară de titlu, care ne-a pus pe... gînduri și gîndurile pe drumuri astrale, mai comentăm un singur vers : „...îmi este de ajuns o clipă/ ochii tăi“. Și nouă ne „este de ajuns“... Udroiu Petre — Craiova . O altă serie de anecdote au poposit pe masa mea de lucru, în timpul lecturii am reușit să zîmbesc de două ori și jumătate. Știți la ce anecdotă mi-a rămas zîmbetul înjumătățit ? Cred că bănuiți. In aceea cu ...noaptea nunții. Foarte bună poantă cu emisiunea de varietăți. O reproducem : Crainicul : Și acum o veste... tristă , diri­jorul s-a îmbolnăvit sărim peste numărul de operă — la care publicul răspunde cu un ropot prelungit de aplauze... Titi Gheorghiu — Vaslui : In „Parazitul“ vă străduiți să arătați că parazitul hiber­nează iarna și vegetează vara. Mai departe cităm ! „Iar toamna ca și primăvara/ Aidoma ca iarna și vara“. De ce n-ați scris de la bun început că parazitul trage mila de coadă ani întregi. Sau ați voit să ne amintiți că omul este divizat în fața anotimpurilor, anotim­purile în luni, lunile în săptămîni etc. Merci. B. Stanciu — Dolj . Ce-i mult nu-i bun. Prea ne-ați luat cu asalt. De la dv. preferam o poezie bună pe lună. Aveți posibilitatea să o realizați. Pe ce ne bazăm ? Cităm î „își culcă cerul fruntea, în cupele de maci./ In razele ce zboară pe mări fără cîrmaci!“ To­tuși vă recomandăm să vă feriți de „verticale drepte“. In minunile lumii o singură verti­cală a fost înclinată și aceea nu mai este verticală, se numește Turnul din Pissa. Reu­șită și ultima strofă din „De-ar fi“. In rest vă deziceți total și-i păcat... DINA MYTHE CULORI “ ORIZONTAL 1) Culoare — 5 Culoare. 2) Cărunt — Puncte­­ negre tipografice — Albicioase ți la mijloc ! 3) Semi­albă ! g Băutură din sucuri de fructe — g Culoare. 4) Piei roșii (sing.) — g Răsadniță. 5) Culoare la cărți­­ de joc — Galben aurii pe o goa­­­­re. 6) Cu pielea neagră — Ne­­u­gru pe lături ! — Roșu­ la­ur­­(8 mă ! 7) Dintr-un vechi popor H italic — Culoare chimică. 8) Cu ■ mintea întunecată (fam.) — Pa­■­pagal viu colorat — Lichid­in­■ color. 9) Țesătură împodobită cu flori frumos colorate. 10) îngălbenită — Așezate în tri­foi ! 11) Brăzdat — Piei roșu. 12) Element chimic cenușiu negricios — Gaz incolor. VERTICAL 1) Care bate în alb — Cenușiu. 2) Plantă agă­țătoare — Alb cenușie. 3) 2, 3 absențe ! — Negri ca smoală ! Din baladă ! 4) Păsări negre — Abrevieri abreviată. 5) Albă ca arborele de cauciuc — Dor. 6) Străvezii. 7) Culoare — Nuni. 8) Combinație aurie ! — Pomi veș­nic verzi — Arțar. 9) Fără pete. 10) Fire — Comună lungă Șim­­leu — Galben unguresc (oct). 11) Culoare galben brună — Păsări cu pene de culoare cas­tanie. 12) Culoare scoasă din spectru — Arbust cu flori albe, verzui sau roșiatice. Cuvinte rare : ATAR ,­IPU J­UG­­ ÚTI. FLOREA GHEORGHE Cercul rebusist „Feroviarul" Craiova ÎNAINTE Sarle prietenești Scriitorului Fănuș Neagu, autorul piesei „Echipa de Zgo­­mote" Atît zgomot s-a făcut Cum a scris și autorul Incu­ în sală am văzut Doar actorii și decorul­ Scriitorului Traian Filip, au­torul piesei „Patima Nopții“ și al romanului „Amar“ Eu și piesa ți-am văzut Și romanul ți-am citit Rezultatu-i cunoscut . Amar am mai... pătimit Pictorului George Filipescu, autorul tabloului „Blestem“ Blestem, e bine spus Dar mare i-a fost ura. Cu tare m-a ajuns Cînd i-am privit pictura. GHEORGHE GROSU In loc de ursuleț, sau cățeluș, sau pisicuță, Julie Men­dez, o dansatoare dintr-un local de noapte londonez, și-a luat, pentru a-i veghea somnul, un șarpe boa constrictor. Lulu, așa se numește drăguța fiară, este nu numai o ve­che cunoștință a dansatoarei, ci și un devotat partener de scenă. Illinium — Sta! cuminte, Rex ! I'M........!ll:llllllll­ llllll­!llllllllllilllllllllll Tezaurul de la Mofleni Aroape toate depozitele mo­netare — conținînd numai mo­nede sau monede în asociație cu obiecte de podoabă — au fost scoase la lumină inciden­tal, fie de către om, prin acți­unile efectuate cu ocazia lu­crărilor agricole, lucrărilor de construcții, fie de anumite fenomene ale naturii. Ieșite la suprafață în acest fel, ele au fost lipsite, de regulă, de posi­bilitatea observării pe teren și, aproape în toate cazurile, îna­inte de a intra în colecțiile u­­nui muzeu, au ajuns pe mii­ni particulare ; nu rareori au fost înstrăinate, nimicite total sau parțial. In urma unor astfel de împrejurări, multe din ele au rămas inutilizabile din punct de vedere al interpretării isto­rice, iar altele total necunoscu­te. Avînd în vedere aceste con­siderente, vom aminti tezaurul de la Mofleni, care mai bine de trei decenii a rămas necu­noscut cercetătorilor. La Mo­fleni, în locul numit Moara lui Boboc, pe malul stîng al Jiului, la o distanță de cca. 700 m de abator, în anul 1936 a fost des­coperit un tezaur format din monede de argint, cu ocazia să­pării unor gropi pentru cără­midă. Locuitoarea Angela Pre­­descu, pentru care se lucra că­rămida, a primit de la munci­torii care au descoperit tezau­rul, zece monede, restul fiind împărțite între descoperitori. Menționăm că punctul Moara lui Boboc a fost potmolit de Jiu in timpul ce a urmat des­coperirea. Cele zece monede au fost re­cuperate prin grija harnicului învățător C. LUPESCU, în co­lecția căruia se află și care nu le-a pus la dispoziție spre cer­cetare, dîndu-ne și datele pri­vitoare la împrejurările desco­peririi. Acest lot monetar este format din denari romani, emiși sub diferiți magistrați monetari în timpul Republicii Romane. Cro­nologic, monedele se înșiră ast­fel : M. AEMILIVS LEPIDVS (109 î.e.n.), Q FABIVS LABEO (109 î.e.n.), M. TVLLIVS (109 î.e.n.), Q VIBIVS PANSA (89-88 î.e.n.), M. TITIVS (88 î.e.n.), L. IVLIVS BVRSIO (85 î.e.n.), L. M. CENSORINVS (82-81 î.e.n.), L. FABSVLEIVS MENSOR (73 î.e.n.) și L. ROSCIVS FABATVS (58 î.e.n.). O singură monedă nu are numele magistratului și este emisă între anii 85-84 î.e.n. Toate monedele de mai sus se încadrează în tipul Syden­ham și toate sunt originale, fi­ind emise în atelierele moneta­re din Italia. Din lista cronologică a mo­nedelor reiese că cele mai vechi piese sînt emise în anul 109 î.e.n., iar cele mai recente, în anul 58 î.e.n. In momentul de față nu se poate preciza cînd a fost acumulat tezaurul și nici cînd a fost îngropat, datorită parțialității recuperării lui. are Această descoperire monetară o importanță deosebită pentru istoria veche a Craiovei, prin faptul că acest gen de monede se găsesc frecvent în apropierea așezărilor dacice sau chiar în cuprinsul lor. Este po­sibil ca acest tezaur să fi apar­ținut, fără doar și poate, unui autohton dintr-un sat legat de puternica și „enigmatica“ Pe­­lendavă dacică. Prof. ONORIU STOICA [•: 26 — XI — 197Í Părinți și copi în patru ipos­taze de GARO PAPAZIAN ...Poate dați și de urmele tăticului meu, nene !!! — îți interzic să te mai ți de fusta mea ! — Unde vezi matale fust! mami ? — In sfîrșit, l-am Vino repede, mămico ! găsit Pînă în timpul ocupării Ol­teniei de către austriaci (1718), datele asupra populației din Țara Românească erau cuprin­se numai în „sămi“ din care nu s-a păstrat nici una , dar că cifrele din aceste „sămi“ erau departe de realitate, o dove­dește un raport austriac în care se arată că „niciunul din dome­niile de pînă acum nu au fost în stare să afle numărul familiilor, nici chiar principele Constantin Brîncoveanu, deși a stat în dom­nie douăzeci și cinci de ani și s-a străduit în toate chipurile spre a-l afla“. Documentele consemnează existența Craiovei, pentru pri­ma dată, la mijlocul secolului XV ; ea era atunci un sat și cu acest caracter va rămîne timp îndelungat, deși unele documente din secolul XVI vorbesc de „o­­rașul“ Craiova. Dintr-un docu­ment din 1596, provenit de la logofătul Teodosie, aflăm des­pre Craiova că „era un oraș mare, împoporat, și plin de tot belșugul, dar fără ziduri de ce­­tățuie“. In 1650, un călător străin scrie că la Craiova erau cam 200 de case, iar în harta întoc­mită la 1700 și reprodusă în „Istoria delle moderne rivolu­­zioni della Valachia» de Del Chiaro (1718), Craiova era indi­cată cu semnul orașelor mai populate (viile grosse), împreu­nă cu Băilești, Beleni, Zăvalu și Obedinu. De la finele anului 1716, războiul austro-turc ce se ducea pe pămîntul Olteniei, creează, în această provincie, un gol de populație datorită fugii în munți a locuitorilor sau deportării lor de către turci și tătari. După ocuparea Olteniei de către austriaci (1718), se iau măsuri pentru repopularea provinciei­ ca urmare a redu­cerii de biruri, coboară din munți parte din cei fugiți și vin în Oltenia locuitori din Munte­nia și numeroși străini. (în 1719, la Craiova erau 75 familii de bulgari chiprovic­eni, care se ocupau cu negoțul și al căror număr a crescut în anii urmă­tori). Pentru a cunoaște situația forței de muncă, austriacii iau măsuri pentru întocmirea unor catagrafii și conscripții, care sunt primele acte oficiale pri­vitoare ln 1722, la populația Olteniei, conscripția contelui Virmond indica pentru Craio­va, 410 familii, iar în 1723 populația orașului era apreciată la 1000 locuitori. Austriacii au întocmit planuri pentru sporirea­­ locuitorilor Craiovei numărului (planul consilierului Haan). Datorită, mai ales imigranților străini, în anii următori populația Craiovei e în continuă creștere, astfel că în 1725 nu numai bisericile, ci și închisorile erau neîncăpă­toare. (Din 1724 exista la Cra­iova un tîrg săptămînal; se a­­duc în oraș și meseriași de la sate în 1725 iau ființă în Cra­iova breslele lumînărarilor, să­­punarilor și pitarilor). Catagrafia din 1730 indica pentru Craiova, 832 familii bir­­nice , în 1731 populația Craiovei se cifra la 900—1000 familii, iar la catagrafia din 1735 orașul număra 836 familii (circa 4000 locuitori). Un mare război aus­­tro-ruso-turc pune iarăși în pri­mejdie populația orașului , ar­mata și administrația austriacă părăsesc Craiova, iar locuitorii iau iarăși drumul munților. La sfîrșitul lui octombrie 1737, Craiova e aproape pustie. In timpul războiului ruso­­turc din 1769—1774, turcii je­fuiesc și incendiază Craiova, deportînd, peste Dunăre, pe lo­cuitorii orașului. în 1795 ciuma face ravagii, iar bandele lui Pazvantoglu năvălesc în oraș, jefuiesc și ucid. In 1801, turcii și bandele lui Pazvantoglu je­fuiesc din nou Craiova și-i dau foc. In 1806, cînd turcii ocupă Craiova, „iar se sparse orașul" In perioada 1807—1812, în tim­pul noului război ruso-turc, mulți locuitori părăsesc orașul. Contele von Moltke, care a călătorit prin Țara Românească în 1835, notează în jurnalul său că populația Craiovei era de 10 000 locuitori, dar după cata­grafia întocmită la 18 ghenar 1835, în Craiova erau 1653 fami­lii (circa 8200 locuitori). Catagrafia din 1 septembrie 1838 indică o populație de circa 10 000 locuitori. Cea mai populată mahala era Sf. Gheor­­ghe — vechi cu 187 familii­­ veneau apoi, în ordine, mahala­lele Ungureni (154 familii), Mă­năstirea Domnească (122 fami­lii) și Tg. de afară ot Hagiu cu 101 familii. Cele mai slab populate erau mahalalele Epis­copia și Savastian (cu cîte familii) și Potbanița (cu 17 fa­18 milii). In „delă pentru statistica ju­dețului Dolj“ din 1850 găsim ur­mătoarea situație pentru orașul Craiova : 3291 case, 10 062 băr­bați și 10 150 femei (total 20 212 locuitori), în afară de 88 prizo­nieri (arestați). Zece ani mai tîrziu, în 1860, Craiova număra 21 921 locuitori. In 1883, în ziarul craiovean „Alarma“ se deplîngea lipsa unor băi, căci „la o populație de aproape 50 000 locuitori, nu sînt suficiente băile de la fîntî­­na lui Samson“. Ziarul cam exagera, pentru că abia în 1893, în raportul privind ali­mentarea Craiovei cu apă, se a­­precia la 40 000 numărul locui­torilor orașului. Din 100 locui­tori doar 48 știau carte (33 băr­bați și 15 femei). Datorită stabilirii în oraș a locuitorilor veniți din alte pro­vincii ale țării, populația Cra­iovei, în anii următori, e în creștere, cu toate că numărul deceselor depășește numărul născuților (în perioada 1891— 1900 s-au înregistrat 12 784 naș­teri, față de­­ 13 801 decese). In 1895 Craiova are 38 690 locui­tori, din care 30 649 cetățeni români și 8041 străini; în 1898 populația Craiovei ajunge la a­­proape 39 000 locuitori. De la începutul secolului XX numărul locuitorilor Craiovei e în continuă creștere și încep să se întocmească primele recen­săminte. Ca număr de locuitori, Craiova era, în 1920, al treis­prezecelea oraș al țării. La re­­censămîntul din 1925 Craiova are 52 000 locuitori , în 1927 procentul de nașteri la Craiova era de 17,6 la mia de locuitori, pe cînd pe țară acest procent era de 30 la mia de locuitori. La recensămîntul din 29 de­cembrie 1930, populația Craio­vei era de 63 215 locuitori (al doisprezecelea oraș al țării). La finele lunii mai 1933, Buletinul demografic al Ministerului Mun­cii indica pentru Craiova numai 55 901 locuitori, iar la finele lui 1936, aceeași publicație oficială indica o cifră inferioară 3­55 780 locuitori. Populația orașului avea să fie, în continuă creștere, după cum rezultă din următoarele trei recensăminte : 6 aprilie 1941 — 77 051 locuitori ; 25 ianuarie 1948 — 84 574 locuitori ; 21 fe­bruarie 1956 — 96 897 locuitori. In 1960, populația Craiovei este de 109 311 locuitori (53 553 băr­bați și 55 758 femei), iar cu co­munele suburbane numărul lo­cuitorilor este de 132 588 (65 449 bărbați și 67 139 femei). In 1961 Craiova are 112 390 locuitori, in 1962 peste 132 000 locuitori, iar la r­ecensămîntul din 15 martie 1966 populația Craiovei este de 148 973 locuitori (173 315 locui­tori cu suburbane). .La î iulie 1969, cu cei 171 676 locuitori ai săi, Craiova este al șaptelea oraș al țării. Azi, datorită ritmului susținut de industrializare și devoltare social-culturală, populația Cra­­iovei trece de 210 000 locuitori și ritmul de creștere al populației este din ce in ce mai mare : 115,2 la sută în 1969 față de 1966 și 122,3 la sută în 1971 față de 1969. In Craiova de azi 55 000 locui­tori sunt studenți și elevi. Den­sitatea populației este în medie de 100,86 locuitori pe un hectar; în zonele cele mai populate densitatea este de 169,19 locui­tori pe un hectar, iar în zonele cele mai slab populate, densita­tea este de 43,95 locuitori pe un hectar. Racordîndu-se la ritmul de înflorire și dezvoltare al țării noastre socialiste, devenind din an în an mai viguroasă, Craiova anului 2000 se prevede că va avea 387 000 locuitori. TRAIAN V. TURTUREANU­ economist Populația Craiovei inllllllllllllllllllllliinii de-a lungul veacurilor !llllllllllll!llll illl!lll!!l!lll lllllllllllllllllllllllllllllll «

Next