Luceafărul, ianuarie-iunie 1984 (Anul 27, nr. 1-26)

1984-01-07 / nr. 1

ai multe fericite Iil, coincidenţe de în­­» “ *­ceput de an, în ia­nuarie, ne aşează în faţa unor sărbători care, atît în plan real cit şi simbolic, sînt şi o elocvenţă, înaltă do­vadă a felului prin care po­porul nostru cunoaşte şi în­ţelege să-şi cinstească expo­nenţii săi de spirit, pe acele personalităţi de a căror ope­ră îi este în mod­ strîns le­gată viaţa şi pe traiectul destinului cărora îşi vede propria sa luptă şi muncă în­chinate progresului şi civi­lizaţiei patriei. O astfel de sărbătoare este aceea a zilei de naştere a tovarăşei Elena Ceauşescu, aniversarea la care participăm cu un desă­vârşit respect şi omagiem cu acest prilej un militant de frunte al partidului, un stră­lucit şi pilduitor exemplu de devotament şi abnegaţie pa­triotică, revoluţionară, pe omul de ştiinţă român, savant de renume mondial, academi­cian doctor inginer Elena Ceauşescu. Şi toate acestea, cunoaştem din istoria con­temporană, alcătuiesc in mod evid­ent profilul şi prestigiul unei personalităţi în perma­nentă şi laborioasă activi­tate. Pe un drum care în­cepe odată cu anii de luptă eroică, revoluţionară, şi se continuă la zi, din perspec­tiva înfăptuirii marilor pro­grame ale dezvoltării noas­tre economice şi sociale. S-a dedicat acestei lupte împreu­nă cu cel care avea să de­vină un simbol al unităţii şi independenţei noastre naţio­nale, omul care prin voinţa întregii naţiuni a fost inves­tit să conducă şi conduce de aproape două decenii desti­nele României, secretarul ge­neral al partidului nostru preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Astfel, ca soţie şi mamă, om politic şi om de ştiinţă, academician doctor inginer ’’ Elena Ceauşescu apare într-o indi­solubilă legătură cu tot ceea ce s-a înfăptuit ca urmare a scopului general al politicii partidului şi statului, din perspectiva şi pe temeiul propriilor noastre cerinţe şi posibilităţi. Opera sa ştiinţi­fică, politică şi socială are gi­rul prezentului şi viitorului iar mai presus de toate, ea, această operă, este o ilustrare în cel mai înalt grad, a în­suşi spiritului revoluţionar. Izvorăşte de aici şi un auten­tic şi puternic sentiment pa-­ triotic, stă în toate acestea şi o vie dovadă a înţelegerii şi asumării unei înalte misiuni patriotice. Necesitatea de a da o per­spectivă mereu umanistă şti­inţei şi cercetării tehnice şi ştiinţifice s-a transformat in­tr-o concepţie de largă audienţă pe­­ care tovarăşa Elena Ceauşescu o susţine, teoretic şi practic,, ca pe una din componentele actuale, de extremă importanţă, ale păcii. Aceasta constituie de fapt şi una din raţiunile de a fi ale Comitetului Naţional Român „Oamenii de ştiinţă şi pacea"* în fruntea căruia se află şi desfăşoară o bine­cunoscută şi apreciată activi­tate naţională şi internaţio­nală. Destinul păcii şi lupta pentru edificarea­­acesteia, pentru angajarea ştiinţei ca forţă, a progresului şi nu a distrugerii sînt tot, atîtea ele­mente de conştiinţă acută, responsabilă în faţa umani­tăţii şi, în acelaşi timp, sînt date reale, cît se poate de concrete, ale unei opere care dau sens şi amplitudine unei biografii de excepţie. Iar toate acestea, în ansam­blul şi semnificaţia lor, cons­tituie şi motivele cele mai sincere prin care un popor îşi omagiază marile sale perso­nalităţi. Gestul sărbătoresc îmbracă imaginea unui sim­bol şi devine reprezentativ pentru felul în care naţiunea îşi cinsteşte exponenţii săi de spirit. Luceafărul ■ V. ■ G­­5.35/ Un prim act de natura politică şi socială, o pri­mă şi evidentă stare de spirit prin care lu­ăm act de noi înşine, faţă în faţă cu pro­priile noastre certitudini şi propriile noastre nădejdi — tradiţionalul Me­saj al tovarăşului Nicolae Ceauşescu adresat naţiunii. Mesajul face tre­cerea între ani. Şi, sub semnul unui atît de cunoscut şi respectat, su­prem interes faţă de ţară, pune cu claritate, deschis, în faţa tuturor, problemele propriei noastre ascen­denţe pe calea progresului şi civi­lizaţiei, ale înfăptuirii marilor obiec­tive şi a programelor pe care Con­gresul al Xll-lea şi Conferinţa Na­ţională ale partidului le-au adoptat în consens cu noua etapă pe care o trăim. Se conturează astfel de fiecare dată, la scara întregii ţări, o experienţă ce ne întregeşte în propriile noastre nădejdi şi aşteptări şi se conturează mai ales acele căi şi mijloace prin care putem acţiona cu şi mai multă vigoare, cu şi mai mult patos şi efort compe­tent, viabil, pentru a da maximum de eficienţă şi durabilitate optimă, necesară, oricărui demers pe care il întreprindem şi care serveşte neabătut cauza propăşirii socialiste şi comuniste a patriei. Prin munca întregului popor, spu­nea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a sporit avuţia socialistă a ţării, România a urcat noi trepte de civi­lizaţie materială şi spirituală. Şi mai departe , să ridicăm la un nivel superior gîndirea şi creaţia ştiinţi­fică, învăţămîntul, cultura şi arta, asigurînd fiecărui om al muncii un orizont tot mai larg de cunoaştere şi pregătire profesională, tehnică, ştiinţifică şi culturală ! Să intensi­ficăm activitatea politico-educativă pentru formarea unui om nou, cu o conştiinţă morală înaintată, să promovăm ferm, în toate domeniile, principiile eticii şi echităţii socia­liste, ale umanismului revoluţionar ! În acest fel Mesajul se adresează tuturor şi două sunt, în sinteză, ideile în jurul cărora gravitează totul : progresul şi pacea. Adică exact acei termeni de referinţă pentru condiţia şi umanitatea lumii de azi. Conştiinţa pregnantă, responsabilă şi vizionară a contemporaneităţii, a acestui timp prin care dreptul fie­cărei ţări şi al fiecărui popor la in­dependenţă şi libertate a devenit sinonim cu însuşi dreptul la viaţă şi suportă presiunea atîtor crize, a atîtor ameninţări şi trece prin cea mai gravă încordare internaţională. De aceea, prin tot ce depinde de ea, România şi-a făcut din aceste două idei — progresul şi pacea — o incontestabilă morală a existenţei şi propăşirii, o vocaţie care, prin inspiraţia şi demersurile atît de cu­noscute şi apreciate ale preşedinte­lui ei, se resimte ca un nobil şi fertil impact în viaţa internaţională şi se bucură, nu o dată, de largi consideraţii pe toate meridianele lumii. Progresul, şi pacea, aşadar, iată logica şi raţiunea pe care le pro­pun termenii Mesajului nostru ro­mânesc, intr-un moment cînd cele mai drepte şi mai clare conştiinţe ale lumii nu pot vedea altfel şi cînd popoarele trebuie să se uneas­că pentru a-şi salvgarda însăşi, fiinţa. O spune însuşi preşedintele, în numele păcii şi vieţii, să acţio­năm cu toate forţele incit anul 1984 să determine o schimbare radicală a cursului evenimentelor în acest sens ! Popoarele, mişcările pentru pace din Europa — cărora popoul român li s-a alăturat cu întreaga sa forţă — trebuie să-şi facă tot mai puternic auzit cuvîntul, să ceară să primeze raţiunea şi spiritul de răs­pundere, interesele păcii, ale apă­rării dreptului suprem al omului — la viaţă, la pace, la libertate. Cuprinzător şi programatic în ar­ticulaţiile sale de idei şi aprecieri ale lumii contemporane, Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu se transformă şi intr-un vibrant îndemn de a face totul pentru înflorirea eco­nomică şi socială a patriei, pentru a ridica întreaga activitate la nivelul marilor răspunderi pe care le re­clamă înfăptuirea obiectivelor şi a programelor stabilite de partid. A fost acesta şi sentimentul înalt pe care ni l-a prilejuit mai înainte tra­diţionala sărbătoare a pluguşorului, moment în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, au primit, în expresia lor de stimă şi recunoştinţă, urările tinerei generaţii, ale intre­­gului popor. Un nou an aşadar, un an a cărui cheie de boltă o reprezintă pro­gresul şi pacea. • „Tot ceea ce făurim trebuie să servească poporului, bunăstării şi fericirii sale, ridicării patriei pe noi culmi de civilizaţie şi progres, întăririi independenţei şi suveranităţii României socialiste ! Să facem astfel ca, în anul 1984, poporul nos­tru, acţionînd în deplină unitate, cu spirit de înaltă răspundere, ordi­ne şi disciplină, să-şi asi­gure o viaţă tot mai bună, ca patria noastră să cunoască o continuă înflorire, pe calea socia­lismului şi comunismu­lui !“ NICOLAE CEAUŞESCU IN PAGINA A 3-A : Un reportaj de la ICECHIM — Bucureşti In cetatea de prestigiu a ştiinţei româneşti . Un izvor de lumină înd faci un portret, cînd îl desenezi pe hîrtie, cînd îl aşterni pe o pînză sau cînd îl ieşi într-o tapiserie, marea biruinţă a celui care îl face este ca priceperea sa, tainele meşteşugului pe care îl stăpîneşte să îl ajute să realizeze o operă vie, un chip omenesc a cărui frumuseţe să nu fie mai prejos de­cit­ lumina care îl încălzeşte, decit armonia adîncă, oglinda fidelă a simţirii şi sufletului. M-am străduit, nu o dată, dar mereu cu aceeaşi dragoste şi mare dorinţă de a obţine la capătul strădaniei o izbîndă, să lucrez portretul tovarăşei Elena Ceaușescu. I-am privit chipul în nenumărate fotografii pen­tru ca din toate imaginile să sublimez un model, să aleg o imagine potrivită care să poarte prin timp portretul său ca o efigie a vremurilor de strădanie patriotică în care trăim, dar niciodată „lectura“ profesională nu s-a produs fără participare afectivă, fără o emoţie vie, niciodată desenul, cu­lorile, transferul artistic nu s-a petrecut fără preţuirea morală pe care personalitatea tovarăşei Elena Ceauşescu o impune actului creator. Pentru noi, toţi, frumuseţea delicată şi spiritualizată a portretului pe care l în­­tîlnim în fotografiile din ziare şi în imagi­nile difuzate de micul ecran înseamnă, înainte de toate, frumuseţea morală, frumu­seţea de trudă şi sacrificiu a femeii care este tovarăşa de viaţă şi muncă a secreta­rului general al partidului şi preşedintelui ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ; pentru noi, toţi, blîndeţea privirii şi a zîmbetului înseamnă, înainte de toate, nesfîrşita bună­tate şi dragoste pe care tovarăşa Elena Ceauşescu nu oboseşte să le dăruiască bine­lui general, aspiraţiei noastre comune de încredere şi de siguranţă. M-am străduit, nu o dată, dar mereu cu aceeaşi dragoste şi mare dorinţă de a obţine la capătul strădaniei o izbîndă să fac portretul tovarăşei Elena Ceauşescu ; mi-am întipărit în memorie toate imaginile din care speram să aleg o efigie, un model pentru viitor, dar mereu, ceea ce izbuteam să , pictez erau lumina, arderea, focul aprins şi strălucitor, sentimentele profunde şi du­rabile, inteligenţa vie şi neobosită, marea putere de muncă şi sacrificiu, iradierea personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, mai­­ puternică şi mai vie decit orice fotografie, decit orice strădanie de a o prinde intr-un portret. Fie ca timpul să nu aibă niciodată putere asupra oamenilor din care izvorăsc lumini ! Cornelia lonescu TOVARAŞA ELENA CEAUŞESCU — Tablou de Cornelia lonescu Omagiu Pentru dragostea de ţară, De românii ce-nfloresc, De tot ce-i şi-a fost să fie Totdeauna românesc, Pentru pacea mult dorită, Pentru visul cel visat, Pentru inima, lumina, Care patriei o daţi, Pentru împliniri de ginduri, Drum de soare şi de dor Lîngă­ Acel ce este ţării Viaţă dreaptă, viitor, Din tăria ei de veacuri, Din adîncul sufletesc, Ţara vă doreşte astăzi Mii de visuri româneşti ! Şi alăturea de ţară Şi de inimile toate Rîul, ramul, vă urează Sănătate, sănătate ! Virgil Carianopol Omul politic Ţara e o inimă uriaşă bătînd în pieptu-i Congresul ideilor — iată-l pe fruntea proeminentă Cea mai albă hartă e sufletu-i dăruit Mamă pentru milioane de suflete Ca o centură in jurul izbînzilor !... Timp cu eroi Veniţi în jurul meu copilărie şi voi, mature vîrste înţelepciune viguroasă voi sînteţi tot ce avem mai de preţ în aceste efluvii schimbătoare de timp, cînd totul se consumă, se macină se trece în tulburate vîrtejuri ameninţînd... numai patria rămîne şi poporul ei în credinţă pină-n ultima fibră pînă-n ultima floare de purpură în jurul acelor eroi neobosiţi de priveghere asupra celei mai însetate comori —­­Libertatea ! Victoria Milescu TRASEELE UNIRII: 1859-1918 Unirea Principatelor în documente franceze­ ­ f Ţara care a privit cu simpatie aspira­ţiile româneşti şi a sprijinit constant »Unirea, şi pe alesul naţiunei române a fost Franţa.. Ea a­ manifestat un interes permanent faţă de Principate şi de felul în care românii au soluţionat problema unităţii lor na­ţionale. O întreagă literatură istorică, prea bine cunoscută pentru a insista asupra ei, sprijină afirmaţiile noastre. Ea are ca fundament nenu­mărate documente interne, dar­­şi foarte multe informaţii din bibliotecile şi arhivele Franţei. Din acest material impresionant, a cărui cerce­tare exhaustivă rămîne ceva de­ domeniul viito­rului, an­, extras ,citeva din memoriile întocmite de baronul Adolphe d’ Avril. Situaţia acestor memorii este deosebită de aceea a­ rapoartelor diplomatice, care urmăreau doar o informare cît mai exactă asupra unor­ fapte petrecute, pe o perioadă scurtă de, timp p­rin domeniul politic, economic şi social. Aceste memorii sunt o încer­care de a înţelege anumite fenomene, sensul şi trăsăturile unor perioade istorice, direcţiile de orientare, pentru a stabili cu precizie poziţia ce trebuie adoptată de diplomaţii unei ţări, într-o anumită problemă, pentru a pune în lumină în­făţişarea unei epoci, în cazul, memoriilor lui d’Avril interesul lor e­ şi mai mare, pentru că privesc întreaga domnie a lui Alexandru I. Cuza. La 23 octombrie 1862, după ce timp de citeva luni vizitase Principatele Unite, baronul Adolphe d’Avril, de la Direcţia politică a Ministerului de Externe al Franţei, trimitea ministrului său un lung memoriu,­ rezultat al contactelor pe care le avusese cu oamenii politici români, agenţii diplomatici francezi şi străini aflaţi la Bucureşti şi al observaţiilor sale personale, în Memoriu, primul din­ cele trei pe care le vom aduce în discuţie, se spuneau de la bun început următoa­rele : „Sînt acum Şase ani de cînd protectora­tul exclusiv al Rusiei asupra Principatelor Uni­te, Moldova şi Valahia, a fost abolit. O nouă organizare politică funcţionează de patru,­ani. Dubla alegere a prinţului Cuza a fost confir­mată acum­­trei ani. în fine, de zece luni, o unire legislativă şi administrativă a înlocuit sis­temul mixt al Convenţiei din 1858. Care a fost rezultatul acestor înnoiri ? Această examinare nu ţine numai de curiozitate; într-adevăr, s-ar pă­rea că a venit momentul de a determina cu pre­­cizie atitudinea agenţilor împăratului (Napoleon al III-lea) într-o ţară care trebuie, neapărat, să joace un mare rol în mijlocul chestiunii orien­tale“. Nu ştim cu exactitate scopul misiunii di­plomatului francez în Principate, dar afirmaţiile sale sunt elocvente în direcţia­ interesului major de care s-a bucurat problema românească din partea cabinetelor politice ale continentului eu­ropean. Mai înainte de a face unele consideraţii pe marginea memoriilor baronului d’Avril, credem că este necesar să menţionăm­ că celelalte două sunt din februarie şi martie 1866, că ele au ca obiect chestiunea Unirii de la Congresul de la Paris pînă la abdicarea lui Cuza şi,­ deasemeni, găsim că ar fi util să spunem şi citeva cuvinte despre autorul lor. Baronul Adolphe­­d’Avril, di­plomat şi scriitor francez, s-a născut în anul 1823. A intrat de foarte tînăr la Ministerul afa­cerilor externe şi a activat, aşa cum am spus mai înainte, la Direcţia politică. Simpatia ară­tată românilor a fost evidențiată de frații Alec­­­sandri care s-au bucurat de sprijinul său cu prilejul înființării agenției­ diplomatice româ- D. Ivănescu Continuare în pag. a 3-a

Next