Luceafărul, ianuarie-iunie 1980 (Anul 23, nr. 1-26)
1980-01-05 / nr. 1
ANUL XXIII 1 (923) Sîmbâtă 5 ianuarie 1980 8 pagini 1 leu Să facem totul pentru a realiza cu deplin succes planul pe anul 1980 şi pe întregul cincinal, pregătind, totodată, temeinic trecerea la cincinalul viitor, asigurînd traducerea în viaţă a istoricelor hotărîri ale Congresului al Xll-lea al partidului, a măreţului Program de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism ! NICOLAE CEAUSESCU LITERATURA PREZENTULUI Interviu cu GEORGE MACOVESCU, preşedintele Uniunii Scriitorilor — Am păşit intr-un nou an, prilej de a evalua munca scriitorilor pe parcursul unui întreg an de nobil efort creator. V-am ruga, tovarăşe George Macovescu, in calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, să vă referiţi la anul literar care a trecut. S-a sfirşit încă un an. Timpul curge implacabil şi ne apropie de sfirşitul acestui veac de aur al istoriei, in care s-au produs marile revoluţii sociale şi în care omul a plecat în cosmos. Mă întreb uneori dacă noi, scriitorii am consemnat, în toată grandoarea lor, în operele noastre, evenimentele revoluţionare ale acestui veac, dacă literatura pe care o lăsăm în urma noastră se află la înălţimea măreţiei acestui secol. In acest veac, viaţa a fost mai puternică, mai extraordinară decit orice imaginaţie a vreunui scriitor, înseamnă aceasta că nu am ţinut pasul cu viaţa, că nu ne-am apropiat cu operele noastre de marile valori materiale şi spirituale ale secolului al douăzecilea ? Dacă mă gîndesc la literatura dezvoltată în ţara noastră după eliberare, răspunsul meu este că splendorile acestui veac şi dramele lui, victoriile omului şi înfrîngerile lui, marile transformări petrecute în psihologia omului nou şi-au găsit reflectarea în operele scriitorilor români. Viaţa în ţara noastră clocoteşte un creuzetul imenselor mutaţii. Se schimbă totul. Şi natura şi societatea şi omul. Cine, mai bine decit scriitorul, poate să consemneze, în opere de durată, aceste transformări ? Cine, mai bine decit scriitorul, poate sa surprindă eforturile, bucuriile victoriei şi durerile infrîngerii decit scriitorul, el insuşi participant la această schirpbare ? ! Anu! ‘1979 nu putea să facă excepţie. Dezvoltarea literaturii române in epoca socialistă este un proces de durată şi mai ales de continuitate. In artă nu se poate planifica aşa cum se întîmplă în domeniul producţiei materiale, dar la o cercetare atentă şi obiectivă, se observă că literatura noastră merge pe o curbă ascendentă. Fiecare an aduce noi valori, de o varietate estetică din ce în ce mai complexă. Anul care s-a încheiat a marcat în toate genurile reale progrese. Proza, poezia, dramaturgia, literatura pentru copii, istoria şi teoria literară au adunat probleme esenţiale ale vieţii noastre spirituale, reflectînd marile procese ce se petrec în societatea românească. îmi cereţi să pun în evidenţă citeva titluri mai importante. Cu voia dumneavoastră, şi mai ales cu a mea, nu vă voi da satisfacţie. Aş greşi. Mai intii, aş nedreptăţi întreaga obşte scriitoricească. O literatură mare, complexă nu se construieşte, într-o anumită etapă, decit prin contribuţia tuturor celor ce ţin un condei în mină, care, cu geniu sau numai cu talent, înnegresc pagini după pagini, distrug ceea ce nu le place şi publică numai ceea ce apreciază că îi reprezintă. Şi astfel se adaugă noi valori literaturii române, in plus, orice ierarhizare nu rezolvă nimic, ci, mai cu seamă, produce iritare. Ierarhia valorilor o stabileşte opera, după ce a fost receptată de cititori şi nu poate fi stabilită din virful nici unui condei, oricît de sprinten ar fi el. — Şi, pentru că aţi relevat împlinirile anului care a fost, acum, în aceste prime zile ale anului 1980, vă propunem să conturaţi preocupările literare ale noului an. — In adevăr, un nou an înseamnă pentru toţi, deci şi pentru scriitori,, noi perspective, noi"planuri. Anul 1980 începe sub , semnul hotărîrilor Congresului al doisprezecelea al Partidului Comunist Roman, Secretarul general al Partidului, Continuare în pag. a 7-a p|§«tp »»ft MESAJUL ROMÂNIEI l a cumpăna anilor 1979—1980 am ascultat, intr-o atmosferă solemnă şi surbătorească, prin intermediul radioului și televiziunii. Mesajul de Anuloi adresat întregului nostru popor de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Secretarul general al partidului, preşedintele Republicii noastre, a fost, deci, printre noi, aproape, aşa cum ii simţiră totdeauna, şi in acele clipe de sus ale anului, de pe înălţimile cărora se văd cîmpiile însorite şi mănoase ale celor 366 de zile ale noului an. Am ascultat Mesajul şi am revăzut imaginile muncii şi vieţii noastre de peste an, imaginile muncii , creatoare, entuziaste, eroice şi cele ale vieţii libere, demne, civilizate, în asemenea momente cu miros puternic de cetină şi de zăpadă strălucitoare, in care se presimt hore de păduri şi de oameni intr-o înlănţuire sărbâtoarescă, cuvintele tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi-au găsit in cugetele noastre ecoul pe care îl are întotdeauna vocea României eterne. Pentru că, in noaptea Anului Nou, vorbindu-ne Preşedintele ţării, ne-a vorbit Patria. Această identitate s-a consolidat puternic de la Congresul al IX- lea al partidului, in perioada cea mai plină de realizări din întreaga noastră istorie. Fiecare nou an din această etapă a insemnat un drum larg croit in istorie spre o istorie nouă. Un drum al tenacităţii şi dăruirii, un drum al elanului revoluţionar şi al împlinirii. Pe care, construindu-i, noi înşine ne-am schimbat devenind oameni noi ai unei societăţi ce se înnoieşte continuu. Anul 1979, pe care ii încheiem peste citeva minute, — arăta în Mesaj tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a marcat un nou pas înainte in dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale a societăţii noastre, în sporirea avuţiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai al poporului, in înfăptuirea obiectivului edificării socialismului şi comunismului pe pămintul României. Acest nou pas Înainte, concludent pentru forţa Luceafărul Continuare în pag. a 7-a Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă FIŞE LA ÎNCEPUT DE AN - 1 P riviţi din nou fotografia în care tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU şi tovarăşa ELENA CEAUŞESCU, împreună cu ceilalţi conducători de partid şi de stat, primesc tradiţionala urare de An nou. Colindători cu zurgălăi, buhaie, tălăngi, în alai sărbătoresc, au descins în faţasediului Comitetului Central şi, după datină, îşi intreabă gazdele dacă primesc pluguşorul. Da ! sunt primiţi din adincul inimii, tot aşa cum şi ei, din adîncul inimii, îşi rostesc urările. După care, purtat pe braţe tinere, de flăcăi zdraveni, iată-l pe copilulsimbol 1980, semnificativ înveşmîntat intr-o hlamidă voievodală : — Eu sínt anul viitor / Şi-am sosit acum in zbor / Pe pămintul tricolor / Nu sínt, cum vedeţi, prea mare, / Dar voinic voi creşte-n Soare / Buni părinţi mă ocrotesc / Pe pămintul român Mihai Stoian Continuare în pag. a 2-a PATRIA LIBERTĂŢII O amiază liberă şi-n zbor vertical , destinul acestui popor ! Şi-o amiază fără sfirşit este PARTIDUL COMUNIST ROMÂN. Din toate părţile cardinale ale lumii Sa vede amiaza noastră, însuşi gîndul Şi însăşi materia pulsează 0 fără de sfirşit lumină verticală ! Din piscul amiezii noastre Vorbeşte şi se aude, gîndeşte, creează in piine şi-n inimă, In verb şi-n suflare, în patima libertăţii Şi-n vrednicia unanimă, in toate şi deodatăCu lumea României noastre se aude, in piscul amiezii fără sfirşit NICOLAE CEAUŞESCU -Esenţă şi suflu, Demnitate comunistă Şi certitudine vie ! O amiază şi-o patrie Şi-o lumină verticală, Puls unanim Şi omenie planetară, Este fruntea lui ! El este arcul muncii gindind, Este mulţimea independentă ! Şi, iată copiii cu stelele-n cer ; Şi, iată sudoarea cu rurile-n România ; Şi, iată vocea mulţimii Cu însăşi vocea Congresului comunist român Şi, iată viitorul învăţind Cu mindrie, Din prezent cum el însuşi să fie ! Şi, iată, şi iată independenţa comunistă In amiază verticală spre soare Dind Ridicind Istoria noastră la fruntea Şi la zborul istoriei Lumii întregi ! Poporul e verbul şi forţa Şi patria ; poporul e insuşi partidul Şi marele cintec unanim ! O amiază continuă Şi verticală e România ; o amiază fără sfirşit e partidul ei comunist. O amiază in zbor vertical şi spre soare-i Fruntea marelui bărbat Ceauşescu ! Iar viitorul e cu mult mai mare Şi mai viitor Cu cit, prezent, înţelege să fie ! Ion Cringuleanu Mărturiile artei angajate Masivul volum de Mărturii editat recent de „Cartea românească“ (antologie de Emil Manu) vine să confirme, o dată mai mult, vocaţia scriitorului român pentru prooblemele civice şi sociale, implicarea lui adîncă în destinul neamului, refuzul claustrării in turnul de fildeş. Cei mai reprezentativi creatori in domeniul vieţii spirituale au reacţionat, ca „artişti şi cetăţeni“ (spre a prelua o formulă a lui Gherea) la evenimentele şi imprejurările istorice cărora le-au fost, nu numai simpli martori, ci şi participanţi dintre cei mai activi, cu un rol nu o dată ■terminantin evoluţia momentelor istorice. Este imposibil, am mai spus-o , şi cu alt prilej, să concepem întiiul mare moment al istoriei noastre româneşti, anul 1848, fără contribuţia, prioritară şi decisivă, a lui Kogălniceanu. Alecsandri, Eliade Rădulescu, Bălcescu, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, care au rămas nume de referinţă atît în istoria politică a patriei lor cit şi în cea a literaturii naţionale. In fapt patruzeci şi optul românesc este, sub raport ideologic, rezultatul acţiunii scriitorilor, vremii care au ştiut să sesizeze, cu pătrundere, marile aspiraţii populare. Dar oare mai tirziu Haşdeu, Maiorescu, Eminescu, Delavrancea, Iorga, Stere, Octavian Goga ş.a pot fi desprinşi ca creatori, de activitatea civică şi politică desfăşurată ? Aşa cum este uşor de bănuit acţiunea lor a putut fi uneori limitată sau chiar marcată de un inerent tribut plătit contradicţiilor epocii, dar nimeni nu va putea contesta aspiraţia lor sinceră, adîncă, de a-şi servi ţara precum şi avantajul Pompiliu Mareea Continuare în pag. a 6-a atomtmmm In paginii® 4-5 9 Proză de Horia Pătraşcu 9 Poeme de Dan Verona @ Duşan Petrovici 9 Emilia Căldăraru ® Titus Vîjcu 9 Mariana Filimon. arul Sâptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România • în acest numar • Viaţa cărţilor • Ce anunţă editurile pentru anul 1980 ? • „Speranţă şi acceptare" — un articol despre poezia lui Dan Laurenţiu • Planete : „Pasul dinspre toamnă" de Ion Caraion • Atelier literar de Geo Dumitrescu • Cartea românească în Grecia • Din poezia cubaneză • Spectacolul lumii • Revista străină H ..ŞI Opţiunea umanistă Dumitru Ghişe este un eseist cu prezenţă îndelungată în conştiinţa cititorilor, impus încă de la „cronica filozofică“ pe care o semna in revista „Steaua“ in urmă cu aproape douăzeci de ani. Deşi activitatea sa nu a luat pină acum forma studiului sistematic, a construcţiei îndelung elaborate şi cu tentaţia exhaustivă, apare neîndoielnic faptul că meditaţiile pe care le-a propus în toate cărţile de pină acum sunt rodul unei conştiinţe preocupate de mari probleme, cu stil atrăgător şi cu o limpezime a gindirii de aleasă ţinută intelectuală. Eseistul s-a bucurat de succes pentru bune motive, ce ţin de o mare demnitate a discursului său, ca şi de frumosul echilibru ce caracterizează atitudinile pe care le-a promovat în cursul mai multor ani petrecuţi in viitoarea vieţii noastre politice şi culturale. Ultimul său volum, Dimensiuni umane, constituie de altfel rodul unor reflecţii de practician, cel mai adesea, cu referinţă directă la împrejurarea de origine. Evenimente politice şi culturale, teze şi concepţii politice semnificative, direcţiile pe care se mişcă realitatea istorică românească, dezbateri publice sau chiar unele motive de controversă publicistică silit in măsură să stimuleze meditaţia autorului, ridicîndu-se de multe ori la un grad de semnificaţie şi generalitate cu totul remarcabil. Iată deci o carte a unui contemporan ce ţine să împletească acțiunea cu gîndirea, intr-o formulă riguroasă și cuceritoare in același timp. Aurel-Dragoş Munteanui *11111 -JlUlNMt NI IMvNS Continuare in pag. a 7-a Proletari din tocite ţările, unîţi-vă ! Cartea unei patetice dezbateri Fiul secetei, cel mai recent roman al lui Ion Lăncrănjan, constituie un punct cardinal in opera scriitorului. Nenumărate personaje se perindă prin materia cărţii, deşi reducind lucrurile la esenţial e vorba de un singur personaj, Vasile Pozdare. Patru conştiinţe de adîncimi sensibil diferite, conştiinţa prietenului, a soţiei, a fiului său şi a eroului însuşi îşi nutresc mişcarea inefabilă din avatarurile vieţii acestui „erou al timpului nostru“, confruntată cu întregul spectru moral al istoriei noastre politice din ultimii treizeci şi ceva de ani. Specific este felul cum îşi alege autorul eroul: dintr-o ceată zdrenţăroasă, nediferenţiată de copiii aduşi de secetă într-un oraş transilvan, unul, acest Pozdare, se detaşează încă din primele zile, dar cel care-l observă mai intii, intuindu-i calităţile ce-l vor scoate la lumină, este unul din personajele-martori, mod de a spune că însăşi viaţa l-a selectat şi i l-a impus ca erou scriitorului. Copilul cu sufletul ars de secetă nu este un credul, ci mai degrabă un receptacol uriaş deschis evenimentelor din primii ani ai revoluţiei, un pămînt nesăţios de ploile şi seminţele speranţei invincibile; el se va angaja şi va participa cu duritate şi fanatism la întregul şir de evenimente care au schimbat radical viaţa socială a ţării, el va îmbrăţişa cultul personalităţii (cu atita convingere, incit nici după adoptarea unor documente de partid, cu toate că se consideră tot timpul activist, nu va renunţa decit cu greu la părerile sale), va acţiona conform principiului (tot din primii ani) că lupta de clasă se ascute, din ce în ce mai mult pe zi ce trece, va fi necruţător cu speculanţii pe spatele clasei muncitoare, dar atunci cînd spiritul său justiţiar va viza şi „etica“ unor activişti însetaţi nu numai de putere, dar prin aceasta şi de înavuţire, drumul său se va poticni şi nu numai o dată, ci periodic, ceea ce presupune tot atitea reînzdrăveniri ale unei structuri umane cu resurse inepuizabile, incit nici căderea cea mai ameţitoare nu-l va îndupleca să renunţe la cîştigul suprem al vieţii lui racordul cu sine. Pozdare nu traversează însă această perioadă Gheorghe Pituţ Continuare în pag. a 7-a In pagina a 3-a L-AM CUNOSCUT PE TUDOR ARGHEZI Evocare de Paul Lahovary • Ce gindeste, ce scrie tînărul scriitor # Interviu cu Corneliu Vadim Tudor Demnitatea naţională xistă anumite cuvinte despre care nu este niciodată de prisos să discutam, deşi înţelesul lor pare stabilit o dată pentru totdeauna. Ele sunt hainele lingvistice ale aşa-numitelor concepte centrale, noţiuni-pivot, ce restructurează gîndirea. Nu este vorba despre marile concepte ale filozofiei şi nici despre cele pe care le folosesc alte ştiinţe. Ne referim la cele pe care orice om Ie întrebuinţează spre a-şi defini propria poziţie in raport cu grupul social din care fac parte, faţă de oamenii printre care trăieşte, dar şi faţă de el,însuşi.. . , - '' Titlul însemnărilor noastre conţine unul dintre aceste importante cuvinte. Intr-adevăr, drumul pe care idealul de demnitate al omului s-a transformat într-o realitate istorică reprezintă o via magna a dezvoltării umanităţii. Demnitate este cel mai frumos cuvint al tuturor limbilor, lată un aforism simplu şi adevărat, ce nu se va uza atît timp cit vor exista oameni. Există insă şi cazuri in care marele cuvint este coborit la întrebuinţări îndoielnice. La originea însemnărilor noastre se află o asemenea împrejurare. L-am auzit pe un om, care ştia bine cum se leagă vorbele între ele, transformed demnitatea intr-o pavăză personală, intr-o abilă formă de evazionism. „Nu este de demnitatea mea“, repeta el. La ce se referea ? Am ascultat cu atenţie. Era vorba despre participarea sa la nişte acţiuni care presupuneau colaborare, angajare, depăşire a propriilor interese imediate. Nu este de demnitatea mea să mă angajez, nu pot să mă cobor intr-atit pină la a mă alinia aturi de alţii, sugera vocea cultivată a celui pe care il ascultam. Mi-au apărut in minte alte împrejurări, in care voci mai puţin exersate repetau, in fond, aceeaşi idee : marea noţiune a demnităţii era transformată intr-un instrument meschin de evadare din faţa marilor probleme ale prezentului, intr-o motivaţie a absenteismului politic. Acelui abil sofist, precum şi tuturor celorlalţi trebuie să li se spună cu claritate că demnitatea individului nu este o valoare imuabilă, situată dincolo de orice determinare istorică şi că, aspect de esenţială importanţă, în România anilor noştri, ea nu poate fi despărţită de demnitatea naţională. Voicu Bugariu e