Luceafărul, ianuarie-iunie 1980 (Anul 23, nr. 1-26)

1980-01-05 / nr. 1

­ ANUL XXIII 1 (923) Sîmbâtă 5 ianuarie 1980 8 pagini 1 leu Să facem totul pentru a realiza cu deplin succes planul pe anul 1980 şi pe întregul cincinal, pregătind, totodată, temeinic trecerea la cincinalul viitor, asigurînd traducerea în viaţă a istoricelor hotărîri ale Congresului al Xll-lea al partidului, a măreţului Program de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism ! NICOLAE CEAUSESCU­ ­ LITERATURA PREZENTULUI Interviu cu GEORGE MACOVESCU, preşedintele Uniunii Scriitorilor — Am păşit intr-un nou an, prilej de a evalua munca scriitorilor pe parcursul unui întreg an de nobil efort creator. V-am ruga, tovarăşe George Macovescu, in calitate de preşedinte al Uniunii Scrii­torilor, să vă referiţi la anul literar care a trecut.­ ­ S-a sfirşit încă un an. Timpul curge implaca­bil şi ne apropie de sfirşitul acestui veac de aur al istoriei, in care s-au produs marile revoluţii so­ciale şi în care omul a plecat în cosmos. Mă întreb uneori dacă noi, scriitorii am con­semnat, în toată grandoarea lor, în operele noas­tre, evenimentele revoluţionare ale acestui veac, dacă literatura pe­ care o lăsăm în urma noastră se află la înălţimea măreţiei acestui secol. In a­­cest veac, viaţa a fost mai puternică, mai extraor­dinară decit orice imaginaţie a vreunui scriitor, înseamnă aceasta că nu am ţinut pasul cu viaţa, că nu ne-am apropiat cu operele noastre de ma­rile valori materiale şi spirituale ale secolului al douăzecilea ? Dacă mă gîndesc la literatura dez­voltată în ţara noastră după eliberare, răspunsul meu este că splendorile acestui veac şi dramele lui, victoriile omului şi înfrîngerile lui, marile transformări petrecute în psihologia omului nou şi-au găsit reflectarea în operele scriitorilor ro­mâni. Viaţa în ţara noastră clocoteşte un creu­zetul imenselor mutaţii. Se schimbă totul. Şi na­tura şi societatea şi omul. Cine, mai bine decit scriitorul, poate să consemneze, în opere de du­rată, aceste transformări ? Cine, mai bine decit scriitorul, poate sa surprindă eforturile, bucuriile victoriei şi durerile infrîngerii decit scriitorul, el insuşi participant la această schirpbare ? ! Anu! ‘1979 nu putea să facă excepţie. Dezvol­tarea literaturii române in epoca socialistă este un proces de durată şi mai ales de continuitate. In artă nu se poate planifica aşa cum se întîmplă în domeniul producţiei materiale, dar la o cer­cetare atentă şi obiectivă, se observă că litera­tura noastră merge pe o curbă ascendentă. Fie­care an aduce noi valori, de o varietate estetică din ce în ce mai complexă. Anul care s-a înche­iat a marcat în toate genurile reale progrese. Proza, poezia, dramaturgia, literatura pentru co­pii, istoria şi teoria­ literară au adunat probleme esenţiale ale vieţii noastre spirituale, reflectînd marile procese ce se petrec în societatea româ­nească. îmi cereţi să pun în evidenţă citeva titluri mai importante. Cu voia dumneavoastră, şi mai ales cu a mea, nu vă voi da satisfacţie. Aş greşi. Mai intii, aş nedreptăţi întreaga obşte scriitoricească. O literatură mare, complexă nu se construieşte, într-o anumită etapă, decit prin contribuţia tu­turor celor ce ţin un condei în mină, care, cu ge­niu sau numai cu talent, înnegresc pagini după pagini, distrug ceea ce nu le place şi publică numai ceea ce apreciază că îi reprezintă. Şi ast­fel se adaugă noi valori literaturii române, in plus, orice ierarhizare nu rezolvă nimic, ci, mai cu seamă, produce iritare. Ierarhia valorilor o stabileşte opera, după ce a fost receptată de cititori şi nu poate fi stabilită din virful nici unui condei, oricît de sprinten ar fi el. — Şi, pentru că aţi relevat împlinirile anului care a fost, acum, în aceste prime zile ale anului 1980, vă propunem să con­turaţi preocupările literare ale noului an. — In adevăr, un nou an înseamnă pentru toţi, deci şi pentru scriitori,, noi perspective, noi"pla­nuri. Anul 1980 începe sub , semnul hotărîrilor­­ Con­gresului al doisprezecelea al Partidului Co­­munist Roman, Secretarul general al Partidului, Continuare în pag. a 7-a p|§«tp »»ft MESAJUL ROMÂNIEI l­ a cumpăna anilor 1979—1980 am ascul­tat, intr-o atmosferă solemnă şi sur­­­­bătorească, prin intermediul radioului și televiziunii. Mesajul de Anul­­o­i adresat întregului nostru popor de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Secretarul general al parti­dului, preşedintele Republicii noastre, a fost, deci, printre noi, aproape, aşa cum ii simţiră totdeauna, şi in acele clipe de sus ale anului, de pe înălţimile cărora se văd cîmpiile­ însorite şi mănoase ale celor 366 de zile ale noului an. Am ascultat Mesajul şi am revăzut imaginile muncii şi vieţii noastre de peste an, imaginile muncii , creatoare, entuziaste, eroice şi cele ale vieţii libere, demne, civilizate, în asemenea mo­­m­ente cu miros puternic de cetină şi de zăpadă strălucitoare, in care se presimt hore de păduri şi de oameni intr-o înlănţuire sărbâtoarescă, cuvintele tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi-au găsit in cugetele noastre ecoul pe care îl are întotdeauna vocea României eterne. Pentru că, in noaptea Anului Nou, vorbindu-ne Preşedin­tele ţării, ne-a vorbit Patria. Această identitate s-a consolidat puternic de la Congresul al IX- lea al partidului, in perioada cea mai plină de realizări din întreaga noastră istorie. Fiecare nou an din această etapă a insemnat un drum larg croit in istorie spre o istorie nouă. Un drum al tenacităţii şi dăruirii, un drum al ela­nului revoluţionar şi al împlinirii. Pe care, construindu-i, noi înşine ne-am schimbat deve­nind oameni noi ai­ unei societăţi ce se înnoieşte continuu. Anul 1979, pe care ii încheiem peste citeva minute, — arăta în Mesaj tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a marcat un nou pas înainte in dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-ma­­teriale a societăţii noastre, în sporirea avuţiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai al po­porului, in înfăptuirea obiectivului edificării so­cialismului şi comunismului pe pămintul Româ­niei. Acest nou pas Înainte, concludent pentru forţa Luceafărul Continuare în pag. a 7-a Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă­ ­ FIŞE LA ÎNCEPUT DE AN - 1 P­ riviţi din nou fotografia în care tova­răşul NICOLAE CEAUŞESCU şi tova­răşa ELENA CEAUŞESCU­, împreună cu ceilalţi conducători de partid şi de stat, primesc tradiţionala urare de­ An nou. Co­lindători cu zurgălăi, buhaie, tălăngi, în alai sărbătoresc, au descins în faţa­­sediului Comite­tului Central şi, după datină, îşi intreabă gazdele dacă primesc pluguşorul. Da ! sunt primiţi din adincul inimii, tot aşa cum şi ei, din adîncul ini­mii, îşi rostesc urările. După care, purtat pe bra­ţe tinere, de flăcăi zdraveni, iată-l pe copilul­­simbol 1980, semnificativ înveşmîntat intr-o hlamidă voievodală : — Eu sínt anul viitor / Şi-am sosit acum in zbor / Pe pămintul tricolor / Nu sínt, cum vedeţi, prea mare, / Dar voinic voi cr­eşte-n Soare / Buni părinţi mă ocrotesc / Pe pămintul român Mihai Stoian Continuare în pag. a 2-a PATRIA LIBERTĂŢII O amiază liberă şi-n zbor vertical , destinul acestui popor ! Şi-o amiază fără sfirşit este PARTIDUL COMUNIST ROMÂN. Din toate părţile cardinale ale lumii Sa vede amiaza noastră, însuşi gîndul Şi însăşi materia pulsează 0 fără de sfirşit lumină verticală ! Din piscul amiezii noastre Vorbeşte şi se aude, gîndeşte, creează in piine şi-n inimă, In verb şi-n suflare, în patima libertăţii Şi-n vrednicia unanimă, in toate şi deodată­­Cu lumea României noastre se aude, in piscul amiezii fără sfirşit NICOLAE CEAUŞESCU -Esenţă şi suflu, Demnitate comunistă Şi certitudine vie ! O amiază şi-o patrie Şi-o lumină verticală, Puls unanim Şi omenie planetară, Este fruntea lui ! El este arcul muncii gindind, Este mulţimea independentă ! Şi, iată copiii cu­ stelele-n cer ; Şi, iată sudoarea cu­ r­urile-n România ; Şi, iată vocea mulţimii Cu­ însăşi vocea Congresului comunist român Şi, iată viitorul învăţind Cu mindrie, Din prezent cum el însuşi să fie ! Şi, iată, şi iată independenţa comunistă In amiază verticală spre soare Dind Ridicind Istoria noastră la fruntea Şi la zborul istoriei Lumii întregi ! Poporul e verbul şi forţa Şi patria ; poporul e insuşi partidul Şi marele cintec unanim ! O amiază continuă Şi verticală e România ; o amiază fără sfirşit e partidul ei comunist. O amiază in zbor vertical şi spre soare-i Fruntea marelui bărbat Ceauşescu ! Iar viitorul e cu mult mai mare Şi mai viitor Cu cit, prezent, înţelege să fie ! Ion Cringuleanu Mărturiile artei angajate Masivul volum de Măr­turii editat­­ recent de „Cartea românească“ (an­tologie de Emil Manu) vine să confirme, o dată mai mult, vocaţia scriito­rului român pentru pro­o­blemele civice şi sociale, implicarea lui adîncă în destinul neamului, refu­zul claustrării in turnul de fildeş. Cei mai repre­zentativi creatori in do­meniul vieţii spirituale au reacţionat, ca „artişti şi cetăţeni“ (spre a pre­lua o formulă a lui G­he­rea) la evenimentele şi imprejurările istorice că­rora le-au fost, nu numai simpli martori, ci şi parti­cipanţi dintre cei mai ac­tivi, cu un rol nu o dată ■terminant­in evoluţia momentelor istorice. Este imposibil, am mai spus-o , şi cu alt prilej, să conce­pem întiiul mare moment al istoriei noastre româ­neşti, anul 1848, fără con­tribuţia, prioritară şi de­cisivă, a lui Kogălnicea­­nu. Alecsandri, Eliade Ră­­dulescu, Bălcescu, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, care au rămas nume de referinţă atît în istoria politică a patriei lor cit şi în cea a literaturii na­ţionale. In fapt patruzeci şi optul românesc este,­ sub raport ideologic, re­zultatul acţiunii scriitori­lor, vremii care au ştiut să sesizeze, cu pătrundere, marile aspiraţii populare. Dar oare mai tirziu Haşdeu, Maiorescu, Emi­­nescu, Delavrancea, Iorga, Stere, Octavian Goga ş.a pot fi desprinşi ca crea­tori, de activitatea civică­­ şi politică­­ desfăşurată ? Aşa cum este uşor de bă­nuit acţiunea lor a putut fi uneori limitată sau chiar marcată de un ine­rent tribut plătit contra­dicţiilor epocii, dar ni­meni nu va putea con­testa aspiraţia lor sinceră, adîncă, de a-şi servi ţara precum şi avantajul Pompiliu Mareea Continuare în pag. a 6-a atomtmmm In paginii® 4-5 9 Proză de Horia Pă­­traşcu 9 Poeme de Dan Verona @ Duşan Petrovici 9 Emilia Căldăraru ® Titus Vî­­jcu 9 Mariana Fili­­mon. arul Sâptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România • în acest numar • Viaţa cărţilor • Ce anunţă editurile pentru anul 1980 ? • „Speranţă şi ac­ceptare" — un articol despre poezia lui Dan Laurenţiu • Planete : „Pasul dinspre toamnă" de Ion Caraion • Atelier literar de Geo Dumi­­trescu • Cartea românească în Grecia • Din poezia cubaneză • Spectacolul lumii • Revista străină H ..Ş­I Opţiunea umanistă Dumitru Ghişe este un eseist cu prezenţă îndelunga­tă în conştiinţa cititorilor, impus încă de la „cronica fi­lozofică“ pe care o semna in­ revista „Steaua“ in urmă cu aproape douăzeci de ani. Deşi activitatea sa nu a luat pină acum forma studiului sistematic, a construcţiei în­delung elaborate şi cu ten­taţia exhaustivă, apare neîn­doielnic faptul că meditaţii­le­­ pe care le-a propus în toate cărţile de pină acum sunt rodul unei conştiinţe preocupate de mari probleme, cu stil atrăgător şi cu o limpezime a gindirii de aleasă ţinută intelectuală. Eseis­tul s-a bucurat de succes pentru bune motive, ce ţin de o mare demnitate a discursului său, ca şi de frumosul echilibru ce caracterizează ati­­tudinile pe care le-a promovat în cursul mai multor ani petrecuţi in viitoarea vieţii noastre politice şi culturale. Ultimul său volum, Dimen­siuni umane, constituie de altfel rodul unor re­flecţii de practician, cel mai adesea, cu refe­rinţă directă la împrejurarea de origine. Eve­nimente politice şi culturale, teze şi concepţii politice semnificative, direcţiile pe care se miş­că realitatea istorică românească, dezbateri pu­blice sau chiar unele motive de controversă pu­blicistică silit in măsură să stimuleze meditaţia autorului, ridicîndu-se de multe ori la un­­ grad de semnificaţie şi generalitate cu totul remar­cabil. Iată deci o carte a unui contemporan ce ţine să împletească acțiunea cu gîndirea, intr-o formulă riguroasă și cuceritoare in același timp. Aurel-Dragoş Munteanui *11111 -JlUlNMt NI IMvNS Continuare in pag. a 7-a Proletari din tocite ţările, unîţi-vă ! Cartea unei patetice dezbateri Fiul secetei, cel mai re­cent roman al lui Ion Lăn­­crănjan, constituie un punct cardinal in opera scriitoru­lui. Nenumărate personaje se perindă prin materia căr­ţii, d­eşi reducind lucrurile la esenţial e vorba de un singur personaj, Vasile Poz­­dare. Patru conştiinţe de­­ adîncimi sensibil diferite, conştiinţa prietenului, a so­ţiei, a fiului său şi a eroului însuşi îşi nutresc mişcarea inefabilă din avatarurile vie­ţii acestui „erou al timpului nostru“, confrun­tată cu întregul spectru moral al istoriei noastre politice din ultimii treizeci şi ceva de ani. Specific este f­elul cum îşi alege autorul eroul: dintr-o ceată zdrenţăroasă, nediferenţiată de copiii aduşi de secetă într-un oraş transilvan, unul, acest Pozdare, se detaşează încă din pri­mele zile, dar cel care-l observă mai intii, intuin­­du-i calităţile ce-l vor scoate la lumină, este unul din personajele-martori, mod de a spune că însăşi viaţa l-a selectat şi i l-a impus ca erou scriitorului. Copilul cu sufletul ars de secetă nu este un credul, ci mai degrabă un receptacol uriaş des­chis evenimentelor din primii ani ai revoluţiei, un pămînt nesăţios de ploile şi seminţele speran­ţei invincibile; el se va angaja şi va participa cu duritate şi fanatism la întregul şir de eveni­mente care au schimbat radical viaţa socială a ţării, el va îmbrăţişa cultul personalităţii (cu atita convingere, incit nici după adoptarea unor documente de partid, cu toate că se consideră tot timpul activist, nu va renunţa decit cu greu la părerile sale), va acţiona conform principiu­lui (tot din primii ani) că lupta de clasă se ascute, din ce în ce mai mult pe zi ce trece, va fi necruţător cu speculanţii pe spatele clasei muncitoare, dar atunci cînd spiritul său justi­ţiar va viza şi „etica“ unor activişti însetaţi nu numai de­ putere, dar prin aceasta şi de înavu­ţire, drumul său se va poticni şi nu numai o dată, ci periodic, ceea ce presupune tot atitea reînzdrăveniri ale unei structuri umane cu re­surse inepuizabile, incit nici căderea cea mai ameţitoare nu-l va îndupleca să renunţe la cîş­­tigul suprem al vieţii lui r­acordul cu sine. Pozdare nu traversează însă această perioadă Gheorghe Pituţ Continuare în pag. a 7-a In pagina a 3-a L-AM CUNOSCUT PE TUDOR ARGHEZI Evocare de Paul Lahovary • Ce gindeste, ce scrie tînărul scriitor # Interviu cu Corneliu Vadim Tudor Demnitatea naţională­ xistă anumite cuvinte despre care nu este niciodată de prisos să discutam, deşi înţelesul lor pare stabilit o dată pentru totdeauna. Ele sunt hainele lingvistice ale aşa-numitelor concepte centrale, noţiuni-pivot, ce restructurează gîndirea. Nu este vorba despre marile concepte ale fi­lozofiei şi nici despre cele pe care le folosesc alte ştiinţe. Ne referim la cele pe care orice om Ie întrebuinţează spre a-şi defini propria poziţie in raport cu grupul social din care fac parte, faţă de oamenii printre care trăieşte, dar şi faţă de el,însuşi.. . , - '' Titlul însemnărilor noastre conţine unul dintre aceste importante cuvinte. Intr-adevăr, drumul pe care idealul de demnitate al omului s-a trans­format într-o realitate istorică reprezintă o via magna a dezvoltării umanităţii. Demnitate este cel mai frumos cuvint al tuturor limbilor, lată un aforism simplu şi adevărat, ce nu se va uza atît timp cit vor exista oameni. Există insă şi cazuri in care marele cuvint este coborit la întrebuinţări îndoielnice. La ori­ginea însemnărilor noastre se află o asemenea împrejurare. L-am auzit pe un om, care ştia bine cum se leagă vorbele între ele, transformed demnitatea intr-o pavăză personală, intr-o abilă formă de evazionism. „Nu este de demnitatea mea“, repeta el. La ce se referea ? Am ascultat cu atenţie. Era vorba despre participarea sa la nişte acţiuni care presupuneau colaborare, an­gajare, depăşire a propriilor interese imediate. Nu este de demnitatea mea să mă angajez, nu pot să mă cobor intr-atit pină la a mă alinia a­­turi de alţii, sugera vocea cultivată a celui pe care il ascultam. Mi-au apărut in minte alte împrejurări, in care voci mai puţin exersate re­petau, in fond, aceeaşi idee : marea noţiune a demnităţii era transformată intr-un instrument meschin de evadare din faţa marilor probleme ale prezentului, intr-o motivaţie a absenteismu­lui politic. Acelui abil sofist, precum şi tuturor celorlalţi trebuie să li se spună cu claritate că demnitatea individului nu este o valoare imuabilă, situată dincolo de orice determinare istorică şi că, as­pect de esenţială importanţă, în România anilor noştri, ea nu poate fi despărţită de demnitatea naţională.­­ Voicu Bugariu e

Next