Informatia Bucureştiului, august 1970 (Anul 18, nr. 5269-5293)
1970-08-12 / nr. 5278/1
D NEAGURÄDULESCU oamne, cit de liniştiţi şi-ar bea cafeaua cu lapte de ■dimineaţă impresarii şi .. directorii teatrelor de operă din lume dacă natura nu s-ar îi arătat atât de exagerat de pusă d de "economii cu vocile tenorilor în faţa acestei austerităţi mondiale, şi care nu durează de azi, de ieri, simplul fapt că a apărut un tenor ca Ludovic Spiess a avut, mi se pare, dijîiens lunile unui eveniment. Această voce care face, în ultima vreme, ocolul pămtntului ca un meridian, s-a format ■ şi a crescut pe malurile Dîmbo- * viţei — şi pe stîngul şi pe drep- 5 tul — dar nu aşa, la figurat, j cum vorbim' despre unul sf.u ' despre altul, ci la propriu, ono-, Ludovic Spiess Fîndl scenele \ Operei sl ale Opecare prin aşezarea lor, parcă 'jslmtJoUPfi. fortearft Dwrboviţa să\ treacă',, printre voci celebre.''''.'- V Spiess ^explică 'spndeva că, nemulţumit', de desuetudinea operei, a aceia operete, şi cred că niciodatărtu l-am aplaudat mai mult decit poate atunci cînd, din acelaşi motiv, am părăsit opereta pentru operă. El aparţine acestui gen, şi opera are nevoie de Spiess. Pentru căvocea lui, puternică şi strălucitoare, are o sinceritate rară, emoţioflinntă, şi trebuie să recunoaştem că numai aflindu-ne in faţa unui mare artist ajungem să credem in sinceritatea unui tenor. Spliess ilegală, nu ştiu cum, o notă de seriozitate umană, de căldură, de simpatie, care-l apropie de ascultător, care-l face -- cum să zic eu — natural. Cit de puţin înseamnă asta in teatru, şi cit de mult Înseamnă acest puţin în operă ! Spiess este tînăr şi plin de resurse neivite Încă, şi cred că instituţia care-1 Împrăştie şi-1 adună din lume are datoria să-i pună la dispoziţie o premieră de operă, pe măsura lui. Altminteri, zău, aşa, prea răsfăţăm de spectatorii de colo şi de dincolo cu glasul lui Ludovic Spiess, iar noi, la Bucureşti, abia apucăm să-l mai vedem, mult mai rar decit stewardesele din avionul de Rio de Janeiro. .. AUREL STORIN Desen de '' AncMam a stră serial Am invitat pînă acum, la discuţia noastră sâptămînală, pe cîţiva dintre cei mai interesanţi, mai cunoscuţi şi mai stimaţi actori ai teatrelor bucureştene — doar foarte puţini dintre cei mulţi care ar fi avut dreptul la această invitaţie. Ne-ara oprit la un nume sau altul, la un om sau altul, mai puţin în funcţie de preferinţele noastre subiective şi mai curind pentru că ni s-a părut că tocmai aceste nume, aceşti oameni reprezintă fiecare — mai concentrat şi mai evident decit alţii — una dintre nuanţele posibile ale unui adevăr general : teatrele îşi alcătuiesc repertoriile ţinind seama de numeroase considerente, nu însă şi de imperativele evoluţiei profesionale a actorului. Din seria noastră de dialoguri nu putea lipsi, fireşte, „actorul norocos“, căruia stagiunea trecută i-a adus un rol principal (jucat la concurenţă cu Rex Harrison !) săli pline, ovaţii la scenă deschisă şi virtejuii de rîs. Trebuie să fie foarte amuzant să joci Puricele în ureche. Dar cind, pe lingă acest Purice, stagiunea nu-ţi dăruieşte altceva decit trei reluări, cînd te „relaxezi“ în compania lui Feydeau cinci seri din şapte şi cînd toamna te aşteaptă zîmbitoare cu o comedie galantă de Congreve (un soi de alt Purice) — nu se poate să n-ai ceva de spus despre toate astea. OCTAVIAN COTESCU: „Ceea ce joc mi-e de ajuns../ ...Atît, în ce priveşte înţelesul acestui „de ajuns“, Octavian Cotescu nu e foarte grăbit să te ajute să-l precizezi. Tonul vocii, alb, lasă drumul deschis către orice presupuneri. Numai dacă insiști, dacă-i amintești de cele cinci spectacole săptămînale cu Feydeau, se hotărăște să rostească alene, cu o candoare bine mimată : „Tocmai de asta spuneam că mi-e de ajuns“. Deşi e un causeur desăvîrşit — sau poate chiar de aceea ! — Octavian Cotescu e un subiect foarte dificil pentru un interviu. Rigiditatea temelor de discuţie prestabilite, prezenţa antipatică a întrebărilor pe care le bănuieşte dinainte scrise pe hîrtie îl jenează. însăşi ideea de interviu ca discuţie organizată şi publică îl stînjeneşte, ca o indiscreţie. Cînd se simte atras pe un făgaş premeditat, cind intuieşte ticurile reporterului său clişeul gazetăresc, se retrage brusc în spatele unui evantai de vorbe de duh. E numai unul dintre felurile sale de a refuza. Fiindcă mai are unul , direct, net, fără menajamente. II descopăr in clipa în care îl rog pe Octavian Cotescu să-mi vorbească despre comedia lui Congreve. Mă refuză în acelaşi mod cînd e vorba de Aceşti nebuni făţarnici de Teodor Mazilu, unul dintre premierele viitoarei stagiuni a teatrului „Bulandra“. „Numele noastre sunt atît de des pomenite împreună. Incii utili au ajuns să creadă că eu n-aş fi devenit niciodată actor fără Mazilu şi că Mazilu n-ar mai scrie piese, dacă nu i le-aş juca eu. Iată de ce socot că e prudent să nu ne mai lăudăm unul pe celălalt“. Ocoleşte la fel de neprevăzut şi de categoric întrebarea ce-i vizează proiectele : „I-am auzit pe atîţia vorbind despre rolurile pe care şi le doresc, i-am văzut apoi pe scenă in rolurile lor visate — şi am jurat să nu mai fac vreodată asemenea declaraţii. Nu poţi şti niciodată ce va ieşi dintr-un personaj la care aspiri cu încăpăţmnare. De aceea, eu unul nu-mi doresc un rol anume“. Cu Octavian Cotescu e mai uşor să vorbeşti despre alţii , mai ales despre colegii săi tineri şi bineînţeles, înainte de toate, despre elevii lui de la institut . — Deşi nu toată lumea e de această părere — sau, mai bine zis, e de părerea contrară — cariera unui actor depinde totuşi. In ultimă instanţă, de el însuşi. In şcoală, studenţii n-au răgazul de a-şi forma un bagaj complet de cunoştinţe şi deprinderi profesionale. Restul trebuie să-i rezolve experienţa şi — pînă cînd se va aduna destulă — instinctul, intuiţia. Vorbind despre experienţa, trebuie să adaug că, înainte de a o acumula ei înşişi, tinerii o preiau pe a noastră. Lucrurile cîştigate de noi sau învăţate de la alţii sînt privite de ei caexistînd de cînd lumea. Le asimilează cu o putere de absorbţie mult mai mare elicit am avut-o noi la vîrsta lor. Dar asta nu e tot. In spectacolele lor există întotdeauna încă ceva : o spontaneitate poate puţin stîngace, dar cu atît măi fermecătoare, dublată de o credinţă care te cucereşte şi te face să te gîndeşti mai puţin la strigăcii şi mai curind la acel „ceva“ care circulă între scenă şi sală... Deşi „cariera unui actor depinde de el însuşi“ se pare că nici „Împrejurările“ — adică întîlnirile cu regizorii — nu sînt neglijabile . — Ele rezolvă implicit problema repertoriului, căci un regizor bun ştie să-şi distribuie exact actorii şi să le descopere disponibilităţile. — Aţi avut asemenea întîlniri ? — Două : Pintilie şi Ciulei. De la pintilie am înţeles pentru prima oară — în subtilitatea accepţiei sale — noţiunea de relaţie scenică. Iar Ciulei a trecut peste toate prejudecăţile în legătură cu utilizarea mea ca interpret. Oare nu el m-a distribuit în Horia şi, mai tîrziu, in Macbeth ? In continuare am discutat din nou despre alţii, despre cei care n-au avut şansa unor întîlniri fericite. Octavian Cotescu ii numeşte „marii actori nedescoperiţi“. Adriana Rotaru Aseară s-a reîntors In Capitală ansamblul Teatrului Întreprins cu succes in R.P. Ungară, ,C. Tănase“ după un turneu Nae Roman . Cind nu scosesem încă şapca de liceu, m-am prezentat, la îndemnul unui amic, la examen pentru conservator. In afişarea rezultatelor, spre surprinderea mea, am reuşit primul. Eu aveam însă alte treburi şi nu m-am dus la cursuri. Profesoara, Maria Filotti, m-a chemat după vreo două săptămîni. ,,De ce nu vii la cursuri ?“ „Sunt bolnav și n-am bani“. „Ţine 21 de lei pentru medicamente“ l-am luat .Şi m-am făcut nevăzut. După citeva zile, iar m-a chemat. „De ce lipsești în continuare ?“ „Păi. Ție sticlă scrie să iau două linguri după masă, dur eu n-am bani pentru masă". Fără chin și fără vai am absolvit conservatorul, primind imediat contracte la „Paris“, „Milano", „Roma“. Le-am dat curs, ficînd zilnic naveta între aceste trei cinematografe unde jucam, în pauza dintre filme, alături de Natalița Pavelescu, George Groner, N. Stroe, Niculescu-Buzău etc. A urmat un an de Naţional şi apoi am trecut la „Alhambra“, debutind în revista lui Nicuşor Constantinescu „Bonsoir Alhambra“, sub noul meu nume ; pe afiş trebuia, să apar N. Constantinescu Roman, după oraşul natal, pentru a mă deosebi de N. Constantinescu, regizorul. Dar din lipsă de spaţiu pe afiş, am fost trecut N. Roman, nume sub care joc şi azi. Atunci i-am scris tizului meu. De cînd nu mai sînt tiz cu d-ta / S-a petrecut cu mine o schimbare / Cu nume nou, ajuns-am cineva / Cu nume vechi, eram un oarecare“. Apoi, peregrinări pe la „Tănase“ și din nou la „Alhambra“. O dată eram cu opereta în Saschiz, localitatea natală a lui Ion Dacian, care juca rolul principal din „Vînzătorul de păsări“. Im povestește finalul actului I, contesa îmi spunea să mă-nsor cu Cristina, iar eu i-am răspuns : ,,Cum ? Eu, ditamai marchiz ?“ Și privind spre Dacian : ,,S-o ia el, că-i din SaschizNu mai spun ce succes a fost în sală. — Publicul de azi, în special cel tînăr, vă cunoaşte mai mult ca actor. V-aş ruga să amintiţi ceva din prodigioasa dv. carieră de slujitor al condeiului. — Debutul meu de libretist a avut loc acum 35 de ani, în grupul N. Kiriţescu, Ion Ionescu cu revista ,,Electro- Cărabuş". După o perioadă de reviste, am trecut la comedii muzicale, colaborînd cu N. Patriciu şi Gherase Dendrino. Din această perioadă datează marile succese „Are tata un băiat“, „Pe cuvînt de onoare„Trei crai de la Odobeşti ,,Scandal la Savoy“, etc. Am jucat o comedie care se chema „Pe gratis“. Afişul suna aşa : „Astă seară, Naa Roman, Titi Botez, Elena Burnaz, G. Trestian, I. Antonescu-Carăbuş, joacă în oraşul dv. PE GRATIS. Lumea se înghesuia la teatru, unde avea surpriza să afle că de fapt acesta-i titlul. Şi dacă tot venea, plătea şi biletul. — Ştim că sînteţi un abil improvizator de epigrame... — Aşa se zice. Iată o probă. O dată, un spectator mă interpelează din sală : ,,dumneavoastră clipiţi pe scenă pentru că aveţi un tic, sau este vorba de un gag ?“ I-am răspuns : „Cînd clipesc o fac de drag / Ca să-i dau rolului şic. / Ca actor sînt om de gag, / Iar în viaţă Romantic“. Şi uite aşa am adunat 4000 de catrene şi epigrame pe care le-am strîns într-un volum pe cale de apariţie, intitulat „Amintiri cu haz“. In cinstea marUşărMtgri_ ACTORII ŞI REPERTORIUL I ZILE FIERBINŢI DE AUGUST (Urmare din pag. 1) de moarte al bombelor duşmane, populaţia bucureşteană de toate treptele şi de toate vîrstele, nu numai că nu s-a lăsat intimidată de urgia loviturilor, dar, acolo unde s-a ivit ocazia, a dat sprijin real, am putea spune ostăşesc, acţiunii de dezarmare a trupelor germane, care atacau din case şi din adăposturile unde se baricadaseră. Aceşti bravi cetăţeni, însufleţiţi de sentimentul civic şi patriotic, şi-au dat seama că nu vom fi pe deplin stăpini în casa noastră şi pe destinele noastre atita timp cit vom avea lingă noi prezenţa supărătoare a ostaşului hitlerist, care cu cit va fi mai repede lichidat, cu atit ne vom apropia de ceasul mîntuirii noastre definitive“. Aceste mărturii reflectă numai o parte din uriaşul elan patriotic de care a dat dovadă populaţia Bucureştiului. Pe tot timpul acţiunilor, numeroşi cetăţeni au informat comandamentele noastre militare, ca şi primăria oraşului, asupra cuiburilor de rezistenţă hitleriste, a armamentului acestora şi a agenţilor lor deghizaţi. Posturile fixe militare de la intersecţiile principale din oraş şi de la intrările sale au avut deseori drept informatori şi observatori înaintaţi, diferiţi cetăţeni care s-au oferit voluntar să îndeplinească această muncă. Era mişcător să trăieşti acele momente de totală dăruire patriotică a unor oameni simpli, eroi anonimi, care cereau să li se încredinţeze misiuni din cele mai grele împotriva hitleriştilor. O manevră reuşită „Printre unităţile militare care intre 23şi 26 august 1944 au dus lupte grele pentru curăţirea Bucureştiului de trupele hitleriste — relatează generalul-maior în rezervă Dan Ionescu — o contribuţie însemnată a avut şi Regimentul 7 călăraşi. In după amiaza zilei de 23 August către orele 18,30, regimentul, pe lingă alte sarcini, a primit şi misiunea de a bloca şi lichida succesiv prin luptă 14 obiective importante hitleriste dintre care : Misiunea germană pentru armata aerului, care adăpostea, în fosta prefectură de Ilfov, circa 380 de ofiţeri şi subofiţeri bine înarmaţi, cit şi sediul Misiunii militare germane pentru trupele de uscat instalată în fosta Şcoală de război... In zorii zilei de 24 august, detaşamentul de şoc procedează la asaltarea primului obiectiv — Misiunea germană pentru armata aerului. După o scurtă şi violentă pregătire de foc, atacul s-a dezlănţuit din direcţiile Poşta Centrală — Casa de Depuneri. Ostaşii noştri nu cunoşteau frica, luptînd pe viaţă şi pe moarte, dar se progresa greu. Hitleriştii baricadaseră intrările şi ferestrele cu saci de nisip, în curte aveau amenajate şanţuri de apărare antiaeriană, astfel că dispuneau de bune condiţii de tragere şi adăpostire. . . In acele momente, o reuşită manevră a escadronului 1, pe direcţia strada şi podul Mihai Vodă, a întors rezistenţa de la Vama Poştei şi a adus victoria. Hitleriştii au arborat steagul alb iar ostaşii detaşamentului de şoc, împreună cu membrii formaţiunilor patriotice, care au luptat vitejeşte, au pătruns la orele şi în clădirile acestui viespar, făcînd prizonieri pe cei 200 de hitlerişti rămaşi în viaţă, împreună cu o bogată aparatură, materiale, mult armament şi echipament. După o scurtă reorganizare, detaşamentul de şoc, întărit cu 2 companii din Regimentul 21 infanterie, a fost dirijat către zona Cotroceni ..«•*. Crupul a fost nimicit... „27 august 1944. La ora 4,30 — relatează generalul maior In rezervă Marcel Olteanu, pe atunci colonel, comandant al unei unităţi militare care a participat la apărarea Capitalei — zorile au fost sfîşiate brutal de locul izbucnit simultan de pe cele două baze de plecare ... Către ora 18, aproximativ jumătate din pădure se alia in mîinile noastre. Dar hitleriştii tot nu se dau bătuţi, agăţîndu-se cu disperare de orice obstacol din teren. Sacrificiul sublim al bravilor vînători şi al călăraşilor din Regimentul 3, care au sîngerat cu generozitate in ultimele două zite, a dus la prăbuşirea rezistenţei inamicului şi a marcat începutul retragerii agresorilor fascişti. Pentru a aprecia mai just natura atacurilor date la cucerirea pădurii Băneasca, unde a predominat lupta corp la corp, menţionez că numai in zona de acţiune a batalionului de vînători, hitleriştii, s-au bătut cu disperare lăsînd pe teren 180 de cadavre. Bănuind că s-ar putea ca inamicul să-şi pregătească fuga, am dat ordin să se păstreze contactul strîns, spre a evita o surpriză neplăcută în cursul nopţii. Iar pentru a doua zi am dispus reluarea atacului, ca să curăţăm toată pădurea de hitlerişti şi să atingem obiectivul final... In acest scop, am dat ordin batalionului I din Regimentul 6 „Mihai Viteazul“ să se deplaseze, in a doua jumătate a nopţii, in spatele vinătorilor, în măsură să atace în zorii zilei de 28 august, prin depăşire, în legătură la dreapta cu dl, vizionul I din Garda călare, care avea ordin să acţioneze în lungul şoselei Bucureşti—Ploieşti. Dar, cu toată vigilenţa unităţilor din linia 1, profitînd de întuneric şi de ascunzişul pădurii, hitleriştii au izbutit să-şi strecoare o parte din forţe — circa 1.600 oameni, între care 3 generali, 120 ofiţeri şi 150 subofiţeri şi personal civil care, îmbarcate în camioane şi avînd în frunte pe faimosul general Gerstenberg — a încercat să se salveze, spre nord, încercare zadarnică, pentru că o mare unitate românească în deplasarea din Moldova, a interceptat şi capturat la Gherghiţa (la 25 km. sud—est de Ploieşti) întreaga coloană hitleristă. Lovituri de artilerie trase de soldaţii români asupra unei coloane inamice. Momente din istoria teatrului românesc „Teatrul de la grădina cu cai‘ cai“. Prezenţa unui ,,joc de căluşei“ distracţie foarte căutată nu numai de copii, ci şi de cavalerii şi de moazelele timpului, a dat numele teatrului — evident teatru de mina a doua (era departe de centru), dar a cărui scenă primitivă a fost onorată în 1867 de jocul a doi mari actori, atunci foarte tineri : Ştefan Iulian, strălucitul interpret al lui Caragiale, şi Ion Anestin, care-şi va lega numele mai mult de teatrul din Craiova. „Teatrul de la grădina cu cai“ şi-ar fi prelungit existenţa (era aşezat chiar lingă apă, intr-un loc înconjurat de sălcii), dacă locurile n-ar fi fost expropriate în vederea construcţiei gării principale a oraşului. Dar proiectul a căzut (se pare că terenul era mocirlos) şi gara —■ de Nord — s-a ridicat pe locul unde o ştim astăzi. A rămas strada care poartă numele fostului teatru. „Revolta luminătarilor11 Era vechi obiceiul, încă de pe vremea cind Teatrul Naţional din Bucureşti (Teatrul cel Mare, cum i se spunea) era Pe malul Dîmboviţei, care avea însă alt curs (cam pe la „Kogălniceanu“ ,e astăzi) se afla, pînă la sfirşitul secolului trecut. „Teatrul de la grădina cu luminat cu ulei de rapiţă , actorii (mai bine spus figuranţii), care-şi aveau cabinele la etajul cel mai de sus a! clădirii, aproape de pod, primeau de la portar, in serile cînd jucau, cîte două luminări, aceasta Intructt lumina ar fi fost prea slabă pentru grijă , dar lucrurile nu s-au schimbat nici cind s-a introdus gazul aerian, ba nici cind s-a instalat lumina electrică şi cînd nu s-ar mai fi putut susţine că, din pricina întunericului oamenii nu-şi puteau lipi bărbile, aşa după cum le indicase regizorul. Şi pentru că se făcuse lumină, luminărilede stearină erau frumos păstrate, urmînd ca cea mai mare parte din ele să fie vîndute la luminătorii din piaţă, care-şi trimiteau oamenii în jurul teatrului pentru a recepţiona .,marfa“. Lucrul părea cu totul nonhal, de parcă tainul ar fi intrat în plata ce se dădea figuraţiei. Venind însă la direcţia teatrului, Alexandru Davila s-a mirat de cantitatea mare de luminări consumate. Aflind de soarta luminărilor, Davila a refuzat în ziua de 18 februarie 1905 să mai semneze facturi pentru cumpărarea de luminări, dispunînd să se pună becuri mai puternice. Miraţi, apoi revoltaţi că nu mai primeau porţia de luminări de la teatru, oamenii au ameninţat că „nu mai joacă“. Au nimerit-o însă prost, Davila nefiind omul care să se lase intimidat. Rezultatul : piaţa Bucureştiului a înregistrat, pentru scurt timp, o uşoară urcare a preţului luminărilor de stearină. Şi astfel „istoria cea mică a teatrului“ a consemnat ceea ce s-a numit in deridere „revolta luminarurilor“. Ioan Massoff Avanpremieră la un turneu Cu cîţiva ani în urmă, Orchestra de estradă a Radioteleviziunii a întreprins un lung turneu In U.R.S.S., de unde s-a întors însoţită de ecoul îndreptăţitelor aplauze ale publicului. Acum, aceeaşi formaţie se află in pragul unor noi întîlniri cu spectatorii sovietici. Liviu Ionescu, directorul adjunct al Direcţiei muzicale a Radioteleviziunii, ne-a dat amănunte cu privire la turneul în care se va pleca mîine seară. — De astă dată itinerarul va cuprinde alte oraşe, o reînîlnire propriu-zisă vom avea doar cu publicul moscovit. Bineînţeles, la pupitrul dirijoral se va afla Sile Dimen. — Iar la microfon ? — Anda Călugăreanu, Angela Similea, Puica Igiroşanu, Petre Geambaşu Dan Gherasim. Deci, stiluri diferite şi, în consecinţă, repertoriu variat — Apropo de repertoriu... — L-am alcătuit în aşa fel incit, ţinînd seama de nota personală a fiecărui interpret, să fie reprezentativ pentru creaţia cîtorva compozitori români din diferite generaţii, ca Aurel Giroveanu, Mişu Iancu, Radu Şerban, H. Mălineanu, V. Veselovschi, Camelia Dăscălescu, Edmond Deda, Temistocle Popa, Ion Cristinoiu, Florin Bogardo. Nu vor lipsi nici şlagărele de circulaţie mondială şi nici o selecţie de piese ale compozitorilor sovietici. Rep. (Urmare din pag. 1) ţiona, spre exemplificare, puterea de asimilare a raportului dintre eroul literar şi evenimentul istoric in trilogia lui Camil Petrescu, „Un om intre oameni“, în paginile amplei evocări, consacrate activităţii lui N. Bălcescu, optica scriitorului fixează un destin uman făuritor de istorie. Amintitele romane ale lui Marin Preda şi Nicolae Breban propun o altă înţelegere asupra relaţiei dintre individ şi mecanismul social. Ca şi în „Interval“, de Al. Ivasiuc sau „îngerul a strigat“ de Fănuş Neagu, în locul omului de iniţiativă îşi face apariţia individul care suportă mutaţiile epocii. Faptul că numeroşi scriitori ai noştri, şi dintre cei vârstnici şi dintre cei mai tineri, au reţinut din istorie acest raport, mi se pare elocvent pentru dorinţa lor de a aprofunda lucid şi responsabil adevărul istoric. Azi, problematica veacului implică referiri sincere şi complete atît la zonele de lumină cit şi la , cele întunecate ale psihicului, după cum recomandă tratarea şi cuprinderea dilemelor şi chiar a dramelor implicate in conştiinţa modernă. Fireşte, interesul pentru social nu este orb, egal solicitat de fapte periferice ca şi de gesturi sublime. Numai aşa se explică de ce cărţile lui Marin Preda — „Risipitorii“ sau „Moromeţii” (vol. II) — au cunoscut un ecou de public foarte viu. Cititorii caută scrieri cu mesaje care să le transmită un crez spiritual. Lucrări foarte onorabile — cum este, de pildă, romanul lui Alice Botez. „Iarna fimbul“, consacrat evocării unei lumi crepusculare, cu personaje tarate, supuse fatalităţii biologice — s-au bucurat, în ciuda calităţilor remarcabile de ordin epic, de altă rezonanţă, mai puţin marcată. Fenomenul este plauzibil şi în ce priveşte revitalizarea unor specii oarecum compromise anterior de o solicitare nediferenţiată. Să ne referim tot la „Animale bolnave“. A face roman poliţist — cum poate a dorit, pînă la un punct, N. Breban — nu pare posibil cînd ancheta se exercită asupra unui mediu letargic. Insă faptul devine posibil cînd o ştiinţa subtilă de acoperire a pistelor disimulează adevăratele scopuri ale anchetei iniţiate. Nicolae Breban pleacă de la acelaşi punct de incitaţie cu Alice Botez. Numai că raţiunea lui este să fugă de reguli, să evite convenţiile osificate, istorisirea facilă. La fel rezolvă problema sa Marin Preda în ,,Intrusul”, sensibizind adevărul că numai traiec- Marginalii tortile capricioase surprind urmările seismelor istoriei. Desigur că, judecind in perspectivă, Călin Surupăceanu este un alt tip de dezadaptat decit personajele din „Iarna Jimbul“. Aici, o disperare a neputinţei se fixează in succesiuni obsesionale, pe care scriitoarea le ierarhizează, construind pe un fundament tragic o cronică cu valoare de epitaf. Paul Georgescu, povestind existenţa unui intelectual comunist în perioada ce premerge izbucnirea celui de-al doilea război mondial, recurge la o cu totul altă soluţie de revelare epică. Pentru a sublinia tensiunea secretă a acelor ani, scriitorul pleacă de la impactul şocului moral cu fervoarea cunoaşterii. Pe măsură ce se înmulţesc, pentru ziaristul Marin Poenaru primejdiile, tehinica notaţiei se adresează altor straturi expresive, însuşi echilibrul interior al eroului se zdruncină. Răvăşiri de tot felul îl suspendă între viaţă şi moarte ; fraza capătă volute imprevizibile, alură precipitată. Expozeul se încarcă de interogaţii, biografia pivotează în jurul unor întimplări-referinţă (cu atestare documentară), mecanismul obscur al ripostelor etice se eliberează de orice echivoc. Marin Poenaru detestă teroarea, fie ea legionară sau regală ; el aspiră la condiţia demnităţii neîntinate. Diagrama stărilor de spirit pleacă dintr-o zonă de tăcere şi însingurare şi năzuieşte să atingă un consens, o solidaritate a împotrivirii faţă de fascism. Dinamica mentală este şi ea colorată de circumstanţe, dat fiind că, în romanul „Coborînd“, Paul Georgescu nu poate decit să filtreze ezitările, în nici un caz să le prelungească peste o anumită limită . In cartea sa, istoria presează, deciziile ţîşnesc din timpul interior spre meta-istorie, spre timpul macro-existenţial. O soluţie interesantă sugerează şi Al. Ivasiuc, care denotă o acută percepţie a problematicii psihologice în „Cunoaştere de noapte“. El apelează la divagaţia frenetică pentru a cerceta, eficace, suprafeţele de tumult sufletesc. Filmul întâmplărilor retrăite şi racordarea lor la circuitul refăcut simbolic se urmăresc cu emoţie. Poate şi pentru că autorul se insinuează, in micul univers intern, foarte bine înarmat, dar fără preconcepte. Ca şi în „Coborînd”, însă de pe cu totul altă treaptă, Al. Ivasiuc observă cotidianul cu o reală vocaţie analitic-filozofică. Din cele notate în rindurile de faţă se desprinde, cred, impresia că asistăm la o adevărată expansiune a căutărilor în proza noastră. Rezultatele se văd şi ele întăresc susţinerea potrivit căreia literatura actuală se îndreaptă cu tot mai multă siguranţă spre luminarea valorilor spirituale şi sufleteşti ale oamenilor acestui pămînt. Popas la raionul de artă al librăriei „M. Eminescu* Fiecare zi, o cotă mai înaltă pe graficul întrecerii! (Urmare din pag. 1) uzinei „23 August“ figurează realizarea unei producţii de locomotive egală cu cea obţinută în întreg anul 1969, precum şi execuţia suplimentară a unor însemnate cantităţi de utilaje pentru industria chimică şi metalurgică. Pînă acum au fost fabricate, peste plan, opt locomotive Diesel hidraulice de diferite capacităţi, precum şi 200 tone echipament tehnologic. • Peste 4 hectare de sere metalice pentru culturi timpurii şi 800 mp cazane pentru instalaţii de încălziri centrale au fost realizate şi livrate, peste plan, beneficiarilor de către uzina „METALICA“ în şapte luni. In cinstea zilei de 23 August colectivul uzinei va mai executa, suplimentar, încă 1 hectar de sere metalice şi 200 mp cazane pentru instalaţii de încălziri centrale. In avans faţă de graficul de execuţie „Stadiul actual al lucrărilor de construcţii-montaj pe şantierele I.C.M. 2 şi ritmul intens de lucru ce se desfăşoară in prezent vor asigura — ne declară Iov. I. Stoica, director economic al întreprinderii — finalizarea şi predarea pînă la 23 August cu un avans de 10—30 zile, a circa. 60 de apartamente“. „Să precumpănească, în întreaga activitate, rezolvările autentice (Urmare din pag. 1) . Este cert că orice distincţie are, în primul rînd, un efect stimulator , dar, în acelaşi timp, îţi dă şi o satisfacţie sufletească, şi siguranţa că munca îţi este apreciată de foruri competente. In plus, constituie şi o recunoaştere a contribuţiei româneşti la progresul ştiinţei şi tehnicii mondiale. — îndelungata dv. activitate în domeniul ştiinţei şi tehnicii aeronautice este punctată cu realizări şi cercetări ştiinţifice deosebite ; dintre acestea, intr-o carieră ştiinţifică depeste 40 de ani, care v-a produs cea mai mare satisfacţie ? — Este imposibil de făcut o astfel de precizare şi nici măcar o ierarhizare a realizărilor mele. Am simţit o mare satisfacţie de fiecare dată şi am avut sentimentul datoriei împlinite. Lucrul important in această desfăşurare a activităţii mele este faptul că m-am putut menţine mereu pe „baricade“, în sfera preocupărilor ştiinţifice care m-au pasionat. — Ce a influenţat în mod determinant cariera dv. ştiinţifică şi didactică ? — Atenţia şi solicitudinea pe care mi-au arătat-o la începutul formaţiei mele, în acea perioadă esenţială a evoluţiei mele spirituale şi ştiinţifice, profesori, savanţi de renume mondial, care m-au cooptat, încă din perioada studiilor, printre colaboratorii lor apropiaţi, la diferite instituţii de cercetare sau de invăţâmint de mare prestigiu. In decursul carierei ştiinţifice şi didactice, am căutat să acord aceeaşi solicitudine şi atenţie tuturor tinerilor talentaţi care mi-au fost studenţi şi dintre care foarte mulţi se numără printre colaboratorii mei apropiaţi. — Aţi fost ispitit să treceţi de la cercetări, proiectare şi construcţie, la aventura performanţelor de zbor ? — N-am fost niciodată pilot, dar am zburat de mai multe ori, in dublă comandă, cu scopul de a investiga „la faţa locului“ anumite fenomene ale zborului. Probabil, factura mea psihică şi natura preocupărilor mele sunt diferite de cele ale pilotului de înalte performanţe. — Prin punţile pe care le aruncă spre viitor, astronautica are numeroase contingenţe cu literatura de anticipaţie ştiinţifică. N-aţi fost tentat vreodată să scrieţi vreo lucrare în acest domeniu ? — După cum am mai spus, am avut In tinereţe unele timide încercări literare, acum complet uitate. In ceea ce priveşte literatura de anticipaţie, consider că, prin conflict şi caracterele eroilor, ea aparţine mai mult beletristicii propriuzise, trama ştiinţifică putînd fi însuşită perfect de bine de un scriitor avizat. De altfel, exemplele sînt concludente , cele mai valoroase romane şi nuvele de anticipaţie sunt opera unor scriitori de talent. Totuşi, cred că este absolut necesar ca scriitorii care doresc să îmbrăţişeze acest gen literar să se adreseze oamenilor de ştiinţă pentru a verifica împreună „valabilitatea ştiinţifică“ a faptelor povestite. — Regretaţi vreun lucru pe care l-aţi făcut sau nu l-aţi făcut ? — Sigur că în bilanţul pe care îl alcătuieşti, cu trecerea anilor, constaţi că sunt unele lucruri pe care le-ai fi putut face mai bine şi încerci anumite regrete. După cum altele, pe care nu le-ai realizat deloc şi puteai să te faci în condiţiuni excepţionale, îţi dau un sentiment de contrarietate. Cred că nimeni nu a fost scutit de asemenea „stări de spirit" din bilanţul realizărilor sale. Principalul este ca, pe întreaga activitate, în acest bilanţ, să precumpănească partea pozitivă. — Vă dedicaţi timpul exclusiv ştiinţei sau consideraţi necesare unele activităţi de compensare ? — Nimeni nu poate afirma că se dedică exclusiv muncii. Nici nu ar fi firesc din punct de vedere psihologic şi biologic. Activitatea ştiinţifică, precum orice altă muncă, implică reacţii diverse, ce se potrivesc cel mai bine cu temperamentul şi gusturile fiecăruia. Personal nu-mi aleg dinainte felul şi natura recreaţiei ; acestea sînt hotărîte de starea mea de spirit din momentul in care încetează activitatea principală. Trebuie să mărturisesc, totuşi, că sunt atras de reprezentaţiile teatral-artistice şi de filmele de mare profunzime, de manifestări folclorice şi sportive. // cinema PREMIERE PROFESORUL INFERNULUI - Central (11.12.24) - 9. 11, 13. 13, 11. 19. 21. ORA HOTAR!T OARE — Lumina (16.23.35) — 9.15—16 in continuare, 20.48. INTRUSA — Capitol (16.29.17) — 18.43, 20.30. SUNETUL MUZICII — Patria (11.66.25) - 9. 12.45, 16.38, 20.15. AGONIE SI EXTAZ — Capitol (16.29.17) — 9. 11.15, 13.45, 16.15. MONSTRII — Capitol (16.29.17) — 9.15, 11.30. 14 . Melodia (12.06.88) — 8.30, 11, 13.30, 10. 10.30. 21. Modern (23.11.01) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30. 20.IS. DRAGOSTE ȘI VITEZA — Republica (11.03.72) - 9. 11.15, 13.45, 16.15, ia 45. 21.13 . Festival (15 63.84) - 0. 11.15. 13 30. ÎS. 18.30, 21 ; Sala Palatului (15.13.72) — 19.30, TIFFANY MEMORANDUM - Luceafărul (15.87.67) — 9. 11.15. 13.30. 18. 18.30. 21 ; București (15.81 64) - 0, 11 13. 13.30. 16.30. 18 45. 21 ; Favorit (31.06 15) - 10. 13. 15.30. 18. 20 30. ARGOMAN SUPER DI A Bt ILI CU L - Victoria (16 28 79) - 0 11 15. 13.30. 10. 18.30. 20.45 ; Bliccel (17 03.47) - 16. 18 15 . Floreasca (33 29 71) — 15.30. 18. 20 30 TIGRUL — Doina (16 35 38) — 11.80. 13.46. 10. 18 18. 20.30. PROGRAM DE FIIME DOCUMENTARE — Timpuri Noi (15 6110) — 8—21 In continuare. PETRECEREA - Feroviar (16.22.73) - 9. 11.15, 13.30, 16. 18.15. 20.30 ; Aurora (35.04.66) — 0, 11.15. 13 30, 16. 18.15. JANDARMUL SE ÎNSOANA - Excelsior (18.10 88) - 8. 11.15. 13 30, 16. 15.15, 29.18 ; Gloria (22.44.01) — 9.30, 12. 14.30, 17.15, 13.45 ; Tomis (21 49.46) — 9. 11.15, 13.30, 15.45, 18.15. PAN WWOLODYJOWSKI — Grivila (17.06.58) - 10. 16, 19.30 . Flamura (23.07.40) - 10. 16. 19 30. FREDDY Sl C1N1FICUL PRERIEI — înfrăţirea Intre popoare (17.31.04) — 15 30. 17.45. 20 . Pacea (31 32 62) — 15.45, 18. 20. ACEASTA FEMEIE — Bureşti (15 62 79) - 15.30. 18. DREPTUL DE A TE NASTE — Dacia (16.26.10) — 0.45—20.30 In continuare : Lira (31.71.11) - 15 80. 18 ; Mioriţa (14 27.1) - 11. 15, 17.30. 20. AFURISITUL DE BUNIC - Unirea (17.10.21) — 15.30. 10. MARILE VACANTE — Drumul Sării (31.20.13) — 15.30. 11 45. 20. CĂSĂTORIE IN STIL GREC - Ciulești (17.55 46) — 15.30. 18. 20.30. SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO - Cotroceni (13 62 56) - 15.30. 17 45. 20 ; Vitan (21 39 82) — 15.30. 18. NOUL ANGAJAT - Volga (1181.20) — 16. 18.15. 20.30 . Mosilor (12.52.93) — 15.30. 18 FRATII SAROIAN - Viitorul (11 48.03) - 20 VA PLACE BRAHMS - Viitorul (11.48.03) — 15.30. 18. ASTEAPTA PINA SE INTUNECA — Popular (35.15.17) - 15.30, 18, 20.15. CEI 100 DE OCHI AI DOCTORULUI MARUSE — Munca (21.50 97) — 15. 18. 20. VINATORUL DE CĂPRIOARE - Flacăra (21.35.40) — 15.30, 18, 20.15. SALARIUL GROAZEI — Rahova (23 91.00) — 15.30. 18. ANICIKA — Progresul (23.94.10) - 15.30. 18. MISTERIOSUL X DIN COSMOS - Ferentari (23.17.30) — 15.30, 18. 20.18. MARELE SEMN ALBASTRU - Cringasi (11.38.81) — 15.30, 18. 20.15. A FOST ODATA UN MOS SI O BABA — Cosmos (33 19.10) - 15 30. 18. 20 15. CĂPITANUL FRACASSE (9. 11. 13. 15) , CORSARUL (17. 20) — Cinemateca (sala Union) (13.49 04). GRĂDINI — CINEMATOGRAF DRAGOSTE SI VITEZA - Stadionul Dinamo (11 03 72) — 20 15 ; Festival (15.63 64) - 20 15. TIFFANY MEMORANDUM - Doina (15.81.87) - 20 15 ; Panul Herăstrău (11.91.26) - 20 30. MARI SUCCESE DE ODINIOARĂ — Capitol (16.29 17) — 19 45. 21 45. JANDARMUL SENIOARA - Tomis (21.4946) - 20)5. ACEASTA FEMEIE - Buresti (15.62.59) — 20.30 ; Arta (21.31.86) — 20.30 ; Progresul parc (2394.10) — 20.15. 18.00 Deschiderea emisiunii. Mierea vanpremiera 18.05 Vacanță în Deltă — emisiune pentru tineret 18.30 Cabinetul economic TV. MNARGOMAN StIP PH DIABULICUL - BUcegi (17.05.47) - 20 30. AFURISITUL DE BUNIC — Unirea (17.10 21) - 20 15. DREPTUL DE A IE NAȘTE — Lira (21.11.11) - 20 15. PETRECEREA — Aurora (35.04.66) - 20 15. SUB SEMNUL LUI MUNTE CRISXG — Vitan (21.33.62) — 20 30. SALARIUL GROAZEI — RahoVS (23.91.00) — 20.30. MnMSIRH — Arenele Romane (23 71.01) 20. NOUL ANGAJAT — Moşilor (12.52.93] — 2015. N.K. Programul filmelor fiind comunicat de întreprinderea cinematografiei a municipiului Bucureşti, redacţia nu răspunde de eventualele modificări. FORMAŢIE, EVIDENŢA, RAS- 2 PUNDERE ? 19.15 Anunţuri — publicitate 19.20 bot DE SERI. Emisiunea pentru cei mici ! 19.30 Telejurnalul de seară 20.00 Telecinemateca. CHEIA. ^ Film cu Sophia Loren şi William. ^ Holden. O producţie din 1958 a studiourilor engleze. 21.50 Instantanee muzicale cu S Marina Voica şi Cristian Popescu 4 22.10 ORA EDITORULUI. Roma- 4 nul de actualitate la Editura „Mi- hai Eminescu“ 22.30 GALA MARILOR INTER- 5 PRETI ROMANI : MIHAI CON- STANTINESCU 23.00 Telejurnalul de noapte 23.10 închiderea emisiunii. %