Lumea, octombrie-decembrie 1925 (Anul 8, nr. 2127-2204)

1925-11-26 / nr. 2176

SITMEA INDISCREȚII Intre d-ru­i Maniu și Stere . Acum câteva zile am relatat, din cercuri apropiate naționale, prima întâlnire dintre d-nii Stere și Argetoianu. Un amic al aces­tuia din urmă, rezuma astfel im­presiile lui: „Intr'un sfert de oră, ambii frun­tași se înțeleseră—așa cum șade bine unor oameni inteligenți“. Din aceleași cercuri, am putut afla și prima discuție ce a avut loc între d-nii Maniu și Stere. Șeful partidului național are o considerație neprecupețită, față de șeful­­ țărăniștilor basarabeni. Admiră cultura și mai ales pu­terea lui de concepție. Intâlnindu-se cu Stere în re­centele tratative dela d. C. Ar­getoianu, nu a economisit dec­larațiile de admirație. A dat însă a-i înțelege că fiind cimentul par­tidului țărănist, ar fi indicat să se eclipseze puțin pentru a ușura colaborarea. D. C. Stere, mul­umindu-i pen­­tru sentimentele ce-i poartă, a răspuns că nu are nici o ambi­ție personală. Dacă ar fi urmărit vanități deșarte, ar fi putut a­­junge ministru mult înaintea d-lui Alex. Constantinescu. A fost de nenumărate ori rugat în acest sens. Nici de data această, n’are nici o ambiție personală. El, bu­curos s’ar da la o parte. II îm­pinge însă partidul. Acesta cu drept cuvânt s’ar putea întreba la un moment dat. Ia­ce bun o tovărășie, în care-i este rezervat rolul Cenușăresei din povești. O treime de mandate, 3 ministere anumite (secundare), acceptarea fără discuție a celorlalți miniștrii și în plus înlăturarea unui om în care țărăniștii basarabeni au toată încrederea!... Pentru ce dar sar mai încumeta țărăniștii să lupte pentru o tovărășie, în care nu li revine decât partea întreagă la obligații și ceva din drepturi. In astfel de condiții, chestiu­­nele de principii, devin proble­me principiale. Iată de ce întâlnirea dintre Lun­tații ambelor partide, pe cât a fost de cordială, pe atât­­ a do­vedit distanta de concepții ce e­­xistă între ei. Bomba d-lui Al. Constantinescu Ministrul de agricultură nu face nici un secret din planurile lui politice. Intr’un cerc de prietini afirma ritos că pregătește o bombă încă în cursul acestei săptămâni. Ce anume pregătește Conu Atecu nu se șt­ie. Se pre­supune că are de gând să mon­teze o intrigă între partidele de opoziție—o intrigă ,care să înlă­ture definitiv posibilitatea cola­borării dintre naționali și țărăniști. Adversarul re­dutabil din Senat Senatul este al d-lui Al. Con­stantinescu. Acolo își exercită autoritatea și ca opozant și ca ministru. Nu trebue uitat amănun­tul că în opoziție fiind, actualul ministru de agricultură era tot­deauna ascultat și...respectat. Știa să se facă interesant și în z­lele de declin pentru liberali. De aci predilecția ce o arată pentru maturul corp. La Cameră apare rar, și când vine, trece ca un meteor mai ales prin culoare. Pe banca ministerială nu ia loc decât foarte rar. E înlocuit de d. Cipăianu. Această atențiune specială pentru Senat, mai poate avea și altă explicat­e. Senatul este mai liniștit. Temperamentele de pri­­mul rang sunt toate adunate în Cameră. Lupta în i maturul corp este mai puțin grea. Guvernul n’are adversari puternici acolo. De unul singur se cam teme d. Constantinescu. Și ce-i loial din parte-i, este franchețe cu ca­re o recunoaște. Acel adversar abil și temut de ministrul de a­­gricultură, este prof. Costăches­­cu de la Iași. Dl. Constantinescu apreciază mai ales abilități­e, el care se consideră cel mai abil. Or, s'a deprins a vedea în senatorul din Chișinău, originar din Iași, un adversar aprec­abil prin abilitățile sale. Un caz recent a făcut pe dl. Constantinescu să fie și mai precaut față de senatorul țărănist. Se discuta legea pentru creia­­rea Fundației Ferdinand. Opo­ziția în frunte cu prof. Costă­­chescu a susținut proec­­t, depu­­nând omagiile ei față de Suveran. Cu aceiaș ocazie, profesorul ie­­șan a observat în treacăt că guver­nul liberal ar fi putut fi m i­re­­verențios față de Rege, econo­­misindu-și o gafă. Nu trebuia să anunțe creiarea Fundaț­ei Ferdi­nand . Mesajul de de­chidere al Parlamentului, mesaj semnat de Rege. S’ar putea interpreta aceasta în sensul că Suveranul însuș a cerut să fie sărbătorit. Or, es e atâta distantă între rea­litate și ••• Mesaj. Observația justă a senatorului țărănist, a făcut pe dl. Constant­inescu să schimbe fețe, fete. —„N’am ce-i face, este am­abil. A subliniat just gata ce în­­tr’adevăr am făcut-o“ — a fost răspunsul lui Conu Aldea într’un cerc de senatori majoritari. Expoziția pictorilor moldoveni din București Un grup de pictori, zis grupul pictorilor moldoveni din București, expun în salonul „Viața Româ­­nească" o serie de­­­­­nu restring nimic din sufletul sau latura moldovenească. Se pre­zintă sub această denumire, pen­tru a se face simpatiei publicu­lui, dar nu au curajul să se pre­zinte sub­ acelaș titlu în Capitală. Intre ei, sunt două puternice talente G. Patrașcu și Tonitză, care prezintă lucrări slabe, cu multe defecte și nu la înălțimea talentului sau realei lor valoare artistică. G. Patrașcu, maestrul pictor, în tabloul întitulat flori­i se dă im­­presia unei grupări de pătlăgele roșii sfr­iate, sau cu multă bună­voință, flori de hîrtie roșie, înne­grită de tmp. Intrarea la Curtea Domnească face concurență tur­nului înclinat din Pisa, poate fi reală, în orice caz e singura pictură bună ca lumină și culoare din înt­eg ansamblul. Interiorul patriarhal cu un de­fect de perspectivă prea evident. Aceste tablouri ca produs al ori­cărui pictor de talent, evidenția­ză calități de armonie în culoare și tehnică largă, cu o demipastă, dând satisfacție plastică numai cunoscătorilor. In schimb cîteva d­esemne magistrale, larg tratate, d­înd impresia de pictură în grij. Pacal pentru lașul Patriarhal că nu i s’a făcut cinstea ce i se cuvenea, de a vedea măcar una, din operele caracteristice unui puternic temperament artistic ca a d-lui G. Patrașcu. ( N. Tonitza—dacă ar vrea (ca odinioară) să prezinte opere picturale, complect echilibrate, cu multiplele calități artistice de care dispune, ar fi poate primul intre cei mai distinși pictori ro­mâni. Pentru ce decorativul ex­cesiv ? Să apropiem tabloul de atribuția și destinat a paravanului sau pernei ? Când primează o calitate secundă, opera de artă scade In valoare. Sau­ planșele suprapuse și colorate a lemnului gravat (sapat) au de scop să imite pictura ? Oare ? Tabloul După convoi, impresionant ca re­­alizare coloristică prin contrastul de galben și negru. Impresia mortului este dată de trei ca­davre... vii. Tabloul amintește puțin pe E. Carière, după cum gonguin se alătură involuntar de tabloul reminiscență. Dacă de­corativul și convenționalul (ma­­niera) de a face ochii la fel, s’ar atenua, am aprecia mai mult capul de copilă așezat pe trup de păpușă strâmb, sau ati­tudinea de cucoană, a gingașei felițe riguros schițată dar cu pi­cioarele schiloade. Fie torc, luu are v­­asuluiuc ColoriSliCă proprie, foarte distinse și origi­nală ca și factura de semnele , schițele luminoase. Der... „Quod licet“... Tonitza, nu-i este permis lui Șt. Dumi­trescu și alții. Ințeleg­e năvoința față de diletanți sau începători nu însă față de artiști de cariera, în plină maturtate și desvoltare artistică. Prezenț­a de a forma școală, e fapt s g­av n , pentru că prin aceasta conrupe gustul publcului cunoscător, și bunul simț al celui necunosc­tor. Glo­­r­ile momentane a pictorașilor de duzină, beneficiază de cei ce scriu crit­ci de artă, ntrebuințând o terminologie de ocazie, nu­mi­i pentru a salva lipsa d­e ta­­lent, știință și muncă. Prin a­­ceasta produc confuzie, și ega­lează în ochii publicului talentele cu zugra­vi. Dr. St. Dumitrescu în tabloul O cruce pe deal, care este o recită a unui vechi și reușit tablou, prezintă fragmentul din dreapta. La război țăranca din planul II-lea este văzută în o­­glindă, din lipsa perspectivei cu­lorilor. Interiorul țărănesc bine copiat, este rece ca un ou de paște înflorit. Pictorul adoră ță­ranii, și-l pictează mor­i sau cio­pliți în lemn, col­ora­i la fel, la fată, opinci, mâini, haine, și-l unge cu cafeniu, cenușiu verde, și putreziți. Țăranii moldoveni din Muntenia, trăesc subt pă­mânt, sunt sumbri, probabil neu­rastenici pentru că n’au văzut niciodată soarele, chiar când sunt pictați în așa numitele pey­­sagii. Pentru Peysaje pictorul St. Dumitrescu a combinat un ton nou, care se chiamă murdăria, și cu care creiază paysaje cu cer pământ și o floră antidelu­­viană. Cu murdăria înlocuește curcubeul culorilor prime, a lu­­minei albe divizată armonios de un alt creator care-și etalează, ca un savant pedant, știința, și atunci indignat dl. S . Dumitrescu îi dă o lecție de sobrietate, să­nătoasă și distinsă, dageneratu­­lui estet aristocrat al lumei vechi, acoperind cu murdăria lumina, cu savuroasele combinații ale culorilor. Astfel un om nou (cre­ator) ridică în domeniul artei coloritului, propriu pictorilor, un steag nou, pe care se află pic­­ta­t cu murdăria o pereche de ițari de carton pe fond de apo­calips estetic. Pictura aceasta o fi bună pentru București, sau pentru neurastenicii candidați la sinucidere. Este dezastruoasă pentru educa!­a estetică și a­tis­­tică a marelui public pentru care e de preferat fotografia sau ci­nematograful. Dl. L. Viorescu, divizând cu­loarea, caută lumina, pricepe frumosul, și în două pânze reu­șite se impune ca peisagist. L­actura pupii greoaie e lotus plăciută. In general expoziț­a con­ține un număr mare de rame frumoase și variate care conțin un număr mare de pânze urâ­t și nevariate. Cu excepția celor enumerate ca demne de atenție. Pictorii n­oldoveni din Ieșu­ au învățat să picteze Bucu­prea bine dar au uitat să știe să va­dă. Pentru aceasa le recomand să... recitească pe cei doi mari pictori moldoveni din Moldova, pictor al sufletului și peisagiului moldoven­sc pe I. Creangă și M. Sadoveanu. I. L. CQSMOV1C1 Picior—lași Un magar asiatic, fuge ca și un auto­mobil In viteză Nu-i vorba de comodul animal de la noi, care rabdă să i se aș­tearnă pe spinare o drone de harapnice și tot nu-și schimbă pasul. E vorba de o altă lighioană, care are aceleași organ­e dist­nc­­tive ca și magarul, da are și dexteritatea fugei, în așa măsură că lasă mai prejos un automo­bil care n’ar alerga cu 65 km. pe oră. Să nu se creadă că e la mijloc vre’o mistificare. Cunoscutul capitan al celei de a treia exped­­iune asiatică în­treprinsă de muzeul de științe naturale din New-York, s’a în­tors curând din pustiul Gobi, cu un interesant material de spe­cialitate. Andrews povestește că a descoperit în stepele asiatice un Dșigetai,—un magaz sălba­tec—care trăește în turme nu­meroase. Acest animal e ioare puțin pretențios. Trăește zile întregi fără apă și mâncare, intr-o dimineață pe când Andrews călătoria cu au­tomobilul, un exemplar de a­­cesta, a luat-o la goană, alături de autom­bil. A tot fugit astfel timp de 35 de min­nte, ținân­­du -se de automobilul care mer­gea cu 67 km. pe oră. Intre timp ajunse intr-o regiune mai petroasă.­­ Automobilul mergea cu 55 k­m. pe oră. Măgarul sălbatec î­l lăsă în urmă. Intre timp dădu de o oază și își potoli setea după care o porni mai departe în trup mai domolit. De­sigur, americanii se vor gândi să-l pue în valoare pe magazet—fulger, al stepei asia­tice- — La fel cu augustul ei soț, Regina Alexandra de curând decedată, a fost­­­.. . o inițiatoare la moda femenină zri~~ — Cea­ mai frumoasă prințesă, fără ai fi cea­ mai fericită soție — Regina Alexandra, pe care po­porul englez a condus-o la lă­­cașul de veci—s-a impus aten­­țiunea supușilor săi prin perso­­nalitatea-i bine conturată. Una din cele trei prințese cu care modestul rege al Dane­marcei, a gratis cat trei impor­tante tronuri imperiale, prințesa Alexandra a Angliei acum 70 ani răspundea la una din silabele A­da­ lhey, cu care se desemnau prescurtat cele trei grații regale: Alexandra, Dagmar, Thyra.­­ Regina Alexandra, pe vremea când era numai prințesă, era socotită o frumusețe. Jovialul și în acelaș timp diplomatul prinț și apoi Regele Eduard, s-a îna­morat de prinț­esa Alexandra, pe care a și luat-o în căsătorie. Regina Victoria a Angliei, care numai lingușitoare nu putea fi­­ ocolita, atesta fără rezervă că nora ei era zînă, o frumusețe din povești. Căsnicia dintre Regele Edu­ard și Regina Alexandra a fost o căsnicie din dragoste. Englezii erau încântați de reg­na lor, nu-i mulțumea însă accentul german, cu care vorbea englezește. Poate de aci, ca și soțul ei regal, avea dezgust pentru discursurile lungi. Regina Alexandra în tinerețe iubea profund pe soțul e. Se menționează un caz caracteris­­tic. Regina Alexandra, îmbolnăvin­­du-se odată, rugă pe Prințul de Galles, viitorul rege Eduard, să-și mute camera lui de lucru în buduarul ei. Și cân­d se îmbolnăvi el, făcu ea însăși pe îngrijitoare. Aceas­tă specială grijă a prințesei da­neze, față de soțul ei, fiind co­mună tuturor suroril ar—făcu o­­dată pe Alexandru al 3-lea al Rusiei—un cumnat al ei—să ex­­clame : „Nu cunosc în lume mai bune surori de caritate, ca bicele re­gelui Danemarcei“. După zilele de fericire consîngenele ei în moda feme­­nină. Imediat după sosirea ei în Anglia, începu acti­vit­atea ei sub­versivă. In primul joc introdusese un obicei inexistent la Curtea engleză . Schimbul toaletelor în cursul zilei. Impusese până la 4 schimbări de rochii, după oca­zie, vizită și primblare. Garderoba ei crescu în di­mensiuni și continui, luase propor­ții neuzibte la austera Curte a Ma­rii Britanii. Caracteristic însă, a fost sim­plicitatea luxului Reginei Alex­andra. Când făcea o vizită unuia dintre copii, purta o rochie simplă, încât garda militară gre­șea adesea, lăsând-o să treacă fără a-i prezenta onorul. O so­cotea ca o simplă muritoare. Niciodată nu apărea cu decol­teul liber. Când apărea în vest­mânt de bal, gâtul și pieptul îi erau acoperite de diferite panglici și multe bijuterii, pentru a fi cât mai puțin descoperite. Frizura-i era neschimbată. Se coafa înalt și bogat pentru a-și as­cunde frunte­a excesiv de mare. Coafura era permanent după modelul frizurii­ rusești, cu care apare în toate tablourile și foto­grafiile și care avea speciala calitate de a-i acoperi, după cum am spus—o parte din frun­­tea-i înaltă. Când apăru pentru prima oară ca prințesă la curtea regală, Re­gina Victoria îi exprimă regretul pentru frizura care nu-i plă­cea. Alexandra care suporta și se supunea tiraniilor reginei Vic­toria, rezista însă pe chestiunea frizurei. Nu ceda. Pentru a se răzbuna, Regina Victoria interzise doamnelor de la Curte, de a imita frizura prin­­țesei moștenitoare. Numai fiicele prințesei Ale­xandra au fost îngăduite să imi­te coafura mamei lor. De altă parte însă, ele erau de o lipsă de eleganță proverbială. Primele bijuterii le-au obținut la logod­na lor. O caracterizare Cineva caracteriza pe prin­­țesa moștenitoare : *i„Noroc că Alexandra nu este chemată a juca rolul Victoriei. Toate pro­blemele de stat ar fi fost puse în umbră de cele ale toaletei“. In politică nu se prea ames­teca. O singură ură întreținea permanent­ ura față de Bismark. Se povestește în această di­recție un incident caracteristic. Când­­ împăratul Wilhelm I al Germaniei o vizită pe Regina Vic­toria și o întrebă pe fiica mai mică a prințesei Alexandra, ce ar putea să-i facă plăcerea, Prin­țesa Alexandra lear fi șoptit co­pilului : „Capul lui Bismark“ ! Adathy—fură odată întrebate pe când erau încă copile, ce do­resc. Alexandra răspunse­­ să fie iu­bită , Dagmar, să facă bine, Thyra, să fie înțeleaptă. Sfârșitul a arătat că: Thyra a fost ne­bună, Dagmar a făcut rău și A­­lexandra neiubită de ,’acel pe care îl iubea. "”"....... Și dragoste,­­au venit cele de necaz și deziluzii, zilele scanda­lurilor și suferințelor provocate de viața aventuroasă a soțului său princiar. Cumnata ei Victoria (împărăteasa Friedrich), vorbind de Alexandru, observa cu jus­­teță: „Am cunoscut multe femei ca­re au plăcut tuturora, dar nici una n’a găsit ca dânsa admirație în ochii consângenelor ei, fără a provoca invidie“. In schimb soțul ei n’a ferit-o de motive de gelozie. Multă vre­me a știut să și-o­­ ascundă. N’a spus nimănui nimic. Nu s’a plâns nici unei rude sau prietine. Sin­gura prințesă da Teck, deținea ecoul câtorva vagi oftaturi și strpine. Dar când una din favoritele ei, ajunsese să-i rdispute autoritatea asupra lui Eduard, nu se mai simți în stare a duce mai depar­te povara I­taliei*1 critice și plângând de durere, ruga pe Re­gina Victoria să-i încuviin­eze să se întoarcă în Danemarca. Re­gina Victoria a reținu cu cuvin­tele : „Ce spui ? Să ne părăsești tu, care ne-ai învățat a trăi, în­cât n’am putea duce mai departe fără tine ?“ De atunci s’a redus la Rolul de mamă burtică îngrijea de copii și de nepo­t. Fiicele le-a lăsat să-și aleagă barba­ii după pofta inimei. In orele libere făcea muzica și picta. După o boală de ureche a tre­buit să renunțe la prima și să se mărginească numai la p c­­lură. A fost pe vremuri o sportiv­ă și o prietină a a­­­nalelor. Dis­punea de o întreagă menajerie casnică, pe lângă care se învâr­teau cârduri de maimuțe, o pe­reche de tigri, un papagal , o haită de câini. In viața publică era admira­tă pentru concepțiile ei femeniste­ (un femenism sănătos) și ca Inițiatoare­ a modei femenine Când descinsese la Londra, curtea Regală nu știa ce este eleganța. După cum soțul ei in­dica moda bărbătească, iniția ea. O Ce a văzut în Siria, un print al reporterilor Trimisul special al ziarului „Petit Parisien“, reporterul cu reputație mondială Albert Lon­­dres, relatează de la fața locului, fapte care arată că lupta autoh­tonilor contra francezilor, a in­trat într-o perioadă de obo­seală. Iată care-i situația în Siria după cele văzute de Londres. Revoluția din Siria este între­ținută acum numai de câteva bande, care operează pe câmpl propriu și fără a fi conduse de o unitate de obiectiv. Londres semnalează existența a șase bande. Prima­r a Rama­­danului Sh­alas. Când a început ostilitățile, acest comandant nu avea nici un ban. In urmă, a fost aprovizionat. De­sigur, nu de noi, spune ironic Londres, fă­când aluzie de­sigur la engleji, care ar avea interesul să fie dea­supra situației politice din Franța o serie de atari amenințări. Ban­da aceasta operează în Baalbek. Banda a doua, e a lui Nessil- Bakri și domină Damaskul. E subvenționată de Rockefeler-ul regiunei, apliat să ajungă rege. Al 3-lea e a lui Hassan Khari iar celelalte ale altor 3 frați, ce se dușmănesc între ei, toate bandele la un loc adună vre-o 2500 oameni. Au pustiit și devastat tot ce le-a eșit în cale. Generalul Dupont declară că peste vre’o 10 zile vor fi poto­lite toate mișcăr­le de rebeliune. Londres vede posibilitatea u­­nei restabiliri a ordinei numai într’o politică de toleranță—res­­pectându-se mai ales religia ce­lor 2 milioane de credincioși ai Islamului. „Francezii—închee Londres— să nu se amestece în certurile confesionale—ceia ce nu au prea făcut până acum. Sarrail nu poate­­ fi făcut vi­­nov­at de situația de azi. Răs­punzători sunt înaintașii lui, Gou­­rand și Weygand care luau par­tea catolicilor (5ooo) împo­triva musulmanilor (două milioa­ne). Toate mișcările din Siria se reduc la o chestiune religioasă. Universitare — D. conferențiar Neculai D. Lăbușcă și-a deschis eun cursul de Legislație Agrară și Industri­­ală, cu studenții Facultăței de Științi, de la secția agricolă. D-sa a tratat despre : „Revoluția me­canică și industrială din secolul al 19“,—precum și despre „Ne­­cesitatea’legislației muncitorești“. A asistat un numeros public, format din studenți, asistenți șefi de lucrări și conferențiari și pro­fesori de la menționata facultate. UN REGE pasionat colec­ționar Regele Gustav al Suediei este un pasionat colecționar de pie­se antice de aur și argint. Ca­binetul său de lucru este o bo­găție cu valoare monetară și un adevărat muzeu de artă. Dăm o fotografie inedită a regelui Gustav, luată recent în palatul său regal._____ Trecerea evreilor polonezi la catolicism Zilele acestea s’a prezentat ar­­h­­iscopului Rakowschi, o dele­­gație de rabini evrei, cerându-­­să intervină într'o chestiune des­tul de importantă. Mulți evrei trec la catolicism, căsătorindu-se pentr­u a 2-a oară cu femei catolice, fără a fi di­vorțat evreicile. După legile e­­vreești, divorțul este numai atunci valabil cân­d acesta se face cu consimțimântul ambelor părți. E­­vreica care a fost părăsită fără să fie divorțată este condamnată să rămâe „agună“ adică veșnic izolată. In ultimul timp s'a înre­gistrat în Polonia 7000 cazuri. Rabinii cer arh­ipiscopului să însem­ne că clerul catolic să im­pună prozeliților înaintea bote­­zului, ca aceștia să lichideze mai întâiu cu chestiunile lor familiare. Problema este foarte compli­cată. Clerul catolic nu vrea să îngreuneze evreilor trecerea la catolicism și pe de altă parte evreicele nu se decid cu ușurință să divorțeze. Acest fapt naște un confl­it de interese nu numai în cercurile bisericești dar și în întreaga opinie publică poloneză. -4 A r ► Ai t T r A

Next