Kamikaze, ianuarie-iunie 2013 (Anul 4, nr. 1-25)

2013-01-23 / nr. 3

KAMIKAZE Terorism și securism ? Cine îi apără pe români de teroriști? La ei în țară sau, de pildă, în Algeria, dacă pleacă acolo la muncă și cad victimele islamiștilor? Ori ale stilului Putin de rezolvare a crizelor cu os­tatici, pe model Beslan sau Teatrul Dubrovka din Moscova? Un specialist francez, citat în presa occidentală, de asta se temea cel mai tare, de faptul că forțele algeriene au școala rusească, potrivit căreia viața prizonierilor e secundară, important e să se rezolve situația rapid, prin exterminarea teroriștilor. Ca pe viitor, complicii lor să se gîndească bine dacă mai vin să ia vreun ostatic sau nu. Sigur, un stat serios, cu servicii secrete și forțe speciale se­rioase, are, teoretic, capacitatea să intervină. Bunăoară, Statele Unite ale Americii aveau, teoretic, capacitatea să intervină, pe 11 septembrie 2012, ca să-și salveze ambasadorul din Libia, victima unui bine pregătit atac terorist asupra consulatului din Benghazi. Și anume, cea mai tare capacitate din istoria omenirii. Se împlineau fix 11 ani de la masacrele din 11 sep­tembrie 2001. Se știa că islamiștii pregătesc acțiuni teroriste de impact. Totuși, Obama n-a intervenit ca să-și salveze am­basadorul. Asediul a durat vreo șapte ore, existau, aparent, comando­uri în Italia, la vreo două ore de zbor, se pare că erau și avioane fără pilot care au transmis în direct luptele de la Benghazi pentru tot aparatul american de decizie, dar ambasadorul și oamenii care îl apărau au fost lăsați să crape. Campania electorală era în toi, iar sloganul lui Obama era „Bin Laden e mort, General Motors trăiește“. O intervenție ar fi complicat lucrurile, ar fi ridicat întrebarea cît de afectată a fost Al Qaida de moartea lui Osama, chestii din astea, incomode. Mai bine să fie bifat totul ca ghinion, pus pe seama unui filmuleț de pe You­Tube. Dacă America nu-și salvează ambasadorul de teroriști, ce șanse pot avea niște români plecați la muncă în Algeria să fie salvați de statul lor? Cît de serios și de capabil e statul lor, românesc, să intervină ca să le apere viețile, la mii de kilome­tri distanță? Și ce tot vor unii răspunsuri, explicații? Păi ne comparăm noi cu americanii? Oamenii au avut ghinion, asta e. Nu era nimic de făcut pentru ei. Sîntem prea mici, oricum, pentru asemenea grozăvii. Vai de capul nostru! Cum rămîne, atunci, cu poveștile despre extraordinara competență a securismului românesc? „Dom’le, făceau ei ce făceau în țară, dar pe plan extern, erau zei. Ăia din Legiunea Străină se băteau pentru băieții noștri, nu alta. Pe vremea lu’ împușcatu’, au furat tancuri americane, avioane, au instruit nu știu cîte armate și servicii secrete, în nu știu cîte țări priete­ne, din Africa, din Orientul Mijlociu. N-aveau nici rușii agenți ca ai noștri, despre Occident, ce să mai vorbim? Amatori prin comparație.“ Cu așa tradiție, era normal să rămînem, și azi, cu nenumărate servicii secrete. Lista e lungă cît o zi de post. Doar sînt indispensabile, nu? Ca să ne apere de vrăjmași. Prin legen­dara lor competență. Cam cît de legendară? Cît să-și cultive contacte în zona Africa de Nord, altfel, bătută în lung și-n lat de români plecați acolo la muncă, din vremea comunismului, și contacte în comunitățile nord-africane, arabe și islamice de pe la noi? Cît să poată interve­ni, clandestin, în zone care, teoretic, ar trebui să le fie accesibile? Cît să poată salva, la nevoie, români aflați în pericol în țări cu risc clar definit și de mult cunoscut? Sau doar cît să aresteze vreun terorist care plănuia atacuri cu cuțitul împotriva unor diplomați, spre a-l expulza, apoi, ca să-și vadă de-ale lui în altă parte, even­tual cu alt cuțit? Cît să controleze niște sectoare-cheie din eco­nomie, cum zic gurile rele? Cît să scape prin presă stenograme, interceptări ambientale și alte delicii ale horei politice interne? în lupta cu terorismul, contează voința politică și mijloacele. Dacă Obama avea mijloacele, dar i-a lipsit voința politică de-a interveni, e treaba americanilor. După cum e treaba românilor dacă statul lor, românesc, are și voința politică și mijloacele de-a interveni spre a-și apăra cetățenii. Ar fi util de știut. Poate că răspunsul e nu, în ambele cazuri. Sau poate că nu e­ în sensul că nu e cazul să pună cetățenii asemenea întrebări. Serviciile fiind secrete, și treburile lor sunt, nu, secrete. E la mintea coco­șului. Cetățenii să-și vadă de activități și să alimenteze bugetul, ca să aibă și serviciile cu ce-și desfășura activitățile. Terorismul e un subiect delicat, pentru specialiști. Știu ei ce-i de făcut. Cu excepția cazurilor cînd nu știu, sau li se rupe, și mai mor niște nevinovați. ALEXANDRU HÂNCU NR. 3­23-29 IANUARIE 2013 SOMNUL UNIVERSAL THEN & NOW

Next