Lumina Satelor, 1923 (Anul 2, nr. 1-52)

1923-01-14 / nr. 1

LA BOTEZUL DOMNULUI. Prin darul Botezului din râul Iordan, Mântuitorul Hristos a spălat păcatul stră­moşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi naşterii din nou prin apa şi Duhul botezului, a trecut apoi asupra fiecărui ora. Prin darul botezului fiecare om se spală de păcatul­­ strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru împărăţia lui Dumnezeu. Trei lucruri ne spune evanghelia că s'au arătat la Botezul Domnului in Iordan. 1. Antâia dată s’a auzit glasul Domnului «tu eşti fiul meu iubit»... 2. A doua oară s’a deschis ceriul şi a treia oară, s’a po­gorât Duhul în chip de porumb. Aceste trei lucruri şi arătări se petrec şi la botezul nostru. Darul botezului ne dă şi nouă puterea să «ne facem fii lui Dumnezeu» (Ioan 1, 12). Darul botezului pogoară apoi şi peste noi puterea Duhului sfânt: «Căci sunteţi fi, au trimis Dumnezeu pe Duhul fiului său în inimile voastre» (Calateni 4, 6). Şi în sfâşit, botezul ne dă şi al treilea dar: ne deschide şi nouă ceriul şi împărăţia lui Dumnezeu, precum zice apostolul Pavel: «De suntem fi, suntem dară şi moşteni» şi moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu (Romani 8, 17). Iată deci ce dar mare şi sfânt ne-a lăsat nouă botezul Domnului din râul Ior­danului. Dar să luăm aminte. Darul ce ni l-a lăsat Iordanul cere şi datorii de la noi. Dacă darul botezului ne-a făcut «fii lui Dumnezeu», apoi trebue să şi trăim şi să ne purtăm ca fii lui Dumnezeu şi fraţi între­olaltă. Dacă Duhul sfânt s’a pogorât peste noi şi dacă «corpul nostru este casa Du­hului sfânt», (I. Corinteni 6, 19), trebue să se şi arate între noi «roadele Duhului»: «iu­birea, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, credinţa, blândeţele, înfrâ­narea» .. (Calateni 5, 22). Cetitorul el Botezul meu şi al tău nu este numai acela care s’a făcut în braţele naşilor. Mai avem încă un botez sufletesc pe care trebue să-l facem neîncetat. Noi trebue să trecem neîncetat prin focul şi botezul cel curăţitor de păcate al Duhului sfânt şi să ne apropiem neîncetat de apele credinţii, de apele darului şi mântuirii noa­stre. Acesta este botezul cel sufletesc şi aceasta este apa cea curăţitoare despre care aşa de frumos spun cetaniile ce se cetesc la praznicul botezului: «Aşa gră­­eşte Domnul, cel însetat» veniţi la ape şi beţi fără de argint şi fără preţ»... «Acestea zice Domnul: spălaţi-vă şi vă cu­răţiţi, scoateţi vicleşugurile din inimile voastre. Părăsiţi-vă de răutăţile voastre, în­­văţaţi-vă a face bine. Căutaţi judecata, iz­băviţi pe cei năpăstuit, faceţi dreptate vă­duvei şi săracului»... Şi atunci, «de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca ză­pada le voiu albi, şi de vor fi ca roşala, ca lâna le voi albi»... (Isaia 1, 16). Aceasta este taina cea mare a bo­tezului: curăţirea de păcate şi înnoirea vieţii. .. Tâlcuitor. _________________________________________________________________) „Mergi de te spală In Iordan de 1 ori“ «şi ţi se va preface trupul tău şi te vei curaţi»... aşa a zis Eliseu prorocul cătră Neeman împăratul cel bolnav. «Şi s’a spălat Neeman de 7 ori în Iordan şi i s’a prefăcut trupul, ca trupul unui prunc mic şi s’a curăţit» .. (Cartea împăraţilor IV 5, 9). Aceasta este şi astăzi taina cea m­are a botezului: curăţirea trupească şi sufle­tească a vieţii. Spală-te şi tu cetitorule !I, apele credinţii şi fă această curăţire!! LUMINA SATELOR Pag. 3 Apa şi focul lui Ilie. Prorocul Ilie când s'a suit la munte să descopere pe preot şi cei mincinoşi a lui Val, a turnat peste jertfă de 3 ori apă şi apoi s’a rugat pentru focul din cer, care s’a pogorât şi a aprins jertfa. Această jertfă a închipuit şi închipu­­eşte taina cea mare a sfântului botez. Apa şi focul fac şi astăzi botezul cel adevărat: apa îi spală pe om şi focul Duhului sfânt îl­­ aprinde pentru Hristos. Zapisul din apele Iordanului. După­ scoatereardin raiu cică şedea Adam la poarta raiu­ri cu Eva şi cu mare plângere se tângu­iau. Da Caraoţchi, care unde­ nu-şi bagă coada ? făcu ce făcu şi apropiindu-se de Adam îi zise: — Ce plângi tu, Adame? — Cum n’oi plânge a zis Adam, că iacă aşa şi aşa. — Cum am fost şi cumus. — Ei, de asta plângi — a zis rugă-i toaca. Nu mai plânge că te fac eu să fii fericit numai dacă-mi făgăduieşti că-mi vei da mie toată seminţia ce a eşi din tine.. — Dăruită să-ţi fie, zise nesocotită de Adam. — Te învoieşti dar? zise diavolul bucuros. — Mă învoiesc, zise iar Adam. — Aşa­dar trebue să-mi dai o întărire la mână, un zapis ca să-l am la mână, a mai zis Cornoratul. — Păi ţi-oi da şi zapis, face Adam, dar cum şi ce fel? Tartorul nu stătu mult la gânduri, ci aducând o mână de lut, a făcut aşa ca urt fel de cărămidă şi-i zice lui Adam : — «Pune mâna ice şi asta-mi va fi zapisul», zice Aghiuţă. Adam puse mâna ce se întipări în lutul cela şi cu asta găti zapisul; iar uci­­gă-l crucea, puse cărămida în foc, o uscă bine şi astfel se asigură din partea zapi­­sului. Dar acum alt gând îl muncea pe ne­curatul. Unde să şi ascunzâ zapisul? Se suci, se gândi, se chiti în fel şi chip şi de odată Infăşcă cărămida şi se duse tocmai la apa Iordanului şi acolo in fundul apei îşi ascunse fi zapisul gândind că de acolo nimeni nu i-1 va lua. Dar nu s’a bucurat mult timp lichidură de zapis, că Domnul Hristos la botez, când s’a botezat în apa Iordanului, a stat cu picioarele tocmai pe cărămida aceia, care era zapisul dracului și l-a stricat. Despre sudalmă: «Amin zic vouă, că toate pă­catele se vor ierta fiilor omeneşti şi hulele ori câte vor grăi, dar cine va huli asupra Duhului sfânt nu are iertare în veci, ci este vinovat judeţului de veci». (Evanghelia de la Marcu 3, 28). Iată ce vorbe grele şi pline de fier ne spune Evanghelia. Ne spun aceste vorbe, că sunt unele păcate pe cari Dumnezeirea nu le iartă niciodată, ci le pedepseşte cu osânda de veci. Aceste păcate sunt cele ce ridică hulă împotriva Duhului sfânt. Intre acele păcate este şi sudalma. Grozav păcat trebuie să fie acela care n’are iertarea Tatălui ceresc. In sute de lo­curi şi în sute de feluri ne spun Scripturile cât este de milos şi iertător Dumnezeu. Sunt pline Scripturile de datornici iertaţi, de tâlhari mântuiţi, de fii rătăciţi primiţi cu ospăţ şi de altele tot atâtea pilde ale ier­tării şi milei dumnezeeşti. Mai mult chiar, Isus a strigat şi de pe cruce iertare acelora cari băteau cuie în manile şi picioarele Lui. Şi iată sudalma este un păcat căruia nu i se dă această iertare. Grozav trebuie să fie un aşa păcat! De ce oare? De aceea pentru că sudalma — înţeleg sudalma de cele sfinte — vatămă Dumne­zeirea mai mult şi mai greu decât alte pă­cate. Ascultaţi numai şi gândiţi vă mai de­­aproape la cele ce le scoate suduitorul din gura sa şi veţi pricepe şi D Voastră acest adevăr. Cu adevărat sudalma de cele sfinte este mai mult decât palmele ce le-a răbdat Isus, mai mult decât biciul ce l-a lovit, suliţa ce l-a împuns, spinii şi cuiele ce l-au sân­gerat. Mai este apoi o pricină care ridică su­dalma peste alte păcate şi o face mai grea decât altele. Multe alte păcate le face omul silit de anumite porniri şi împrejurări. Fură o­­mul din lipsă, minte ca să scape de ceva, fură strâmb ca să câştige ceva — sudite însă de buestru şi îngâmfat, suduie de prea

Next