Lumina Satelor, 1923 (Anul 1, nr. 1-52)

1922-11-26 / nr. 46

Anul I. Sibiiu, Duminecă 26 Noemvrie 1922. Foaie săptămânală ] PREȚUL ABONAMENTULUI: Pe un an....................................................................Lei 40 — Pe o jumătate de an....................................................... 20­— Pentru străinătate.................................................... . 100­— Pentru America pe un an...................................dolari 2 — ----- Un număr 1 Leu.­­. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Sibiiu, strada Mitropoliei flf. 45. Redactor responsabil: Preotul Iosif Trifa. Schimb On. Red. «Transilvania» Loco (str. Șaguna 6) Preoţii. Preoţii noştri din Mitropolia Ar­dealului s’au strâns în congres (sfat) acum Mercuri şi Joi aici la Sibiiu să se sfătuiască cum şi-ar putea împlini cu tot mai multă izbândă frumoasele lor chemări de păstorire sufletească a poporului. Preoţimea noastră a avut o mare chemare în trecutul neamului nostru. Veacuri dea rândul preoţii noştri au fost povăţuitorii şi îndrumătorii sufle­teşti ai poporului român. Vorba «pă­rinte» pe care alte neamuri n’au dat-o preoţilor, cuprinde în sine toată măr­turia trecutului despre ce a fost preotul român în mijlocul satului şi poporului său. Dar preotul român a avut şi o mare chemare de îndrumător­­şi apă­rător al sufletului românesc. Străinii urau din tot sufletul lor pe «popa valah» tocmai din pricina că vedeau în el pe paznicul sufletului românesc. Şi acum cu vremurile schimbate, tot preotul a rămas conducătorul cel adevărat al poporului. «Părintele» din mijlocul satului cunoaşte mai bine ca oricine altul traiul, păsurile şi năcazu­rile „ fiilor» săi. Deputaţii se pogoară în popor numai cam la alegeri când le trebue voturi, advocaţii când au pâri, doftorii când eşti bolnav, dar preotul este totdeauna în mijlocul năcazurilor sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor. Mai mult chiar decât atât, preotul tră­­eşte şi el însuşi năcazurile, greutăţile fiilor săi. Apăsaţi de greul vieţii, cei mai mulţi preoţi lucră în rând cu păsto­riţii lor, ca să-şi poată scoate pâne din pământ şi spese pentru copii lor de la şcoală. Pe cine ar iubi poporul mai mult decât pe acela pe care l vede lu­crând şi suferind alăturea de el. Mulţi în multe părţi vorbesc şi dau sfaturi despre tăria­ şi întărirea satelor noastre. Eu zic că adevărata tărie a unui sat este numai una şi numai aceea dacă în sat este «o turmă şi un păstor» cum zice evanghelia; adecă atunci când păstorul «are grijă de oh, «le chiamă pe nume» şi le «scoate» pe ele la păşunea şi izvoa­rele învăţăturilor sufleteşti, iar oile «ascultă glasul lui şi merg după dânsul căci cunosc glasul lui». Aceasta a fost tăria noastră în trecut şi de va slăbi această legătură între păstor şi turmă, intre oameni şi Dumnezeu, amin zic vouă Românilor că noi vom fi mai slabi astăzi in vremea libertăţii decât ieri în vremea iobăgiei. P. Irifa­­l Nr. 46. ANUNŢURI se primesc la administraţia din strada Mitropoliei 4# PREŢUL ANUNŢELOR: Un şir petit 3 Lei pentru odată, daci se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Glasul celor ce strigă în pustiu... Mai săptămânile trecute într’un sat din Ardealul nostru s’au strâns laolaltă 5 femei. Le-a strâns lao’alta un mare nă­caz pe care­­ au pus pe hârtie în formă­­ de jalbă şi l-au trimis la Vlădica lor, doară, doară de acolo le-ar veni ceva ajutor. Ascultaţi ce scriu cele 5 femei în jalba lor: „Iată, prin aceste puţine cuvinte vei şti, bunul nostru părinte sufletesc, că ne rugăm noi cinci femei în vârstă, de D-voa­­stră, Sfinţia Ta să faci bine, dacă ai pu­tea să opreşti beutura de pe satele noastre, ca şi în America, că soţii noştri nimic nu lucră, numai beau şi tot duc pe ce pot pune mâna La jidan; şi ura şi blestemele sunt neîncetat în toate sărbătorile şi Duminecile, şi nu avem haznă de lume. Ne rugăm cu suspin şi lacrimi până la pământ, să ne împliniţi cererea, că am petrecut o parte din vieaţă tot cu ură şi blestem de la ai noştri soţi beţivi. Mai mult blastemă, decât să roagă, şi nu mai putem răbda. Suntem 5 femei, năcăjite pentru soţii noştri fără ispravă la beutură şi cumpăt, şi mare jug şi greutate suferim. Ne am înţăles să scriem la D-voastră, să ştiţi traiul nostru cel cu lacrimi pentru Miţie. Şi am scris fără ştirea soţilor noştrii, că de ar şti near prăpădi». Iată scrisoarea celor 5 femei. Precum vedeţi, de astădată sărmanele femei nu cer în jalba lor nici pâne, nici haină, sau bani, ci ele cer închiderea crâşmelor în Dumi­neci şi sărbători, dânduşi seama că acesta e izvorul tuturor răutăţilor. «Nu cerem alt ajutor decât acesta» — vreau par’că să spună femeile — pentru că crâjma ne fură haina, pânea, banul, sănătatea, pacea şi liniştea din casele noastre. Orice ajutor este zadarnic până când nu ne scăpaţi de această pacoste». — Aşa grăesc cele 5 femei. Dar plângerea nu e numai a lor, ci e plânger­ea şi graiul milioanelor de femei şi copii a căror soţi şi taţi îşi prăpădesc munca, să­nătatea, pânea şi haina căsii prin cele crârme. O­re conducătorii noştri sufleteşti şi politici vor asculta plângerea femeilor sau jalba lor va rămânea şi de data asta glasul celui ce strigă în pustiu.. Până când? Trei pedeci pentru carte şi evanghelie. Două adunări s’au ţinut in luna aceasta aici la S­iiu. Una a fost a Asociaţiunii iar alta a prioţimii. In amândouă aceste adu­nări, conducătorii poporului s’au sfătuit şi au plănuit lucruri bune pentru deşteptarea şi luminarea poporului. Asociaţiunea a rămas să răspândească cartea, iar preoţimea să vestească evanghelia lui Hristos. Dar atât Asociaţiunea cât şi preoţimea au ajuns la constatarea că sunt 3 mari pedeci pentru răspândirea cărţii şi vestirea evangheliei şi până nu se vor delătura aceste pedeci, ispravă mare nu se va putea face. Aceste trei pedeci şi delăturarea lor sunt: 1. Să se închidă crâşmele în toate Duminecile şi sărbătorile. 2. Tot aşa să se închidă şi toate prăvăliile (boitele) şi să se oprască târgurile ce se fac în Dumineci şi sărbători. Aceste 2 lucruri sunt dorite şi aşteptate acum pe tot locul pentru că până când crâjma lui Iţig va sta deschisă Dumineca şi ca un iad va înghiţi pe oamenii ce ies din biserică, zadarnică este chemarea cărţii şi vestirea evangheliei. Numai când eşind Dumineca din biserică, oamenii vor afla crâjma închisă, se vor strânge să cetească o gazetă bună, sau Biblia sau o carte bună. A treia pe veci, care priveşte mai ales vestirea evangheliei este aceea că din toate părţile vin ştiri că slujbaşii de la admini­straţie în foarte multe locuri nu respectează Duminecile şi praznicile, în foarte multe locuri Dumineca sunt pline cancelariile de oameni chemaţi să şi isprăvească afacerile şi pe lângă aceasta iar unde slujbaşii dau pilda cea bună plecând şi ei Dumineca la biserică. Asta e o mare greşală pentru că pe deoparte poporul ia pilda cea rea, iar de altă parte se departe sufleteşte de «domnii noştri» pe cari numai la Crăciun şi Paşti îi vede în mijlocul său la biserică. Protopopul V. Podoabă în adunarea Asociaţiunii a staus în această afacere o pildă grăitoare din trecut. Şi anume în vre­mea absolutismului de după anul 48, func­ţionarii de Neamţ au primit ordin dela mai marii lor să meargă regulat la biserica Românilor. De ce? D’apoi de aceea pentrucă văzându-i poporul între ei la biserică a zis «ăştia-s Domnii noştri cei cu iubire de Dumnezeu şi de popor», adecă prin aceasta Nemţii şi au câştigat încrederea şi iubirea poporului. Ungurii au făcut altcum: au pus Români renegaţi şi răi în slujbe şi cu aceasta au aplecat poporul să strige: «nu ne trebue Domni de român». — Iată dar cum trecutul dă slujbaşilor noştri pilde grăitoare despre felul cum trebue să se apropie de încrederea şi dragostea popo­rului prin cinstirea praznicelor şi cercetarea bisericii. Aceste sunt cele trei pedeci cari mai ales stau în calea cărţii şi Evangheliei. Şi se delăture fără amânare spre binele tru­pesc şi sufletesc al poporului nostru. I. T.

Next