Luceafărul, iulie-decembrie 1958 (Anul 1, nr. 1-11)

1958-07-15 / nr. 1

Mo­lodest în simbolul lui luminos, înscriind pe boltă înce­putul şi sfîrşitul zilei, luceafărul ne însoţeşte, ca un zîmbet al cosmosului, de-a lungul bucuriilor şi întristărilor noas­tre. A fost contemporan cu Saadi, cu Homer, cu Puşkin, cu Edgar Poe. La noi, Eminescu i-a înscris numele în fruntea celei mai măiestre expresii a limbii romîneşti. E contemporan cu noi, mîngîie cu razele lui prietenoase pe îndrăgostiţi şi îşi revarsă lumina asupra ogoarelor înfră­­ţite şi şantierelor. In lungile drumuri, de la un capăt la celălalt al ţării, dă bună-dimineaţa miilor de activişti ai nenumăratelor treburi obşteşti şi lumina lui se contopeşte cu strălucirea nemuritoare a stelei roşii. Luceafărul a fost mereu acelaşi şi mereu altul, necunoscuţii autori ai Mioriţei îl chemau cît mai aproape de îndeletnicirile lor, numindu-l steaua ciobanului, iar noi îl privim din înălţimea pădurilor de schele, sau şi mai de aproape, din zborul ameţitor al sateliţilor creaţi de mîna omului comunist. » Numele revistei noastre vrea să se inspire din aceste sensuri. Recunoscîndu­-şi obîrşia, în cadrul întregii noastre literaturi, în îndepărtatele creaţii populare şi în uriaşa trudă eminesciană a clasicilor, martor al tumultuosului prezent şi muncitor devotat pentru ziua de mîine Luceafărul nu poate fi decît o revistă a actualităţii, una dintre nenumăratele energii izvorîte din şi pentru cons­trucţia socialistă. Trăim în vremurile marilor prefaceri, în miezul unei lupte pe care n-o ocolim ci, dimpotrivă, vrem s-o ducem pînâ la capăt. O ţară mică, aşa cum este considerată statis­tic ţara noastră, îşi schimbă înfăţişarea de la zi la zi, intr-un ritm ce ar tăia respiraţia înaintaşilor noştri. Este epoca transformărilor rapide şi continui cînd contrastele se rezolvă sau se adîncesc sub ochii noştri, epoca grea şi măreaţă a întemeierii unei lumi noi. Săpăm cu pietate lîngă zidurile milenare ale Sarmisegetuzei şi Histriei, şi punem în funcţiune ciclotronul romînesc. Aducem la O.N.U. mesajul de pace şi prietenie al poporului nostru şi tra­ducem, tipărind în tiraje copleşitoare, clasicii literaturii uni­versale. Omul de azi, lucid şi înflăcărat, sobru şi romantic, ad­mirator al frumuseţilor trecutului şi constructor al splen­dorilor de azi şi de mîine, este cel mai mare şi mai auten­tic poet pe care l-a produs poporul român. Viaţa lui este generatoare de infinite frumuseţi. Poetul milenar al bo­cetelor şi baladelor este astăzi stăpîn pe avionul cu reac­ţie şi­­­e energia nucleară. Manole nu-şi mai vede clădirea surpată, nu mai e singur, gândurile lui îndrăzneţe se îm­pletesc, mai armonios decît vechea lui clădire, cu gându­rile şi faptele sutelor de milioane de fraţi de aici şi pînă la marginea Chinei, din staţiunea ipolară pînă în inima generoasă a Moscovei şi în satele albaneze. Şi mai de­parte, acolo unde această viaţă nu a izbucnit încă... Trăim marea epocă a leninismului învingător. Este epoca omului dezrobit de asuprire şi prejudecăţi, epoca afirmării nestăvilite a comunismului, epoca despre care istoria de peste veacuri şi milenii va vorbi ca des­pre o piatră de hotar între întuneric şi lumină. Această epocă se cere consemnată. N-am scris decît cîteva din paginile ce ne sînt rezervate de istorie. Prin­tre filele albe ce ne aşteaptă sînt şi cele ale Luceafărului. Toţi cei ce vor să contribuie la „creşterea limbii romîneşti şi­ a patriei cinstite", toţi cei ce trăiesc din plin neasemuita poezie a construcţiei socialiste, sînt aşteptaţi şi în această nouă casă a lor. ,Ne adresăm în primul rînd tinerilor, ce­lor care s-au afirmat io ne acum, sau se vor afirma Nu este nevoie, credem, să mai demonstrăm pentru ce credem în tinereţea ideilor şi sentimentelor, în tinereţea cuceritoare care pregăteşte schimbul de mîine al literaturii. Vrem să rezervăm cît mai mult spaţiu talentelor ce pornesc la asal­tul dificilelor înălţimi ,ale artei realist-socialiste. Alături de alte publicaţii literare, Luceafărul vrea să le înmănun­­cheze eforturile, pentru a le dărui cititorilor. Literatura în care credem şi pe care o vom promova, este literatura acestui prezent, literatura partinică, lite­ratura realismului socialist. Conducîmd poporul pe drumul socialismului, Partidul conduce şi destinele literaturii către înflorirea visată de toţi marii noştri înaintaşi. Ascultînd glasul Partidului, noi ascultăm glasul poporului, glasul tradiţiei mari şi fecunde, glasul viitorului. Vrem o poezie grea de idei şi sentimente, trăite cu intensitate, pînă la cea mai neînsemnată silabă. Nuvela, schiţa, reportajul, rupte direct din frămîntările oamenilor. Critica vie şi des­chisă, obiectivă şi profund ştiinţifică, menită a sluji citi­torului. Actualitate şi nu efemeride, luptă tovărăşească de opinii şi nu ecouri de culise, în salutul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, adresat Congresului scriitorilor din R.P.R. ni s-a arătat, cu claritate, drumul pe care trebuie să-l urmăm : „Scriitorii luptă pentru a ridica literatura realist-socia­­listă spre culmile creaţiei artistice, pentru a exprima în operele lor, în toată plinătatea, marile idei ale epocii noas­tre, conflictele ei esenţiale, eroismul neasemuit al clasei muncitoare, al poporului care înfăptuieşte cea mai pro­fundă transformare revoluţionară din istoria sa“. Acesta este spiritul care animează scrisul nostru. Este spiritul de Partid, credinţa înviorătoare că nu ne consu­măm steril, ci ne adăugăm eforturile unei cauze mari, fără precedent. Pe frontispiciul revistei noastre, noi înscriem cuvintele mereu actuale ale lui Lenin : „In ce constă, aşadar, acest principiu al literaturii de Partid ? In aceea că pentru proletariatul socialist pro­blema literară nu poate fi un instrument în folosul unor persoane sau al unor grupuri, că ea nu poate fi, în ge­neral, o chestiune individuală, independentă de cauza generală a proletariatului. Deci, jos cu literaţii fără Partid ! Jos cu literaţii supra-oameni ! Chestiunea literară trebuie să devină o parte integrantă a cauzei generale proletare“. De pe acest drum nu ne va abate nimic şi nimeni. De­testăm frazele, oricît de ornamentale, ce se chinuiesc să acopere pustiul artei pentru artă. Literatura romînă este astăzi, în ansamblul ei, o literatură partinică, și în aceasta constă mîndria noastră de a o servi. Revista nu este a noastră. Noi doar o scriem. Revista este a cititorului : muncitor, profesor, ostaş, student, acti­vist de Partid, tînăr de pe şantiere şi ţarini. Sîntem pe deplin conştienţi că fără adeziunea acestui cititor, scrisul nostru alunecă definitiv în tristul domeniu al inutilităţii. Nu întreţinem nici iluzia deşartă că vom publica numai lucrări sau comentarii antologice. Vom căuta, însă, să ne cerem nouă înşine şi colaboratorilor noştri cît mai mult. Cu sau fără voia noastră, noi, scriitorii de astăzi, vârst­nici sau tineri, răspundem de soarta literelor romîneşti. In posturile în care au stat odată Eminescu, Creangă, Alecsandri, Caragiale, Ibrăileanu, Coşbuc, stăm noi. Şi tocmai pentru că priceperea noastră literară e mai pu­ţină, numai în răspunderea colectivă a întregului front scriitoricesc putem găsi marea şi adevărata noastră forţă de a crea capitolul de istorie literară ce ne revine. De la Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi şi­­G. Călinescu pînă la cel mai tînăr solicitant al muzelor, toţi sîntem încadraţi într-o mişcare literară fără precedent. Această mişcare, iniţiată şi condusă de Partid, este în plină dez­voltare, şi rostul revistei noastre este de a contribui la triumful ei, în legenda eminesciană, luceafărul era silit să se izoleze în el însuşi, neînţeles în trista lui renunţare. Azi, legendele au alte împliniri, îşi Lucaaifărul nostru nu se mai poate îndepărta de oameni, s­trăbă­­tînd, zi de zi, drumurile, oraşele, satele, şantierele, ca orice fiu bun al poporului. PROLOG rI­ f rrrrri \rr r \ I r I | r ! r Anul I Nr. 1, 15 iulie 1958. — Apare la 1 şi 15 ale lunii. — 16 pagini — Iei 1,50 de MIHAI BENIUC Ştiu timpul despărţirilor mai mari De vechi prieteni, de idei greşite. Stăteau pe punte aspri marinari Ai inimii acesteia cumplite. Lăsînd un ţărm cu porturi mucezite Intrau cîntînd în vînturile tari. Vom sta la tîrguială oare-acum, De-or scoate vr'unii a odihnă scîncet, De-şi face-n oase lîncezeala drum, De patu-ncepe să miroase-a rînced ? Cine-i mahmur, molatec, trîndav, lînced. Cine nu-şi arde şovăiala scrum ? ! Furtună, ia-ne-n braţe cu putere. Vom trece peste largile genuni ! Vom sparge orice scoică de tăcere Pe unde caută-adăpost minciuni Dospind stătute-n verzi putreziciuni Cu ţepi cocliţi, cu balele de fiere. Desfăşură de, roşu steag, în vînt. Cu fulgere-mpletindu-te, cu norii. S-arunci lumină pe talazu-nfrînt Ca peste cerul de cenuşă zorii. Să cînţi de-asupra beznei şi viitorii Nemuritorul luptei noastre cînt. In unde vînzolindu-se sub trombe Zvîrlim fără cruţare peste bord Cu tot ce are duh de catacombe. Cu tot ce-i viermănos, uscat şi mort. Luceafăr roş ni-i polul nostru nord. La proră stă biruitor Octombre. Nu mîne, viaţă dragă, nici poimîne, Cînd fi-vom firmituri de noapte-n noapte, Noi azi vrem să s-aleagă ce rămîne. Ca flori deşarte ori ca roade coapte Din truda noastră-ntruchipată-n fapte, In roşii trandafiri şi-n albă pîne. Frigu-i tăios şi Busola joacă-n spumele-s amare, soare și sub lună. Iar veghea-i lungă, lungă-n'naintare. Prin vijelia hohotind nebună — Dar vom răzbi tot noi pînă-n Comună. Cine-i cu noi, avînte-se pe mare l­ a v­î­n­t IN ACEST NUMAR COLABOREAZĂ: Tudor ARGHEZI I. D. BĂLAN R. BOUREANU Ion BRAD Eusebiu CAM­ILAR Nina CASSIAN L. DEMETRIUS AL­DIMA Mihu DRAGOMIR Mihai GAFIȚA V. Em. GALAN Horia LIMAN Aurel MARTIN E. St. MILICESCU Mihai NOVICOV AL OPREA PERPESSICIUS Aug. Z. N. POP Marin PREDA F. SZEMLER Neculai TAUTU Victor TULBURE Tiberiu UTAN Tudor VIANU Dragoş VICOL Petru VINTILA ! Din lirica sovietică: V. MAIAKOVSKI S. ESENIN K. SIMONOV Iosif UTKIN Nicolai TIHONOV Vera VIBER V Desene şi caricaturi: Teodor DAN Mihail GION

Next