Luceafărul, iulie-decembrie 1980 (Anul 23, nr. 27-52)

1980-07-05 / nr. 27

. Destin eroic conştiinţa poporului stă numele­­ lui însuşi de popor vechi şi stră­vechi ca vîrstă dar mai ales ca aşezare în tiparele datinilor şi energiilor sale creatoare, astfel incit pro­nunţarea şi amintirea vîrstei sale nu se pot face decit într-o permanentă simbioză cu ideea de tinereţe şi destin eroic în per­manenţă înalt. Burebista — mare figură a istoriei noastre — a dat nume şi destin unui început de acum mai bine de două milenii făcînd operă de pionierat într-un spaţiu care avea să cunoască şi multe dra­matice încleştări, dintr-o luptă la care se apela numai şi numai pentru apărarea drepturilor şi identităţii neamului, fericit să-şi are şi să-şi culeagă pămîntul la el acasă. Istoria de 2050 de ani de cînd marele erou deschizător de drumuri şi întemeie­tor de unitate şi-a săvîrşit actul său unic, edificator, nu încetează să scoată la su­prafaţă, din straturile cele mai adinei ale existenţei, nenumărate date şi mărturii care ne pun în faţa unui tulburător şi glorios trecut de luptă şi experienţă, în faţa unui continuu sentiment de dreptate pe care n-a fost nevoie să ne-o facă alţii şi la care singuri am ajuns, pe propriile noastre căi. Burebista a unit populaţiile daco-gete într-unul din cele mai puter­nice state centralizate din acea vreme, pu­­nînd astfel temelia unei aspiraţii şi a unui destin ce se vor descoperi şi redes­coperi din răstimp în răstimp la cîteva mari întretăieri de secole şi evenimente, pentru a inspira şi îndemna pe mai de­parte o cauză nobilă şi plină de învă­ţăminte, cea a patriei în alcătuirea pro­priei sale independenţe şi suveranităţi. Burebista e capăt de serie, început glo­rios. Decebal îl urmează în timp şi îl re­compune, îi continuă ampla lucrare şi, prin tragicul său deznodămînt, o ridică la rang de simbol şi legendă, operînd de atunci a­­supra întregii noastre conştiinţe de neam şi istorie. Parcă privind înapoi spre Burebis­ta, el impune exemplul sacrificiului suprem şi nu acceptă condiţia supunerii. Şi cel puţin acest gest, încă de atunci din prag de memorie, el anulează, în perspectiva timpului, orice idee de viol şi orice încer­care de a eluda faptul însuşi istoric, mu­rind la el acasă, pe pămîntul său, lingă speranţele şi amintirile sale. Moştenirea sa este concret-testamentară şi la limita absolută a propriei sale personalităţi. In­trat în legendă, un întreg popor în lunga şi inconfundabila sa devenire îi materia­lizează chipul şi-l reia drept simbol în cele mai multe din împrejurările sale. Azi, cînd mai mult decit oricînd, ne ştim bine prezentul şi viitorul, cînd ideea de libertate şi unitate stă în puterea în­treagă a vieţii şi se manifestă pregnant la scara întregii societăţi, aniversarea unui moment sau altul din trecut nu înseamnă a glorifica doar nişte rădăcini — ele sînt şi aşa puternice şi edificatoare — ci mai ales, din motive de preţuire şi respect pentru adevăr, situarea în contemporanei­tate a unor învăţăminte care ţin de esenţa şi cuprinderea istoriei, de înţelegerea care i se cuvine acordată şi, ca atare, trăită, pusă în registrul propriu al muncii şi vie­ţii, al creaţiei multilaterale. Pentru că, aşa cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu la o recentă întîlnire cu istoricii, servind interesele înţelegerii şi apropierii între popoare, istoria, studiul aprofundat, materialist dialectic al ştiinţei istoriei, îl ajută pe om şi ajută creaţia sa, ajută poporul în demersurile sale înnoitoare. Luceafărul „Avem un trecut cu care ne putem mîndri, în condiţii grele, poporul nostru şi-a păstrat fiinţa naţională, în această parte a lumii el a fost un factor de progres şi civilizaţie, şi-a adus contribuţia la mersul înainte, pe calea unei vieţi mai bune.“ NICOLAE CEAUŞESCU 2 Hrisov, 2050 — tapiserie de Cela Grigoraş-Neamţu şi Costin Neamţu (Din expoziţia „2050 de ani de la întemeierea primului stat dac centralizat şi independent") • IN ACEST NUMĂR : • Cronica literară : V. F. Mihăescu despre volumul „Arca lui Noe“. „Eseu despre romanul românesc“ de Nicolae Manolescu # Compendiu # Revista revistelor • Atelier literar de Geo Dumitrescu © Mapa­mond # „Centenarul Flaubert“ de H. Zalis • „Tradiţiile populare ale românilor din Un­garia“ de Viorel Cosma # Sport de Fănuș Neagu. . . Călătoria, cu timpul nostalgie a realului te plasează uneori în zonele celei mai depăr­tate existenţe. Şi aceasta, para­doxal, fără a te elibera cîtuşi de puţin de o realitate sau alta, imediată, ci, dimpotrivă, ca un fel de călătorie cu timp cu tot te muţi parcă undeva mai în apro­pierea ta, ca la o rudă ceva mai depărtată şi mai tăcută probabil — e drept, şi uitată cîteodată — dar asta din alte pricini, cu concursul cine ştie căror nevoi. Viaţa, cit stă în puterea ei, nu se resemnează însă iar din febra destinului multora istoria n-a făcut decit pietre de cruci. Memoria noastră colectivă şi datele exi­stenţei noastre istorice călătoresc pretutin­deni în lume, iar aici, lîngă Munţii Carpaţi, iau urma cetăţilor vîrstei noastre de odini­oară şi ne recompun. Sub forma dacilor liberi, mai ales. Chiar şi atunci cînd dintr-o luptă cu sfîrşit dramatic s-a produs o sim­bioză care a înlăturat, la urma urmei, orice idee de supremaţie, tot sub forma dacilor liberi. Mai ales că, în răstimpul formării noastre, ne mai şi hărţuim un pic, coborînd din zonele noastre rămase necucerite, ca şi cum — de veghe fiind — stăm tot timpul atenţi şi ne observam cu precădere alcă­tuirea iar atunci cînd inconvenabilul se producea — interveneam. Şi poate că tot aşa am permis mai tîrziu şi plecarea — nu retragerea — despărţirea de partea care de-acum înainte ne îngreuna. O operaţie tot la fel de dificilă ca şi lupta care, iniţial, o antrena. Victoria era de-acum dublă şi ca­tegorică de partea noastră, Decebal învinse­se abia acum, iar prin el Burebista realiza, încă o dată, deşi în alte condiţii şi sub auspiciile unei alte umanităţi, actul său eroic unificator. Istoria, călătoria aceasta în istorie permit o atare comprimare în timp, iar nostalgia realului de care vorbeam ni-i face aproape contemporani pe toţi marii noştri eroi. Ei ne vorbesc de pe pietrele lor care au deve­nit şi pietre de cruci la căpătîiul multor nepoftiţi şi descoperim că, aşa cum gîndim şi vorbim noi azi, în limbajul cel mai im­portant al existenţei truda şi jertfa lor sînt experienţe de neconfundat. _A-i omite este ca şi cum ai încerca să sculptezi în nori o tresărire de clopote. Deşi s-a văzut, asta s-a mai putut încerca, s-a sculptat şi în spuma valurilor, cîteodată, aşa au apărut poate sirenele. Dacii aveau ieşire la mare, le-au ascultat probabil, dar cel mai sigur e că din munţi ei şi-au făcut adevărate catedrale. Pentru că acolo erau pietrele. A. I. Zăinescu reflex • 2050 • O CIVILIZAŢIE DESCHISA, A MARILOR VALORI SPIRITUALE • „Tezaur în limba română“ — convorbire cu acad. prof. dr. doc. Gheorghe Ivă­­nescu • „iProgresul social in Dacia antică“ de Aneta Spiridon • „Stîlpii care figurau timpul în calendarul dac , numirea lor“ de Gheorghe Muşu • MĂRTURIILE CON­TINUITĂŢII • „De la cultura populară la mitul dacic“ de Mihai Coman • „Portretul“ de Ioan Grigorescu • „Aniversarea vieţii“ de Gheorghe Pituţ • „Laus Burebista“ de Gellu Dorian • Poeme omagiale • „Burebista visa pacea“ proză de Octavian Mărcu­­lescu (In paginile 2, 3, 4 şi 5) Un geniu al antichităţii cdre ori Parcele din mitolo- JL JL regia greco-romană (cine ştie cum le vor fi numit strămo­şii noştri daco-geţi pe aces­te zeiţe ale destinului) au făcut, ca pină la noi să răzbată, înfruntând vi­tregia mileniilor, puţine documente scrise cu privire la „cel dinţii şi cel mai mare rege din Tracia“ cum îl nu­mesc pe Burebista documentele vre­mii. Textele autorilor antici, deşi pu­ţine, completate de cîteva inscripţii sunt categorice în a desemna pe ma­rele rege ca personalitate de excep­ţie, unul dintre geniile antichităţii, iar realizările lui de valoare deose­bită pentru desfăşurarea istoriei spa­ţiului est-europeai, şi a celei generale antice, cu implicaţii multiple, şi ma­jore în istoria românilor de mai tîr­­ziu, singurii urmaşi direcţi ai daco­­geţilor. Pe baza textelor de care vorbeam, istoricii moderni de mare prestigiu, români sau străini,­ au scris frumoase pagini despre Burebista în operele lor. Se cuvin amintiţi : P.G. Nieburg, Th. Mommsen, Gr. G. Tocilescu, J. Jung, A. D. Xenopol, G. G. Brandis, G. Julliane, V. Pârvan, N. Iorga, J. Carcopino, C. Daicoviciu, R. Vulpe şi încă mulţi alţii. Documentelor scrise, li se adaugă cele arheologice scoase la lumină, mai ales în ultimele două trei decenii. Rezultatele acestora au fost deosebit de fructuoase aruncînd lumini nebă­nuite asupra civilizaţiei strămoşilor noştri în dublul ei aspect : material şi spiritual. Nenumăratele săpături şi studii elaborate de un larg colectiv format din arheologi mai vîrstnici ori Ion Horaţiu Crişan Continuare în pag. a 3-a Sanctuar dacic învăţături Sădiţi livezi, întemeiaţi izvoare, Puneţi pe roată lutul doinitor, Viaţa vă fie lungă alinare Şi armonii sub cer ocrotitor. Pe pîrtii de lumini să curgă grine Spre bătături cu margini de argint. Căci mai bogată ţară ca a noastră Nu vom găsi in patru zări de vint. Aici ţărina-i aripă ţi liră, Matcă de-azur ţi praguri pentru nunţi Şi cit vom fi, întru eternitate, Râmîne-vom de veghe lingă munţi Şi lingă ţesuri limpezi ca nectarul Cel picurînd, cu patimă, din flori ; Noi niciodată n-am rivnit la alte Meleaguri, ţi izvoare, ţi culori... II. De am purtat războaie, ne-a durut fori­a răscolită de-alte naţii ; Mereu ne-nvinţi, nu ne-am visat imperii Şi n-am cerţ­t la nimenea ovaţii. Ne-au fost mai dragi talazurile mării Şi unduirea grinelor fierbinţi Şi-aceste vetre unse cu sudoare De bunii noştri, înţelepţi părinţi. Cu singe am sfinţit lumina ţării Şi am pâstrat-o teafara prin vreme, Ne-am vrut popor unit în demnitate, Statornic vad credinţelor supreme... III. Fiţi buni­ţi drepţi acum ţi-ntotdeauna, Iubiţi-vă pămîntul roditor, Nicicînd să nu uitaţi c-aici ţarina E leagăn sfînt ţi platoţă de dor. Sorbiţi din Fluviu pururea putere, De piepturile noastre să se sfarme Acele vinturi care vin de-aiurea, Pe înnoptate, zăngănind din arme... Viteji ne ţtim­ţi fără nici o teamă, Precum străbunii­ au fost prin veacuri dure, Cu chipul nostru, limpede ţi teafăr, Noi învăţăm toţi codrii să murmure Şi-i preschimbăm în fluiere domninde Şi-n scuturi, neînvinse, la hotare... Fiţi buni­ţi drepţi, iubiţi-vă pămîntul, Cel cu miros de lacrimi şi sudoare. Florea Burtan TELEGRAMĂ Mult stimate şi iubite tovarăşe NICOLAE CEAUŞESCU, Scriitorii din România socialistă ţi Consiliul Uniunii Scriitorilor Vă roagă să primiţi, cu ocazia înmînării Ordinului „Karl Marx“ al Republicii Democrate Ger­mane, calde felicitări, din partea obştei scriitoriceşti, ajutor de nădejde al Parti­dului Comunist Român. Atît pe plan internaţional, cit şi pe plan intern, numele Dumneavoastră de conducător eminent al partidului şi al statului nostru reprezintă semnul de nă­dejde pentru binele şi fericirea omenirii întregi şi, cu atit mai mult, al României socialiste. Sînteţi întruchiparea poporului român în lupta pentru afirmarea idealurilor de libertate, independenţă naţională, bunăstare ţi pace. Salutăm cu deosebită bucurie acest eveniment de mare răsunet pe plan intern ţi internaţional ţi vă asigurăm, mult stimate ţi iubite tovarăşe secretar general al partidului, că scriitorii din România socialistă­­ români, maghiari, germani, sirbi­ţi de alte raţionalităţi vor continua să scrie opere demne de a­­ceasta etapă excepţională din istoria noastră. Dumneavoastră ne daţi un exemplu insufleţitor de muncă, de pricepere ţi de energie cu care înfăptuiţi prevederile celui de al Xll-lea Congres al Partidului Comunist Român, in vederea dezvoltării economice, sociale şi culturale a Româ­niei, dînd dovadă de înalte virtuţi pe care le-aţi dezvoltat şi in promovarea conti­nuă a relaţiilor de prietenie, colaborare şi cooperare internaţională între Partidul Comunist Român şi Partidul Socialist Unit din Germania, intre Republica Socia­listă România şi Republica Democrată Germană, precum şi cu alte state ţi partide. Vă urăm mulţi ani pentru binele poporului român, pentru îndeplinirea înaltelor ţeluri de construire a socialismului și comunismului pe pămîntul Româ­niei. CONSILIUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA 15 ANI DE LA CONGRESUL AL IX-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN Dialog şi confluenţe condiţiile creşterii aproape ne-­ limitate a posibilităţilor de di­fuziune, valorile artistice depă­şesc perimetrele naţionale, deve­nind bunuri universale. Se realizează ast­fel, in perspectiva viitorului, un fel de comunitate spirituală, alimentată de circulaţia continuă a ideilor, a operelor de artă, care accelerează mersul înainte al umanităţii. Procesul e complex, impli­­cînd raporturi pe planuri multiple — istoric, economic, cultural — între factorii emiţători şi cei receptori. Rezultatele a­­cestor întrepătrunderi vor fi, în conse­cinţă, la fel de complexe, adesea îngă­duind o apreciere relativ precisă doar in retrospectiva consumării lor. Stîrnind de cele mai multe ori fenomene artistice si­milare sau îndreptate pe alte direcţii conceptuale de particularităţile autohtone, vehicularea marilor creaţii stimulează înflorirea culturilor naţionale, atenuînd treptat decalajele valorice. Literatura română n-a fost şi nu putea rămîne izolată, dimpotrivă, a dăinuit şi s-a dezvoltat de-a lungul secolelor des­chisă mereu inserţiilor din afară, pe care le-a asimilat sau le-a respins, păstrîn­­du-şi caracterele diferenţiale, originalita­tea. Contactele mijlocite sau directe cu producţia literară aparţinînd altor po­poare, cîteodată chiar îndepărtate geo­grafic, deşi cu unele fluctuaţii vremelnice, au avut un caracter permanent, înre­­gistrînd în genere curbe suitoare. O creş­tere şi o diversificare substanţială a re­laţiilor dintre cultura română şi cele dezvoltate în alte zone geografice se rea­lizează mai ales după ultimul război. Di­recţia restructurărilor sociale cu răsfrîn­­geri corespunzătoare in fenomenele de suprastructură, întemeiată pe principii şi finalităţi uneori identice, alteori nu, a creat condiţii favorizante colaborării, în­fiinţarea catedrelor de specialitate şi pen­tru limbile şi literaturile de circulaţie restrînsă, printre altele, a lărgit posibili­tăţile operative ale transferului de valori, în această perspectivă beletristica şi disciplinele interferenţe, situîndu-se pe locuri fruntaşe. Ilustrative sînt, de exem­plu, înfăptuirile din ultimii 15 ani, pe drept cuvînt prestigioase, înfăptuiri sub­liniate ca atare şi în dezbaterile recen­tului Colocviu naţional de traduceri şi literatură universală, organizat de Uniu­nea scriitorilor în zilele de 19—20 iunie a.c. Marile creaţii literare ale lumii au fost puse la indemnia cititorului român prin Stan Velea Continuare In pag. a 7-a i­l d­ upă o cuprindere oricît de su­mară a lucrărilor din expoziţia închinată aniversării a 2050 de ani de la constituirea sta­tului dac centralizat şi independent sub conducerea lui Burebista, este, firesc, mi se pare, ca în calitate de vizitator să re­flectezi asupra caracterului tematic al unei manifestări omagiale de acest tip. Personal cred că s-au gîndit foarte bine organizatorii atunci cînd s-au decis să lărgească pe cit posibil aria tematică și stilistică a lucrărilor prezentate. O sim­plă circumscriere la motivul sărbătorii al JURNAL DE POET Bornă de istorie a­ctualizarea personalităţii şi evenimentelor istorice din durata unui popor ţine de datoria primordială a fiecă­rei generaţii, pentru edificarea chipu­lui său moral cit mai precis cu pu­tinţă. Fără Istorie eşti orb, n-ai viziunea Întregului, nu poţi aduce roada de­plină a tuturor înzestrărilor cu care ai fost dăruit. Nu întimplător etimo­logia cuvântului istorie înseamnă şi oracol vizionarism, istoricul are darul profeţiei, numai omul care asimilează istoria, experienţele înaintaşilor are şansa de a străvedea în prezent sen­sul viitorului. Trăim un moment de foarte adîncă importanţă pentru poporul nostru, loan Alexandru Continuare in pag. 1­7­a fi creat fără îndoială o atmosferă mono­cordă şi artificial istoricizantă obligînd pe de altă parte la concesii în privinţa calităţii, căci e greu de presupus că s-ar fi putut umple sala Dalles cu pînze, sculp­turi si lucrări de grafică — de dată strict recentă —, de o valoare acceptabilă si inspirate exclusiv din trecutul mai înde­părtat. A fost prezentată deci o formulă mai elastică si rezultatul este, in multe privințe, surprinzător. Ne aflăm în fata unei veritabile anuale cu caracter repu­blican situată, însă, sub o generoasă em­blemă. Să vedem deci lucrurile ca atare, în orice caz personal nu m-aş hazarda să fac aprecieri asupra evoluţiei sentimen­tului istoriei la artiştii noştri plastici con­temporani, plecind exclusiv de la această expoziţie. Asemenea aprecieri comportă riscul considerării lucrărilor expuse la Dalles ca definind un stadiu al gîndirii artistice legată aproape exclusiv de inter­pretarea istoriei. Aprecierea valorii opere­lor ar risca să fie determinată în acest caz de considerarea factorului tematic ca ho­­­­tăritor pentru definirea atitudinii creato­rului în faţa istoriei, ceea ce ar putea constitui o exagerare. Dacă tot este însă vorba să încercăm o circumscriere a a­­precierii de valoare la importanţa feno­menului la care opera este chemată să adere, mi se pare că e mult mai rezonabil să ne mulţumim cu mînuirea tradiţiona­lelor noţiuni de spaţiu şi timp şi să ple­căm de la observaţia foarte banală că ra­portul între aceste noţiuni este definito­riu pentru Înţelegerea modului cum în procesul de creaţie opera îşi dobindeşte acea identitate exprimată într-o anume modalitate, printr-o anume stilistică. Ex­poziţia de la Dalles mi se pare a pune în evidenţă, cu pregnanţă chiar, faptul că majoritatea artiştilor noştri tind spre identificarea creaţiei lor în funcţie de a­­ceste categorii fundamentale : spaţiul şi timpul Dacă se poate vorbi de o speci­ficitate a artei româneşti contemporane Grigore Arbore Continuare in pag. a 7-a Omagiul contemporaneităţii

Next