Luceafărul, iulie-decembrie 1984 (Anul 27, nr. 27-52)
1984-07-07 / nr. 27
ANUL XXVII 27 (1 157) Simbata 7 iulie 1984 8 pagini 4 lei U ÎNALTELE TEMEIURI , larg şi însufleţitor ecou de inimă şi conştiinţă , întregul partid, întreaga naţiune au primit cu vie şi legitimă mîndrie şi satisfacţie propunerea ca tovarăşul Nicolae Ceauşescu să fie reales in funcţia supremă de secretar general al partidului, la cel de al XIII-lea Congres al P.C.R. Cel de al patruzecilea an al libertăţii noastre seînsoţeşte astfel cu sentimentul şi certitudinea unei clare şi prodigioase opere de împlinire aflată azi în deschiderea unei alte etape şi a unei perspective noi, ca urmare a programelor de dezvoltare adoptatela recentele forumuri ale democraţiei noastre de partid şi de stat. S-a subliniat şi se va sublinia pe bună dreptate, cu deplinul temei al realităţii, că succesele istorice realizate în construcţia, socialistă, in perioada inaugurată de Congresul al IX-lea, sunt indisolubil legate de munca şi gîndirea revoluţionară, cutezătoare ale celui ce a fost investit cu prerogativele supreme ale conducerii naţiunii, că toate marile înfăptuiri din această cea mai fertilă epocă sunt rodul politicii înţelepte şi novatoare pe care secretarul general al partidului o desfăşoară conform intereselor vitale ale României, conform cauzei generale a socialismului şi comunismului. Reinvestirea în înalta funcţie aduce un tonic ■sentiment al continuităţii şi garanţiei ,certificării pe mai departe a hali societăţi româneşti. Prezentul şi viitorul comunică pe lungimea de undă a unor noi înfăptuiri iar starea de lucru, starea de conştiinţă a ţării trece prin momente de virf ale angajării şi responsabilităţii revoluţionare. In acest sens se înscriu şi vizitele de lucru ale secretarului general al partidului, in acest sens şi despre un asemenea comportament politic, economic şi social vorbesc documentele de partid şi de stat, în acest sens şi pe o asemenea durată ne aflăm în proiecţia de spirit a Doctrinei Ceauşescu. In permanenţă deschis, dinamic şi înnoitor, capabil de mari adîncimi, spiritul constructiv, vizionar al acestei Doctrine străbate prin spaţiul de gindire şi acţiune al tuturor forumurilor comuniste care au urmat Congresului al IX-lea al partidului şi are o vie răsfringere, la zi, în demersul cotidian care încheie sau deschide o nouă experienţă şi evaluează o nouă posibilitate pentru asigurarea progresului şi civilizaţiei in noile şi complexele condiţii ale lumii contemporane. Iar dacă ar fi să imaginăm un tabel al elementelor care compun şi dau consistenţă de spirit acestui proces al permanentei interferenţe pe care construcţia materială o realizează în planul şi mai complex şi mai sensibil al construcţiei umane, atunci, fără îndoială, că trebuie să pornim nu din altă parte, nu de la altă judecată ci de la noul raport pe care Doctrina, elaborată de secretarul general al partidului îl stabileşte între existenţă şi conştiinţă. Inlăturind o veche prejudecată, cea a fatalităţii rămînerii in urmă a conştiinţei faţă de existenţă, tovarăşul Nicolae Ceauşescu aduce argumente teoretice şi practice in măsură să se instaureze un alt raport, de echilibru şi chiar de avangardă a conştiinţei care poate şi trebuie să se transforme într-un factor puternic, deosebit de activ atit in planul construcţiei materiale cit şi in acela al edificării spirituale a noii societăţi. In rezultanta sa de participant activ, conştient, capabil să cunoască, să-şi explice problematica făuririi noii sale lumi, să acţioneze in cunoştinţă de cauză şi stăpin pe cele mai întinse domenii aie cunoaşterii, omul îşi regăseşte posibilitatea de a fi el însuşi şi deci de a fi liber, de a-şi exprima şi folosi libertatea in sensul cel mai înalt al condiţiei şi categoriei sale umune, in sensul cel mai înalt si concret al apartenenţei sale la ideal. In lumina acestui raport şi pe toată deschiderea sa de orizont, acel tabel al elementelor n-ar putea avea o altă configuraţie decit aceea pe care o implică însuşi termenul de libertate şi asumarea pe deplin a acesteia, conceptele de independenţă şi suveranitate, precum şi transformarea acestora în mobiluri supreme ale existenţei, conceptul de dezvoltare şi, desigur, imaginea ei in plan real — o economie modernă, avansată, făurită in interesul prosperităţii generale a ţării şi a oame- nilor, in interesul creşterii posibilităţii ei — şi deci a fiecăruia, ca producător, ca proprietar, ca beneficiar — de a participa la schimbul naţional şi internaţional de valori; o ştiinţă, un invăţămînt şi o cultură înaintate, axate, pe cerinţele construcţiei noii societăţi, pe nevoia de ridicare necontenită a gradului de pregătire politică şi profesională, in consens cu cele mai înaintate cuceriri ale, gîndirii şi practicii umane, şi democraţia, instituţionalizarea acesteia ca practică şi modalitate curentă a muncii şi vieţii în, societate, noul mecanism şi noul comportament democratic, de la autoconducere, autogestiune şi pînă la participarea directă la conducerea şi rezolvarea tuturor problemelor ţării. Şi reflectarea, configuraţia la scara individului a acestor elemente. Corespondenţa lor sau suma trăsăturilor pe care le determină: responsabilitatea, spiritul revoluţionar, patriotismul, spiritul creator şi valenţele infinite ale acestuia, dăruirea şi, abnegaţia, solidaritatea de efort şi solidaritatea de idealuri, unitatea de crez şi voinţă, unitatea de acţiune, dîrzenia, curajul, simplitatea, spiritul de dreptate şi echitate, dorinţa de a cunoaşte, puterea de a şti, setea de perfecţiune, comportamentul democratic al individului şi raporturile cu sine însuşi, încrederea, optimismul, demnitatea. Şi încă, încă altele. Toate îşi află un indiscutabil şi logic suport în gîndirea şi practica revoluţionară a celui , care , de la crimele destinului naţional vede infinit mai departe şi propune României o epocă de mari , înfloriri. Temeiul reinvestirii, în funcţia supremă îşi are, aşadar, motivaţii ■ de cea mai înaltă răspundere şi primeşte adeziunea întregii naţiuni. Luceafărul ·'■ r ■> re. 1.■' ■■ Kipfln'" 'resj'ire. V.' -4.; i-.V-. mt -? v' , v' "ți ' • - . • . . - . .. ■ . ■ re . . .... li \. r Sil IEEI iii.... î IppisfSIP X V wmusm ■ ■ ” ' MI * .. iÄÄÄWs« »INSURECȚIA» - Sculptură de Justin Nastase TINĂRIN AGORA Mereu întoarcerea acasă ne naştem sub un Cer anumedin care poemul vieţii, cu rădăcinile sale în aer şi nu părinţii îşi trage puterile. Oriunde aş fi mă simt în lama de cuţit a latinităţii, ocrotit de platoşa munţilor Cutii şi Pietrosu, de rîul Iza care mi-a spălat şi limpezit copilăria. Cu datele obiective ale naşterii, cu zestrea a zeci de generaţii in inimă şi gîhd, oriunde aş fi, trăiesc senzaţia că respir aerul tare al Maramureşului limpede ca o lacrimă de horincă şi curat ca un sentiment rostit de mamă in cintecul de leagăn. Acasă-i vatra de dor şi opinca străbunicii croită dintr-o diplomă nobiliară cu numelefamiliei adine imprimat în piele, cei de-acasă îmi lasă puterea de a parcurge arborele familiei pînă în secolul ăl paisprezecelea. ■ pînă la loan, fratele lui Bogdan, întemeietorul de fără, pini la Ion Iuga Continuare în pag. a 2-a. Proletari din toate ţările, uniţi-vă luceafărul Sáptamínal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România warn 1944, 23 AUGUST. 1984 GENERAŢIA LUPTEI CU INERŢIA • Poeme de Nichita Stănescu • Articole de Grigore Hagiu şi • Alexandru Condeescu , , (în pagina a 3-a) !-~0- v-T *77r :-o w EPISTOLE EXEMPLARE entru cei care nu i-au citit şi nu l-au cunoscut pe G. Călinescuşi Al. Rosetti. CORESPONDENŢA lor (parţială), adunată de Liviu Călin intr-un lăudabil act de restituţie culturală, nu va fi revelantă din punct de vedere intelectual. Cei doi „aşi“ (spun „doi“ cu premeditare, cei care l-au , cunoscut şi îl cunosc pe Al. Rosetti ştiindu-i fineţea intelectuală, rafinamentul şi erudiţia) atingeauşi înscris şi in intervenţiile orale (ambii au fost profesori la Universitatea din Bucureşti) cote foarte înalte, pe care scrisorile nu le ating întotdeauna. Ce-i drept, la G. Călinescu urme de „control“ şi de stilizare există, dar ele sunt departe de impresia magică pe care opera sa literară şi celebrele cursuri închinate lui Eminescu (de pildă) nu încetează s-o producă in rîndurile cititorilor şi în amintirile multor serii de filologi. Fireşte, nu există nici o obligaţie ca scrisorile intre doi scriitori să fie neapărat, literare, dar dacă le tipărim, dacă le aducem spre cunoaşterea generală, există obligaţia minimă ca ele să nu fie ridicole, să furnizeze, măcar date noi pentru istoria literară sau să producă acele precizări de comportament social care spun mult mai mult, adeseori, despre scriitori decit exegezele critice. S-au tipărit foarte multe documente „albe“, irelevante, nule, schimburi de cărţi poştale amabile dar inexpresive, dovezi de sume de bani, cereri, de bani, etc. etc., ca să nu facem această delimitare absolut necesară, de la care Corespondenţa dintre Al. Rosetti şi G. Călinescu face o fericită excepţie. Sînt cel puţin două cauze pentru care această carte’ îşi justifică apariţia : mai întîi ea este un document exemplar de solidaritate, profesională împotriva tuturor conjuncturilor, epocilor, şi chiar a slăbiciunilor omeneşti ; în al doilea rind, Corespondenţa publicată de Liviu Călin se înscrie în seria dovezilor strălucite de atitudine patriotică fermă, antifascistă, a scriitorilor noştri într-o perioadă cind antifascismul intelectualilor români însemna... eroism. In acest sens, scrierea, tipărirea şi difuzarea „Istoriei literaturii române de la origini şi pînă in prezent“ de G. Călinescu, întreprindere uriaşă şi temerară (se producea exact în anii dictaturii fasciste) ocrotită, dinamizată, purtată către finalizare prin sprijinul neclintit al marelui director al Editurii Fundaţiilor care era în vremea aceea Al. Rosetti, se înscrie obligatoriu în orice încercare de exegeză istorică aplicată anilor premergători celui de al doilea războimondial, rămînînd un model neîntrecut pînă astăzi de luptă intelectuală pentru neatîrnare spirituală, moralăşi etică, pentru autonomia convingerilor profesionale intr-un climat ideologic profund viciat. Conștient de această latură prețioasă a Sânziana Pop . Continuare în pag. a 2-a PATRIA EŞTI simburele existenţei mele cuvint ce nu poate fi înlocuit cu alt cuvint mai mindru in miezul de aur: ni se intilnesc pretutindeni virfurile aripilor fără nor virfurile rădăcinilor grele naşterea venelor şi singele timplelor suflet înălţător purpuriu ca fulgerele iubire cutezătoare Constelaţie glorie şi ceas etem indirjit eternă scinteietoare gindire I EŞTI simburele existenţei mele ca stropul de apă ce naşte mările lumii EŞTI simburele existenţei mele ca un grăunte de nisip ce naşte Universul EŞTI simburele existenţei mele firul de lumină ce trezeşte Lumina tinereţe şi lucire nedespărţite suflet şi steag pe faţa eroului Lujer sublim peste adinei izvoare ! Victor Nistea • In acest număr : • ISTORIA CA SINTEZALITERARA • Semnează : • M. N. Rusu • A. Sil• vestei' »’Nicolae Georgescu • Simion Bărbulescu • Constantin. M. Popa • «Dreptul la replică» — proză de Nicolae Ţie • Cronica literară de M. Ungheanu • Cronica ediţiilor de Gh. Suciu • «Valori nuvelistice actuale» de N. Ciobanu, • Poştă redacţiei de Ion Gheorghe » Sport de Fănuş Neagu. EPOCA ŞI POEZIE Poezie şi transparentă ai ales in a doua ei parte, a şaptea ANL Adecadă impune prin urmare originalitatea lirismului românesc contemporan. Ea ar reieşi mai puţin dintr-o interpretare de factură istorică, cit dintr-una tipologică. Greu de imaginat o discuţie cronologică respectind criterii ferme de caracterizare structurală, cind e vorba de un material „viu“, in mişcare, cum este poezia de azi. De aceea, pentru a reliefa cîteva dintre trăsăturile ei dominante, s-ar cuveni o atenţie sporită unui fenomen superficial — sau deloc — luat in consideraţie : tipologiile comunicante, consacrind stări si structuri imaginare asemănătoare, pe care le deosebesc formele concrete de realizare artistică, specificul viziunii, al orizontului cultural, al stilului. Dacă pină acum Încercarea noastră a urmat si o cronologie, marcînd momentele principale ale „intrării în scenă“ a cărţilor şi autorilor lor, o vom abandona în ■favoarea unei prezentări tematic-structurale a materialului. O istorie a literaturii contemporane concepută ca dialectică a tipologiilor literare ar fi, fără îndoială, mult mai profitabilă — oricum captivantă — în raport cu una încercînd să caute generaţii, promoţii, grupări ori urmind tradiţional obişnuita împărţire după orientări, direcţii, profiluri generale etc. Cu atît mai puţin cu cit este foarte greu — dacă nu impropriu — să semnalezi direcţii literare, în poezie sau în proză, aproximativ in felul in care acest lucru era posibil pînă in primii ani de după al doilea război mondial. Nu ar fi doar o distincţie tehnică, pentru că o tehnică nouă nu aduce numai o exercitare inedită a elementelor funcţionale, ci o viziune schimbată, o comprehensiune de altă natură. Echivalarea tipologică presupune o gindire mai subtilă, autori aparent deosebiţi ca univers si procedee regăsindu-se in aceeaşi posibilă structură. Asemenea conexiuni (ordinea prezentării, nu mai e nevoie să precizăm, nu este una valorică ; judecata axiologică reiese din context) ar evidenţia o dată in plus organicitatea dinamică din care rezultă imaginea globală inconfundabilă. Pe de altă parte sinteza — si consecuţia axiologică a unor astfel de operaţii produce finalmente figura spirituală, mărturisind individua-Costin Tuchilă Continuare în pag. a 2-a wBmSm . Prin voinţa unei întregi naţiuni i -a vorbit şi se va mai vorbi multă vreme despre unul din marile adevăruri ale istoriei noastre, poate cel mai simplu de reţinut : adevărul că poporul român a avut parte, de-a lungul a două mii de ani, in momentele hotăritoare pentru destinul său, de contribuţia unor personalităţi care au ştiut să-i întrupeze in cel mai înalt grad aspiraţiile si tăria, găsind drumul cel mai drept — chiar si atunci cind acesta nu a fost Si cel mai uşor — către împlinirea Binelui tării. Acest adevăr si-a pus pecetea si pe pagina de istorie pe care o scrie astăzi poporul român. Numim victorie a socialismului in România de azi izbinda democraţiei reale, dialogul deschis al partidului cu poporul, formarea unei opinii colective intransigente, in spiritul eticii si al echităţii lumii in care trăim. Numim victorie a socialismului in România răspunderea care ne apasă pe umeri in legătură cu „tot ce mişcă“ in hotarele ţării, comuniunea de idealuri cu tradiţiile progresiste din istoria patriei, arcul voltaic prin care partidul a ştiut să unească visul de veacuri al trecutului nostru istoric, libertatea Si independenta naţională, cu visul de astăzi al tării — munca si pacea si libertatea — intr-o devenire continuă. Numim victorie a socialismului in România faptul că la conducerea tării, destinul istoriei noastre a hotărit să aşeze un fiu al poporului prin chiar sorgintea familiei sale. — un om al prezentului, prin toate acţiunile sale, un exemplar luptător comunist — veşnic tinăr prin suflet şi pătrunderea minţii, prin angajare şi jertfă, prin putere de muncă, prin clarviziune revoluţionară, printr-un înflăcărat patriotism comunist. Acest om, al cărui nume si ale cărui dovezi de devotament si iubire fată de patrie le urmăm, care s-a identificat adine cu idealurile partidului si ale tării, tovarăşul Nicolae Ceausescu, a avut rolul hotărîtor, prin fanta si gîndirea sa cutezătoare, în făurirea unităţii de neclintit dintre partid si popor. Comitetul Politic Executiv al C C. al P.C.R. a făcut propunerea ca tovarăşul Nicolae Ceauşescu să fie reales în inalta funcţie de secretar general al partidului la cel de al XIII- lea Congres al P.C.R. Alăturindu-ne satisfacţiei unanime si bucuriei legitime cu care întregul popor a primit această propunere, considerăm nimerit să readucem în minte legămintul de luptă şi de credinţă pe care conducătorul de astăzi al ţării l-a transformat un rod al neobositei sale vieţi şi activităţi : „Doresc să asigur întregul popor că voi fi soldat credincios si că in orice împrejurare imi voi face datoria de comunist, de fiu al poporului meu, lucrind pentru socialism, pentru comunism, pentru pace si colaborare între popoare. (...) Jur să slujesc cu credinţă patria, să acţionez cu fermitate pentru apărarea independenţei, suveranităţii si integrităţii tării, pentru bunăstarea si fericirea întregului popor, pentru edificarea socialismului şi comunismului în România“. Acum, cind aşezăm in cumpăna gîndului si a conştiinţei rostul acestor cuvinte, desprindem cu adîncă mindrie faptul că toate sensurile de dezvoltare si împlinire a patriei stau in lumina adevărului si a lucrării noastre de fiecare zi. A afirma azi că poporul român a ajuns la un înalt grad al conştiinţei de sine înseamnă, in fapt, a afirma existenta sa demnă, lucidă, încrezătoare in propriul ei destin. Nicolae Velea ISTORIE ŞI CONŞTIINŢĂ au şi cărţile soarta lor ! spune un vechi adagiu, latinesc. Ciţiva aiii reprezintă o perioadă prea scurtă in configurarea unui asemenea destin, cu toate că îngăduie unele proiecţii. Cea de a doua ediţie a fiului secetei «conf-ir■JfTâ şi întăreşte multe concluzii formulate la prima lectură (v. Luceafărul, anul XXII (1179), nr. 49 (919), din 8 decembrie). Avem de-a face cu un roman reprezentativ al epocii, una din acele mărturii literare menite să reveleze generaţiilor de miine ceva din urămintariie şi din problematica anilor noştri. Scriitorul acesta urmărit cu incrîncenare de resentimentele unei bune părţi a criticii noastre mi se pare a fi una din cele mai reprezentative personalităţi ale literaturii române de după război, prin toate datele demersului ■ său artistic şi de , conştiinţă, un eseist de forţă, cu ale cărui opinii poţi să nu fii uneori de acord, dar care nu lasă indiferent pe nimeni, un prozator cu indiscutabilă propensiune spre imagini durabile ale realităţii, intr-un cuvint , o prezenţă, adeseori stînjenitoare, tocmai pentru că nu ne lasă pradă chietudinii morale şi automulţumirii de noi inşine. Nu vrem să punem la îndoială buna credinţă a celor ce ii contestă pînă şi talentul. dorim numai să afirmăm o opinie îndreptăţită in egală măsură de a fi cercetată cu imparţialitate , prin amploarea operei, prin soliditatea construcţiei,prin fervoare problematică, prin vigoare expresivă şi pregnantă a tipurilor umane pe care le propune, Ion Lăncranian este unul din marii prozatori români de astăzi. Am spus-o într-un fel şi după ediţia întîia a romanului. Fiul secetei nu are o tramă propriu-zisă. Istoria este cea care constituie motivul romanului, „subiectul“ lui. Intenţia autorului, neexpusă literal, mi se pare a fi tocmai de a sugera că în epoci de acest tip oamenii „suportă“ istoria, mai mult decât o fac ei înşişi. Viaţa lor este determinată de evenimente şi de tendinţe adesea incontrola-Aurel-Dragoș Munteanu Continuare în pag. a 7-a Sinteza colectivă în cei aproape douăzeci de ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, cultura şi arta românească s-au dezvoltat impetuos, afirmind noi valori, crescute pe un sol deosebit de fertil. Una din condiţiile esenţiale ale acestei dezvoltări a constituit-o, fără îndoială, asimilarea in mai bune conditiuni a tradiţiilor nationale, a zestrei noastre istorice. Epoca dogmatică anterioară, în care multe aspecte ale trecutului nostru istoric erau prezentate într-o optică falsă, avea sechele puternice in cimpul literaturii. Ele erau uşor observabile după modul cum se reacţiona la iniţiativele patriotice de recuperare a tradiţiilor noastre în acest domeniu. Asemenea iniţiative erau minimalizate, trecute sub tăcere, privite cu dispreţ şi cel mai adesea etichetate drept „reacţionare“, „mistice“, „şovine“ etc., etc. Or, şi-n această direcţie, ca în multe altele, Congresul al IX-lea al partidului a constituit un moment de cotitură pe care perspectiva timpului o pune tot mai mult în lumină. De la cerinţa adresată istoricilor ţării de a „oglindi fantele in mod obiectiv în deplină concordanţă cu realitatea“, pînă la afirmarea conştiinţei artistice că „avem un popor harnic şi cutezător, care timp, de peste două milenii, în anii grei de restrişte, înfrăţit cu codrii, curturile şi văile şi-a apărat glia“ este un adevărat evantai de probleme ale cunoaşterii trecutului nostru istoric, probleme pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, le-a prezentat la Congresul al IX-lea si le-a adincit apoi in diverse expuneri si cuvîntări ale sale. Literatura si arta, cultura noastră in general au beneficiat mult de aceste deschideri de perspectivă asupra trecutului. Să ne amintim, spre exemplu, cum au fost readuse în conştiinţa publică, prin studii aprofundate, prin ediţii critice riguroase, o seamă de personalităţi de prim rang ale culturii române precum : Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir. Titu Maiorescu. Lucian Blaga. Nicolae Iorga. Vasile Pârvan si multi alţii. Modificări de perspectivă benefice, rezultînd din noua optică statornicită de Congresul al IX-lea asupra trecutului nostru de cultură s-au produs si in cazul unor scriitori cunoscuţi anterior, dar prezentaţi intr-o optică nu îndeajuns de favorabilă mesajului fundamental al creaţiei lor. Astfel, în cazul lui Mihail Sadoveanu, spre exemplu, apreciat anterior pentru scrieri minore ca Mitrea Cocor, Nada Florilor ş.a., numeroasele studii critice din ultimul timp au scos in evidenţă forţa extraordinară a naraţiunii sale istorice, deschiderile spre simbol si mit, universurile suprapuse, poezia geologicului etc. Asemenea modificări si adînciri de viziune întilnim în cazul mai fiecărui scriitor de valoare. Un alt aspect înscris sub aceleaşi generoase auspicii îl reprezintă studiile şi ediţiile din scriitori necunoscuţi ca Udrişte Năsturel, Barbu Paris Momuleanu, C. A. Rosetti, G. Baronzi, Radu Ionescu. Al. Depărăteanu, C. Stere, Dan Botta, A. Helban , ş.a., care nefiind de prim rang in dezvoltarea literaturii naţionale, reprezintă totuşi momente importante în evoluţia ei, o reliefează in dimensiuni mai ample decit cele cunoscute anterior. Fără asemenea deschideri de drumuri laterale ale cercetării noastre de istorie literară, studiile de sinteză înnoitoare asupra acestui domeniu important al culturii nationale nu sunt posibile. Si aici, in domeniul studiilor de sinteză, istoria noastră literară a beneficiat de largile perspective deschise de Congresul al IX-lea al partidului. Nu dispunem încă de o prezentare nouă a dezvoltării literaturii române în întreaga ei evoluţie istorică, dar studiile asupra epocii vechi oferite în ultimul timp de Dan Zamfirescu. Doina Curticăpeanu. D. H. Mazilu ş.a., asupra secolului al XIX-lea, de Paul Cornea. Ion Rotaru. G. Munteanu , asupra secolului XX, de Al. Piru, N. Manolescu, D. Micu, Ov. S. Crohmălniceanu, Eugen Simion ş.a. oferă o bună temelie pentru aceasta. O modalitate interesantă care a luat o amploare deosebită în ultimul timp pe linia reflectării obiective a activităţii literare o reprezintă formula dicţionarelor. Merită a fi amintit în acest sens , marele Dicţionar al literaturii române de la origini pină la 1900, elaborat de un colectiv de cercetători din Iaşi (1979). Nu am avea o imagine completă asupra perspectivelor deschise in timpul literaturii române de Congresul al IX-lea, de îndrumările tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind valorificarea trecutului nostru istoric, dacă nu ne-am referi şi la creaţia literară propriu-zisă. Aici Dumitru Bălăeţ Continuare in pag. a 2-a