Informatia Bucureştiului, aprilie 1954 (Anul 2, nr. 210-235)
1954-04-01 / nr. 210
Pag. 2-a Un mare roman—cronică a timpului nostru — „AL NOUĂLEA VAL” — de I. Ehrenburg — Vorbind despre rolul social al artei şi înalta conştiinţă scriitoricească, marele critic şi demoranant-revoluţionar rus V. G. Belinskî spunea că, în primul rînd, condiţia esenţială e : ,,...să fii cetăţean, fiu al societăţii tale şi al epocii tale, să-ţi însuşeşti interesele ei, să-ţi contopeşti năzuinţele cu năzuinţele ei‘‘. Este de bună seamă, o preţioasă indicaţie valabilă şi astăzi, care arată scriitorilor drumuil către o creaţie literară părtrunsă de ideile lavan©afe ale timpului nostru. La acest deziderat răspunde pe deplin noul roman al scriitorului sovietic Silyia Ebrenburg „Al nouălea ml“ apărut 4« curînd 111 versiunea romtaerască în Editura „Cartea Rusă“. Asemenea trailazului puternic, asemenea valului celui mai înalt — „al nouălea val“ după o veche credinţă populară — pe oceanul frămtatat, al evenimentelor istorice, popoarele însufleţite de idealurile înaintate slujitoare ale progresului se ridică astăzi la luptă pentru fericirea omenirii. Creşte şi se înalţă valul năzuinţelor către pace, libertate şi fericire, către o viaţă demnă şi muncă constructivă. Tocmai acestui elan nestăvilit al popoarelor lumii îi este consacrat „Al nouălea val“ — continuare a romanelor anterioare „Căderea Parisului“ şi „Furtuna“ de care este organic legat. La baza celor trei romane ,stă aceeaşi concepţie tematico-ideologică, ele fiind o oglindire unitară şi totodată multilaterală a evenimentelor internaţionale din ultimele două decenii. Cititorul urmăreşte cu interes neostenit desfăşurarea trepidantă a acţiunii, dinamica ei ascendentă, care proiectează imaginea epocii, a poporului, a diferitelor clase sociale. Multitudinea de episoade şi personaje deseori conturate în linii mari se perindă în faţa noastră ca într-un caleidoscop. Maniera aceasta a compoziţiei caleidoscopice este o particularitate a măiestriei lui Ehrenburg, care îi permite să-şi plimbe cititorul printr-o vertiginoasă schimbare de decor în atâtea ţări şi părţi ale lumii. Dar, aşa cum o pînză de dimensiuni uriaşe care te uimeşte prin îndrăzneala coloritului, a liniilor picturale mari, viguroase, trebuie privită din perspectivă, tot aşa şi romanele lui Ehremburg ridică probleme variate, complexe care pun în cumpăna istoriei destinele popoarelor, destinele viitorului omenirii. In „Căderea Parisului“ este zugrăvită perioada cînd cel de al doilea război mondial „...începuse de fapt. El a început pe furiş, fără declaraţie de război. Statele şi popoarele au alunecat, întrucîtva pe nesimţite în orbita celui de-al doilea război imperialist" ') Ehrenburg arată că înfrîngerea Franţei începuse cu mult înainte de momentul cînd tancurile hitler is le violaseră graniţele acestei ţări. El demonstrează că această înfrîngere n-a.. fost decit o desăvîrşire a politicii de capitulare faţă de fascism, dusă de guvernanţii Franţei, că a fost o urmare logică a trădării de la München, şi în general o etapă inevitabilă a politicii burgheze. Dealtfel, abia în ultima parte a romanului stat descrise evenimentele războiului propriu zis, în timp ce primele două se ocupă de anii premergători cînd politicienii lip•vg j f t—e~ se' străduiau'-rn., toate felurile să submineze Frontul Popular, apl'cînd politica mîrșiavă de amăgire a maselor și pregătind trădarea. Fidel adevărului istoric, autorul a sezisat tendinţele şi încercările timide încă de a preta timpina războiul, şi a arătat că aceste încercări erau slabe, neorganizate, deoarece ideile păcii nu pătrunseseră temeinic în mase, poporul nu constituia încă o forţă unită într-un puternic monolit. Iată de ce nici Luc Michaud, nici Pierre, faci adolescentul Claude şi nici alte personaje din acest roman — oameni care impresionează prin cinstea şi curăţenia lor sufletească — nu puteau să opună o rezistenţă activă trădătorilor patriei lor. Aceşti oameni progresişti îşi dădeau seama că fără organizarea maselor populare n-au sorţi de izbîndă şi-şi îndreptau privirile spre Uniunea Sovietică care ancorau nădejdile tuturor patrioţilor adevăraţi. Etapa istorică imediat următoare este oglindită în romanul „Furtuna“. Aşa cum prevăzuse Michaud, hoardele hitleriste invadaseră pămratul Uniunii Sovietice. De partea lumii socialismului clădită de poporul sovietic luminat de geniul lui Lenin, bate inima tuturor oamenilor cu vederi înaintate. încrederea în triumful cauzei drepte o însufleţeşte pe comunista germană Anna Roth sau peluptătorul comunist francez Jean Millet, care în ultimele clipe înainte de a fi executat de hitlerişti găseşte tăria sufletească necesară pentru a scune partidului : „Am făcut tot ce trebuia să fac. Mor cu fruntea sus, ca un fiu al tău, îmbrăţişez pe toţi tovarăşii. Pînă în ultima clipă a vieţii voi striga: „Va învinge Armata Roşie, vor învinge francezii, vei învinge tu! Sînt fericit că în zilele acestea am fost alături de tine". Se întăresc din ceea ce mai mult rîndurile Rezistenţei pentru care forţa Uniunii Sovietice este chezăşia izbînzii. O cuprindere şi mai largă a realităţii de după ultimul război ne oferă romanul „Al nouălea val” — un adevărat roman-epopee, cronică artistică a evenimentelor din anii 1948-1951, un istoric al „războiului rece” pe care im 1 1) Cursul scurt de istorie al P.C. -lr al U.R.S.S. Ed. P.M.R. ediţia a IlI-a 1948 pag. 435. perialiştii l-au impus Uniunii Sovietice, ţărilor de democraţie populară şi tuturor oamenilor simplii din lumea întreagă. Apar în toată mîrşăvia lor dezgustătoare planurile antiumane, uneltirile incendiatorilor unui nou măcel mondial, Ilya Ehrenburg demască cu neclintită convingere servilismul politicienilor vîndiuţi capitalului american, de teraipa ministrului francez Bédaer, sau a industriaşului Pinaud, instigările la război calculate, pline de cinism ale magnaţilor din Statele Unite ca senatorul miliardar Low sau colonelul Roberts, unul din şefii serviciului secret american de informaţii care trag sforile pe arena relaţiilor internaţionale prin agenţiile lor de spionaj şi înscenări diversioniste. Aceşti duşmani înverşunaţi ai Uniunii Sovietice recrutează indivizi dubioşi din cele mai obscure straturi sociale, asasini de profesie ca Smeadle stau ca declasatul Hippcenco. In ciuda tuturor maşinaţiuniilor diabolice ale acestor crunţi şi agresivi duşmani ai omenirii, tot mai puternică se afirmă mişcarea solidară a apărătorilorpăcii. Ea îşi găseşte partizani în toate colţurile lumii şi dată că alături de oamenii sovietici, înrudindu-se ■parcă cu ei, apar în roman pe acelaşi front al progresului, oameni simpli ca tînărul medic René Marillot, sau muncitorul Garston, sau victime ale discriminări hibarkiale, negrii ca David şi Jenny, sau muncitori de la La Rochelle, sau ■ în sfîrşit docherii din porturile Le Havre şi Marseille... Peste tot în Statele Unite, în Finanţa, Germania de vest, Polonia sau Cehoslovacia acelaşi val — îi întîmpină pe provocatorii agenţi ai lui Low şi ai lui Roberts. Şi chiar dacă gloanţele perfide o lovesc pe Mado, sau dacă profesorul Dumas care înfruntă la New York agresiunea bandei lui Smeadle este înlăturat de la conducerea Instituitului ştiinţific căruia îşi consacrase viaţa sau dacă negrul David Harrison închis şi schingiuit, victimă a unei ticăloase înscenări, îşi curmă viaţa, îe uneltirile şi crimele reacţiunii stat demascate. Le demască istoria însăşi, aşa cum este demascată în roman înscenarea cu procesul intentat diplomatului sovietic Minaev, căruia, cu complicitatea unui croitor, i se strecoară în buzunar documente false cuprinzînd un senzaţional plan de amnzare în aer a unei uzine atomice. Ilya Ehrenburg ia reuşit să creeze o întreagă galerie de tipuri respingătoare care ilustrează descompunerea morală a lumii capitaliste. In opoziţie cu această lume, firele acţiunii stat conduse pe plan ascendent de eroi-militianţi ai lagărului păcii şi al progresului. Pe unele din aceste personaje cititorul le cunoaşte încă din romanul „Furtuna” ca luptătoarea din Rezistenţa franceză Mado, profesorul comunist Dumas, arhitectul Vasia Vlahov, cel care luptase Î11 rîndurile partizanilor, bătrtnul, şi totuşi sufleteşte veşnic tînărul doctor Grîlov, fiica acestuia Nataşa, Valea şi vesela Galocica... Alţi eroi din „Furtuna” trăiesc în amintirea eroilor noului roman ca de pildă Jean Millet executat de hitlerişti sau Serghei Vlahov mort la postul de onoare în lupta împotriva fascismului, minunatul om sovietic, a căii imagine, luptătoarea franceză, Mado, o păstrează veşnic vie. Alături de acestea apar figuri mai luminoase ca aceea a profesorului sovietic Sebarştimn şi a colaboratorilor săi care lucrează la problemele transformării naturii, sau muncitorii sovietici de la uzina de maşini agricole, sau agronomul şi secretarul organizaţiei de partid, — oameni sovietici de vîrste şi profesii diferite, cu gusturi diferite, dar pe care îi uneşte aceeaşi trăsătură caracteristică, sunt conştienţi de sensul şi scopul vieţii şi al muncii lor, fiecare îşi îndeplineşte cu entuziasm misiunea. Deşi în economia generală a romanului, zugrăvirea oamenilor sovietici ocupă un loc cantitativ redus, Ilya Ehrenburg ştie să-l facă pe cititor să înţeleagă că ei întruchipează de fapt forţa atotbiruitoare a ideilor comuniste care luminează asemenea unui far drumul omenirii muncitoare spre un viitor mai bun. Sub influenţa acestor idei se trezeşte conştiinţa unor oameni cinstiţi pe care Ehrenburg îi arată în procesul de creştere calitativă. Aşa este de pildă micul burghez american Mackhorn, fost patron al unei fabrici de impermeabile, care făcuse războiul Împotriva Germaniei, ajungînd pînă la urmă să lucreze într-o întreprindere de pompe funebre, nu înţelege la început cauzia tuturor mizeriilor. Ameţit de propaganda deşănţată împotriva Uniunii Sovietice, el se înrolează voluntar pentru frontul din Coreea. Abia după ce e luat prizonier, îşi dă seama că a fost înşelat. Masele largii ale poporului german se trezesc la o nouă conştiinţă. Luînd cuvîntul la un mittag, muncitorul comunist Wolf din Germania occidentală ,exclamă plin de indignare: „Cum adică? Să ne lăsăm omorîţi pentru că americanilor nu le convine regimul ruşilor ? Ar fii stupid ! Pe noi să ne lase în pace! N-iau decîit să facă război fără noi“. Autorul dezvăluie lumea lăuntrică, de sentimente şi rănita ţări ale eroilor săi. Aşa cum Mado din „Furtuna“ de la concepţia estetizantă, individualistă, ajunge să înţeleagă fericirea în participarea la Rezistenţă, în „Al nouălea val“ o vedem luptătoare activă şi neînfricată pentru cauza păcii. iPiatorul Sembat, profesorul american Adams, bătrînul avocat Clark sau ziaristul francez Sablon ajung de asemenea printr-un proces de căutări ideologice la înţelegerea rolului social al artei şi ştiinţei. Ziaristul Sablon trimis în Uniunea Sovietică de agenţia „Transoc“ — simbol al agresiunii imperialismului american — ca să facă propagandă antisoviietică, se convinge de minciuna 13cestei propagande şi ia atitudine faţă de politica aţîţătorilor la război americani. Nu acesta este drumul ziaristului francez Nivelle, slugă supusă a stupinilor săi de la „Transoc“. Poet fără talent, el devine unealta politicii lor sîngeroase. Pentru bigotul Low, francezii stat un popor degenerat, în totul dependent de planul Marshall. „Francezul nu ştie să scoată bani dintr-o ideie bună ; nu ştie să scoată bani nici din bani" — spune Low ginerelui său Nivelle. „Nu cu zahăr trebuie redresată Europa, ci cu cravaşa, o bună cravaşă americană", reflectează acest nankeu lipsit de orice scrupule, întreaga politică agresivă de dominaţie mondialăa imperialismului se vădeşte în următoarele cuvinte ale acestui personaj respingător : „...bomba atomică poate schimba totul , ne poate face să devenim stăpînii lumii". Dar din fericire, aşa cum spune unul din personajele cărţii „In lume sînt mai mulţi oameni cinstiţi, decît canalii...“ Şi aceasta este ideia romanului. Aceşti oameni cinstiţi formează frontul pării care luptă împotriva războiului. In timp ce monştri de teapa lui Low, Roberts, Bill Coster, Smeadle, Neales şi alţii încearcă să arunce omenirea în întuneric şi suferinţă, oamenii sovietici construiesc cu entuziasm o lume nouă. In timp ce Trumian vorbeşte de înarmarea Europei occidentale, de baze militare şi bomba atomică, profesorul Seberzin prezintă la Kremlin planul de amenajare a perdelelor forestiere. Vasia Vlahovlucrează la construcţiile viitorului comunist, Natasia, soţia lui, munceşte plină de abnegaţie pentru opera de transformare a naturii. In timp ce capitaliştii asmut popoarele între ele, o treime din lume e un vast şantier al păcii, opt sute de milioane de oamenii luptă cu natura, grăbesc timpul — „Ce forţă există la noi în fiecare om" — exclamă Olia, soţia diplomatului Sovietic Minaev, iar 'doctorul Craiov,' ' deputat în Sovietul Suprem al U.R.S.S. nu poate decît să rîdă de afirmaţiile calomnioase ale presei capitaliste care pretinde că Uniunea Sovietică se pregăteşte de atac: „ofensiva pe care o pregătim nu e împotriva lor, ci împotriva secetei". Ironia muşcătoare de strălucit pamfletist îndreptată împotriva duşmanului se transformă la Ilya Führenburg într-o satiră biciuitoare, care mergînd pe linia satirei lui Gorki şi Maiakovski demască falsa „democraţie" burgheză, „modul“ de viaţă american şi însăşi esenţa reacţionară a imperialismului şi a politicii lui antipopulare. 111 cîteva trăsături precise şi viguroase, Ehrenburg, conturează profilul moral şi ideologic al personajelor sale reuşind să creeze climatul social în care se produc ciocnirile diverselor forţe la acţiune. Laconismul şi sobrietatea pasajelor narative se îmbină organic cu ritmul trepidant al pledoariei autorului, incisivă ctad este vorba de duşmani, caldă, firească, pe alocuri de o solemnitate emoţionantă cînd apar neuitatele figuri de oameni din lumea socialismului şi a păcii. Romanul atinge note de vibraţie intensă atunci cînd redă episoade legate de lupta solidară a oamenilor muncii din diferite ţări pentru salvarea păcii: congresele de pace de la Stockholm, Varşova, Paris. Cu gîndul la viitorul popoarelor, la viitorul Europei, a scris Ilya Ehrenburg romanul său, aşa cum în articolul său „Destinele Europei" recent apărut în ziarul „Pravda" acest neînfricat luptător pentru pace spune: „Noi ţinem la viitorul Europei, pentru că avem Moscova şi Leningradul, care sunt scumpe tuturor europenilor cinstiţi, tot aşa cum nouă ne sunt scumpe Parisul, Roma, Londra. Noi vrem să apărăm împreună de toate statele Europei măreţele ei monumente şi viitorul ei. Noi trăim pe acelaşi continent cu francezii, englezii, danezii, ungurii, germanii, italienii, noi avem aceeaşi casă — Europa şi vom apăra pacea acestei case cu toată ardoarea unei inimi, iubitoare". împreună cu el, aceeaşi chemare adresează omenirii personajele care luptă pe frontul păcii la paginile romanelor „Furtuna“ şi „Al nouălea val". TAMARA GANE INFORMAŢIA BrICUREŞTRILUI Pe scenele teatrelor bucureştene Pe scena Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, — sala Studio — se reprezintă cu mult succes comedia scriitorului Mihail Sebastian . „ULTIMA ORA” Clişeele reprezintă două scene din această comedie. Aparatul fotografului nostru a prins în primul clişeu o scenă din actul II interpretată de Costache Antoniu, artist al poporului din R.P.R., Maria Voluntaru şi Marcela Rusu, iar în al doilea clişeu, o scenă din actul III, în care apar Ion Finteşteanu, artist emerit al R.P.R., şi Niky Atanasiu. De vorba cu pictoriţa franceză Mireille Miailhe Expoziţia „Algeria 1952“ a pictorilor francezi Boris Traslitzky şi Mireille Miailhe, care s-a descins zilele trecute, a stîrnit un viu interes în rîndul cetăţenilor Capitalei, dornici să cunoască arta unor reprezentanţi ai culturii progresiste franceze. Cu prilejul deschiderii expoziţiei, ţara noastră a primit un oaspete de peste hotare: pictoriţa Mireille Miailhe. Numele ei este legat de mişcarea de rezistenţă în rîndul căreia a luptat în vremea ocupaţiei fasciste a Franţei. Ca artistă ea s-a afirmat repede prin modul curajos, original, cu care a atacat diferite teme legate de viaţa, de omul zilelor noastre. împreună cu reprezentanţi de frunte ai plasticii franceze, Mireille Miailhe a participat la expoziţii care s-au bucurat de larga apreciere a publicului francez. In 1952 ea vizitează împreună cu Boris Traslitzky — Algeria, colonia franceză de pe ţărmul Mediteranei. Era pentru prima oară cînd pictoriţa trecea graniţa Franţei. Cele văzute în Algeria — mizeria, foametea, crunta asuprire colonială, i-au impresionat adine pe cei doi artişti. Ei şi-au spus cuvîntul în expoziţia „Algeria 1952“, adevărat act de acuzare împotriva politicii colonialiste. Tablouri din această expoziţie au fost aduse la Bucureşti şi prilejuiesc publicului Capitalei o cunoaştere îndeaproape a realităţii dintr-una din cele mai exploatate ţări din lume. Am cerut pictoriţei Mireille Miailhe să ne vorbească despre creaţia sa, şi să ne dea cîteva impresii asupra celor văzute cu prilejul vizitelor făcute zilele acestea în Capitală. —, Ce ne puteţi spune despre călă- Trofia dvs în* Aljjeria? ‘ — In şcoală învăţam că Algeria este un departament francez ca oricare altul, bia mai mult decît atît, că Franţa îndeplineşte în Algeria o adevărată operă de binefacere. Adevărul este însă că Algeria nu este un departament francez, ci o colonie franceză, adică o ţară ale cărei bogăţii aparţin metropolei, în dauna marii majorităţi a poporului, ce se zbate la ceia maiadîncă sărăcie. Este suficient să spun că am văzut cu proprii mei ochi copii algerieni muncind pe plantaţii încă de la vîrsta de 7 ani, ducîndu-ise la şcoală în proporţie de abria 12%, şi murind de timpuriu din pricina foamei şi a bolilor de tot felul. N-am să pot uita niciodată copiii Algeriei, goi, desculţi, vlăguiţi, i purtînd de mici în spinare poveri. Tabloul „Copii algerieni“ care se află acum la Bucureşti, este o reproducere a chipului acelor micuţi pe care i-am întîlnit în regiunea muntoasă a ţării, cu iarnă aspră. Zdrenţele ce abia le acopereau trupurile erau unica lor îmbrăcăminte. N-am şovăit să arăt acest lucru în tabloul meu, căci conştiinţa m-a îndemnat să spun întreg adevărul poporului francez despre poporul frate algeriian. La fel a făcut şi Boris Taslitzky în tablourile sale. „Femei din Oran" — pictură devenită celebră în Franţa — are acelaşi fundament real. Taslitzky a fost inspirat de greva docherilor din portul Oran care au refuzat să încarce arme pentru războiul din Vietnam. Docherii au fost atunci atacaţi de poliţie. Femeile din Oran s-au alăturat greviştilor, au luptat alături de ei, înscriind una din cele mai impresionante pagini de luptă din istoria mişcării pentru pace şi libertate a poporului algerian. De altfel, trebuie să adaug că Uniunea femeilor algeriene a devenit o organizaţie deosebit de puternică, un sprijin de seamă al mişcării de eliberare naţională din Algeria. Boris Taslitzky şi cu mine am socotit o datorie să exprimăm toată realitatea Algeriei prin pictura noastră, să dăm o concluzie călătoriei făcute în colonia franceză de pe malul Mediteranei. Astfel s-a născut expoziţia „Algeria 1932“. — Ce părere aveţi despre Expoziţia Anuală de Stat a Artelor Plastice Pe care aţi vizitat-o de curînd ? — Trebuie să arăt de la bun început că m-a impresionat profund numărul mare de tablouri inspirate din viaţa actuală a poporului român ca şi din momentele legate de diferite evenimente istorice. De asemenea, este impresionantă varietatea genurilor abordate de artiştii dvs. plastici, care aleg şi teme cu o veche tradiţie, cum este de pildă pictura de Inspiraţie istorică. Trebuie să aduc un cuvînt de laudă şi caricaturii, pe care de altfel noi, francezii, o urmărim graţie presiei şi revistelor româneşti ce ne sosesc. Am părăsit Expoziţia Anuală de Stat a Artelor Plastice cu sentimentul că am cercetat operele unor artişti combatanţi, care atacă la front — cum spunem noi francezii — problemele. Voi purta întipărită în minte amintirea operelor de mare vialorare artistică ale lui Corneliu Baba, gingăşia acuarelelor Ligiei Macovei, a desenului fin al lui Tiaru. Am fost de-a dreptul impresionată de discuţiile plenarei Uniunii artiştilor plastici din R.P.R. la care am participat. Au venit maeştrii cei mai preţuiţi ai plasticii romîneşti, au venit artişti din toate regiunile ţării să facă schimb de experienţă, să-şi expună opiniile. In Franţa, un asemenea lucru nu s-ar putea întiîmipla. In ţara mea, artistul se izbeşte de greutăţi foarte mari, atît morale, cît şi materiale. El e veşnic urmărit de grija zilei de iniine, de problema asigurării existenţei. Uniunea pictorilor francezi se ocupă doar de revendicările noastre economice. In deosebi pictorii comunişti duc discuţii privitoare la orientarea artei, luptă pentru promovarea realismului. Şi expoziţia din sala "Dalles'^în care am putut preţui operele valoroase ale pictorilor Schweitzer-Cumpăna, Witman şi Szabó Bella, m-a ajutat să apreciez condiţiile superioare create astăzi de Stat artiştilor plastici din ţara dvs., să îmi dau seama că acesta este unul din principalii factori care explică creşterea calitativă a artei romîneşti. Doresc din inimă pictorilor, sculptorilor, graficienilor — prieteni dragi din Republica Populară Romînă — succese tot mai mari pe drumul artei militante pentru pace și un viitor luminos. O poveste despre un nou Prometeu Aşa începe povestea de demult, de pe vremea cînd nu erau chibrituri, nici fabrica de chibrituri din Bucureşti şi prin urmare, nici tovarăşul Vasile Urzică, directorul fabricii de chibrituri... De pe vremea cînd Prometeu legendarul, aşa cum ni-l prezintă poetul Johannes Becher : ,,Pe slincă sta, ca intr-o săritură, Urmînd în zare să-şi implinte saltul Cu fruntea sus, şi plin de-o sfintă ură. Se războia cu zeii dininalturi". Acel care a învins cerbicia zeilor, îndrăzneţul Prometeu, a furat focul sacru din căminul Olimpului şi l-a oferit mărinimos oamenilor. Pentru această fără seamăn cutezanţă, s-a lăsat înlănţuit pe culme înaltă, pierdută în neguri, şi vulturii hămesiţi ai cerului i-au sfişiat lacomificaţii. Mai tirziu, vestalele trandafirii au păzit cu puritatea şi fidelitatea lor, flacăra purpurie a focului sfint. Şi din iniinile lor această obştească şi de răspundere îndeletnicire de păstrători ai focului (chibriturilor) le revine, după o îndelungă şi Intortochlata peregrinare, tovarăşului Urzică şi tovarăşului inginer şef Arsene Cristea. Desigur, nu ne putem permite nici măcar cu gîndul comparaţia cu marele demiurg, dar şi noi asemenea lui Prometeic, pentru a reuşi să furăm o palidă flăcăruie băţului de chibrit, ne sfişiem (şi încă zilnic şi fără nimbul martirajului !) ficaţii, nervii şi mai cu precădere, degetele, consemnind evenimentul licăririi chibritului, ca pe o rară şi deosebită sărbătoare in familie... Slaba prlpiire a chibritului e savurată şi salutată cu entuziasmul şi emoţia celor din vechime care frecau două bucăţi de lemn bine uscate pentru a se aprinde. Se poate ca unii — şi pe drept, cuvînt — să susţină că astfel de chibrituri acefale feresc de incendiu, că sunt inofensive in mină, oricită bunăvoinţă şi sîrguinţă ar depune, că nu s-ar putea sinucide cu fosforul chibriturilor (cineva a încercat şi de atunci are o pantagruelică poftă de mincare) că ar putea servi pe astmatici, convingîndu-i să renunţe cu desăvîrşire la ţigara din gură. Alţii — amatori pasionaţi ai sportului — ar putea argumenta cu autoritate şi competenţă, că frecarea continuă a chibriturilor de cutie este prielnică dezvoltării fizice, a muşchilor braţelor... Direcţia fabricii (pentru că nu punem beţea de chibrit d in roata nimănui) susţine insă că vina o poartă întreprinderea forestieră pentru exploatarea şi transportarea lemnului I.F.E.T. din Piteşti (şi altele) care trimit lemn necorespunzător pentru fabricarea chibriturilor. Se poate să aibă şi o parte de justeţe. E drept, că dacă chibriturile ard anevoios, in schimb, oferă netăgăduit şi unele avantaje: cutiile sunt pe jumătate golite (aici trebuie să consemnăm şi concursul binevoitor al unei bune părţi dintre debitanţi), unele beţe dacă nu sunt rupte de-a dreptul in cutie, se rupe prima atingere cu cutia, altele, mai debile, sunt numai aşchii, sttrnind astfel o explicată şi acerbă invidie în rindul cutiilor de scobitori... Ar fi nimerit şi educativ ca direcţiunea să vizioneze minunatul film ,,Marele cetăţean". Şi iată de ce : este mai ales o scenă in care Kirov cere unui director al unei fabrici de chibrituri să-i ofere un foc. Directorul a scos cutia din buzunar și ce a urmatsunt sigur că l-ar convinge pe tovarășul Urzică să umble in mod permanent cu două sai mai multe brichete. Sau poate ar prefera cealaltă cale. Asemenea pudicelor şi imaculatelor vestale, să păzească ca şi chibriturile noastre să ardă cum trebuie. Cu recunoştinţa şi dragostea cetăţenească, voi arde atunci, cu primul băţ de chibrit integru, plecat spre slava noului Prometeu care a redat focul beţelor de chibrituri — intacte și neprihănite în cutiile lor aceste însemnări ale mele. NICOLAE TAUTU ÎNTIMPLARILE LUI MITICĂ (9) de NEU COBAR OASPEŢI DIN STRĂINĂTATE Miercuri la amiază a sosit în Capitală Teodor Hirner, şeful secţiei muzică populară a postului de radio Kosice şi redactor şef al emisiunii muzicale regionale din Kosice, R. Cehoslovacă. El va studia în ţara noastră, în cadrul convenţiei culturale dintre R.P.R. şi R. Cehoslovacă, influenţa pătrunderii motivelor populare din Slovacia în folclorul muzicii romîneşti. La sosire, pe aeroportul Băneasa, oaspetele a fost salutat de reprezentanţi ai Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea. De asemenea a fost de faţă Marta Ruprichova, secretar al Ambasadei R. Cehoslovace la Bucureşti. (Agerpres) Colportori mototriciclişti In afară de cele cinci mototriciclete folosite de Oficiul special Poşta Centrală pentru distribuirea ziarelor la abonaţi, mai sînt 11 asemenea maşini la dispoziţia Direcţiei orăşeneşti a difuzării presei, pentru aprovizionarea chioşcurilor de vînzare cu bucata. Pentru cele 11 mototriciclete nu există însă personal specializat, atît în colportaj cît şi în conducerea maşinilor. Acest lucru produce greutăţi în buna difuzare a presei, îndeosebi în cartierele mai îndepărtate. Greutatea aceasta va fi înlăturată în urma înfiinţării unei şcoli de conducători de mototriciclete la care vor participa 20 din actualii colportori. Unele mototriciclete vor fi amenajate ca standuri mobile construindu-se pe ele stelaje speciale. Standurile mobile vor servi pentru difuzarea presei pe stadioane şi la toate marile manifestații. Artiştii amatori din cooperaţia meşteşugărească Echipele artistice din cooperativele meşteşugăreşti pregătesc programe de dansuri din folclorul popoarelor şi două piese de teatru originale. Astfel, echipa de dansuri a cooperativei meşteşugăreşti „Sîrguinţa” repetă o suită de dansuri tătăreşti, cooperativa meşteşugărească „întrecerea” pregăteşte un program de dansuri populare germane. De asemenea alte echipe pregătesc dansuri populare bieloruse, poloneze, romîneşti pe diferite teme, etc. Echipa de teatru a cooperativei meşteşugăreştii „Tehnica confecţiei” repetă comedia „Capul răutăţilor” de Radu Costăchescu iar echipa cooperativei meşteşugăreşti „Sîrguinţă” a început repetiţiile comediei „Forma-i formă” de Dodu Cristian. In trimestrul 11 Cooperativele de producţie meşteşugărească aparţinîhd Uniunii „Lemn Mobilă" au prevăzut în planurile lor de producţie să realizeze în trimestrul II al anului în curs noi obiecte de larg consum. Astfel, cooperativele care produc mobilă şi butoaie, vor produce spălătoare manuale pentru gospodine, scăunele portative din lemn, umeraşe, pentru haine şi altele. De asemenea, cooperativa meşteşugărească „Tehnica sticlei” via începe să producă oglinzi de buzunar, oglinzi pentru lămpile cu petro! La care se va executa şi partea metalică, precum și oglinzi de perete cu suport din lemn. conferiiii e ste sosiştii vor ştiptice Colectivul Filologic al Societăţii de Ştiinţe Istorice, Filologice şi Folclor organizează mîine la orele 18, în amfiteatrul Al. Odobescu al Facultăţii de Filologie, o şedinţă de lucru în cadrul căreia se vor discuta probleme legate de noile norme ortografice. ★ Pentru, a veni în ajutorul cadrelor didactice de specialitate, studenţilor, precum şi celor interesaţi să cunoască problemele demografice, Societatea de Ştiinţe Naturale şi Geografie organizează mîine, 2 aprilie, la orele 20 o conferinţă cu tema „Geografia populaţiei Republicii Populare Române” ţinută de tov. conf. univ. Atena Rădoi de la Universitatea „C. I. Parhon”. Conferinţa va avea loc în Amfiteatrul de Geologie al Facultăţii de Geologie-Geografie şi va fi însoţită de proiecţii.