Lumina Satelor, 1951 (Anul 30, nr. 1-52)

1951-01-15 / nr. 1-2

Apo 30 Nr. 1—2 Pastorala I. P. S. Patriarh Alexei Moscovei şi al întregii Rusii, adresată clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse I. P. S. Patriarh Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii adresat o pastorală clerului şiredincioşilor Bisericii Ortodoxe ruse cu prilejul sărbătorilor Craionului, în care îi îndeamnă pe ceştia să participe la marea şi fânta cauză a luptei pentru pacea lumea întreagă. »Datoria fieăruia dintre noi, se spune în pastorală, este de a-şi alătura pe aţă şi fără teamă glasul său pentru condamnarea răboiului fratricid în care duşmanii păcii, care şi-au pierdut judecata, încearcă din nou să împingă popoarele“. I. P. S. Sa în încheierea pastoralei sale felicită pe credincioşi cu prilejul Noului An şi le doreşte succes în munca paşnică şi constructivă care va contribui la gloria, măreţia şi puterea Patriei lor iubite. Răsărit a lumii lumina cunoştinţei Odată cu venirea lui Hritos în lume, a răsărit lumii lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Până la Hristos, lumea nua cunoscut pe Dumnezeu, a avut foarte puţine şi foarte umiroase cunoştinţe despre Dumnezeu. Afară de poporul evreesc,elelalte popoare vechi nu s’au putut ridica cu mintea până la mnoştinţa unui singur Dumnezeu, ci credeau într’o mulţime deei şi de idoli. Chiar în Vechiul Testament dumnezeu nu este înfăţişat oamenilor aşa cum ni a făcut cunoscut Fiul Său, ci ca un Dumnezeu aspru şi răsbunător. Penru starea sa de păcătoşenie, lunea veche nu a putut primi decât o lege umbrită.Iată însă că se naşte mielului Dumnezeu, care ridică păcaele lumii. Umbra Lagii trece şi larul se revarsă din belşug. Toţi cei ce primesc harul şi trăesc sub el, învaţă acum să cunoască cu adevărat (deşi nu faţă către aţă) pe Dumnezeu. Odată cu naşterea lui Hristos, lumea învaţă că Dumnezeu este al păcii, este Tată şi anume ,Tată indurărilor“. Odată cu naşterea lui Hristos, oamenii, fiind „povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu“, învaţă că Tatăl este „isvorul vieţii", are viaţă în sine şi a dat f şi Fiului săi aibă viaţă în sine“. Hristos a învăţat lumea că Dumnezeu este duh (nu chip cioplit) şi că cel ce i se închină »se cade să i se^închine în duh şi adevăr". Odată cu naşterea lui Hristos, lumea a început să înveţe că Dumnezeu este iubire şi că aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe unul născut Fiul Său l-a dat, ca să mântuiască lumea. De aceea şi porunca Fiului este aceasta: să ne iubim unii pe alţii. Hristos cel născut din Fecioara ne-a învăţat că Dumnezeu Tatăl lucrează, de asemenea şi el, Fiul său. ■$ ___ Lumea nu a avut lumina acestei cunoştinți de Dumnezeu, înainte de venirea lui Hristos pe pământ. De aceea pe dreptate cântă Biserica : Naşterea ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit a lumii lumina cunoştinţii... Sau : Cercetatu-ne-a de sus Mântuitorul nostru, răsăritul răsăriturilor, şi cei din întunerec şi din umbră au aflat adevărul, că din fecioară s’a născut Domnul. Pr. Gh. Şoima Naşterea Ta Hristoase... ţi Inainte cu nouăsprezece veacuri !se construia împărăţia romană a lui Octavian August. Ea se străduia să impună lumii şi omenirii de atunci politica sa. Pe când deci stăpânirea romană subjuga şi sărăceasă popoarele, într’o iesle din Betleem, ne naşte un prunc, a cărui nume era să fie Iisus, spre a aduce mântuire din păcate (Matei 1, 21) pentrucă puterea Celui preaînalt a umbrit-o pe Fecioara Mara, ca să devină Maica Domnului. O iesle, câţiva păstori şi turma de oi. In această simplitate de ţară se înalţă un imn de slavă : „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire“ (Luc. II, 14), acestea, pentrucă Cuvântul trup s’a făcut şi s’a sălăşluit între noi, ca să vedem mărirea lui, a unu- lui născut din Tatăl, plin de dar şi de adevăr (Ioan I, 14). Şi de atunci auzim poveţele : Pe pământ pace şi între oameni bunăvoire. O lege nouă vă dau vouă, ca să vă iubiţi întreolaltă, precum Eu v’am iubit pe voi. Iubeşte pe aproapele tău. Ajută pe săraci. Crede Celui ce m’a trimis. Tatăl nostru. Fericiriler. Intr adevăr, Ie ştim şi Ie cunoaştem dar vai! prea puţin le trăim. De aceea, cu icoana Naşterii Domnului în gândul nostru, să ne împreunăm mâinile noastre cele rugătoare, şi să spunem din adâncul sufletului nostru, cu toată convingerea : „Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit a lumii lumina cunoştinţei... ca să ne închinăm Ţie... şi să te cunoaştem pe Tine, răsăritul cel de sus!“ Pr. M. Seşan LUMINA SATELOR PILDE Săculeţul cu pietre. tif !» Un om, umblând odaia pe ţărmul mării, a găsit un săculeţ cu pietre negre şi mărunte. Mergând încet pe drum şi neavând ce face, scotea pietre din săculeţ şi arunca în păsări cu ele A mers şi a svârlit toate pietrele, afară de una pe care a dus o acasă. - NAcolo, a arătat-o unui vecin, care văzând o, l a întrebat cu mirare: Si-' &— Unde-ai gasit-o ? Piatra aceasta este de mare preţ. Aflând aceasta omul cel nepriceput a plecat pe malul mării să găsească pietrele aruncate, dar n'a mai găsit nimic. Aşa facem şi noi adesea cu zilele vieţii noastre. Fiecare an, fiecare lună, fiecare zi sau ceas al vieţii noastre sunt atâtea scomori, pe cere ni le dă Dumnezeu, ca să ne folosim pentru mântuirea noastră şi ajutorarea semenilor, iar noi ades le mishiim în lucruri deşarte, iar vremea trece şi întoarcere n’are, aşa că pătimim şi noi cu acela care arunca zadarnic pietrele găsite pe malul mării. Ajutând, scapi de moarte Un cioban era pe un vrârf de munte. Era iarnă și zăpada era mare. Rătăcindu se pe o cărare întroienită, fu cuprins de un somn greu. Dacă adormea, era pierdut. Cum stătea în cumpănă, văzu mai încolo, tot pe drumul muntelui, pe un alt cioban înțepenit şi adormit în ger. Deodată, nici nu trecu prin gând să se ducă să trezească. Dar peste puţin îl cuprinse o milă frăţească de el şi-şi zise : »Dacă nu mă duc să-l trezesc, moare“. Se sculă deci cu hotărîre şi merse spre ciobanul Îngheţat. Începu să frece şi să-l sgudue. Ciobanul îngheţat se trezi, dar şi ciobanului cel milos îi pierii somnul, aşa că amândoi scăpară de moarte. Dragostea şi mila pot încălzi mai tare ca focul. După A. L. M. Pag. 3