Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 2019 (Anul 31, nr. 6440-6473)
2019-01-09 / nr. 6442
• Pagina a 2-a • 9 ianuarie 2019 • Delgaz Grid anunţă investiţii de peste 4,4 milioane de lei la Odorheiu Secuiesc urmare din pag. 1 Prin primul proiect de investiţii vor fi înlocuiţi mai mult de 8 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale pe un număr de 13 străzi: Pantei, Wesselényi Miklós, M. Eminescu, Komics Ferenc, Attila, Strâmbă, Eötvös József, Taberei, Uzinei, Primăverii, însoritei, Florilor şi Independenţei. Al doilea proiect urmăreşte schimbarea reţelei de gaze naturale pe o lungime de aproape 7 kilometri pe străzile: Morii, Dumbravei, Szentimre, József Attila, Fântânei, Pinteni, Curtea Cojocarilor, Curtea Mihai, Dâmbului, Imecs László, Stejar de Sus, Stejarului, Petőfi Sándor, Cetăţii, Pantofarilor, Kós Károly, Varga Katalin, Târnavei, Benkó József şi Fagului. Compania doreşte să demareze aceste investiţii în primăvară şi preconizează că lucrările vor fi finalizate în toamna acestui an. „Suntem pe deplin conştienţi de disconfortul provocat de lucrările noastre şi ne cerem scuze pentru aceasta, însă toate intervenţiile şi investiţiile pe care le facem sunt necesare pentru că trebuie să punem siguranţa cetăţenilor pe primul loc în orice circumstanţe", a declarat Ferenc Csillak, director general al Delgaz Grid. Pentru o mai bună desfăşurare a programului de investiţii în corelare cu celelalte lucrări la infrastructură, compania va colabora strâns cu Primăria Odorheiu Secuiesc, în beneficiul locuitorilor municipiului, cărora compania le mulţumeşte pentru răbdare şi înţelegere. Accident rutier provocat de o basculantă cuprinsă I fi w w ■ ■ U U f u u de flăcări şi ramasa fara frână O basculantă oprită pe marginea drumului, a cărei cabină a fost cuprinsă de flăcări, a rămas fară frână şi a intrat într-un TIR, luni seara, în apropierea staţiunii Băile Tuşnad, în urma accidentului un tânăr de 34 de ani fiind rănit uşor. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Harghita, în timp ce circula pe direcţia Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc, şoferul auto-specializatei de tip basculantă, un bărbat de 38 de ani din comuna Brăduţ, judeţul Covasna, a observat că motorul a luat foc şi a oprit pe partea carosabilă, încercând să stingă incendiul. în timp ce încerca să stingă focul, basculanta se pare că a rămas fară frână şi, fiind oprită pe o uşoară pantă, a pornit spre vale, iar la un moment dat a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, care era oprit pe partea carosabilă. După aceasta, basculanta s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a drumului, iar cabina a continuat să ardă, incendiul fiind lichidat de pompierii voluntari din Băile Tuşnad. în urma accidentului, şoferul TIR-ului a suferit leziuni uşoare. Nici unul dintre cei doi şoferi nu se aflau, în momentul producerii incidentului, sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Șt.P.) 1 euro - 4,6670 lei 1 dolar american - 4,0772 lei 100 forinți maghiari - 1,4516 lei 1 liră sterlină - 5,2029 lei Noutăţi legislative de început de an (II) Pensiile se vor majora abia din toamnă Continuăm prezentarea celor mai importante prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 114/2018, care a apărut în ultimele zile ale anului trecut. Măriri salariale pentru bugetari Nu este an în care clasa politică să nu aducă în discuție şi subiectul pensiilor. Fie că e vorba de măriri, de sisteme private de pensii, de pensii speciale ori de modificări legislative, acest subiect este unul care interesează foarte multă lume. Ei bine, odată cu această ordonanță, începând cu data de 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie se va menţine la 1.100, urmând ca acesta să se majoreze cu 15% doar de la 1 septembrie, când va ajunge la 1.265 lei Tot de la 1 septembrie se va majora, de la 640 lei la 704 lei (10%), şi nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată de Legea nr. 196/2006. Dacă pensionarii rămân cu pensiile nemodificate, salariaţii din sistemul bugetar vor avea parte de majorări. Astfel, „începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018”; în schimb, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, primelor, compensaţiilor şi celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar se vor menţine, cel mult, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018. De asemenea, angajaţii din sistemul public nu vor fi plătiţi suplimentar pentru orele de muncă prestate peste durata normală a timpului de lucru şi nici pentru munca prestată în zilele de weekend şi de sărbători legale, recompensa urmând a se face doar prin zile libere; excepţia o va face personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul penitenciar şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională. De măriri salariale va beneficia şi personalul didactic, didactic auxiliar, didactic de conducere şi de îndrumare şi control din învăţământ. Pentru acesta, chiar din luna ianuarie s-a aplicat o mărire de 25% din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. A doua tranşă se va aplica de la 1 ianuarie 2020, când va creşte tot cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, urmând ca în toamna anului viitor salariul profesorilor să ajungă la nivelul stabilit de lege pentru 2022. Aceeaşi angajaţi din sistemul public (mai exact personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice) vor beneficia şi în acest an de vouchere de vacanţă, dar şi de o indemnizaţie de hrană. Potrivit legislaţiei, indemnizaţia de hrană se va ridica la nivelul a două salarii de bază minime brute pe ţară, în schimb, până în 2021, instituţiile şi autorităţile publice nu vor mai acorda angajaţilor bilete de valoare (cu excepţia tichetelor de creşă) şi nici premii (excepţii făcând sportivii, elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii). La nivelul lunii decembrie se vor menţine şi compensaţiile lunare pentru chirie acordate personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special. Drepturi menţinute la nivelul lunii decembrie Potrivit ordonanţei de urgenţă, până în 2021 se menţin în plată la nivelul din luna decembrie 2018 şi următoarele drepturi: indemnizaţiile privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice; indemnizaţiile şi sporurile invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război; drepturile privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război; pensiile IOVR (se acordă invalizilor şi accidentaţilor de război, urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi urmaşilor foştilor pensionari invalizi şi accidentaţi de război); indemnizaţiile privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961; indemnizaţia pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi; ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor; sau rentele viagere, fire şi la restituirea sumelor plătite de contribuabili pe taxa specială ori timbrul de mediu atunci când şi-au cumpărat un autovehicul şi care au depus cerere în acest sens. Astfel, restituirile pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se fac în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 iunie 2019, iar pentru timbrul de mediu pentru autovehicule în perioada 1 septembrie 2018 - 30 iunie 2019. De asemenea, sumele rămase de restituit reprezentând taxa specială, taxa de poluare, taxa pentru emisiile poluante ori pentru timbrul de mediu, pentru care au fost emise decizii de soluționare a cererii de restituire se vor acorda până la 30 iunie. Tarif blocat la 68 de lei/MWH pentru gazele naturale Un paragraf din ordonanţă se referă şi la preţurile gazelor naturale. Potrivit acestuia, în perioada 1 aprilie 2019-28 februarie 2022, producătorii (inclusiv filialele şi afiliaţii aparţinând aceluiaşi grup de interes economic) care desfăşoară activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligaţia să vândă cu preţul de 68 lei/MWh cantităţile de gaze naturale către furnizori şi clienţi finali eligibili. De asemenea, nu se vor mai încheia contracte de vânzare cu livrare pe teritoriul României la preţuri mai mari de 68 de lei/MWh, diferenţele costurilor de achiziţie din 2018 şi 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin preţurile practicate, urmând a se recupera până la 30 iunie 2022. Restituirea sumelor plătite de contribuabili la înmatricularea maşinilor pe taxa de mediu în această ordonanţă se face refe Modificări în relaţia cu ANAF OUG nr. 114/2018 a modificat şi câteva prevederi legislative privind relaţia cu ANAF. Astfel, nu vor depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice pentru următoarele categorii de venituri, determinate pe bază de normă de venit, cu excepția celor care au completat şi depus declaraţia prevăzută la art. 120, alin. (4) din Codul fiscal, din cedarea folosinţei bunurilor sub formă de arendă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 84, alin. (8), precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria este exprimată în lei şi nu s-a optat pentru stabilirea venitului net anual în sistem real, iar la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente. Până la data de 15 februarie, asocierile vor trebui să depună declaraţii anuale de venit, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net sau al pierderii aferent asociaţiilor. Din acest an mai apare o categorie exceptată de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Este vorba de persoanele fizice pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60, pct. 5, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028, inclusiv. Acciza pentru ţigarete în scădere sau în creştere Potrivit ordonanţei, acciza pentru ţigarete ar trebui să fie, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2019, de 372,73 lei/1.000 ţigarete, însă, în câteva rânduri mai jos se precizează că de la 1 ianuarie 2019 pentru acciza la ţigarete se aplică nivelul de 483,74 lei/1.000 țigarete. Consemnare de LIVIU CÂMPEAN