Luceafărul, ianuarie-iunie 1980 (Anul 23, nr. 1-26)

1980-03-22 / nr. 12

. A redeveni tu însuţi ultimul deceniu şi jumătate ■ literatura română a redevenit ia ea însăşi, ceea ce este un lucru de importanţă vitală pentru o li­teratură, capital. Pentru că sirenele sunt foarte multe, foarte ispititoare Şi scriito­rul nu are nici măcar dreptul de a se ţin­­tui de un catarg şi a-şi înfunda urechile, ci, dimpotrivă, are datoria să te asculte şi, dacă găseşte destulă tărie în el...­să nu se­ ia după ele. Aceste sirene erau, pe vremea cînd ge­neraţia mea a intrat în literatură, dacă nu foarte ispititoare, în orice caz, înzes­trate cu o voce de tunet de pe sub care nu se mai putea, auzi nimic. Era un pro­letcultism agonizant, dar, ca toţi muri­bunzii, devenit­ cu cit mai incoerent cu atît mai­­ agresiv. „Bagheta dogmatismului, de dimensiunile unui veritabil ciomag (din recuzita păşunistă), se­ mişca încoace şi încolo, foarte decis, pe deasupra capetelor coriştilor. In timp ce un biet om cum­secade ca Teodor­­Neculuţă, era pus să suplinească absenţa lui Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Ion Pillat­ şi a­ încă vreo două duzini de scriitori de aceeaşi, mărime eliminaţi nu numai din­ toate şcolile din ţară ci din cultura naţioţiailă',-‘în timp ce Varlaam era de-abia pomenit in -rarele studii de lite­ratură veche pentru .că: scrierile lui nu­­ pr­ea: -se­ -lăsau* .forjate în tiparele celor 4-5 trăsături ..obligatorii:-ale : celui mai nereal realism din cite se cunoscuseră, in timp -'«& 'fttî' Neculee fsiciuV-Miron Costin li se «■eăutitu '.sdjzd căr.îltoiferi'fdind, au mai scris stv.ei cite ce^a’și Că, .deşi, greşit!, omul ,‘e sub vremi,'«rid.tragem,totuşi de la Râm, „capodoperele“, produse în serie după tiparele ’pomenite Ti, urcau pe autorii ler­in jilîilfîlb'Acadeihi^ de A.. Toma.­­ Cu­ toate d­i­­na din cele 4-5 trăsături­­se reilerea tocmai la prospectarea viitoru­lui, cu gr­eu și-ar fi putut imagina cineva. Vasile Rebreanu Continuare în pag. a 2-a. ■ • MARTIE 1965 MARTIE 1980: CINCISPREZECE ANI DE MUNCĂ ŞI CUTEZANŢĂ REVOLUŢIONARĂ PRIN CARE O NAŢIUNE LIBERĂ ŞI UNITĂ IŞI DEFINEŞTE, IN FIINŢA BĂRBATULUI CE-I CONDUCE CU STRĂLUCIRE DESTINELE, CEA MAI MĂREAŢĂ PERIOADĂ A ISTORIEI SALE. EPOCA CEAUŞESCU e­xistă în istoria unui popor pe­­rioade de strălucire intensă care comprimă timpul şi dau între­gii deveniri sociale, economice şi umane dimensiunile saltului întru civi­lizaţie. Viaţa oamenilor de pe pămîntul românesc — atît de greu încercată de nă­văliri şi jafuri, fie războaie pustiitoare pe care ei nu le-au dorit niciodată, pentru că niciodată n-au îmbrăcat cămaşa de zale a cuceritorului, ci numai s-au ridicat, cînd a fost nevoie, cu toată suflarea, cu toată natura, în apărarea trupului ţării — a cu­noscut multe asemenea perioade. Şi ele se leagă, firesc, de numele bărbaţilor mari ai neamului, al voievozilor de spirit şi de faptă care au înălţat zidiri de pace, şi-au păstrat ţara liberă, i-au dat legi drepte şi au gîndit la viitorul ei. In nici­­una dintre cele trecute însă, nu s-a rea­lizat, nu s-a putut realiza deplin idealul cel mare al istoriei noastre, dreptul de fericire al poporului român, unitatea, in­dependenţa, egalitatea socială, înscrierea demnă în rîndul popoarelor lumii, toate în acelaşi arc de timp şi desăvîrşite deo­potrivă. Iată de ce, acum, cînd aşezăm în talgerul gîndului şi al conştiinţei, a­­ceastă perioadă de cincisprezece ani pe care nu doar noi, ci lumea întreagă, re­­cunoscindu-i valorile de excepţie, o nu­meşte Epoca Ceauşescu, desprindem cu adîncă mîndrie şi convingere faptul că toate sensurile de dezvoltare şi împlinire a patriei stau în lumina adevărului şi a lucrării noastre de fiecare zi. Românii şi-au cinstit prin tradiţie necurmată cti­toriile, legîndu-le de numele celui ce le-a gîndit şi le-a înălţat prin viziune cuteză­toare, devotament şi muncă. Opera aces­tor cincisprezece ani este o ctitorie su­premă, este ţara în care locuim şi care ne locuieşte cu frumuseţea şi cu aspiraţia ei de viitor. Are numele bărbatului care, ales în fruntea partidului comuniştilor, a partidului ce a dat României puterea şi voinţa de a fi ea însăşi, în primăvara lui 1985, a conturat printr-o gîndire ştiinţifi­că, profund revoluţionară, permanent deschisă spre nou, destinul naţiunii noas­tre socialiste, acest drum in virtutea dreptului la fericire al poporului român. Unind energiile tuturor in munca pentru edificarea multilaterală a tării. Apleeîn­­du-se cu înţelepciune asupra valorilor trecutului, îndem­nîndu-ne să redescope­rim adevărurile istoriei, marile opere şi marile gînduri, să ne aşezăm in dreaptă înţelegere eroii şi învăţaţii, să nu ne te­mem a recunoaşte greşeli ce s-au făcut Poate uneori în numele unor cauze drept’ ţe. Dovedin­du-ne prin curaj şi forţă a ideilor că independenţa, suveranitatea, unitatea naţională nu au fost şi nu pot fi daruri căzute de pe mesele istoriei, ci durate ale luptei şi jertfei unui popor întreg care trebuie apărate şi păstrate ci lumina ochilor prin luptă şi prin jertfă. Chemînd pe toţi fiii ţării, români, ma­ghiari, germani ori de alte neamuri să participe la conceperea şi rezolvarea tre­burilor ţării, în spaţiul unei democraţii active, a dialogului şi a curajului, a răs­punderii şi a eficienţei sociale. Pledînd, cu patosul său de cetăţean de onoare al lumii, pentru înţelegere, prietenie şi ega­litate între toate popoarele, sensibil la durerile şi nedreptăţile care întunecă tim­pul planetar, acţionînd prin soluţii pro­fund raţionale, profund omeneşti pentru o eră a păcii totale. Cînd trăieşti într-o ţară condusă de un asemenea bărbat înveţi să fii liber, în­veţi să-ţi înţelegi rosturile şi să priveşti lumea. Nu libertatea ieftină şi egoistă a nepăsării, a neangajării, a aşteptării le­neşe, biologice, ci libertatea conştiinţei care lucrează, care caută febril calea spre înainte, construind şi construindu-se în permanenţă, însuşi preşedintele României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a spus in repetate rân­­duri că operele pe care le înfăptuim, so­cialismul şi comunismul, nu sunt lucruri uşoare, nu sunt alei pavate cu trandafiri, ei drumuri aspre, în urcare, cerind trudă şi dăruire de sine, convingere şi compe­­tenţă, iubire fierbinte de patrie şi nesfâr­şită omenie. Şi numai bolnavii de igno­ranţă o fi de caracter, cei care refuză să afle adevărurile acestei ţări, saltul ei ex­traordinar în timp, cn materie şi în spirit se pot îndoi de dimensiunile la care a ajuns România contemporană, de dimen­siunile la care, îndreptăţit, îşi gîndeşte viitorul. Poporul nostru a probat cu o întreagă istorie că are intuiţia sigură a marilor sale valori. Acest timp îl cunoaşte într-o unitate de monolit în jurul partidului, al omului­ care-l reprezintă ca o supremă chintesenţă de acţiune şi ideal. Intr-o lume sfîşiată încă de contradicţii, de * ■­­roare şi teamă, poporul român are certi­tudini, are un program ferm asupra vii­torului. Un spatiu al demnităţii, al spe­ranţei, al opţiunii definitive. Este pro­gramul ce se întemeiază pe împlinirile unei epoci în plină înflorire şi înălţare. Epoca Nicolae Ceauşescu. Istoria acestor cincisprezece ani, aşezaţi sub semnul pri­măverii, existînd într-o primăvară fertilă, permanentă. Nicolae Dan Fruntelată graaga-am­mmuii Tapiserie de Cornelia lonescu Drăguşin La ţară nouă, oameni­i noi! afirma, azi, că poporul român a ajuns — prin asumarea programului de fapte şi acţiuni constructive ale parti­dului şi prin mobilizarea unanimă la înfăptuirea acestuia — la un înalt grad al con­ştiinţei , de ,sine, înseamnă, în­ fapt, a afirma existenţa sa demnă, lucidă, încrezătoare în propriul destin, aşa cum o înfăţişează lumii România socialistă. Nimic nu poate­­fi mai sem­nificativ pentru existenţa unui popor decit acest sentiment­ al edificării în demnitate, li­bertate şi independenţă a idealurilor în virtu­tea cărora secolele s-au urmat cu distincte re­liefuri ! La ţară nouă, oameni noi ! Iată un adevăr înlăuntrul căruia pot fi descifrate realităţi de esenţă ale patriei. Dar, pentru ca acestea să ...se înfăptuiască, pentru ca oamenii ţării să se arate, în toate împrejurările, la­ înălţimea drep­tului de a se­ numi cu mîndrie fii credincioşi ai ţării, a fost necesară o amplă operă de aşe­zare a existenţei pe principii de luminoasă anvergură, de aşezare a­ existenţei în spaţiul generos al permanentei raportări la imperati­vele majore ale prezentului. Aceasta s-a în­­tîmplat în România. Acesta este unul din ade­vărurile pe care fiecare cetăţean al patriei noastre îl poartă ca pe o inestimabilă avuţie personală. Cu trei decenii şi jumătate în urmă, ţara pornea către un nou destin social-politic şi economic. Era destinul pe care îl prefigura partidul comunist, într-o confruntare, nu o dată dramatică, noul îşi afirma dreptul la exis­tenţă. Şi, an cu an în biografia revoluţiei se Nicolae Dragoş Continuare în pag. a 3-a întoarceţi-vă, ani... întoarceţi-vă, anii mei, la clipa Incandescentă a rotirii voastre, întoarceţi-vă din tăceri sihastre Spre zarea unde v-aţi deschis aripa. Şi tot ce-aţi încercat, în încordări, Să smulgeţi timpului cu ager plisc, Să încunune albul obelisc Cu-ofrandele nestinsei căutări. întoarceţi-vă, ani, spre-acest bărbat Care-a văzut departe şi a ştiut să vadă, în uriaşa vremii canonadă, Drum drept şi sigur, poate neumblat De alţii pîn-la el, drum drept prin grind, Prin şes, prin munte, apa-nvolburată, Şi care-a mers spre pajiştea visată Cu pas înalt, şi nu orbecăind. întoarceţi-vă, ani, nu pierdeţi clipa Să vă-nclinaţi în faţa lui acum Şi să vă pregătiţi din nou de drum Atît cît încă teafără-i aripa. Virgil Teodorescu în­­acest număr: • 1965—1980 : CONSTRUCŢIE, DEMNITATE, UMA­NISM • Semnează : • Florin Costi­­nescu ® Grigore Georgiu ® A. I. Zărnescu • Gheorghe Pituţ • ADE­VĂRURILE LITERATURII — ADE­VĂRURILE CELOR MAI FERTILI ANI AI ŢĂRII, Articole de • M. Un­­gheanu ® Gheorghe Suciu • Mircea Radu Iacoban • Nicolae Mateescu , » ROMÂNIA — ZIDIRI ALE FAP­TEI. ZIDIRI ALE CONŞTIINŢEI. Reportaje de­ • Sânziana Pop ® Ilie Purcaru ® Mih­ai Pelin ® Pavel Perfil • Ion Longin Popescu ® Ver­suri de ® Niculae Stoian ® Ion Dodu Bălan ® Mara Nicoară ® Dragoș Vicol ® Nikolaus Berwanger • Ma­rin Codreanu • Horvath Dezideriu • Nicolae Arieşescu ® Ioana Dia­­conescu ® Marin Lupşanu ® , Con­stantin Atomii ® Pavel Peres ® Spec­tacolul lumii : „M­ieîngenunchiatul“ de Ioan Grigorescu ® Cronica literară : ,,Imnele Moldovei“ de Ioan Alexan­dru ® Viaţa cărţilor ® Cartea de debut ® Atelier literar de Geo Du­­mitrescu , Revista străină. Ani decisivi pentru literatura română şi cum este de aşteptat, un deceniu­­ şi jumătate de literatură poate însem­na foarte puţin. Au fost asemenea si­tuaţii în istoria noastră literară. Ne gîndim, de pildă, că între 1905—1920 (eşantionul e absolut întîmplător) exceptând debuturile in­tr-adevăr de excepţie, ale lui Octavian Goga cu Poezii, (1905), Plumb (1916) de Bacovia, Şesuri natale de Nichifor Crainic (1916), Bisericuţa din răzoare (1914) de Galaction, Romanţe pentru mai tîrziu (1908) de Ion Minulescu, Poezii de Aron Cotruş, Poemele luminii de Lucian Blaga (1919) la care putem adăuga Mara (1906) de Slavici, Arhanghelii de I. Agârbiceanu (1914) şi încă pu­ţine volume de proză de M. Sadoveanu sau G. Brăescu şi Fantezii de D. Anghel şi Visări pă­gâne de Ion Pillat în poezie,, cu greu mai putem adăuga prea mult, în acelaşi timp, un deceniu şi jumătate poate însemna foarte mult şi dacă luăm epoca anterioară, între 1870—1885, să spunem, cînd s-au afirmat Maiorescu, Eminescu, Creangă,­ Slavici şi Caragiale , ne dăm seama că aceşti 15 ani cîntăresc enorm în destinul literelor româ­neşti. Acelaşi lucru îl putem constata, de pildă, trecînd în revistă perioada dintre 1920—1935, extrem de fecundă în valori fundamentale. ^ Evident, judecind epoca cea mai apropiată de noi, ne lipseşte perspectiva istorică, valorile n-au avut timp să fie omologate, putem fi, inerent, prea generoşi sau poate parcimonioşi, în orice caz inevitabil subiectivi. Şi totuşi, cu acest risc normal, supunem atenţiei cititorului cîteva date care sînt menite, după părerea mea, să conducă spre concluzia că, după 1965, cînd întreaga noas­tră viaţă politică,, socială şi­ culturală a dobîndit, graţie, tovarăşului Nicolae­­ Ceauşescu, o orien­tare nouă, favorabilă spiritului, creator, literatura română a dobindit succese însemnate, imposibil de contestat. Scriitori mai vîrstnici şi-au împli­nit un destin literar strălucit şi ne gîndim la Al. Philippide care dă, în 1967, Monolog în Babilon, Zaharia Stancu prin Ce mult te-am iubit şi Şatra, ambele din 1968, Laurenţiu Fulga prin Alexandra şi Infernul şi Fascinaţia, Radu Tudoran prin Casa domnului Alcibiade (1978), Eugen Barbu prin Princepele (1969), Eugen Jebeleanu prin Hanibal (1972), Marin Prăda cu Moromeţii II (1967), Intrusul (1968), Delirul (1975), Cel mai iubit dintre pămînteni (1980). Dintre cărţile ge­neraţiei mai noi cităm, conştienţi de atâtea omi­siuni importante, îngerul a strigat (1968) şi Fru­moşii nebuni ai marilor oraşe (1976) de Fănuş Neagu, Absenţii, Feţele tăcerii şi Orgolii de A. Buzura, Caloianul, Drumul cîinelui, Suferinţa urmaşilor şi Fiul secetei de I. Lăncrănjan, Pa­sărea şi umbra de Sorin Titel, Vînătoarea regală de D. R. Popescu, piesele Iona, Răceala, Para­cliserul, A treia teapă de Marin Sorescu, 11 ele­gii de Nichita Stănescu, Cartea de la Metopolis de Şt. Bănulescu, etc., etc. Dar credem că-' mult mai edificator este să­­vedem ce scriitori au apărut in aceşti­­ 15 ani, evident,, ţinând seama de debutul lor editorial, căci nu ne stă la îndemînă, cu acest prilej, să ne urmărim prezenţa în presa literară ori coti­diană. Vom selecta, prin urmare, un număr de poeţi, prozatori şi critici care-şi leagă destinul de această epocă în care s-au afirmat, mulţi dintre ei, cum vom vedea, impunîndu-se pe pri­mul plan al literaturii de azi. Şi vom cita, prin urmare, pe genuri literare şi, pe cît se poate, în cadrul fiecărui gen în ordinea cronologică a afirmării, cerind scuze celor omişi, mulţi fără vina noastră. Din această simplă listă de nume se va putea observa de îndată că e vorba de un, contingent puternic şi numeros, demn de cele m­ai înfloritoare epoci de cultură românească. Pompiliu Mareea Continuare în pag. a 7-a *­ Fapte de cultură S­ unt unul dintre scriitorii afirmaţi în cultura noastră în ultimul deceniu şi ju­mătate. Faptul că mi-am putut afirma personalitatea, atâta,­ câtă este ea, aşa cum simt eu în forul meu intim că este vocaţia ei reală, se datorează pe lângă înzes­trare unui climat cultural favorabil. Că am avut anii mei de pace la masa de lucru putându-mi tipări cărţile, putând să cresc câţiva copii în jurul meu din care cred că vor ieşi oameni buni, oameni de bine, toate acestea mă umplu de bucurie, în toată această perioadă pot fi înşiruite, în pofida greutăţilor nenu­mărate, fapte de cultură pilduitoare. S-au tipărit în ediţii frumoase chiar dacă unele n-au ajuns să fie ex­haustive, clasicii culturii noastre, multe din ctitoriile voievodale au fost restaurate, pe tot, cuprinsul ţă­rii s-au făcut săpături arheologice JURNAL DE POET care au îmbogăţit considerabil măr­turiile asupra vechimii şi perma­nenţei noastre în spaţiul Carpato- Dunărean. Lucrările de­ evaluare şi reevaluare a materialului au venit bunăoară să demonstreze subtilita­tea cunoştinţelor dacilor în materie de astronomie, calendarul sanctua­rului de la Grădişte bunăoară, ne­­fiind cel mai impunător în afară, din câte au vădit Europa vremilor acelora, dar pe departe cel mai­ suplu, cel mai complex. Aşa nu va mai fi pentru nimeni de mirare că« noul calendar internaţional de azi se datorează strădaniilor lui Dioni­­sie Exiguul, dobrogean de­ secolul V. Iată încă un fericit exemplu de păstrare a tradiţiei, pe care îi rog pe toţi confraţii mei să ne-o ştim nespus de preţioasă. Ne bucurăm de faptul că aproape toate valorile naţionale în artă, lite­ratură şi­ istorie au fost restituite marelui public, care s-a putut bucura şi de Învăţăturile lui Neagoe Basarab, şi de Psaltirea lui Dosoftei, şi de studiile unui învăţat de talia lui Mircea Eliade asupra miturilor şi­ religiei­­strămoşilor noştri. Din literatura universală s-au retipărit, s-au retradus, uneori în traduceri paralele, capodopere începând . str. Iliada şi marile poeme orientale egiptene, assiro-babiloniene, ebraice, până la clasici romani şi ai Europei de ultimă oră. Marele public se poate bucura­­de o­ fructuoasă viaţă muzicală. Muzica de cameră mai ales vine să bucure omul după o zi de muncă intensă, şi s-au­­alcătuit formaţii după tot gustul din nevoile de frumos ale cetăţilor noastre. Să ne bucurăm de ele, confraţi ai mei. Ce bucurie pentru totdeauna ne-au adus în expoziţii generoase clasicii neamului nostru : Anghel,­­ Brâncuşi, Andreescu, Petraşcu, Baba Ioan Alexandru Continuare în pag. a 3-a

Next