Luceafărul, ianuarie-iunie 1973 (Anul 16, nr. 1-26)
1973-01-06 / nr. 1
Dimineaţă de Ianuarie Aflindu-ne din nou In vîrful unul şir. In prima săptămină din prima lună a unui nou an, erta firesc să medităm puţin asupra trecutului abia încheiat cu ţi a viitorului care stă gata să devină prezent. După cum se ştie, revista noastră a marcat sfirşitul activităţii sale pe anul 1972, publicînd în ultimul număr lucrările tinerilor scriitori care au primit distincţii în cadrul concursului organizat in cinstea aniversării Republicii precum şi rezultatele unui sondaj al opiniei literare cu privire la situaţia literaturii noastre actuale şi cu privire la eforturile redacţiei de a răspunde sarcinilor ce-i revin în ansamblul frontului literar. Aceste două acţiuni, gindite concentrat, reflectă nu numai cele două centre de polarizare a interesului revistei in anul care s-a scurs ci constituie totodată direcţiile permanente ale programului revistei. Concursul organizat cu prilejul aniversării a douăzeci şi cinci de ani de la instaurarea Republicii a avut drept scop nu numai stimularea tinerelor talente ci şi orientarea lor spre problemele vii ale actualităţii, angajarea lor în efortul colectiv al întregului popor care construieşte o societate socialistă. Am fost bucuroşi să observăm că tinerii concurenţi au adus in lucrările prezentate aerul proaspăt al şantierelor, al uzinelor, al momentelor in care istoria recentă se face simţită întotdeauna cu o semnificaţie adine umană şi înaintată aţii în viaţa oamenilor cit şi in colţurile de ţară mult timp ocolite de progresul tehnic sau de prefacerile revoluţionare. Am fost mai puţin bucuroşi să constatăm că unele din poeziile trimise dau sentimentelor patriotice sensul unui obscur substrat ancestral care rămine insensibil la mişcările istoriei şi care se reflectă în imaginea falsă a unei ţări mitice, cu o populaţie aflată în plină transhumanţă. Am fost mai puţin bucuroşi pentru că o asemenea viziune grevează epigonic dezvoltarea tinerilor aspiranţi împiedicîndu-i să privească viaţa cu propriii lor ochi, să descopere însemnele vii şi caracteristice ale epocii în cer ce trăiesc şi pentru că, in cele din urmă, o asemenea viziune îşi plasează idealul intr-un trecut idealizat, fabricat după reţeta unei foarte îndoielnice estetici teziste. Ţinînd seama de aceste observaţii, redacţia noastră îşi propune să intensifice eforturile de încurajare a tinerilor scriitori dornici sa descopere prin ei înşişi realitatea, a tinerilor care inţeleg să înfrunte curajos problemele reale ale actualităţii ; îşi propune să acorde mai multă atenţie rolului orientativ care revine in mod firesc unei reviste şi in special unei reviste a tinerilor scriitori. Ne propunem in consecinţă să fim mai puţin generoşi cu poezia nebuloasă, confuză, insuficient structurată, să cerem tinerilor noştri colaboratori o înţelegere mai vertebrată şi mai profundă a actului de creaţie, a sensului său uman şi social. Ne propunem să ducem mai departe acţiunea noastră de încurajare a tinerilor reporteri care au dat în anul care a trecut o nouă vigoare acestui gen literar atit de puternic solicitat de actualitate, de nou, şi cu tradiţii atit de strălucite. Ne propunem să publicăm in paginile revistei lucrările tinerilor prozatori care analizează mai puţin stările sufleteşti vagi, disolute, informe pentru a se ocupa de conflictele autentice, de contradicţiile reale, de problemele morale adevărate ale contemporanilor noştri. Ancheta organizată de revista noastră sub titlul „Orizont literar 1973” nu avea drept scop să realizeze un tablou sinoptic, un bilanţ general al literaturii din ultimii douăzeci şi cinci de ani şi nici măcar din ultimul an. Nici nu este dealtfel rostul unei asemenea anchete să stabilească un consens general cu semnificaţie de judecată obiectivă şi perfect echilibrată asupra unei perioade literare. O atare sarcină poate reveni numai unei lucrări special elaborate in vederea acestui scop, cum ar fi, de pildă, o istorie a literaturii. Sondajul efectuat de noi urmărea un scop mai modest dar mai viu, reliefarea unor păreri personale, eventual opuse, asupra unui subiect comun, adică realizarea unui fel de interviu colectiv cu întrebări-tip din care să putem extrage sugestii pentru munca noastră în primul rînd şi in care cititorii noştri să poată găsi motive de reflecţie asupra literaturii. In acest sens am pus întrebările şi în acest sens am primit răspunsurile pentru care mulţumim tuturor celor care au participat la anchetă, colaboratori frecvenţi sau sporadici ai revistei noastre. Un asemenea contact intelectual cu un număr cit mai mare de scriitori face parte din însuşi principiul nostru călăuzitor, dorind să nu ne închidem într-o practică îngustă, rutinieră, nici intr-un cerc strimt, intr-un sectarism lipsit de justificare şi de orizont. Dimpotrivă, dorind sâ deschidem paginile revistei tuturor ideilor bune şi tuturor scriitorilor autentici, solicităm ajutorul critic al confraţilor noştri, sugestiile de îmbunătăţire a revistei şi, în acest sens, ancheta continuă. Meditînd la observaţiile care ni s-au făcut, înţelegem să ţinem seama de ele, să intensificăm efortul de a „întineri" revista, de a organiza dezbateri, de a dărui mai mult spirit critic paginilor noastre. Primim oricind cu plăcere şi in cursul anului sugestiile colaboratorilor şi cititorilor noştri, pornite din dorinţa sinceră de a ne semnala deficienţa care nouă, cufundaţi in munca noastră zilnică şi mereu in asalt, ne pot scăpa. Dorind tuturor un an bun şi rodnic, ne urăm totodată nouă înşine colaborări multe, substanţiale, spirit critic din partea cititorilor, sugestii binevenite şi o mereu tânără încredere în posibilităţile revistei de a se reînnoi. Luceafărul EUGEN POPA, Victorie IN ACEST NUMĂR: Alt anotimp— de Alexandru Deal O dragoste uitată—de Mihai Giugariu Gogol şi fantasticul banalităţii — de Lucian Raicu Cind se remarcă varietatea de stiluri a literaturii noastre actuale, se afirmă implicit şi simultan trei lucruri. Mai întii, varietatea fiind condiţia normală a literaturii de oricind şi de oriunde, se constată că ne dezvoltăm firesc, normal. Se pare, apoi, că nimeni nu socoteşte că normalitatea, astfel afirmată, este păgubitoare. In sfîrşit, se vorbeşte, ca despre un fenomen pozitiv, despre stiluri, ceea ce înseamnă că atit scriitorul cit şi cititorul manifestă o conştiinţă estetică mai clară, în orice caz mai puţină dispoziţie de a confunda fişa de temperatură cu pagina literară, ideea de document s-a lărgit, se ştie că nu pentru orice fapt există o ilustraţie scrisă, directă, şi că valoarea ansamblului rămine să fie dată de interpretare, de înţelegerea scriitorului. Cu cit faptele în sine sînt mai zguduitoare, cu atît ilustraţia se dovedeşte mai superfluă, mai ales cind se renunţă, din teama de a nu fi observată, la necesara discreţie. Faptul că unii dintre cei care aplaudă stilurile condamnă stilul (e drept, nu de întilnit chiar pe toate drumurile) şi cind dau de el privesc oripilaţi în jur ca şi cind şi-ar feri astfel ochii de o urmă de praf peste care cîrpa n-a trecut cind trebuia, are doar importanţa semnificării unei etape ce va fi curind, sperăm, depăşită şi de ei. Fără stil nu poate fi vorba de stiluri. Dar se întîmplă un lucru foarte interesant, încă neobservat pină acum, şi anume că pluralitatea stilurilor se verifică nu numai pe aria întregii noastre literaturi ci pare să tindă a deveni un mod foarte serios al demersului artistic ca atare, la unii scriitori, şi asta în cuprinsul unei singure cărţi, a unui singur discurs epic. Ne putem gindi imediat la pastişă, la parodie. Dar e cu totul altceva. Peisajul cel mai actual cu putinţă privit de la fereastră este compus de sus în jos şi de la dreapta la stingă, dintr-un număr infinit de peisaje aparţinind fiecare unui timp şi unei geografii cu totul specifice. Tot aşa amatorii ele artă caută în pictura pe care o contemplă detalii asincrone în timp şi spaţiu cu întregul care le reuneşte. Lucrurile se petrec ca şi cind totul este prezent şi viu, aici şi acum, şi oricînd un detaliu pierdut printre celelalte ar sta gata să iasă în avanscenă şi să devină actualitatea noastră însăşi, din care privim. In aceeaşi pictură de Giotto în care coexistă organic lumea extrem-orientală, japoneză, cu lumea greco-romană a picturii murale,poate fiidentificat clar Bizanţul, olandezii nu lipsesc nici ei şi acest corp cu infinite faţete anticipează îndelung straturile geologice ale gîndirii plastice pină la pictura informată a zilelor noastre. In acelaşi fel ,personajul de roman, pentru a exista plenar în ficţiune, are a fi compus din ipostaze ale sale localizate vertical şi orizontal la istorie, adică situate in marile puncte ale devenirii spiritului, tot aşa cum trebuie dotat, indiferent de vîrsta sa, cu toate vîrstele biologice. Punct geometric al vieţii sale, al vieţii speciei şi al vieţii stilurilor. Efortul de a realiza expresia pune în mişcare totul şi atunci rămine doar o chestiune de nuanţă în planul capacităţii critice a artistului. Intr-un roman publicat la noi, acum trei ani, un critic distinge un plan Dafnis şi Chloe, un al doilea Thalassa, un al treilea A la recherche du temps perdu şi, în fine, ultimul, al timpului cind romanul respectiv a fost scris şi tipărit, ceea ce înseamnă că o presimţire a lucrurilor pe care am încercat să le spun mai sus începe să şi facă loc in straturile cele mai diverse ale publicului, sistemul de lectură începe să se adapteze profunzimii inedite a unor opere. Nu totdeauna profunzimea aceasta este programatică dar provine totdeauna dintr-o mare sete de universalitate, înţeleasă nu numai ca scop ci şi ca mijloc. Dacă ne gindim că îndeobşte prozatorul işi construieşte cartea la o singură cheie, se înţelege noutatea tendinţei de a folosi toate cheile, a determinării de a asedia expresia pe toate modurile. Cel care s-ar fi putut gindi la o disimulată colecţie de pastişe sau parodii legate pe un pretext epic, s-ar putea gindi acum la capel-maestrul care, neîncrezător in virtuţile colegilor din orchestră, ar încerca să-i înlocuiască pe toţi eintînd singur la toate instrumentele dar, pentru că efectul urmărit şi obţinut este grotesc, e mai exact a gindi nu la omul-orchestră ci la instrumentul-orchestră, instrumentul prin excelenţă clasic, adecvat tensiunii spre absolut şi totalitate : orga. Anchetatorul apatic şi Aproape noiembrie exemplifică noua poziţie. Apropierea de universul muzical, sugerată, provine din faptul că motivul fundamental care pune in mişcare drama rămine şi într-o carte şi în cealaltă nemărturisit şi insesizabil, deşi foarte prezent, şi atunci spunerea devine, ca in muzică, efort de a spune, discurs ars de iminenţa cuvintului dar, de la început pînă la sfîrşit, fără cuvinte. Siclid primei părţi din Aproape noiembrie este al reportajului , în partea mediană (După amiaza Unui nor), acelaşi motiv este reluat în stilul meditaţiei, al examenului existenţial, în penumbre de confesional şi acute eseistice, pentru ca Interludiul care încheie cartea să reia de la capăt tentativa, acum în stilul liturgic al poemului în proză. Dată fiind violenţa ca şi neagră a motivului, varietatea stilurilor narative are ca efect o potenţare specifică, de neobţinut altfel, a percutanei întregului. Florin Mugur a dat o carte de o rară vehemenţă exemplar stăpînită Violenţa lui Virgil Duda, la fel de intensă, la fel de absorbantă, se manifestă prin surisul tăios care trece prin cele trei ipostaze stilistice ale romanului său, înma, investmintul, perfect îmbrăcat, al expresiei academice caracteristice romanului popular („Judecătorul de instrucţie Druk ieşi, ca de obicei, la ora nouă, din cabaretul pe care-l frecventa în fiecare seară de mai mulţi ani, şi porni, pe singurul trotuar al străzii, in direcţia locuinţei sale, de-a lungul unor ziduri mucede.“), cea de a doua realizează sicitatea succintă şi exactitatea proceselor verbale juridice constatative („Mintea greoaie, opacă şi imbîcsită a şefului de depozit împiedica orice comunicare, cu toată bunăvoinţa şi supunerea cu care el asculta întrebările ce i se adresau"), iar in privinţa celei de a treia (Starea actuală a iubirii), fraza sporeşte brusc în amploare, devine sinuoasă, aproape moale şi colorată, ca pentru a putea conţine în plasa ei o fiinţă la a cărei contemplare liberă să avem tot accesul : construcţia sintactică ce deschide această ultimă parte, acoperă, cu legănările ei, cu întoarcerile ei într-o direcţie şi alta, pentru ca privirea s-o poată cuprinde pe toate laturile în amănunt, intreagă pagina 221. Şi într-un caz şi în celălalt, stăpînirea multiformei construcții este posibilă numai prin execuția economică (nu modică), impecabilă. Radu Petrescu Varietatea stilurilor ÎNSEMNĂRI de atelier ■ De-am avea drept teatru un oraş medieval modern ipotetic şi-o oaste-ntre ziduri învinsă fără luptă deşi plătită regeşte cu lacrimi de singe de toate femeile şi fecioarele din burgul-fantomă iar eu un arbore de-aş fi cu o mie de braţe aproape înflorite şi cei năimiţi să învingă şi cei năimiţi să se lase învinşi de-ar veni să-mi reteze cu egală fervoare vegetalele raze clădind sub cerul orb o scenă pentru flăcări acolo în piaţa oraşului parcă inexistent aş face de dragul tău ti-o iar amputatele ramuri sub sărutarea torţelor aş face să-ngenuncheze-n pripă laolaltă biruitori şi biruiţi în preajma acelui rug de floare să le fie păcat să te scrumească pentru vrăjitorie pe tine cel puţin ciocirlie Credo să înflorească Sfîntă Ioană a cîntecelor. i. W.-i . ■i'h i'iyj:idr.-r CSCI ANUL XVI Nr. 1 (558) Sîmbătă 6 ianuarie .1973 8 pagini .1 leu TUDOR VIANU - 75 DE ANI DE LA NAȘTERE • POEZII • ARTE • ESEU Proletari din toate ţările, uniţi*vă Săptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Cărţile tinereţii In ultimele zile ale anului care a trecut şi pe care l-am încheiat cu succese remarcabile in tot ceea ce ţine de puterea creatoare a minţii şi braţelor noastre, omagiind astfel sfertul de veac de la proclamarea Republicii şi consolidînd premisele unui hotărîtor an 1973 pentru înfăţişarea de viitor a ţării, a avut loc definitivarea şi decernarea premiilor pentru literatură acordate de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist. Aceste premii vin să sublinieze atenţia sporită cu care organizaţia politică a tineretului din patria noastră priveşte efortul de creaţie artistică şi literară îndreptat întru mai buna şi mai subtila reflectare a peisajului socialist, a transformărilor şi mutaţiilor lui atit materiale, cit şi din sfera conştiinţei, prefaceri în care s-a oglindit, adeseori pînă la totala identificare, chipul revoluţionar, de ieri şi de astăzi, al celor pe care Labiş îi vedea născuţi de „era entuziasmului“. Ele se înscriu în mod firesc în programul politicii culturale a partidului şi statului, vizând deopotrivă, în spiritul acestei politici, creşterea contribuţiei Uniunii Tineretului Comunist în promovarea şi răspîndirea unei literaturi angajate, care să formeze lectura pasionantă şi mobilizatoare a tinerei generaţii. Criteriile acestor premii stau intr-un asemenea îndemn, de inspiraţie şi de activare a inspiraţiei, relevîndu-se totodată faptul că este vorba de lucrări de certă ţinută artistică, că este vorba de cărţi scrise de tineri autori, tineri prin vîrstă şi prin forţa de realizare a talentului lor şi nu printr-o încă neformată personalitate care aşteaptă girul anilor să se împlinească. De altfel, despre îmbinarea judicioasă, în cadrul criteriilor avute in vederea angajării ferme cu trăsăturile autenticităţii valorice, a vîrstei cu maturitatea şi chiar cu desăvîrşirea mijloacelor literare, cel mai bine depun dovadă înseşi numele şi operele premiate. Se poate spune că, dacă semnificaţia generală a premiilor Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist reiese din spiritul literaturii pe care o promovează, conform profilului şi menirii acestei organizaţii, ea se sprijină, în mod particular, pe autoritatea cărţilor distinse, pe sentimentul că ele răspund, convingător şi nuanţat, criteriilor pe care au fost chemate să le exemplifice. Pentru că, nu trebuie uitat, prestigiul unui premiu se întemeiază şi pe prestigiul şirului de opere anterioare, pe convingerea că el constituie o tradiţie de bună valoare. Nu au fost puţine lucrările care au intrat în deliberările juriului. Nu numai pentru că reprezentau trei ani de producţie literară (1969—1972), dar şi pentru că, realmente, numărul celor de valoare, îndeplinind condiţiile regulamentului de premiere, a fost mare. El reflectă ponderea scriitorilor tineri în literatura de azi, implicarea lor tot mai profundă în straturile şi substraturile realităţii pe care o avem în faţă, şi faptul că a fost necesară instituirea a două noi premii, pentru poezie şi proză, pe lingă cele existente, este încă o mărturie. Operele premiate sînt cu siguranţă revelatorii, o parte din ele bucurîndu-se dej de o primire extrem de favorabilă din partea cititorilor. Nu a scăpat astfel aproape nimănui semnificaţia acut politică din volumul Istoria unei secunde de Adrian Păunescu, adevărată radiografie poetică a clipei actuale, slujită de unul din cele mai viguroase temperamente lirice, după cum antologia Ingînarea lumii de Gabriela Melinescu impune definitoriu vocea de fermecătoare candoare a unei poete care îşi trăieşte lumea de la registrul bucuriei adolescentine pînă la acela al gravităţii reflexive. Publicat în 1969, romanul Catedrala, al lui Virgil Duda, propunea o „biografie“ contemporană întrevăzută pe fundalul alegoric al uzinei moderne. Debutul din 1972 al lui Vasile Sălăjan, cu un bine scris roman (Coborînd spre nord-vest), se distinge prin îmbinarea lirică a prezentului şi a trecutului, într-o mitică prezentare a lumii şi a atmosferei Ardealului de nord. Prin Avangardismul poetic românesc, criticul Ion Pop a dat prima încercare monografică asupra acestei epoci literare şi a reprezentanţilor ei, lucrare temerară, informată, beneficiind de un stil elegant şi pertinent în expunere. Un ochi exersat în scrutarea realităţilor în prefacere dovedeşte Valentin Hossu-Longin, in cartea de reportaje Ţara Lotrului, iar premiul acordat cărţii lui Voicu Bugariu, Vocile vikingilor, vine să răsplătească o scriere remarcabilă în genul abst de popular printre tinerii cititori, al literaturii ştiinţifico-fantastice. Apariţii notabile pentru dezvoltarea literaturii maghiare şi germane din România, ancorate în aceleaşi preocupări majore ale literaturii noastre contemporane, sunt cărţile prozatorului Szilágyi István şi ale poetului Frieder Schuller. Este adevărat că în afara acestei alegeri au mai existat şi alte lucrări meritînd a fi premiate. Important este însă că din cele foarte bune au fost alese cele reprezentative. Important este că ele aparţin unor scriitori care işi întruchipează generaţia şi, în acelaşi timp, legăturile ei cu tradiţia. Important este că aceste premii îşi pot cîştiga, an de an, un binemeritat loc în viaţa noastră literară, momentul decernării lor fiind un moment de sărbătoare pentru tinereţea matură, profundă, rezonantă, a scrisului. Dan Cristea