Luceafărul, ianuarie-iunie 1973 (Anul 16, nr. 1-26)

1973-01-06 / nr. 1

Dimineaţă de Ianuarie Aflindu-ne din nou In vîrful unul şir. In prima săptămină din prima lună a unui nou an, erta firesc să medităm puţin asupra trecutului abia încheiat cu­ ţi a viitorului care stă gata să devină prezent. După cum se ştie, revista noastră a marcat sfirşitul activităţii sale pe anul 1972, publicînd în ultimul număr lucrările tinerilor scriitori care au primit distincţii în cadrul concursului organizat in cinstea aniversării Republicii precum şi rezultatele unui sondaj al opiniei literare cu privire la situaţia literaturii noastre actuale şi cu privire la eforturile redacţiei de a răspunde sarcinilor ce-i revin în ansam­blul frontului literar. Aceste două acţiuni, gindite concentrat, reflectă nu numai cele două centre de polarizare a interesului revistei in anul care s-a scurs ci constituie totodată direcţiile permanente ale pro­gramului revistei. Concursul organizat cu prilejul aniversării a douăzeci şi cinci de ani de la instaurarea Republicii a avut drept scop nu numai stimu­larea tinerelor talente ci şi orientarea lor spre problemele vii ale actualităţii, angajarea lor în efortul colectiv al întregului popor care construieşte o societate socialistă. Am fost bucuroşi să observăm că tinerii concurenţi au adus in lucrările prezentate aerul proaspăt al şantierelor, al uzinelor, al momentelor in care istoria recentă se face simţită întotdeauna cu o semnificaţie adine umană şi înaintată aţii în viaţa oamenilor cit şi in colţurile de ţară mult timp ocolite de progresul tehnic sau de prefacerile revoluţionare. Am fost mai puţin bucuroşi să constatăm că unele din poeziile trimise dau sentimente­lor patriotice sensul unui obscur substrat ancestral care rămine in­sensibil la mişcările istoriei şi care se reflectă în imaginea falsă a unei ţări mitice, cu o populaţie aflată în plină transhumanţă. Am fost mai puţin bucuroşi pentru că o asemenea viziune grevează epi­­gonic dezvoltarea tinerilor aspiranţi împiedicîndu-i să privească viaţa cu propriii lor ochi, să descopere însemnele vii şi caracteristice ale epocii în cer ce trăiesc şi pentru că, in cele din urmă, o asem­enea vi­ziune îşi plasează idealul intr-un trecut idealizat, fabricat după re­ţeta unei foarte îndoielnice estetici teziste. Ţinînd seama de aceste observaţii, redacţia noastră îşi propune să intensifice eforturile de încurajare a tinerilor scriitori dornici sa descopere prin ei înşişi realitatea, a tinerilor care inţeleg să înfrunte curajos problemele reale ale actualităţii ; îşi propune să acorde mai multă atenţie rolului orientativ care revine in mod firesc unei reviste şi in special unei reviste a tinerilor scriitori. Ne propunem in conse­cinţă să fim mai puţin generoşi cu poezia nebuloasă, confuză, insu­ficient structurată, să cerem tinerilor noştri colaboratori o înţelegere mai vertebrată şi mai profundă a actului de creaţie, a sensului său uman şi social. Ne propunem să ducem mai departe acţiunea noas­tră de încurajare a tinerilor reporteri care au dat în anul care a tre­cut o nouă vigoare acestui gen literar atit de puternic solicitat de actualitate, de nou, şi cu tradiţii atit de strălucite. Ne propunem să publicăm in paginile revistei lucrările tinerilor prozatori care anali­zează mai puţin stările sufleteşti vagi, disolute, informe pentru a se ocupa de conflictele autentice, de contradicţiile reale, de problemele morale adevărate ale contemporanilor noştri. Ancheta organizată de revista noastră sub titlul „Orizont literar 1973” nu avea drept scop să realizeze un tablou sinoptic, un bilanţ general al literaturii din ultimii douăzeci şi cinci de ani şi nici măcar din ultimul an. Nici nu este dealtfel rostul unei asemenea anchete să stabilească un consens general cu semnificaţie de judecată obi­ectivă şi perfect echilibrată asupra unei perioade literare. O atare sarcină poate reveni numai unei lucrări special elaborate in vederea acestui scop, cum ar fi, de pildă, o istorie a literaturii. Sondajul e­­fectuat de noi urmărea un scop mai modest dar mai viu, reliefarea unor păreri personale, eventual opuse, asupra unui subiect comun, adică realizarea unui fel de interviu colectiv cu întrebări-tip din care să putem extrage sugestii pentru munca noastră în primul rînd şi in care cititorii noştri să poată găsi motive de reflecţie asupra litera­turii. In acest sens am pus întrebările şi în acest sens am primit răs­punsurile pentru care mulţumim tuturor celor care au participat la anchetă, colaboratori frecvenţi sau sporadici ai revistei noastre. Un asemenea contact intelectual cu un număr cit mai mare de scriitori face parte din însuşi principiul nostru călăuzitor, dorind să nu ne închidem într-o practică îngustă, rutinieră, nici intr-un cerc strimt, intr-un sectarism lipsit de justificare şi de orizont. Dimpotrivă, dorind sâ deschidem paginile revistei tuturor ideilor bune şi tuturor scriito­rilor autentici, solicităm ajutorul critic al confraţilor noştri, sugestiile de îmbunătăţire a revistei şi, în acest sens, ancheta continuă. Medi­­tînd la observaţiile care ni s-au făcut, înţelegem să ţinem seama de ele, să intensificăm efortul de a „întineri" revista, de a organiza dez­bateri, de a dărui mai mult spirit critic paginilor noastre. Primim ori­­cind cu plăcere şi in cursul anului sugestiile colaboratorilor şi citito­rilor noştri, pornite din dorinţa sinceră de a ne semnala deficienţa care nouă, cufundaţi in munca noastră zilnică şi mereu in asalt, ne pot scăpa. Dorind tuturor un an bun şi rodnic, ne urăm totodată nouă înşine colaborări multe, substanţiale, spirit critic din partea cititorilor, su­gestii binevenite şi o mereu tânără încredere în posibilităţile revistei de a se reînnoi. Luceafărul EUGEN POPA, Victorie IN ACEST NUMĂR: Alt anotimp— de Alexandru Deal O dragoste uitată—de Mihai Giugariu Gogol şi fantasticul banalităţii — de Lucian Raicu Cind se remarcă varietatea de stiluri a literaturii noastre actuale, se afirmă im­plicit şi simultan trei lucruri. Mai întii, varietatea fiind condiţia normală a litera­turii de oricind şi de oriunde, se constată că ne dezvoltăm firesc, normal. Se pare, apoi, că nimeni nu socoteşte că normali­­tatea, astfel afirmată, este păgubitoare. In sfîrşit, se vorbeşte, ca despre un fe­nomen pozitiv, despre stiluri, ceea ce în­seamnă că atit scriitorul cit şi cititorul manifestă o conştiinţă estetică mai clară, în orice caz mai puţină dispoziţie de a confunda fişa de temperatură cu pagina literară, ideea de document s-a lărgit, se ştie că nu pentru orice fapt există o ilustraţie scrisă, directă, şi că valoarea ansamblului rămine să fie dată de inter­pretare, de înţelegerea scriitorului. Cu cit faptele în sine sînt mai zguduitoare, cu atît ilustraţia se dovedeşte mai super­fluă, mai ales cind se renunţă, din teama de a nu fi observată, la necesara discre­ţie. Faptul că unii dintre cei care aplaudă stilurile condamnă stilul (e drept, nu de întilnit chiar pe toate drumurile) şi cind dau de el privesc oripilaţi în jur ca şi cind şi-ar feri astfel ochii de o urmă de praf peste care cîrpa n-a trecut cind trebuia, are doar importanţa semnificării unei etape ce va fi curind, sperăm, de­­păşită şi de ei. Fără stil nu poate fi vorba de stiluri. Dar se întîmplă un lucru foarte inte­resant, încă neobservat pină acum, şi a­­nume că pluralitatea stilurilor se veri­fică nu numai pe aria întregii noastre li­teraturi ci pare să tindă a deveni un mod foarte serios al demersului artistic ca a­­tare, la unii scriitori, şi asta în cuprinsul unei singure­ cărţi, a unui singur discurs epic. Ne putem gindi imediat la pastişă, la parodie. Dar e cu totul altceva. Peisa­jul cel mai actual cu putinţă privit de la fereastră este compus de sus în jos şi de la dreapta la stingă, dintr-un număr infinit de peisaje aparţinind fiecare unui timp şi unei geografii cu totul specifice. Tot aşa amatorii ele artă caută în pictura pe care­ o contemplă detalii asincrone în timp şi spaţiu cu întregul care le reuneşte. Lucrurile se petrec ca şi cind totul este prezent şi viu, aici şi acum, şi oricînd un detaliu pierdut printre celelalte ar sta gata să iasă în avanscenă şi să devină actualita­tea noastră însăşi, din care privim. In aceeaşi pictură de Giotto în care coexistă organic lumea extrem-orientală, japoneză, cu lumea greco-romană a picturii mu­rale,­poate fi­­identificat clar Bizanţul, o­landezii nu lipsesc nici ei şi acest corp cu infinite faţete anticipează îndelung stra­turile geologice ale gîndirii plastice pină la pictura informată a zilelor noastre. In acelaşi fel ,personajul de roman, pentru a exista plenar în ficţiune, are a fi com­pus din ipostaze ale sale localizate ver­tical şi orizontal la istorie, adică situate in marile puncte ale devenirii spiritului, tot aşa cum trebuie dotat, indiferent de vîrsta sa, cu toate vîrstele biologice. Punct geometric al vieţii sale, al vieţii speciei şi al vieţii stilurilor. Efortul de a realiza ex­presia pune în mişcare totul şi atunci ră­mine doar o chestiune de nuanţă în planul capacităţii critice a artistului. Intr-un roman publicat la noi, acum trei ani, un critic distinge un plan Dafnis şi Chloe, un al doilea Thalassa, un al treilea A la recherche du temps perdu şi, în fine, ul­timul, al timpului cind romanul respectiv a fost scris şi tipărit, ceea ce înseamnă că o presimţire a lucrurilor pe care am în­cercat să le spun mai sus începe să şi facă loc in straturile cele mai diverse ale pu­blicului, sistemul de lectură începe să se adapteze profunzimii inedite a unor opere. Nu totdeauna profunzimea aceasta este programatică dar provine totdeauna din­­tr-o mare sete de universalitate, înţeleasă nu numai ca scop ci şi ca mijloc. Dacă ne gindim că îndeobşte prozatorul işi con­struieşte cartea la o singură cheie, se în­ţelege noutatea tendinţei de a folosi toate cheile, a determinării de a asedia expresia pe toate modurile. Cel care­ s-ar fi putut gindi la o disimulată colecţie de pastişe sau parodii legate pe un pretext epic, s-ar putea gindi acum la capel-maestrul care, neîncrezător in virtuţile colegilor din or­chestră, ar încerca să-i înlocuiască pe toţi eintînd singur la toate instrumentele dar, pentru că efectul urmărit şi obţinut este grotesc, e mai exact a gindi nu la o­­mul-orchestră ci la instrumentul-orches­­tră, instrumentul prin excelenţă clasic, adecvat tensiunii spre absolut şi totalitate : orga. Anchetatorul apatic şi Aproape noiem­brie exemplifică noua poziţie. Apropierea de universul muzical, sugerată, provine din faptul că motivul fundamental care pune in mişcare drama rămine şi într-o carte şi în cealaltă nemărturisit şi insesi­zabil, deşi foarte prezent, şi atunci spu­nerea devine, ca in muzică, efort de a spu­ne, discurs ars de iminenţa cuvintului dar, de la început pînă la sfîrşit, fără cu­vinte. Siclid primei părţi din Aproape no­iembrie este al reportajului , în partea mediană (După amiaza Unui nor), acelaşi motiv este reluat în stilul meditaţiei, al examenului existenţial, în penumbre de confesional şi acute eseistice, pentru ca Interludiul care încheie cartea să reia de la capăt tentativa, acum în stilul liturgic al poemului în proză. Dată fiind violenţa ca şi neagră a motivului, varietatea sti­lurilor narative are ca efect o potenţare specifică, de neobţinut altfel, a percutan­­ei întregului. Florin Mugur a dat o carte de o rară vehemenţă exemplar stăpînită Violenţa lui Virgil Duda, la fel de in­tensă, la fel de absorbantă, se manifestă prin surisul tăios care trece prin cele trei ipostaze stilistice ale romanului său, în­ma, in­vestmintul, perfect îmbrăcat, al expresiei academice caracteristice roma­nului popular („Judecătorul de instrucţie Druk ieşi, ca de obicei, la ora nouă, din cabaretul pe care-l frecventa în fiecare seară de mai mulţi ani, şi porni, pe sin­gurul trotuar al străzii, in direcţia locuin­ţei sale, de-a lungul unor ziduri mucede.“), cea de a doua realizează sicitatea succintă şi exactitatea proceselor verbale juridice constatative („Mintea greoaie, opacă şi imbîcsită a şefului de depozit împie­dica orice comunicare, cu toată bu­năvoinţa şi supunerea cu care el asculta întrebările ce i se adresau"), iar in privinţa celei de a treia (Sta­rea actuală a iubirii), fraza sporeşte brusc în amploare, devine sinuoasă, a­proape moale şi colorată, ca pentru a putea conţine în plasa ei o fiinţă la a că­rei contemplare liberă să avem tot ac­cesul : construcţia sintactică ce deschid­e această ultimă parte, acoperă, cu legănă­rile ei, cu întoarcerile ei într-o direcţie şi alta, pentru ca privirea s-o poată cu­prinde pe toate laturile în amănunt, in­treagă pagina 221. Şi într-un caz şi în celălalt, stăpînirea multiformei construcții este posibilă nu­­mai prin execuția economică (nu modică), impecabilă. Radu Petrescu Varietatea stilurilor ÎNSEMNĂRI de atelier ■ De-am avea drept teatru un oraş medieval modern ipotetic şi-o oaste-ntre­ ziduri învinsă fără luptă deşi plătită regeşte cu lacrimi de singe de toate femeile şi fecioarele din burgul-fantomă iar eu un arbore de-aş fi cu o mie de braţe aproape înflorite şi cei năimiţi să învingă şi cei năimiţi să se lase învinşi de-ar veni să-mi reteze cu egală fervoare vegetalele raze clădind sub cerul orb o scenă pentru flăcări acolo în piaţa oraşului parcă inexistent aş face de dragul tău ti-o iar amputatele ramuri sub sărutarea torţelor aş face să-ngenuncheze-n pripă laolaltă biruitori şi biruiţi în preajma acelui rug de floare să le fie păcat să te scrumească pentru vrăjitorie pe tine cel puţin ciocirlie Credo să înflorească Sfîntă Ioană a cîntecelor. i. W.-i . ■i'h i'iyj:idr.-r CSCI ANUL XVI Nr. 1 (558) Sîmbătă 6 ianuarie .1973 8 pagini .1 leu TUDOR VIANU - 75 DE ANI DE LA NAȘTERE • POEZII • ARTE • ESEU Proletari din toate ţările, uniţi*vă Săptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Cărţile tinereţii In ultimele zile ale anului care a trecut şi pe care l-am încheiat cu succese remarcabile in tot ceea ce ţine de puterea creatoare a minţii şi braţelor noastre, omagiind astfel sfertul de veac de la proclamarea Republicii şi consolidînd premisele unui hotărîtor an 1973 pentru înfăţişarea de viitor a ţării, a avut loc definitivarea şi decernarea premiilor pentru literatură acordate de Comitetul Cen­tral al Uniunii Tineretului Comunist. Aceste premii vin să sublinieze atenţia spo­rită cu care organizaţia politică a tineretului din patria noastră priveşte efortul de creaţie artistică şi literară îndreptat întru mai buna şi mai subtila reflectare a peisajului socialist, a transformărilor şi mutaţiilor lui atit mate­riale, cit şi din sfera conştiinţei, prefaceri în care s-a oglindit, adeseori pînă la totala iden­tificare, chipul revoluţionar, de ieri şi de astăzi, al celor pe care Labiş îi vedea născuţi de „era entuziasmului“. Ele se înscriu în mod firesc în programul politicii culturale a partidului şi statului, vi­zând deopotrivă, în spiritul acestei politici, creşterea contribuţiei Uniunii Tineretului Comunist în promovarea ş­i răspîndirea unei literaturi angajate, care să formeze lectura pasionantă şi mobilizatoare a tinerei genera­ţii. Criteriile acestor premii stau intr-un ase­menea îndemn, de inspiraţie şi de activare a inspiraţiei, relevîndu-se totodată faptul că este vorba de lucrări de certă ţinută artistică, că este vorba de cărţi scrise de tineri autori, tineri prin vîrstă şi prin forţa de realizare a talentului lor şi nu printr-o încă neformată personalitate care aşteaptă girul anilor să se împlinească. De altfel, despre îmbinarea judicioasă, în cadrul criteriilor avute in vedere­a angajării ferme cu trăsăturile autenticităţii valorice, a vîrstei cu maturitatea şi chiar cu desăvîrşirea mijloacelor literare, cel mai bine depun do­vadă înseşi numele şi operele premiate. Se poate spune că, dacă semnificaţia generală a premiilor Comitetului Central al Uniunii Ti­neretului Comunist reiese din spiritul litera­turii pe care o promovează, conform profilu­lui şi menirii acestei organizaţii, ea se spriji­nă, în mod particular, pe autoritatea cărţilor distinse, pe sentimentul că ele răspund, con­vingător şi nuanţat, criteriilor pe care au fost chemate să le exemplifice. Pentru că, nu tre­buie uitat, prestigiul unui premiu se înteme­iază şi pe prestigiul şirului de opere anteri­oare, pe convingerea că el constituie o tra­diţie de bună valoare. Nu au fost puţine lucrările care au intrat în deliberările juriului. Nu numai pentru că reprezentau trei ani de producţie literară (1969—1972), dar şi pentru că, realmente, nu­mărul celor de valoare, îndeplinind condiţiile regulamentului de premiere, a fost mare. El reflectă ponderea scriitorilor tineri în lite­ratura de azi, implicarea lor tot mai profundă în straturile şi substraturile realităţii pe care o avem în faţă, şi faptul că a fost necesară instituirea a două noi premii, pentru poezie şi proză, pe lingă cele existente, este încă o măr­turie. Operele premiate sînt cu siguranţă re­velatorii, o parte din ele bucurîndu-se dej­ de o primire extrem de favorabilă din partea cititorilor. Nu a scăpat astfel aproape nimănui semni­ficaţia acut politică din volumul Istoria unei secunde de Adrian Păunescu, adevărată ra­diografie poetică a clipei actuale, slujită de unul din cele mai viguroase temperamente li­rice, după cum antologia Ingînarea lumii de Gabriela Melinescu impune definitoriu vocea de fermecătoare candoare a unei poete care îşi trăieşte lumea de la registrul bucuriei adolescentine pînă la acela al gravităţii re­flexive. Publicat în 1969, romanul Catedrala, al lui Virgil Duda, propunea o „biografie“ contem­porană întrevăzută pe fundalul alegoric al uzinei moderne. Debutul din 1972 al lui Vasi­le Sălăjan, cu un bine scris roman (Coborînd spre nord-vest), se distinge prin îmbinarea lirică a prezentului şi a trecutului, într-o mitică prezentare a lumii şi a atmosferei Ardealului de nord. Prin Avangardismul poe­tic românesc, criticul Ion Pop a dat prima în­cercare monografică asupra acestei epoci li­terare şi a reprezentanţilor ei, lucrare teme­rară, informată, beneficiind de un stil elegant şi pertinent în expunere. Un ochi exersat în scrutarea realităţilor în prefacere dovedeşte Valentin Hossu-Longin, in cartea de reporta­je Ţara Lotrului, iar premiul acordat cărţii lui Voicu Bugariu, Vocile vikingilor, vine să răs­plătească o scriere remarcabilă în genul abst de popular printre tinerii cititori, al literaturii ştiinţifico-fantastice. Apariţii notabile pentru dezvoltarea literaturii maghiare şi germane din România, ancorate în aceleaşi preocupări majore ale literaturii noastre contemporane, sunt cărţile prozatorului Szilágyi István şi ale poetului Frieder Schuller. Este adevărat că în afara acestei alegeri au mai existat şi alte lucrări meritînd a fi pre­miate. Important este însă că din cele foarte bune au fost alese cele reprezentative. Im­portant este că ele aparţin unor scriitori care işi întruchipează generaţia şi, în acelaşi timp, legăturile ei cu tradiţia. Important este că aceste premii îşi pot cîştiga, an de an, un binemeritat loc în viaţa noastră literară, mo­mentul decernării lor fiind un moment de sărbătoare pentru tinereţea matură, profundă, rezonantă, a scrisului. Dan Cristea

Next