Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 1987 (Anul 20, nr. 5314-5387)
1987-01-15 / nr. 5323
Anul XX., nr. 5323 — pag. a 2-a C trăsătură distinctivă a omului nou, făuritor şi stăpin al propriului destin ONCEPTIA MATERIALIST ŞTIINŢIFICA DESPRE LUME ŞI VIAŢA-3 r T PENTRU FORMAREA OMULUI NOU, PENTRU CREŞTEREA CONŞTIINŢEI SOCIALISTE . Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă va lua măsuri pentru punerea efectivă în valoare a fondului de material didactic pe teme ateiste (seturi de diapozitive, planşe, mulaje etc.), de care dispun aşezămintele culturale, a fondului de filme documentare existente la Întreprinderea cinematografică judeţeană, a bogatei literaturi de inspiraţie ateistă existentă în bibliotecile publice, elaborînd în acest sens îndrumări şi reguli unitare pe judeţ. • Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă va întocmi o listă de repertoriu special consacrat educaţiei materialist-ştiinţifice şi umanist-revoluţionare a maselor, cuprinzînd piese de teatru, texte de brigadă, texte lirice şi în proză pentru recitaluri, montaje literare, muzicale etc., asigurînd orientarea în această direcţie şi a activităţii cenaclurilor din judeţ, a întregii activităţi cultural-artistice, a creaţiei ştiinţificotehnice şi artistice în cadrul Festivalului naţional „Cîntarea României“. Din „Programul de măsuri privind intensificarea activităţii de educaţie materialist-ştiinţifică a oamenilor muncii din judeţul Harghita“ al Comitetului judeţean al P.C.R. Dacă răstignirea unui presupus personaj istoric Iisus era posibilă în acea epocă, învierea lui nu poate fi decât o pură temă mitologică ; ea a existat înnumeroase legende şi mituri anterioare şi era mult prea frumoasă pentru ca noua religie, creştinismul să nu şi-o asume şi să n-o pună pe seama figurii ei centrale, Iisus Hristos, învierea lui era absolut necesară noii religii, aşa cum spunea şi apostolul Pavel: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră“. Tolstoi, deşi ataşat eticii creştine, respinge această poveste ca pe o „invenţie naivă şi simplistă a evangheliştilor‘‘, în credinţele Egiptului, Persiei, în miturile lui Zoroastru, Mithra, Attis, Osiris, Tamuz, Hadat, în credinţele unor secte ale iudaismului, învierea trupurilor era curentă. In unele medii evreieşti circula zvonul că Iisus ar fi Ilie ori loan Botezătorul ridicaţi din mor-mînt. Această stare de spirit era foarte propice răspîndirii credinţei că Iisus a înviat, moment din care identificarea lui cu mesia prorocit de Vechiul Testament era în firea lucrurilor. Procesul de mitologizare şi teologizare începea. E vizibil acesta chiar la cei patru evanghelişti, darmi-te la apologeţii ulteriori ! La Marcu, cel mai vechi şi mai sobru dintre evanghelişti nu găsim nimic supranatural în relatarea faptului că femeile care au mers să-i ungă trupul cu mir au găsit mormîntul gol şi un „tinerel îmbrăcat în alb“ care le-a spus că Iisus „s-a sculat“ (unii traducători ai Bibliei au folosit ulterior în acest pasaj, cuvîntul „a înviat“). La Matei, tinerelul devine „înger al Domnului pogorît din cer“, cu „înfăţişarea ca fulgerul“ şi „îmbrăcămintea albă ca zăpada“. La Luca îngerii sînt deja doi şi ei afirmă clar că Iisus a înviat. La loan, Iisus PUŢIN ADEVĂR, MULTĂ LITERATURĂ (XI) însuşi se arată Măriei, speriată că a găsit mormîntul gol, anunţînd-o că a înviat şi că se va urca la ceruri. Ca să nu mai existe nici-un dubiu ... Pe parcurs ce procesul de mitizare se extinde, evangheliştii şi apologeţii ulteriori măresc mereu numărul persoanelor aflate la mormînt şi al celor cărora Iisus li s-a arătat după înviere, după principiul că unde-s mulţi martori învierea pare cu atît mai verosimilă, în Evanghelia apocrifă după Petru, neacceptată între scrierile canonice, „dovezile“ se înmulţesc furibund : alci martori „pe viu“ la înviere sînt gărzile romane puse de strajă la mormînt, care au văzut cum s-a deschis cerul şi doi bărbaţi „coborau din el în mare strălucire“; cînd au ieşit din mormînd, cei doi „îl ţineau pe al treilea, iar crucea venea în urma lor. Capetele primilor atingeau cerul, iar capul celui pe care-l duceau depăşea cerul“. Cu cît trece mai mult timp de la „data“ învierii la aceea a relatărilor simţul literar al apologeţilor se dezlănţuie, campania de apărare a doctrinei învierii prelungindu-se peste secole. De pildă, la interferenţa secolelor XI—XII, un traducător al „Istoriei războiului evreilor“ de Iosif Flavius în limba rusă veche a introdus o interpolare ilegală în care scria că-ln momentul învierii mormîntul lui Iisus nu era păzit doar de 13 soldaţi romani, ci şi de 1000 (!!!) de slujitori ai preoţilor. Iată, deci, ce mulţime de martori ! Aşa că nu ne mai miră declaraţia Conciliului de la Lateran (1215) în care credinţa că, după modelul lui Iisus, toţi oamenii se vor scula din morminte în acelaşi trup pe care l-au avut înainte devine obligatorie. Obligatorie a devenit şi credinţa în înălţarea lui la cer, deşi înşişi evangheliştii Ioan şi Matei nu scot nici un cuvînt despre acest eveniment epocal. Aşadar, din toate scrierile despre înviere, singurul fapt cert este că apostolii (sau unii dintre ei) au crezut înînvierea lui Iisus; dar asta nu poate fi o dovadă a învierii, aşa cum credinţa multor contemporani în O.Z.N.-uri şi extratereştrii nu constituie, prin ea însăşi, o dovadă a existenţei lor. Rubrică realizată de Mihail GROZA CU CITITORII GAVRIL BORDEA, comuna Subcetate nr. 685. Cercetînd la faţa locului, împreună cu organele locale, cele sesizate de dumneavoastră, reiese că nu sînteţi sincer în tot ceea ce ne scrieţi. Dumneavoastră aţi primit cele două premii la care aveaţi dreptul : 500 lei în 1985 şi 400 lei în 1986, numai că ambele v-au fost reţinute de către consiliul popular comunal spre a se plăti amenda de 1000 lei ce vi s-a aplicat prin procesul verbal din 18 mai 1985, întocmit d de Miliţia Topliţa, amendă pe care dumneavoastră refuzaţi s-o recunoaş- | teţi, motivînd că nu aţi , primit nici o înştiinţa- I re oficială. Totuşi, du- J pă cum reiese din ar- ghiva Oficiului poştal I comunal, aceasta v-a fost înmînată de către factorul poştal Marian Coşarcă, conform Listei de distribuţie din 15 iunie 1985, în care fi- | guraţi cu recomanda,la nr. 3469, de primirea căreia semnează soția dumneavoastră, Ileana I. Bordea. Invitație la drumeție montană... INFORMAŢIA HARGHITEI Mai freamătă măiastră liră, mai cîntă Eminescu-n noi Este 15 ianuarie, mijlocul celei dintîi luni a noului an. Zi în care, cu 137 de ani în urmă, într-o iarnă poate la fel de frumoasă, ca aceasta, în casa căminarului Gheorghe Eminovici, de pe acele meleaguri de legendă ale Țării de Sus, s-a născut Mihai Eminescu, cel care a fost, este şi va rămîne „Luceafărul poeziei româneşti“. Pentru că el este purtătorul de cuvînt al unui mod de a explora realitatea şi adîncurile umane proprii unui popor, unui spaţiu geografic m adela pe care un demn urmaş al său, Lucian Blaga, avea să-l numească, în chip atît de fericit, „spaţiul mioritic“. Gloria postumă a lui Eminescu (în cazul său se poate vorbi numai despre o astfel de glorie, viaţa fiindu-i dureros de scurtă şi zbuciumată !), se datorează numai operei sale, pe care a sculptat-o în cel mai durabil granit al sensibilităţii umane. Iar geniul său poetic întruchipează însăşi fiinţa noastră naţională. Uriaşa sa personalitate, titanismul gîndirii sale au căpătat, pe măsura trecerii vremii, dimensiuni de-a dreptul fabuloase, care vor creşte neîncetat atît timp cît vor exista un popor român și o limbă românească ! La aniversare Deschid întotdeauna cu sfială CARTEA DE AUR a slovelor române şi fiecare sclipire a lor îmi luminează inima. Permanent mă opresc la data de cincisprezece a lui ghenar, de unde cea mai puternică rază a LUCEAFĂRULUI românesc străluceşte peste veşnicia noastră pe bolta marilor valori universale. Dulcea limbă românească şi-a atins şlefuirea diamantină sub pana mereu neîmpăcată a Eminescului, fiind acum la fel de frumoasă ca Ileana Cosînzeana din poveste. Cine a reuşit să guste din fagurele său de miere, niciodată n-a mai putut să-i uite aroma, revenind cu multă simţire umană pentru a crea acel arc spiritual miraculos al interferenţei a două sau mai multe culturi. Oare, la cele mai frumoase cîntări ale vieţii şi omului, ale naturii, dragostei şi întregului univers, ale filozofiei umane în general, nu ajungem prin creaţia de aleasă profunzime eminesciană ? Ea întruchipînd în gradul cel mai înalt geniul românului, trăind dinmoşi-strămoşi in acest spaţiu carpato-danubio-pontic! Iată de ce, în fiecare ianuarie 15 sîntem datori a ne pleca într-un pios omagiu poetului naţional Mihai Eminescu. Iar dacă teii nu-s în floare, cu miraculoasa lor mireasmă, să-i aducem în dar floarea ■ vieţii noastre româneşti. Şt. BUSUIOC „Păşiţi încet cu grije tăcută, feţii mei. Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei. Cel mai chemat saline din toţi, şi cel mai teafăr Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr“ Tudor ARGHEZI Eminescu — iarăşi şi iarăşi... S-a născut in culcuşul dorurilor de iarnă, legănat de jocurile copiilor de la ţară, unduit de bătrînele cîntece ale ciobanilor. A venit pe cărările codrului, îmbrăţişat de mireasma florilor de tei, cu privirea scăldată în zîmbetele apelor călătoare. A plecat de la vatra casei părinteşti să pună un fir de iarbă verde aici, deoparte, pentru a înnoda clipa de eternitate. Din ograda de la ţară a mai luat o laviţă drept podoabă, o veche amintire în timp durată. Din izvorul plaiurilor natale a sorbit apa curată şi bună, stropi de lumină şi căldură. Din firul de cînepă împletit în furcă şi-a ţesut alba cămaşă de nuntă. S-a logodit apoi cu rîurile şi stelele, cu fecioarele şi păsările, cu munţii şi cîmpiile, cu „tot ce mişcă-n ţara asta“. Cu oamenii şi cu bunătatea. Floarea Ipoteştilor tot crescu, învăluind cu paletele sale şi Carpaţi, şi Dunăre, şi Mare. Curg limpede la vale versurile şi cîntecele sale — cele de demult, cele de acum. Se coboară către liniştea şi frumuseţea strămoşescului pămînt şi zbuciumul, şi alinara acestui statornic şi înţelept popor român. Şi de atunci cîntă mereu în sufletele noastre, ca-ntr-o vatră milenară, şi dragostea gliei, şi căldura omeniei. Nicolae BUCUR