Informatia Bucureştiului, aprilie 1972 (Anul 19, nr. 5785-5809)
1972-04-08 / nr. 5791
minut LUDOVIC SPIESS JOCUL SECUND Al PASIUNII Chiar dacă-s joc secund, pasiunile complementare profesiunii mele n-au numai darul sa mă recreeze. Căci, în timp ce automobilismul îmi solicită îndemînarea şi atenţia, aparatul de filmat, prieten bun în călătoriile mele, îmi oferă imagini atît pentru desfătarea ochiului, cît şi pentru cea a spiritului. Cît despre muzica pe care o ascult în orele cînd nu cînt, e o hrană a sufletului şi nu mai puţin a minţii. Ca automobilist — m-aş putea făli cu performanţă de a fi parcurs, în 15 ore, cei 1200 km care despart Bucureştiul de Viena, şi cu cea de a nu fi provocat, niciodată, nici un accident. Ca cineamator, dublat de un pasionat turist, cu cea de a nu fi ocolit nici un muzeu, nici un monument important, nici un loc demn de văzut şi de înregistrat pe peliculă, în vară, voi consacra o parte a vacanţei montării unui reportaj pentru TV, cu impresii din New York, Veneţia, Coasta de Azur. în sfîrşit, ca „receptor" de muzică, nu ascult niciodată arii de operă, ci numai muzică simfonică (în interpretări celebre) şi uşoară, de preferinţă în interpretări orchestrale, tot celebre (vezi „Mantovani"). Un joc secund deci, dar în care delectarea nu e singura ce joacă rolul principal. Bucureşti Premii pentru autoutilare. Printre premiaţii concursului instituit de M.I.C M., menit să stimuleze acţiunea de autoutilare a întreprinderilor, se numără şi trei colective bucureştene :ELECTROMAGNETICA" (un premiu de 85 000 lei), F.M.U.A.B. (o menţiune de 35 000 lei), U.M.G.B (un premiu special de peste 50 000 lei). Cum s-ar spune, banul tot la,. idei trage încă o bătălie ciştigată de „Mihai Viteazul“, de data aceasta cu acordul juriului AGIN, care a decernat filmului lui Sergiu Nicolaescu Marele Premiu, considerîndu-l astfel, ca şi publicul larg, cea mai bună peliculă cinematografică românească de anul trecut. Alte șapte premii (pentru scenariu, imagine, interpretare, muzică etc.) au fost recoltate... tot de realizatorii lui „Mihai Viteazul“. Amazoane la Băneasa, în pădurea din apropierea Capitalei se amenajează padocuri şi piste de călărie pentru amatori şi consacraţi. Echitaţia revine la modă şi cum moda e un apanaj al femeilor. Naufragiaţii în... siguranţă. Pensionarul bucureştean Mihail Ionescu a conceput un costum de salvare pentru naufragiaţi. Experimentat în largil mării de către chiar fiul inventatorului, costumul a fost omologat. Tot timpul cit a stat în apă, Malohescu-Călineşti, deşi naufragiat de bună voie, a fost în deplină... siguranţă. Coniacul curge şi pe sub minecă. O anchetă făcută la barul hotelului „Nord“ a descoperit că, în rafturi, se aflau mai multe sticle (pline) decit primiseră barmanii. Enigiia a fost lămurită. „Surplusul“ îl aduceau gestionarii de acasă Numai că socoteala de acasă... Gioconda cu cravată. S-au pus in vînzare, la magazinul „Gioconda“ cravate pentru femei. Bărbătească idee ! Biograff contemporane^ 6€* :-:~r \ . .T MANOLE AUNEANU1NU Tribuna reporterului amator Dintre ««*« niuft(tteund*“, j» pare că cea a scrisului „migrează" spre toate proiesiile, purtind la încercare condeie mai mult sau mai pufin versate, dar — fiecare — animate de dorința de a se exprima altfel decit in mod obișnuit. In ceasurile de taină ale inspiraţiei. Ceea ce In k\\\\mm\m\\w propunem ti eltlth In continuări, ette rodul ttridulntH rinul grup de reporten amatori care vor ti vă comunice, prin intermediul propriei lor feneibilităţi, evenimentele unei tăptdmini bogate, trăite chiar la locul unde tfl desfăşoară activitatea, să-i ascultăm. Middifele propriei noastre vibraţii Grofgeta Ionescu (elevă la Şcoală generală nr. 17) : „Ar trebui, poate, să încep prin a voi spune câ şcoala noastră este patronată de întreprinderile „Vulcan“ şi „Tripodava“, că muncitorii de acolo ne vizitează deseori şi că noi îi vizităm, de asemenea, la locul lor de muncă. Unii dintre colegii mei s-au şi gîndit la Viitoarea profesie, ştiu cum se lucrează la Strung sau cum se tricotează Un jerseu. N-aş vrea sâ se înţeleagă că am descifrat tainele meseriei, ei că le-au devenit familiare. Mi-ar plăcea să scriu şi despre vizitele organizate la diferite muzee din Capitală, sau despre manifestările închinate semicentenarului TJ.T.C. Săptămâna această, de pildă, într-o după amiază de primăvară explozivă ca însăşi tinereţea noastră, inimile colegilor mei au vibrat la versurile înflăcărate ale poeţilor Nicolae Labiş, Nina Castian, Gheorghe Tomozei, Ana Blandiama. Acestor poezii le-am adăugat mlădiţele propriei noastre vibraţii lirice. Dintre membrii cenaclului, şcolii au citit Ileana Ţăroi, Iiana Roncu, Emilia Eftione, Manuela VUUtu. Şi noi, ascultătorii, şi recitatorii, am fost emoţionaţi, pentru că versurile colegelor noastre, poate stângace încă, dar încărcate de sentimente, erau închinate patriei, tinereţii, vieţii noastre noi. Am asistat la o reuniune poetică plină de căldură“. u A»*' J.*/ y, "i,„r '»V N‘/ Anii tineri fi fierbinţi ai luptei Bena Călin (muncitoare la, uzina „Electromagnetica“) : „A cunoaşte un om e un fapt obişnuit. Dar a cunoaşte, din evocări, o epocă istorică capătă proporţia unui eveniment. Sentimentul acesta mi l-a dat intilnirea cu tovarăşa lovaniă Rudenco, fostă secretară a C.C. al U.T.C., membră de partid din anii ilegalităţii. Eram acolo, în sală, multe fete. Şi ascultam cuvintele invitatei noastre, imaginîndu-ne, cu ochiul minţii, cum a fost. Tovarăşa Rudenco ne-a povestit momente impresionante din lupta partidului, referindu-se, în special, la acţiunile la care a participat personal. Asta a însemnat, pentru noi toate, o istorie nu citită, ci trăită. Şi ne-a emoţionat. I-am oferit buchete de flori, am rugat-o să mai vină in mijlocul nostru. A promis că ne va vizita durînd. O aşteptăm. Ştiu că mai are Încă multe de povestit, despre dfrisa, despre foştii ei tovarăşi de luptă. Curajul, desigur, mi se învaţă, dar tăria de caracter, demnitatea, dragostea pentru un ideal nobil se cultivă. Eu toate astea mă gîndesc acum, cînd aştern pe hîrtie aceste rînduri . * — Dv., Tamaş Lajos, purtaţi pe chip aerul depărtat şi enigmatic al unui coboritor din „Mioriţa“. Unde v-aţi născut ? — La Gheorgheni. In ţara de basm a munţilor Harghita, dar de copilărit, am copilărit la Gugeşti, iar ţara de legendă a Vrancei. (Surprins de flama violetă a bliţului, încearcă să se retragă stingherit, vrînd, parcă, să ascundă metaforele în căuşul palmei). — înseamnă că intuiţia mea n-a dat greş. Ştiţi că balada „Mioriţa“ s-a născut în vatra folclorică a Vrancei, nu ? — ştiu. Am şi ascultat-o. Altfel ca la şcoală. Pe acolo, pe unde am colindat eu, auzi „Mioriţa“ în mai multe feluri, deşi seamănă una cu alta. Poezia e cintată, de obicei, seara, după ce se culcă soarele. Vin bărbaţii de la pădure sau de la gatere, se aşază pe prispa şi ascultă, trăgind din ţigară, cum cintă băieţii şi fetele. Uneori, cîntă şi bătrinii... — Fiindcă sunteţi înzestrat cu darul de a evoca frumos, spuneţi-mi ce împrejurare v-a adus de cealaltă parte a munţilor ? — Prin 1940, părinţii mei au venit să lucreze la IPROFIL Gugeştî, întreprinderea era nouă, trebuia pusă pe picioare şi gheorghenii, meşteri la tîmplării, s-au adunat acolo, cam 100 de familii. Doi ani mai tirziu, ne-am întors in locul natal, dar nu pentru multă vreme. Aţa i-a tras pe ai mei înapoi, la Gugeşti. „ INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI O zi de primăvară fi un concurs Adrian Voicari (elev la Liceul industrial de construcţii) . „Două sute de tineri, două sute de viitori constructori s-au adunat in sala de festivităţi a liceului pentru a vedea, pentru a cunoaşte mai multe, pentru a şti — da, şi pentru asta ! — cine-s câştigătorii. O zi de primăvară şi Un concurs. Un concurs şi o temă : „Cele 1mai noi materiale de construcţii“. Două echipe formate din cită patru concurenţi îşi confruntă cunoştinţele. Atmosfera e palpitantă şi plină de neprevăzut, învingătorii se detaşează greu, fiindcă nivelul de pregătire e destul de ridicat de ambele părţi. Tiveşte, pentru mine important e să aflu cit mai multe noutăţi tehnice. Pentru mine şi pentru cei din jur. Astăzi suntem elevi, dar mîine, mîine vom împleti bijuterii de oţel, beton şi sticlă, edificii ce se vor ridica suple, sfredelind înălţimile. Satisfacţia celor de pe scenă este încă dominată de emoţia concursului, dar eu ştiu că toţi sau aproape toţi vor construi mai bine, mai temeinic. Actorul Paul Nadolschi, demperul concursului, ne mai destinde cu cite o glumă şi timorarea celor emotivi dispare, se topeşte în zimbet. Mă bucur şi aplaud cind minutul acordat pentru un răspuns se dovedeşte prea lung ... ^ Un concurs profesional şi patru câştigători : ştefan Alexe, ştefan Moroianu, elevi în anul al treilea — instalaţii, Gheorghe Matei şi — n-am încotro, trebuie să mă desconspir — Adrian Voican, elevi în anul al treila — construcții“. ADMIŢIND supranaturala stare in care oraşul Bucureşti s-ar închipui o făptură cu atribute umane, că graţios şi cochet ar intreba: „Ce vlrstă imi dai ?", i-aş răspunde prompt, stereotip, cum răspund persoanelor cochete : „Virsta pe care o arăţi /" In adevăr, capitala noastră are acum vtrsta pe care o arată: virsta înfloritoare. Dacă ne-am întrebat „Este tinăr sau bătrîn, oraşul nostru Bucureşti ?“ ne-am răspunde hotărît: „Nici bătrîn, nici tinăr!" Este mereu. Mereu, sinonim cu peren. Un oraş care urcă trepte in viitor şi coboară trepte in amintire. Fiindcă dacă zestrea nouă edilitară, adaosurile urbanistice se împlinesc spectaculos, imaginile formelor trecute, a stărilor istorice sunt varii. Dacă coborîm spre Sf. Gheorghe, peste drum de Bărăţie, călătorim o clipă prin veacuri suprapuse : Hanul lui Manuc, Cafeneaua veche, biserica Sf. Anton, pivot al mişcărilor celor trei crai de curte veche matei caragialeşti, Curtea Domnească pe unde Ţepeş Vodă. Caragea îşi aflară sălaş şi gestică istorică, vremea morilor de apă de pe malurile Dîmboviţei şi a egumenilor greci. Sună în auzul timpului trecut, pe o partitură osmanlîie materkanalele, trîmbiţele străzilor voievodale, clopoţeii de argint ai cerbilor ce trăgeau cupeaua sau sania lui Mavrogheni. Sună cornul tracic, dacic, al oştenilor ţărani ai lui Dromichet care, pirjolind holdele de atac, intrau in codri umăr la umăr, fără număr prin care şi-au tăiat cu greu „himesul“ cohortele romane. Se aud carele ,cu pînzeturi, cu stofe de filender venind din Flandra, se aud ropotind prin nori de praf turmele de oi , ca nişte zăpezi calde în mers, turmele legendarului Bucur şi ale băciţei sale Bucura, sau adevăraţi ciobani mioritici, trecînd crestele Făgăraşului, sau prin Strungile altor munţi să se aşeze la caturile de său, între livezi ale cetăţii care nălucea viziunea viitoarelor prefaceri şi adaosuri. Aud clipocitul apei pe Ungă pilonii ce sprijineau lacustrele, pe care cu atit fior ni le desenează versul băcovian. De acolo, la anul acesta ’72, treptele istorice au urcat şi marcat virstele oraşului, în atîtea plastice înfăţişări urbanistice, colorate cu o largă şi mereu sensibilă paletă, cu un cîntec al lui după inima cetăţenilor unui veac, a unor întîmplări, a unor dureri şi a multor înălţări. Acum oraşul are o vîrstă de primăvară. Fie ca mereu să-i înflorească merii, caişii, magnoliile şi trandafirii. Fie ca oraşul să crească in cercuri, precum vibraţiile unei oglinzi de ape de vis, materializînd mereu noi şi fabuloase imagini! RADU BOUREANU PRECUM ÎN CERCURI... CUM CINE SE ŞTIE, tineretul a fost multă vreme o necunoscută în istoria ştiinţelor sociale. El a fost o necunoscută datorită faptului că nu exista un cadru ştiinţific de abordare a problemelor generaţiei tinere, poate şi din cauză că tineretul ei a văzut doar ca o perioadă de vîrstă. In acelaşi timp, nu trebuie uitat că fenomenele din rîndul tineretului, fenomene concrete, practice, cu care ne-am confruntat în acest secol n-au existat — în această formă — in istoria dezvoltării sociale. Astăzi, aceste fenomene sunt bine cunoscute. Este vorba de explozia demografică, de problemele învăţămîntului şi educaţiei, de creşterea responsabilităţii, combativităţii şi participării tinerei generaţii la viaţa politică şi socială a ţării, de angajarea ei plenară, în fond, de faptul că tineretul constituie o forţă socială reală în ce direcţie se îndreaptă astăzi cercetările noastre despre tineret ? Ştim, de pildă, că acestei categorii îi este, mai specifică decit oricărei alte categorii, schimbarea, permanenta ei evoluţie. Aşadar, ca dialecticieni, dacă vrem să arătăm că nimic nu este mai veşnic decit schimbtate sub diferite aspecte: calităţile de angajare şi responsabilitate politică, gradul înalt de instruire ş.a.m.d. — adică date ce se referă la fenomene determinate de conţinutul şi caracteristicile generale ale epocii noastre, lă de ansamblu. Specialiştii în ştiinţe sociale încearcă să prezică recurenţă, cu alte cuvinte să arate că în condiţii de loc şi timp un fenomen se va repeta sau se poate repeta. Va fi interesant de ştiut câte progrese s-au făcut pe linia predilecţiei în ceea ce priveşte comportamentul juvenil, comportamentul tinerului în cadrul organizării sociale specifice ţării noastre. Mai este încă o chestiune care necesită, după opinia mea,, o analiză temeinică : formele în care tineretul trebuie pregătit pentru a participă la viaţa socială, de a impulsiona această participare, de a ridica nivelul ei calitativ. In ultimă instanţă, cercetările pentru problemele tineretului vizează două planuri : a) cel al realităţii concrete, al structurilor în care tînăra generaţie se încadrează în efortul comun de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi, implicit, al modalităţii în care el răspunde acestor structuri ; b) al treilea plan care cere un studiu aprofundat este acela al evoluţiei tineretului, adică al modalităţilor sub care el se va manifesta în viitor, înţelegînd prin aceasta găsirea de noi forme care să ducă la creşterea conştiinţei socialiste Este un element de o deosebită însemnătate pentru planificarea socială, pentru întreaga evoluţie a societăţii noastre. OVIDIU BADINA bârea, atunci cel mai bun exemplu ar fi tineretul, pentru că el se află într-o perpetuă transformare. Cunoaştem, de asemenea, despre tineret multe date obiective — date demografice, "psitiofiziologice, Cele referitoare la creșterea gradului de matu- COMENTARIUL SĂPTÂMÎNKi TINERII DE AZI, TINERII DE MÎINE»•* Oricât de simpatice sunt tinerele agente de Circulație, să știți că nu se sfiesc să amendeze pe Cei ce traversează Strada „cu capul vi norii’... La ora actuală, studiile şi cercetările noastre se străduiesc să afle noi elemente privind: Comportamentul tinerilor în cadrul organizaţiilor sociale, al instituţiilor şi, îndeosebi, dacă acest comportament este un factor previzibil în organizarea socia Biografii contemporane 21 — Ață, ce fel de ățâ ? — Ața, așa se spune. (Se sprijină cu rr.tinile de masă, intr-un fel de degajare. Dacă i-aș privi numai miinile — mari, puternice, în Stare Să îndoaie fără efort o bară de fier — ar trebui să mi-l închipui de două ori mai volnic) Ne-am iihpămintenit in ținutul Vrancei. Cind are nevoie de tine, munca te cheamă de oriunde ai fi, nu te întreabă care-ți este locul de baștină. — Nu v-a incercat niciodată dorul de casă ? — Adică de Gugești ? — Nu, de Gheorgheni, unde v-ați născut. — Dacă mi se face dor, mă urc In tren și gata . Gheorghenii nu-s doar peste lume ! Cu Vrancea, la fel. Dar mie, acum, nu de călătorii imi arde buza. Am treburi mai importante de făcut. — Ce treburi, dacă nu slnt Indiscret? — Intii și-ntli, să mă salt In meserie. Urmez niște cursuri, trag cu ochiul și la meșteri, că sint lucruri care nu ți le dă nimeni, dacă nu le descoperi singur şi cînd voi ajunge să fac mobil* sculptată, atunci să staţi de vorbă cu Lajos ! (Schiisdâ agital. Vorbeşte febril, are in el ceva molipsitor, băiatul ăsta !) — Deocamdată, la C.I.L. Pipera, unde lucraţi, montaţi cuiere. Şi am aflat că sînteţi unul dintre cei mai buni timplari. Ce nu vă convine ?, vă nemulţumeşte ceva ! lografo contemporane Homo enciclopedicus Muzele înaripate Făcind precizarea că numărul lor depăşeşte cifra de 10.000 de specii, veţi înţelege de ce, îndeosebi în muzică, prezenţa păsărilor cintătoare nu mai miră pe nimeni. Beethoven, de pildă, s-a lăsat uns un făt de privighetoare, cînd a compus „Pastorala“, bar— afirmă specialiștii — a mai „ciupit“ cite ceva de la pitpalac, de la cuc. Același „Titan“ nu s-a sfiit, în Simfonia a 5-a, să reproducă melosul presurei de grădină. Pînă și modernul Wagner s-a „înfruptat“, în ,,Murmurul pădurii" —■ de la cine credeţi ? — de la grangur! Asta nu înseamnă, însă, că, pe plan artistic, ierarhizarea valorilor n-a fost stabilită. Dimpotrivă, organul vocal (siinxul) le-a departajat categoric. Vulturul, spre exemplu, un fel de leu în lumea zburătoarelor, nu are decît trei perechi de mușchi la sihix, spre deosebire de privighetoare care bate recordul: 11! Ceea ce n-a împiedicat-o, totuşi, pe ciocîrlie, mai săracă în strofe muzicale, dar inspirată în variaţii melodice, să dea marea lovitură, cu melodia ce-i poartă numele. Perseverare diabolicum! Ca fapt divers, despre celebra pasăre-liră (de origine australiană) trebuie să spunem că, deşi a fost omagiată în legende şi răsfăţată de poeţi, nu are la activ decit două (rareori trei) perechi de muşchi la Sitinx. Adică mai puţin decît vulturul! De unde se vede că impostura... tografii contemporare — Dv, glumiţi, altfel Întrebarea n-ar avea rost. (Mă iscodeşte cu privirea, scoate un „Litoral“ din pachet, aprinde ţigara şi trage cu sete citeva fumuri. Echilibrul lui se restabileşte) Eu trăiesc aici, la Pipera, cea mai frumoasă parte a vieţii mele. Mă credeţi ? — Fireşte, dar aş dori, totuşi. Să fiţi mai explicit, fiindcă noi purtăm amîndoi uri dialog. Haideţi s-o pornim de la partea materială. Cît cîştigaţi pe lună ? — în medie, 2 300 de iei. Am luat şi 2 500, bani curaţi, dar nu despre asta e vorba... (Pare dezamăgit de întrebarea mea) — Imi închipui. Sînteți căsătorit ? — Sînt. Cu o fată din Gugești. Ara şi un băiat de patru ani. (Complice) Mă luați pe departe... — String ,,date“. Munca de reporter cere și ea un „teren pregătitor“, pînă atinge punctul de fierbere. — Plăcută, munca dv. (Dacă vrea să mă flateze, încep să intru la idei) — A dv. cum e ? — Mai grozavă ! (V-am spus că băiatul e Simpatic !) Păi, ia ghidiți-vâ cît valorează curierele montate de mine într-o zi ! (N-am încotro, trebuie să-l temperez) — Piină ajung la montaj, cuierele trec și prin miinile altora... Eu zic că mai „contribuie“ și el cu ceva la suma ăsta. — Mă rog, dar eu sunt acela care montez cuierele ! (Nu vrea să se dea bătut și, ca să fiu sincer, nici n-aș dori) Biografii contemporane dumneata depinde plănui l*f (cu o îndîrjire In glas) Părinții mei au fost cei mai buni timplari din Gugești. Nici eu n-o sâ fiu altfel. (se reculege) Cînd am venit la Pipera, n-aveam nici pantofi in picioare. Trebuia să ciștig, ca să-mi revin. Asta e, tovarășe.« — Asta e „cea mai frumoasă parte a vieţii“ dv. ? — Da, că mi-am găsit rostul. Am o profesie nobilă, fac lucruri care mă bucură, oamenii văd în mine un viitor specialist. — Vorbiţi ca şi cum abia aţi intrat într-o nouă meserie ! — Chiar aşa ! (Rîde) Eu am fost frizer. Zece ani am tuns şi am bărbierit (imaginează cu degetele o foarfecă). La un concurs desfăşurat in Focşani, am ieşit al doilea. Nu prea treceau mulţi înaintea mea... — Un frizer într-o familie de tîmplari, iată un lucru surprinzător. Cum de v-aţi ales această profesie ? — Un unchi de-al meu e frizer la Gheorgheni. „Lajos, băiete — zicea — tată-tău munceşte din greu şi cit e ziua-ziuă, tot cu arborii îşi trece de urît. Tu să faci ce te învăţ eu. Ca frizerul nu-i nimeni. Meserie uşoară, bănoasă, curată, mai razi o barbă, mai biografii contemporane tunzi un ciuf...“ I-am urmat sfatuL Nu-mi pare rău, dar nici bine. — Munca frizerului nu-i o treabă serioasă ! — Cum să nu fie şi artă, pentru cine are înclinaţie. Omul, de croitor, de frizer şi de cizmar nu se poate lipsi. — Şi totuşi, aţi părăsit prima profesie. Ce nu v-a plăcut la ea ? — La frizerie stăteam mult fel picioare şi mă obosea plictiseala, v-am mai spus, cu sini iute la muncă. Alerg in stiigă, in dreapta, ajut pe unii, învăţ de la alţii, caut, să aflu cum merge maşina cutare, cum se montează piesa cutare, n-am răbdare să las timpul să curgă de capul lui. După aceea, mai e şi chestia aceasta ! ce dai in schimb ? — în schimbul cui, al salariului . — Nu, în schimbul timpului care trece. Vedeţi, eu cred că omul e făcut dintr-o sumedenie de întrebări. Ia care, uneori, poate să răspundă, iar alteori se fereşte să răspundă. Mie, spre exemplu, Îmi vine chef intr-o bună zi să mă Întreb : „Cu ce s-a ales timpul de la tine, Lajos, luna aceasta ?« Nu mi-e greu sâ dau Socoteală î „Am montat 2 000 de piese de mobilă. Se găsesc in magazinele din ţară, dirt Olanda, din Italia, ba se găsesc şi in alte colţuri de lume, unde nici In vis n-am Visit !* Parcă nU-i totuna, dacă aş răspunde că am realizat 2009 de tunsori, nu ? E (1 asta o problemă... — în fond, pe accepţiune diţi dv. acţiunii de timp 7 — Adică ia formulei • definiţi» t — Nu. Vă explicaţi cum simţiţi dv. timpul. — De pildă, eu mă uit, 1« sfîrşîtul unei zile de muncă, la piesele pe care le-am montat. — Da. Şi 7 — Asta-i tot. Măsor timpul cu ele. (Cu aerul cel mai firesc din lume) Timpul intră in fiecare lucru făcut de noi, aşa cum intră bradul de rezonanţă intieră. — Lemnul acesta se găseşte greu, după cîte ştiu. — Foarte greu. Alerg! zise In şir, pînă dai de el. Demult, tata îmi spunea că de cîte ori găsea în pădure un brad de rezonanță, se bucura de parcă S-ar fi Întâlnit cu un om destofede. — Dv. sînteți tinăr... Apropo, ce vîrstă aveți î I — IS de ani. — Cel pe care le*aţi înlocuit era și el tinăr... 7 — Mai tinăr. —■ Cum vă explicați că n-a reuşit să corespundă acolo unde a fost pus inițial 7 — Nu şi-a dat Interesul. — Foaie n-a fost Îndrumat cum trebuie... — La noi in secţie, meşterii ajută pe tineri cum ar ajuta părinţii pe copiii lor. Ne respectă, pun umărul şi lucrează cot la cot cu noi efeici sintem înghesuiţi cu planul. Pe mine m-a învăţat meserie un specialist. Dumitru Matei. Pe omul acesta nu-1 deosebeşti de un muncitor de rind. Merge lucrind, iţi arată lucrind, te corectează lucrînd. Ambiţia mea e să ajung un bun specialist, ca tovarăşul Matei. Şi să urmez şcoala de maiştri. 2 — Că sînteţi ambiţios, mi-am dat seama. întrebarea e cît poate contribui ambiția la formarea personalității unui tinăr. — Fără ambiție, e greu să te ridici. Adică nu te ridici de loc. După părere. Dimineata, in parc — Cred că la Pipera se fabricau cuiere şi înainte de angajarea dv... — Să vedeţi. La început, am lucrat ca muncitor necalificat. Terminam repede ce aveam de făcut şi ajutam pe alţii. La maşini, la montaj, unde era nevoie. Eu n-am răbdare să stau, nu mă lasă firea. (Scutură energic din cap) Adică nu. De felul meu sunt om calm, numai la treabă sunt iute. E o deosebire, nu ? — Este, bineînţeles ! Cu unii se întîmplă exact invers ! — Aşa... Intr-o lună — prin august sau prin septembrie — ne-a sosit o comandă : cam 3 500 de cuiere. Ei, şi băiatul care lucra n-a vrut să ţină cont de necesităţi. Inginerul, maistrul, nimeni n-a reuşit să-l urnească din „normă“. Ba şi-a luat şi concediu, ca să le arate cum e fără el. De voie, de nevoie, maistrul a căutat om în loc. Şi m-a găsit pe mne. „Drace — mi-am zis — acum e momentul să dovedesc ce pot !“ Am ajuns să montez de patru ori mai mult decît „predecesorul“. Mai putea cineva să mă clintească de la locul meu ? — Cu celălalt, cu »»predecesorul*** ce s-a întîmplat ? — A fost trecut tn altă secţie. — Şi nu v-a reproşat că l-aţi ,,uzurpate“ locul ? — In producţie, locul se merită. Nici nu-1 moşteneşti, nici nu ţi-1 dă nimeni pe gratis. Eu n-am să uit — vorbesc de perioada aceea — cum veneau şeful secţiei şi maistrul: »»Tovarăşe Tamaş, de iogofii contemporane mea, un om fără ambiţie e un om delăsător. Cind am fost repartizat la montatul cuferelor, am zis : „Lajos, de aici mergi numai felarnte, înapoi, nici un pas !" Deunăzi, am asistat la o repetiţie a brigăzii noastre artistice de agitaţie. Al naibii m-am Încălzit ! Am vorbit cu instructorul. Vreau să mă includă In brigadă. Ştiu să cint la muzicuţă, la literă, la drimbă. Eu de ce să nu fiu aplaudat ? Păi, nu 7 — Păi, da ! — Să ai voinţă nu-i greu. Totul e să te obişnuieşti cu un mod de a te comporta : acasă, la muncă, pe stradă, in tramvai. Corect şi cinstit. Că dacă greşeşti o dată, de două ori, anevoie mai schimbi părerea celorlalţi. Cind te ia cineva de leneş Sau de prost, aşa rămîi . —• Ce nu vă doriţi acum ? — In viaţa mea, am dibuit rostul multor meserii : ceasornicăria, zugrăveala, lăcătuşăria, mecanica auto. Timp Săria de mobilă îmi place, insă, cel mai mult. N-aş vrea să pierd binele ăsta. Ca să vă spun drept, nici nu m-am obişnuit Încă, mă mai năucesc gindurile. Mă mai tem uneori să nu pierd fabrica asta, oamenii cu care lucrez. Mi tem aşa, ca să-mi sporesc ambiţia, fiindcă de intimplat, ştiu că n-o să se intimple. Pag. 3-a Contraiaftuli Lupul și mielul Alungat de propria haită, fiindcă îmbătrînise de prea multă pădure, lupul veni să se adape în crîngul fostei sale tinereți. Tocmai se pregătea să-și răcorească gîtlejul în limpezimea izvorului, cînd zări ca prin ceață, devaie, mielul fraged și numai bun de mîncat. —■ Cum de îndrăznești să-mi tulburi apa? aruncă el bucuros sămînță de ceartă, sperînd să-și recapete puterea de altădată. — Nu vezi că beau din aval, sau ai orbul găinilor? rînji mielul sfidător. — Așa?! făcu celălalt derutat. Mi se pare că tu m-ai bîrfit... — Fii?! Poate țapul... — Nu mă interesează. Toți sunteţi la fel! — Știi că ai haz? Parcă n-aş cunoaște tagma lupilor... — O să mă răzbun! mimi lupul și scuturîndu-și blana hărtănită, se îndreptă intr-acolo șchiopătînd, hotărît să-l înhațe pe neobrăzat și să-l înfulece. Abia cînd se află față în față cu tînărul său adversar, constată că acestă era, de fapt, un lup în toată firea. — Ei, bată-te să te bată! exclamă cumătrul, rușinat de nebunia lui. Cît p-aci să te mănînc... — Las-o moartă, bătrîne — își arătă colții noul stapin al crîngului. Și adăugă compătimitor: nu crezi că ar fi timpul să te retragi și dumneata undeva, la o grădină zoologică? Dreptatea leului Stînd ele la pîndă în luncă, oaia, lunea şi capra reuşiră, în cele din urmă, să prindă un cerb. Mulţumite de izbîndă, II legară fedeleş, nu care cumva să le scape, şi fuga cu prada la leu, s-o împartă frăţeşte. Starostele însă tocmai discuta cu sfetnicii săi apropiaţi complicata problemă a cerbilor, așa că cele trei dobitoace depuseră vînatul pe masa acestuia abia după ce făcură anticamera de cuviință. — Ei, ce spuneți de supușii mei ? se făli leul, cîntărind din ochi frumusețea de cerb. — In ce mă privește, cred că junca nu mi-ar strica — mormăi ursul, care renunțase la miere de cînd dăduse de gustul cărnii. — Eu, cu oaia, ca de obicei — spuse lupul, îndoindu-se țeapăn din șale, în semn de plecăciune. —Capra, măria ta, se linguși vulpea, vrînd să arate cît e ea de modestă. — Fie! hotărî leul, convins că, de data aceasta, a împăcat pe toată lumea. — Dar cerbul, cu cerbul ce faceți? strigară în cor cele trei dobitoace, in speranța că prada adusă le-ar putea salva. — Care cerb? întrebă leul, înfulecînd de zor. ALADIN Desen de ANDO