Luceafărul, iulie-decembrie 1972 (Anul 15, nr. 30-53)
1972-07-22 / nr. 30
■ CONFERINŢA NAȚIONALĂ A PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN 10 pagini Săptămînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Coloana vertebrală In Raportul rostit la deschiderea Conferinţei Naţionale a partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, făcînd bilanţul unei perioade de intensă activitate creatoare exercitată în toate domeniile şi compartimentele societăţii noastre socialiste In curs de dezvoltare, supune unei profunde şi luminoase analize, pătrunsă de rigoarea spiritului marxist-leninist, etapa cea mai dinamică din istoria poporului nostru, avînd drept scop elaborarea unui program şi a unei strategii de lungă durată, care vor duce la înălţarea României pe o treaptă superioară a progresului şi civilizaţiei. Odată cu trecerea la făurirea unei societăţi socialiste multilateral dezvoltate, România a intrat într-o nouă etapă istorică. Apariţia acestei noi etape istorice a determinat Conferinţa Naţională din 1967 şi Congresul al X-lea să pună în centrul activităţii partidului şi statului perfecţionarea conducerii şi planificării întregii noastre societăţi în vederea omogenizării efortului colectiv şi accelerării procesului de dezvoltare a României socialiste. „Planul naţional unic, a spus secretarul general al partidului, asigură concentrarea tuturor forţelor materiale şi umane în vederea dezvoltării rapide a industriei, agriculturii, ştiinţei şi culturii şi, pe această bază, ridicarea nivelului de viaţă al întregului popor“. Suntem, aşadar, martorii unei conduceri planificate care îmbină armonizarea tuturor forţelor de producţie cu o înaltă ritmicitate, însoţită de o desăvîrşită precizie şi acurateţe în faza execuţiei, în realizarea acestui tip superior de conducere planificată, care trebuie să elimine orice fel de surpriză neplăcută, precum şi cazna muncii de şoc sau în asalt, se impune cu tot mai multă putere cuvîntul partidului, al cărui rol de conducător creşte, nu datorită unor deziderate şi mobiluri subiective, ci ca un rezultat al condiţiilor şi coordonatelor prezentului istoric, întrucît aspiraţiile, idealurile şi năzuinţele poporului se confundă cu activitatea şi ţelurile partidului. Arătînd că sporirea rolului de forţă politică conducătoare a partidului este o necesitate istorică, tovarăşul Nicolae Ceauşescu adaugă : „Elaborînd astăzi căile de perfecţionare a conducerii planificate ale activităţii economico-sociale, trebuie să ţinem seama de realităţile în care trăim, de cerinţele legilor obiective ale etapei actuale. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm să gîndim la căile de înfăptuire a principiilor comuniste ; pînă la urmă preocuparea de a prefigura viitorul constituie un atribut al conducerii şi se poate spune, unul dintre cele mai importante“. Acest „atribut al conducerii“, cu caracter vizionar, împrumută o nouă valenţă activităţii partidului nostru, înnobilîndu-i efortul creator, cu atît mai mult cu cît Conferinţa Naţională marchează un moment deosebit pentru destinul şi viitorul poporului nostru, un moment de care, potrivit afirmaţiei conducătorului partidului şi statului „depinde locul pe care îl va avea România în marea familie a ţărilor socialiste, a tuturor naţiunilor lumii“. Partidul nostru, înconjurat de dragostea şi rîvna întregului popor, construieşte astăzi coloana vertebrală a viitoarei societăţi comuniste. Luceafărul ! Darie Novăceanu Întîiul ţărm Un ţărm e patria întotdeauna-ntîiul pe care gol şi nevăzut spărgind un vis rotund un dor în doi de unul de arbore ce stă continuat cu frunza din vîrful rădăcinii soseşte într-o zi un ţipăt de dincolo şi-şi cere dreptul de lacrimă şi partea lui de steag intrînd ca-ntr-o armură de zeu necunoscut în trup de carne şi miracol. Zidit cu varul cald al braţelor pereche ţărmul primeşte valul de sunet nou in arbori restituind tăcerea şi cuvîntul să lege echinocţii şi lucruri intre ele şi să dezlege gindul colorînd cu aştri ţipătul sosit din ţărmul celălalt de punte să-și implinească semnul și rostirea. Etica echităţii Etica echităţii. Aşa aş rezuma numai în două cuvinte principiile fundamentale, care străbătute de cel mai luminos umanism definesc — în magistralul raport al tovarăşului Nicolae Ceauşescu de la Conferinţa Naţională a Partidului — profilul moral al constructorilor societăţii socialiste multilateral dezvoltate, normele etice pe care trebuie să se aşeze relaţiile dintre oameni in această societate. Etica echităţii, în logodirea aceasta nouă de cuvinte răsună două milenii de omenie românească. Omenia aceasta a creat vorba : toţi mîncăm, toţi trebuie să lucrăm, şi tot ea a dat contururi atît de umaniste înţelepciunii populare care condamnă în strălucite metafore : lenea, necinstea, spiritul de căpătuială, superficialitatea, arivismul, hoţia etc., etc. Etica echităţii socialiste rezuma în ea două milenii de omenie românească. Una din caracteristicile esenţiale ale socialismului, una din valorile sale intrinsece care-i definesc structura intimă, rezidă în faptul că, înlăturînd exploatarea omului de către om, asigură nu numai împlinirea armonioasă a personalităţii umane, ci şi încorporarea în statutul moral al societăţii a idealurilor etice la care au năzuit minţile cele mai îndrăzneţe şi de visători iluminaţi pentru care au luptat generaţii succesive de revoluţionari şi oameni de omenie. Echitatea socială a constituit neîndoios de-a lungul vremii un asemenea ideal etic şi un asemenea obiectiv în lupta revoluţionară pentru transformarea societăţii, a omului şi a relaţiilor dintre oameni. Dar visul acesta multimilenar al omenirii care l-a făcut pe Boileau să scrie că „Nu există nimic mai frumos pe lume decit echitatea ” (Fără ea valoarea, forţa, bunătatea şi toate virtuţile de care străluceşte Pămîntul). Nu-s decit briliante false şi cioburi de sticlă“, visul acesta, zic, nu-l poate înfăptui decit societatea socialistă. Societatea aceasta, aflată într-un continuu proces de perfecţionare sub conducerea Partidului Comunist Român îşi bazează tot mai mult relaţiile pe echitate, pe ideea că munca stă la baza tuturor valorilor materiale şi spirituale şi ca atare fiecare membru al societăţii trebuie retribuit după cantitatea şi calitatea muncii sale, în acest scop. Conferinţa Naţională a P.C.R a propus măsuri de perfecţionare a vieţii sociale, a legislaţiei menită să dea dimensiuni noi simţului tradiţional de dreptate al poporului român, care ştie că cei egali la drepturi trebuie să fie egali şi la îndatoriri, cei egali la muncă trebuie să se bucure egal şi de roadele ei, iar cine nu munceşte n-are dreptul să paraziteze pe truda altora. In cadrul moral al societăţii socialiste echitatea trebuie să ocupe locul cuvenit, locul pe care i l-a visat înţelepciunea populară de milenii şi pe care Partidul Comunist Român i-l asigură de fapt în ierarhia valorilor sociale şi morale. Din această perspectivă omul cel mai imoral este cel ce nu munceşte sau munceşte foarte puţin şi-i cere societăţii foarte mult. Acesta este parazitul social care trebuie să facă tot mai mult obiectul satirei scriitorilor, şi artiştilor noştri. Cu atît mai mult cu cît uneori el vrea să trăiască chiar de pe urma muncii lor. E degradant şi antiuman să trăieşti parazitînd, furînd sau cerşind, indiferent sub ce formă. O veche vorbă de înţelepciune românească zice atît de sugestiv şi de categoric: Albinele fac miere Viermii fac mătase Cine şede-n lene Cu ruşine piere. Credem cu toţii în pieirea inevitabilă a inechităţii, în triumful echităţii. Credem în triumful valorilor împotriva nonvalorilor etice. Pentru aceasta scrisul nostru e chemat să combată cu vehemenţă rămăşiţele moralei burgheze, concepţiile retrograde şi anacronismele sociale. Evident acestea nu se produc la mişcarea unei baghete magice. Perfecţionarea morală, însuşirea organică a unei noi concepţii despre muncă şi viaţă se realizează într-un proces dificil, în luptă cu mentalităţi retrograde, învechite, dar triumful nu poate fi decît al noului şi noul este morala comunistă. De altfel, spiritul noului, gîndirea înnoitoare, îndrăzneaţă şi înaripată, cutezanţa de a scruta viitorul pe baza unei minuţioase analize ştiinţifice sînt tot atîtea elemente esenţiale ale Conferinţei Naţionale a Partidului care vor duce neîndoios pe trepte superioare societatea socialistă multilateral dezvoltată şi vor statornici tot mai organic în societatea noastră etica echităţii. Ion Dodu Bălan r ~z ■ Méliusz József Ziar de perete Muncitori mereu tineri, înainte .• poeţi, desfiinţaţi rebutul. E datoria socialismului s-arunce peste bord epigonismul. înainte, înainte in arena plină de înfruntări a viitorului, înainte spre noi cuceriri — Să cucerim pe cine ? — In primul rînd pe voi / In româneşte de Virgil Teodorescu Sarcinile stabilite în domeniul activităţii ideologico- educative deschid perspective minunate pentru afirmarea personalităţii umane, pentru dezvoltarea umanismului şi democraţiei socialiste. In centrul lor se află omul, făurirea omului înaintat, înarmat cu cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi culturii, a omului societăţii celei mai drepte şi umane — societatea socialistă multilateral dezvoltată» societatea comunistă. NICOLAE CEAUŞESCU Sensul efortului general Au trecut două luni de zile de la Conferinţa naţională a scriitorilor, care, atît prin desfăşurarea ei cît şi prin concluziile ei, se încadrează, într-o măsură importantă, în spiritul Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român. Partea teoretică a conferinţei noastre a scriitorilor a fost foarte clară. Imensa majoritate a obştei noastre, fie în adunările generale care au precedat conferinţa, fie la conferinţă, şi-a reafirmat, fără echivoc, adeziunea deplină la politica generală a Partidului nostru, încrederea fermă în triumful ideologiei marxist-leniniste, răspunderea faţă de tradiţiile artistice şi faţă de limba poporului român. Acestea sînt adevărurile noastre principiale şi cotidiene, care determină atît destinul nostru, cît şi creaţia noastră. Nici un scriitor adevărat, care-şi respectă numele şi profesiunea, nu poate să nu înţeleagă rolul hotărîtor, rolul covîrşitor al Partidului nostru atît în edifi-. carea materială modernă, socialistă, a României, cît şi în apărarea şi dezvoltarea spiritualităţii româneşti în aspectele ei cele mai caracteristice şi mai necesare: patriotism, justiţie, demnitate. în acest sens, adeziunea scriitorului sau respectul său faţă de politica generală a Partidului Comunist Român devine o problemă de cinste, de loialitate, de sinceritate. Această claritate teoretică, despre care vorbeam mai înainte, se cuvine înţeleasă ca o idee generală în jurul căreia au gravitat şi gravitează personalităţi cu temperamente şi exclamaţii foarte diferite, realizîndu-se acel vast cîmp literar, care constituie bogăţia şi perspectiva necesară oricărei literaturi. Au existat chiar şi glasuri mai particulare, sub forma unor confesiuni, care, fie că au fost sau nu acceptate, şi-au cîştigat respectul în măsura în care reprezentau o credinţă şi erau legitimate de o reală valoare artistică. Amintesc aceasta pentru a releva caracterul real democratic al conferinţei noastre a scriitorilor, aşa cum lucrările care au premers-o s-au desfăşurat sub semnul unei profunde democraţii. La adunările generale ale asociaţiilor şi secţiilor, pentru prima dată, fiecare participant a fost în acelaşi timp şi candidat, deci putem spune că toţi scriitorii activi şi de valoare din ţara noastră au luat parte într-un fel sau altul la conferinţă. Amintesc aceasta pentru a sublinia gravitatea opţiunii care s-a făcut acolo : masa mare a scriitorilor a optat pentru o literatură majoră, de autentică valoare, inspirată din realităţile socialiste ale patriei noastre, dedicată şi destinată semenilor noştri: muncitori, ţărani, tehnicieni, ingineri, savanţi, activişti de partid, acei care în timpul lucrărilor Conferinţei au luat hotărîri de maximă importanţă pentru viitorul ţării noastre. Iată de ce scriitorii participă cu toată fiinţa la efortul general care va transforma Conferinţa Naţională a Partidului nostru într-un eveniment istoric. Planurile grandioase, măsurile cutezătoare aprobate de Conferinţa Naţională, entuziasmul şi încadrarea tuturor în victoria marilor idei ale conferinţei însufleţesc obştea noastră, alăturînd-o mai viu, mai, activ de ideea muncii şi a creaţiei, de necesitatea cărţii scrisă pentru a fi citită cu pasiune. Insist asupra acestei cărţi, necesare, pentru că ea reprezintă prima şi permanenţa noastră îndatorire faţă de societatea în care trăim, faţă de poporul din care ne-am născut şi pe care-l slujim. Suita de măsuri ideologice din ultima vreme şi mai ales Conferinţa Naţională a Partidului nostru a clarificat, printre altele, una din problemele fundamentale ale lumii noastre, relaţia dintre individ şi societate. Societatea, cu toate valorile pe care ea le produce, aparţine individului, în aceeaşi măsură în care individul creator de valori aparţine societăţii. Din această idee decurge şi se împlineşte etica societăţii noastre, etica socialismului, descoperind în ea una din cele mai frumoase şi mai autentice pledoarii ale umanismului socialist. Bunul nostru cel mai de preţ, singurul nostru bun pe care-l putem oferi societăţii, în schimbul celor pe care ea ni le oferă, este cartea. Noi aparţinem acestei societăţi, sîntem ai acestei societăţi în măsura în care-i oferim cărţile necesare, la urma urmei, în măsura în care muncim, muncim cinstit şi demn la masa noastră, de lucru. Etica aceasta bazată pe muncă este a întregii societăţi şi deci, şi a scriitorilor. Nu trebuie să uităm nici o clipă creaţiapropriu-zisă, esenţa ei, destinaţia ei. Sîntem comunişti, scriitori comunişti şi deci adepţii unei literaturi militante, angajate, ai unei literaturi care găseşte în realitatea socialistă a acestei ţări, aşa cum ne-a spus de atîtea ori secretarul general al Partidului nostru, cele mai diverse surse de inspiraţie, cele mai emoţionante şi mai autentice, cele mai interesante şi mai tulburătoare, conflicte, şi în acest sens noi vedem în cartea noastră posibilitatea de a interveni activ , în realitate, înrîurind-o, nu o oarecare fotografie făcută cu ochiul insensibil al aparatului mecanic. Cartea noastră trebuie să fie cartea vibraţiei noastre, cartea sensibilităţii noastre, carte vie şi de conştiinţă, act de curaj şi de răspundere angajînd adîncurile fiinţei noastre. . Constantin Chiriţă ÎN PAGINILE REVISTEI: Articole omagiale de Al. Andriţoiu, Gabriela Melinescu, Al. Paleologu, Al. I. Ştefănescu, Georgeta Horodincă, Traian Iancu Scriitori tineri în reportaj: Ion Bledea, Octavian Stoica, Pavel Perfu, Irina Grigorescu, Ion Tudose Marin