Lumea, februarie-iunie 1923 (Anul 6, nr. 1295-1400)

1923-03-21 / nr. 1330

Opoziția în stradă Am relatat în ediția spe­cială de ori—amănuntele ma­nifestației organizate de opo­ziția unită. Guvernul a trebuit să re­­nunțe la planul lui de a opri manifestația de stradă. Din punctul de vedere al mân­driei guvernamentale, este o gravă înfrângere. De altfel era și o imposibilitate morală pentru guvern, de a reprima o manifestație de stradă li­niștită și unei mulțimi com­pacte, hotărâtă a face o do­vadă liniștită a puterii sale. Dar dacă guvernul n-a pu­tut impedica demonstrația de stradă, opoziția insă s-a dove­dit că poate lesne mobiliza forțe cetățenești compacte — fapt ce trebue să cântărească greu în aprecierile Suveranu­lui asupra situației. Un general de rezervă, fost de mai multe ori în capul mi­nisterului de război—deci cu­noscător al culiselor­­ din ju­rul palatului, ne spunea acum câteva zile: „Regele Carol, care și el a fost terorizat de liberali, avea însă tact de a se strecura prin furcile candine ale co­lectiviștilor —cum li se spu­nea pe vremuri liberalilor. Când ajungeau lucrurile ca azi, cu demonstrații și cu ma­nifestații de strada, chema pe primul ministru, și-i spunea: „Asta nu! Manifestațiile nu sunt bune. E mai greu să o­­prești o demonstrație — de­cât să plece un guvern. — Și primul ministru înțelegea că trebue să demisioneze“—com­plecta distinsul nostru inter­locutor. — Și continuând conversația, acelaș bine inițiat general se întrebă : „De ce oare ar fi altfel acum ?“. Găsim că are perfectă drep­tate distinsul nostru infor­mator. Nu ar trebui să se acorde guvernului o încredere mai mare decât opoziției — cănd aceasta este în stare a mo­biliza atâtea forțe contra guvernului . Ni s’ar putea spune — Dar bine, Duminica vi­itoare, guvernul poate aduna și mai multă omenire. Dovada însă nu va convin­­­ge pe ni­me­ni—fiindcă la pu­tere fiind, poți foarte ușor turna lumea — cu poliție și jandarmi. Dar acea mulțime nu este acea care s’a adunat Duminică, trecând peste toate barierele ridicate de jandarmi ar fi o mulțime fără entuzi­asm și mai ales fără unitate de conștiință. Dar mai este și altceva. Nu există considerent politic mai mare de­cât liniștea internă. Și desigur că în momentul ce Suveranul se va convinge că­ ar putea decreta această liniște, apelând la o coaliție de par­tide, nu se poate admite că el ar putea respinge această ofertă! Mai ales când în locul unui singur partid de guver­nare, ar veni la putere mai multe partide, care și-ar îm­părți și răspunderile și a­­vantagiile. Fatal opoziția s-ar micșora, și nu ar fi ca azi, cănd la guvern este un singur par­tid și alte 4 în opoziție. Acum mi este echilibru, atunci el va fi restabilit. Toate acestea ni le-au sugerat refugiile generalului cu care ne-­va întreținut, de fapt însă poți: că ne găsim într’o situație extrem de critică. Guvernul per­­sistă in egoismul lui—și opoziția este nevoită a sta de veghe in stradă. Așa nu poate să continue lu­crurile, și ni se pare că cea mai ușoară eșire din încurcătura de astăzi, tot plecarea guvernului este! In jurul alegere! dela Barou Duminică a avut loc consiliului de disciplină alegerea a Ba­roului avocaților din Iași. In e­­diția specială de ori, am publicat rezultatul alegerii, care este cel următor: Din 230 votanți, au votat 146 din care au­­ fost anulate 2, ast­fel că majoritatea era 73, au fost proclamați aleși. Membrii în Uniune, d-nii Las­car Antoniu, C. Climescu, Osw. Teodoreanu, Decan Eug. Herovanu 141 vo­turi, D. Dimitriu 90, V. Frățiță 87, L. Georgescu 93, N. Gheor­­ghiade 107, A. Herovanu 122, I. Rang 73, I. Leatris 104, L. Fi­lat 107, P. Pogonat 95, C. Si­­mionescu 90, D. Xenopol 90. In consecință au fost aleși 11, de­­clarăndu-se balotaj pentru 1 loc. Cele mai multe voturi dintre nereușiți au avut d-nii C. Manciu 70 voturi și Omer Popovici 64 v. d. C. Tom­a a avut 50 v. iar d-nii Goldenthal 60 și C. Drăc­­șuneanu 40. Alegerea pentru lo­cul rămas va avea loc Duminică viitoare. Alegerea a decurs în perfectă liniște. Lupta s-a dat cu foarte multă pasiune. După cum se vede, va mai fi o alegere pentru un total. Pentru acest loc, lupta ba­se va da între d-nii avocați Golden­­thal, Omer Popovici, C. Manciu, C. Tom­a și Con Drăcșineanu. Aflăm că d. Tom­a a înștiințat pe Decanul baroului că nu mai candidează, intr’un cerc de prie­tini, d. Omer Popovici, a decla­rat că se va retrage deasemeni, stăruind la colegii cari l-au vo­tat, să dea voturile d-lui C. Man­ciu. Pe de altă parte aflăm că unii avocați vor contesta alegerea d-lui Rang, sub cuvânt că n-ar fi în­trunit majoritatea absolută. Biroul socotind majoritatea ab­solută de 73 voturi, a scăzut din numărul votanților cele două vo­turi anulate. Or, se susține că majoritatea se calculează pe baza voturilor exprimate, nu pe acele valabile. In cazul acesta majori­tatea absolută este 74 voturi și d. Rang ar fi trebuit socotit în balotaj. Contestația urmează să fie î­naintată Baroului, care va decide asupra valabilităței ei. * In cursul alegerilor a avut loc un incident mult comentat în cer­curile de la Palatul Justiției. Se știe că prezidentul biroului total a fost d. N. Apotecher elec­în calitatea sa de fost membru în consiliul de disciplină. In timpul alegerei s-a prezentat la vot d.A. C. Cuza, înscris pe tabloul avocaților din Iași. Venind în sala de vot și constatând că d. N. Apotekier prezidează alegerea, a declarat sentențios: „Nu sunt obicinuit a mă pre­zintă unui oficiu condus de un jidan. Refuz de a vota”. Prezidentul biroului electoral n’a răspuns nimic—d. avocat Si­­mionescu a observat că toți a­­vocați sunt români și incidentul d-lui Cuza n-are nici un temei. LUMEA curiozistafi Femeia cea mai inteligentă DIN AMERICA Dacă nenorocita Europa dege­nerează (Doamne, ce proaste ge­nerații de băeți și fete cresc a­­cum !), după ce a monopolizat toate șampionatele lumii, se mân­drește mult cu o fată, americană bineînțeles, de o inteligență ex­traordinară. Toată lumea a auzit de Monica, devenită mai celebră ca toate femeile celebre laolaltă. Câți au auzit de existența d-rei Winifred Sankville Stoner? Ziarele au publicat lucruri sur­prinzătoare despre această minu­nată fată, care a împlinit de cu­rând douăzeci de ani. D-ra Stoner e frumoasă, sănă­toasă, cunoaște 18 limbi, colabo­rează la un mare număr de ziare și conferințe, ține conferințe la Universități populare, vorbește perfect Esperanto, ba se ocupă mult și cu muzica. Ea a moștenit de la părinți constituție fizică de o rară sănă­­­tate. La 5 ani a fost trimisă în Europa și a studiat la Berlin. D-ra Stoner se ocupă mult și cu educația fizică, așa că nu mai prejos, din punctul de vedere­­ al vigoarei trupești, ca toate fe­tele americane. Miss Stoner dorește să se mă­rite și zice că vrea să aibă copii, pe cari să-i instruiască ea însăși. Inteligența a moștenit-o de la mama ei, o intelectuală de elită. De altfel nu trebue să ne mire această fată. N’am avut și noi pe Iulia Hașdeu ? Au dreptul și mericanii să aibă una, mai noro­a­­coasă, mai fericită. Nu o băetană ca Monica tre­buie să servească drept icoană bietelor fete care citesc „Facla literară“, ci un „băiat“ sănătos și învățat ca domnișoara Sanck­­ville Stoner. X. întrunirea și partidului liberal Ar fi să nu spunem adevărul, ascunzând sentimentul de nedu­merire ce abea îl puteau masca mulți fruntași liberali localnici, față de întrunirea în pripă con­vocată. Lumea s-a adunat în sală — dar parcă nu era a convocato­rilor. Cea mai mare parte din public se menținea într’o rezervă —elocventă și cu multă dreptate —zicem noi.— Publicul s’a văzut deodată che­mat la o întrunire a partidului liberal, cu o zi înainte de data adunărei. Pe toți îi intriga graba aceasta. Toți își făceau socoteală cam așa: Dacă guvernamentalii au sim­țit nevoia unei întruniri, de ce n’au pregătit-o mai de mult. Dar o întrunire convocată pe­ste noapte, trădează o grabă cam suspectă. Și această amipită convocare a provocat nedumerirea întregei populației elane și a pu­blicului asistent la întrunire. Intr’o astfel de stare de spirit, este lesne explicabil rolul pre­ponderent al „intrușilor“, n-a lipsit mult, ca să ia ei stăpâni­si­rea întrunirei. Dealtfel acești intruși au și dat intrunirei un colorit antisemit a­­tât de pronunțat, încăt cei doi miniștrii prezenți și cari au vor­bit, au fost nevoiți să vorbească sub impulsul sălii — și deci fără entuziasm și mai ales preciziune. Toate acestea au făcut pe mulți fruntași liberali, să se în­trebe, de ce aceasta care ne-a folosit atât întrunire, de pu­țin* Noi explicații asupra seroreacti­­vului dr. Waserman in cazurile de tuberculoză == Am anunțat în acest ziar, că dr. Wasserman descoperitorul re­­acțiunei cu acelaș nume în diag­nosticarea sifilisului, a mai des­coperit și un ser cu ajutorul că­ruia să se poată precis stabili cazurile de tuberculoză. Un doctor vienez dă interesan­te amănunte în legătură cu acest reactiv. Credem interesant a le reproduce pentru cetitorii noștri. Medicina—scrie doctorul vie­nez—posedă în proba tuberculi­­nară metoda Koch, un mijloc extrem și fin pentru descoperirea baccilelor ftiziei. D­e această probă este prea fină ; ea descoperă și baccilii u­­nei tuberculoze încă necomplect vindecată, ca și acei ai unei tu­berculoze active. Din punct de vedere practic, acest exces de probe, provoacă încurcături. Căci medicul nu-1 interesează dacă cândva s’a desfășurat în corpul bolnavului un proces de tubercu­­lizare, ci vrea să știe dacă un a­­semenea proces este actual și provoacă simptomele boalei ce-l preocupă la un pacient. Pentru examinare, d-rul Was­serman utilizează un tetralin-tu­­berculoză-iezitin-antigen. Serul unui bolnav cu tuberculoză acti­vă, reacționează față de acest an­tigen într-un mod special. După examinarea acestei re­­acțiuni, d-rul Wasserman con­chide cu preciziune, că serul luat de la un matur sau tratat cu acest antigen copil, și reacțio­nează pozitiv, este o dovadă nu numai că indivizii respectivi au baccili de tuberculoză in ei, dar că numeroase țesături tuberculi­­zate, influențează asupra lor, îm­­bolnăvindu-i de tuberculoză ac­tivă. Rezultatul pozitiv al reacțiunei denotă că ne găsim bolnav de tuberculoză, în fața unui pe cănd rezultatul negativ ne previne de a urmări cu atenție pacientul. Metoda Wasserman de folos mai ales față poate fi de copii amenințați de tuberculoză, pentru a-i putea supune din grij­ă la un regim de tămăduire și profilacție. Trebue bine precizat că me­toda Wasserman nu este un mij­loc de vindecare a tuberculozei, ea este numai una de precisă diagnosticare a­berculoză activă cazurilor de tu­și prin ea se evită toate diagnosticele dubioase. Diagnosticarea precisă și opor­tună a boalei constitue un mijloc mai mult pentru vindecarea ei — acesta meritul reactivului dr. Was­­serman. Informații — D. Ministru G. Mârzescu, în cursul nopței de Duminică și Luni dimineață a primit mai multe telegrame cifrate din Ca­pitală, semnate de d. Nicu Maxim, secretarul general al Ministrului Mancei. — D. General A. Averescu, șe­ful partidului poporului a con­vocat telegrafic pe toți șefii or­ganizațiilor județene averescane din țară, precum și foștii miniștri pentru ziua de Mercuri, în vede­rea unor comunicări, în legătură cu evenimentele politice in curs. — D. Ministru Georgel Mâr­zescu a părăsit Iașul ori la ora 5.50 p. m. D-sa a plecat în Ca­pitala, pe linia Pașcani. Ictidiscarea extra-școlară K3* UNI­ cu MUNCA ȘI ALIlI CU CÂȘTIGA PROCEDEE INCIENI9ALE — Cercurile culturale au luat naș­tere din strădania cu multă bună­voință a învățătorilor, de a da povețe sătenilor Duminica și săr­bătorile.. Ele au fost organizate până la un punct de sine și în urmă numai sprijinite de minis­ter. Cine a urmărit activitatea cercurilor culturale, cunoaște că lupta a fost dusă întâia contra alcoolului, apoi contra risipei, fă­când propagandă pentru înfiin­țarea băncilor populare. In urmă, activitatea lor s’a în­dreptat spre îmbunătățirea agri­­culturei, a uneltelor și felului de muncă, îmbunătățirea rasei vite­lor, higiena satelor, a casei, în­grijirea sănătății, nelipsind pove­țele și despe partea civică, morală și patriotică. Activitatea acestor cercuri a fost întreruptă odată cu începutul răsboiului și tocmai în Decem­brie 1922 a fost reîncepută. M’a bucurat știrea reînceperi activității cercurilor culturale, pentru considerațiuni de ordin cultural, moral și educativ. Mă așteptam ca aceste cercuri să a­­para reorganizate după experiența altor state, asociind la munca în­vățătorului în mod obligator, pe toți factorii culturali de la sate. Dar...autoritatea școlară a găsit nemerit să nu depășească vechiul procedeu și să trimită în mod imperativ la lucru numai pe în­vățători cu avertismentul de a su­feri cele mai grele sancțiuni, dacă nu se vor conforma, fără a mai admite și circumstanțe atenuante. „Lucrați bine și de toate — ne-a zis— ca să nu mai strige lumea și după, ca și înainte de răsboi, că nu se vede nimic de pe urma învățătorilor”. Și acum, la lucru d-le învăță­tor, că nu-ți era de ajuns cele­­ 2 ore pe săptămână la cursul ele­mentar, la care se mai adaugă: șăzători, cursuri de adulți, cor bisericesc, predici, teatru școlar, biblioteci poporale, cursuri com­plimentare, ședințe la comitetul școlar, comitet de construcție, etc. Ca unul ce sunt vechișor în în­vățământul rural și am trecut prin dușurile apostolatului, de multe ori mă întrebam: oare una din cauzele principale pentru care școala primară nu dă rezultatele așteptate, nu e din pricina acti­vității învățătorului, împărțită în prea multe direcții ? Căci, vorba veche „cine aleargă după doi e­­puri, nu prinde nici unul*, de unde rezultă, că o îndeletnicire neglijează altă îndeletnicire, g Mi s’a părut aceasta totdea­una prea elementar și nu-mi pu­team explica de ce autoritatea școlară trece așa ușor peste prin­cipiul de mare valoare al „divi­ziunii muncii”. Dar... în una din zile răsfoind „Buletinul Oficial al școalelor­ No. 527 din Dec. 922, la pag. 826 dau peste circulara Onor Casei­ Școalelor No. XII 922 către Revizorii 25808120 Școlari, în care spune textual: „...dorim să asociem la munca învățători­lor pentru răspândirea culturii și alți factori culturali din sate, cum sunt medicii de plăși, spitale ru­rale și județene și medicii vete­rinari. — Casa Școalelor va plăti câte 200 lei de conferință medi­cilor cari vor lua parte la cer­curile culturale și vor ține săte­nilor conferințe despre higiena satelor, a casei, despre îngrijirea sănătății omului și a vitelor, creș­terea și îngrijirea copiilor, feri­rea de boale, etc. Și , reflectând asupra acestor rânduri am dedus, că Onor Casa Școalelor își dă perfect seamă că: „munca trebue plătită", însă altor factori culturali din sate, în afară de acei din învățământ. Căci, ce e drept — e mult mai avantajos pentru stat, să culeagă roade fără sacrificii materiale, — decât să angajeze și alte categorii, cari nu se deplasează, fără remu­­nerație. Onor Casa Școalelor a înțeles perfect, că astăzi, când traiul este atât de greu pentru intelectuali, subvenția pentru un surplus de muncă, este singura resursă dătătoare de energie. O , de ce numai pentru alți factori și nu și pentru învățători ? Este oare învățătorul atât de bine remunerat, încât numai el nu duce lipsă astăzi ? Sau titlurile de „lu­minător al poporului* și „apostol al neamului* sunt cuvinte caba­listice, cari asigură totul numai rostindu-le ? Cred, că nici una din aceste supozițiuni nu e veridică. Și, dacă adevărata țintă a acestor cercuri este: „salvarea poporului din starea de animalitate, desțeleni­rea mintală și transformarea muncii lor mizere și nepricepute în râuri de aur și de belșug“, a­­tunci o falangă teribilă trebue constituită pentru izgonirea în­tunericului de pe pământul ro­mânesc, punând toate forțele la­olaltă să lupte cu acelaș zel și răsplătind cu aceiași măsură. Ori­ce sacrificiu material, nu e mult pentru atingerea acestui scop înalt, iar diviziunea muncii ne-ar scoate din rangul acelor vietăți inferioare, la cari câte un organ umple o sumă de nevoi. Și astfel treaba se va face cu folos. Nu lăsat bietul învățător, ca acuma, la bunul plac al tutu­ror nechemaților, cerându-i să birue totul cu cuvântul ca și apostolul din evanghelie. Și când lipsa învățătorilor se constată la câte un cerc, fie chiar la 30 km. depărtare,—căci așa a fi a­les au­toritatea școlară să institue cer­curile la noi in județ—vine ace­iași autoritate și dispune reține­rea salariului pe o zi în folosul comitetului școlar. Așa se pre­zintă cazul învățătorilor absenți sanuar a. c. de la cercul cultural din Păun—Buciumi—Iași. Daci, să notăm bine: medicul de plasă—200 lei pentru o con­ferință; învățătorul— nimic pen­tru acelaș lucru și reținerea sa­lariului pentru lipsă din cauză de boală s­au infaxibiliate de deplasare (loc accidentat, vre­mea rea, lipsă de numerar pen­tru hrană și transport, etc.) Dacă sub aceste auspicii cată a se promova cultura poporului, nu trebue inspirație genială ca să vedem, ca adevăratul progres are să mai întârzie încă mult până să poată sosi și la noi. Nu reaua voință—cum se in­terpretează—împedică pe învăță­tori de a participa la cercuri cul­turale și de a lucra cu multă fe­brilitate pentru reușita lor, ci mi­zeria materială care apare și aici, cu loviturile nemiloase îm­potriva imperiului moral. Statul, cu cât va căuta să în­conjoare cariera învățătorului de toate condițiunile unei vieți oneste și posibile, lui materială asigurând existența atât în intervalul activității sale anevoioase, cât și după îndeplinirea stagiului în în­vățământ , va avea în primul rând elemente valorase la sate și autoritatea va avea cu atât mai mare cuvânt să reclame de la în­vățător partea de beneficii la care națiunea aspiră de pe urma meni­­rei sale. Până atunci se săvârșește o ilegalitate. Mihaiu Zosin—învățător Ciurea—Slobozia—Iași — Despre umbrare, babe și galoși. — Marias­­tătes­c, Birjarul.— Bucureștii fără trăsuri.— inele Lui Martie.— Cronica Senzațională a Ca­­ralrinei.— Poliția bucureșteană și Robert eie­­ Fäers.— Intre Capșa și Palat. — Fecunditate literară.— Sentimentalismul prohibit. — De astădată fabricanții de ga­loși și umbrele trebue să fie re­cunoscători babelor . Atâta ploa* și atât noroiu ca ’n luna Mart, n’au mai văzut Bucureștii de mult ! Nu numai ca deputat guverna­mental sau ministru liberal­iei a* pă la galoși în aceste zile de în­ceput de primăvară, dar și «a simplu muritor inofensiv­niști să împărtășești aceiași soartă tra­gică în cetatea lui Bucur. Iar dacă cumva ți-i milă de încălță­­ mintea și picioarele tale oropsite,­i vrei să-ți parmîți luxul unei râsuri, Majestatea Sa Birjarul te privește de la înălțimea caprei sale, ofi-4 pas foc de tron, și a­bea catadixește să murmure între dinți un „ocupat”. Dealtfel domnia tiranică a automedenilor moderni, birjarii va fi în curând răstur­nată. Bucureștii vor cu orice preț să devie un oraș modern, și țin să desființeze cu tot dinadinsul trăsurile, înlocuindu-le cu auto­mobile. In curând deci — pe data de 1 Aprilie — o birjă va deveni un obiect istoric o curio­zitate antică, pe cari generația viitoare o va privi cu aceiași nedumerire, cu care noi cercetăm o lectică desgropată din mormin­tele faraonilor. Noroc că cei câțiva muscali vor fi îngăduiți totuși să circule pe străzile Ca­pitalei, și în special la șosea. Nu rău, va puteți închipui dr. Bucureștii fără musicali,­ corso-ul pe calea Victoriei fără birje, și șoseaua în luna Mai fără șirul lung de trăsuri cu roate de cau­ciuc ? Ar însemna să se ia capitalei tot ce are mai caracteristic și mai „scump“, în toate zile adverbului. Dar data înțelesă­de 1. Aprilie, fixată pentru distrugerea birjarilor ne liniștește în această privință. Deocamdată însă ne a­­flăm încă în luna Martie, ale cărui ide n’au fost fatale numai pentru marele Cesar, dar și pen­tru doctorul Carniol. Acest misterios asasinat, care s’a petrecut în împrejurări atăt de romantice, pasionează toate straturile populației, și dama voalată, presupusa ucigașă for­mează obiectul de discuție al tu­turora. De un timp încolo Soarta e darnică cu Bucureștenii. Le o­­feră mereu câte o mică senzație, să le mai gâdile nervii. După cazul Joubert, răpirea fetiței de treisprezece ani, și regăsirea ei la Constanța, iar acum tenebroasa afacere din Calea Moșilor. Dar să lăsăm descoperirea ei în sama detectivilor, căci variând titlul cunoscutei piese de Flers și Can­lavet am putea exclama: Poliția veghiază! Și o fi veghând ea, dar ser­genții dorm duși, de parcă în fie­care seară ropotele de ploae i-ar cânta dulce un „nani, nani, puiul mamei”...Și doar până la patro­nul vardiștilor și al senatorilor— Adormirea Maicei Domnului—nu e mult. Dacă Senatul se bucură și acum de o dulce toropeală, in schimb Camera se agită. Interpelări, discursuri, întreru­peri, argumente, serpentine—toate acestea sunt la ordinea zilei. Și la ordinea zilei mai e și mult trâmbițata cădere a guvernului sau măcar remanierea cabinetului. Dar câte zvonuri nu circulă în aerul cețos al Capitalei și în at­mosfera îmbăcsită de tutun și da politică a cafenelei Capșa?! Iar gazetarii umblă afetați de colo până colo, prind în treacăt o vorbă,o combină cu un gest, și aleargă îa goană la redacție, în care zum­­zie parcă un roiu întreg de al­ t v > r Ä­ y K

Next