Lumea, aprilie-iunie 1937 (Anul 20, nr. 5684-5758)

1937-06-11 / nr. 5742

DE LA O ZI LA ALTA Spania i. b. mi * Toată lumea bănuia că An­glia are interese vitale In Spania, el nu-i poate fi In­diferentă soarta țării dintre Pirinei și Mare. Dl. Eden, ia o întrebare a unui deputat, a recunoscut o­­ficial această teorie. Răspun­sul ministrului de externe en­glez are tâlcul lui. Nu știe toată lumea că incidentul „Deutschland“ este înconju­rat de mister. Tot așa nu știe toată lumea că atât Ber­linul cât și Roma erau de­cise a exploata incidentul spre a curma încurcăturile care le-a creiat expediția de „voluntari** din Spania. Nici nu poate bănui lu­mea cât de aproape am fost de o debarcare a trupelor regulate (ca și cum cele de până acum nu sunt tot așal) germane și italiene, cu o­­biectivele Madrid și Bilbao, respectiv pentru cucerirea sau cum se spune „pacificarea" Spaniei. Numai așa crede d. Musso­lini că n'ar putea termina a­­ventura spaniolă spre satis­facția celor două regimuri totalitare adânc angajate In războiul civil Nu se știe cine a interve­nit In ceasul al doisprezece­lea spre­ a impedica războ­iul I in tot cazul se pare că vizita generalului Blomberg la Roma a avut de acop să lămurească lucrurile și să îm­blânzească mânia Ducelui provocată de...bombardarea Almeriei ! (Numai atât ?), ...păzită de Anglia Londra nu se poate să nu fi avut partea ei de inter­­venție în înlăturarea unei măsuri care ducea la o con­flagrație europeană. Nu poate da nimeni asi­gurări dacă ca fa ce nu s'a întâmplat după incidentul cu Deutschland, nu s’ar putea săvârși cu prilejul oricărui alt incident așa de lesne provocabil la zonele de con­trol spaniole ! Dl. Eden declarând în Ca­mera Comunelor că indepen­dența Spaniei interesează în cel mai înalt grad Anglia, a dat a înțelege atât la Roma cât și la Berlin că eventua­lele trupe de debarcare vor Întâlni în Spania și în mă­rile laconjurătoare marina și armata engleză ! Coaliție Un front unic al dreptei aproape nu-1 da imaginat, fiindcă ar trebui să cuprindă partide oportuniste cu alte de intransigență doctrinală. Cum un program de guvern para pe baze de compromis Intre prectică și ideologie, nu n*ar putea Înlocui decât cu sacrificarea celei de a doua, partidele de draapta n­ ar ve­dea diziocete In primal an da guvernare. Partidele de dreapta dala noi au un mare cusur : au adoptat, dintr’o greșa­ă de tactică, teorii interne dintr’o tabără europeană, când știut este că noi nu putem face politică externă, decât cu cea­laltă tabără, adversă grupului conturat. Sincronizarea dintre poli­­tica dinăuntru cu cea din afară ușurează armonizarea acțiunii noastre de etet cu cea a țărilor amice și anti- revizioniste, _ Grânar Ziarele pariziene publici știrea că vizita d-lui Neurath la Belgrad ar fi la legătură cu importante transacții de ««reale. Dacă ministrul de externe al Germaniei se ocupă de cereale, probabil că d-rul d-rul Schacht va aranja ches­tiunile politice și diplomatice, spre cea mai mare satisfac­ție e principiului de compe­tență.­­ Dar dacă se ocupă diplo­mația germană de cereale, este o dovadă că In Reich primează hrana, aprovizio­narea. LUMEA B5BBSÜHF*® p»lra a verifica dacă In adevăr a câștigat cele 3 milioane la tragerea titlurilor tranșa A , d. Jora a telefonat la câteva instituții din București, se di­recta legătura cu operațiunea tragerii. Dar nicăeri n’a găsit pe nimeni, La dornicii!« conducători­lor acestor instituții, unde a telefu­i ! de asemenea, s'a pri­mit un răspuns invariabil: — Domnul director (sau subdirector, după cum era cazul) lu­i In Capitală, este plecat cu mașina la Sinaia, Brașov, Constanța, etc. .■il­ingiu« Cezar Partenia a fost de­corat cu „Victoria­ cercetă­­șească. »feudal religionar, proprietarul i­­menselor păduri, a obținut de la stat monopolul da a li­vra lemne tuturor instituți­ilor oficiale din Bucovina. »drigh­arla „Standard” a realizat la 1936 beneficiu de 1.939.301 lei, la 40 milioane capital. „.faăn­d la cartelate „Titan, Nedrag, Calau" anunță pe 1936 un câștig net de 74852.387 lai. ...doi cunoscuți ieșeni au fofiin»­țat o nouă industria de tri­cotaje și împletituri in strada Uzinei. ..locașurii« lunei Mai la municipiu au atins cifra de 5 milioane 800 mii le. Numai percepția centrală a realizat încasări de cos. 80—85.000 lai zilnic. »oficiarea căsătoriei ducelui de Wind­sor s'a facut cu oarecare „Jaafala­da cununie ale ducelui ș ducesei au foat confecțio­nate din aur provenit din mina ducatului da Walas. si a servit oaspeților un co­zonac uriaș, având un dia­metru de un metru și 80 cm. înălțime, opera unui mare cofutar Parisian. Cozonacul era împodobit cu trandafiri albi, galbeni și rose. Vanderbild, fiul miliarda­rului american, a transmis ziarelor pe care le reprezintă reportajul privind solemnita­tea căsătoriei, direct din au­tomobilul său,—o adevărată uzină pa­roate — care cu­prinde și o stație de radio­­e­misiune. Ceilalți ziariști au trebuit să op­leze la telefoanele ce­lor câțiva abonați din co­mună, cărora le-au plătit sume enorme pentru o con­vorbire de jumătate de oră cu ziarele care i-au trimis la Cinci ...pre a se putea face învățăto­rilor inspecțiile speciale care să le dea posibilitate a se prezenta la examenele de î­­naintare, ministerul instruc­­țiunii a acceptat ca unele școli, cu aprobare specială, să poată prelungi cursu­rile cu 10 zile. proprietar din Buciumi, a intentat acțiune de revendi­care a intregei averi vândută cu acte fiilor săi — arătând că va dona această avere de milioane apitelului „Socola". —.feelor primar al lașului d. P. Bog­„la band­atala ce s'a­u dat în cinstea d-lui Moscick, discursurile s'au ținut la limba polonă și ro­mână fiindcă președintele Re­publicii poloneze nu știe in afară de polonă, decât nem­­țeșie și foarte puțin engle­zește. Tradiția de a se vorbi. In asemenea împrejurări, la limba franceză, n'a putut fi prin urmare respectată. ...dl. Lugojanu ministru României la Roma va demisiona din diplomație pe la sfârșitul lunei iun­i și se va consacra politicei, lup­tând in cadrele național țărănesc,partidului —agenții naziști desfășoară o in­tensă propagandă In Marea Britanie In favoarea Insur­genților spanioli. In acelaș timp fac propagandă anti­semită. .„■«■ații au devenit miloși peste noapte ! Ein seara toate posturile germane au transmis știrea că, din cauza bombarda­mentului efectuat de avioa­nele guvernamentale spaniole asupra orașului Saragossa, medicii au părăsit spitalul central, iar un bolnav care urma să fie operat, a murit din cauza lipsei asistenței medicale (bombardamentului „roșilor"). Au uitat naziștii barbara represiune de la Almeria, unde au fost uciși și răniți vre-o 200 locuitori nevinovați, în special femei și copii ? „Lumea* spune jcă»: întârziere* din cauză câ pri­ dau împreună cu dl* Agricola­r»P4„.__1... im «tratnäe •ia a­­marul comunei Tours, care , și medic, a trebuit să vi­ziteze câțiva bolnavi, tate spre a lua parte la con­gresul agricol de la Haga. •„dl. Marc«! Baalacha fost prefect de județ de Vaslui, care a fost operat în extremis, a depășit faza pe­riculoasă a boalei extrem de grave de care suferă, COMEMORAREA EROILOR LA IAȘI — Programul oficial întocmit de autorități —­Procesiunea religioasă și solemnitățile de după amiază­­— Comemorarea zilei eroilor se va desfășura azi la Iași după următorul program sta­bilit ori de autoritățile locale. In acest scop, a fost lan­sat un apel către populația Iașului, solost de d-nii ge­neral Gh. Athanasescu, co­mandan al C IV A., T. Zipa prefectul județului și Osv. Racovitză, primarul munici­piului. Iată textul acestui apel: „In ziua de 10 Iunie 1937, ziua Inălțărei Domnului, ur­mând a se faca pomenirea Eroilor morți la războiul de intregirea neamului și a se comemora amintirea lor, se face un călduros apel către toate autoritățile, instituțiile, societățile de cultură și pro­fesionale cât și la toată popu­­lațiunea Iașului să participe un număr cât mai mare la această pioasă sei bare națio­nală. Programul comemorării va incepe la ora 9.45 dimineață printr'o procesiune religioasă, la care vor asista reprezen­tanții tuturor autorităților mi­­itare, civile, clerul și dele­gații școlilor, care vor veni direct la cimitirele de o­­noare: Eternitatea, Galata și Evreesc (Păcurari). Din partea municipiului au fost oblegați a lua parte d-nii Pascu Stanciu, av. Ioan Popovici, av. Georgescu, N Dobrovici și consilier co­munal Ionel Friling. Festivitatea religioasă de mai sus va începe la ora 10 dimineață. Se vor ține cu­vântări de proslăvire a Eroi­lor, la fiecare cimitir — din partea Bisericii, Armatei, in­stituțiilor de cultură, I. O. V. și Veteranilor. Va urma apoi defilarea trupelor in fața mausoleului Eroilor francezi precum și la Galata și Păcurari. La Teatrul Național, la ora 4.30 are loc un festival cu caracter patriotic, care se va desfășura în cadru de reci­tări, cuvântări ocazionale și cu reprezentarea piesei „Po­emul Unirii" jucată de artiș­tii T. Național. Le ora 9 seara va Începe retragerea cu torțe de la Pa­latul Ac­tiv spre căzărmile de la Copou.___________ Rol D-rul Vaida are desigur mandat de a încerca un gu­vern de concentrare. Odată—zice-se—a fost în­depărtat dl. Titulescu spre a se realiza cel mai pur guvern de partid, acum s'ar urmări un minister heterogen, proba­bil spre a face din nou loc... d-lui Titulescu. In realitate sa pregătește nu interegn pentru readucerea cât mai aerotârziatft a liberalilor. Dacă ia interval nu se vor lichida unele legendei Conica muzicală Concertul Evelin»® Fraenake. Era într'adevăr un concert de debut, acela pe care l-am auzit Sâmbătă seara in Sala Conservatorului ? Dacă am judeca după eclectismul pro­­gramului care cuprindea nu­mai nume de primă linie și numai opere cu dificultăți reale care să reliefeze tot ce poate da pianistul, firește că, prin această tendință epa­tantă, d-ra Fraenkel exprima de minune mentalitatea debu­tantului. Dacă facem insă bilanțul acestui tour de force care a însemnat trecerea de la impetuozitatea Apassiona­­tei la dulceaga monotonie a primului Etude de Chopin,sau de la greutățile tehnice ale Fantasiei cromatice sau ale Campanellei la efectele de gingășie ale Jeu d­eau-ului lui Ravel și la factoarea de pastel impresionist a lui De­bussy în Clair de lune, fi­rește că nu mai poate fii­in nici un caz, vorba de o debu­tantă, sau dacă vreți, de o debutantă de serie. Și prin inteligența și prin rafina­­mentul ei muzical și prin vir­tuozitate, d-ra Fraenkel pășit dintr'odată și cu o si­n­guranță agrementată doar de câteva momente de inițială emoție, în rândul afirmărilor artistice autentice. Am avut așadar posibili­tatea să audiem un bine an­grenat recitativ al Fantasiei lui Bach, o fugă liniștită, cu temele cristalină, tranșant evidențiate, am înregistrat dexteritatea dificilelor treceri de la lento la forte în prima parte a Apassionatei, nota religioasă a andantelui și vi­goarea conjugată cu obsta­colele tehnice ale finalului, am apreciat apoi finețea de pe latură și ușurința brațului in Ravel, atmosfera de stra­niu a lui Debussy, tușeul și puritatea celui de al doilea Etude de Chopin și am re­liefat efectele de nuanțare dintre piano și forte ale re­petițiilor inițiate și coloritul foarte personal din Scherzo-ul aceluiași. Soupir-ul lui Liszt e relevat în pianissimo, odată cu tema, multă prețiozitate, iar arpegiile finale literal­mente magistrale au avut a­­ceiași dulceață de sunet ca și în Clair de lune. Cât des­pre degajarea și vivacitatea cu care au fost executate jongleriile Campanellei, verva briliantă care a pus in lu­mină ingeniozitățile facile u­­neori, malițioase altădată, ale Tabat­ere­ei lui Lindoff, fi­rește că au purtat și ele pe­cetea personalității muzicale a d-rei Fraenkel, ale cărei posibilități întrec cu mult, cu foarte mult, pe acelea ale unei simple debutante. Și dacă am mai adăuga că toate bucățile programului e­­rau caracteristice pentru au­torii lor și că această carac­teristică a fost de fiecare dată evidențiată de executantă, n'am face decât să lăudăm și intuiția ei artistică deose­bită. Nici vorbă deci că d-ra E­velina Fraenkel posedă un mănuunchiu de posibilități că­rora d-na Ciolan,distinsa pro­fesoară a conservatorului lo­cal,le-a creat o foarte elegantă posibilitate de realizare. Insă acest mănunchiu mai posedă o serie de calități virtuale că­rora, cu siguranță, un studiu Ziua Eroilor Întreaga conștiință românească, prâznuește azi, prin rugi Înălțate Cerului și prin pelerinajii la morminte, pe eroii neamului, pa acei care prin jertfa lor ne-au dat România Mare. Sunetele clopotelor și fumul de tămâie, umple văzduhul dela un capăt la altul al țârii, întreaga suflare aduce prinosul de neștearsă amintire și adinei recunoștiință fiilor acestui pământ care au căzut strajă la datorie, apărând glia strămoșească. De aceia, azi, când zvonuri îngrijorătoare ne vin de peste granițe, când orizontul Încărcat devine amenințător, serbarea recunoștinței noastre este un jurământ pe care il facem in fața troiței marilor morți, și prin care ne legăm să ridicăm cu trupurile noastre zid de granit in jurul Coroanei și să apărăm cu sânge patrimoniul lăsat de Înaintașii noștri, de Eroii României întregite, T. D Feeria de lumini multicolore cu pri­lejul aniversării Restaurației Marile edificiii publice din Iași au prezentat în seara de 8 Iunie un aspect feeric. Fundația „Regele Ferdi­nand" a fost iluminată dis­cret și sobru; fațada muni­cipiului de asesmenea s'a e­­vidențiat prin multiplele jo­curi de lumini. Cea mai frumoasă ilumi­nație e fost e sediului uzi­nelor electrice unde dL Tău­tu a realizat o veritabilă casca­­dă de jerbe de lumini, din care s'a detașat portretul M.S. Regelui și cifra regală. Spitalul SS Spiridon, Ma­ternitatea, Palatul de Justiție s'au prezentat Intr'un cadru inedit, dând acestor instituții un aspect admirabil. Mii de ieșeni au admirat in cursul n optei acesta aran­jamente de lumio L Dl. ministru V. Iamandi la Iași — Data desecirei statuei lui L Gh. Duca — — Schimbări în conducerea sectoarelor din oraș și județ­ ul. Victor Iamandi minis­trul cultelor și artelor, și-a anunțat sosirea în localitate. Dl. Iamandi va sosi Sâmbătă la Iași urmând să rămână in localitate toată săptămâna viitoare. La gară ministrul va fi sa­lutat de demnitarii și frun­tașii organizației liberale lo­cale. Duminică ministrul cultelor va lua parte la solemnitatea punerea pietrei fundamentale a uoei biserici din Găureni- Vlădeni. DL ministru Victor Iamandi va avea câteva consfătuiri cu fruntașii organizației liberale. De asemenea urmează a con­voca delegația permanentă, cu prilejul ședinței căreia, in afară de declarații politice, va anunța schimbările hotă­­râte la rândul șefilor de sec­­to­are din oraș și județ. • • Ministrul cultelor va con­voca ta ședință membrii co­mitetului pentru ridicarea statuii fostului prim ministru L Gh. Duca, urmând o ho­­tară de comun acord cu dl. sculptor Mateescu, data când se va desveli statuia ce ur­mează a fi așezată In squarul „Trianon". 9­9 • Dl. Iamandi va face unele vizite în județ cu prilejul că­rora va instala pe noii șefi de sectoare numiți în locul acelora a căror activitate lasă de dorit. In actuala campanie de lucru va începe construcția Că­minului învățătorilor ieșeni Cu prilejul congresului în­vățătorilor s'au discutat po­sibilitățile pentru insfăptuirea Căminului învățătorilor Ie­șeni. Conducerea asociației in­­tenționeazăi a ridice un bloc cu trei etaje. In care să se amenajeze căminul. La parter se vor clădi prăvălii, care se vor închiria, la etajul întâi se va amenaja o sala de con­ferințe și birourile asociației, iar in celelalte încăperi se ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] în străinătate le-ar da o mai amplă chemare la viață. Am răsplătit-o cu aplauze sincere, pentru că merita. Un auditoriu entuziast a mai a­­dăugat insă și nenumărate jer­be, buchete și coșulețe de flori. Aveam impresia că aprodul aduce după fiecare pauză a­­celeași exemplare. Un hazard final ne-a făcut însă să con­statăm că era într’adevăr vorba de devastarea unei gră­dini întregi, m. r. va amenaja căminul propriu zis. In afară de terenul pus la dispoziție de dL primar Os­­vald Racovitză, învățătorii ieșeni au la dispoziție un fond de 500.000 lei spre a începe construcția căminului. Spre a se aduna noui fon­duri cu care se va putea ri­dica palatul învățătorilor ie­­șeni, congresul de Duminică a ales o comisiune formata din d-nii C. Gheorghiu Borșa, V. Tataru, Elena Pr. Rotaru și Th. Vieru. Această comi­siune va fixa o contribuție lunară a învățătorilor ieșeni, care se va reține obligator din salariile tuturor membri­lor corpului didactic primar din orașul și județul Iaș. Deasemenea comisiunea desemnată va aviza și la ce­lelalte măsuri. In vederea a­­dunării fondurilor care să permită ridicarea in actuala campanie de lucru a cămi­nului învățătorilor ieșeni. kt Străjeria Mae să fie școala vieții Dragoste de muncă. Spiritul de ordine, Ajutorarea semenilor, fata ca la trei țeluri ala strftjarilcor de azi, conducătorii de mâine al țârii La ?­serbarea aniversării Restaurației, dl. prim ajutor de primar Pascu Stanciu a rostit următoarea vibrantă cuvântare in numele munici­piului . Viața unei națiuni are e­­poci de prosperitate, stag­­nare sau regres, are epoci de reculegere, intinerire și avânt regenerator, după În­râuririle pe care, la un mo­ment dat, este capabilă să le primească de la Împrejurări sau personalități ia atare să o influențeze. Trezirea conștiinței curec­­tive și impulsul către acti­vitate creatoare, capabili să transforme, să regenereze, să imprime avânt spre un prog­res pe toate tărâmurile, lu­minat conceput, stăruitor și metodic urmărit, pentru a da maximum da rezultate bine­făcătoare, de natură a fi re­simțite in adâncurile tuturor straturilor sociale. In toate domeniile, eate operă grea, anevoioasă, de migală, ce nu se poate ia treprinde decât rareori și In Împrejurări cu t Joi deosebite. Tânărul Regat al României făcând avântate salturi pen­tru a se pune la același diapazon cu vechile civiliza­ții ale bătrânei Europe, a fost situat după războiu ii poziții noi și complicate da­torită atât întâmplărilor di­năuntru, cât și mai ales pre­facerilor extraordinare pe care statele înconjurătoare le-au avut de suportat. Dragostea de țară, atașa­mentul milenar de primitoa­rea glia ce adăpostea ose­mintele strămoșilor, robustul și trebu­ toailul bun simț al țăranului nostru muncitor și îndelung răbdător,­ eu făcut ca vânturile nebuniei să trea­că fără e clinti din foc nimic din așezămintele de bază ce sprijineau nu așa de demult cif­ditele temelii ale statului românesc. In alte părți astăzi unel, după 20 de ani de la sfârșitul răsboiului, apele tot n'au re­venit la maroft. Vuiet vijelios de vifor nă­prasnic șuieră la toate panc­­tele cardinale. Scrâșnit de ură și zumzet de arme amenințătoare trec peste hotarele sfintelor noas­tre drepturi naturale. Se pun probleme grele. In toate domeniile și din toate punctele de vedere, pe care nenumăratele conflicte de interese dintre națiuni nu pot decât să le complice — cu sa le soluționeze. In fața lor, amenințați, nu putem rătmâne indolenți, ne­­plac toț­­i. Trebue să ne pregătim, pentru a fi în stare sa tăcem față la orice întâmplare. Nu putem aprofunda aici chestiunea, desbătând-o pe toate fețele. Nu-i aici locul, nici momentul. Rostul zilei de azi insă, sub forma în care ni se pre­zintă din acest punct de pri­vire, trebue să-l precizăm. Stă In fața noastră tineretul școlar. Acolo, în școală, i se imprimă —­sau cel puțin trebue sa i se imprime—structura sufleteas­că și intelectuală.Conștiincios, metodic și eu loderitate, trebue să i se dea cunoștin­­țile de care are nevoie in viață. Impulsul lăuntric pen­tru munca necesară perfec­ționării personale și aportu­lui cu care persoana fiecă­ruia este necesar să contri­­bue la bunul mers al colec­tivității din care face parte. Școala m­ai, Împărțită In clase, ai ajuție de cei patru pereți care sunt mari para­vane ce ascund orizonturile, de care mai multe ori învață pentru școală, an pentru viață. Marele nostru Rege,—dele urcarea pe Tron a căruia se împlinesc astăzi 7 ani, ani­versare pe care și sub a­­ceastă formă o sărbătorim— încă mai demult și-a dat seama de necesitatea com­­ plectarii acestei resimțite lip­se, și—pe baza unui parale­lism care sâ nu fie dăunător învățăturii,—a înființat cer­­cetășia și străjeria. Străjeria, menținând tine­retul In școală la primor­diala sa Îndatorire care este învățătura, 11 scoate totuși din când un când dintr'ânsa pentru a-l pune la contact cu nature, cu viața. Școlărește bine condus, ti­neretul nu pierde,­verifici și aplici cunoștințiie, și prin aceasta câștigă. Scos la aer, câștigă Iu 4

Next