Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 1969 (Anul 2, nr. 269-343)
1969-01-03 / nr. 269
ANIL I, nr. 269 uniiitiiHiiMiHiimHitiiiiHiiiiiiiiiniiiMHiniumiuiiiiwiiiiiiiiiuiiiiiiiiiiiiuiiMiiHiiiimiiiiiiiiiiiiiimiMMHHiiiiHimiiiNimiiumiiHmmmiiwiMHmmiMiiiHiiHiMiiiiiiiiiiHiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiHiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii BUN SOSIT NOULUI AN! Prima întîlnire cu ’69 (Urmare din pag. 1) Citeva popasuri pe care le-am făcut, în noaptea celebrată, pe la cîteva din astfel de „puncte de întîlnire" cu noul an ne-au lăsat convingerea că, deși în fiecare an se încearcă, (pentru că obiceiul se perpetuează din vechime), cuprinderea lui în cîmpul literelor, rămîne mereu cu acel farmec inedit pe care i-l dă, probabil, bătaia comună a inimilor în împlinirea unei noi vîrste. Restaurantul Harghita Miercurea-Ciuc La ora la care am ajuns pocnetul şampaniei se mai domolise. Cei peste 140 de înfrăţiţi într-ale petrecerii căutau acordurile muzicii pentru a-şi potrivi paşii. Nu mă gîndesc să refac lista cu numeroasele preparate a meniului. Am notat doar „prezenţa" purcelului de lapte, acum rumenit la cuptor ... aşteptîndu-şi cu calm, rîndul. „Vor mai fi şi alte surprize" îmi spunea responsabilul restaurantului, György Francisc. Nu a avut timp să ni se destăinuie fiind preocupat cu potrivirea ritmului de ieşire a bucatelor din bucătărie în aşa fel ca să depăşească cu puţin pe acela în care se desfăşura consumarea. Cartea de impresii, pe care am deschis-o ad-hoc s-a dovedit neîncăpătoare. Intre dans, bucate şi discuţii preferinţele se îndreaptă, indiscutabil spre primele. Fiecare, din cei prezenţi, se simte dator să vorbească şi în numele celorlalţi. „Ne simţim minunat ’68 a fost un an excepţional. Aşa ni-l dorim şi pe cel care urmează!" Cînd am plecat bătaia gravă a metronomului şi vocea crainicului anunţa sosirea mult aşteptatului '69. In celelalte două popasuri pe care le-am făcut Interlocutorii au fost oameni al căror loc de muncă nu permite întreruperea. „Desigur că aş fi fost foarte mulţumit să petrec aceste clipe în prezenţa celor dragi din familie, îmi spunea medicul Pacheta Iuliu. Şi totuşi, prezenţa mea aici, la maternitate, mi-a adus o satisfacţie enormă : am fost prezent la sosirea primului cetăţean al judeţului Harghita in Timi 1669. Bucuria medicului era împărtăşită şi de tehniciană Simina Gizella şi moaşa Rodocsai Ecaterina. E adevărat că această noapte are farmecul acela de neuitat pe care i-l dă închinatul paharelor într-un moment în care satisfacţia deschide sufletele tuturor. Dar nu cred că bucuria aceea ar fi fost de proporţiile celei pe care o trăiesc acum prin faptul că mă număr şi eu printre cei care au contribuit ca primul cetăţean al oraşului Miercurea-Ciuc să se simtă cit mai bine. Fericiţii părinţi sunt tineri — mama Marton Elisabeta, are doar 19 ani şi lucrează la Fabrica de confecţii. Tatăl şofer. Transmiţîndu-le urările de bine, mamei şi micuţei fetiţe care, deşi la ora 0,10 avea 3.300 kg şi 53 cm se anunţă un cetăţean de bază al oraşului, ne-am continuat drumul. Şi la P.T.T.R. personalul prezent depunea eforturi susţinute pentru ca veştile noului an să ajungă la destinaţie fără nici o întîrziere. Ultima zi a fost, cum se spune, o zi plină. Sute de telegrame şi felicitări au plecat spre colţuri îndepărtate spre cei dragi. In noaptea noului an , la centrala telefonică trei fete lucrau atent ca nici un apel să nu rămină fără răspuns. Operatoarea cu nr. 7 şi cele cu numerele 14 şi 31 ... Cele trei pe care numerele le fac aproape anonime... cele trei pentru care bucuria semenilor lor care ciocneau paharele era şi bucuria lor .. Am făcut ultimul popas la căminul din Topliţa-Ciuc. Atmosfera în care cei prezenţi toastau pentru succesele obţinute şi pentru cele viitoare se integra perfect atmosferei în care oraşul întreg trăia clipele întîlnirii cu 1969. Şi urarea de „La mulţi ani“ adresată tuturor pare singura în stare să sintetizeze bucuria trăită .. Se serveşte tradiţionalul purcel la IaC Odă Văii Mureşului (Urmat« din pag. 0 ieştt, tată!" — răsună glasul de tunet a lui „Toader de la Rusu"... — La mulţi anii... Răsună urarea. Sínt oamenii Văii Mureşului, puternici ca munţii şi veseli ca primăvara. Români şi maghiari, înfrăţiţi în marea horă a muncii, a luptei cu bogăţiile alpine. Sînt oameni doritori de frumos, doritori de bunăstare şi fericire comună... Şi în aceste clipe, octogenarul Virgynas Iosif din Iod, se avîntă alături de fiii şi nepoţii săi, în iureşul învăpăiat al ceardaşului... ...La clubul muncitorilor din Gălăuţaş harnicii făuritori ai placajului mureşan, aşteaptă cu înfrigurare, clipa schimbului, clipa mărturisirii de dorinţe ce-şi aşteaptă împliniri în anul ce bate la uşă. Ridică paharul maistrul Pascu Sabin, lăcătuşul Wilhelm,, deputata Truţa Leontina şi toţi cei care şi-au dat întîlnire în faţa meselor încărcate. ... Topliţa, „Capitala“ Văii Mureşului, aşteaptă şi ea, sosirea anului nou. Şi oamenii ei sunt mulţumiţi de realizările obţinute în cursul anului 1968. Cornul şi biciul se odihnesc. De-acum, se ridică paharul la clubul muncitorilor, la restaurantele împodobite de sărbătoare... Şi din mulţimea de glasuri desprindem cîteva năzuinţe ce-şi aşteaptă realizare în anul 1969. — Este ştiut că autobasculanta „Carpaţi" e una din cele mai bune maşini. Ei bine, cea pe care o conduc eu, nu va „suferi" nici o reparaţie capitală pînă la expirarea termenului de casare (270.000 km.). E angajamentul comunistului Paşcan Gheorghe. — Unire, unire, frăţie şi bună înţelegere între toate popoarele lumii, e dorinţa lui Piscureanu loan, muncitor în depozitul de buşteni. — Numai prin muncă de calitate, prin creşterea productivităţii, vom contribui la ridicarea bunăstării familiilor noastre şi a întregului nostru popor, ne împărtăşeşte tîmplarul Coşăroaru Vasile, preocupările sale de viitor. — Practic, meseria de sortator cherestea răşinoase din 1962 şi aş dori ca şi în anul 1969 să contribui la ridicarea calificării tinerilor muncitori la locul de muncă... Acest gînd îi aparţine lui Fichtel Rudolf II, unul din cei 22 copii, ai pensionarului Fichtel Francisc, pînă nu demult, el însuşi, harnic muncitor forestier. La mulţi anii... Se ridică paharul pe întregul cuprins al Văii Mureşului. Şi optimismul îmbrăţişează chipurile urmaşilor unui popor viteaz şi doritor de muncă şi fericire, de pace şi frăţietate. Prin braţele lor vînjoase ei vor răpi munţilor noi bogăţii spre a le da economiei naţionale. La mulţi ani... harnici forestieri ai Văii Mureşului ! Revelion pe culmile Bălanului (Urmare din pag. 1) vă preocupă? — l-am întrebat pe tovarășul Cristi Marin, directorul I. M. Bălan. — Desigur, proiecte sînt multe. Gîndindu-mă la anul 1968, mărturisesc cu mîndrie că am realizat succese frumoase. Acestea, datorită colectivului nostru care şi-a mobilizat toate forţele pentru îndeplinirea angajamentelor luate cu un an în urmă. Mă uit în jurul meu şi sunt mîndru cînd văd aceste familii de oameni destoinici. Am încredere în iscusinţa lor. Sunt convins că anul ce vine ne va aduce şi mai multe satisfacţii. Ne strecurăm prin mulţimea din sală şi reuşim să stăm de vorbă cu mineri fruntaşi, români, maghiari, care sărbătoresc împreună cu familiile lor succesele realizate în anul trecut. — Cheia realizărilor noastre, ne spune brigadierul Traian Manenciu, este străduinţa, meticulozitatea cu care ne achităm de sarcinile ce ne revin. Ne mîndrim cu oameni ca: Sándor Francisc, Gheorghe Titu, Ioan Şerb, Ştefan Ignat şi cu mulţi alţii, care fac cinste colectivului întreprinderii şi pentru care închinăm azi cite un pahar cu vin. Un început de an, plin de gînduri, planuri, proiecte de viitor, care, treptat, vor rodi în colectivul întreprinderii miniere Bălan. Noaptea revelionului răsună de acordurile muzicii populare româneşti şi maghiare. Minerii şi-au luat rămas bun de la succesele anului trecut, cu gîndul la înfăptuirile şi mai măreţe ale anilor ce vor urma. întreprinderea de mecanizări şi transporturi forestiere (I.M.T.F.) Miercurea-Ciuc str. Harghita nr. 39, telefon 248 Din stoc disponiDil piese _ne schimh pepim_ S.R.T01, S.R., 113—131, Zii—164A, Pobcda M IMS—57—59, M 461, rulmtriţi diferitum şi,alte materiale Informaţii sup!i| întreprinderii lire se pot obține la sediul : INFORMATIA HAI '1 H l^tt ! 7 Cuvintarea tovarăşului NICOLAE CE rostită la posturile de radio şi televiziune cu prilejul Anului Nou (Urmare din pag. I) instaurării unui climat de încredere şi înţelegere între popoare, dezvoltării colaborării între naţiuni pe terenul construcţiei paşnice, excluderii definitive a războiului din viaţa planetei noastre. Ne exprimăm convingerea că forţele progresului vor reuşi să zădărnicească planurile agresive ale reacţiunii, ale imperialismului, îşi vor afirma superioritatea, vor impune voinţa de pace a întregii omeniri. Fie ca Anul Nou să aducă poporului român satisfacţii tot mai mari în împlinirea aspiraţiilor sale de fericire şi prosperitate, să marcheze victorii noi în lupta popoarelor pentru pace şi progres. înainte de a răsuna prima bătaie de ceas a Anului Nou, vă adresez, tuturor, dragi compatrioţi, tradiţionala urare strămoşească: „La mulţi ani*. Doresc fiecăruia ani mulţi şi fericiţi, împlinirea dorinţelor şi aspiraţiilor de mai bine! Să ridicăm paharul pentru clasa muncitoare, ţărănimea cooperatistă, intelectualitatea patriei noastre, pentru întregul popor — eroic constructor al societăţii socialiste; pentru Partidul Comunist Român, conducătorul încercat al naţiunii noastre; pentru propăşirea materială şi spirituală a României; pentru socialism, pentru pace şi colaborare între popoare ! un clinchet de pahare la Borsec. Tinereţe, antren, surprize (Uimire din pagdeţean provizoriu, Andrei Fábian prim-secretar al Comitetului judeţean U.Ţ.C. şi alţi conducători ai organelor judeţene şi locale de partid şi de stat. Tinerii, prezenţi la revelionul tineretului, îi primesc cu deosebită căldură. Orchestra execută un bogat repertoriu de melodii de muzică populară şi uşoară. Orele 23 şi 50 de minute, în sală s-a făcut linişte. Televizoarele, instalate în colţurile sălii, transmit cuvintarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu ocazia Anului Nou. Atunci cînd secretarul general al partadului nu srnt invită să se ridice paharele pentru noul an, sute de pahare cu vin rubiniu, se ridică, se ciocnesc. Lumina se stinge, se rostesc felicitări, se urează tradiţionalul „La mulţi anii“ Se închină pahare pentru anul 1968, care s-a încheiat, an cu bogate succese în toate domeniile de activitate, se închină pentru anul 1969 pe care îl dorim cu toţii şi mai bogat în realizări, în îndeplinirea năzuinţelor. Dansul continuă. Veselie antren ... Aproape toţi cei prezenţi participă la cele două tombole organizate. După miezul nopţii are loc tragerea: un purceluş în lapte cîştigat de un participant care a avut norocul să aibă pe bilet scris numărul 42, iar uriaşul tortrevine posesorului numărului 39. Se aplaudă pentru cîştigatori, se închină. Orele trec, iar participanţii la revelionul tineretului se simt din ce in ce mai bine. Nici cînd se ivesc zorile primei zile din anul 1969, nu-i vine nimănui să părăsească sala" "Această noapte de revelion a trecut atît de plăcut în compania muzicii, a dansului a gustoaselor preparate servite, a vinului rubiniu. Participanţii îşi vor aduce, desigur multă vreme aminte de frumoasa noapte de Anul Nou petrecută la Casa de cultură din Miercurea-Ciuc. Pag. 3 VVWWWV^V^WVW\^VNAA^A/V\. în româneşte în exclusivitate pentru „informaţia Harghitei" IN CURtND NOUL ROMAN UMORISTIC DE FACTURĂ POLIŢISTĂ „CARANTINĂ LA GRANDHOTEL" DE REJTŐ JENŐ (P. HOWARD). Lupta pentru a Intra în posesia formulei chimice a „oxidului de banane", desfăşurată într-unul din marile hoteluri internaţionale din arhipelagul insulelor Java, aduce în scenă personaje de diverse ocupaţii şi categorii sociale, de la diplomaţi, prinţi şi dansatori, pînă la misionari şi excroci de talie Internaţională. Deci, in curind in ziarul nostru, cititorii vor putea urmări parodia de roman poliţist „CARANTINĂ LA GRAND-HOTEL", cea mai cunoscută şi mai amuzantă lucrare a scriitorul maghiar Rejtő Jenő (P. Howard), roman care a stat la baza scenariului filmului „Diplomatul gol" ce s-a bucurat de un deosebit succes. Toast în cinstea hărniciei Cooperatorii au închinat pentru belşugul care, în ciuda timpului nefavorabil, a „curs“ din plin in casele gospodarilor. înfrăţiţi cu ei, făuritorii de ceramică neagră au închinat pentru bucurii şi fericire in noul an. Tinerii au venit să toasteze pentru avînt, concretizat în numeroase acţiuni de muncă patriotică desfăşurate în anul trecut. Printre cei adunaţi la sărbătoreasca masă a înfrăţirii se afla tînăra Boţii Katalina, considerată pentru hărnicia sa o adevărată comoară a familiei. Aducînd prinosul vîrstei, înţelepciunii, Páll Andrásné, a ţinut să cinstească alături de ceilalţi consăteni cel deal 97-lea revelion. Pentru Gáli Gizella, fostă elevă a liceului, actualmente studentă la facultatea de fizică şi chimie şi pentru fericitul György Iosif, de asemenea student, revelionul a însemnat o dublă sărbătoare: începutul noului an şi logodna lor. Colegii lor, studenţi din Cluj, Antal Vidor, Izsák Martin, Biro Tiberiu au petrecut împreună cu cooperatorii satului, cu rudele şi consătenii. In clinchetul paharelor, avînd drept staroste veselia, ei au pornit în noul an hotărîţi de a obţine rezultate bune, atît pe ogoarele belşugului cit şi cel pe al învăţăturii V. GYÖEGYICZE corespondent Abia se coborise mantia înserării şi noaptea anului nou începuse să adune la Căminul cultural din Dăneşti sute de locuitori, tineri şi vîrstnici, cooperatori, lucrători ai cooperativei meşteşugăreşti, elevi şi studenţi aflaţi în familie, dornici să sărbătorească împreună succesele anului 1968 şi să întîmpine cu voie bună noul an, aducător de noi speranţe şi victorii. SECUNDA UNU PE CAI DE FIER... Pe căile de fier ale ţării, mereu, noapte—zi, iarnă—vară, oameni necunoscuţi se-ndreaptă spre zări, minaţi de dorul simţ al întîlnirilr. Fiecare clipă din miioanele alcătuind timpul, marchează o plecare, an zbor către chemări şi aşteptări. Noapte de a nou, prilej de sărbătoarcînd privim nostalgic deculul, lăslnd gîndurile spre zecile de ani de mîine, scrutîndu-ne abisufle de noi doar cunoscute, între prieteni, la luminil pomului de iarnă, ci vin de viață lungă în altare ... Aceeași noape de an nou, este o noapte ca oricare alta pe lăile ferate —drum, ce non, dată nu cunoaşte obstacole, opriri, aidoma trietelor prin care sincele aleargă năvalnic, neobosit. Pe trenul nopţii anului nou, am Inii Inni, in prag de revelion oameni punînd in mişcare drumurile, călători cil girdurile şi visările ipre iarnă... La Ciceu, in noaptea multicoloră, Alexandru Mladin, şeful staţiei, veghea cursul normal al circulaţiei feroviare, la Miercurea-Ciuc, Mezö Maria, casieră, îmi dă un bilet zimbitoare, întinerind parcă la gîndul anului ce se apropie , în schimbul de noapte acarul Baligă Ştefan, se pregătea să-l înlocuiască pe prietenul său Szabó Beniamin ... Şi trenul dinspre anul vechi spre anul nou se pune in mişcare ! Tăcuţi, călătorii se pregătesc de sărbătoare (oriunde ar fi pe glob, secunda unu surprinde aceeaşi inefabilă reacfie a■ omului in faţa timpului, care nicicînd nu alunecă mai repede ca în momentul marelui pas spre noul an ...). Nică Petru, elev la şcoala profesională de tipografi şi tovarăşul său de drum Vrînce , Jian, preparator mic^fj, vor ajunge fica id (Lunca de Sus.) la ceasul întilnirii anilor, partos Iulia işi va petrece revelionul in familie, la Topliţa. în mirajul unicei nopţi stau de-a lungul drumului metalic, cu priviri încordate Barbu Emetic, Vass loan, Suciu Gheorghe, Colceriu loan, toţi petrecînd un frumos revelion al muncii .L-am întîlnit pe plutonierul Vlasa loan (din Ciceu) păşind măsurat pe peronul gării, străjuind liniştea. Mii, zeci de mii de oameni, dau viață-un fiece moment arterelor ţării (pulsul patriei trebuie să fie viu oricind) oameni conturînd ținta nemuritoare a pămintului pentru care sintem ! Un ritm clar, ritmul vieţii, l-am simfit in inimile tuturor celor care-n noaptea omului nou, întreţineau vie, mai vie ca niciodată facăra muncii, dăruinduse simplu, omeneşte, veghind, nu mai puţin fericiţi, veselia şi bucuria semenilor lor ! La mulţi ani ! C. CONSTANTIN (Urmare din pag. I) harnicului jurnalist, cinsteau succesele de peste an. Decembrie trecut a însemnat, pentru secţia jurnale, economii considerabile la minereu de aer şi o substanţială depăşire de plan. Întreaga secţie trăieşte, pe această punte a anilor, satisfacţia efortului rodnic. Un om din citadela fierului Dar maistrul Benedek loan, eroul nopţii de revelion, nu este numai un excepţional muncitor, devotat trup şi suflet muncii constructive de înălţare a României socialiste ! Bucuriile şi satisfacţiile părintelui care este Benedek loan, sunt încrustate în acest ianuarie înzăpezit şi de mulţumirea sentimentului patern — în prag de an nou el este tatăl unui nou-născut, venit pe lume spre a însemna cu un zimbet zglobiu fericirea omului, a omului ivit pentru a merge înainte spre Un viitor luminos, nespus de strălucitor ! PRINTRE CETINI cheie un drum prin simultaneitatea unei morţi şi a unei naşteri. Ca şi altădată, bătrîna staţiune, înveşmîntată de dăriivoia iernii, îşi prime oaspeţii, veniţi de piettindeni să întîmpine aici pe plaiurile Harghitei, clipele ce vestesc noul an. Ultima zi a anului şi-a stins de mult lumina, străzile şi-au pierdut agitaţia, rămînîndu-le doar zglobia joacă a fulgilor căci lumea, cu mic, cu mare ,se îndreaptă spre sălile în care este organizat revelionul. Reflexe colorate, in conuri de penumbră şi lumină se aştern pe feţele strălucitoare. După primul clinchet al paharelor, după gustarea primelor bucate — simbol al rodniciei anului — perechi, perechi alunecă uşor in ritmul orchestrei, spunîndu-şi şoapte de iubire sau gîndurile pentru noul an. Medicul Bogdan Ladislau şi soţia sa Rodica, din Tg. Mureş, îşi încredinţează unul altuia gîndurile. El doreşte ca după examenul de specialitate, susţinut recent, să se perfecţioneze în munca ce o desfăşoară în laboratorul clinicii. Ea — ca 1969 să-i dăruiască un băiat ! Cu gîndul la marile vase româneşti ce străbat mări şi oceane, Lupşor Vasile, Popescu Gheorghe şi Burtea Ion, s-au despărţit de albastra mare, aducîndu-şi familiile să petreacă revelionul printre brazi. Cu feţe îmbujorate de emoţie rostesc dorinţele pentru noul an. Aceeaşi atmosferă de entuziasm tineresc, marcat de vibrarea iisului cristalin, stăpîneşte elevii ce-şi petrec revelionul în Tuşnad. Conducerea taberei Ministerului Invăţămîntului, la care participă elevii şcolilor sportive din multe oraşe ale ţării, a organizat o frumoasă petrecere a „revelionului elevilor" unde dansul, jocurile distractive, concursurile serii îi distrează pe tinerii ce se odihnesc la Tuşnad în zilele vacanţei. Mîrza Elena, Scafeş Cornel, Doina Prăzaru, Sişu Florin, Grigore Aurel — nume cunoscute ce fac componenţa echipelor naţionale de juniori — alături de alţi tineri, piruetează în ritmul vioi, dorindu-şi de la noul an rezultate bune in catalog şi pe terenul de sport. Bucuria, veselia, dragostea de muncă, de viaţă uneşte inimile tuturor, întîlniţi aici pentru prima oară la sărbătorirea revelionului. Bun venit, printre cetini, anului 1969! V. SIMIONESCU Falnicii brazi, cu cetina încărcată de albul imaculat al zăpezii, sint veşnicii străjeri ai Tuşnadului, veghind eterna trecere a zilei în noapteşi-a~noprit'înr-zi.' Acum, in ultimele ore ale anului, — freamătă in surdină, simţind clipă cu clipă, cum la vîrsta lor, la virsta lumii, se numără încă un an. Anul rodnic, bogat în succese, ce umplu sufletul fiecăruia, înregistrează implacabil ultimele bătăi ale pulsului, înainte de dialectica transformare, antrenând și cea mai infimă moleculă a universului în paradoxalul clipei ce în