Lumea, octombrie-decembrie 1924 (Anul 7, nr. 1818-1895)
1924-10-01 / nr. 1818
LUMEA Eserii și silii fe Walesi.......... în America =— Monarhismul a fost deservit Presa engleză se ocupă de vizita prințului moștenitor al Angliei în America și de modul cum s’a terminat. Unde la primire a fost sărbătorit și aclamat, la întoarcere, nici o manifestație de simpatie nu s’a înregistrat. Ziarul „New York World“ subliniind această schimbare de atitudine din partea poporului american, scrie : „Un prinț desăvârșit ar trebui sa rămână vecinic in țara viselor fiindcă singura funcțiune a visului regesc, ce îi este îngăduit în lumea modernă, constă în a-și creia prestigiu. Prințul de Waes risipind în mod inutil prestigiul lui, furnizează noi elemente concepției democrato-republicană a americanilor—după care civilizația tuturor țărilor s-ar găsi mai bine, dacă regalitatea ar fi cu totul lichidată“. Cum înțeleg femeile să lupte contra alcoolismului Alcoolismul a luat astăzi o extensiune atât de mare în țară la noi, încât, cu drept cuvânt, putem afirma, că devine o primejdie națională. In adevăr, la sate, bărbați și unele femei beau a 3-a parte din an. Și nu exagerăm. Cele 52 Duminici, cele peste 30 sărbători de peste an, 2—3 zile la fiecare nuntă din cercul familiei și al prietenilor, 1—2 zile de fiecare botez, praznic, adalmașuri etc„ se petrece bând. De aceea și înțelegem de ce, atât guvernele cât și șefii bisericii s’au alarmat, ln proect de lege se anunță asupre spirtoaselor, iar unii înalți prelați au dispus să se organizeze conferințe pastorale în toate satele, prin cari să se combată alcoolismul. Și noi, cele grupate în jurul Asociației pentru emanciparea civilă și politică a femeilor române, ne-am preocupat mult de acest flagel social, am ascuns și vorbit în această chestie. Acum în urmă însă, îngrijorate de ravagiile alcoolismului, am discutat mult în comitetele noastre asupra acestei plăgi sociale, care ne degradează și ne stinge neamul. Discuțiunile noastre ne-au dus la unele concluziuni care—poate —să prezinte oarecare interes pentru acei chemați astăzi să rezolve acest rău social. Fără a avea pretenția de a da soluțiuni, cerem totuși, să ne fie îngăduit, a ne spune cuvântul și, în cazul când unele din propunerile noastre, ar părea că pot contribui la lecuire, cel puțin parțială, să se țină seamă de ele, conform unei vechi zicători păstrată de înțelepciunea poporului : „și unul a femeii din zece cuvinte“. După observațiile și experiența ce avem, putem afirma că predicele și conferințele în biserici au prea puțin efect. In mare parte bărbații mai nu vin la biserică. La ora slujbei, cârciumile sunt deschise,deși legea oprește deschiderea cârciumilor sărbătorite dimineața. In drumul spre biserică, sătenii dau de cârciumă, intră și rămân toată ziua și noaptea următoare. Adesea, trecând pe lângă cârciumă Duminică dimineața, o vezi plină și ajungând la biserică, constați cu jale, că e goală. Câteva babe, câțiva copii, câteva femei cu copii mici bolnavi la sân, le vezi îngenunchiate la ușile împărătești, așteptând ca preotul să treacă peste copil și să desbrace sfintele veștminte asupra lui, ca să-l vindece de boală prin milostivirea celui de sus. Altele își fac molifta de 40 zile după naștere. De aceste femei necăjite, se păstrează în genere azi credința strămoșească ! Am întrebat adesea, de ce se țin cârciumile deschise la ora slujbei religioase, dacă legea oprește ? Mi s’a răspuns că, cârciumarii sunt alegători cu trecere în sat, că ei sunt și în comitetele parohiale—câteodată chiar în conflict cu preotul, contra căruia face propagandă între săteni—și că li s’a dat această învoire contra legei, de pe vremea alegerilor. Am cunoscut preoți la țară, cari își fac datoria, cari muncesc cu inimă, cari umblă să atragă sătenii, dar cu durere mi se pare că i-au cam scăpat din mână. Sunt mai atrăgătoare cârciumile ! Apoi, în ultimul timp numărul cârciumilor a crescut înspăimântător. in satele, cari înainte de răsboi aveau o cârciumă, au răsărit azi trei-patru, din care una e așezată chiar în dosul gării, dacă satul e situat pe linia ferată. Am văzut adesea, la anunțarea unui tren, cum eșiau din cârciumă niște figuri ca de apași, transpirate, înegrite, sburlite, cu ochii aprinși, alergând înfața renului. Era personalul inferior, a cărui minimă greșala provoacă derieri ce costă multe vieți și sute de milioane. Aceste pagube nu se pot plăti cu vertitul a mii de cârciumi. După o deraiare a două mașini din o stație mică, s’a văzut cum unul din vinovați, ești din cârciumă înainte de a manevra o mașină, stătea cu capul la burluiul gurei de apă, ca să se desmeticească, înainte de a apărea înaintea șefilur, ce-i chema cu furie, spre a ancheta deraiarea provocată de doi funcționari inferiori, ce se luaseră la întrecere în manevră, după ce eșiseră „cu chef“ din cârciumă. Ambele mașini ce manevrau, se ciocniseră și fe sfărâmaseră. Conducătorii abia avură timpul să sară și să scape cu viață. Exemple de acestea se pot da la infinit. Mare parte din derierile și nenorocirile de la căile ferate se datoresc beției. Banditisme, crime, nu se făptuesc în genere, până ce autorii lor nu prind curajul necesar la crâșmă. Cele mai periculoase și grele boale găsesc în alcoolism cel mai puternic propagator, iar prostituția și desfrâul, cel mai sigur susținător. Consecințele morale, psihice și fiziologice, nu numai asupra bețivilor, dar mai ales a descendenților lor, chiar a celor mai îndepărtați, sunt prea cunoscute ca să ne mai oprim asupra lor. Trecem dar, ca să vedem dacă se poate și ce s’ar putea face spre a scăpa de această grea nenorocire atât de răspândită la noi, mai ales după răsboi. Este oare dețin o boală nevindecabilă ? Este oare un vițiu inerent organismului nostru ? sau este o molimă pernicioasă, bazată pe deprindere, de care putem scăpa cu încetul, dacă mijloace potrivite se vor întrebuința la timp, bazându-ne pe adevărul că „totul învățul își are desvăț“. Vom analiza chestiunea sub celelalte aspecte. Elena C. Meissner Cum a fost alarmată, populația Parisului de aeroplanele germane Ziarul naționalist „Liberté“ a relatat în ultimile numere, cu amănuntele cele mai senzaționale, că ar fi sburat deasupra Parisului mai multe aeroplane germane, la o înălțime de 5000— 6000 de metri. Organul naționaliștilor francezi crede a ști din sursă sigură că guvernul francez ar fi primit un raport oficial în legătură cu vizita nocturnă a acestor aeroplane. „La Liberté“ consideră ca foarte îngijitoare demonstrațiile acestea ale avioanelor germane. Cum la înălțimea aceasta de 5000—6000 de metri ele nu pot fi descoperite de către observatoarele Parisului, pot veni intr’o noapte și lăsând gaze asfixiante, pot nimici întreaga populație pariziană. Ziarul închee, întrebând pe toți susținătorii partidelor din stânga dacă, luându-se în considerație tendințele germane, visurile de dezarmare ale d-lui Herriot nu ar fi niște simple nebunii. Ministerul de externe a dat un comunicat prin care arată că toate relatările ziarului naționalist în legătură cu zborul deasupra Parisului a aeroplanelor germane, sunt nefondate. Guvernul, după cum s'a decis la quai d’Orsay, va da în judecată redacția ziarului care a răspândit atâtea știri false în legătură cu această vizită nocturnă a avioanelor germane. lupta femeei pentru linuri Ziarele care rezervă în cuprinsul lor o pagină sau o „rubrică a femeii“, deschid din când în când anchete mai mult sau mai puțin originale, mai mult sau mai puțin interesante. Sunt chestiuni care s’au pus de nenumărate ori și se vor mai pune încă, fără să-și găsească vreodată o soluție hotărâtă. De pildă, la întrebarea : „care e vrâsta cea mai frumoasă a femeii !“ colaboratorii și colaboratoarele de ocazie răspund la infinit, fără să se obosească. E o chestiune foarte elastică și foarte personală. Generalitățile sunt inacceptabile. Pentru un bărbat, vrâsta cea mai frumoasă a femeii e vrâsta pe care o are, în momentul anchetei, femeia pe care o iubește. O fată de optsprezece ani nu poate fi sinceră dacă declară că ar prefera să fie de treizeci. Fiecare femeie își va trage, cum se zice, cenușă pe turtă. Cu un pic de inteligență și de finețe se pot găsi argumente foarte originale, iar discuția poate fi prelungită cât voiți. Și cum întrebarea aceasta revine periodic, fără îndoială că aceiași indivizi au dat, la intervale de câțiva ani, răspunsuri pe cât de sincere pe atât de contradictorii. Mai demult, un bărbat n’ar fi îndrăznit să fixeze vrâsta preferată a femeii dincolo de o anumită limită, decât cu riscul de a i se aplica un epitet neplăcut. Lucrurile s’au schimbat. Un ziarist londonez nu se știește să declare că o femeie nu poate fi într’adevăr „bine“ decât de la 35 de ani în sus,—adică de la vrâsta la care bunicele noastre se pregăteau să fie... bunice. Și părerea ziaristului londonez nu erazolată, iar argumentele cu care e susținută nu sunt de disprețuit. Dimpotrivă. Și e foarte natural să fie așa. Femeie de azi e mai tânără decât femeia de aceiași vrâsta din generația de ori. Ca să vă convingeți, deschideți, la întâmplare, un roman modern dintr’o colecție ilustrată de acum 20—30 de ani. Dedesubtul unei gravuri reprezentând o d-nă respectabilă, sufocată de coffset și încărcată cu dantele, se poate ceti: este gázduită ringt-cinq ans mair de femesse... ele. Și comparați tipul femeii de douăzeci și cinci de ani de atunci cu oricare din femeile moderne de aceiași vrâstă. Comparația e, incontestabil, în avantajul femeii de azi. „La femme de trente ans“ a lui Balzac ni mai are aproape nimic comun cu femeia moderna de treizeci de ani. La vrâsta aceasta o fată poate fi încă tânără. Iar declinul, „l’âge dangereux“, pe care Karin Michaglis l’a fixat în jurul vrâstei de 40 de ani, femeia modernă l’a impins ceva mai departe, spre folosul ei. înainte, o fată la 20 de ani era considerată ca fată bătrână (purta de cel puțin trei ani rochie cu coadă!) și începea să ciupească câte un an din vrâsta mărturisită. Azi, o fată de 20 ani e încă școlăriță. Bunicele și mamele noastre, măritate de la 17 ani, intrau mai curând în viață. Maturitatea venea imediat, odată cu copiii, cu grijile, cu munca. Astăzi școala, dacă ne scurtează copilăria, în schimb ne prezervă de maturitatea timpurie iar maturitatea o întârziem conștient, cu metodă. Copii se nasc mai puțini — în unele familii, de loc. Fața de grijile de fiecare zi avem altă atitudine mai virilă. Cât despre munca în gospodărie... dacă n’avem bucătăreasă, mâncăm la restaurant, deoarece aburul plitei strică grozav tenul. Și în felul acesta prelungim o tinereță care nu-i numai aparentă. Majoritatea femeilor de azi sunt și sufletește mai tinere decât cele de ori. Suntem mai lucide, mai puțin poete. In aparentă, aceasta ar putea constitui un dezavantaj. In fond însă, nu. Felul de a privi viața direct și limpede, ne risipește curând iluziile naive ale copilăriei, înlocuindu-le în schimb cu altele, mai precise, mai tangibile. Realitățile vieții nu mai stau ascunse după văluri aurii pănă în clipa când ne izbim cu fruntea de ele. Visăm mai puțin, dar înțelegem multe, și prin asta suntem mai puțin vulnerabile, mai puțin rigide și mai bune. Și aaceastă atitudine morală impune în viața de toate zilele o altă atitudine, mai liberă,—mai masculină chiar. De altfel, felul de viață al femeii de azi e cu totul altul decât al femeii de omi. Hidroterapia, sportul, noile uzanțe care permit femeii sinceritatea apetiturilor, sunt desigur câteva din cauzele tinereții prelungite în ciuda grijilor, în ciuda nopților nedormite, în ciuda muncii intelectuale intense și obligatorii. Vom analiza și alte aspecte. Dona Sol — VKMxmy— Citiți in pagina 4 UStimile știri JUSTIȚIA UNGUREASCA De Crăciun anul trecut într-un mic orășel din Ungaria, Grongrad, populația lua parte la un bal. Cea mai mare parte din populație erau evrei. La miezul nopții, un geam fu stricat și după o minută, o granată mare explodă în sală, omorând și rănind grav 40 persoane. După câteva zile de cercetări atentatorii au fost descoperiți, ei fac parte din grupul ungurilor cari se deșteaptă. Scopul lor, era să omoare cât mai mulți evrei. Arestați, ei au arătat cum au comis atentatul. După două luni de cercetare, atentatorii au revenit susținând că li s-au smuls declarațiile prin bâtăi. Medicul nu constată nici un fel de urme de bătăi.Aduși în fața curiei, atentatorii continuă a nega vre-o vină, și datorită slăbiciunei procurorului și extremei bunăvoinți a președintelui, transformă procesul de crimă contra lor, într’un protest contra organelor cari i-ar fi maltratat—maltratări fără dovezi. Procesul a continuat în această atmosferă, până la data sentinței. In ziua respectivă acuzații îmbrăcați de sărbătoare, culori la butonieră, radio și s’au prezentat la instanță. Ei așteptau achitarea, care a și fost pronunțată de curte—spre bucuria Hakenkreuziștilor unguri. Astfel niște criminali de rând, asasini a 40 oameni nevinovați, au fost achitați de o instanță a unui stat în numele căruia, cotoiul bătrân Appony varsă lacrimi de crocodil la Geneva protestând contra persecuțiilor la cari ar fi supuși bieții unguri din Ardeal. Un astfel de stat, cu o astfel de justiție se exclude de la sine din rândul țărilor civilizate, și perde orice drept de considerațiune.1. ^COXXXOQ«^jL împrumutul german în America Ziarul parizian „LTnformation“ află că împrumutul german va fi oferit spre semnare la 15 Oct. la cursul de 95 la sută și cu procent de 7 jum., așa că în total dobânda însumează 8 la sută. Băncile germane reduc dobânzile . Băncile germane au redus dobânzile debitoare și creditoare. Pentru depuneri dobânda va fi numai de la 12 la 9 la sută. mit iimituim: * Partea 2-a. — Capitolul VII. % De Bac, cu un pachet de cărți de joc, în mână, explice Sylviei convingător și nervos cum se operează cu așa numitul „Masa de Campanie“ (Vezi arta de a trișa). Sylvia nu-și putea concentra atenția. Avea obsesii și în unele momente, abătută plictisită de un amestec de prevestiri și gânduri triste, se simțea condamnată la o muncă grea și inutilă ca și aceia de a muta bolovani dintr’un loc în celălalt, fără nici un scop, regimul condamnaților din închisorile engleze. De Bac realiza câștiguri mari la casinou. Ea compune discret și dibaci, l a ajutat mult în loviturile date. Jucau și la curse unde de asemenea de acord cu Johkyei j și cu Menagerii, obțineau importante premii, spre surprinderea generală. Plasau capital și în întreprinderi sportive, realizând în înțelegere cu antrenorii, mari câștiguri pe socoteala naivităței generale și entuziaste a marelui public. Făceau amândoi, lux princiar. Dar nici toaletele pentru care cheltuiau altădată lumi fabuloase, cu o nespusă plăcere, realizând clipe de fericire,—nu mai costau bani. Pentru suit ridicole, derișorii,în comparație cu prețurile marilor furnizori și marilor case) ea se îmbrăcă cu cele mai somptuoase toalete, pe care le purta pdsta sau de două ori și apoi vânzându-le, obținea cu mult mai mult, decât a cheltuit pentru ele. Descoperise tehnica și mecanismul marelor case de modă și utiliza artiștii desenatori, maiștrii coupeuri, exploatați de interprinderile mondiale și pe această cale realiza diferențe nebănuite. Foarte puțină lume știe că îmbrăcămintea selectă a sezoanelor, că ultimul tipar care face senzații în toată lumea, că Hnia elegantelor celebre, că beneficiile realizate de nenumăratele case de modă, aspectul saloanelor, a teatrelor, a peluzelor, că în genere culorile unui sezon, pâinea muncitorilor din ateliere, depind toate de capriciile, de fantezia, sau dacă vreți de inspirația unui artist, proletar, plătit cu ziua, angajat cu contract, de către casa Patou sau Baklay. Și acei necunoscuți, modești și anonimi desenatori sau coupeuri, Dumnezeii suplimentari, cari indică omenirei culorile și forma pe care o îmbrăca lumea intr’un sezon sau altul, sunt adesea lipsiți de mijloace pentru a-și îngădui luxul de a admira, mulțimea pe care au împodobit-o după gustul și fantezia lor. Sylvia lucra pentru dânsa, ca pentru o înterprindere mare și fără să-și dea seama, și fără să fi vrut, seara, lansa modele, iar a doua zi le vindea. Era în același timp patroana, clienta și manechinul unei interprinderi proprii pe care o conducea plictisită, și indiferentă, ca pe orice afacere sigma de succes. Purta și vindea rochii, după cum juca la bacara și la curse, după cum lansa un boxeur sau un mare alergător. La bacara utiliza genul supranumit „Minerva“. Substituia o cartă cu abilitate, în timp ce bancherul o dădea pe a treia , în două sau trei secunde realiza un opt sau nouă cu ajutorul a patru cărți. Cu dexteritate, cu indiferență, făcea să dispară a patra carte inutilă, sub proiecția briliantelor, a brățarelor scumpe, a herminei fastuoase, a luxului, a suprema garanție a corectitudinei și a cinstei la joc. Având pe de Bac complice și maistru, realiza, spre admirația unanimă, lovituri de mare anvergură, după sistemul supranumit „Banco a tiroir„. La curse juca în participare cu antrenorul și jockeyii, pregătind loviturile mari cu mici accidente neprevăzute, întâmplate calului cu succes asigurat. La luptele de box, în tovărășia unui antrenor celebru, lansa atleți dubioși, cu multă reclamă, pentru a primi 50 la sută din premiu și intrări, oferind dinainte câștig adversarului. Și caii. Și atleții și jucătorii de pe peluze și marii amatori de sporturi, erau trișați, înșelați cu morgi, cu indiferență, exploatați de ALFRED HEFTER și conduși ca turmele de oi la păscut și apoi la abator. In asemenea condiii hasardul ca și succesul nu mai pot oferi nici o emoție. Bogăția însăși nu mai poate trezi senzații și lipsa de neprevăzut plictisește, tiranizează ca și conștiința artificialitatei, a minciunei și a imbecilitaței generale. Pe când de Bac explica succesele inevitabile ale așa numitului nouă de companie Sylvia se gândea la stima generală de care se bucură în ochii publicului, în cele mai înalte cercuri, își amintea cum se umilesc oamenii înaintea bogățiilor ei, cum o admiră și o invidiază femeile, cum ți se închină la cheii, valeții și cum se îngrămădesc prin parcuri la portiera limuzinei, la intrarea în biserică, fete tinere, școlărițe, generația nouă, s'o vadă, s'o admire, să-i cerșească un autograf. Bineînțeles, ca orice femee bine, ca orice artistă mare, care a avut și zile de suferință, de decepții, de sărăcie, ca și de glorie, s’a obișnuit să ajute pe cei săraci, să prezideze , opere de binefacere, să ofere discret subvenții pentru propaganda religioasă, și fără prea multă laudă, a luat inițiativa zidirei unei școli de corecțiune și de înzestrare a fetelor sărace. — „Sylvia ta nu ești atentă . Ajunge o singură mișcare greșită, să descoperi numai un colț de carne și într’o clipă ne-am prăbușit: ard instituțiile tale de binefacere, te batjocoresc toți aceia care ți se închină și le izolează toți acei care te urmăresc cu admirația lor... Bagă de seamă, o singură mișcare greșită, răsfim un deget fără să vrai! sau alunecă un briliant!.. Sylvia ar fi vrut să rază în hohote, sălbatec, neîntrerupt, dar imobilă, cu privirea rătăcită, cu buzele strânse, cu nările larg deschise, suferea o teroare maia, grea organică. — „Sylvia dormi Trezește te! Ce ai pățit ?“ Sylvia fără să doarmă, nu se putea trezi, nu-și putea aduna gândurile, nu putea să revină. De Bac o apucă de bărbie. Capul ei se întoarse mecanic. Privirea ei de manechin, rămase același. Sylvia începu să înghită în sec, repetat, din ce în mai anevoios. Ochii holbați, pupilele dilatate, îi exprimau o spaimă lăuntrică, senzații de înăbușire, de asfixie. — „Ce ai Sylvia Vorbește!* Palidă, transfigurată, înghițea din ce în ce mai frecvent, făcând sforțări mai mari, mai puternice, generale. Cu expresia stranie, cu mușchii încordați, ar fi vrut să vorbească poate, să râdă, sau să plângă. Făcea gesturi repezi, violente, arătând spre gât. Se lăsă pe speteaza scaunului, ca leșinată, horcăind. De Bac începu s-o scuture, să strige. Sylvia se zvârcolea, scoțând răgete groaznice. Se trânti la pământ, se întoarse de două trei ori în loc, și apoi după două trei momente de liniște începu a plânge nervos, cu sughițuri prelungite. Medicul constată un acces puternic de isterie. A prescris calmante și a recomandat liniște, schimbare de mediu... -----CCXXOQ“ DISCURSUL SEMNIFICATIV aL Prințului Carol la Bălți Corespondentul nostru dn. Bălți ne telegrafiază că cu ocazia punerei pietrei fundamentale a catedralei din Bălți, prințul Carol a fost întâmpinat de populația basarabeană cu o deosebită afecțiune. Ia cuvântarea Sa, Prințul Carol a ținut să sublinieze că un popor se menține și prosperă numai printr’o solidaritate, prin cultul unei tradiții de respect și pace între oameni—nu prin sabie și vrajbă. Cuvintele acestea din discurs.. Alteței Sale, indică elocvent învățămintele pe care le-ar putea desprinde acei factori răspunzători cari n’au e Vitat să cflatipreze la mjjka