Lumina Satelor, 1944 (Anul 23, nr. 1-52)
1944-06-11 / nr. 24
Sibiu, 11 Iunie 1944 FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ PENTRU POPOR Apare sub Patronajul I. P. S. Sale Mitropolitului NICOLAE al Ardealului Preţul abonamentului pe : 1944 Pe un an 460 Lei. Pe jumătate de an Lei 230 Un număr 10 Lei Antsl 23 Nr. 24 Inreg. la Trib. Sibiu Nr. 160 din 12 Redacţia şi administraţia: Sibiu, Mitropoliei 45 Darul Rusaliilor Sărbătoarea Rusaliilor este mărturia împlinirii făgăduinţelor cereşti. După mărita lucrare a Mântuitorului Hristos, Rusaliile prin revărsarea de Duh ceresc, ne-au adeverit împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii, iar ceriul revarsă din belşug binecuvântare şi har. Biserica întemeiată în praznicul Cincizecimii, este aşezământul în care sălăşluiesc isvoarele darurilor de sus. In Biserică se pogoară Duhul Sfânt, prin tainele ei lucrează şi sfinţeşte pe credincioşi. Fii credincioşi ai Bisericii ortodoxe, ostaşii Domnului, ne-am întrunit de Rusaliile acestui an la altarul Mănăstirii Brâncoveneşti de la Sâmbăta de sus. Acolo oblăduiţi de binecuvântarea I. P. S. Sale Mitropolitului Nicolae al Ardealului, am inghenunchiat, mii de fraţi şi vreme de 2 zile am petrecut duhovniceşte sub revărsările Duhului lui Dumnezeu. Ne-am recules adânc, ne-am rugat cu smerenie, am strigat către Dumnezeu cerând iertare pentru păcatele noastre şi ajutor şi milă peste ţara noastră, peste neamul nostru şi conducătorii lui, am cerut de la Dumnezeu ca să trimită peste tot pământul un duh de pace, un duh de înfrăţire, duhul înţelegerii, duhul adevăratei iubiri creştine. Numai puterea cea mare a Duhului lui Dumnezeu mai poate lucra minunea păcii pe care o aşteptăm cu toţii. * La „congresul“ de la Mănăstire au venit fraţi şi surori, buni credincioşi în număr foarte frumos din aproape 100 (una sută) sate şi oraşe şi cinci judeţe. Duhul a lucrat cu putere în inimile noastre. Cu smerenie ne întoarcem către I. P. Sf. Sa Mitropolitul Nicolae mulţumind pentru prilejul ce-a dat fraţilor râvnitori de-a se întâlni în vremurile acestea grele, trăind clipe de aleasă bucurie duhovnicească. Lucrurile lumii acesteia pot fi oprite de împrejurări, sau amânate, dar lucrurile Duhului, lucrurile de sus, se împlinesc împotriva împrejurărilor maştere cari li se pun în cale. Mărturie despre aceasta a fost întrunirea minunată a Oastei Domnului de la Mănăstirea Sâmbăta din zilele Rusaliilor. Dăm mărire Tatălui ceresc pentru toate bucuriile de cari ne-a făcut parte. Ne-am întors de-acolo cu credinţa mărită şi cu puternica încredinţare că Duhul lui Dumnezeu suflă unde voieşte şi când voieşte oţelind sufletele credincioase în toată vremea şi între orce împrejurări. Preot Oh. Secaş Brazde primăvăratece De îndată ce a sosit primăvara cu căldura ei binefăcătoare şi chiar înainte de a se topi bine zăpada, voi, fraţilor plugari, cu toţii v-aţi reînceput lucrarea câmpului. Acum, primăvara, această muncă este o grijă a voastră de căpetenie — şi trebuie s’o spunem deadreptul — şi lăudabilă. Fiindcă de nu vei sămâna, nici de seceriş nu vei avea, iar mai departe şi nici de ale gurii. ■ Grija voastră o binecuvânta Insăş Domnul atunci când după viforniţa iernii trimite căldură şi când pământul este în stare să primească sămânţa, pentru ca mai apoi să vă dăruiască pâinea de toate zilele pentru voi şi pentru toate nevoile voastre. Ca nişte vrednici agricultori, voi faceţi bine că odată cu venirea celor dintâi zile primăvăratice grijiţi să semănaţi cereale , căutaţi să faceţi aceasta cât mai mult şi la bună vreme. Dar iată că voi totodată sunteţi şi buni creştini şi atunci v-aţi întrebat vreodată, cu câtă grijă vă faceţi voi sămânăturile voastre cele duhovniceşti , sămânaţi voi oare ce trebuie şi cât trebuie sufletului vostru spre viaţa de veci ? Vedeţi, că aici pe acest pământ, voi destul de mult vă grijiţi pentru bucatele voastre, dar întrebatu-vaţi oare cu ce agoniseală se vor duce sufletele voastre spre viaţa de veci — după învierea cea de obşte ? Ajunşi aici cu gedul nostru, se cuvine să ne grijim şi de acest soiu de sămănătură. Şi s’ar putea oare ca noi să nu ne grijim de acest semănat pentru un suflet nemuritor, cu care ne-a înzestrat Domnul ? Putem oare să nu ne împodobim cu fapte bune, rămânându-le pretutindeni cu convingerea că numai de la ele atârnă fericirea vieţii veşnice, ce ne aşteaptă ? In viaţa aceasta voi cu toţii vă îngrijiţi de cele ce vă trebuesc; nimeni nu vrea să fie sărac şi să sufere de lipsuri. Şi atunci cum nu ne grijim şi de sufletul nostru, de ce să nu ne adunăm cât de multă avuţie pentru viaţa viitoare, care nu-i ca aceasta pământească trecătoare, ci este veşnică ? In viaţa aceasta voi vă grijiţi despre ceea ce veţi mânca şi veţi bea — nimeni din voi nu vrea să sufere de sete şi nici să moară de foame! Atunci cum ar fi oare să nu ne gândim la suflet sau şi nu ne grijim despre aceea ca el să nu înseteze şi nici să nu flămânzească acolo pentru vecii vecilor ? Trăim noi oare aici, pe acest pământ, numai pentru ca să trăim?... Numai pentru ca să ne sbatem spre satisfacţie, binele şi bucuriile trupului trecător? Nu! Căci patria noastră nu-i aici, pe acest pământ! Patria noastră este cea cerească. Acolo pe toţi Domnul ne va aduna. Acolo Domnul în mare mila Sa a pregătit Împărăţia Lui cea nesfârşită, plină de bucuriile fericirii celei neînţelese şi a măririi sale celei nespuse. Grija noastră pentru suflet, deci să fie pregătirea unei avuţii de lucruri bune cât de mare şi hotărârea de a ne duce numaidecât într’acolo, unde sunt locaşurile împărţii lui Dumnezeu. Şi rogu-vă, să-mi spuneţi, cu ce ne vom înfăţişa noi acolo, în ceruri, dacă nu ne vom aduna aici pe pământ — această cale spre cer — nici un fel de lucruri bune ? Să-mi spuneţi, fi-va oare înţelept din partea noastră să ne sbatem şi să ne grijim numai pentru mamona, făcând aceasta până la secătuirea puterilor trupeşti, şi să uităm de aceea — cu ce ne vom înfăţişa pe cealaltă lume ? „Au nu este sufletul mai mare decât hrana“ (Mt. 6, 15) ne întreabă Mântuitorul nostru?... Şi într'adevăr, fraţii mei, sufletul este ceva mult mai mare decât hrana, ceva, ce n’are preţ... După Efrem Sirianul de P. G. O socoteală făcută de oamenii învăţaţi arată că depărtarea dintre soare şi pământ e aşa de mare, încât i-ar trebui unui avion să sboare 85 de ani cu o iuţeală de 200 kilometrii pe oră. Cât de mari şi de minunate sunt lucrările lui Dumnezeu! O lege curioasă s-a făcut de curând în Statul Bolivia din America de Sud. In loc de graţierea (iertarea) ce se dă condamnaţilor din închisori prin alte ţări, ei au socotit că e mai bine să schimbe cătuşile închisorii cu ale căsătoriei. Aşa că au dat veste printre deţinuţi că aceia care vor primi să se căsătorească vor fi iertaţi şi eliberaţi chiar din ziua cununiei. Bucuroşi de această veste, s-au înscris pentru căsătorie vreo 32 de puşcăriaşi din închisoarea oraşului La Paz. Direcţia închisorii a publicat în gazete ştirea că 32 dintre pedepsiţi vor fi eliberaţi dacă vor găsi mirese care să-i ceară şi, spre mirarea lor, au primit răspunsuri dela sute de tinere care voiau să ajute astfel la eliberarea celor întemniţaţi. S’au ales 32 de mirese şi cu alaiu de veselie s’a săvârşit cununia lor în aceiaşi Duminecă, plecând apoi tinerele perechi fiecare la ale sale. Credinţă vie şi lucrătoare Intr’o gazetă de acum câţiva ani a rămas scrisă mărturia unui doctor de la un spital din Bucureşti despre credinţa vie şi puternică a unei fetiţe de 14 ani. Venise la spital — spunea doctorul — pentru o foarte grea operaţie. Trei doctori ne-am pregătit de lucru şi ne-am apropiat de masa unde era aşezată copila. Ne-am mirat de chipul ei senin şi de curajul cu care ne aştepta. Şi-a cerut voie să-şi facă o rugăciune către Dumnezeu, ceea ce se înţelege că i-am şi îngăduit. Şi s’a rugat cam aşa : — „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cad cu umilinţă înaintea sf. Tău nume şi Te rog fi lângă mine în ceasul acesta. Iţi mulţămesc Stăpâne că m’ai învrednicit să simt o mică suferinţă pe pământ, ca să-mi pot da seama şi să înţeleg mai bine cât de grea şi de amară Ţi-a fost suferinţa Ta pentru păcatele mele şi ale întregului neam omenesc. Nevrednică e mulţămirea mea şi a întregii omeniri faţă de Jertfa Ta cea mare şi plină de iubire. Mă încred, o Doamne! în iubirea şi milostivirea Ta şi Te rog ajută- mă să Te urmez cu drag până’n veşnicie. Te mai rog acum să binecuvintezi mânile acestor doctori cari vor tăia cu cuţitul în trupul meu firav şi mic, dă-mi puterea să rabd durerea şi să simt în suferinţă dulcea Ta mângâiere“ ! — Şi-a încheiat fetiţa rugăciunea, ca o bună copilă a lui Dumnezeu şi ne-a cerut să-i facem operaţia, fără s-o adormim cu amorţire. Vreme de un ceas a stat sub operaţie fără să scoată un singur vaet ba încă în toată vremea murmura în şoaptă rugăciunile ei. Ne-am minunat cu toţii de credinţa ei vie, că nu mai văzusem un caz asemănător în viaţa noastră doctoricească. După operaţie — ca o sfântă din istorie — a mulţămit întâi lui Dumnezeu şi apoi nouă celor ce i-am tăiat rana. Am întrebat-o: — Cum ai ajuns la această credinţă şi la acest curaj sfânt? — Prin cetirea Cuvântului lui Dumnezeu (sf. Scriptură) şi prin lepădarea de lucrurile cele deşarte ale lumii... — De la spital, ne-am dus la facultate (şcoala de doctori) şi le-am povestit studenţilor minunata întâmplare, care s’a înfipt în inima mea şi m’a făcut să caut zilnic în sfânta Scriptură ceea ce a găsit copila aceasta... „Cu adevărat“ cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri (Evrei 4, 12). Prin credinţa şi mărturisirea unei fetiţe de 14 ani s’a făcut întoarcerea unui doctor la Dumnezeu şi s’a făcut astfel bucurie până şi între îngerii lui Dumnezeu din cer.