Luceafărul, iulie-decembrie 1966 (Anul 9, nr. 27-53)

1966-07-02 / nr. 27

4 1966 -1970 o nouă etapă de progres şi prosperitate între evenimentele fiecărei săptămîni, de care opinia publică ia act cu interes şi însufleţire, sunt tot mai numeroase cele care, prin semnificaţia lor, aruncă o lumină vie nu numai asupra actualităţii imediate ci mult mai departe, spre orizontul unde se naşte neîntrerupt viitorul in adevăratele sale sensuri istorice. Am fost martori, în zilele din urmă, la actul de naştere şi consfinţire a planului dezvoltării construcţiei socialiste în România, pe următorii 5 ani. Petrecută în forul de răspundere al comuniştilor şi în marele Sfat al Ţării, asemenea geneză — de ţeluri, procente şi hotărîri — adună laolaltă, fără îndoială, într-un puternic nucleu creator, totalitatea talentelor şi energiilor acestui popor, demonstrînd pregnant puterea mirifică a socialismului, a societăţii noastre care trăieşte astăzi, între Maramureş şi Dunăre, o neîntreruptă ascensiune. Dezbătut în Comitetul Central al partidului şi supus aprobării deputaţilor la recenta sesiune a Marii Adunări Naţionale, planul de dezvoltare pe anii 1966—1970, sintetizînd principalele idei şi fapte ale politicii partidului comunist în etapa actuală, reprezintă o conturare şi mai precisă, o concretizare a însemnatelor obiective stabilite de Congresul al IX-lea, în vederea ridicării pe o treaptă superioară a construcţiei noii societăţi, în vederea progresului tehnico-material, in vederea propăşirii multilaterale a naţiunii socialiste. Luînd act de coordonatele pe care le fixează noul plan cincinal de dezvol­tare, intuim, decantată în el, o uriaşă şi limpede raţiune colectivă, temeiurile reale ale unor fapte de-a dreptul impresionante. In cuvintele secretarului general al partidului, la recenta plenară, în cuvîntul celorlalţi conducători de partid şi aleşi ai poporului, recu­noaştem întocmai gîndurile noastre, adeziunea noastră intimă, satisfacţia şi mîndria de a ne afla umăr lingă umăr, inimă lungă inimă, într-o nouă etapă istorică, ce ne mobi­lizează de pe acum întreaga putere de muncă şi dăruire. Măreţei ascensiuni sub zodia socialismului şi a comunismului, poporul român i-a dedicat şi îi dedică neîntrerupt, tot ce are mai viguros, mai nobil, mai generos — forţa sa fizică, întreaga sa spiritualitate contemporană. Planurile noastre economice repre­zintă deopotrivă poeme ale devenirilor umane neîntrerupte, ale accesului plenitudinal la cultură şi civilizaţie, ale fructificării bogatelor tradiţii de talent, gindire şi iubire de fără ale înaintaşilor. între Directivele Congresului al IX-lea al partidului şi actualul plan cincinal, pe acelaşi statornic fir călăuzitor, au prins viaţă şi temeinicie planuri şi hotărîri profund chibzuite. înfăptuirea­ lor va însemna neîndoelnic încă un pas hotărît spre felul nostru final, spre societatea comunistă de miine. Născute din aprofundarea ştiinţifică a resur­selor societăţii şi a capacităţilor ei evolutive, prevederile cincinalului reprezintă opera armonioasă a unui iscusit şi încercat arhitect social, o natură durabilă a prosperităţii economice, a independenţei şi suveranităţii noastre, a aportului la prestigiul şi dezvol­tarea socialismului în lume. Regăsim, sintetizate şi coordonate cu măiestrie, în noul document al ctitoriilor socia­lismului, ideile fundamentale care au călăuzit opera de creaţie a partidului nostru. Urmarea consecventă a industrializării socialiste constituie temeiul de neclintit al prospe­rităţii economice şi sociale multilaterale a tuturor regiunilor, a ţării întregi. Noul plan cincinal, emanaţie a gîndirii întregului popor, a încercatului nostru partid, capătă prin aceasta o deosebită forţă şi trăinicie. E un plan realist, al puterii noastre de realizare, al experienţei dobîndite în soluţionarea problemelor economice specifice României de azi. Coordonarea şi dezvoltarea planică sunt chemate astfel a înlătura lipsuri, a opera reconsiderări, a fixa cu mai multă precizie circuitul de valori materiale şi forţă de muncă angrenate în procesul vieţii contemporane. Pâstrîndu-şi o anume mobilitate şi receptivitate, planul — ca lege — e în acelaşi timp o realitate dinamică, moment alfa al unor profunde procese evolutive. Planul cincinal găseşte economia noastră organizată cu o chibzuinţă sporită, aptă a îngădui creşteri şi asumări de sarcini simţitor sporite faţă de ceea ce schiţau Direc­tivele din iulie trecut. Nu prea îndepărtatele consfătuiri pe ţară, ale lucrătorilor din construcţii, din coment, din industria constructoare de maşini, şi în special asemenea evenimente importante ca înfiinţarea Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, reprezintă tot atitea puternice preludii, aporturi de prim rang la concentrarea eforturilor în vederea înfăptuirii Direc­tivelor Congresului al IX-lea. E în această continuă creştere, dovada de netăgăduit a vitalităţii economiei noastre, a resurselor generoase ale societăţii, pe care experienţa şi raţiunea partidului le pune astăzi, continuu, pe deplin, în valoare. Luăm astfel cunoştinţă, cu însufleţire, că ritmul intens­­de dezvoltare industrială a ţării în perioada 1966—1970, se va manifesta în creşterea producţiei industriale cu 73 la sută — cu 8 procente mai mult decit prevedeau Directivele — ceea ce corespunde unui ritm mediu anual de peste 11,6 la sută. Un procent de 65 la sută, la creşterea producţiei bunurilor de consum, e în măsură a da indicii asupra creşterii nivelului de trai, la care va contribui totodată sporirea producţiei agricole cu 26—32 la sută faţă de media realizată în anii 1961—1965 (adică 6—72 procente mai mult decit sporul prevăzut la Congresul al IX-lea]. • E limpede pentru noi că aceste planuri de viitor vor cere eforturi mari din partea întregului popor, pentru asigurarea dezvoltării în ritm susţinut a economiei, pentru întă­rirea bazei tehnico-materiale a socialismului. în asta stă de fapt tăria noastră, forţa de a consolida o societate care asigură mersul înainte al economiei, ştiinţei şi culturii, ridicarea gradului de civilizaţie a vieţii poporului, înflorirea întregii naţiuni. „Generaţiile de mîine — sublinia secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la plenara din iunie a Comitetului Central — vor putea spune cu recunoştinţă : înaintaşii noştri au făcut totul pentru a asigura poporului o viaţă îmbelşugată şi fericită, au făurit o ţară liberă, independentă şi prosperă". L' - " Cînd în forurile de răspundere ale partidului şi ale ţării se discută profilul­ activi­tăţii creatoare a poporului român în următorii 5 ani, nu poţi să nu simţi, că toate pre­vederile acestor planuri reprezintă deja o forţă reală. Ele se materializează vertiginos sub ochii noştri, cuprinzîndu-ne cu insistenţă propriul strop de energie în marele flux al creaţiei socialiste. Fie că e vorba de îndeplinirea exemplară a planului de investiţii, de creşterea eficienţei economice, de organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, de dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi pregătirea cadrelor, chemarea ce ni se adresează nouă tuturor, şi fiecăruia dintre noi, este însăşi chemarea istoriei, a viitorului luminos al patriei care — spre a se realiza — are nevoie de talentul, de pasiunea şi puterea de muncă a fiecărui om trăitor pe aceste pămînturi. Strîns unit în jurul partidului său comunist, poporul român începe traducerea în viaţă a noilor obiective economice şi sociale cu bărbăţie şi­ răspundere, cu certitudinea că tot ce înfăptuieşte astfel este în folosul său, întru progresul şi prosperitatea patriei milenare. MIHAI NEGUIESCU EMIL GIURGIUCA călătoria din iunie Cozia, Padeşul, Oltul, Sfatul cu munţii, Intilnirea cu vetrele, Fintîna în care am fost aruncat, Tîmpla bărbaţilor luminind pămintul, Sămînţa cetăţilor ce-au răsărit Şi-a celor ce au să răsară, Toate-mi erau cunoscute. Nouă-mi era doar privirea curată ca lacrima Păzită de­ o mie de ani Pretutindeni în ţară. copacul Tare-i de aer şi deschis Copacul meu de aburi scris Că orice umbră trecătoare II surpă-n el ca-ntr-o uitare. Din nevăzut cînd iar îl sui, Cîţi ochi privesc din trunchiul lui ! Intens albastrele priviri Sînt foşnete de-aripi subţiri Şi-ţi fură chipul ca-n oglinzi. Dar ştii că, braţul cînd întinzi, Ce vrei s-ajungi, să nu-ţi mai scape, Eşti tu-n acest copac de ape, De aer toată şi părere De înălţare şi cădere? Cuvintele noastre Sînt albe ca pietrele riului Spălate de vremea din ţară, Sub care pe rînd ne-am făcut Casele, luptele, nunţile, Şi tuturor nume le-am dat. In toate-i o zare de drum început Și încă neterminat. / 1— ritm şi confruntare în acest anotimp al­ împlinirii, fie că străbatem distanţe mici, fie dru­murile care cu razele lor vii ating orizontul ţării, ne întîmpină geome­tria edificiilor noi, arcul sonor al şantierelor,­ foşnetul ierbii cu spic. Retina înregistrează şi gîndul împru­mută spontan dinamica faptului de viaţă, generos pînă la abundenţă cu cei înzestraţi să-i desluşească sem­nificaţia şi să-i asigure permanenţa în literatură. „Omul sfinţeşte locul“ e proverbul care acum acoperă cu adevărul lui toate suprafeţele de activitate. Ori­unde simţim prezentă conştiinţa parti­cipării la ceea ce de cîtva timp, în anii construcţiei socialiste, a căpătat denumirea cu largă circulaţie de­­ „miracol românesc“. Peisajul săgetat altădată de lupte, ca apele, cîmpiile şi munţii­ să rămînă în fruntariile lui cu armonia care ţine de istoria ţării noastre, a devenit azi un cadru sim­bolic al muncii libere şi al­ iniţiative­lor înţelepte. în expunerea la aduna­rea festivă organizată cu prilejul aniversării, a 45­ de ani de la crearea Partidului Comunist Român, tovară­şul Nicolae Ceauşescu spunea : „Re­voluţia socialistă, construcţia noii orîn­­duiri sociale descătuşează toate ener­giile creatoare ale poporului, consti­ - tuie în viaţa fiecărei ţări o etapă de redeşteptare naţională, de afirmare viguroasă a sentimentelor patriotice ale maselor largi. Lozinca înfloririi multilaterale a patriei socialiste, for­mulată de Partidul Comunist, mobili­zează forţele oamenilor muncii, constituie un factor de seamă al mer­sului înainte­ al poporului“. Scriitorul şi artistul”în­­ genere ne apar ca receptacole fine, ’deosebit de sensibile la tot cee­ ci,ce se leagă ne­­mijlocit de transformările social-po­­litice, economice­­şi spirituale­ din­­ju- , rul lor.­Decantarea­ subtilă a faptelor şi alegerea ineditului o constituie, vo­­luptatea mistuitoare care se confundă­­ cu însuşi actul creaţiei. Răsplata acestui efort nu poate fi mai mare decît aceea ca opera încheiată să-şi menţină vitalitatea, statornicindu-se în conştiinţa publicului, a generaţiilor succesive. Literatura noastră contemporană refuză planşele de „anatomie mo­rală“ cum îşi numea romanele un psiholog din secolul trecut şi în egală măsură imitarea unor modele străine mai aprope de noi în timp. Cred că tocmai cunoaşterea adîncă a celor din urmă se încheie fertil cu senti­mentul ■ întreg de admiraţie lucidă, lăsînd liberă totodată puterea­­ de afirmare a talentului propriu. Aşa se explică de ce asistăm la o adevărată înflorire a diverse stiluri în poezia şi proza contemporană care continuă tradiţii de răsunet universal.­Roma­nul cu structură clasică­­ apare paralel , cu cel analitic, cu cel al investigaţiei minuţioase aşa­dar, romanul de evocare istorică nu stînjeneşte dezvoltarea romanului de atmosferă, schiţa lirică stă alături de relatarea nudă a unei întîmplări , meditaţia filigranată, poemul amplu cu elemente epice, cantilena, poemul construit pe vibraţia unei idei im­primă noutate şi diversitate în zona poeziei contemporane. Alungarea aproape totală a schematismului şi a corolarului său ilustrativismul a făcut să apară o proză a implicaţiilor adînci, rolul observaţiei l­atente şi expresia unor flfra fiinţe artistice orientate spre coleocitatea proble­melor şi tipurilor umane. O confrun­tare între literatură şi viaţă s-ar în­cheia astăzi cu rezultate îmbucură­toare, clişeul comod al compunerii didactice avînd din ce în ce­ mai puţin condeie devotate. Dar nu e mai puţin adevărat că acestui tip anacronic de literatură încearcă să-i ia locul bru­­ionul literar,­ exerciţiul sub semnul gratuităţii şi mărturie în acelaşi timp a îndepărtării de la ceea ce consti­tuie dimensiunea majoră a vieţii noas­tre spirituale. Lecturile grăbite şi fragmentare pot înşela şi duc firesc la mimetism. In cazul acesta nu mai poate fi vorba de stil propriu origi­nal, fiindcă aşa cum se ştie stilul se constituie din întrepătrunderea ex­presiei cu conţinutul, împrumutarea uneia sau alteie din componente, cu orcstă dexteritate, poate cel mult ne­dumeri,interesa doar un moment, dar nu de convinge­ pînă la urmă, şi sco­pul­­ real, accesibilitatea largă, rărmîne o simp­lă convenţie. Toţi scriitorii­ noştri ştiu că actul creaţiei­­ imp­lică­ nobila răspundere faţă de idealurile poporului care aşteaptă să răzbată în literatură cu toată intensitatea ritmul dinamic al muncii, chipul oamenilor animaţi zi de zi în sfera, preocupărilor lor de aspiraţii înalte. Faptul în aparenţă banal, cotidian poate căpăta şi el sensuri şi nuanţe de durată atunci cînd talentul îl surprinde în esenţa sa umană. Realitatea societăţii noastre oferă însă aspecte complexe pentru ca fiecare scriitor, potrivit structurii sale să aleagă ceea ce exprimă, cu adevărat noul, specificul climatului ţării noastre în care se dezvoltă cu neîntrerupt avînt construcţia socialistă. Experimentul facil chiar dacă seduce nu poate suplini talentul autentic, viguros, prin natura sa ostil formule­lor desuete în oricare gen, poezie, proză, dramaturgie. Criticului îi re­vine în primul rînd datoria să dis­­cearnă artificiul de ceea ce este au­tentic, pledînd cu pasiune pentru pro­movarea în literatură a faptului con­temporan şi a celui care se leagă de trecutul de luptă milenară a poporu­lui nostru. în aceeași măsură edito­rul trebuie să fie un spirit obiectiv, un ferment cultural care prin gust şi pricepere să cîştige stima scri­itorului, şi încrederea în eventualele sugestii literare pornind de la anu­mite teme şi probleme fundamentale. Trimiterea la tipar a unei cărţi cu adevărat valoroase într-un ritm cît mai viu şi în tiraje cît mai mari constituie mai mult ca ori­­cind preocuparea editorului, care se consideră învestit cu privilegiul de a fi cel dintîi cititor al cărţilor de lite­ratură contemplană şi de a le încre­dinţa apoi publicului. Exigenţa sporită faţă de calitatea operelor artistice duce în mod firesc la o confruntare atentă a lor cu ade­vărul vieţii şi nu poate "însoţi sufragii admirative decît acel roman sau acea poezie în care vibrează pulsul epocii noastre sau în care imaginea trecu­tului relevă forţa evocării, darul re­constituirii realiste. Recent, în cuvîn­tul de închidere la Plenara C.C. al P.C.R. din 27—28 iunie 1966, tovară­şul Nicolae Ceauşescu a spus : „Obiectivele stabilite de Congresul al IX-lea al Partidului, sarcinile planului cincin­al, constituie programul dezvol­tării întregii vieţi sociale din patria noastr­ă­,al întăririi şi înfloririi multi­laterale a orînduirii noastre socia­liste. Dezvoltînd economia şi cultura, asigurînd­ ca patria noastră să fie mai puternică, mai bogată, poporul ro­mân îşi “aduce contribuţia la întări­rea sistemului socialist mondial“. De la Tudor Arghezi la debutantul cu emoţia primei cărţi tipărite, toţi scriitorii noştri simt ca pe o rară şi nobilă îndatorire să-şi aducă aportul la o literatură care să fie mărturia vieţii prospere din ţara noastră, a luptei întregului popor pentru înde­plinirea cu devotament a sarcinilor trasate de partid. LIVIU DĂUN

Next