Luceafărul, iulie-decembrie 1965 (Anul 8, nr. 14-31)

1965-07-03 / nr. 14

ANUL viii­­ Nr. 14 (173) — 3 iulie 1965 REVISTA A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. P. R. Apară simbăta, la două saptamlni — 12 PAGINI — 1,50 lei Republica Socialistă sate, suveran, independent România este stat şi unitar. Teritoriul al oamenilor muncii de la oraşe şi sau este inalienabil şi indivizibil. (din Proiectul de Constituţie a Republicii Socialiste România.) început de iulie Momentele de efervescenţă, care stimulează pu­ternic colectivităţile, au darul să mă îmbie la drum, la călătorii, mijloc de a-mi verifica trăirile proprii cu ale semenilor. Este ceea ce fac la debutul acestei nemaipomenite veri, cinci, pe parcursul citorva săptă­­mîni, întreaga suflare românească, avind foarte trea­ză conştiinţa propriilor cuceriri şi răspunderi, se pre­ocupă de viitor. Dintr-o călătorie te întorci cu impre­sii şi realităţi care, îndeobşte, nu depăşesc fragmen­tarul din viaţa de azi, faptul divers, cotidianul, chiar cind acestea au maximă expresivitate, se înscriu în sfera eroicului, a senzaţionalului. Dar acum, azi, aci, stau cam descumpănit în faţa carnetului de note şi n-am inimă să fac ceea ce fac de mult, adică să vă spun, bunăoară, cum s-a născut o uzină, în ce constă destinul cuiva, care sînt înţelesurile cu care se încon­joară întîmplarea­­, istorie diurnă, în care mustesc atitudinile, reacţiile, gesturile spontane şi psihologiile omului de pe stradă. Motivul e simplu şi de înţeles : recentele Documente — fie că e vorba de Directive, sau de proiectele de Statut şi Constituţie — ne oferă, înainte de toate, imaginea întregului, spunîndu-ne cu limpezime cum se naşte o ţară, Republica Socialistă România, în ce constă destinul unui popor, care-­ structura şi forţa de acţiune a acelei eroice armate pe care o vom numi de acum înainte Partidul Comu­nist Român, toate acestea dîndu-ne pe de-a întregul sentimentul istoriei, virtute aş spune logică a omului trăitor în societatea noastră, a constructorului ei. Cind eşti pus în faţa grandiosului, a imaginii com­plete, ai puternica tentaţie de a sintetiza, de a te duce direct la esenţial. M-am întrebat: care este elementul fundamental şi comun în stare să exprime în chip concentrat toate datele şi realităţile oferite spre studiu şi meditaţie de recentele documente ? Omul comunist, mi-am răspuns şi cu asta revin la re­centa şi instructiva mea călătorie de iunie, cind am revăzut oameni al căror destin este mai de mult in atenţia mea. Cine sunt ei ? Ce-i animă ? De unde vin şi încotro merg ? Ce învestitură mai deosebită au şi care sunt răspunderile pe care şi le-au asumat ? N-aş putea răspunde mai prompt, mai clar, mai exact, decit repetînd, punct cu punct, prevederile proiectului de Statut al Partidului Comunist Român, expresie concentrată a ceea ce înţelegem noi prin chipul Omului Comunist, cel mai înaintat şi mai con­ştient muncitor, ţăran, intelectual sau funcţionar din această ţară. Scrie în proiectul de Statut că în profilul acestui om se cuprinde virtutea de a munci exemplar, plin de abnegaţie, de a învăţa asiduu spre a se autoper­­fecţiona, a-şi spori pregătirea profesională, prin ne­contenita lărgire a orizontului cultural şi de preocu­pări, în memoria mea o felarul hunedorean Ştefan lipşa, eroul muncii socialiste, stăruie ca un argument şi nu mă îndoiesc că în asta rezidă şi puterea de atracţie pe care o exercită asupra mea, farmecul personal cu care se impune acest om care dezvoltă cu adevărat un cult al muncii, adică are o atitudine comunistă faţă de acest drept fundamental pe care î­l asigură societatea noastră. Scrie în proiectul de Statut că omul comunist tre­buie să se bazeze în toate acţiunile sale pe legătura cu masele, să fie exemplu de corectitudine şi condu­ită morală în familie şi societate, să ia poziţie faţă de lipsuri şi greşeli, stimulînd critica şi autocritica, îmi amintesc că am avut prilejul să vorbesc des des­pre asemenea virtuţi urmărind-o în­deaproape pe Maria Zidaru, agera preşedintă a cooperativei agri­cole de producţiei din Păuleşti. Am întîlnit-o în urmă cu cîteva zile la conferinţa organizaţiei regionale P.M.R. Maramureş unde ea a vorbit, desigur nu întîm­­plător, despre sentimentul răspunderii. Scrie în proiectul de Statut despre calitatea co­munistului de a apăra şi întări prin toate mijloacele proprietatea obştească - temelia economică a socie­tăţii socialiste. Dacă ar fi să-mi aleg un argument omenesc de la care să pornesc în atacarea, cu mij­loacele prozei, a unui subiect animat de o atare idee, m-aş gîndi negreşit la modul de a fi şi a acţio­na al lui Toma Ioan exigentul director al gospodăriei de stat din Prejmer, din apropierea Braşovului. Soa­rele existenţei acestui organizator al energiilor co­lective este, după cîte am putut să-mi dau seama, apărarea şi sporirea continuă a avuţiei de stat, ceea ce-l impune ca un destoinic conducător de unitate. Scrie în proiectul de Statut despre calitatea comu­nistului de a lupta necontenit împotriva mulţumirii de sine, aceea de a fi modest, conştient că munca lui trebuie să slujească poporul din ai cărui fiinţă se trage. Recomand oricui să stea lingă dalta meşteră a sculptorului Vida Gheza, artist al poporului şi să revină acolo ori de cîte ori va avea răgaz, pentru că modul de a fi, a trăi, a gîndi, a munci al acestui om (aş zice de rînd, după cum îi place lui să spună), îţi transmite cu putere sentimentul modestiei comuniste. Dar aceşti oameni, cunoscuţi mai apropiaţi ai mei, pe care i-am revăzut în vremea din urmă, întrunesc doar cîteva din faţetele acelui luminos poliedru de virtuţi şi calităţi, care este Chipul Omului Comunist, aşa cum apare el în proiectul de Statut al Partidului Comunist Român. Chipul lui, al acelui om, va trebui cultivat prin toate mijloacele, va trebuie sporit cu stăruinţă. Fru­museţea lui va trebui să existe în cărţi. POP­SIHION BRĂDUŢ COVALIU: TINEREŢE ( ulei) Vara fierbinte în 1947, în decembrie, cind a fost proclamata Re­publica — prima Republică din istoria zbuciumată a României — mă aflam într-un sat din Ardeal. Era in preajma Anului Nou, 1948, după­ Crăciun, la cî­teva zile. Şi vremea era urîtă şi incertă. Nu era nici cald şi nici frig. Şi nici iarna nu era iarnă. Fulgura molatic, lăptos, ceţos.­ Uliţele erau pline de apă şi de tină. Iar oamenii nu erau nici veseli şi nici trişti. Stăteau şi se uitau, cei mai mulţi. S-au adu­nat la şcoli, în curte­ şi pe coridoare, au ascultat comunicatul oficial, apoi au plecat, comentîndu-1 în iel­ și­ chip. Unii spuneau că­ n-ar fi trebuit să i se deie nimica regelui, cind plecase. Nici trenul și nici bani de drum și de tutun, fiindcă nu muncise nicio­dată, fiindcă fusese­ un parazit,, un venetic, prăsilă străină. . . La cîteva luni după asta, ascultam într-o fabrică, înainte de începerea lucrului, dimineaţa. Imnul Re­publicii, prinţul imn. Iarna se dusese, dar înfrigura­rea grijilor încă nu se dusese. Mai erau destule de făcut şi la fabrică, hale care trebuiau reparate, maşini care trebuiau puse în funcţiune, şi oameni care trebuiau chemaţi la muncă.­ Dincolo, în sat, oamenii trăiau într-un anumit fel, cum se obişnui­seră. Primiseră pămînt de la reforma agrară, — de la reforma iniţiată şi înfăptuită de Partidul comu­niştilor — erau mai slobozi la vorbă, discutau po­litică şi făceau politică, dar mai trăiau încă aşa cum se învăţaseră de mici, unii mai bine, alţii mai rău, după starea fiecăruia, nu după vrednicie. Aici, la fabrică, erau alte greutăţi şi alte probleme, le­gate de aprovizionare, de refacerea uzinei şi de punerea ei în funcţiune, în întregime şi pentru fo­losul ţării. Se muncea intens, însă, şi într-un loc şi într-altul. Peste tot se muncea intens, nn toată Ro­mânia. Partidul chemase oamenii la luptă deschi­să, încă­ din august — luna de răscruce—iar acum îi chema, la muncă, la o muncă nouă şi de durată, grea dar eroică. Nu sînt nici douăzeci­ de ani de atunci, din de­cembrie 1947, şi iată că Republica a devenit alta, a crescut şi s-a întărit,,­e-im­indru şi înfloritoare, ochii îi sînt limpezi, faţa senină şi zîmbitoare, frun­tea îi este încărcată de lumină şi de ,încredere, iar braţele sale muncite şi arămite de soarele cerului nostru românesc îi sînt grele de bogăţii,,­­de holde şi de.grîne, de izbînzi şi de. împliniri. Proiectul de­ Constituţie,­publicat­ de curînd în­ presă­— cu recomandarea, mai mult decît semni­ficativă, de a fi discutat şi,­ dezbătut, de toţi oame­nii­ muncii — consfinţeşte aceste creşteri, aceste­­ izbînzi, aceste împliniri. „Republica­ Socialistă România, se spune în art. 1­ din Proiectul de Constituţie, este stat al oameni­­­­lor muncii de­ la oraşe şi­ sate, suveran, indepen­dent şi unitari Teritoriul său este inalienabil şi in­divizibil“. Puterea, se arată mai­ departe în Proiect, aparţi­ne poporului. ■ Partidul­ este forţa conducătoare în Republică, exploatarea omului de către om a fost lichidată pentru totdeauna, iar munca a devenit o indatorire de onoare, o mîndrie, domeniul cel mai sigur al tuturor împlinirilor, al celor mai substan­ţiale victorii. Acestea sînt doar cîteva­­ din preve­derile Proiectului de Constituţie, lege nouă a noii noastre Românii, a cărei apariţie a fost aşteptată cu nerăbdare, a cărei lectură s-a făcut pe nerăsuflate. Citind Proiectul de Constituţie, articol cu articol, ai senzaţia acută şi de neînlăturat, că urci din treaptă în treaptă un pisc luminos, înălţat şi con­turat în mijlocul acestei veri dense şi fierbinţi, grea de ploi şi de căldură, plină de freamăt.­­ Acesta-i piscul victoriilor noastre. Politica dusă de Partie­, de industrializare şi e­­lectrificare a ţării, de transformare a agriculturii şi de educare a oamenilor muncii într-un spirit nou, — a dat roade, infinit de multe, imposibil de rezumat în cîteva cuvinte, ori­cit ar fi ele de înaripate şî de calde. Fabrica de care am amintit este de patru ori mai mare acum, produce intens, lucrează pen­tru nevoile interne şi pentru export. Altele, de o seamă c cu­ea, trecute şi ele prin moara bombarda­mentelor, au cunoscut aceleaşi schimbări, aceleaşi intensificări, de flux tehnologic şi creator, iar alte fabrici, noi şi luminoase, au completat şi comple­tează­­în continuu peisajul nou al României noi. Satul,­­pe de altă parte, a lăsat in urmă, pentru totdeauna, risipirea individualistă, mărunţirea e­­forturilor sale străvechi, muncind în comun în pre­zent, pentru a smulge pămîntului — martor şi lea­găn ătîtor frămîntări şi zbateri — roade din ce în ce mai multe. Economia întregii ţări este unitară şi armonioasă acum, cum n-a fost niciodată, iar oa­menii­ muncii sînt mai strînşi şi mai uniţi în jurul Partidului decît oricind. Un întreg popor, — de muncitori şi de ţărani, de ingineri şi de zidari, de oameni ai condeiului şi ai muncii cu ideea — de­săvârşeşte, construcţia noii ţări şi a noii noastre o­­rînduiri, privind cu încredere viitorul, pătrunzînd cu îndrăzneală în el,­cu îndrăzneala visătorului care ştie că visul său va deveni realitate, ca mîine. In vara aceasta fierbinte și densă se pîrguiesc bucuriile și visurile noastre, ale tuturor, cum se pirguiesc poamele în luna lui august, — luna de răscruce, ION LĂNCRĂNJAN CONSTANŢA BUZEA LAUDĂ ROMÂNIEI SOCIALISTE De la naşterea privirii, şi-a auzului, şi-a ir­im­ii, De cind faţa mea formase primul cer in jurul ei, De la gustul dimineţii, şi al frunzei, şi al plinii, De la prima aventură in natură şi-n idei, E ceva ce ne sfîrşeşte in a spumega pe ape, ■ In a birui in fructe, in a rătăci pe sus, Mi-a rămas în trup atitatară cit aveam sub pleoape De la prima izbitură a luminii în auz. De eroi ne e pămintul, cu eroi privirea simte. Dincolo de mine însămi reprezint acest pămînt, Cu o flamură de sînge urmărită de cuvinte Să mi se adune trupul într-un gînd în care sînt. Laud pentru totdeauna patima de înnoire, Zidurile-nturnurate ale noilor clădiri, Laud veri intimidate de un greu pămînt de fire, Coacerea de cîmp, polenul vegetalelor iubiri. Şi cind vine viitorul şi egal în noi există De coloana lui de lume leg un cîntec de noroc, Luminat pămînt eroic, patrie socialistă, Românie, timp de aur, spaţiu cu cetăţi de foc, Astfel trupurile noastre ce prin naştere ni-s­­ date Şi în viaţă sint hrănite de pămînt necontenit, Sînt acele părţi de ţară şi de suveranitate Date-n grija celor care de la timp le-au cucerit. ALEXANDRU IONESCU CONGRESUL IV Două braţe vînjoase cu cicatrice de baionetă, ciocan sau seceră înconjoară puternic 3115 km, plus alţi 245 — ţărmul mării. Ca într-o fortăreaţă, cuprind fabrici, hidrocentrale, cîmpii, oraşe şi şcoli, păsări, ape, iepuraşi şi copii. Două braţe vînjoase adună şi împrăştie norii, apropie soarele şi ploaia şi nu deschid palmele decit prietenilor. Din patru în patru ani două braţe vînjoase străjuiesc o frunte înaltă şi după un sfat de cîteva zile în perimetrul celor 3115 km, plus alţi 245 — ţărmul mării, oamenii zîmbesc fericiţi mai mult ca oricînd.­ ­

Next