Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 1970 (Anul 3, nr. 653-728)
1970-04-01 / nr. 653
ANUL III, nr. 653 MIERCURI 1 aprilie 1970 4 pag. 30 bani Proletari din toate ţările, uniţi-vă! HARGHITEI ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN HARGHITA AL P. C. R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN PUNEREA IN VALOARE A REZERVELOR SI POSIBILITĂŢILOR, RIDICAREA EFICIENTEI ECONOMICE - DIRECŢI IN CARE AM ACTIONAT CU SI O VOM TACE CU ŞI MAI MULTA HOTARlRE După cum se ştie, zilele trecute s-a decernat colectivului nostru de muncă, steagul roşu de întreprindere fruntaşă pe ramură, în întrecerea socialistă pe ţară. Acest eveniment constituie o apreciere a eforturilor depuse la locurile de muncă de către fiecare muncitor, maistru, tehnician şi inginer din cadrul Combinatului pentru realizarea şi depăşirea planului de stat şi a angajamentelor luate în întrecerea socialistă. Ca urmare a acestui efort colectiv, bilanţul activităţii de producţie, aşa cum arată realizările pe cei patru ani şi prevederile anului 1970, este pozitiv. Astfel, este pe deplin asigurată realizarea producţiei globale şi marfa cumulată pe întregul cincinal, marcîndu-se un ritm mediu anual de creştere de 13 la sută faţă de 12 la sută, prevăzut. De asemenea, la produsul principal, cupru în concentrat faţă de prevederile planului se vor da în plus 1.307 tone. în anul 1969 — an pentru care am obţinut înalta distincţie — producţia globală prezintă o realizare de 102,6 la sută, cea marfă de 102,3 la sută, iar producţia marfă vîndută şi încasată de 100 la sută. în ceea ce priveşte sortimentele planului de stat la cupru concentrat, planul s-a realizat în proporţie de 100 la sută, iar la aur, în concentrat cupros de 116,1 la sută. S-au dat peste plan 3.381 mii lei la producţia globală şi marfă, angajamentul fiind de 2000 mii lei. La succesul amintit şi-au adus aportul colectivele de muncă din cadrul minei I şi II cît şi a uzinelor de preparare, , evidenţiindu-se sectoarele minus 85 şi minus 50. Printre acestea se pot enumera brigăzile conduse de tovarăşii Tofan Alexandru, Szöcs Áron, Gabără Vasile, Ignat Ştefan, Ignat Ioan, Balogh Imre, Cănărău Constantin, Todoriţ Gheorghe, Botosán Alexandru, Küllő Francisc, Biró David, Cojocaru Gheorghe, Böjtha Domokos, Biliboc Petru şi a fii.Merită evidenţiată contribuţia tuturor celor 2400 de salariaţi cuprinşi în întrecerea socialistă, cele Ing. CRISTI MARIN, preşedintele consiliului de administraţie al Combinatului minier Bălan FÜLÖP ACAŢIU, preşedintele comitetului sindicatului (Continuare în pag. a 3-a) Din experienţa întreprinderilor fruntaşe întrecerea socialistă pe 1969 in Răsadnițe pentru legume timpurii, la C.A.P. Feliceni. La C.A.P. Sînsimion „UITE PORCUL... NU E PORCUL“ După ce am străbătut cele două birouri „ministeriale", de la sediul Cooperativei agricole de producţie din Sînsimion, atenţi să nu-i deranjăm pe funcţionarii care frunzăreau hîrtiile, ne-am oprit în biroul preşedintelui , Veres Beniamin. Ne-am prezentat şi m i-am arătat că, printre altele, vrem să ne interesăm şi de situaţia sectorului zootehnic. Nu s-a arătat prea bucuros de oaspeţi tovarăşul preşedinte, totuşi ne-a dat pe mina inginerului Stengel Ignat, omul cel mai indicat de a da explicaţii în aceasta problemă. Ni s-au oferit spre studiu dările de seamă , copii fidele ale actelor trimise Direcţiei agricole judeţene, în lunile ianuarie şi februarie. Am notat cifrele, am pus întrebări suplimentare şi, în final, ne-am exprimat dorinţa de a vizita crescătoria de porci. Din nou amabili, tovarăşii ne-au oferit un ghid, care la ieşirea din clădire ne-a apostrofat prieteneşte: „Cum naiba, unde stăm mai rău vreţi să mergeţi?" Ne-am dus totuşi, însoţiţi de „ghid" şi de brigadierul Cseke Petru, pe care l-am deranjat deacasă, am străbătut încăperea crescătoriei. Primul lucru care ne-a atras atenţia, a fost lipsa îngrijitorilor şi prezenţa murdăriei. Din explicaţiile date de brigadier am reţinut că vina o poartă lipsa unei pante corecte de scurgere, precum şi faptul că, la ora actuală, de îngrijirea celor peste 140 de porci se ocupă doi tineri de 17— 18 ani. Pe lîngă faptul că aceşti băieţi sunt lipsiţi de experienţa necesară unei asemenea munci, zootehnia judeţului la cota posibilităţilor şi cerinţelor actuale absenţa lor de la locul de muncă denotă şi o slabă preocupare pentru sarcina ce le-a fost încredinţată. Tot aici am întîlnit şi un alt caz demn de notat. Deşi mai erau doar trei ore înă la hrănirea animalelor, în bazine nu se afla nici un pic de borhot. Cităm motivele invocate de brigadier: „Şi ieri a lipsit borhotul, din cauză că sîmbătă nu s-a putut, transporta cantitatea necesară. Astăzi, din cele 24 tone de borhot, nu s-a transportat nimic, deoarece tractoristul a avut de rezolvat o problemă personală." Din discuţiile purtate cu cîţiva cooperatori, am rutinul, şi motivul numărului mic de purcei care au fost produşi în acest an. Părerea unanimă a fost că borhotul nu conţine toate substanţele nutritive necesare. Acest lucru, după părerea lor, s-ar fi putut compensa cu praf de lucerna sau de frunze de brad, procedeu folosit în anii trecuţi. Dar, din lipsa unor cuţite cu care trebuia echipată moara, procedeul a fost abandonat. Brigadierul Viragh Petru s-a mulţumit să declare: ,,La noi nu se pot face aceste cuţite." Oare chiar nu se află un atelier care să le poată executa? Dăm dreptate lui Veres Gavril, membru în consiliul de conducere : „Aşa nu merge treaba. Trebuie să punem toţi umărul la muncă. Avem multe posibilităţi de sporire a avutului cooperativei şi a cîştigului nostru, dar nu ştim să ne folosim de ele". Discutînd cu Cseke Petru despre una, despre alta, am reţinut şi alte date demne de notat şi de verificat. Faţă de totalul de 140 de porcine raportat în dările de seamă C. MOLDOVEAN!) (Continuare in pag. 13-ai De pe cuprinsul patriei . Specialiştii serviciului de cercetare ştiinţifică din cadrul uzinei timişorene „Azur" au finalizat cercetările necesare fabricării unor noi produse chimice de utilitate industrială şi casnică. Astfel, a fost pusă la punct fabricarea unui auxiliar pentru spălarea suprafeţelor metalice, care pînă acum era adus din import. Totodată, s-a trecut la fabricarea, pentru prima oară în ţară, a detergenţilor lichizi pentru spălări universale — ţesături fine, tricotaje, lenjerie, veselă şi alte articole de menaj, aparatură medicală etc. In prezent, peste 60 la sută din producţia de auxiliari chimici şi de detergenţi, realizată de industria chimică timişoreană, se bazează pe rezultatele studiilor şi cercetărilor efectuate de colectivul serviciului de cercetare de la uzina „Azur" din Timişoara. Diversificarea producţiei de auxiliari chimici este asigurată la uzina „Azur" prin construcţia unei instalaţii proprii de amide, realizată de specialiştii uzinei în colaborare cu cercetători de la ICECHIM Bucureşti. IN MAREA ÎNTRECERE A ŢARII Cu planul trimestrial îndeplinit Printre colectivele care şi-au îndeplinit înainte de termen sarcinile de plan la producţia globală pe primul trimestru al anului se numără şi cei de la Unitatea de exploatare şi industrializare a lemnului din Odorheiu Secuiesc. Folosind din plin condiţiile atmosferice favorabile, îndeosebi în sectoarele de exploatare, forestierii odorheieni au realizat o producţie globală suplimentară în valoare de circa 1.000.000 lei. ÎNSEMNĂRI Am intrat în laboratorul vestitei ceramice din Dăneşti, copleşit de prestigiul numelui, nume care a impînzit multe ţări ale lumii. Nimic deosebit în arhitectura clădirii ca atare! în lumea extraordinarului am intrat abia atunci cînd mi-am aplecat privirile spre mîinile care frămîntau, gravau sau lustruiau lutul moale, miraculos în metamorfozele sale. Mulţi dintre cei care, trec pe la Dăneşti se simt atraşi irezistibil de chemările metaforei poetice, singura în stare a „modela" în cuvinte meşteşugul acesta tulburător, meşteşug simbolic al mâinilor şi privirilor alunecînd in forme şi volume, născînd forme şi volume în carnea atît de frageda a pămîntului. Ceramica de Dăneşti este unică între surorile ei avînd la bază acelaşi material argilos! O tehnică anume, o preparare specială, trecerea obiş-C. COSTIN (Continuare în pag. a 8-a) ISUPUNEM OPINIEI PUBLICE Am primit la redacţie o scrisoare semnată de Zait Aurelia din Tulgheş. Spicuim din cuprins : „La data de 30 decembrie, soţul meu, Zait Toader, a fost lovit în cap cu un baston de către Bloju Toader, fracturîndu-i ţeasta şi fiind apoi salvat de la moarte numai’printr-o operaţie migăloasă efectuată de medicii spitalului din Tîrgu Mureş. Acum soţul a revenit acasă, dar medicii i-au recomandat să nu facă nici un efort o foarte lungă perioadă de timp. Avînd în vedere că şi eu sunt bolnavă şi că am opt copii, din care şase elevi la diferite şcoli, precum şi faptul că pentru salvarea soţului am cheltuit 3600 lei (am vîndut o vacă şi cîteva obiecte) întîmpin unele greutăţi materiale“. Am plecat pe urmele cazului, relatat şi în alte crisori ale corespondenţilor noştri. Mai întîi am stat de vorbă cu cîţiva martori oculari ai accidentului. Iată ce declară unul dintre aceștia, Botă Ioan : — Erau la restaurant, în anturaje diferite, la mese vecine. La un moment dat a izbucnit cearta (băutura își făcea efectul). Au ieșit în stradă unde au continuat să se insulte reciproc. La un moment dat Blaju Toader l-a izbit pe Zait cu bastonul în cap. Indiferent din ce cauză a izbucnit cearta, indiferent care e mai vinovat, fapta lui Bloju Toader e de-a dreptul reprobabilă. Aprins de băutură (după declaraţiile mai multor interlocutori, Bloju Toader consumă zilnic alcool) nu s-a gîndit la consecinţele pe care le-ar putea avea (şi le-a avut) gestul său. Organele de justiţie vor şti, cu siguranţă, să-l pedepsească aspru pe vinovat, dar dincolo de aceasta, rămân, consecinţele nefaste ale accidentului. Şi totul a pornit de la un pahar în plus şi de la cîteva schimburi neprincipiale de cuvinte. Am discutat apoi cu Botă Dumitru, secretarul organizaţiei de bază din Valea Frumoasă. — Din păcate, ne-a spus, în comuna noastră se întîmplă cam des scandaluri cauzate de consumul de alcool. Sînt cîţiva cetăţeni care parcă intenţionat se îmbată pentru a provoca scandal. E destul să intre un restaurant pentru a crea un climat străin de principiile morale. — Sîntem informaţi că unii dintre aceştia sînt membri de partid. — într-adevăr, și e destul de regretabil. Un om ca Suceava Grigore, de pildă, se complace într-o atitudine necorespunzătoare calităţii de comunist. De altfel, a fost implicat şi în cazul Blaju- Zait— Dar dumneavoastră, biroul organizaţiei de bază, aţi pus vreodată în discuţia adunării generale astfel de cazuri ? Aţi propus pe cineva spre sancţionare ? — Nu. Deci se constată o stare de fapt, se discută în sat despre un scandal, organizaţia de bază, căminul cultural, autorităţile comunei nu iau nici o măsură, trec indiferente pe lîngă aceste grave abateri de la normele morale! Un principiu de bază al moralei socialiste solicită acţiunea tuturor factorilor educativi dintr-o colectivitate, a tregii opinii publice, în sensul anihilării abaterilor de la normele etice, a readucerii pe drumul cel bun a indivizilor care se dedau la fapte antisociale. Nici Zaiţ, nici Blaju şi nici Suceava Grigore nu sunt nişte înrăiţi,, nişte oameni needucabili. E nevoie însă de acţiunea organizată a căminului cultural (la care îşi pot aduce aportul cei aproape o sută de intelectuali ai Tulgheşului) a organizaţiilor de partid şi a organizaţiilor de masă, a tuturor autorităţilor comunei. Opinia publică are, în zilele noastre, rolul preponderent în combaterea derogărilor de la morala socialistă. Ea insă trebuie solicitată de către cei care au, conform funcţiei lor, obligaţia de a veghea la respectarea legilor şi a normelor de convieţuire socială. V. AVRAM mJ I in • In numărul de azi: La critica făcută de ziar Moda anului 1970 „Veveriţa“ s-a pus pe fugă (pagina a II-a) Prevenirea şi combaterea incendiilor (pagina a V-a) CAROLINA REDIVIVA (pagina a IV-a) 'U I i i . La Uzina de autocamioane din Braşov — mindrie a industriei noastre socialiste — poate că nimic nu-i mai impresionant decit şirul ce ţi se pare nesfîrşit, al lanţurilor transportoare, care înconjoară anii de fabricaţie, trec pe deasupra halelor şi aleilor uzinei, deservind locuri de muncă, ateliere, secții întregi. iiiiiiiiii IIi [ii ! FĂRĂ CARNET DE REPORTER Bacşişul O, veşnicul stimulent, fără de care rămîi ciufulit la ifrizei, bîrfită la Coafor, ignorat de ospătar la deservirea următoare... etc ? De obicei, il strecurăm discret în mînă, ori în buzunar într-un plic. Sub formă de pachet îl punem pe masă sau îl trimitem acasă, însoţit de un bileţel. Alteori sîntem ajutaţi, pur şi simplu restul întîrzie să ni se dea şi atunci ridicăm palma a opoziţie. Ţin să vă povestesc cum am sesizat problema eternă a bacşişului, care — trebuie să recunoaştem — uneori ne supără. într-o zi m-am intîlnit cu o cunoştinţă. M-a invitat s-o însoţesc la croitor. Am văzut cînd i s-a împachetat haina. — 175 lei, spusese croitorul. Cunoscuta mea a scos 200 lei în două bancnote ! Vă mulţumesc, restul vă aparţine! Pe mine m-a surprins gestul. Pe croitor deloc. Mulţumesc — spunea el — şi bancnotele au şi dispărut. — Tu dai bacşiş, la croitorie? — am întrebat-o pe cînd am închis uşa după noi. —■ Da, a răspuns ea. îmi şi convine. Nu te mai poartă pe drum de cîteva ori. Hi lucrează mai bine, în plus e şi politicos. — O politeţe cumpărată! Oare dai bacşiş şi la alimentara, la carne, la mercerie, să nu vorbesc de aprozar ? ! — Cred că nu ar strica. Cel puţin m-ai servi cu mai multă atenfie. Şi nu mi s-ar reproşa că am cerut ceva ce veşnic lipseşte. Sau nu mi s-ar răspunde ca deunăzi: bucuraţi-vă că avem şi asta! Aş putea continua cu medicii, şi cu coaforii... « i i i i i i i j i i § I i i i ii I. MAGYARI I ______ Ii ((SonUniate la pag. • 8-e) ________.J