Luceafărul, iulie-decembrie 1983 (Anul 26, nr. 26-52)

1983-07-02 / nr. 26

♦ d­ in dosarul problemelor supuse dezba­terii, în vederea completei lor eluci­dări, nu poate lipsi presupusa xeno­fobie a poetului. Este de mirare că, până în prezent, autorii unor studii adoptă o atitudine şovăitoare în faţa a­­cestei acuzaţii, deşi G. Călinescu, a demonstrat în chipul cel mai limpede : „Numele lui Emi­­nescu a fost foarte legat de teoria «păturii su­perpuse», interpretată injust ca ,o atitudine xe­nofobă. De fapt, folosind un stil polemic vio­lent şi plastic, poetul nu ieşea din poziţiile sale economice"1. într-adevăr, cine intră în această „pătură su­prapusă“ ? „zdebea de sus“, alcătuită din oameni ale căror „mini şi inteligenţă nu produc valori11, „proletari ai condeiului“ care îngroaşe plagă amploiaţilor, constituind masa de manevră a partidelor politice, etc. Aşadar, tot ceea ce nu încape în tabloul eminescian — de o rigurozitate inflexibila, „mendeleeviană11 — al claselor pozi­tive, intr-un cuvînt, „o clasă nenumărată de in­divizi cari, nevoind a munci, avînd chiar ruşine, de muncă aspiră de a ajunge la vază şi de a face avere, pe calea­ demnităţilor statului, începînd de la miile de funcţiuni mici şi sfîrşind cu însuşi (sic !) fotoliile ministeriale“. Erau toate aceste neajunsuri, reale, existau cu adevărat în viaţa socială a României de-atunci­­ sau sunt „izvodiri“ ale minţii unui poet ? Se cu­noaşte ceea ce demonstrează, nn Neoiobăgia, so­cialistul Gherea : dacă există „o clasă dezvoltată peste măsură la noi“ aceasta e „bi­rocraţia, care în straturile ei superioare se confundă în inte­rese cu clasele dominante.11. „Proletariatul inte­lectual­“ a luat „ca la toate popoarele semicapi­­taliste, o dezvoltare anormală, patologică“. Poli­tica devine mijlocul de „a pune mina pe stat sau să iei parte la afacerile statului“. Căm­ atunci cind statul normal devine prin hipertrofiere un stat birocrat-parazitar, atunci „și politica devine politicianism, iară partidele politice se prefac în, oligarhii politice, cu clientelele lor şi cu toate rezultatele nefaste ale politicianismului şi oli­garhiei politicianiste“. Cu greu am putea găsi in altă parte o mai so­lidă fundamentare sociologică a tezelor lui Emi-Al. Oprea Continuare în pag. a 7-a DOSAR AL ClNDIRII SOCIAL-POLTICE EMINESCIENE (X) O acuzaţie falsă mm­y’!'s 75 DE ANI DE LA CREAREA SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂNI Mesajul tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU a adresat Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România împlinirea a 75 de ani de la crearea „Socie­tăţii Scriitorilor Români“ — moment cu deo­sebite semnificaţii pentru viaţa spirituală a ţării îmi oferă plăcutul prilej ca, în num­ele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat şi Guvernului, precum şi al meu personal, să adresez Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă Româ­nia, tuturor scriitorilor din patria noastră un călduros salut revoluţionar, împreună cu cele mai bune urări, înfiinţarea, la începutul acestui secol, a „Societăţii Scriitorilor Români“ a marcat un­­m­oment important în istoria culturii româ­neşti, în dezvoltarea vieţii activităţii lite­­­­rare din patria noastră. Continuînd şi am­pli­­ficînd bogatele tradiţii, ale intelectualităţii progresiste din ţara noastră, „Societatea Scriitorilor Români“,­­ în rîndurile căreia şi-au desfăşurat activitatea prestigioşi căr­turari patrioţi, luptători înflăcăraţi pentru dreptate socială şi unitate naţională — a militat pentru unirea forţelor scriitoriceşti în vederea promovării unor opere literare şi artistice strîns legate de istoria eroică a po­­■­porului nostru, de viaţă şi aspiraţiile celor mulţi, a făuririi unei culturi menite să con­tribuie la cultivarea unor idealuri nobile, patriotice şi umaniste. Marii scriitori români au dat ţării nu numai minunate opere literare, ci s-au manifestat, totodată, activ şi în viaţa social-politică, fă­­cînd dovada devotamentului lor faţă de patrie şi popor, a sentimentelor de profund patriotism care i-a însufleţit. Receptivi la problemele majore ale epocii, scriitorii au în­făţişat în creaţiile lor tradiţiile glorioase de luptă ale poporului român pentru apărarea fiinţei naţionale, pentru independenţă şi realizarea multisecularului ideal al Unirii, pentru dreptate socială­­ şi naţională, situîn­­du-se, prin scrisul lor, alături de popor in împlinirea năzuinţelor şi aspiraţiilor sale ce­lor mai înalte. Mulţi scriitori şi oameni de artă s-au integrat luptei partidului nostru comunist şi au acţionat, alături­ de clasa noastră muncitoare, de masele populare, îm­potriva exploatării şi asupririi, pentru progres social, pentru o patrie liberă, independentă şi suverană. Merită subliniat faptul că,numeroşi oameni de litere s-au situat pe poziţii ferme în lupta antifascistă, pronunţîndu-se şi mili­­tînd activ împotriva politicii de fascizare a ţării, a dictaturii antonesciene şi a războiului, în anii de după eliberarea ţării, acţionînd în deplin consens cu sentimentele şi interesele întregului popor, scriitorii s-au înrolat activ, alături de clasa noastră muncitoare, de ţără­nime, de intelectualitatea română, în marea operă de construcţie socialistă din România, au participat şi participă nemijlocit, aducînd o contribuţie de seamă — apreciată de între- , gul nostru partid şi popor — la edificarea noii orînduiri pe pămîntul patriei, în aceşti ani,­­ şi cu deosebire în ultimele decenii, a fost creată o literatură bogată — atît în limba română, cît şi în limbile naţionalităţilor con­locuitoare — inspirată din uriaşa operă revo­luţionară­­pe care o înfăptuieşte poporul nostru sub conducerea partidului, oglindind marile transformări înnoitoare petrecute în societatea noastră, procesul amplu şi complex de formare şi afirmare a omului nou, a con­ştiinţei socialiste, înaintate. Pentru toate aceste realizări, pentru con­tribuţia deosebită adusă la promovarea lite­raturii şi artei noi, socialiste, la înfăptuirea în viaţă, a politicii culturale a partidului, adresez, cu prilejul acestei aniversări, Uniunii Scriitorilor şi tuturor slujitorilor scrisului din patria noastră cele mai calde felicitări, pre­cum şi urarea de a obţine noi şi noi succese pe tărimul activităţii nobile pe care o desfă­şoară, pentru îmbogăţirea cu noi şi valoroase creaţii a tezaurului de artă şi cultură a României socialiste.­­ Stimaţi tovarăşi,­­ Sărbătoriţi împlinirea a 75 de ani de la în­fiinţarea „Societăţii Scriitorilor Români“ în­­tr-o perioadă, în care întregul nostru popor este angajat plenar, cu toate forţele sale, în ampla activitate de transpunere în viaţă a hotărîrilor Congresului al XII-lea al parti­dului, a obiectivelor stabilite de Conferinţa Naţională privind dezvoltarea societăţii româ­neşti într-o etapă nouă, superioară. Ne-am propus ca, în cursul actualului cincinal, Româ­nia, să depăşească stadiul de ţară socialistă în curs de dezvoltare şi să se înscrie în rîndul ţărilor cu dezvoltare medie. Aceasta cere efor­turi susţinute din partea întregului popor pentru înfăptuirea în cele mai bune condiţii a tuturor obiectivelor pe care ni le-am propus privind dezvoltarea puternică a forţelor de producţie şi modernizarea bazei tehnico-ma­­teriale a societăţii, lărgirea bazei proprii de materii prime şi resurse energetice, creşterea substanţială a productivităţii muncii şi a efi­cienţei economice, promovarea şi mai accen­tuată a progresului tehnic,­ a ştiinţei, artei şi culturii, ridicarea generală a nivelului de trai, de cultură şi de civilizaţie al poporului. Conferinţa Naţională a partidului a făcut o profundă analiză a stadiului actual al dez­voltării societăţii noastre socialiste şi a stabi­lit programe speciale, sarcini şi obiective de cea mai mare însemnătate pentru realizarea unei calităţi noi, superioare în toate dome­niile de activitate, pentru progresul multi-­­lateral­ al întregii ţări şi înaintarea neabătută ... a patriei spre noi culmi de civilizaţie şi progres. în acest cadru, Conferinţa Naţională şi Plenara Comitetului Central al­ partidului, din iunie anul trecut, au­ pus un accent deo­sebit pe perfecţionarea, în continuare, a acti­vităţii politico-educative, de lărgire a orizon­tului de cunoaştere al poporului, de dezvol­tare a conştiinţei socialiste şi, în acest con­text, au subliniat marile răspunderi şi înda­­­­toriri ce revin creaţiei cultural-artistice, tu­turor lucrătorilor din domeniul ideologic. Vastul program de muncă şi luptă contu­rat de hotăririle Congresului al XII-lea şi de Conferinţa Naţională deschide un larg cîmp de activitate şi­ pentru scriitori, pentru toţi NICOLAE CEAUŞESCU Continuare în pag. a 3-a Trei sferturi de veac • important în existenţa­­ oricărei alcătuiri nu este faptul că viază ei sensul acestei exis­tenţe. In cazul asociaţiei scriito­rilor din România faptul că ea împlineşte trei sferturi de veac de existenţă este foarte im­portant, dar mai însemnat de­cit cumulul de ani este sensul acestei existenţe. Acesta este primul lucru pe care se cade să-l amintim în cazul sărbă­torii organizaţiei profesionale a scriitorilor din România. Din cite ne spun analele, Societatea Scriitorilor­ Români şi-a decre­tat în 1908 existenţa, fără în­truniri numeroase şi zgomo­toase, ca semn al conştiinţei profesionale care-şi cere drep­turile sociale. Abia anul ur-­­mător societatea a trecut la consfătuiri plenare, în care majoritatea scriitorilor români conştienţi de necesitatea unei asemenea iniţiative s-au în­trunit şi au hotărît modul de fiinţare al proaspetei societăţi de oameni ai condeiului. Cine va deschide primele regula­mente şi statute ale acestei societăţi scriitoriceşti, care a dăinuit în forme mereu mobi­le pînă astăzi va observa că ea se naşte ca o organizaţie de într-ajutorare a unei mîini de oameni care caută să-şi impună existenţă instituţiilor M. Ungheanu Continuare în pag. a 3-a / Proletari din toate ţările, uniţi-vâ ! Santammal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Scrisoarea adresată tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU de participanţii la Adunarea omagială consacrată sărbătoririi a 75 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români Mult iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu.­­ Cu 75 de ani în urmă, scriitorii din Româ­nia au hotărît să-şi unească forţele, interese­le şi idealurile şi să se constituie în breaslă, întemeind Societatea Scriitorilor Români, una din primele instituţii naţionale de acest fel din Europa şi din lume, însăşi fondarea ei a însemnat un act de conştiinţă şi de înalt pa­triotism, de legitimare a scriitorului in ţara în caree trăieşte, de răspundere faţă de so­cietate şi de ideile care o însufleţesc. Unirea creatorilor de limbă şi literatură din toate provinciile româneşti intr-unul şi acelaşi for avea să devină uri factor major­ nu numai pentru literatura, cultura şi spiritualitatea ţării , ea se va revărsa şi în puterile generale ale naţiunii, ale poporului, şi nu rareori le va insufla şi le va întări aspiraţiile, visurile. ..cutezanţele, ca parte a lor conştientă şi ac­tivă. Preluînd tradiţia de identificare cu sim­ţămintele şi­ năzuinţele poporului, de respect faţă de istorie, in adevărurile ei cele curate, de­ apărare şi îmbogăţire a limbii, doinelor,, baladelor şi letopiseţelor, de împrospătare şi modernizare,­ de trăire şi exprimare în con­temporaneitate, scriitorii din România au sporit prin nenumărate creaţii de înaltă va­loare şi popularitate tezaurul spiritual al poporului şi al umanităţii, au fost părtaşi la marile evenimente ale epocii, dar mai ales au fost prezenţi şi alături de popor în toate mo­mentele majore ale existenţei sale. Totodată, suflul umanist, generos şi democratic al ce­lor mai de seamă opere, şi autori, atitudinea Participanţii la Adunarea omagială consacrată sărbătoririi a 75 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Ro­mâni. Continuare în pag. a 3-a TÎNAR ÎN AGORA Munca pentru ţară umbeşti-Livezeni . 1948 — Canalul Dunărea-Ma­rea Neagră 1983. Treizeci şi cinci de ani de la constituirea pri­melor şantiere naţionale1’ ale tinere­tului. Exemplul Bumbeştilor este edificator şi astăzi. Acolo, în numai 7 luni a fost tăiată o cale ferată în stînca muntelui. Drumul de fier, deşi străbătea doar 31 km., a trebuit să treacă prin 37 de tunele, peste nenumărate podeţe şi viaducte, peste 6 mari poduri suspendate dea­supra Jiului — autentice opere de artă, reali­zate în condiţiile unei tehnici minime. . Cei 28 000 de brigadieri care au acţionat, eşalonat, aici au executat un număr de 8 milioane de ore de muncă patriotică. Se împlinesc, aşadar, în acest an trei decenii şi jumătate de muncă pentru ţară — o vîrstă a deplinei maturităţi, care vorbeşte ex­em­plar Ion Andreiţă Continuare în pag. a 7-a b i . Romanul ca parabolă a istoriei d­ e factură barocă în expresie şi limbaj, ca şi prin voluptatea enumerărilor descriptive, romanul Săptămina nebu­nilor este construit pe logica unei psihologii a aşteptării şi a unor simetrii, ce-şi iau ca termen de sprijin farsa, cum vom vedea pe parcursul expunerii (pentru a ne păstra în tiparul obiectivităţii să menţionăm că Mihai Ungheanu numea romanul ca fiind unul al iubi­rii şi al marii farse, v. cronica din Luceafărul, nr. 3/1982), întreaga simbolică a cărţii se fundamentează pe trucarea existenţei prin afirmarea farsei ca element integrator al experienţelor­­celor mai diverse. Desigur, registrele de expresivitate sunt numeroase, şi cititorul ar putea fi reţinut (sur­prins, şlocat, transpus) de pitorescul şi coloritul descripţiei, de opulenţa detaliilor de atmosferă, sau de savoarea limbajului, de evocarea cu vo­luptate, prin procedeul alternării, de planuri, a tabloului unei Veneţii în agonie, luxuriantă dar şi sordidă, şi a unui Bucureşti situat intr-un context al aparenţelor, sincronizat aceloraşi ten­taţii şi perspective decadente specifice epocii fanariote. Despre limbajul şi stilul autorului (şi al operei) s-a scris, uneori cu agresiune, alteori cu o comprehensiune­­academică. Autorul nu a fost deloc menajat, calităţile i-au fost deturnate în defecte (sau abuzuri) şi invers. I s-a re­proşat şi ceea ce nu şi-a propus să exemplifice, absenţa perspectivei morale a cărţii, subminarea epicului prin minima preocupare pentru ade­vărul şi implicaţiile psihologicului în text, şi chiar inadecvarea la specificul romanului de factură istorică. Cineva se străduia să de­monstreze (in Amfiteatru, nr. 3/1982) că Săptă­mina nebunilor nu e nici roman, nici povestire, de parcă termenii ecuaţiei aceştia ar fi fost co­mentariul rămînînd în afara nucleului confiictual al cărţii. S-au făcut şi alte speculaţii, unele cu „artă“, seducătoare dar mai puţin eficientă, de­­păşindu-se cadrul dezbaterii oneste, şi care n-au făcut decit să stirnească nedumeriri în rindul ci­titorilor „neprofesionişti“ (şi nu numai al lor). Trecem în plan secund (acum) şi modul în care Eugen Barbu rezolvă, în acest roman, pro­blema respectării sau nu a adevărului istoric, a fidelităţii , faţă de document, a caracteristicilor prin care acesta este transfigurat pînă la a de­veni atît expresiv cît şi convingător sub ideea acreditării lui ca verosimil. Săptămina nebunilor este un roman, cu pla­nuri narative bine construite şi echilibrate, cu Vasile Chifor Continuare în pag. a 6-a

Next