Adevărul Harghitei, ianuarie-martie 2006 (Anul 18, nr. 3860-3923)

2006-01-24 / nr. 3874

• Pagina a 6-a • 24 ianuarie 2006 • Teza conform căreia chinezii ar fi descoperit America cu mult înaintea lui Cristofor Columb începe să prindă din ce în ce mai mult contur. Susţinătorii acestei teorii afirmă că dispun în acest moment de o probă zdrobitoare: copia unei hărţi din secolul al XV-lea. „Harta demonstrează că America a fost descoperită de către chinezi cu cel puţin 70 de ani înaintea lui Columb”, a precizat recent la Pekin proprietarul copiei, Liu Gang, un celebru avocat chinez. Această hartă a lumii, susţine proprietarul ei, este reproducerea realizată în 1763 a uneia create la 1418. Cu o dimensiune de 59,7 centimetri pe 41,75 cm, documentul zugrăveşte aproape perfect lumea aşa cum apare ea astăzi în atlasele geografice, conţinând şi amănunte despre locuitorii Americii şi Africii. In privinţa Americii de Sud există două note: „aşezările omeneşti de aici sunt construite din pietre enorme, motiv pentru care au fost botezate localităţi din piatră” spune una, în timp ce cealaltă explică: „oamenii de aici au o religie numită Balaka, care le dictează ca fiinţele umane să fie sacrificate şi să se închine focului”! Pentru colecţionarul Liu Gang, prima dintre note face aluzie la imperiul incaş, în timp ce a doua se referă la Vechiul Peru, unde cultura indigenă se numea „Paracas”. Liu Gang a achiziţionat harta în 2001 din Shanghai pentru mai puţin de 500 de dolari, dar, spune el, şi-a dat seama de valoarea ei abia anul trecut după ce a lecturat cartea lui Gavin Menzies „1421, anul în care chinezii au descoperit America”. Acesta din urmă, istoric amator şi fost angajat al Marinei Regale Britanice, susţine în best-seller-ul său teza descoperirii Americii de către Zheng He, un eunuc musulman căruia împăratul chinez Zhu Di i-a încredinţat flota chineză în secolul al XV-lea. „Harta demonstrează clar că Zheng He a descoperit America”, a precizat avocatul chinez dorind să contrazică astfel teza istoricilor conform căreia expediţiile fostului eunuc, realizate între 1405 şi 1432, l-au purtat pe acesta în Africa, şi nicidecum în America. Specialiştii contestă autenticitatea hărţii Totuşi, specialiştii chinezi pun la îndoială autenticitatea documentului prezentat de avocat. Pentru profesorul Mao Peiqi, vicepreşedintele Chinezii revendică desop­­erirea mericii Centrului de cercetări asupra expediţiilor lui Zheng He din cadrul Universităţii populare, principala „nepotrivire” prezentă pe această hartă este expresia „omagiu adus” (împăratului), formată din două caractere care nu erau utilizate în epoca respectivă. Pentru specialistul în hărţi vechi al Universităţii Zhejiang (est), Gong Yingyan, „această aşa-zisă copie nu corespunde sub nici o formă cartografiei chineze din acea vreme”. Liu Gang, care a prezentat în cadrul conferinţei doar o copie a hărţii aflate în posesia lui, a precizat că societatea de asigurări nu i-a permis să prezinte originalul din motive de securitate. El este convins de autenticitatea documentului, afirmând chiar că misionarul iezuit Matteo Ricci şi-a realizat hărţile plecând de la cea a lui Zheng He. După unele păreri, Ricci este prima persoană care a realizat o hartă a lumii pentru chinezi, în jurul anului 1500. „Cred cu toată convingerea că mai există şi alte hărţi, alte cărţi care ar putea demonstra că America a fost descoperită de către chinezi, dar cei care le posedă nu şi-au dat încă seama de acest lucru”. m­eneggi cura# de /©£*,© © ©­­ mm Parlamentul statului California de Jos, din nord-vestul Mexicului, l-a declarat, marţi, „persona non grata” pe Arnold Schwarzenegger, din cauza politicii acestuia faţă de imigranţii mexicani. „Terminator uită că şi el a ajuns ca imigrant în Statele Unite şi acum duce politici rasiste contra lucrătorilor imigranţi”, a declarat Arturo Pena Valle, deputat regional. Deputaţii parlamentului regional, în majoritate din partea Partidului Revoluţiei Democratice (PRD, centru dreapta) s-au pronunţat şi împotriva zidului pe care Statele Unite vor să-l construiască de-a lungul anumitor sectoare ale graniței cu Mexicul. mr. SPORT CLUB MIERCUREA CIUC cu sediul în Miercurea-Ciuc, str. Nicolae Bălcescu, nr. 9, jud. Harghita anunţă concurs pentru ocuparea postului de funcţionar la Grupul de cazare pentru sportivi în ziua de 6 februarie 2006, ora 10,00. Condiţii pentru ocuparea postului: - studii medii (bacalaureat); -domiciliul stabil în Miercurea-Ciuc; - să nu fi suferit condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni. Dosarele candidaţilor vor cuprinde: - cerere de înscriere şi participare; - copie după actul de studii; - copie după actul de identitate; - certificat cazier judiciar; - curriculum vitae; - copie după carnetul de muncă; - recomandare de la ultimul loc de muncă; - adeverință medicală. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până 3 februarie 2006, ora 13,00, la sediul Sport Club Miercurea-Ciuc. Relaţii suplimentare se pot obţine la secretariatul unităţii, împreună cu tematica şi bibliografia pentru concurs, în zilele lucrătoare, între orele 10,00-14,00 sau la telefonul nr. 0266/371457. Centrul Cultural judeţean Harghita Miercurea-Ciuc, str. Petőfi Sándor, nr. 36 organizează concurs pentru ocuparea postului de inspector de specialitate - contabil şef Condiţii de participare: - studii superioare de lungă durată (economice, administrative, juridice); - vechime minimum 3 ani în specialitate economică; - cunoştinţe în domeniul informaticii (Word,­­ Excel); - cunoaşterea limbilor română şi maghiară. Avantaj: - studii superioare economice; -experienţă în domeniul contabilităţii bugetare; - vechime în funcţii de conducere. înscrierile se fac până la data de 6 februarie 2006. Concursul va avea loc la data de 7 februarie 2006, ora 10,00, la sediul Centrului Cultural judeţean Harghita. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Centrului Cultural judeţean Harghita, telefon: _______________315891, 372044.________________ Penitenciarul Miercurea-Ciuc organizează licitaţie publică cu strigare pentru închirierea unui spaţiu de 6 mp destinat comercializării bunurilor alimentare şi nealimentare. Preţul de pornire este de 3,00 €/mp. Licitaţia va avea loc in data de 02.02.2006, ora 11,00. Documentele pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor, precum şi alte informaţii se pot obţine la sediul unităţii, din str. Zöld Péter, nr. 2, telefon 0266/316976, fax 0266/316974. SC EOS SRL angajează MONTATORI uși, ferestre, uşi de garaj. Avantaje: - experiență la montaj de tâmplărie. Informații la telefon 0745/538499, str. Kossuth Lajos, nr. 31, M-Ciuc.

Next