Luceafărul, iulie-decembrie 1959 (Anul 2, nr. 13-24)

1959-07-01 / nr. 13

■ ION BRAD f r al e­­ c meu Din spiţa noastră veche, ţărănească. Lui i-a fost dat, întîiul, să privească. Asemeni unui nuc pe deal săltat. Mult mai departe, dincolo de sat. Vulcan, bătrinul şchiop, ca într-o doară. La vatra lui de vîlvătăi şi pară L-a dus, să-l ţină de urît. — Hai, neamul vostru de ţărani, să-l întărit ! Numai că la oţeluri şi la maşini subtile L-a întrecut băiatul în doar cîteva zile. Şi meşterul cu braţul lui de criţă Trînti, mirat, barosul. — A naibii, frate, spiţă ! De ea, ca într-o joacă, te apropii Şi peste noapte-ntrece toţi meşterii. Ciclopii. Cînd bate-n casa noua, azi, tatăl meu, un cui, E mîndru că-i fâcut de fiul lui. Iar peste cîmp cînd trece superba herghelie Cu coamele de flăcări, cine-ar putea să fie ____________________________________ Mai mindru că siropii de-oţel porniţi să are l­a meşterit băiatul, pe rînd, pe fiecare. Bunică-sa, cu ochii în vatră arşi, mai spune : — L-am legănat în braţe şi uite ce minune!... Eu, cinci colind prin ţară, cu plete-n vînt, rebele. Şi mă încînt de visuri, de iedera de schele. De zboruri, de cupole, de sorii din oţel. De trandafiri şi stele, mă însoţesc cu el. Am ochii lui ce scormonesc cuptoare Ca un burghiu în soare. El mi-a adus metalul cel nou să-l pun în rime Cu aurul din holde şi vinul din vechime. Iar sunetul, cît este, oricine recunoască-11 La cîntec doar avurăm, noi doi, acelaşi dascăl. Mă reazim dar, frăţeşte, pe umerii-i de stei Ştiind câ-n neclintire nici munţii nu-s ca ei | _________ _________________________ | Poemul culturii Cînd eşti tînâr şi sufle­tul ţi se deschide către tot ce poate să-l nutreas­că, să­ fortifice şi să­­ înalţe, plasă-te ademenit de poemul culturii. Eşti buc­uros să părăseşti pen­tru o zi, pentru mai mul­te,­­pentru mai multe săp­­tnîni, lacul obişnuit al aşezării tale şi să cunoşti alte locuri, şesurile peste care au fost asumite co­voare imense, dealurile unde forfota muncii a scos­­la iveală bogăţiile ascunse în pămint, a ri­dicat uzine, a pus în func­ţiune macarale­­uriaşe care transportă bucăţi de ma­terie rupte parcă din masa unei planete incan­descente, munţii cu pădu­rile, tunetul mării. Intr-o noapte, undeva, la loc deschis, departe de lu­minile tremurătoare ale ultimilor locuinţe, te-ai simţit mai intîi învins de măreţia cerului, dar apoi s-a desfăcut in tine un spaţiu atU de larg, încît lumea toată poate să in­tre înăuntru. Nu ţi-­a fost greu atunci să faci cu tine însuţi legămîntul cel mai îndrăzneţ, cel mai curajos şi să doreşti a le consacra unei sarcini no­bile şi înalte. Drumurile prin ţară şi peste hotare­le ei te pun în legătură cu o mulţime de oameni necunoscuţi şi pe care ii descoperi ca pe fiinţe noi, interesante, uneori atît de asemănătoare cu tine, prieteni posibili ca ai co­pilăriei, încit distanţele despărţitoare, uneori foar­te mari, par puţin lucru. Ai poposit intr-un cătun de la marginea lumii şi ai aflat acolo, printre cele cîteva sute de oameni care trăiesc laolaltă, toa­te formele vieţii sociale, toate luptele, toate emu­laţiile ei. Ai trecut pe străzile oraşelor străine, te-ai amestecat în mulţi­mea grăbită de nevoile vieţii, ai întirziat într-un parc, într-o piaţă monu­mentală, admirind fierul răsucit al grilajelor, dan­tela de piatră a catedra­lelor, frontoanele palate­lor in jurul cărora um­bra pare mai rece. Este important să te mişte a­­deseori, să vezi, să simţi, să înţelegi mai mult decit ce îţi spune în fiecare zi mediul tău apropiat, să devii un om cu inima şi mintea deschisă şi lar­gă. Infringe prejudecata, combate meschinăria, în­gustimea şi egoismul, for­­mează-te ca om cu ve­deri largi asupra lumii, cu suflet generos, cetă­ţean ,al erei noi, al socia­lism­ului. Indrumează-te către a­­cest scop folosind toate izvoarele culturii. Ai ne­voie, mai intîi, de o cul­tură de special­itate. Este o condiţie a muncii mo­derne. S-a cîrnit uneori împotriva specializării riguroase. Dar probleme­le, pe care le pune chiar sarcina cea mai modestă în timpul producţiei de azi, sînt atît de numeroa­se şi se exprijină pe cer­cetarea atît de întinsă a ştiinţelor. Incit nu vei putea să te birui decit în­­suşindu-ţi cea mai atentă şi mai migăloasă pregă­tire de specialitate. S-ar părea că mă gîndesc nu­mai la acei care se for­mează în vederea profe­siunilor numite altădată ,,intelectuale". Dar deose­birea dintre profesiunile Intelectuale“ şi ,,ma­nuale" ne apare astăzi ca rămăşiţă a unei orlnduiri în care munca era înlăn­ţuită şi dispreţuită. Teh­nica modernă uşurează, prin fiecare din progre­sele ei, sforţarea fizică a muncitorului căruia i se cere din ce in ce mai mult, nu atît pu­terea de­­a presta efor­­tul manual, cît capacita­tea de a-şi conduce şi supraveghia unealta sau maşina, de a le observa şi studia, de a le perfecţio­na în vederea uşurării manipulării şi a sporirii randamentului lor. În a­­cest scop muncitorul teh­nic are nevoie de o cul­tură de specialitate, la fel de îngrijită ca a celui care se consacră lucrări­lor biologiei, ale istoriei sau ale filologiei. Toate formele muncii tind să dobindească însuşirea ca­lificării, a calificării înal­te. Muncitorul format in şcolile superioare va fi un tip social al viitoru­lui şi, de pe acum, fi­gura lui începe să se în­trupeze în jurul nostru. Eşti cetăţean chemat să iei parte la conducerea treburilor publice şi pen­tru aceas­ta, ai nevoie de toate perspectivele cultu­rii. Altădată, în timpul Revoluţiei franceze, Adu­narea Ilegislativă a adop­tat proiectul învăţămîn­­tului elementar comun, obligator şi gratuit pen­tru toţi copiii naţiunii. Toţi aceştia trebuiau for­maţi ca cetăţeni, adică indivizi capabili să ia parte la conducerea sta­tului în cadrul sistemului de delegare a puterii prin alegerea reprezentanţilor în adunările naţionale. Viitorii cetăţeni urmau deci să primească deopo­trivă acea instrucţie ele­mentară, capabilă să-i în­zestreze cu luminile nece­sare exercitării conştiente a drepturilor şi îndatori­rilor politice. Şcoala ele­mentară comună„ obliga­torie şi gratuită a fost adoptată apoi, nu fără rezistenţa cercurilor reac­ţionare, de laede ,,demo­craţiile" burgheze. Dar vechea şcoală primară de patru ani putea oare să satisfacă toate speranţele puse în ea? Experienţa a arătat că membrii vechi­­lor corpuri electorale constituiau, în democra­ţiile burgheze, simple mase de manevră ale ex­ploatării politicianiste. Patru ani şi atita ins­trucţie cită poate fi îm­părtăşită în timpul lor par astăzi prea puţin pen­tru a forma un cetăţean. In ţara noastră se gene­ralizează, in acest mo­ment, sub îndrumarea partidului, şcoala elemen­tară de şapte ani, pentru a nu mai vorbi de întinsa operă­­a completării ins­trucţiei şi educaţiei publi­ce prin toate instrumente­le moderne ale difuzării culturii, cartea, presa, teatrul şi cinematograful, casa de cultură şi reţeaua de biblioteci şi muzee. Cetăţeanul socialist simte nevoia să-şi apropie cul­tura cea mai întinsă, fiindcă el nu este numai posesorul unui drept po­litic exercitat prin dele­gaţie, dar şi muncitorul l­ar-un domeniu anumit al producţiei sociale, un om care ia parte la crea­ţia colectivă şi în această calitate, trebuie să dis­pună nu numai de cea mai înaltă calificare teh­nică, dar şi de perspec­tiva cea mai largă asu­pra întregii munci săvîr­­şite în patria sa şi asupra ţintelor celor mai înde­părtate ale acesteia. Creşte deci ca om cult, ca om foarte cult ! Stu­diază şi caută să în­ţelegi istoria popoare­lor, fiindcă tu însuţi te găseşti într-un mo­ment hotărîtor al is­toriei şi nu poţi ignora succesiunea evenimentelor care le-au adus în momen­tul actual şi ţi-au încre­dinţat menirea ta de as­tăzi. Un filozof a spus odată că cine nu cunoaş­te istoria este ca un co­pil, adică o fiinţă fără amintiri, fără experienţă, fără posibilităţi de a răs­punde problemelor atît de numeroase ale vieţii. Studiază istoria în toate ramurile ei, înţelege chi­pul în care s-au urmat orînduirile şi au progre­sat dreptatea şi libertatea în lume. Studiază mar­­xism-leninismul, temelia teoretică a revoluţiei so­cialiste, luminează de prin întinsul orizont pe care această învăţătură ţi-l deschide asupra naturii, asupra istoriei, asupra culturii, asupra tuturor problemelor de organi­zare ale orînduirii noi în care trăieşti. Înţelege cu limpezime şi cu simţ critic toate marile sisteme filozofice ale trecutului, fiindcă vei găsi în ele a­­devăruri utilizabile şi, fiindcă pricepîndu-le în felul de a se fi înălţat din condiţiile lor de tac şi de timp, vei aprecia mai bine ce necesităţi au format propria ta filozo­fie. Iubeşte toate formele mari ale artei. Pentru artă se cuvine să simţi nu numai interes, dar şi iu­bire. Acordă inima ta cu toate firele lumii, dacă din ele răsună un cîntec prin care poţi spori. Uti­lizez o metaforă muzicală cu o intenţie conştientă. Căci în oricare din ope­rele valabile ale artei se limpezeşte o icoană a lu­mii, afli ceva despre chi­pul în care au răsfrrmt realitatea oamenii unor timpuri deosebite, dar totodată fiecare din aces­te opere este străbătută de un curent liric, de o emoţie umană ca a cin­­tecului, chemarea unui artist. Ascultă muzică, priveşte imagini, citeşte. N-ar fi jalnic să fi existat în lume Bach şi Mozart, Shakespeare, Tolstoi şi Eminescu şi ei să nu fi însemnat nimic pen­tru tine ? Dacă aceştia şi alţii deopotrivă cu ei vor deveni o reali­­tate pentru tine, îi vei rechema adeseori ca sfă­tuitori şi martori ai ho­­tăririlor tale de seamă, înconjoară-te cu imagini, adună o bibliotecă, fiind­că, este bine să ai cartea ta, pentru a putea regăsi o idee sau o impresie veche intr-o dispoziţie nouă. O carte nu rămîne niciodată aceeaşi pentru tine. Evită deci însoţirile intimplătoare, de o sin­gură clipă, cu ea. Dacă este scrisă de un om care are de spus ceva lumii, este ca o fiinţă menită să trăiască o mie de ani, in­cit este absurd ca tu să nu-i dăruieşti decit un singur moment. Vei găsi mereu in cartea ta cea bună lucrul de care ai nevoie şi, întregindu-te prin ea, ascultă cu nesa­­ţiu poemul culturii­ de acad. TUDOR VIANU SCHIMBUL de MÎINE de DUMITRU CORBEA Avînt, patos revoluţionar, romantism, curaj... lată cîteva­­din com­­­ponen­­tele caracteristice vârstei celei tinere. Educarea tineretului nostru stă în grija permanentă a forurilor de partid şi de stat. Nu poate exista nici un fel de comparaţie între grija de tineret dintr-o ţară socialistă şi o ţară capitalistă. Acest lucru a reeşit în evidenţă şi la Congresul al XlI-l­ea al scriitorilor sovietici. în ce spirit caută burghezia să educe tineretul din tăriile ei ? Ce fel de educare? Cum? Cu ce mijloa­­e ? Cine le face această edu­caţie ? în ce scop ? Care este etica capitalistului ? Capitalistul nu are nici o etică, nici o credinţă. Idealul lui este averea, hainul, luxul şi desfrâul. Cosmopolit şi retrograd, morala lui se reduce în cele din urmă la dictonul latinesc: ubi bene, ubi patria. Şcoala, întregul lor aparat de stat, printre care şi biserica, pe acest drum împing tineretul. Şi rezultatul ,,educaţiei“ nu întîrzie să-şi dea roadele. Sentinţele judi­ciare din Statele Unite sunt grăitoare în această privinţă. Reprezentanţii trusturilor şi monopolurilor, întocmai ca şi repre­zentanţii foştilor şi actualilor fascişti se silesc din răsputeri să-i des­­brace pe tineri de sentimente şi m­ai ales să-i facă să gândească cît mai puţin cu putinţă... Conştiinţă ? Raţiune ? Cultură ? Etică ? Pentru ei sunt prejudecăţi stupide, aşa cum erau pentru Goening, pentru Rozenberg. Sânt nişte himere care încurcă socotelile neo-fascismului în pregătirea unui nou război mondial. Ura contra lagărului socialist, spiritul re­vanşard cîntăresc mai mult în balanţa educaţiei lor decât spiritul de pace şi coexistenţă, îşi educă tineretul în spirit rasist, naţionalist. Im apus a început să se vorbească iar de „rasa superioară", predes­tinată să conducă destinele politice şi economice ale omenirii... Pentru atingerea scopurilor propuse, reprezentanţii monopolurilor şi neo­fasciştii, iau nevoie de un tineret dezumanizat, bestial, amoral, care să nu creadă decât în crimă, hoţie şi să nu se închine decit vițelului de aur... In felul­­acesta tânărul rămâne gol pe dină­untru. Rămâne ca o salcie plângătoare pe marginea unei mlaştini, înfrunzită, dar bosteră, putredă... Lupii se erijează în campioni morali pentru apă­rarea sfintei proprietăţi capitaliste, nu a civili­zaţiei, cum spun ei. Ei au introdus barbaria, nu civilizaţia. Civilizaţia n-o apără la cei care construiesc cu înfrigurare baze atomice, ci acei care au trimis primul mesager în univers, primul sputnic, primii sateliţi ai pământului şi primul satelit al soarelui, acei care fac totul să înfrumuseţeze viaţa omului, s-o uşureze, s-o prelungească. Ştim ce fel de civilizaţie ar vrea „aleşii lui dum­nezeu" să întroneze iar pe tot pământul. Civilizaţia milioanelor de şomeri pare să cerşească o strachină de ciorbă la cazanul asistenţei sociale conduse de soţiile miliardarilor,­­alături de preoţi şi Ru-Kliux- Klam-uri... Civilizaţia din colonii, unde ştiinţa de carte este o raritate, unde se mai vind încă robi, cum se vindeau în veacurile trecute pe pămîntul ţării noastre, în Moldova şi în Muntenia. „Civiliza­torii" masacrează zilnic vieţi omeneşti, încercând să stăvilească avântul de eliberare şi independenţă din coloniile trezite la viaţă şi demnitate după cel de al doilea război mondial, cînd din­­lanţul capitalist s-au desprins un număr însemnat de ţări şi au por­nit pe drumul arătat de marea Revoluţie din Oc­tombrie, de Uniunea Sovietică. Tineretul indigen şi întreaga populaţie din colonii să vorbească de „acţiunea civilizatoare“ -a colonia. Hştifor... S-ar îngrozi lumea de cel­e ce ar auzi. Tineretul din ţar­a noastră a fost educat de partid, în­­spirit patriotic, în spirit internaţionalist, în dra­goste de muncă şi popor, după exemplul gloriosu­lui comsomol leninist. Toate „ismele" revizioniste au suferit un eşec definitiv. Din burta de lemn a ca­lului troian revizioniştii vorbesc de „­integrarea paş­nică a capitalismului în socialism" şi preferă, în artă şi literatură, „teze proprii", fiind îndră­gostiţi de culor­ile sumbre, nu de cele clare şi lumi­noase, pledând pentru neamestecul partidului în opera măreaţă de educare a tineretului, a oameni­lor muncii. Tineretul nostru­­are un drum glorios. Entuzias­mul lui s-a descătuşat în primele zile ale eliberării de sub jugul fascist. El­­a luptat,­­alături de munci­torii din uzine,­­alat­uri de ostaşii sovietici împotriva cotropitorilor. Au luptat pe­­front, în Moldova, în Ardeal, în Ungaria şi Cehoslovacia. Cot la cot cu ostaşii sovietici ,au luptat tinerii noştri ostaşi. Au luptat cu vitejie. Prima înfrăţire pe cimpul de luptă s-a făcut cu poporul sovietic. S-­a sfârşit războiul. Ţara­­a răsunat de cântecul tineretului. Au pornit brigăzi după brigăzi în munca de reconstruire. Cîntecu-i lor răsărea din mijlocul pădurilor, munţilor, dărâmăturilor şi zidurilor noi. Tineretul privea viitorul cu încredere, aşa cum li-a educa şi l­­ a învăţat partidul. Acest entuziasm cetăţenesc arde şi astăzi ca o flacără nestinsă în tinerii care muncesc în brigăzi. De unde atâta entuziasm ? De unde atâta avânt şi pasiune ? Ziarele sunt pline­­de faptele eroice f ale tineretului no­stru. Ei pun inimă şi dragoste în tot ce fac. Pun pasiune cînd scot cărbunele din inima pământului; pun pasiune cînd dau metal ţării; pun pa­siune cînd dau bătălia pentru recolte bogate ; pun pasiune cind învaţă la şcoală, cînd se duc la universitate. Muncind, tineretul nostru a că­pătat încredere în sine, fiind pătruns de sentimentul valorii proprii, de rolul şi misiunea lui în­­socetatea socali­stă. Lui i-a fost mai uş°r să se transforme î­n­ procesul muncii. Preţuirea de care se bucură, sentimentul valorii sale, îl face pe tânărul muncitor, constructor, inginer, scriitor, inovator să privească cu încredere viitorul, luînd entuziasm de la alţii şi dînd din entuzias­mul propriu celorlalţi. Desvoltarea învăţămiîmtuluî ne prevesteşte educarea­­tînăruilui pentru societatea socialistă şi comunistă, cînd munca nu devine numai o da­torie de onoare, dar şi o artă, armonizîndu-se munca fizică cu cea intelectuală,­­îmllăturîn­du-se antagonismele dintre ele. în mod creator, marxist trebuie privită această reformă. Forma de viaţă nouă a ce­rut-o. Viitorul o cere. Practica vieţii i-a creat condiţiile. Practica vieţii a demonstrat că nici scriitorul nu se poate dezvolta cum trebuie în condiţii de seră, departe­­de popor, izolat, la oraş, dacă nu în „turnul de fildeş“, cel puţin într-o garsonieră, pe o stradă liniştită... Numai gândirea creatoare îl fereşte pe muncitor de­ a deveni un robot, un rutinat. Tineretul nostru este refractar rutinei. El priveşte munca şi meseria în spirit inovator, în permanentă mişcare şi dezvol­tare. Inovaţiile şi propunerile de îmbunătăţire a muncii au un caracter de masă în rândul muncitorilor noştri. Nimic nu poate fi mai eficace în educarea tineretului nostru decit puterea exemplului. Şi avem exemple de urmat destule. Avem de urmat exemplul lui Ilie Pintilie, l-ui Bela Brainer, lui Vasile Roaită... Şirul eroilor clasei muncitoare este lung. Tineretul nostru are exemple de urmat , ale tinerilor luptători comunişti şi utecişti, are de urmat exem­plul tinerilor com­s­omol­işti. Cei tineri au urmat şi urmează exemplul înaintaşilor lor. Tânăr a fost şi Ceapaev, tânăr a fost şi Pavel Kor­­ceaghin... Zola şi Gleg Coşevoi le-a urmat drumul... Tineretul este tezaurul societăţii de azi şi de mâine. Comunismul nu se poate concepe fără gîndire, fără pasiune, fără tinereţe. Nu de­geaba i se spune comunismului că este tinereţea omenirii. Comunis­mul este făurit din gânduri înalte, din vise care se pot realiza, din îndrăzneală. Priveşte în jurul tău, cititorule, vezi uriaşa transformare, vezi so­cialismul şi comunismul. Ascultă cântecele brigăzilor... Alături de în­tregul popor, tineretul nostru cîntă şi munceşte, învaţă şi visează, în­drăzneşte şi făptuieşte minuni. CONST. NICOLIN, OŢE­LARI

Next