Informatia Bucureştiului, octombrie 1962 (Anul 10, nr. 2848-2874)
1962-10-01 / nr. 2848
PROLETATI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI VAX INFORMATI A Ziar al Comitetului Orăşenesc Bucureşti al P.M.R. şi al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti Anul XI Nr. 28484 PAGINI 20 BANI Luni 1 octombrie 1962 Astăzi s-a deschis anul universitar Astăzi dimineaţă au început cursurile universitare. Amfiteatrele institutelor şi facultăţilor şi-au primit iar auditorii. In întreaga ţară tinerii studenţi care îşi încep activitatea la cursurile de zi totalizează un număr de 80.000. Numai cei 27.000 de studenţi care au păşit astăzi pentru prima dată pragul sălilor universitare reprezintă mai mult decit numărul de studenţi existent în ţara noastră în anul 1938. Silit mii de tineri care, graţie grijii Partidului Muncitoresc Romîn şi statului nostru democrat-popular vor deveni ingineri, profesori, cercetători, creatori pe tărîmul artei. Formarea acestor cadre de specialişti cu o înaltă calificare, necesare în opera de construcţie a socialismului se află în atenţia partidului şi constituie o importantă problemă de stat. Astăzi dimineaţă, adunările festive în care rectorii institutelor au declarat deschis anul de învăţămint superior 1962—1963 au fost totodată prilej de hotărîre angajamente. La Institutul Politehnic din Bucureşti de pildă, deschiderea anului de învăţămînt superior a constituit o asemenea entuziastă manifestare a hotărîrii studenţilor de a deveni cadre de nădejde pentru economia patriei. La adunarea festivă de la Institutul Politehnic de deschidere a anului de învăţămînt au fost de faţă tovarăşii: Florian Dănălache, membru al C.C. al P.M.R., primsecretar al Comitetului Orăşenesc Bucureşti al P.M.R., Ghiţă Nicolaie, adjunct al ministrului metalurgiei şi construcţiilor de maşini, Emil Caragheorghe, director general din Ministerul învăţămîntului, Ştefan Bîrlea, membru al C.C. al U.T.M., preşedintele U.A.S.R., Aurel Bozgan, directorul uzinelor „23 August“, Dumitru Miron, directorul uzinelor „Griviţa Roşie“, Felician Lazăroiu, directorul uzinelor „Electronica”, muncitorii fruntaşi Miron Dinu, Radu Constantin, Dobre Dumitru, Petre Popescu de la uzinele „Semănătoarea”, cadre didactice etc. Tovarăşul Constantin Dinculescu, rectorul Institutului Politehnic din Bucureşti, cadre didactice şi studente şi-au luat angajamente pentru a munci cu multă perseverenţă în vederea obţinerii unor bune rezultate în anul de învăţămînt 1962—1963. In aula Facultăţii de ştiinţe juridice a avut loc festivitatea de începere a cursurilor Universităţii din Bucureşti. Au fost de faţă tovarăşii Virgil Trofin, membru al C.C. al P.M.R., primsecretar al C.C. al U.T.M., tovarăşul Gh. Pană, secretar al Comitetului Orăşenesc Bucureşti al P.M.R., academicieni, profesori, asistent, studenţi. Tovarăşul Jan Livescu, rectorul Universităţii din Bucureşti, academicianulprofesor Miron Nicolescu, studentul Nicolae Drăguşin, au vorbit despre excepţionalele condiţii de învăţătură pe care le au la dispoziţie studenţii universităţii. După o vacanţă plăcută, din nou împreună la cursuri OO- In librării Victor Hugo: „Mizerabilii", vol. I—V, Editura pentru literatură, colecţia „Biblioteca pentru toţi", nr. 136-140, 25 lei. Radu Nor: „Călătorie in cer“, C.R.C.C.S., colecţia „Asaltul cerului", 0,95 lei. F. Czerny: „Arta agilităţii", 730, Editura muzicală, colecţia sicii muzicii universale“, 9 lei. A. Munteanu şi O. Căpăţînă „Legislaţia uzuală notarială“, Editura ştiinţifică, 14 lei. Paul Apostol: „Circuite imprimate“, Editura tehnică, colecţia „Tehnica nouă“, 4,95 lei. opus ,Cla O Palatul Pionierilor şi-a reînceput activitatea Ieri dimineață, la Palatul Pionierilor a avut loc festivitatea deschiderii activităţii pioniereşti Peste 1000 de pionieri din Capitală, pe piepturile cărora străluceau insigne şi distincţii pioniereşti şi-au ocupat locurile in sală. In fata lor a fost prezentat un „spectacol-afiş" care avea ca scop popularizarea diferitelor activitati de la Palatul Pionierilor. Le-a vorbit pionierilor tovarăşul Vasile Vlad, directorul Palatului şi Cecilia Stan, secretară a Comitetului orăşenesc UTM despre activitatea in cercuri si despre celelalte numeroase manifestări artistice care au loc la Palatul Pionierilor. In încheierea programului festiv întreaga sală a intonat cintecul pionieresc „Azi e zi de sărbătoare". Deputaţii despre: ASISTENŢĂ MEDICALA A POPULAŢIEI Deputaţii comisiei permanente pentru problemele de sănătate şi prevederi sociale a sfatului popular al raionului V. I. Lenin acordă o deosebită atenţie modului cum este asigurată asistenţa medicală a populaţiei din raion. Ei organizează studii şi anchete pe diferite probleme de ocrotire a sănătăţii, fac propuneri comitetului executiv pentru îmbunătăţirea activităţii in diferite sectoare ale muncii sanitare etc. Redăm citeva din părerile deputaţilor din această comisie permanentă despre asistenţa medicală ambulatorie a populaţiei din raionul V. I. Lenin. O DATA LA 6 ZILE ! Spitalizarea unor categorii de bolnavi, la domiciliu, o considerăm ca una din realizările deosebite ale reţelei noastre sanitare, o expresie a grijii pentru sănătatea omului. Din felul cum îşi desfăşoară activitatea unii medici de circumscripţii sanitare, ne-am dat seama că această formă de asistenţă medicală poate fi realizată în condiţii foarte bune, paralel cu celelalte forme de asistenţă pe care trebuie să Ie îndeplinească medicul de circumscripţie , tratamentele şi consultaţiile medicale la domiciliu sau la dispensar. Un exemplu în această direcţie este dr. Radu Dumitrescu, medic la circumscripţia 147 Panduri. Cetăţenii din acest cartier îi adresează numai cuvinte de laudă. Toate consultaţiile la domiciliu cit şi vizitele spitalizaţilor sunt efectuate la timp şi în bune condiţiuni. Alături de activitatea curativă şi profilactică depusă zi de zi la dispensar şi pe teren, acest medic găseşte şi timpul necesar pentru desfăşurarea unei bogate activităţi obşteşti. La circumscripţia 147 a fost organizat şi s-a ţinut in bune condiţiuni in curs G.P.A.S., îşi desfăşoară activitatea statul sanitar, şcoala mamei şi un comitet de sprijin in care sunt cuprinşi numeroşi cetăţeni din cartier. La fel activează majoritatea personalului medico-sanitar din raionul nostru, dovedind că tratamentele şi vizitarea bolnavilor la domiciliu, consultarea celor spitalizaţi la domiciliu — intr-un cuvint întreaga activitate curativă — se pot satisface in condiţiuni bune, la timp, dacă există dragoste faţă de bolnav şi spirit de organizare in muncă. Sunt insă cazuri — este adevărat foarte puţine — cînd unii medici pretind că n-au timp pentru vizitarea bolnavilor la domiciliu. Înseamnă că în problema organizării unei spitalizări normale la domiciliu, mai există unele deficienţe. Deficienţele se datoresc uneori neglijenţei, alteori comodităţii. Dr. Max Ochin a vizitat numai o singură dată pe unul din spitalizaţii la domiciliu, ce-i avea in grijă. (Şi aceasta, în cele 6 zile de spitali- i zare). Poate s-a gindit, că dacă a trimis la domiciliu! bolnavului pe sora medicală ninSlina Tanfinlintri şi a tratamentului s-a rezolvat ? Conside- $ (Continuare in pag. a III-a) ♦ La Mulhouse au fost trase la sorţi jocurile noii ediţii a „Cupei campionilor europeni” la baschet. In competiţia masculină Steaua Bucureşti va intra în concurs direct în turul II, urmînd să întîlnească pe învingătoarea dintre campioanele R. P. Ungare şi Turciei, iar în cea feminină, Rapid București va juca în primul tur cu campioana Izraelului. Rezultate înregistrate în turneul final al campionatului unional de fotbal : T.S.K.A.—Dinamo Moscova 0—0 ; Torpedo Moscova— S.K.A. Rostov pe Don 3—1; Dinamo Kiev—Neftlamk Baku 1—1. Reprezentativa feminină de volei a Japoniei a jucat JislaVarâovia Ct Ilecţionata R care a între ♦ Intîlnit R. P. Polone, pa întrecut-o cu 3—1. Intîlniri internaţionale de fotbal : la Kielce, R. P. Polonă (juniori)—R. p. Bulgaria (juniori) 2—1; la Paris, Franţa B—Etiopia 4—0. Meciul dintre selecţionatele masculine de atletism ale Franței şi R. F. Germane, disputat la Pais, s-a încheiat cu victoria gazdelor : 113—93. De la Cabinetul orăşenesc de partid" Cursurile învăţămîntului de partid ce funcţionează pe lingă Ca- binetul orăşenesc de partid se des- chid azi 1 octombrie 1962, orele 17 în aula Facultăţii de ştiinţe juridice (bulevardul 6 Martie nr. 64). Sînt invitaţi toţi tovarăşii care s-au înscris la Cabinetul orășenesc de partid. Muzicieni sovietici in Bucuresti » Pianistul. IAKOV FLIER, artist al poporului din R.S.F.S.R., va întreprinde in curînd un turneu în țara noastră. Cu acest prilej, la 9 octombrie vă da în sala Ateneului R.P.R. un recite cuprinzînd lucrări de Mozart, Prokofiev, Chopin, Liszt. • Tot în luna octombrie ne va vizita ţara IGOR OISTRAH. Violonistul va da un concert la Iaşi, după care, acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonici „George Enescu“, va interpreta în Bucureşti Concertul numărul 2 pentru vioară şi orchestră de Béla Bartók. Tot in Bucureşti, Igor Oistrah va da un recital incluzind în program piese de Schubert, Brahms, Stravinski, Prokofiev, Haciaturian, Saint-Saens—Issage. ■o O-J~ Premieră la Teatrul Muncitoresc C. F. R. Stmbătă seara, a avut loc la Teatrul Muncitoresc C.F.R., premiera piesei „Băiat bun dar... cu lipsuri", de Nicuţă Tănase. Piesa, reprezentind debutul in dramaturgie al scriitorului, înfăţişează un fragment din viata tinerilor muncitori hunedoreni. In fotografie, doi interpreţi: actorii Elena Ioachim şi Mircea Cruceanu. Imi lift ionftit] si li iurte Hungi la Djakarta DJAKARTA X (Agerpres). — De la trimişii speciali : Astăzi la ora 13,20, ora Indoneziei (ora 7,50 ora Bucureştiului) a sosit pe aeroportul din Djakarta tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Române care, împreună cu tovarăşii Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, începe astăzi o vizită de prietenie în Indonezia. In întâmpinarea solilor poporului român au venit preşedintele şi primul ministru al Republicii Indonezia, dr. Sukarno, precum şi membrii guvernului şi alte înalte personalităţi indoneziene. Au fost de faţă membrii ambasadei Republicii Populare Române, şefi ai misiunilor diplomatice. La coborîrea din avion, tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer s-au îmbrăţişat cu dr. Sukarno. Au fost intonate imnurile de stat ale celor două ţări. Apoi a fost trecută în revistă garda de onoare. Preşedintele Sukarno a rostit cuvîntul de bun venit. A răspuns tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. După ce au fost prezentate oficialităţile venite în întîmpinare, tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer, împreună cu preşedintele Sukarno, au trecut prin „Poarta Indoneziei“, un coridor viu format din tineri şi tinere îmbrăcaţi în pitoreşti costume naţionale. Acesta este un vechi obicei indonezian, prin care reprezentanţii poporului exprimă simbolic deschiderea porţilor ţării pentru înalţii oaspeţi străini. Potrivit tradiţiei indoneziene la intrarea prin „Poarta Indoneziei“ tovarăşilor Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer le-au fost oferite ghirlande de flori. Pe traseul de aproape 5 kilometri de la aeroport pînă la Palatul Merdeka, reşedinţa preşedintelui Sukarno, locuitorii capitalei indoneziene au făcut o călduroasă primire înalţilor oaspeţi. La principalele intersecţii se aflau grupuri de interpreţi de muzică populară, care cîntau din instrumente populare din diferite regiuni ale ţării. Conducătorii de stat romîni au avut apoi o scurtă convorbire cu preşedintele Sukarno, la Palatul Merdeka. Preşedintele Indoneziei a condus apoi pe înalţii oaspeţi la palatul Istara Negara, care se află în imediata apropiere şi care a fost afectat ca reşedinţă pentru oaspeţii români. BACALCUTTA CALCUTTA (Agerpres). — Corespondenţă specială : Duminică dimineaţă, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej împreună cu tovarăşii Ion Gheorghe Maurer şi Corneliu Mănescu, au vizitat Biblioteca Naţională şi Muzeul indian din Calcutta, în sălile marii biblioteci, care este vestită în întreaga lume, conducătorii români au examinat numeroase manuscrise vechi expuse special cu prilejul vizitei lor. Pe una din mese se afla un volum al Bibliografiei indiene deschis la pagina despre Romînia, în care se arată că în colecţia bibliotecii se găsesc romanul „Mitrea Cocor“, de Mihail Sadoveanu şi piesa lui M. Sebastian, „Ultima Oră“, amîndouă în traducere hindu. Directorul bibliotecii a vorbit înalţilor oaspeţi despre legăturile pe care Biblioteca Naţională din Calcutta le întreţine cu Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti, subliniind că doreşte foarte mult ca aceste legături să se adîncească. Tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej a mulţumit pentru explicaţiile amănunţite, relevînd însemnătatea schimbului de experienţă între instituţiile culturale din cele două ţări. El a invitat conducerea Bibliotecii Naţionale să facă o vizită în România. La Muzeul indian, oaspeţii au privit cu interes bogata colecţie de exponate din secţia arheologică, mărturie a vechii culturi a popoarelor Indiei. Ei au vizitat printre altele secţia de preistorie, secţia medievală, secţia antropologică şi secţia geologică. Exprimînd mulţumiri pentru explicaţiile primite şi pentru colecţia de publicaţii ale muzeului care i-a fost oferită în dar tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a subliniat buna organizare a muzeului şi însemnătatea lui educativă. Solicitat de locuitori ai Calcuttei şi de studenţi care aşteptau la ieşirea din muzeu, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a dat cîteva autografe. O mare mulţime de oameni ai salutat trecerea oaspeţilor prin oraş. Toate ziarele indiene de duminică au publicat în prima pagină ştiri însoţite de fotografii despre sosirea înalţilor oaspeţi la Calcutta. Zianul „The Sunday Statesman" scrie despre masele de oameni care s-au adunat pe străzi pentru a-i saluta pe distinşii oaspeţi cînd convoiul maşinilor lor a trecut spre centrul oraşului. Ziarul „Amrita Bazar Patrika“ se referă de asemenea la apropiata vizită pe care conducătorii români o vor face în India la întoarcerea din Indonezia. Cimp nelimitat valorificării rezervelor INTERVIU CU UN PERSONAJ PREZENT PRETUTINDENI — Aşadar, să facem cunoştinţă... Personajul care ne însoţeşte este mai mult decit binevoitor. Gata să ne dea toate lămuririle necesare, in vizita noastră la întreprinderea „Electrotehnica" Mă rog, ca orice gazdă atentă ! Dac-ar fi să definim acest personaj, am spune că este omniprezent în întreprindere , că, la fiecare loc de muncă, folosit cu pricepere, determină îmbunătățirea nemijlocită a realizărilor colectivului. E un personaj care ni s-a recomandat la plural: rezervele interne ale producţiei. Cu un asemenea interlocutor, să tot stai de vorbă ! Competent, calificat şi... (() dornic să dea interviuri. — Am fost solicitat mai din plin anul acesta, ne spune el. Dovada ? Cele 1.824 000 de lei economii şi cele 2.618.000 de lei beneficii peste plan, realizate la „Electrotehnica" în primele ş) opt luni ale anului. In această perioadă, planul producţiei globale a fost depăşit cu 5,2 la sută, iar al producţiei mamfă 6, cu 3 la sută. Amabila noastră gazdă face o scurtă pauză. Suficientă pentru a-l putea Intreba : — Cum au fost obţinute aceste realizări ? — M-au căutat mai intens și mai organizat oamenii $i, bucuros să le stau la dispoziție, am răspuns „prezent" In toate chemările lor. lată, să intrăm pufin in seefia ajustaj... — Dăm Civlo vstavlvim l. fnul bUCULOIUL nostru se opreşte in dreptul unui aparat de-abia ieşit din miinile dibace ale monoriior. — E un tur dentar, ne spune el,şi aici am răspuns „prezent“ la chemarea maistrului Emanoil Chiriţă şi a şefului de echipă Petre Kibo. Suportului de la deparazitare i s-au adus modificări constructive prin care a fost înlăturată operaţia de prelucrare, deci, economie de manoperă, şi —in acelaşi timp — o îmbunătăţire simţitoare a calităţii. Şi capacele braţului extensibil al turului dentar de perete au fost modificate din punct de vedere constructiv. Rezultatul ? Creşterea importantă a productivităţii muncii, la executarea acestora. Gazda ne invită şi tn fata unei centrifuge de masă. — Multe idei îndrăzneţe ale mentorului Ion Tudorache sunt materializate tn acest aparat... E un om cu care stau adesea de vorbă, care mă caută mai In fiecare zi... Acum, dintr-o singură fonie de material, aplicindu-se un alt plan de tăiere, se confecţionează 13 piese necesare centrifugei, un loc de 8, cât se realizau anterior. Şi operaţia de perforare s-a îmbunătăţit substanţial: opt perforări simultane, faţă de una singură şi dai seama ce economie de timp se realizează... însoţitorul nostru conchide: — Aşa stau lucrurile tn toate secţiile întreprinderii. E firesc, deci, să spun că am avut mult de lucru ! Dar... mai am suficient „suflu" pentru mereu alte solicitări. Numai să fiu chemat, că voi răspunde din nou „prezent" ! Demarcă ,cu camp de acord şi Inginerul şef al fabricii, Alexandru Greceanu: — Intr-adevăr, aşa este, ne spune el. Nu putem să spunem că am epuizat toate resursele interne ale producţiei Cred că, în viitorul apropiat, trebuie să ne îndreptăm atenţia, printre altele, spre următoarele: • O selecționare mai judicioasă a reperelor de aluminiu ce urmează a fi turnate in cochile, pentru a se da prio- SORIN HOLBAN (Continuare în pag. a Ill-a) Consultările între maistrul E. Chiriță și P. Bibo, duc adesea la descoperirea de noi rezerve ale producției VEŞTI DIN COMERŢ Pregătiri pentru sezonul rece Organizarile comerciale locale işi intensifică in aceste zile pregătirile in vederea sezonului de toamnă şi iarnă. Pe primul plan se situează bineînţeles aprovizionarea cu articole specifice. La unităţile I.C.S. Romarta, de pildă, s-au pus în vînzare o gamă largă de noi modele de ţesături, confecţii, tricotaje, încălţăminte. în sectorul de ţesături se remarcă prezenţa şatenului imprimat, a stofelor pentru costume şi a stofelor fantezi pentru pardesie şi paltoane femei. La raioanete de confecţii sunt prezente noile modele de paltoane pentru bărbaţi, costume din stofă, taioane din tergal realizate de către Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti şi întreprinderea Arta Modei. Prezenţe noi se remarcă şi la raioanele de tricotaje şi lenjerie pentru bărbaţi şi femei Articole noi Gama largă a noilor modele de tricotaje din P.N.A. realizate de colectivul fabricii „Tînăra Gardă“ s-au bucurat de unanime aprecieri din partea cumpărătoarelor. Pentru sezonul de toamnă colectivul fabricii a realizat alte cîteva modele noi. In următoarele zile vor lua drumul unităţilor Romarta printre altele rochiile în una şi două piese confecţionate din P.N.A. Raion specializat Nici cei mai mici cumpărători nu au fost... neglijaţi. Şi la magazinul din cal. Victoriei 32—34 s-au efectuat o serie intreaga de pregătiri. Amintim printre acestea de asigurarea fondului necesar de mărfuri — tricotaje din lină, costumaşe, pardesie, paltoane, încălţăminte — şi de înfiinţarea unui raion specializat pentru desfacerea blănurilor. O nouă unitate comercială Zilele acestea O.C . Confecţia va deschide in localul situat în calea Victoriei 25 o unitate specializată pentru desfacerea blănurilor. Aici vor fi puse in vinzare blănuri fine pentru femei, blănuri cu feţe textile impermeabile şi cu feţi din stofe pentru bărbaţi şi femei, jachete cu feţe textile, haine velur, misade, precum şi alte articole din blană. In magazine au sosit primele mărfuri de sezon, se menţine călduroasă, iar cerul va 3 OCTOMBRIE: Greva generală a feroviarilor englezi LONDRA 30 (Agerpres). — La o conferinţă de presă, convocată de Marples, ministrul transporturilor din Anglia, în legătură cu greva generală a feroviarilor, care urmează să aibă loc la 3 octombrie, acesta a declarat că, în ziua grevei „va merge pe jos la lucru“. Scopul acestei afirmaţii publice era de a sublinia apelul, adresat englezilor, cărora li se cere să plece de acasă din ziua grevei numai în caz de extremă necesitate. „Amînaţi-vă vizitele, cumpărăturile in magazine şi deplasările în oraş“, a spus ministrul. Pe patroni i-a sfătuit să folosească cit se poate de puţin salariaţi şi să ia şi alte măsuri care să contribuie la descongestionarea transportului de pasageri din această zi. Aşa se pregăteşte guvernul englez să întîmpine greva feroviarilor care luptă împotriva concedierilor în masă şi a şomajului, rezultate inevitabile ale planului aşanumitei „reorganizări“ a căilor ferate pe care guvernul intenţionează să-l aplice. Greva va avea loc, a declarat Wood, membru al Comitetului executiv al Sindicatului naţional al fero-ţiarilor la conferinţa delegaţilor atelierelor feroviare, care s-a deschis la 29 septembrie la Londra. Consider că, deci nu vom obţine satisfacerea tuturor revendicărilor noastre, va trebui s întreprindem acţiuni şi mai hotărîte a spus vorbitorul în aplauzele strinute ale celor prezenţi. Acţiuni anticolonialiste sie patrioţilor din Rhodesia de sud SALISBURY I (Agerpres). Patrioţi din Rhodesia de sud îşi continuă acţiunile împotriva autorităţilor coloniale. Ei au paralizat duminică timp de şase ore comunicaţiile feroviare intre două din cele mai importante oraşe din Africa centrală, Salisbury și Bulawayo, întrerupând liniile telefonice și telegrafice. ilHtliIII 1ETTW MIFirl flUHKfl) ~niC„llC INSTITUTUL METEOROLOGIC CO■MUNICA: Azi, la ora 8, în Bucureşti, temperatura aerului a fost de ■ 16 grade. Maxima de ieri in aer afost de 25 grade, iar minima dincursul nopţii de 13 grade. Timpul probabil de mîine. Vremea fi schimbător, mai mult senin noaptea. Vint în intensificare din nordest. Temmperatura aerului : minimele vor fi cuprinse intre 12 şi 14 grade, iar maximele intre 25 şi 27 grade. Pentru ziele de 3, 4 şi 5 octombrie. Vreme relativ călduroasă, cu cerul variabil. Temporar ploaie. Vint potrivit. Temperatura aerului staționară.