Lumina Satelor, 1945 (Anul 24, nr. 1-52)

1945-10-14 / nr. 42

Plain taxetor PTT. *'o opt cbm cu Nr. 64.bccil945 Sibiu, 14 Octomvrie 1945 FOAIE SAPTAMANAlA pentru popor Cu îndrumări şi poveţe pentru viaţa, creşti­nească şi românească Pe Preţul abonamentului pe­­ 1945 un an 1500 Lei. Pe jumătate an Lei 750 Un­ număr 40 Lei Redacţia şi administraţia: Sibiu, strada Mitropoliei 45 Creştin sau... păgân? La această întrebare, pusă cre­ştinilor de astăzi, ar răspunde cu toţii : Desigur că suntem creştini ! Ba unii s'ar supăra şi ar întreba : Ce rost are întrebarea aceasta când ştiut lucru este că facem parte din Biserica creştină din pruncia noa­stră ? O întâmplare din nordul Mol­dovei vine să lumineze şi sa adân­cească însă rostul întrebării de mai sus. Un frate ostaş al Domnului de prin părţile acelea având de a face cu nişte consăteni de ai lui porniţi spre rău şi gâlceava cari în­jurau de cele sfinte şi mai erau cu­prinşi şi de alte patimi rele, le-a spus acestora : » Voi sunteţi păgâni, nu creştini după cum vă purtaţi şi după câte le ziceţi şi le faceţi !" Oamenii noştri s’au simţit insă jig­niţi şi nici una nici alta l-au dat pe ostaşul Domnului în judecată pentru ofensă şi învinuire nedreaptă. La judecătorie „creştinii“ noştri au adus fiecare ca dovadă că sunt,,cre­ştini“ şi nu „păgâni", un certificat de botez de la părintele paroh şi ju­decătorul care se bazează pe acte şi dovezi scrise nu pe viaţa creşti­nească, l-a osândit pe b­etul ostaş la o pedeapsă oarecare, ceea ce a însemnat că a fost osândit de lege pentru jignire iar ceilalţi au câşti­gat procesul şi au primit întărire oficială că sunt „creştin“ şi nu „păgâni !" Faptul că el înjură de cele sfinte, minţesc, înşeală, sunt nervoşi, răi şi răzbunători, sunt be­ţivi, desfrânaţi, omoară şi sunt ne­­implinitori ai voii lui Dumnezeu nu înseamnă nimic, ci dacă au o hâr­tie ştampilată şi iscălită atunci pot dovedi că sunt creştini ! Ce minciună şi ce înşelare ! Numai atât că in faţa lui Dum­­netteu nu preţueşte certificatul de botez ci viaţa pe care o trăeşti şi faptele pe care le săvârşeşti după ce ai fost luminat cu sf. botez ca să te poţi numi cu adevărat creştin. Sf. apostol loan spune lămurit: „Cine zice: „II cunosc" (pe lisus Hristos) şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el... Cine zice că rămâne în El (adică ea este creştin), trebue să trăiască şi el, cum a trăit Hsus (­ Ioan 2­4 şi 6). Trăim timpuri când întrebarea de mai sus, ar trebui să şi-o pună foarte serios toţi acei cari prin na­ştere şi botez fac parte din Biserica creştină. Sunt mulţi cari de formă sunt creştini ortodocşi însă pe toate cărările lucrează împotriva credinţei lor şi-şi bat joc de ea. Biserica ca o mamă bună nu-i desmoşteneşte şi nu-i dă afară ci îi aşteaptă cu răb­dare şi dragoste la întoarcere şi la pocăinţă. Viaţa plină de păcate grele, strigătoare la cer şi de moarte a acestor „creştini“ de formă este o mare minciună şi „mincinoşii" nu vor întră în împărata lui Dumnezeu (Apoc. 21, 27). Mulţi „creştini" cu Să băgăm de seamă Scrisoare cătră cei ce şi-au părăsit credinţa strămoşească „Biserica Dumnezeului celui viu, este stâlpul şi temelia adevărului" 1 Tim. 3, 15 Urmare din Nr. 41 Insuşindu-vă pe nedrept, fără chemare şi pregătire, rolul de tâlcuitori ai Sf. Scripturi, aţi ajuns a schimonosi Cuvântul lui Dumnezeu. Sunteţi ade­seori neputincioşi a înţelege multe locuri din Scriptură şi de aceea curând veţi ajunge a o dispreţui. In libertatea voastră nu vă veţi mai conduce atunci de Cuvântul Domnului, după cum voiţi a vă arăta acum, ci numai şi numai de bunul plac al minţii voastre rătăcite. Sf. biserică dintru început a lăsat oameni anume rânduiţi, şi norme pentru tâlcuirea şi înţelegerea Sf. Scripturi, voi, însă, după ce vă conduceţi? care vă sunt normele? Susţineţi că sunteţi luminaţi de Duh Sfânt! Vai! ce amar vă înşelaţi? Aţi uitat oare că Duhul Sfânt lucrează asupra Bisericii, în Ea şi prin Ea ? Şi dacă v’aţi despărţit de Ea, cum de mai momiţi lumea cu Duh Sfânt, de care v’aţi lepădat? Uneori sunteţi mai modeşti, dar totuşi afir­maţi că înţelegeţi Scriptura, fiecare vn­terie, prin lumina minţii voastre. Ce încredere deşartă şi mândrie nemăsurată! Luaţi drept pildă pe oamenii cei mai luminaţi ai popoarelor şi veţi vedea că ei nici­odată nu se nădăjduesc numai pe puterile minţii lor, nu­­ întotdeauna să înconjoară cu o mulţime de izvoare şi cărţi moştenite de la înaintaşii lor. Dar la voi, unde sunt înaintaşii? Ar fi bine să cercetăm furtuna îndoielilor, învinuirilor şi rătăcirilor, cari vă bân­tuie inima şi sufletul, dar pentru aşa ceva trebuie timp şi iar timp, de a te întreţine cu fiecare în parte. Şi apoi eu am părerea că de aşa ceva nici nu-i nevoie, fiindcă de la început nici nu mi-am pus de gând pe această cale să răstorn vre­una din învăţăturile rătăcite. Eu caut numai să vă îndemn a vă dumeri, ce faceţi ? Vreau fără de nici o tulburare să vă ajut a vă desmeteci şi îndrepta. Nu urmăresc a descurca mintea, ci caut să trezesc inima. Pentru folosul vostru, însă, să ne oprim totuşi asupra unor pricini, cari v’au împins pe drumul rătăcirilor. De pildă, dascălii voştri streini de duhul vostru v’au învăţat să vă lepădaţi de Cruce şi de sfintele icoane. V’au momit că această îndatorire creştinească ar însemna călcarea poruncii a doua. In zadar vă tur­buraţi! Gândiţi-vă că porunca a doua opreşte numai închipuirile dumnezeilor mincinoşi, nesocotiţi şi cinstiţi de păgâni. Ori noi cinstim închipuirile Dumne­zeului celui viu şi adevărat, făcute aşa după cum ne învaţă Sf. Scriptură. Mai avem icoane, cari reprezintă întâmplări din viaţa Domnului sau şi pe unii sfinţi, preaslăviţi de Dumnezeu. Iată-l de pildă, pe cineva din voi, care, apăsat fiind de greutăţile vieţii, este gata să cadă în desnă­dejde. Credinţa slăbeşte şi el nu ştie ce să mai facă. Intrând însă în casă el îşi aruncă ochii asupra icoanei Mântuito­rului ! îndată omul se schimbă, îşi aduce aminte de tot ce a îndurat Domnul... nădejdea creşte... şi odată îl vezi cufundat în rugăciune, pentru ca mai apoi să-l vedem biruitor. Din câte grele împrejurări nu eştm biruitori numai după o rugă fierbinte către Maica Domnului, care plânge la Cruce, sau către sf. Nicolae, ocrotitorul celor din nevoi... Apoi cât de mult preţ au pentru fiecare din noi icoanele, cu cari ne binecuvintează părinţii noştri la căsnicie ? Nu sunt aceste icoane pentru noi amintiri sfinte de la căsătoria noastră despre po­runcile părinţilor ? Nu trezesc ele oare în sufletele noastre cu o putere nebă­nuită chipul tatei sau cel al mamei ? Temeţi-vă de Dumnezeu şi lăsaţi la o­­parte hula împotriva celor sfinte ! Cinstiţi sf. Cruce şi sf. Icoane căci ele sunt ca o Scriptură vie şi colorată cum zicea sf. părinte de demult: Să nu uitaţi că Biserica cere cinstirea sfintelor icoane, numai pentru sfinţenia, cin­stea şi vrednicia celor ce sunt închipuiţi pe icoane. Cine din voi pare, va în­drăzni să pângărească amintirea părinţilor dispăruţi, călcând în picioare şi aruncând la coş fotografiile lor? Ce să mai vorbim atunci de grozăvia pă­catului, celor ce hulesc şi necinstesc sfintele icoane, închipuirile Tatălui ce­resc şi ale sfinţilor, toate sfinţite şi cinstite de Biserică. Vă îndemn deci fraţii mei, cu duhul dragostei creştine : opriţi-vă, desmeteciţi-vă şi vă în­dreptaţi ! *5 Sluga Domnului numele, sunt mai păgâni decât ade­văraţii păgâni, cari s'au lepădat de credinţă sau se închină la lemne şi la soare ca cei din Africa. Întreba­rea : „Ce eşti, creştin sau păgân ?" ar trebui pusă pretutindeni unde trec „creştinii" ca să-l trezească din somnul nepăsării şi să-şi limpezească situaţia ca să nu se mai înşele pe sine şi pe Dumnezeu Preot Bi­­oreanu Viorel Aiuri 24 Nr. 42 Rănile războiului Au trecut luni de zile de când războiul a încetat. Rănile lăsate însă de războiu, sângerează încă şi vor mai sângera timp îndelungat. Dacă gurile de tun şi de mitralieră nu mai seamănă moarte, dacă bombele avi­oanelor nu mai pustiesc oraşe şi sate, urmările războiului le mai re­simţim cu toţii în multe feluri, dar le resimţesc mai ales aceia cari au rămas orfani, invalizi şi văduve, pre­cum şi familiile lor. Una din datoriile noastre de căpetenie, după cum ne-o arată în­suşi guvernul ţării de sub preşedin­ţia Dlui Dr. Petru Groza, este aceea de a contribui cu toţii, fiecare după puterile lui, la vindecarea şi la ali­narea durerilor şi rănilor pricinuite de război. In acest scop se află mobi­lizată întreaga ţară românească, de la Vlădică la opincă. Calea cea mai ducătoare la ţintă în această pri­vinţă este munca. Să muncim cu to­ţii, să sporim producţia naţională, iar din prisosul ba chiar din jertfa muncii noastre, se vor împlini lip­surile celor ce sunt în suferinţă. Intre aceştia sunt a se socoti în rân­dul întâi orfanii, invalizii şi vă­duvele de război. Apărarea patriotică, organizată pe ţară, face în decursul acestei luni colectă generală pentru ocro­tirea orfanilor, invalizilor şi vădu­velor de rezbel. Suntem datori cu toţii de-a sprijini cu toată inima ini­ţiativa Apărării patriotice. Biserica noastră nu rămâne străină nici ea de aceste lucruri. Ca mamă bună a celor ce sunt in suferinţă, cu glasul lui Hristos ea cheamă : ,Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni de voi." încă din primăvară I. P. Sf. Sa Mitropolitul Nicolae al Ar­dealului a dat o minunată scrisoare pastorală, chemând pe credincioşi să dea mână de ajutor în vederea ocro­tirii şi creşterii copilaşilor rămaşi orfani pe urma războiului. Acea pa­storală publicată şi de noi a avut un răsunet minunat şi până acum s-au înştiinţat în cuprinsul Arhie­piscopiei de Alba-Iulia şi Sibiul 142 de familii care doresc să primească în sânul lor copii orfani spre cre­ştere. La fel 92 de familii ca naşi ai orfanilor de război­. iar pentru orfanii fără ocrotire s’a hotărât la Sibiu, deschiderea unui orfelinat sub conducerea bisericii. Din luna Sep­temvrie colecta pentru orfelinatul bisericii este deschisă şi rămâne des­chisă până în luna Decemvrie a. c. Acei din cetitorii noştri cari doresc să sprijinească lucrarea bisericii în legi­tură cu orfanii de războiu, îşi vor trimite ajutoarele lor la Consi­liul Arhiepiscopesc în Sibiu, cu ară­tarea : „pentru orfelinatul arhi­­diecezan“. Vor fi locuite şi pe a­­ceastă cale rănile războiului. Prof. Gh. Secaș

Next