Luceafărul, ianuarie-iunie 1969 (Anul 12, nr. 1-26)

1969-01-04 / nr. 1

* V ♦ e f Calendar perpetua Atunci cînd, în fibrele cele mai intime ale conştiinţei noastre, ne vedem, sau ne dorim numai, eterni, ce ne poate spune bă­taia­­solemnă a urnei pendule ca ne desparte clipa? Poate oare sunetul împărţi în două timpul? Poate oare secunda să ne smulgă de la gîndul înalt al veşniciei noastre ? Ne simţim atît de legaţi de anul­ar­e ne-a părăsit şi privim cu atîta hotărire timpul ce ne stă înainte, incit prima bătaie de inimă cu care am intrat în 1969 ,o pot asemui cu un viaduct zvelt ce uneşte ma­lurile înalte ale aceleiaşi realităţi sufle­teşti ,ale aceleiaşi dorinţe ,neabăt­ute pen­tru frumos şi adevăr, ale aceleiaşi­ dragoste faţă de pământul care ne-a zămislit, faţă de acel Aici şi acel Acum care se păstrea­ză. Convingerea în «durata unui cer adevă­rat şi frumos, care nu se poate opri nici­odată pe ceea ce e menit pieirii, e de «nez­druncinat. Pentru că locul în care sîntem este însăşi fiinţa noastră şi timpul din care ne tragem nu ne va păr­ăsi «niciodată. Este în însăşi esenţa gîndirii umane să se refere la ceva existent şi «nu la nimic. In cuprinsul ei, eternul prezent «devine posibil. Dacă există spaţiu între secunde,­­poezia poate fi magnetul care leagă o clipă de alta. Gravitaţia ce coagulează atomii vre­mii interioare, concentrîndu-i intr-un sin­gur fascicol dens care se cheamă «aspiraţie ■ sau neîmpăcare sau dor. Pentru poezie fie­care lucru este totul şi vine din tot. Şi fie­care secundă este însăşi eternitatea. Valoarea cărţilor apărute anul trecut constituie o realitate angajantă. Ele ne a­­parţin pentru că le-am dat viaţă. Dar în aceeaşi măsură şi noi, cei ce le-am scris le aparţinem. Suntem­ determinaţi de ele. Aparţinem destinului lor literar, drumului lor în conştiinţa cititorilor. A rememora titluri ca Laus Ptolemaei, îngerul a stri­gat, Şatra, Animale bolnave, Intrusul, In­terval, Tinereţea lui Don Quijote şi altele, înseamnă a înţelege procesul de creştere şi extensiune­­a resurselor scriitoriceşti din România anului 1968. Înseamnă în «acelaşi timp, a medita «asupra cărţilor viitoare, a medita asupra perspectivelor pe care dru­mul literaturii noastre îl înscrie în timp. Prin poezie şi «peste poezie, prin metaforă şi dincolo «de ea, sufletul întrezăreşte va­lorile de dincolo de cuvînt, valorile unor existenţe închinate idealurilor poporului nostru. Timpul trăieşte prin noi înşine, prin sensul profund al realităţii noastre ca spirit, prin comuniunea noastră, cu fiecare din clipele lui. A concepe vremea ca un «spaţiu care poate fi parcurs în toate sensurile, în care ne-am putea instala definitiv, sau în care ne-am putea mişca schimbînd vitezele ca într-un automobil rulînd pe asfaltul ani­lor, în ritmul unei alte algebre temporale, iată o fascinaţie veche şi mereu trează a omului. Fizicienii ne-au lăsat să înţelegem că timpul nu înseamnă Inflexibilul pur, ne-au demonstrat elasticitatea lui, ne-au arătat cum gerul vitezei îl poate grăbi sau încetini .Strigătul cu care Faust implora clipa, pare să-şi atingă ţinta. Pînă atunci visăm şi visele noastre vor fi, desigur, an de an şi clipă de clipă mai aproape de ele însele decît oricînd. In această perspectivă şi meritul literaturii, al acestor cărţi de no­bilă energie artistică şi umană care au a­­părut în anul 1968 în România, nu va fi deloc un merit trecător. Dimpotrivă. Cezar BALTAG REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA T Final de an literar Vor mai apare, poate, cărţi în acest început de an nou care să aparţină, editorial vorbind, anului literar 1968. Dar datele esenţiale ale anului literar 1968 — bogat şi „compact“ ca valoare în poezie, proză, critică — sunt pe deplin stabilite şi evidente, aşa cum au arătat şi nume­roasele discuţii şi confruntări de opinii critice din reviste. încă de la dezbaterile Adunării Generale a Scriitorilor din noiembrie, se sublinia, pe bună dreptate, că anul literar 1968, se deosebeşte net prin succese de anii anteriori — şi trebuie remarcat că acest an literar substanţial poate fi socotit elocvent şi în ceea ce priveşte restabilirea în datele ei fundamentale, a legăturii de continuitate dintre valorile patrimoniului istoriei noastre culturale şi perspectivele necesare ale valorilor literar­­artistice actuale. Ne apar deci, tot mai puţin posibile punctele de vedere eronate în aprecierea moştenirii literare, ca şi a fenon­e­­nului literar actual în ceea ce are el valoros ca realităţi şi posi­bilitate în creaţia artistică şi în climatul literar. Fapt semnificativ, Adu­narea Generală a Scriitorilor din noiembrie, a aşezat cu seriozitate dezbaterile de breaslă pe problemele principale de creaţie şi de viaţă literară. Rezultatele acestei adunări sunt interesante de privit chiar în ceea ce priveşte „reprezentanţa“ de breaslă, aleasă pentru viitoarele im­pulsuri ale vieţii literare, şi, trecînd peste singularele „omisiuni“ pe care cineva le poate reproşa „votului“, se poate spune că talentul, valoarea, seriozitatea profesională, consecvenţa muncii artistice se află pe prim plan în vederile breslei noastre atunci cînd este chemată în întregimea ei să-şi spună cuvîntul. Se mai poate spune că anul literar 1968, cîşti­­gurile sale mari în creaţie, în climat şi în perspective, aduc dovada că scriitorii au luat cunoştinţă de ei înşişi ca valoare a unităţii profesio­nale, o unitate puternică în manifestările ei cînd responsabilităţile fun­damentale le stau în primul rînd în faţă, fapt determinant pentru o au­tentică înţelegere a seriosului rol social care le revine. Frecvenţa discu­ţiilor literare care au avut loc după Adunarea Generală a Scriitorilor în principalele reviste ale breslei noastre, dezbaterile mai de amploare asupra cărţilor anului, asupra fenomenului literar, în datele de sinteză, invită ca acest spirit robust şi generos al Adunării de breaslă să fie onorat­­­ pe mai departe, cu mai multă vigoare şi cu noi contribuţii. Deşi au fost opinii care pun în faţă romanul, considerînd anul 1968 că an al romanului, urmare a apariţiei simultane a cîtorva remarcabile romane, asta se face mai ales din intenţia stimulatorie la care critica nu va renunţa niciodată. Anul literar 1968 se arată a fi fost un an fără mari inegalităţi între poezie, proză, critică. Dramaturgia a marcat şi ea o ieşire în prim plan, deşi nu e ajutată încă suficient să promoveze consecvent şi eficient piesa de teatru românească de valoare. A situa romanul printre marile succese, nu înseamnă deloc că poezia a cedat pasul. 1968 a fost remarcabil pentru poezie. Aproape nu a fost nume notoriu al poeziei româneşti de azi care să nu fi fost prezent în vitrinele librăriilor cu un nou volum, de obicei cu nimic inferior celor precedente. Colecţia „Albatros“ a scos şi ea pe piaţă antologii de poezie, semnificative, făcînd cîteva retrospective demne de toată atenţia. Critica nu şi-a făcut însă integral datoria, de a discuta aceste volume de poezie şi de a clarifica mai mult decît în alţi ani peisajul poetic contem­poran. Apariţiile anului ’68 au risipit cîteva nesiguranţe şi au indicat pe creatorii de poezie de prim plan, ca şi pe cei ce n-au putut ţine pasul. Proza e evident într-un progres care, nu încape îndoială, nu este ultimul ei cuvînt. Apetenţa pentru roman dovedeşte că prozatorii au înţeles să-şi ia în serios rostul, căci proza de mică întindere nu înseamnă decît rareori proză mare. Un şir de cîteva romane dintre care unele ne-au amintit realizările romanului dinainte de război este cel mai însemnat aport al prozei. Cu atît mai îmbucurător, cu cit el se dato­­reşte în egală măsură nu numai numelor consacrate ale romanului, ci unor noi veniţi în domeniul acestei dificile specii. îmbucurător este felul neezitant în care autorii acestor romane se apropie de problemele omului contemporan, gest dacă nu inedit, realizat însă de astă dată, dintr-o perspectivă mai generoasă, mai exactă. Proză, ca şi poezie, se scrie multă, şi n-au lipsit nici aici numele cu care vizitatorii oricărei libră­rii au fost deprinşi anual, fie că se aflau în faţa unor cărţi noi, fie în faţa unor reeditări. Mult comentarii debutanţi de acum 3—4 ani se află, acum, în 1968, aproape toţi la a doua carte, şi este interesant de urmărit rezultatele acestei de-a doua confruntări a lor cu publicul. Le dorim confirmarea. Trecerea în revistă, aşa rezumativă cum este, nu se poate face, fără a aminti un alt şir de debuturi în proză, de la care cîţiva comentatori speră foarte mult. Nivelul general al debuturilor în proză este de cali­tate, dar excepţiile, adică marile promisiuni, sînt mai greu depistabile. Cînd se discută despre critică, se au în vedere mai ales volumele, nu şi contribuţiile din reviste. Mai vie decît alte dăţi, critica şi mai ales cronica literară a revistelor, se mulţumeşte totuşi să facă doar o primă operaţie de selecţie a literaturii apărute, fără a duce lucrurile mai de­parte, pînă la necesarele sinteze. Comentariile la ceea ce putem numi literatura română clasică, sînt încă sărace şi nerelevante. Prin volumele apărute critica nu mai are anul acesta strălucitoarea abundenţă de anul trecut, dar îşi păstrează ţinuta­ îngrijorătoare absenţa lucrărilor de estetică a cărei cauză o vom dis­cuta cu alt prilej, pentru că situaţia acestui domeniu merită o atenţie specială. Reeditările, nelacunare din clasici şi autori dintre cele două războaie, se pare că au început să preocupe şi editurile. Ar trebui să amintim şi aici traducerile din literatura străină, mai prompte şi mai aproape de fenomenul literar actual, totuşi încă în urma lui, ca şi o circulaţie a ideilor vie în comentariul la cartea românească sau străină. Chiar într-o sumară apreciere, trebuie spus că anul literar 1968 merită să stea încă în atenţia revistelor a dezbaterilor critice. Mai ales că avem în faţă şi evenimentul premiilor literare. LUCEAFĂRUL DIN ARHITECTURA SECOLULUI XX Arh. P. L. Nervi : Holul salonului de automobile — Milano In acest număr ANUL LITERAR 1968 Opinii despre proză și poezie CRONICA FANTEZISTĂ de MARIN SORESCU Versuri de ION GHEORGHE și DOINA SĂLĂJAN ♦ \ ANUL XI Nr. 1 (349) Sîmbătă, 4 ianuarie 1969 8 pagini — 1 leu / T

Next