Luceafărul, ianuarie-iunie 1975 (Anul 18, nr. 1-26)

1975-01-04 / nr. 1

Proletari din toate ţările, uniţi-vâ ! Luceafărul Săptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România “­" M %..?! »­r CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU rostită la postările de radio şi televiziune cu prilejul Anului Nou Cetăţeni ai Republicii Socialiste România, încheiem anul 1974 cu rezultate remarcabile in dezvoltarea economico-socială, în ridicarea bună­stării materiale şi spirituale a întregului popor, în făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România socialistă. Oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate, au întîmpinat a 30-a aniversare a eliberării patriei şi Congresul al XI-lea cu strălucite succese în reali­zarea planului producţiei industriale şi agricole, in toate domeniile de activitate. Rezultatele obţinute în creşterea producţiei materiale, sporirea venitului naţional au permis trecerea în acest an la majo­rarea retribuţiei tuturor oamenilor muncii, asigu­­rînd pînă la sfîrşitul anului 1974 o creştere mai mare a veniturilor faţă de prevederile planului cin­cinal. Putem deci spune cu îndreptăţită mîndrie că anul 1974, cu toate greutăţile şi lipsurile care s-au mai manifestat, a dus la creşterea avuţiei naţionale, demonstrînd încă o dată justeţea politicii marxist­­leniniste a partidului nostru. Acum, la încheierea unui an de muncă încordată, dar plină de satisfac­ţii, adresez, în numele conducerii de partid şi de stat, precum şi al meu personal, calde felicitări cla­sei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, întregului nostru popor — făuritorul conştient al viitorului nou, liber, al României. Anul acesta va rămîne înscris cu litere de aur în istoria României ca anul în care Congresul al XI­­Iea a adoptat primul Program al Partidului Comu­nist Român, precum şi Directivele noului cincinal şi prognozele de dezvoltare economico-socială pînă în 1990. Aceste documente prefigurează în mod mi­nunat viitorul patriei noastre, înarmează întregul partid şi popor cu o orientare clară, teoretică şi practică, în munca şi lupta pentru edificarea socie­tăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea spre comunism a României. Planul dezvoltării eco­­nomico-sociale pentru 1975, adoptat recent de Marea Adunare Naţională, prevede un ritm înalt de dez­voltare a economiei naţionale, asigură condiţiile tehnico-materiale pentru realizarea cincinalului înainte de termen. Datorită situaţiei grele economice internaţionale, îndeosebi crizei energetice, se impune să luăm toate măsurile pentru ca aceste situaţii să influen­ţeze cit mai puţin asupra dezvoltării economiei noastre naţionale, să asigurăm înfăptuirea neabătu­tă a sarcinilor privind dezvoltarea economico-socială a ţării, ridicarea nivelului de trai material şi spiri­tual al întregului popor. Datoria de onoare a fiecărui cetăţean al patriei noastre este de a face totul pentru a contribui la realizarea cu succes a planului pe anul 1975, şi deci a întregului cincinal, creind astfel condiţii mai bune pentru trecerea la realizarea hotărîrîlor celui de-al XI-lea Congres al partidului. Alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţiona­lă şi în consiliile populare, care vor avea loc în luna martie a anului viitor, vor constitui un impor­tant eveniment politic, întregul popor manifestînd, prin votul pe care îl va da candidaţilor Frontului Unităţii Socialiste, adeziunea deplină la hotărîrile Congresului al XI-lea, la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, hotărîrea fermă de a înfăptui neabătut Programul Partidului Comunist Român de ridicare a ţării pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Totodată, alegerile vor constitui şi o puternică afirmare a democraţiei noastre socialiste, a participării maselor largi populare la conducerea întregii vieţi economico-sociale, la făurirea în mod conştient a propriului lor viitor. Dragi tovarăşi şi prieteni, Evenimentele internaţionale din anul 1974 au dus la accentuarea schimbării raportului de forţe pe arena mondială. Pe toate continentele se intensifi­că lupta forţelor progresiste şi antiimperialiste, a maselor largi populare, împotriva politicii imperia­liste de dominaţie şi dictat, a colonialismului şi neo­­colonialismului. Se afirmă cu putere voinţa popoa­relor de a fi pe deplin stăpîne pe bogăţiile naţionale şi de a le folosi în scopul dezvoltării lor economico­­sociale independente, hotărirea lor de a lupta pen­tru o politică de pace şi colaborare internaţională. Au fost înregistraţi noi paşi pe calea destinderii, a soluţionării problemelor complexe ale vieţii inter­naţionale pe calea tratativelor paşnice între state. In acelaşi timp, s-au produs evenimente grave — cum au fost cele din Cipru — care au pus în pri­mejdie pacea. Desfăşurarea evenimentelor interna­ţionale din anul care a trecut demonstrează cu pu­tere că procesul destinderii este incă fragil, că se află abia la început, că în lume mai sunt încă pu­ternice forţe reacţionare care pot pune în pericol pacea şi colaborarea internaţională. Congresul al XI-lea a trasat o orientare clară şi în ce priveşte activitatea internaţională a ţării noas­tre. Succesele înregistrate pînă acum de Conferinţa general-europeană ne permit să apreciem că în anul 1975 ea se va încheia cu succes, deschizînd perspec­tiva unor relaţii noi, de colaborare, între toate popoarele continentului. Ca şi în trecut, România va acţiona cu toată fer­mitatea pentru extinderea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu toate ţările socialiste, cu statele care luptă pentru dezvoltarea economico-socială indepen­dentă, cu toate statele lumii, fără deosebire de orinduire socială. Considerăm că an­ul 1975 trebuie să marcheze o cotitură importantă pe calea înfăptuirii noii ordini economice şi politice internaţionale, spre lichidarea subdezvoltării, spre o colaborare pe baze noi intre toate statele. Mai mult ca oricînd sînt necesare măsuri hotărite pe calea dezarmării generale şi, îndeosebi, a celei nucleare, de încetare a cursei înarmărilor şi de în­făptuire a unei politici de pace şi colaborare inter­naţională. Se impun întărirea rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite în rezolvarea tuturor problemelor complexe care preocupă omenirea, participarea ac­tivă la viaţa internaţională a tuturor statelor, fără deosebire de mărime. Pornim de la faptul că pro­blemele complexe şi făurirea noii ordini economice internaţionale nu pot fi soluţionate decât cu partici­parea activă a tuturor popoarelor. Evenimentele din anul care a trecut demonstrează cu putere că, prin acţiuni unite, popoarele care se pronunţă pentru o politică nouă dispun de forţa ne­cesară pentru a putea deschide calea unei ere noi, de pace şi colaborare internaţională în care fiecare naţiune să se poată dezvolta liber, corespunzător voinţei sale. Ştim că in anul 1975 sunt multe pro­bleme complicate ce trebuie soluţionate pe plan in­ternaţional, dar privim cu optimism şi încredere desfăşurarea evenimentelor. Avem convingerea că, mai mult ca oricind, stă în puterea forţelor progre­siste şi antiimperialiste, a tuturor popoarelor să asi­gure triumful politicii de pace şi colaborare — şi vom acţiona cu toată hotărîrea pentru ca poporul nostru să-şi aducă contribuţia la triumful acestei politici! Suntem­ ferm hotăriţi să facem totul pentru ca anul 1975 să aducă poporului român noi şi mari succese în dezvoltarea economico-socială, în creş­terea bunăstării sale materiale şi spirituale, în ridi­carea ţării pe noi culmi de progres şi civilizaţie so­cialistă ! Nu vom precupeţi nici un efort pentru a contri­bui la realizarea noii ordini economice şi politice internaţionale, la soluţionarea tuturor problemelor in interesul popoarelor, al păcii şi colaborării inter­naţionale. In aceste clipe solemne, să ridicăm paharul pen­tru gloriosul nostru partid comunist , conducătorul încercat al naţiunii noastre, pentru eroicul popor român, ziditor al celei mai drepte orinduiri sociale — comunismul, pentru înflorirea şi prosperitatea Republicii Socialiste România ! La începutul noului an vă adresez din toată inima, dragi tovarăşi şi prieteni, muncitori, ţărani, intelec­tuali, bărbaţi şi femei, tineri şi virstnici, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, cele mai bune urări de noi şi mari satisfacţii in muncă şi viaţă, în împlinirea tuturor dorinţelor, multă sănă­tate şi fericire ! La mulţi ani! Dragi tovarăşi şi prieteni, Prestigiul literaturii Socotim că nu s-ar putea formula consideraţii introductive mai potrivite — necesare notelor de faţă — decit cele ce urmează, desprinse dintr-un instructiv eseu al lui Tudor Vianu : „Nimeni, nici chiar poporul cel mai renumit pentru splen­doarea creaţiilor lui, nu se poate închide în mă­reţia tradiţiei sale. Literaturile mai tinere au adus germeni fecunzi atunci cînd au intrat în circulaţia mondială. Nu există popoare mici şi mari decît ca o expresie statistică. Popoarele cele mai puţin numeroase au dat şi continuă să dea opere în care sufletul omenesc trăieşte în forme de mare originalitate şi seducţie. Pacea lumii într-o lungă epocă de construcţie va fi mai temeinic asigurată atunci cînd popoarele vor ajunge a se cunoaşte mai bine prin aspectele mai înalte ale puterii lor de creaţie“. Sunt cuprinse, în aceste succinte reflecţii ale marelui profesor, poate cele mai de seamă coor­donate etico-estetice în virtutea cărora se mani­festă fireasca aspiraţie a literaturii române de a se înscrie în circuitul valorilor universale, de a face cunoscut omenirii, prin mijloace proprii, mesajul ei spiritual. O atare nobilă aspiraţie îşi are începuturile în chiar cele dintîi manifestări ale gîndirii umaniste în cultura românească şi, de pildă, invocarea, în această privinţă, a perso­nalităţii lui Dimitrie Cantemir se impune de la sine. Cercetări atente au scos la iveală cu legi­timă mîndrie adevărul potrivit căruia de-a lun­gul întregii sale existenţe cultura română n-a încetat nici un moment să renunţe la impulsul de a comunica cu culturile celorlalte popoare, în special cu culturile popoarelor de pe continentul european. Aceleaşi cercetări au relevat, de ase­menea, cît şi cum respectiva propensiune spre universalitate, în trecut, s-a materializat in fapte indubitabile : traduceri, interpretări critice, explorări ale tezaurului folcloric etc. Omagiind eforturile, adesea însoţite de mari greutăţi şi sacrificii, depuse­ş de înaintaşi, nu este însă mai puţin adevărat că deplina satisfacere a unor de­ziderate precum cele formulate de Tudor Vianu au început a-şi găsi cel mai potrivit cadru de va­lorificare de-abia în anii noştri, anii construc­ţiei socialiste în patria noastră. Este vorba de una dintre direcţiile fundamentale în care se orientează însăşi politica culturală, integrată în întreaga politică a României socialiste, d­ar definită şi în Raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu la cel de-al XI-lea Congres al Partidului Comunist Român : „Activitatea în­dreptată spre intensificarea schimburilor şi coo­perării internaţionale cu toate ţările, fără deo­sebire de orinduire socială — se spune în isto­ricul document —, face parte integrantă din po­litica externă a României consacrată apropierii dintre popoare, colaborării dintre naţiuni egale in drepturi, in scopul instaurării păcii pe pla­neta noastră, asigurării progresului şi civilizaţiei fiecărui popor“. Beneficiind de condiţiile organizatorice şi ma­teriale de la un an la altul mai propice, feno­menul de difuzare al literaturii române şi de înscriere a acesteia într-un continuu dialog crea­tor cu universalitatea, în anii noştri, se impune intr-adevăr tot mai mult atenţiei. Pe de o parte, statisticile sunt grăitoare, căci nu putem fi indi­ferenţi aflînd că, d­­e exemplu, numai în ţările socialiste, în ultimii cinci ani, au fost traduse din româneşte peste 250 de titluri. Pe de altă parte, pătrunzînd în miezul a ceea ce se stră­vede dincolo de datele statistice, suntem­ îndrep­tăţiţi să constatăm prezenţa unor realităţi ele însele edificatoare. Din acest punct de vedere, esenţial ni se pare faptul că difuzarea şi recep­tarea literaturii române peste hotare nu mai apare ca un proces întîmplător, capabil a stîrni doar curiozităţile de moment. Se tinde în chip expres la conturarea unei imagini unitare a fe­nomenului nostru literar, definit estetic prin is­­toricitatea şi prin etnicitatea sa intrinsecă, prin valorile sale umaniste profund româneşti. Pen­tru aceasta, criteriul unităţii în diversitate func­ţionează cu tot mai multă decizie. Acest crite­riu vizează în primul rînd justa proporţie a se­lecţiei, raportată la principalele perioade de dezvoltare a literaturii române, adică începînd cu cea veche şi premodernă şi încheind cu cea contemporană. Lista autorilor a căror persona­litate se face cunoscută peste hotarele ţării este, astfel, realmente impresionantă. Amintitele sta­tistici sunt şi de data aceasta concludente. Apoi, de o importantă hotărîtoare este alegerea con­cretă a autorilor şi a scrierilor chemate să de­pună mărturie vie asupra specificului valorilor propuse de literatura română. La acest capitol, fără a neglija unele imperfecţiuni ce mai per­sistă încă, situaţia, in esenţă, este îmbucură­toare, în măsură mai mare sau mai mică, prac­tic, aproape tot ce are valoros literatura română a­ început să-şi facă drum în conştiinţa artistică universală. Nu e nici o exagerare cînd spunem, că, de pildă, Eminescu, Caragiale, Ar­­ghezi, Blaga, Panait Istrati, Sadoveanu, Re­­breanu, Ion Barbu, Zaharia Stancu şi nu puţini alţi scriitori români importanţi sînt deja nume cunoscute în foarte multe ţări. O dovedesc nu­meroasele traduceri din opera lor, după cum şi ecourile favorabile, adesea entuziaste, stîrnite de aceasta. Selectînd din seria diversităţii de factori ce concură la asigurarea unei cît mai mari eficienţe a fenomenului asupra căruia stă­ruim, să menţionăm totodată că însăşi calitatea artistică a traducerilor, în ultimii ani, a sporit vizibil. Iar diversitatea formelor de valorificare a acestora (antologii, volume pe autori, grupaje in reviste, prezentări la radio etc.) se cere şi ea remarcată. Sigur, nu mergem pînă acolo cu optimismul incit să considerăm că absolut sub toate rapor­turile problema răspindirii şi cunoaşterii lite­raturii române peste hotare a atins cotele ideale. Important este însă că simptomele degajate de ceea ce s-a realizat pînă în momentul de faţă îndreptăţesc în mod temeinic speranţa că se va ajunge la o asemenea stare de lucruri. Ceea ce — nu avem nici o îndoială în această privinţă — va confirma întrutotul aserţiunea răspicat afir­mată de un critic de mare prestigiu precum Pierre de Boisdeffre, aserţiune conform căreia, in epoca noastră literatura română „ajunge la demnitatea unei literaturi care nu mai este lo­cală, ci mondială“ (s. aut). Este de la sine înţe­les că transpunerea în practică a unei asemenea recunoaşteri, în bună măsură, depinde şi de noi, cei care acţionăm direct în timpul literelor ro­mâneşti actuale. Răspunderile ce ne revin sunt, aşadar, deosebit de complexe şi de grave. In ultimă instanţă, este vorba de unul dintre cele mai importante aspecte aparţinind conştiinţei de sine a literaturii române. Iată motivul pentru care considerăm că deplina integrare a proble­mei în cauză în însuşi miezul vieţii noastre li­terare de azi se impune ca o necesitate ce nu mai poate fi contestată de nimeni. Nicolae Ciobanu­ Avem să spunem lumii Tu, Dunăre, de veacuri spre Ţara Noastră-ai curs Şi ai trăit cu Ţara ţi prins şi bucurie Şi noi acestui secol avem ceva de spus Noi ce-am muşcat adesea ţarina din cimpie Cind soarta Ţării Noastre ne e avut suprem Putem să spunem lumii că suflet mai avem Putem să spunem lumii ce ştim despre iubire Noi ce purtăm în suflet şi griu şi cimitire Avem să spunem lumii ce e şi-un tron de fier Ce-nseamnă Ioan-Vodă cu trup rupt de cămile Cum nouă — mică Ţară — ne trebuie şi cer Să nu ne stea Carpaţii goi la lumina zilei Avem să spunem lumii că noi suntem un neam Cuminte dar din fire neiubitor de ham Purtind ca pe-o cămaşă Prea-Sfînta-Noastră-Ţară Părinţi şi fii urmat-am o stea vizionară Tu, Dunăre, de veacuri pe-aceeaşi matcă-ai curs Şi ai trăit cu Ţara şi plîns şi sărbătoare Şi noi acestui secol avem ceva de spus Cind spre-o lucidă veghe se-aud vuind popoare Avem să spunem lumii că apele tot curg Şi tot mai cintă griul cu noi, un Demiurg Lucizi in faţa lumii privind cu demnitate istoria vitează in pulsul nostru bate Cernuţi amar de veacuri am fost căci am iubit Şi carnea ne-a pătruns-o destin avar cu gheara Şi-au fost şi vinturi oarbe dar nu ne-am risipit Căci vii şi morţi noi suntem­ cu-A Noastră Doamnă Ţara Dan Verona JURNAL DE POET Sensul creaţiei Dragostea stă la originea oricărei creaţii de durată : in ceasul în care ii poţi face loc în inima ta Altuia eşti in stăpînirea unui sentiment creator care se poate concretiza in realitate istorică. Istoria practic începe odată cu iubirea, inima ei începe să bată odată cu întîia detaşare a omului de persoana sa de dragul celuilalt. Ast­fel apare familia şi se ctitoreşte o pa­trie, ia naştere un grai şi un topos cald şi locuit, o comuniune unde omul poa­te degusta desăvîrşita sa frumuseţe şi măreţie şi înalta sa menire în desti­naţia de slavă a universului. Creaţia este ca şi lumina Îndemn întru des­chidere şi înmiresmare, ea ţine lumile şi odată cu omul s-a hotărit să-i facă celuilalt loc în inima sa din iubire, el împlineşte în acest fel un act creator. Nu toate actele creatoare se finalizea­ză in opere poetice sau de ştiinţă, dar fiecare om senin şi inimă caldă este un om întreg şi-i înscris în acelaşi cher slăvitor şi rodnic al neamului o­­menesc. El, omul iubirii, va înţelege faptele creatoare finalizate ale celor­lalţi semeni angajaţi pe acelaşi drum al austerităţii cu sine şi dragostei pen­tru ceilalţi, va socoti ca lucrare a lui lucrarea înspre bine­ creatoare a fra­ţilor săi ce iubesc mai mult prin da­rul sufletesc ce-i stăpîneşte. Toţi oa­menii care iubesc, adică se ridică la înţelegerea desăvîrşitei frumuseţi şi măreţii a fiinţei umane şi a armoniei universului şi ca urmare a acestui în­ţeles fac loc in fiinţa lor celorlalţi printr-o tainică şi necesară chenoză, toţi aceşti oameni ai jertfei de sine pentru ceilalţi sînt făuritori de isto­rie, sînt fiinţa creatoare fie numai printr-un cuvînt de adevăr spus, fie printr-o faptă de durată într-un un­gher neştiut de nimeni. Omul iubirii este sarea istoriei şi tot ce avem pînă astăzi ca valoare opere poetice şi de artă zidiri şi descoperiri în sinul ma­teriei vin din partea acestui sobor u­­riaş ce vieţuie în neamuri pe pămint de la origini şi va vieţui încă pină ce vor fi lumile. Cind un astfel de om al Iubirii, creator de istorie va scrie: în lucrarea lui va apare fratele său în acest efort uriaş ce-i împli­neşte omenirea întru abolirea egois­mului şi agoniei şi huzurului, de unul singur cintînd la adresa creaţiei, va fi o creaţie poetică sau de artă în care va transpare imaginea împăcată a acestui om senin în ciuda tuturor zguduiturilor istoriei, care nu va dezminţi niciodată originea sa de fiin­ţă a iubirii vieţuind întru desăvîrşire într-un cosmos restaurat al seninătăţii şi eternei bucurii. In acest consens orice om al iubirii este om a! crea­ţiei, iar vorba lui are valoare pentru că viaţa lui este o mare valoare ; ori­ce om care înseamnă odihnă pentru un altul este creator. O poezie a a­­cestei comuniuni de oameni va arăta cu necesitate asemănătoare, va avea un singur sens, va fi o literatură senină Ioan Alexandru Continuare în vag a 2-a

Next