Luceafărul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 14, nr. 1-26)
1971-01-02 / nr. 1
I Nr. 1 (453) Sîmbătă 2 ianuarie LUCEAFĂRUL DUREAZĂ CITITORILOR ŞI COLABORATORILOR SĂI „LA MULŢI ANI“ IN PAGINILE 4 — 5 Revelion scriitoricesc imaginar umor şi omagiu — de Nicolae Tăutu Anul XIV 1971 8 pagini 1 leuLuceafărul Suprammal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Realism modern şi povestire de Nicolae Planolescu „fastele" de Tudor (icorfie ) Hamlet regizeaze de marin sorescu Desen de MIHU VULCANESCU Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Republica Sărbătorim aniversarea Republicii sub semnul realizărilor remarcabile ale anului 1970 în domenii fundamentale de muncă şi de creaţie ale patriei noastre socialiste Sărbătorim înfăptuiri şi rezultate care ne vor face să păşim încrezători şi cu forţe sporite pragul noului an. Anul 1970 nu ne-a ferit de grele încercări, dramaticele zile şi nopţi ale inundaţiilor distrugătoare vor stărui mult timp in amintirea noastră. Dar ceea ce va stărui ca un imbold şi ca o mare învăţătură este solidaritatea de nezdruncinat a poporului nostru în jurul Partidului, abnegaţia şi eroismul oamenilor de pe întreg cuprinsul patriei care au ştiut să învingă în încleştarea cu forţele naturii, să pornească rapid la reconstrucţie, să continuie şi să ducă la capăt îndrăzneţele obiective pe care le aveau de înfăptuit. Dealungul lunilor noiembrie şi decembrie, rind pe rînd, întreprinderile, judeţele şi-au anunţat îndeplinirea înainte de termen a planurilor lor de muncă şi de creaţie. Construcţii importante pentru dezvoltarea industriei şi economiei, pentru viaţa civilizată a cetăţenilor, au fost împlinite in anul 1970. Impunătoarele construcţii hidro-energetice de la Porţile de Fier, noul pod de peste Dunăre, numeroase alte înfăptuiri de prim ordin din sistemul industrial şi economic al ţării pot sta mărturie ca dovezi ale hărniciei, ca şi ale devotamentului şi încrederii puternice a poporului nostru în rosturile socialiste ale patriei pentru care muncim şi trăim. Bogat în evenimente şi în roade, dar plin de zbucium, anul 1970 a constituit un examen greu de înţelesuri privind măsura cu care suntem datori să ne dăruim patriei noastre, momentelor ei de încercări şi de izbînzi, prezentului şi viitorului ei de construcţie, de dezvoltare, de civilizaţie şi cultură. Ca scriitori şi oameni de carte, mereu alături de frumoasele credinţe şi idealuri ale poporului nostru demn, îndrăzneţ, nobil in munca şi in talentele sale, în dragostea sa netrudată pentru pace, omenie, progres şi înţelegere între popoare, suntem pătrunşi de înalta datorie de a ne sluji patria cu toate puterile noastre creatoare, de a-i cinsti, prin realizările noastre cele mai bune, bogata istorie, strălucita cultură, de a răspunde cu exigenţă prin literatura pe care o scriem încrederii pe care ne-o acordă încercatul nostru Partid în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu. La început de An nou, cind ne simţim mai apropiaţi, mai strins legaţi, mai cald pătrunşi de dragostea pentru patria noastră, cele mai frumoase gînduri pentru viitor le dedicăm acestui pămînt pe care ne-am născut noi şi părinţii noştri. Cele mai frumoase şi mai îndrăzneţe visuri le dorim împlinite pentru oamenii scumpi şi bravi ai Republicii noastre care-şi sărbătoreşte totdeauna aniversarea in ajun de An nou, sărbătoare şi semn continuu de prospeţime, de tinereţe, de drum mereu deschis viitorului. LUCEAFĂRUL ___________ _ Despre certitudini de Teodor Mazilu De amore de Alexandru Paleologu Poşta redacţiei de Fănuş Neagu şi Cezar Baltag Suplinitor IX: Partida nemuritoare ________________________________________ -lui -v ----------------i— mm. IN FIECARE SĂPTĂMÎNĂ, MARIN PREDA RĂSPUNDE LA O ÎNTREBARE P isi scriitir Nu s-ar cuveni ca In preajma unui nou an să salutăm un nou scriitor? Despre toţi cei cunoscuţi s-a tot scris, n-ar fi rîndul lui acum să-i apară numele în paginile cronicilor literare, al emisiunilor de radio şi televiziune şi al presei de mare tiraj ? De ce nu ? El există ! Beţia succesului îl aşteaptă, i se cuvine, fiindcă debutul lui îl afirmă ca pe un scriitor adevărat, deşi n-a trecut de douăzeci şi cinci de ani. A mers drept la ţintă scriind nu povestiri sau nuvele, ci direct un roman de două sute de pagini care va apărea în cîteva zile la editura Cartea Românească şi pe care şi l-a intitulat Dihorul. Numele acestui nou scriitor este Alexandru Papilian, nepot al lui Victor Papilian. Totuşi numele e un pseudonim, ales de el la insistenţele noastre. Intr-adevăr prea mulţi tineri scriitori debutanţi cred că poţi răzbi cu nume ca Niculae Vasile, Ion Ilie, Gheorghe Petre, Dumitru Niculae, Stan Dumitru etc. Nu am vocaţia de a descoperi talente. Viitorul scriitor, îmi spun, s-ar putea să-ţi dea să citeşti la început o simplă nerozie, în care semnele vocaţiei să fie cu desăvîrşire absente. Şi atunci ce faci ? Rezultă că trebuie să-i spui în mod obligatoriu tînărului din faţa ta, că are talent, chiar dacă nu-l are, ca să te pui la adăpost de surpriza care te-ar aştepta mai tîrziu şi s-o spui neapărat cu convingere ca să fii crezut. Dar s-ar putea ca necunoscutul care Iţi calcă pragul editurii sau revistei, sau chiar al casei proprii, să-ţi aducă o carte pe deplin reuşită şi atunci cu atît mai mult trebuie să baţi toba şi să spui că ai descoperit un mare talent sau geniu. Ei bine, şi dacă după aceea el nu mai scrie nimic reuşit? Ce-i faci ? Gorki a spus pe vremuri despre Leonov cind l-a descoperit că are talent pentru toată viaţa. Citind azi această apreciere stăm pe gînduri. Drumul spre ocean e o carte greu de citit acum, din pricina prejudecăţilor literare fundamentale care stau la baza ei, dintre care cea mai iritantă este maniheismul, iar Pădurea rusă e un roman prolix în care zace o buna istorie de o sută de pagini, dar pe care autorul a înecat-o şi compromis-o prin soluţii şablon. începuturile lui sunt însă strălucite, romanul Soţi şi Hoţul (pe care am bănuiala că autorul l-a stricat la bătrîneţe, scriindu-l din nou şi triplîndu-i volumul), sînt lucrări echilibrate şi profunde. E greu de crezut că Gorki nu ştia că talentul nu ne e dat în mod sigur pe toată viaţa şi că înflorirea lui depinde în mod hotăritor de felul în care îl cultivăm. Dar descoperitorul de talente n-are încotro, el trebuie să spună astfel de fraze, fiindcă începătorul n-are nevoie nici de îndoielile nici de rezervele lui. Plină de umor a fost reacţia lui Sherwood Anderson, autorul admirabilului Winesburg in Ohio care avea un tînăr prieten la careţinea foarte mult, fiindcă era o personalitate interesantă. Era obişnuit ca acest tînăr să-l caute zilnic şi să facă împreună plimbări, dar deodată aceste vizite încetară şi după cîteva săptămîni, cunoscutul romancier băgă de seamă absenţa şi se duse intrigat și bătu cu bastonul în geamul tînărului „Ce e cu dumneata ? îi strigă de jos. De ce n-ai mai venit pe la mine ?“ „Am scris un roman“, îi răspunse atunci tînărul. „Sfinte dumnezeule !“ exclamă Anderson și îi întoarse spatele și plecă. Indepărtîndu-se însă se răzgîndi. Cum să piardă un tînăr prieten atît de interesant? „Să vii, îi zise, să-ţi dau o recomandare către o editură, dar să nu-mi ceri să ţi-l citesc“. Şi se ţinu de cuvînt şi romanul apăru şi într-adevăr, nu avu nici un succes. Era o carte cam plicticoasă. Autorul de pe copertă semna William Faulkner, viitorul laureat al premiului Nobel. Noul scriitor român a apărut în birourile editurii „Cartea Românească“ prin primăvară. Romanul lui plăcuse foarte tare unul redactor, dar displăcuse profund altuia, care chiar scrisese pe toată coperta manuscrisului parcă indignat. Respins. L-am lăsat pe tînărul debutant să discute cu ambii redactori şi între timp am citit şi eu romanul. Era bun, dar era plin nu numai de cuvinte şi expresii cu care cititorul român nu e obişnuit şi care exprimau în mod inutil anumite laturi ale personajului principal (crudităţi, cuvinte obscene, trivialităţi din domeniul fiziologiei), ci şi de idei care dezvăluiau prea violent o gîndire şi o conştiinţă maculată. De cine ? Nu voi dezvălui substanţa romanului, fapt e că exista în el suficient material inacceptabil pentru a displace. De pildă , eroul vorbeşte în treacăt despre copii. Urmează un epitet scabros extras din activitatea digestivă a micilor fiinţe. „Ce nevoie ai, i-am spus tînărului romancier, să-l faci pe cititorul care are copii să te dispreţuiască şi să arunce cartea din mîini ?“ „De ce să mă dispreţuiască ?“, m-a întrebat. „Fiindcă, i-am răspuns, sufletele pure nu pot fi atinse de nici un fel de murdărie. Omul din curte din Moartea lui Ivan Hid, de Tolstoi, care îngrijeşte în toate amănuntele pe stăpînul său muribund şi neputincios, rămîne complet senin în timpul acelor îndeletniciri şi are aerul să spună : „Ce să facem ! E un om ! Toţi vom ajunge la fel“. „Dar, a protestat viitorul scriitor, nu eu, ci eroul meu are o gîndire care vede ceea ce e murdar. Ce să fac ? Eroul meu e contrariu celui la care vă referiţi !“ Avea dreptate. Operele unor scriitori moderni ca Joyce, Céline, Genet şi chiar Sartre, abundă de trivialităţi. In La nausée, de pildă, eroul are mania de a căuta pe jos ziare murdare de excremente şi de a le rupe cu plăcere, autorul vrînd, adică, să sugereze infantilismul eroului, care asemeni copiilor, nu distinge, în fazele prin care trece materia ceea ce e degradat, iar în momentul cînd această Marin PREDA (Continuare in pag. 7) BHBBHBBB Pentru cititorii noștri, în paginile 4—5 , o galerie de portrete ale scriitorilor străini de David Levine ---------------- ! ■ cronica pietonului Lui, bradului Acum cind oraşul este un imens brădet electric şi cind brazii ne umplu braţele, ne înţeapă obrazul şi, coboriţi din munte ni se urcă în balcoane, ne întrebăm dacă într-un fel nu prea spus, nu prea declarat „publicitar“ „copacul credincios ce frunza nu şi-o pierde“ nu e ales ca semn al statorniciei şi fidelităţii. Pentru că această cea mai neîntreruptă şi solemnă alcătuire vegetală arcuită peste poarta de ţară ii întimpină pe tinerii însoţiţi şi, suită pe creasta casei fixează clipe şi zile alese invitind la prelungiri şi permanentizări. Poate că şi profilul său sever, inuit şi ascuţit îi cheamă şi ajută să sfîşie dacă nu monotonia şi cenuşiul, atunci rostogolirea egală a zilelor anului, iar trăirile noastre de virf, de intensitate şi vibrare bucurată le rinduim etajat pe creangă şi virf de brad. Şi, acum in vremea iernii cea răvăşitoare şi pustiitoare de podoabe vegetale ne legăm şi sprijinim sărbătorile de această fiinţă de umbră egală cu sine, protestatară, nesupusă şi neînvinsă de timp şi anotimp, care este bradul. 11 aducem in casă la proporţii domestice, umilitoare, pe el, arborele-atlet care se ia la ţrintă cu munţii. Pe elin mijlocul împărăţiei de pădure a căruia, liniştea e aproape minerală şi il luăm ca să asiste şi să moţăie din ace verzi la suişul şi coborîşul zgomotos al inveselirilor noastre de iarnă. Dar tot aşa — acum recuperator — îl împodobita cu vise, punem să joace şi să sară în el veveriţe de lumini şi suni de lumini care se reped, înţeapă, zăbovesc şi rămin în retină mirată şi devorată de copii. Şi e un foarte potrivit şi frumos omagiu pe care oraşul i l-a adus lui desenîndu-i şi făcind să-i pilpite conturul un flux de lumină. Lui, bradului. CANDID f$• l% 1