Luceafărul, ianuarie-mai 1965 (Anul 8, nr. 2-11)

1965-01-16 / nr. 2

ANUL IX — 2 (161), 16 ianuarie 1965 REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. P .. Ceea ce dă pulsul fierbinte al acestor zile, and, abia desprinşi din tumultul anului 1964, scrutăm lucid viitorul, e sentimentul că niciodată poate, atît de intens şi-n pro­porţii de masă, nu s-a gindit în ţara noastră. Să fiu bine înţeles. Nu vreau să spun că acum pentru prima dată ne-am ridicat la verticală şi-am început să gîndim, ca omuleţul lui Gopo, care străbate pe bandă rulantă, în trei minute, treptele istoriei. Vreau să spun numai că în­totdeauna şi-n mod tragic gîndirea, elanul şi vitalitatea marilor noştri oameni, începînd cu Bălcescu în politică şi Traian Vuia în tehnică (simplificînd bineînţeles totul), s-a izbit de limitele timpului, de obscuritatea orînduirilor retrograde, transformîndu-se cel mult în iradieri vizionare incandescente care au ţinut veşnic trează gîndirea po­porului, simţul demnităţii şi valorii lui naţionale, dar niciodată şi efectiv, la originalitatea şi proporţiile de faţă nu s-a gîndit şi gîndirea poporului nu s-a transfor­mat atît de deplin, ele armonios, în politică de stat, în acţiune practică, economică, dinamică şi fertilă. Nicio­dată în lume nu s-au auzit — şi nu putea să se audă — atît de distinct sunetul nostru propriu şi principiile fun­damentale ale politicii noastre în problemele păcii, ale coexistenţei paşnice şi cooperării internaţionale. Simplu vorbind, luminaţi de învăţătura marxist-leninistă (care nu-i o dogmă, ci o călăuză în acţiune), gîndim cu propriul nostru cap şi ne descurcăm fără mimetism şi fetişism în problemele cele mai complicate şi stringente ale contem­poraneităţii, — intern şi extern — devenind tot mai ferm, prin înţelepciunea, ponderea şi politica dinamică şi elas­tică a partidului nostru, ceea ce orice ţară care a în­făptuit revoluţia trebuie să devină — adică, noi înşine. Printr-un proces de revoluţionare a gîndirii, zmulgîndu-ne din ipostaza morom­eţiană a disimulării sau cea şi mai dureroasă a complexelor care sînt cu atît mai inhibitive, deschis şi sincer, cu ingenuitatea unui popor tînăr sufle­teşte ne arătăm nouă înşine, uluindu-ne cîteodată, ceea ce putem, ceea ce ne poate duce capul şi mîna ■— mina fă­urarilor de la Electroputere sau a chimiştilor din Oneşti. „Am străbătut ţara în lung şi lat" — mărturisea aca­demicianul George Călinescu într-o tabletă din „Contem­poranul“, în zilele lucrărilor Marii Adunări Naţionale, anticipînd apropiatele alegeri de la 7 martie ca un con­­simţămînt total şi sincer, „fără metafore bombastice şi figuri de retorică". „Am străbătut ţara în lung şi lat — mărturisea — am călcat adesea inopinat sau pe furiş, circumscripţia mea, care e la doi paşi de­ locul unde mă aflu, am văzut şi lucruri slabe dintr-o pricină ori alta­, dar m-am bucurat că oamenii vor să înveţe, întreabă şi pun întrebări de mare bun simţ". Fiecare din noi, de la meteorologie de pe vîrful „Omul" (cota 2 507 m.) pină la tinerii muncitori, ingineri şi tehni­cieni de pe şantierul viitorului nod hidro-energetic de la Porţile de Fier, cărora revista „Luceafărul" le-a urat în numărul său de anul nou „din tot sufletul un an fericit, sănătate şi succese în muncă" am trăit şi trăim tot mai acut, cu mîndrie şi patos socialist, sentimentul demnităţii şi responsabilităţii noastre în lumea contemporană, sen­timentul că alături de toţi comuniştii din lume răspundem şi luptăm cu însufleţire pentru fericirea şi demnitatea umană. Prin ce-am făcut şi ne propunem să facem am dovedit şi dovedim zilnic, concret, prin munca fiecăruia dintre noi, justeţea şi ataşamentul nostru deschis faţă de conducerea partidului, faţă de noi înşine, pentru că în gîndurile cele mai intime şi cele mai publice deopotrivă, partidul ne exprimă cu fidelitate, el, chibzuinţă şi gîndirea lui nefiind altele decit gîndurile şi simţămintele noastre, într-un cuvînt, noi înşine. Poate par încurcat, dar ştiu că dincolo de gramatică, dincolo de tescuirea cuvintelor în frază, vîrful de ac al emoţiei ţinteşte mult mai departe şi ceea ce este cu neputinţă de cuprins într-un articol se discută zilnic şi se dezbate în ample dialoguri, dări de seamă şi sinteze pe tot cuprinsul ţării. E, de fapt, sentimentul major pe care l-am avut fiecare, ur­mărind lucrările Marii Adunări Naţionale, bilanţ al muncii şi perspectivelor imediate, încununare firească a unui drum consecvent, continuu, trasat cu siguranţă şi fermitate de Partidul nostru. Darea de seamă, pre­zentată de tovarăşul Ion Gheorghe Maurer, însumea­ză concret, în toată amploarea şi poezia cifrelor, sinteza AL IVAN GHIN­IA (Continuare în pagina a 11-a) AL. ANDRIŢOIU 7 imp­ e­ctvem doar ani sau anotimpuri doar, ci timpul comunist cu sensuri pline, toţi sîntem început de Ianuar şi tot de Mai, în suple serpentine precum un drum ce năzuie spre munţi din luncile copilăriei noastre, spre piscul strict al anilor cărunţi la altitudini sincere şi aspre. De jos în sus noi măsurăm mereu neostoitul timp al cugetării care întinde braţ de curcubeu între destinul omului şi-al ţării. E orice trecere, prin timp, un prag. Sînt anii stîlpi, ce se ridică-n zare — In fruntea fiecărui stîlp un steag Vesteşte slava lumii muncitoare. Oriunde ochiul liniştit mi-l plimb Şi văd mişcare, cîntec şi creaţii. Se face totul timp, noian de timp, E-un timp bogat, imens vibrînd prin spaţii. Poet, tovarăş, om şi visător. Şi rîvnitor,­ prin timp, al înălţimei. Eu sîngele mi-l dărui tuturor Transfuzie prin staţiile rimei. / & El­o­giui PUBLICISTICII Exerciţiul publicistic mai este privit de unii cu subînţelese nuanţe pejorative sau cu aprobări de circumstanţă. In critică, cel puţin, ele­mentele publicistice sînt echivalate mai totdeauna cu cele aliterare, „viziunea gazetărească“ ajungînd cîteodată să ia asupră-şi toate cusu­rurile posibile: schematism, insuficienţe de elaborare artistică, idilism, descriptivism etc. (Iar dacă se admite existenţa unor calităţi publicisti­ce, aceasta se face egal, fără un sens valoric ca şi cum s-ar constata că unii oameni sunt bruneţi şi alţii blonzi). Departe de mine intenţia de a pleda pentru încălcarea sacrosanctelor legi ale diverselor genuri literare, însă trebuie să se recunoască măcar, ca în cazul limbilor lui Esop, că publicistica poate fi nu numai lucrul cel mai rău, dar şi cel mai bun. înţeleg prin publicistică atitudinea etică şi politică activă, intere­sul treaz pentru manifestările semnificative şi generoase ale vieţii, pa­siunea, chiar voluptatea, în trăirea evenimentelor care dau culoarea is­toriei, acea nobleţe a unei misiuni militante declarate, mîndria de martor şi participant la marile eforturi ale poporului, la tot ceea ce înseamnă prefacere înnoitoare, jaloane în drumul către viitor. Consi­der publicistice: scrierile istorice ale lui Nicolae Bălcescu, „Scrisorile“ lui Mihai Eminescu, consideraţiile lingvistice ale lui B. P. Hasdeu, „biletele“ şi „tabletele“ lui Tudor Arghezi, articolele literare ale lui Camil Petrescu, reportajele lui Geo Bogza. Publicistica­­este apanajul spiritelor tinere, indiferent de vîrstă. Căci spiritele tinere manifestă intransigenţă — publicistica reprezintă totdeauna un act­ de credinţă—„ spiritele tinere iubesc, sunt logodite cu timpul lor — în­­vreme ce atemporalitatea ■ are drept corolar atrofierea sentimentelor sociale, placiditatea, cenuşiul lumii sufleteşti, blazarea. Recitesc de fiecare dată cu plăcere articolul lui Camil Petrescu „Pole­mici“ care, înfierînd „spiritele leşinate, parazitare“, temătoare de luptă, de „spovedaniile publice" curajoase şi generoase, emite, între altele, această observaţie adevărată, cu adresă la condiţiile literare din anul 1924 : „Căci trebuie să mai risipim încă o iluzie. Nu au ecou in public epocile de parazitism literar. Cele de luptă singure sunt urmărite cu interes. Şi dacă scriitorii de azi, mai ales cei tineri, sunt atît de puţin urmăriţi de publicul cel mare, e tocmai fiindcă acesta ştie să-şi explice just liniştea lor : tihnă de castraţi“. Cei care se îndeletnicesc cu studiul istoriei literaturii ştiu, pe­­baza unor exemple la îndemîna oricui, că publicistica­ a înflorit şi a căpătat timbrul de distincţie în perioadele de mare efort social, cînd istoria ţării a trecut prin momente de răscruce, cînd masele populare au fost che­mate să înfăptuiască sarcini de o excepţională importanţă. Bătăliile de clasă ale proletariatului, conduse de Partidul Comunist din­­ România,­în perioada interbelică, însufleţind lupta intelectualităţii împotriva varian­ telor mistificări ideologice, revolta împotriva crimelor regimului bur­­ghezo-moşieresc, încrederea într-un apropiat viitor justiţiar, au înălţat totodată prestigiul activităţii publicistice, i-au conferit­ acea patină o no­bilă caracteristică actului de credinţă revoluţionar. , AL. OPREA (Continuare în­ pagina­ a 3-a) "mmm ›UJ _1 y z z O 3 "(D &_ U‚ O­Z) (Ti ‚ ‚ ‚ z Q£ b Proletari din toate ţările, unitivă! •" " .........*... I" K,­ ­Continuare­ în pagina a 11-a) DESPRE ROMAN ŞI PROBLEMELE SALE ACTUALE cu italo calvino — Ce înţelegeţi prin roman ? — Mulţi înţeleg prin roman opera literară cu acelaşi nume, aşa cum ea s-a afirmat în secolul XIX. Dar romanul din acest veac a avut o dezvoltare atît de deplină, va­riată şi substanţială, îneît ceea ce a realizat, e suficient pentru numeroase secole. Nu-i vine nimănui în minte să-i mai adauge ceva. Cel care ar mai voi să scrie romane de tipul secolului XIX ar dezavantaja un tip de operă literară pe care pretinde că o iubeşte şi o stimează. — Atunci cum vedeţi romanul actual ? — Marele roman a înflorit într-o epocă de sisteme fi­­lozofice care încercau să îmbrăţişeze întregul univers, într-o epocă de concepţii totale asupra lumii. Astăzi mi se pare că filozofia tinde — aproape în toate curentele — să izoleze problemele, să lucreze pe bază de ipoteze, să-şi pună obiective precise și limitate. Acestui fapt îi corespunde un gen de povestire diversă, de obicei cu un singur personaj central, reprezentînd o situație-limită. Faptul are loc la scriitori dintre cei mai „ideologici", cum sînt Sartre și Camus. — Vi se par suficiente aceste observații ? — Un alt mod de a defini romanul este acela de a-l lega de apariţia cărţii ca marfă, de literatura comer­cială sau, cum se spune la noi acum, de industria cul­turală. în adevăr, primele romane care se definesc ca atare, cele ale lui Defoe, au apărut fără numele auto­rului, cu scopul de a răspunde gustului popular, avid de povestiri „adevărate", cu personaje aventuroase. Această origine a romanului­­o socotesc, în ce mă pri­vește, foarte nobilă. Nu mă număr printre cei care sînt de părere că inteligenţa umană este pe punctul de a dispare, ucisă de televiziune. „Industria culturală" a exis­tat totdeauna, cu pericolele ei de coborîre generală a nivelului inteligenţei, dar din ea s-a născut totdeauna ceva,nou şi pozitiv. Aş spune că nu există un teren mai bun pentru naşterea adevăratelor valori ca cel asupra căruia grevează exigenţele practice, cerinţele pieţii, ale producţiei de consum. Din astfel de necesităţi s-au ivit tragediile lui Shakespeare, foiletoanele lui Dostoievsky filmele comice ale lui Charlie Chaplin. Procesul de subli­mare de la romanul, ca produs mercantil, la romanul ca sistem de valori poetice, s-a petrecut pe o scară amplă şi în mai multe faze, timp de două secole. Nu pare că astăzi acest lucru să se mai poată repeta. N-a avut loc nicidecum o renaştere a romanului pe calea naraţiunilor poliţiste sau a celor de ştiinţă fantastică. — Mai există vreo perspectivă de definire a romanu­lui ? — O definiţie mai lăuntrică faptului literar este aceea a romanului ca naraţiune ce te înlănţuie, ca tehnică de a pune stăpînire pe atenţia cititorului spre a-l face să (Continuare în pagina a 11-a) Sid. r. Ce este romanul ? Care sînt problemele lui ? Nu prea pot da un răspuns precis. Totuşi îmi voi pune cîteva în­trebări, fără pretenţia de a le da neapărat un răspuns clar. Sau neapărat inedit. Şi fără să cred că am neapărat dreptate, îmi pun aceste întrebări şi în calitate de cititor. Poate în primul rînd. Deci, prima : Romanul ţărănesc e mort ? Sau va muri ? Nu cred. Dar se află oricum într-un mare impas. Pe plan mondial, privind lucrurile. Pe cine mai interesează problemele strict ţărăneşti ? Dacă apare la noi pe piaţă un roman clasic sau actual, foarte bun, privind situaţia ţăranilor din cutare ţară, cîţi îl citesc ? Şi eu îl citesc înaintea altor romane, şi ele bune, tratînd un alt mediu ? Cred că romanul, ca pro­blematică, trebuie să aibă o contingenţă permanentă cu cititorul. (Să trăiască într-un fel de simbioză). Să intere­seze. (Altfel îl citesc ca pe o carte obligatorie pentru anul I de facultate, ori,ca specialist, pentru a mă pune la curent cu tot ce e nou în librării). La ora actuală muncitorii și intelectualii duc pe umeri problemele secolului, ideile epocii noastre. Ei duc lupta pe toate planurile. De­ aceea mi se pare că balanţa, în roman, se îndreaptă spre ei categoric. Noi sîntem o ţară tînără sub multe aspecte. Majoritatea scriitorilor vin, şi-o să mai vină, din mediul rural. E normal ca ex­perienţa lor­ să fie fructificată în cărţi. Dar apoi? De la o vreme ? Trăiesc în alt mediu. Şi se ivesc probleme poate mai complexe — nu atît de specifice ca în mediul ţărănesc, poate mai universale, (puteţi să citiţi şi în ghi­limele ultimul cuvînt) şi mă întreb : vor rămîne surzi la ele ? Nu cred. Apoi cititorii sînt în general din mediul urban. Şi pe ţărani îi interesează problemele oraşului. Să ne gîndim în primul rînd la fluxul continuu de cadre din mediul rural spre şantiere, combinate, oraşe. E o lege firească, istorică. N-o să ne întoarcem, hotărît, în peşteri. Dar noi, scriitorii, cei care am scris despre sat (şi-o să mai scriem) sîntem „profilaţi" cam numai spre sat. Acolo ne simţim în, „elementul nostru natural". N-o să devenim anacronici ? Scriind, chiar bine, despre nişte prob­le­meri ca­re poate­n­-o să mai intereseze chiar atît de mult ? Timpul îşi vede de drum, restructurează din temelii chiar satul.ţŞi dacă eu­­ mai scriu la ora actuală despre ţăranii din­ 1948, despre secetă şi primari, cititorul nu mă mai iai în serios. Apărînd în 1965 zece cărţi pe piaţă, să zicem, despre 1948,..nouă din ele nu vor fi citite Citi­torul nu se mai regăseşte în ele. O va citi pe a zecea însă cu mare plăcere, dacă­ va fi foarte bună. Văd că m-am îndepărtat­ de ce voiam să spun și mi s-ar putea răs­

Next