Luceafărul, ianuarie-iunie 1984 (Anul 27, nr. 1-26)
1984-01-07 / nr. 1
ai multe fericite Iil, coincidenţe de în» “ *ceput de an, în ianuarie, ne aşează în faţa unor sărbători care, atît în plan real cit şi simbolic, sînt şi o elocvenţă, înaltă dovadă a felului prin care poporul nostru cunoaşte şi înţelege să-şi cinstească exponenţii săi de spirit, pe acele personalităţi de a căror operă îi este în mod strîns legată viaţa şi pe traiectul destinului cărora îşi vede propria sa luptă şi muncă închinate progresului şi civilizaţiei patriei. O astfel de sărbătoare este aceea a zilei de naştere a tovarăşei Elena Ceauşescu, aniversarea la care participăm cu un desăvârşit respect şi omagiem cu acest prilej un militant de frunte al partidului, un strălucit şi pilduitor exemplu de devotament şi abnegaţie patriotică, revoluţionară, pe omul de ştiinţă român, savant de renume mondial, academician doctor inginer Elena Ceauşescu. Şi toate acestea, cunoaştem din istoria contemporană, alcătuiesc in mod evident profilul şi prestigiul unei personalităţi în permanentă şi laborioasă activitate. Pe un drum care începe odată cu anii de luptă eroică, revoluţionară, şi se continuă la zi, din perspectiva înfăptuirii marilor programe ale dezvoltării noastre economice şi sociale. S-a dedicat acestei lupte împreună cu cel care avea să devină un simbol al unităţii şi independenţei noastre naţionale, omul care prin voinţa întregii naţiuni a fost investit să conducă şi conduce de aproape două decenii destinele României, secretarul general al partidului nostru preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Astfel, ca soţie şi mamă, om politic şi om de ştiinţă, academician doctor inginer ’’ Elena Ceauşescu apare într-o indisolubilă legătură cu tot ceea ce s-a înfăptuit ca urmare a scopului general al politicii partidului şi statului, din perspectiva şi pe temeiul propriilor noastre cerinţe şi posibilităţi. Opera sa ştiinţifică, politică şi socială are girul prezentului şi viitorului iar mai presus de toate, ea, această operă, este o ilustrare în cel mai înalt grad, a însuşi spiritului revoluţionar. Izvorăşte de aici şi un autentic şi puternic sentiment pa- triotic, stă în toate acestea şi o vie dovadă a înţelegerii şi asumării unei înalte misiuni patriotice. Necesitatea de a da o perspectivă mereu umanistă ştiinţei şi cercetării tehnice şi ştiinţifice s-a transformat intr-o concepţie de largă audienţă pe care tovarăşa Elena Ceauşescu o susţine, teoretic şi practic,, ca pe una din componentele actuale, de extremă importanţă, ale păcii. Aceasta constituie de fapt şi una din raţiunile de a fi ale Comitetului Naţional Român „Oamenii de ştiinţă şi pacea"* în fruntea căruia se află şi desfăşoară o binecunoscută şi apreciată activitate naţională şi internaţională. Destinul păcii şi lupta pentru edificareaacesteia, pentru angajarea ştiinţei ca forţă, a progresului şi nu a distrugerii sînt tot, atîtea elemente de conştiinţă acută, responsabilă în faţa umanităţii şi, în acelaşi timp, sînt date reale, cît se poate de concrete, ale unei opere care dau sens şi amplitudine unei biografii de excepţie. Iar toate acestea, în ansamblul şi semnificaţia lor, constituie şi motivele cele mai sincere prin care un popor îşi omagiază marile sale personalităţi. Gestul sărbătoresc îmbracă imaginea unui simbol şi devine reprezentativ pentru felul în care naţiunea îşi cinsteşte exponenţii săi de spirit. Luceafărul ■ V. ■ G5.35/ Un prim act de natura politică şi socială, o primă şi evidentă stare de spirit prin care luăm act de noi înşine, faţă în faţă cu propriile noastre certitudini şi propriile noastre nădejdi — tradiţionalul Mesaj al tovarăşului Nicolae Ceauşescu adresat naţiunii. Mesajul face trecerea între ani. Şi, sub semnul unui atît de cunoscut şi respectat, suprem interes faţă de ţară, pune cu claritate, deschis, în faţa tuturor, problemele propriei noastre ascendenţe pe calea progresului şi civilizaţiei, ale înfăptuirii marilor obiective şi a programelor pe care Congresul al Xll-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului le-au adoptat în consens cu noua etapă pe care o trăim. Se conturează astfel de fiecare dată, la scara întregii ţări, o experienţă ce ne întregeşte în propriile noastre nădejdi şi aşteptări şi se conturează mai ales acele căi şi mijloace prin care putem acţiona cu şi mai multă vigoare, cu şi mai mult patos şi efort competent, viabil, pentru a da maximum de eficienţă şi durabilitate optimă, necesară, oricărui demers pe care il întreprindem şi care serveşte neabătut cauza propăşirii socialiste şi comuniste a patriei. Prin munca întregului popor, spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a sporit avuţia socialistă a ţării, România a urcat noi trepte de civilizaţie materială şi spirituală. Şi mai departe , să ridicăm la un nivel superior gîndirea şi creaţia ştiinţifică, învăţămîntul, cultura şi arta, asigurînd fiecărui om al muncii un orizont tot mai larg de cunoaştere şi pregătire profesională, tehnică, ştiinţifică şi culturală ! Să intensificăm activitatea politico-educativă pentru formarea unui om nou, cu o conştiinţă morală înaintată, să promovăm ferm, în toate domeniile, principiile eticii şi echităţii socialiste, ale umanismului revoluţionar ! În acest fel Mesajul se adresează tuturor şi două sunt, în sinteză, ideile în jurul cărora gravitează totul : progresul şi pacea. Adică exact acei termeni de referinţă pentru condiţia şi umanitatea lumii de azi. Conştiinţa pregnantă, responsabilă şi vizionară a contemporaneităţii, a acestui timp prin care dreptul fiecărei ţări şi al fiecărui popor la independenţă şi libertate a devenit sinonim cu însuşi dreptul la viaţă şi suportă presiunea atîtor crize, a atîtor ameninţări şi trece prin cea mai gravă încordare internaţională. De aceea, prin tot ce depinde de ea, România şi-a făcut din aceste două idei — progresul şi pacea — o incontestabilă morală a existenţei şi propăşirii, o vocaţie care, prin inspiraţia şi demersurile atît de cunoscute şi apreciate ale preşedintelui ei, se resimte ca un nobil şi fertil impact în viaţa internaţională şi se bucură, nu o dată, de largi consideraţii pe toate meridianele lumii. Progresul, şi pacea, aşadar, iată logica şi raţiunea pe care le propun termenii Mesajului nostru românesc, intr-un moment cînd cele mai drepte şi mai clare conştiinţe ale lumii nu pot vedea altfel şi cînd popoarele trebuie să se unească pentru a-şi salvgarda însăşi, fiinţa. O spune însuşi preşedintele, în numele păcii şi vieţii, să acţionăm cu toate forţele incit anul 1984 să determine o schimbare radicală a cursului evenimentelor în acest sens ! Popoarele, mişcările pentru pace din Europa — cărora popoul român li s-a alăturat cu întreaga sa forţă — trebuie să-şi facă tot mai puternic auzit cuvîntul, să ceară să primeze raţiunea şi spiritul de răspundere, interesele păcii, ale apărării dreptului suprem al omului — la viaţă, la pace, la libertate. Cuprinzător şi programatic în articulaţiile sale de idei şi aprecieri ale lumii contemporane, Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu se transformă şi intr-un vibrant îndemn de a face totul pentru înflorirea economică şi socială a patriei, pentru a ridica întreaga activitate la nivelul marilor răspunderi pe care le reclamă înfăptuirea obiectivelor şi a programelor stabilite de partid. A fost acesta şi sentimentul înalt pe care ni l-a prilejuit mai înainte tradiţionala sărbătoare a pluguşorului, moment în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, au primit, în expresia lor de stimă şi recunoştinţă, urările tinerei generaţii, ale intregului popor. Un nou an aşadar, un an a cărui cheie de boltă o reprezintă progresul şi pacea. • „Tot ceea ce făurim trebuie să servească poporului, bunăstării şi fericirii sale, ridicării patriei pe noi culmi de civilizaţie şi progres, întăririi independenţei şi suveranităţii României socialiste ! Să facem astfel ca, în anul 1984, poporul nostru, acţionînd în deplină unitate, cu spirit de înaltă răspundere, ordine şi disciplină, să-şi asigure o viaţă tot mai bună, ca patria noastră să cunoască o continuă înflorire, pe calea socialismului şi comunismului !“ NICOLAE CEAUŞESCU IN PAGINA A 3-A : Un reportaj de la ICECHIM — Bucureşti In cetatea de prestigiu a ştiinţei româneşti . Un izvor de lumină înd faci un portret, cînd îl desenezi pe hîrtie, cînd îl aşterni pe o pînză sau cînd îl ieşi într-o tapiserie, marea biruinţă a celui care îl face este ca priceperea sa, tainele meşteşugului pe care îl stăpîneşte să îl ajute să realizeze o operă vie, un chip omenesc a cărui frumuseţe să nu fie mai prejos decit lumina care îl încălzeşte, decit armonia adîncă, oglinda fidelă a simţirii şi sufletului. M-am străduit, nu o dată, dar mereu cu aceeaşi dragoste şi mare dorinţă de a obţine la capătul strădaniei o izbîndă, să lucrez portretul tovarăşei Elena Ceaușescu. I-am privit chipul în nenumărate fotografii pentru ca din toate imaginile să sublimez un model, să aleg o imagine potrivită care să poarte prin timp portretul său ca o efigie a vremurilor de strădanie patriotică în care trăim, dar niciodată „lectura“ profesională nu s-a produs fără participare afectivă, fără o emoţie vie, niciodată desenul, culorile, transferul artistic nu s-a petrecut fără preţuirea morală pe care personalitatea tovarăşei Elena Ceauşescu o impune actului creator. Pentru noi, toţi, frumuseţea delicată şi spiritualizată a portretului pe care l întîlnim în fotografiile din ziare şi în imaginile difuzate de micul ecran înseamnă, înainte de toate, frumuseţea morală, frumuseţea de trudă şi sacrificiu a femeii care este tovarăşa de viaţă şi muncă a secretarului general al partidului şi preşedintelui ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ; pentru noi, toţi, blîndeţea privirii şi a zîmbetului înseamnă, înainte de toate, nesfîrşita bunătate şi dragoste pe care tovarăşa Elena Ceauşescu nu oboseşte să le dăruiască binelui general, aspiraţiei noastre comune de încredere şi de siguranţă. M-am străduit, nu o dată, dar mereu cu aceeaşi dragoste şi mare dorinţă de a obţine la capătul strădaniei o izbîndă să fac portretul tovarăşei Elena Ceauşescu ; mi-am întipărit în memorie toate imaginile din care speram să aleg o efigie, un model pentru viitor, dar mereu, ceea ce izbuteam să , pictez erau lumina, arderea, focul aprins şi strălucitor, sentimentele profunde şi durabile, inteligenţa vie şi neobosită, marea putere de muncă şi sacrificiu, iradierea personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, mai puternică şi mai vie decit orice fotografie, decit orice strădanie de a o prinde intr-un portret. Fie ca timpul să nu aibă niciodată putere asupra oamenilor din care izvorăsc lumini ! Cornelia lonescu TOVARAŞA ELENA CEAUŞESCU — Tablou de Cornelia lonescu Omagiu Pentru dragostea de ţară, De românii ce-nfloresc, De tot ce-i şi-a fost să fie Totdeauna românesc, Pentru pacea mult dorită, Pentru visul cel visat, Pentru inima, lumina, Care patriei o daţi, Pentru împliniri de ginduri, Drum de soare şi de dor Lîngă Acel ce este ţării Viaţă dreaptă, viitor, Din tăria ei de veacuri, Din adîncul sufletesc, Ţara vă doreşte astăzi Mii de visuri româneşti ! Şi alăturea de ţară Şi de inimile toate Rîul, ramul, vă urează Sănătate, sănătate ! Virgil Carianopol Omul politic Ţara e o inimă uriaşă bătînd în pieptu-i Congresul ideilor — iată-l pe fruntea proeminentă Cea mai albă hartă e sufletu-i dăruit Mamă pentru milioane de suflete Ca o centură in jurul izbînzilor !... Timp cu eroi Veniţi în jurul meu copilărie şi voi, mature vîrste înţelepciune viguroasă voi sînteţi tot ce avem mai de preţ în aceste efluvii schimbătoare de timp, cînd totul se consumă, se macină se trece în tulburate vîrtejuri ameninţînd... numai patria rămîne şi poporul ei în credinţă pină-n ultima fibră pînă-n ultima floare de purpură în jurul acelor eroi neobosiţi de priveghere asupra celei mai însetate comori —Libertatea ! Victoria Milescu TRASEELE UNIRII: 1859-1918 Unirea Principatelor în documente franceze f Ţara care a privit cu simpatie aspiraţiile româneşti şi a sprijinit constant »Unirea, şi pe alesul naţiunei române a fost Franţa.. Ea a manifestat un interes permanent faţă de Principate şi de felul în care românii au soluţionat problema unităţii lor naţionale. O întreagă literatură istorică, prea bine cunoscută pentru a insista asupra ei, sprijină afirmaţiile noastre. Ea are ca fundament nenumărate documente interne, darşi foarte multe informaţii din bibliotecile şi arhivele Franţei. Din acest material impresionant, a cărui cercetare exhaustivă rămîne ceva de domeniul viitorului, an, extras ,citeva din memoriile întocmite de baronul Adolphe d’ Avril. Situaţia acestor memorii este deosebită de aceea a rapoartelor diplomatice, care urmăreau doar o informare cît mai exactă asupra unor fapte petrecute, pe o perioadă scurtă de, timp prin domeniul politic, economic şi social. Aceste memorii sunt o încercare de a înţelege anumite fenomene, sensul şi trăsăturile unor perioade istorice, direcţiile de orientare, pentru a stabili cu precizie poziţia ce trebuie adoptată de diplomaţii unei ţări, într-o anumită problemă, pentru a pune în lumină înfăţişarea unei epoci, în cazul, memoriilor lui d’Avril interesul lor e şi mai mare, pentru că privesc întreaga domnie a lui Alexandru I. Cuza. La 23 octombrie 1862, după ce timp de citeva luni vizitase Principatele Unite, baronul Adolphe d’Avril, de la Direcţia politică a Ministerului de Externe al Franţei, trimitea ministrului său un lung memoriu, rezultat al contactelor pe care le avusese cu oamenii politici români, agenţii diplomatici francezi şi străini aflaţi la Bucureşti şi al observaţiilor sale personale, în Memoriu, primul din cele trei pe care le vom aduce în discuţie, se spuneau de la bun început următoarele : „Sînt acum Şase ani de cînd protectoratul exclusiv al Rusiei asupra Principatelor Unite, Moldova şi Valahia, a fost abolit. O nouă organizare politică funcţionează de patru,ani. Dubla alegere a prinţului Cuza a fost confirmată acumtrei ani. în fine, de zece luni, o unire legislativă şi administrativă a înlocuit sistemul mixt al Convenţiei din 1858. Care a fost rezultatul acestor înnoiri ? Această examinare nu ţine numai de curiozitate; într-adevăr, s-ar părea că a venit momentul de a determina cu precizie atitudinea agenţilor împăratului (Napoleon al III-lea) într-o ţară care trebuie, neapărat, să joace un mare rol în mijlocul chestiunii orientale“. Nu ştim cu exactitate scopul misiunii diplomatului francez în Principate, dar afirmaţiile sale sunt elocvente în direcţia interesului major de care s-a bucurat problema românească din partea cabinetelor politice ale continentului european. Mai înainte de a face unele consideraţii pe marginea memoriilor baronului d’Avril, credem că este necesar să menţionăm că celelalte două sunt din februarie şi martie 1866, că ele au ca obiect chestiunea Unirii de la Congresul de la Paris pînă la abdicarea lui Cuza şi, deasemeni, găsim că ar fi util să spunem şi citeva cuvinte despre autorul lor. Baronul Adolphed’Avril, diplomat şi scriitor francez, s-a născut în anul 1823. A intrat de foarte tînăr la Ministerul afacerilor externe şi a activat, aşa cum am spus mai înainte, la Direcţia politică. Simpatia arătată românilor a fost evidențiată de frații Alecsandri care s-au bucurat de sprijinul său cu prilejul înființării agenției diplomatice româ- D. Ivănescu Continuare în pag. a 3-a