Luceafărul, iulie-decembrie 1972 (Anul 15, nr. 30-53)

1972-07-22 / nr. 30

■ CONFERINŢA NAȚIONALĂ A PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN 10 pagini Săptămînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Coloana vertebrală In Raportul rostit la deschiderea Conferinţei Naţio­nale a partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, făcînd bilanţul unei perioade de intensă activitate creatoare exercitată în toate domeniile şi compartimentele socie­tăţii noastre socialiste In curs de dezvoltare, supune u­­nei profunde şi luminoase analize, pătrunsă de rigoarea spiritului marxist-leninist, etapa cea mai dinamică din istoria poporului nostru, avînd drept scop elaborarea unui program şi a unei strategii de lungă durată, care vor duce la înălţarea României pe o treaptă superioară a progresului şi civilizaţiei. Odată cu trecerea la făurirea unei societăţi socialiste multilateral dezvoltate, România a intrat într-o nouă etapă istorică. Apariţia acestei noi etape istorice a determinat Con­ferinţa Naţională din 1967 şi Congresul al X-lea să pu­nă în centrul activităţii partidului şi statului perfecţio­narea conducerii şi planificării întregii noastre societăţi în vederea omogenizării efortului colectiv şi accelerării procesului de dezvoltare a României socialiste. „Planul naţional unic, a spus secretarul general al partidului, asigură concentrarea tuturor forţelor mate­riale şi umane în vederea dezvoltării rapide a industriei, agriculturii, ştiinţei şi culturii şi, pe această bază, ridi­carea nivelului de viaţă al întregului popor“. Suntem­, aşadar, martorii unei conduceri planificate care îmbină armonizarea tuturor forţelor de producţie cu o înaltă ritmicitate, însoţită de o desăvîrşită precizie şi acurateţe în faza execuţiei, în realizarea acestui tip superior de conducere plani­ficată, care trebuie să elimine orice fel de surpriză ne­plăcută, precum şi cazna muncii de şoc sau în asalt, se impune cu tot mai multă putere cuvîntul partidului, al cărui rol de conducător creşte, nu datorită unor dezide­rate şi mobiluri subiective, ci ca un rezultat al condi­ţiilor şi coordonatelor prezentului istoric, întrucît aspi­raţiile, idealurile şi năzuinţele poporului se confundă cu activitatea şi ţelurile partidului. Arătînd că sporirea rolului de forţă politică conducă­toare a partidului este o necesitate istorică, tovarăşul Nicolae Ceauşescu adaugă : „Elaborînd astăzi căile de perfecţionare a conducerii planificate ale activităţii e­­conomico-sociale, trebuie să ţinem seama de realităţile în care trăim, de cerinţele legilor obiective ale etapei actuale. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să renun­ţăm să gîndim la căile de înfăptuire a principiilor co­muniste ; pînă la urmă preocuparea de a prefigura vii­torul constituie un atribut al conducerii şi se poate spu­ne, unul dintre cele mai importante“. Acest „atribut al conducerii“, cu caracter vizionar, împrumută o nouă valenţă activităţii partidului nostru, înnobilîndu-i efortul creator, cu atît mai mult cu cît Conferinţa Naţională marchează un moment deosebit pentru destinul şi viitorul poporului nostru, un moment de care, potrivit afirmaţiei conducătorului partidului şi statului „depinde locul pe care îl va avea România în marea familie a ţărilor socialiste, a tuturor naţiunilor lumii“. Partidul nostru, înconjurat de dragostea şi rîvna în­tregului popor, construieşte astăzi coloana vertebrală a viitoarei societăţi comuniste. Luceafărul ! Darie Novăceanu Întîiul ţărm Un ţărm e patria întotdeauna-ntîiul pe care gol şi nevăzut spărgind un vis rotund un dor în doi de unul de arbore ce stă continuat cu frunza din vîrful rădăcinii soseşte într-o zi un ţipăt de dincolo şi-şi cere dreptul de lacrimă şi partea lui de steag intrînd ca-ntr-o armură de zeu necunoscut în trup de carne şi miracol. Zidit cu varul cald al braţelor pereche ţărmul primeşte valul de sunet nou in arbori restituind tăcerea şi cuvîntul să lege echinocţii şi lucruri intre ele şi să dezlege gindul colorînd cu aştri ţipătul sosit din ţărmul celălalt de punte să-și implinească semnul și rostirea. Etica echităţii Etica echităţii. Aşa aş rezuma numai în două cuvinte principiile fundamentale, care străbătute de cel mai luminos umanism defi­nesc — în magistralul raport al tovarăşului Nicolae Ceauşescu de la Conferinţa Naţională a Partidului — profilul moral al constructo­rilor societăţii socialiste multilateral dezvol­tate, normele etice pe care trebuie să se aşeze relaţiile dintre oameni in această societate. Etica echităţii, în logodirea aceasta nouă de cuvinte răsună două milenii de omenie româ­nească. Omenia aceasta a creat vorba : toţi mîncăm, toţi trebuie să lucrăm, şi tot ea a dat contururi atît de umaniste înţelepciunii populare care condamnă în strălucite metafo­re : lenea, necinstea, spiritul de căpătuială, superficialitatea, arivismul, hoţia etc., etc. Etica echităţii socialiste rezuma în ea două milenii de omenie românească. Una din caracteristicile esenţiale ale socia­lismului, una din valorile sale intrinsece ca­­re-i definesc structura intimă, rezidă în fap­tul că, înlăturînd exploatarea omului de către om, asigură nu numai împlinirea armoni­oasă a personalităţii umane, ci şi încorporarea în statutul moral al societăţii a idealurilor etice la care au năzuit minţile cele mai în­drăzneţe şi de visători iluminaţi pentru care au luptat generaţii succesive de revoluţionari şi oameni de omenie. Echitatea socială a con­stituit neîndoios de-a lungul vremii un ase­menea ideal etic şi un asemenea obiectiv în lupta revoluţionară pentru transformarea so­cietăţii, a omului şi a relaţiilor dintre oameni. Dar visul acesta multimilenar al omenirii care l-a făcut pe Boileau să scrie că „Nu există nimic mai frumos pe lume decit echi­tatea ” (Fără ea valoarea, forţa, bunătatea şi toate virtuţile de care străluceşte Pămîntul). Nu-s decit briliante false şi cioburi de sti­clă“, visul acesta, zic, nu-l poate înfăptui de­cit societatea socialistă. Societatea aceasta, aflată într-un continuu proces de perfecţio­nare sub conducerea Partidului Comunist Ro­mân îşi bazează tot mai mult relaţiile pe e­­chitate, pe ideea că munca stă la baza tutu­ror valorilor materiale şi spirituale şi ca atare fiecare membru al societăţii trebuie re­tribuit după cantitatea şi calitatea muncii sale, în acest scop. Conferinţa Naţională a P.C.R­ a propus măsuri de perfecţionare a vieţii sociale, a legislaţiei menită să dea di­mensiuni noi simţului tradiţional de dreptate al poporului român, care ştie că cei egali la drepturi trebuie să fie egali şi la îndatoriri, cei egali la muncă trebuie să se bucure egal şi de roadele ei, iar cine nu munceşte n-are dreptul să paraziteze pe truda altora. In cadrul moral al societăţii socialiste echi­tatea trebuie să ocupe locul cuvenit, locul pe care i l-a visat înţelepciunea populară de mi­lenii şi pe care Partidul Comunist Român i-l asigură de fapt în ierarhia valorilor sociale şi morale. Din această perspectivă omul cel mai imoral este cel ce nu munceşte sau mun­ceşte foarte puţin şi-i cere societăţii foarte mult. Acesta este parazitul social care trebuie să facă tot mai mult obiectul satirei scriito­rilor, şi artiştilor noştri. Cu atît mai mult cu cît uneori el vrea să trăiască chiar de pe urma muncii lor. E degradant şi antiuman să tră­ieşti parazitînd, furînd sau cerşind, indife­rent sub ce formă. O veche vorbă de înţelepciune românească zice atît de sugestiv şi de categoric: Albinele fac miere Viermii fac mătase Cine şede-n lene Cu ruşine piere. Credem cu toţii în pieirea inevitabilă a ine­chităţii, în triumful echităţii. Credem în triumful valorilor împotriva nonvalorilor eti­ce. Pentru aceasta scrisul nostru e chemat să combată cu vehemenţă rămăşiţele moralei burgheze, concepţiile retrograde şi anacronis­mele sociale. Evident acestea nu se produc la mişcarea unei baghete magice. Perfecţio­narea morală, însuşirea organică a unei noi concepţii despre muncă şi viaţă se realizează într-un proces dificil, în luptă cu mentalităţi retrograde, învechite, dar triumful nu poate fi decît al noului şi noul este morala comu­nistă. De altfel, spiritul noului, gîndirea înnoi­toare, îndrăzneaţă şi înaripată, cutezanţa de a scruta viitorul pe baza unei minuţioase analize ştiinţifice sînt tot atîtea elemente esenţiale ale Conferinţei Naţionale a Parti­dului care vor duce neîndoios pe trepte supe­rioare societatea socialistă multilateral dez­voltată şi vor statornici tot­ mai organic în societatea noastră etica echităţii. Ion Dodu Bălan r ~z ■ Méliusz József Ziar de perete Muncitori mereu tineri, înainte .• poeţi, desfiinţaţi rebutul. E datoria socialismului s-arunce peste bord epigonismul. înainte, înainte in arena plină de înfruntări a viitorului, înainte spre noi cuceriri­ — Să cucerim pe cine ? — In primul rînd pe voi / In româneşte de Virgil Teodorescu Sarcinile stabilite în domeniul activităţii ideologico- educative deschid perspective minunate pentru afirmarea personalităţii umane, pentru dezvoltarea umanismului şi democraţiei socialiste. In centrul lor se află omul, făurirea omului înaintat, înarmat cu cele mai noi cuceriri ale ştiin­­ţei şi culturii, a omului societăţii celei mai drepte şi um­a­­ne — societatea socialistă multilateral dezvoltată» societa­tea comunistă. NICOLAE CEAUŞESCU Sensul efortului general Au trecut două luni de zile de la Con­ferinţa naţională a scriitorilor, care, atît prin desfăşurarea ei cît şi prin concluziile ei, se încadrează, într-o măsură importan­tă, în spiritul Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român. Partea teo­retică a conferinţei noastre a scriitorilor a fost foarte clară. Imensa majoritate a ob­­ştei noastre, fie în adunările generale care au precedat conferinţa, fie la conferinţă, şi-a reafirmat, fără echivoc, adeziunea deplină la politica generală a Partidului nostru, încrederea fermă în triumful ideo­logiei marxist-leniniste, răspunderea faţă de tradiţiile artistice şi faţă de limba po­porului român. Acestea sînt adevărurile noastre principiale şi cotidiene, care deter­mină atît destinul nostru, cît şi creaţia noastră. Nici un scriitor adevărat, care-şi respectă numele şi profesiunea, nu poate să nu înţeleagă rolul hotărîtor, rolul co­­vîrşitor al Partidului nostru atît în edifi-.­ carea materială modernă, socialistă, a României, cît şi în apărarea şi dezvolta­rea spiritualităţii româneşti în aspectele ei cele mai caracteristice şi mai necesare: patriotism, justiţie, demnitate. în acest sens, adeziunea scriitorului sau respectul său faţă de politica generală a Partidului Comunist Român devine o problemă de cinste, de loialitate, de sinceritate. Această claritate teoretică, despre care vorbeam mai înainte, se cuvine înţeleasă ca o idee generală în jurul căreia au gravitat şi gravitează personalităţi cu temperamente şi exclamaţii foarte diferi­te, realizîndu-se acel vast cîmp literar, care constituie bogăţia şi perspectiva ne­cesară oricărei literaturi. Au existat chiar şi glasuri mai particulare, sub forma unor confesiuni, care, fie că au fost sau nu ac­ceptate, şi-au cîştigat respectul în măsura în care reprezentau o credinţă şi erau le­gitimate de o reală valoare artistică. A­­mintesc aceasta pentru a releva caracte­rul real democratic al conferinţei noastre a scriitorilor, aşa cum lucrările care au premers-o s-au desfăşurat sub semnul unei profunde democraţii. La adunările generale ale asociaţiilor şi secţiilor, pen­tru prima dată, fiecare participant a fost în acelaşi timp şi candidat, deci putem spune că toţi scriitorii activi şi de va­loare din ţara noastră au luat parte în­tr-un fel sau altul la conferinţă. Amin­tesc aceasta pentru a sublinia gravitatea opţiunii care s-a făcut acolo : masa mare a scriitorilor a optat pentru o literatură majoră, de autentică valoare, inspirată din realităţile socialiste ale patriei noas­tre, dedicată şi destinată semenilor noştri: muncitori, ţărani, tehnicieni, ingineri, sa­vanţi, activişti de partid, acei care în tim­pul lucrărilor Conferinţei au luat hotărîri de maximă importanţă pentru viitorul ţării noastre. Iată de ce scriitorii participă cu toată fiinţa la efortul general care va trans­forma Conferinţa Naţională a Partidului nostru într-un eveniment istoric. Planu­rile grandioase, măsurile cutezătoare a­­probate de Conferinţa Naţională, entu­ziasmul şi încadrarea tuturor în victoria marilor idei ale conferinţei însufleţesc obştea noastră, alăturînd-o mai viu, mai, activ de ideea muncii şi a creaţiei, de ne­cesitatea cărţii scrisă pentru a fi citită cu pasiune. Insist asupra acestei cărţi, necesare, pentru că ea reprezintă prima şi perma­nenţa noastră îndatorire faţă de societa­tea în care trăim, faţă de poporul din care ne-am născut şi pe care-l slujim. Su­ita de măsuri ideologice din ultima vreme şi mai ales Conferinţa Naţională a Par­tidului nostru a clarificat, printre altele, una din problemele fundamentale ale lu­mii noastre, relaţia dintre individ şi so­cietate. Societatea, cu toate valorile pe care ea le produce, aparţine individului, în aceeaşi măsură în care individul crea­tor de valori aparţine societăţii. Din această idee decurge şi se împlineşte etica societă­ţii noastre, etica socialismului, descoperind în ea una din cele mai frumoase şi mai a­­utentice pledoarii ale umanismului so­cialist. Bunul nostru cel mai de preţ, sin­gurul nostru bun pe care-l putem oferi societăţii, în schimbul celor pe care ea ni le oferă, este cartea. Noi aparţinem acestei societăţi, sîntem ai acestei societăţi în măsura în care-i oferim cărţile necesare, la urma urmei, în măsura în care muncim, muncim cinstit şi demn la masa noastră, de lucru. Etica aceasta bazată pe muncă este a întregii societăţi şi deci, şi a scri­itorilor. Nu trebuie să uităm nici o clipă creaţia­­propriu-zisă, esenţa ei, destinaţia ei. Sîn­tem comunişti, scriitori comunişti şi deci a­­depţii unei literaturi militante, angajate, ai unei literaturi care găseşte în realita­tea socialistă a acestei ţări, aşa cum ne-a spus de atîtea ori secretarul general al Partidului nostru, cele mai diverse surse de inspiraţie, cele mai emoţionante şi mai autentice, cele mai interesante şi mai tul­burătoare, conflicte, şi în acest sens noi vedem în cartea noastră posibilitatea de a interveni activ , în realitate, înrîurind-o, nu o oarecare fotografie făcută cu ochiul insensibil al aparatului mecanic. Cartea noastră trebuie să fie cartea vibraţiei noastre, cartea sensibilităţii noastre, carte vie şi de conştiinţă, act de curaj şi de răspundere angajînd adîncurile fiinţei noastre. . Constantin Chiriţă ÎN PAGINILE REVISTEI: Articole omagiale de Al. Andriţoiu, Gabriela Melinescu, Al. Paleologu, Al. I. Ştefănescu, Georgeta Horodincă, Traian Iancu Scriitori tineri în reportaj: Ion Bledea, Octavian Stoica, Pavel Perfu­, Irina Grigorescu, Ion Tudose Marin

Next