Lumea, octombrie-decembrie 1924 (Anul 7, nr. 1818-1895)

1924-10-01 / nr. 1818

LUMEA Eserii și silii fe Wales­i­..........­ în America =— Monarhismul a fost deservit Presa engleză se ocupă de vi­zita prințului moștenitor al An­gliei în America și de modul cum s’a terminat. Unde la primi­re a fost sărbătorit și aclamat, la întoarcere, nici o manifestație de simpatie nu s’a înregistrat. Ziarul „New­ York World“ su­bliniind această schimbare de a­­titudine din partea poporului a­­merican, scrie : „Un prinț desăvârșit ar trebui sa rămână vecinic in țara viselor fiindcă singura funcțiune a visu­lui regesc, ce îi este îngăduit în lumea modernă, constă în a-și creia prestigiu. Prințul de Wa­es risipind în mod inutil prestigiul lui, furnizează noi elemente con­cepției democrato-republicană a americanilor—după care civiliza­­ția tuturor țărilor s-ar găsi mai bine, dacă regalitatea ar fi cu totul lichidată“. Cum înțeleg femeile să lupte contra alcoolismului Alcoolismul a luat astăzi o ex­tensiune atât de mare în țară la noi, încât, cu drept cuvânt, pu­tem afirma, că devine o primej­die națională. In adevăr, la sate, bărbați și unele femei beau a 3-a parte din an. Și nu exagerăm. Cele 52 Duminici, cele peste 30 săr­bători de peste an, 2—3 zile la fiecare nuntă din cercul familiei și al prietenilor, 1—2 zile de fiecare botez, praznic, adalma­­șuri etc„ se petrece bând. De aceea și înțelegem de ce, atât guvernele cât și șefii bise­ricii s’au alarmat, l­n proect de lege se anunță asupre spirtoase­lor, iar unii înalți prelați au dis­pus să se organizeze conferințe pastorale în toate satele, prin cari să se combată alcoolismul. Și noi, cele grupate în jurul Asociației pentru emanciparea ci­vilă și politică a femeilor româ­ne, ne-am preocupat mult de a­­cest flagel social, am ascuns și vorbit în această chestie. Acum în urmă însă, îngrijorate de ravagiile alcoolismului, am discutat mult în comitetele noa­stre asupra acestei plăgi socia­le, care ne degradează și ne stinge neamul. Discuțiunile noastre ne-au dus la unele concluziuni care—poate —să prezinte oarecare interes pentru acei chemați astăzi să rezolve acest rău social. Fără a avea pretenția de a da soluțiuni, cerem totuși, să ne fie îngăduit, a ne spune cuvântul și, în cazul când unele din propu­nerile noastre, ar părea că pot contribui la lecuire, cel puțin parțială, să se țină seamă de ele, conform unei vechi zicători păstrată de înțelepciunea popo­rului : „și unul a femeii din zece cuvinte“.­­ După observațiile și experien­ța ce avem, putem afirma că predicele și conferințele în bi­serici au prea puțin efect. In mare parte bărbații mai nu vin la biserică. La ora slujbei, câr­ciumile sunt deschise,deși le­gea oprește deschiderea cârciu­milor sărbătorite dimineața. In drumul spre biserică, sătenii dau de cârciumă, intră și rămân toată ziua și noaptea următoare. Ade­sea, trecând pe lângă cârciumă Duminică dimineața, o vezi pli­nă și ajungând la biserică, con­stați cu jale, că e goală. Câteva babe, câțiva copii, câteva femei cu copii mici bolnavi la sân, le vezi îngenunchiate la ușile îm­părătești, așteptând ca preotul să treacă peste copil și să desbra­­ce sfintele veștminte asupra lui, ca să-l vindece de boală prin milostivirea celui de sus. Altele își fac molifta de 40 zile după naștere. De aceste­­ femei necăjite, se păstrează în genere azi credința strămoșească ! Am întrebat adesea, de ce se țin cârciumile deschise la ora slujbei religioase, dacă legea o­­prește ? Mi s’a răspuns că, câr­­ciumarii sunt alegători cu trece­re în sat, că ei sunt și în comi­tetele parohiale—câte­odată chiar în conflict cu preotul, contra că­ruia face propagandă între săte­ni—și că li s’a dat această în­voire contra legei, de pe vre­mea alegerilor. Am cunoscut preoți la țară, cari își fac datoria, cari mun­cesc cu inimă, cari umblă să atragă sătenii, dar cu durere mi se pare că i-au cam scăpat din mână. Sunt mai atrăgătoare câr­ciumile ! Apoi, în ultimul timp numărul cârciumilor a crescut înspăimân­­tător. in satele, cari înainte de răs­­boi aveau o cârciumă, au răsă­rit azi trei-patru, din care una e așezată chiar în dosul gării, da­că satul e situat pe linia ferată. Am văzut adesea, la anunțarea unui tren, cum eșiau din cârciu­mă niște figuri ca de apași, tran­spirate, înegrite, sburlite, cu o­­chii aprinși, alergând în­­fața­­ re­nului. Era personalul inferior, a cărui minimă greșala provoacă derieri ce costă multe vieți și sute de milioane. Aceste pagu­be nu se pot plăti cu vertitul a mii de cârciumi. După o deraiare a două ma­șini din o stație mică, s’a văzut cum unul din vinovați, ești din cârciumă înainte de a manevra o mașină, stătea cu capul la burluiul gurei de apă, ca să se desmeticească, înainte de a apă­rea înaintea șefilur, ce-i chema cu furie, spre a ancheta deraia­­rea provocată de doi funcționari inferiori, ce se luaseră la între­cere în manevră, după ce eșise­­ră „cu chef“ din cârciumă. Am­bele mașini ce manevrau, se ciocniseră și f­e sfărâmaseră. Conducătorii abia avură timpul să sară și să scape cu viață. Exemple de acestea se pot da la infinit. Mare parte din derierile și nenorocirile de la căile ferate se datoresc beției. Banditisme, cri­me, nu se făptuesc în genere, până ce autorii lor nu prind cu­rajul necesar la crâșmă. Cele mai periculoase și grele boale găsesc în alcoolism cel mai pu­ternic propagator, iar prostituția și desfrâul, cel mai sigur susți­nător. Consecințele morale, psihice și fiziologice, nu numai asupra bețivilor, dar mai ales a descen­denților lor, chiar a celor mai îndepărtați, sunt prea cunoscute ca să ne mai oprim asupra lor. Trecem dar, ca să vedem dacă se poate și ce s’ar putea face spre a scăpa de această grea nenorocire atât de răspân­dită la noi, mai ales după răsboi. Este oare dețin o boală ne­vindecabilă ? Este oare un vițiu inerent organismului nostru ? sau este o molimă pernicioasă, ba­zată pe deprindere, de care pu­tem scăpa cu încetul, dacă mij­­loace potrivite se vor întrebuința la timp, bazându-ne pe adevărul că „totul învățul își are desvăț“. Vom analiza chestiunea sub celelalte aspecte. Elena C. Meissner Cum a fost alarmată, populația Parisului de aeroplanele germane Ziarul naționalist „Liberté“ a relatat în ultimile numere, cu a­­m­ănuntele cele mai senzaționale, că ar fi sburat deasupra Parisu­lui mai multe aeroplane ger­mane, la o înălțime de 5000— 6000 de metri. Organul naționaliștilor francezi crede a ști din sursă sigură că guvernul francez ar fi primit un raport oficial în legătură cu vi­zita nocturnă a acestor aero­plane. „La Liberté“ consideră ca foarte îng­ijitoare demonstrațiile acestea ale avioanelor germane. Cum la înălțimea aceasta de 5000—6000 de metri ele nu pot fi descoperite de către observa­toarele Parisului, pot veni intr’o noapte și lăsând gaze asfixiante, pot nimici întreaga populație pariziană. Ziarul închee, întrebând pe toți susținătorii partidelor din stânga dacă, luându-se în considerație tendințele germane, visurile de dezarmare ale d-lui Herriot nu ar fi niște simple nebunii. Ministerul de externe a dat un comunicat prin care arată că toate relatările ziarului naționalist în legătură cu zborul deasupra Parisului a aeroplanelor ger­mane, sunt nefondate. Guvernul, după cum s'a decis­­ la quai d’Orsay, va da în jude­cată redacția ziarului care a­­ răspândit atâtea știri false în le­gătură cu această vizită nocturnă a avioanelor germane. lupta femeei pentru linuri Ziarele care rezervă în cu­prinsul lor o pagină sau o „ru­brică a femeii“, deschid din când în când anchete mai mult sau mai puțin originale, mai mult sau mai puțin interesante. Sunt chestiuni care s’au pus de nenumărate ori și se vor mai pune încă, fără să-și găsească vreodată o soluție hotărâtă. De pildă, la întrebarea : „care e vrâsta cea mai frumoasă a fe­meii !“ colaboratorii și colabo­ratoarele de ocazie răspund la infinit, fără să se obosească. E o chestiune foarte elastică și foarte personală. Generalitățile sunt inacceptabile. Pentru un băr­bat, vrâsta cea mai frumoasă a femeii e vrâsta pe care o are, în momentul anchetei, femeia pe care o iubește. O fată de opt­sprezece ani nu poate fi sinceră dacă declară că ar prefera să fie de treizeci. Fiecare femeie își va trage, cum se zice, cenu­șă pe turtă. Cu un pic de inteli­gență și de finețe se pot găsi argumente­­ foarte originale, iar discuția poate fi prelungită cât voiți. Și cum întrebarea aceasta revine periodic, fără îndoială că aceiași indivizi au dat, la inter­vale de câțiva ani, răspunsuri pe cât de sincere pe atât de con­tradictorii. Mai demult, un bărbat n’ar fi îndrăznit să fixeze vrâsta prefe­rată a femeii dincolo de o anu­mită limită, decât cu riscul de a i se aplica un epitet neplăcut. Lucrurile s’au schimbat. Un zia­rist londonez nu se știește să de­clare că o femeie nu poate fi într’adevăr „bine“ decât de la 35­­ de ani în sus,—adică de la vrâs­ta la care bunicele noastre se pregăteau să fie... bunice. Și pă­rerea ziaristului londonez nu era­zolată, iar argumentele cu care e susținută nu sunt de dispre­țuit. Dimpotrivă. Și e foarte natural să fie așa. Femeie de azi e mai tânără de­cât femeia de aceiași vrâsta din generația de ori. Ca să vă convingeți, deschi­deți, la întâmplare, un roman mo­dern dintr’o colecție ilustrată de acum 20—30 de ani. Dedesubtul unei gravuri reprezentând o d-nă respectabilă, sufocată de coffset și încărcată cu dantele, se poate ceti: este gázduit­ă ringt-cinq ans m­air de femesse... ele. Și comparați tipul femeii de două­zeci și cinci d­e ani de atunci cu oricare din femeile moderne de aceiași vrâstă. Comparația e, in­contestabil, în avantajul femeii de azi. „La femme de trente ans“ a lui Balzac ni mai­ are aproape nimic comun cu femeia moderna de treizeci de ani. La vrâsta a­ceasta o fată poate fi încă tâ­nără. Iar declinul, „l’âge dange­­reux“, pe care Karin Michaglis l’a fixat în jurul vrâstei de 40 de ani, femeia modernă l’a im­­pins ceva mai departe, spre fo­losul ei. înainte, o fată la 20 de ani era considerată ca fată bătrână (purta de cel puțin trei ani ro­chie cu coadă!) și începea să ciupească câte un an din vrâsta mărturisită. Azi, o fată de 20 ani e încă școlăriță. Bunicele și ma­mele noastre, măritate de la 17 ani, intrau mai curând în viață. Maturitatea venea imediat, odată cu copiii, cu grijile, cu munca. Astăzi școala, dacă ne scurtează copilăria, în schimb ne prezervă de maturitatea timpurie iar ma­turitatea o întârziem conștient, cu metodă. Copii se nasc mai pu­țini — în unele familii, de loc. Fața de grijile de fiecare zi a­­vem altă atitudine mai virilă. Cât despre munca în gospodărie... dacă n’avem bucătăreasă, mân­­căm la restaurant, de­oarece a­­burul plitei strică grozav tenul. Și în felul acesta prelungim o tinereță care nu-i numai aparen­tă. Majoritatea femeilor de azi sunt și sufletește mai tinere de­cât cele de ori. Suntem mai lu­cide, mai puțin poete. In aparen­tă, aceasta ar putea constitui un dezavantaj. In fond însă, nu. Fe­lul de a privi viața direct și lim­pede, ne risipește curând iluziile naive ale copilăriei, înlocuindu-le în schimb cu altele, mai preci­se, mai tangibile. Realitățile vieții­ nu mai stau as­cunse după văluri aurii pănă în clipa când ne izbim cu fruntea de ele. Visăm mai puțin, dar în­țelegem multe, și prin asta sun­tem mai puțin vulnerabile, mai puțin rigide și mai bune. Și a­­această atitudine morală impune în viața de toate zilele o altă a­­titudine, mai liberă,—mai mascu­lină chiar. De altfel, felul de viață al fe­meii de azi e cu totul altul de­cât al femeii de omi. Hidrotera­pia, sportul, noile uzanțe care permit femeii sinceritatea apeti­­turilor, sunt desigur câteva din cauzele tinereții prelungite în ciu­da grijilor, în ciuda nopților ne­dormite, în ciuda muncii intelec­tuale intense și obligatorii. Vom analiza și alte aspecte. Dona Sol — VKMxmy— Citiți in pagina 4 UStimile știri JUSTIȚIA UNGUREASCA De Crăciun anul trecut într-un mic orășel din Ungaria, Gron­­grad, populația lua parte la un bal. Cea mai mare parte din po­pulație erau evrei. La miezul nopții, un geam fu stricat și după o minută, o gra­nată mare explodă în sală, omo­rând și rănind grav 40 persoane. După câteva zile de cercetări atentatorii au fost descoperiți, ei fac parte din grupul ungurilor cari se deșteaptă. Scopul lor, era să omoare cât mai mulți evrei. Arestați, ei au arătat cum au comis atentatul. După două luni de cercetare, atentatorii au revenit susținând că li s-au smuls declarațiile prin bâtăi. Medicul nu constată nici un fel de urme de bătăi.Aduși în fața curiei, atentatorii continuă a nega vre-o vină, și dato­rită slăbiciunei procurorului și extremei bunăvoinți a președin­telui, transformă procesul de crimă contra lor, într’un protest contra organelor cari i-ar fi mal­tratat—maltratări fără dovezi. Procesul a continuat în această atmosferă, până la data sentinței. In ziua respectivă acuzații îm­brăcați de sărbătoare, cu­lori la butonieră, radio și s’au pre­zentat la instanță. Ei așteptau achitarea, care a și fost pronun­țată de curte—spre bucuria Ha­­kenkreuziștilor unguri. Astfel niște criminali de rând, asasini a 40 oameni nevinovați, au fost achitați de o instanță a unui stat în numele căruia, co­toiul bătrân Appony varsă lacrimi de crocodil la Geneva protes­tând contra persecuțiilor la cari ar fi supuși bieții unguri din Ar­deal. Un astfel de stat, cu o astfel de justiție se exclude de la sine din rândul țărilor civilizate, și­­ perde orice drept de conside­­rațiune.1. ­^­COXXXOQ­«^jL împrumutul german în America Ziarul parizian „LTnformation“ află că împrumutul german va fi oferit spre semnare la 15 Oct. la cursul de 95 la sută și cu procent de 7 jum., așa că în total dobânda însumează 8 la sută. Băncile germane reduc dobânzile . Băncile germane au redus dobânzile debitoare și creditoare. Pentru depuneri dobânda va fi numai de la 12 la 9 la sută. mit iimituim: * Partea 2-a. — Capitolul VII. % De Bac, cu un pachet de cărți de joc, în mână, explice Sylviei convingător și nervos cum se o­­perează cu așa numitul „Masa de Campanie“ (Vezi arta de a trișa). Sylvia nu-și putea concentra atenția. Avea obsesii și în unele momente, abătută plictisită de un amestec de prevestiri și gân­duri triste, se simțea condamnată la o muncă grea și inutilă ca și aceia de a muta bolovani din­­tr’un loc în celălalt, fără nici un scop, regimul condamnaților din închisorile engleze. De Bac realiza câștiguri mari la casinou. Ea comp­une discret și dibaci, l a ajutat m­ult în lovi­turile date. Jucau și la curse unde de­ asemenea de acord cu Johkyei j și cu Menagerii, obțineau impor­­t­­ante premii, spre surprinderea generală. Plasau capital și în întreprin­deri sportive, realizând în înțele­gere cu antrenorii, mari câștiguri pe socoteala naivităței generale și entuziaste a marelui public. Făceau amândoi, lux princiar. Dar nici toaletele pentru care cheltuiau altădată lumi fabuloase, cu o nespusă plăcere, realizând clipe de fericire,—nu mai costau bani. Pentru suit ridicole, deri­­șorii,­­în comparație cu prețurile marilor furnizori și marilor case) ea se îmbrăcă cu cele mai somptuoase toalete, pe care le purta pdsta sau de două ori și apoi vânzându-le, obținea cu mult mai mult, decât a cheltuit pentru ele. Descoperise teh­nica și me­­canismul marelor case de modă și utiliza artiștii desenatori, mai­ștrii coupeuri, exploatați de in­­terprinderile mondiale și pe a­­ceastă cale realiza diferențe ne­­bănuite. Foarte puțină lume știe că îmbrăcămintea selectă a sezoa­nelor, că ultimul tipar care face senzații în toată lumea, că Hnia elegantelor celebre, că benefi­ciile realizate de nenumăratele case de modă, aspectul saloa­nelor, a teatrelor, a peluzelor, că în genere culorile unui sezon, pâinea muncitorilor din ateliere, depind toate de­­ capriciile, de fantezia, sau dacă vreți de in­spirația unui artist, proletar, plă­tit cu ziua, angajat cu contract, de către casa Patou sau Ba­klay. Și acei necunoscuți, modești și anonimi desenatori sau coupeuri, Dumnezeii suplimentari, cari in­dică omenirei culorile și forma pe care o îmbrăca lumea intr’un sezon sau altul, sunt adesea lip­siți de mijloace pentru a-și în­gădui luxul de a admira, mulți­mea pe care au împodobit-o după gustul și fantezia lor. Sylvia lucra pentru dânsa, ca pentru o înterprindere mare și fără să-și dea seama, și fără să fi vrut, seara, lansa modele, iar a doua zi le vindea. Era în acelaș­i tim­p patroana, clienta și manechinul unei inter­­prinderi proprii pe care o con­ducea plictisită, și indiferentă, ca pe orice afacere sigma de succes. Purta și vindea rochii, după cum juca la bacara și la curse, după cum lansa un boxeur sau un mare alergător. La bacara utiliza genul supra­numit „Minerva“. Substituia o cartă cu abilitate, în timp ce bancherul o dădea pe a treia , în două sau trei secunde realiza un opt sau nouă cu ajutorul a patru cărți. Cu dexteritate, cu in­diferență, făcea să dispară a patra carte inutilă, sub proiecția briliantelor, a brățarelor scumpe, a herminei fastuoase, a luxului, a suprema garanție a corectitudi­nei și a cinstei la joc. Având pe de Bac complice și maistru, realiza, spre admirația unanimă, lovituri de mare an­vergură, după sistemul supranu­mit „Banco a tiroir„. La curse juca în participare cu antrenorul și jockeyii, pregă­tind loviturile mari cu mici acci­dente neprevăzute, întâmplate ca­lului cu succes asigurat. La luptele de box, în tovărășia unui antrenor celebru, lansa atleți dubioși, cu multă reclamă, pen­tru a primi 50 la sută din pre­miu și intrări, oferind dinainte câștig adversarului. Și caii. Și atleții și jucătorii de pe peluze și marii amatori de sporturi, erau trișați, înșelați cu morgi, cu indiferență, exploatați de ALFRED HEFTER și conduși ca turmele de oi la păscut și apoi la abator. In asemenea condiii hasardul ca și succesul nu mai pot oferi nici o emoție. Bogăția însăși nu mai poate trezi senzații și lipsa de neprevăzut plictisește, tirani­zează ca și conștiința artificiali­­tatei, a minciunei și a imbecili­­taței generale. Pe când de Bac explica succesele inevitabile ale așa nu­mitului nouă de companie Sylvia se gândea la stima generală de care se bucură în ochii publicu­lui, în cele mai înalte cercuri, își amintea cum se umilesc oa­menii înaintea bogățiilor ei, cum o admiră și o invidiază femeile, cum ți se închină la cheii, valeții și cum se îngrămădesc prin par­curi la portiera limuzinei, la in­trarea în biserică, fete tinere, școlărițe,­ generația nouă, s'o vadă, s'o admire, să-i cerșească un autograf. Bine­înțeles, ca ori­ce femee bine, ca ori­ce artistă mare, care a avut și zile de suferință, de decepții, de sărăcie, ca și de glorie, s’a obișnuit să ajute pe cei săraci, să prezideze , opere de binefacere, să ofere discret subvenții pentru propaganda re­ligioasă, și fără prea multă laudă, a luat inițiativa zidirei unei școli de corecțiune și de înzestrare a fetelor sărace. — „Sylvia­­ ta nu ești atentă . Ajunge o singură mișcare gre­șită, să descoperi numai un colț de carne și într’o clipă ne-am prăbușit: ard instituțiile tale de binefacere, te batjocoresc toți aceia care ți se închină și le i­­zolează toți acei care te urmă­resc cu admirația lor... Bagă de seamă, o singură mișcare gre­șită, răsfim­ un deget fără să vrai! sau alunecă un briliant!.. Sylvia ar fi vrut să rază în hohote, sălbatec, neîntrerupt, dar imobilă, cu privirea rătăcită, cu buzele strânse, cu nările larg deschise, suferea o teroare maia, grea­ organică. — „Sylvia dormi Trezește te! Ce ai pățit ?“ Sylvia fără să doarmă, nu se putea trezi, nu-și putea aduna gândurile, nu putea să revină. De Bac o apucă de bărbie. Capul ei se întoarse mecanic. Privirea ei de manechin, rămase același. Sylvia începu să înghită în sec, repetat, din ce în mai anevoios. Ochii holbați, pupilele dilatate, îi exprimau o spaimă lăuntrică, senzații de înăbușire, de asfixie. — „Ce ai Sylvia Vorbește!* Palidă, transfigurată, înghițea din ce în ce mai frecvent, făcând sforțări mai mari, mai puternice, generale. Cu expresia stranie, cu mușchii încordați, ar fi vrut să vorbească poate, să râdă, sau să plângă. Făcea gesturi repezi, violente, arătând spre gât. Se lăsă pe speteaza scaunu­lui, ca leșinată, horcăind. De Bac începu s-o scuture, să strige. Sylvia se zvârcolea, scoțând răgete groaznice. Se trânti la pământ, se întoarse de două trei ori în loc, și apoi după două trei momente de li­niște începu a plânge nervos, cu sughițuri prelungite. Medicul constată­ un acces puternic de isterie. A prescris calmante și a recomandat liniște, schimbare de mediu... -----CCXXOQ“ DISCURSUL SEMNIFICATIV aL Prințului Carol la Bălți Corespondentul nostru dn­. Bălți ne telegrafiază că cu o­­cazia punerei pietrei funda­mentale a catedralei din Bălți, prințul Carol a fost întâmpi­nat de populația basarabeană cu o deosebită afecțiune. Ia­­ cuvântarea Sa, Prințul Carol a ținut să sublinieze că un popor se menține și pros­peră numai printr’o­­ solidari­­tate, prin cultul unei tradiții de respect și pace între oa­meni—nu prin sabie și vrajbă. Cuvintele acestea din dis­curs..­ Alteței Sale, indică e­­locvent învățămintele pe care le-ar putea desprinde acei fac­tori răspunzători cari n’au e­ Vitat să cflatipreze la m­jjk­a

Next