Lupta Moldovei, aprilie-iunie 1946 (Anul 2, nr. 122-134)

1946-06-11 / nr. 132

ANUL II—Nr. 132 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STR. V. ALECSANDRI NR. 12 * IAȘI TEL NR. 244 6 PAGINI: 300 LEI Organul Comitetului Regional Moldova al Partidului Comunist Român Garamțîa câștig an­ui Acum ca­ ISM ceva zile s’a fițL petrecut în I­IRA Iași un fapt, jf­ SmKB9 în ;. păreri să ff­­­ră m­a­r­e Jr­in importanța. Gara Mare a orașului a fost redeschisă pentru trafic. Trenurile care până mai înainte plecau și soseau într’o haltă de la marginea ora­ș­ulu­i au început să deservească normal stafia principală a ra­ului. Când am văzut în gară frea­mătul călătorilor forfotind de ici-colo și sute de pasageri co­borând sau urcând în trenurile aliniate în fața peronului ne-am adus aminte, fără să vrem, de zilele parcă atât de îndepărtate astăzi, ale toamnei anului 1944. Un drum de la Ia­i la București dura cam de vreo șase ori mai mult decât altă dele drumul de la București la Paris iar o că­lătorie într-unul dintre acele rare „trenuri fantomă“ comporta toate riscurile unei expediții coloniale. Zile și chiar săptămâni de-a rân­dul nu se reușea să se svârle nici o punte de legătură între cetatea revărsată între dealuri și restul țării. Astăzi ceea ce ve­dem ni se pare extrem de natu­ral iar întâmplările din trecu­­tul, totuși apropiat, tind să ne ne apară nimbcate de legendă. Și totuși, câtă imensă canti­tate de energie desfășurată, câte milioane de ore de muncă a­­prigă, a­âtă credință, câtă perse­verență și cât curaj au fost consumate pentru ca pas cu pas, îmbunătățire lângă îmbunătățire și progres lângă progres această etapă grea să poată fi parcursă. Ceva din vin­a și voința a zeci de mii de oameni s’a zidit la temelia acestui fapt, care nu mulți dintre noi nici nu-1 acordă vreo importanță deosebită. Am citit doar un simplu fapt. Dar ori încotro ne-am întoarce ochii, spre fabricile astăzi în plină activitate, spre instituțiile reorganizate, spre așazămin­tale de cultură reînsuflețite spre toate colțurile în care viața Începe să pulseze din ce în ce mai viu, peste tot aceeaș senzația a unei cantități enorme de energie consumate ne va întâmpina. S’a cheltuit în acest ultim an și jumătate un capital de muncă și de idealism cum n’a mai cu­noscut nici­odată istoria noas­tră. Greutățile de tot felul ale clipei de față pălesc în compa­rație cu pașii uriași pe care i-am făcut și care ne situează printre popoarele fruntașe ale Europei în ce privește bună­starea. Acest uriaș capital pe care noi toți, conștient sau inconști­ent, l-am investit, se cere astăzi valorificat. N’ar fi crimă mai mare împotriva noastră­ înșine, împotriva trecutului nostru de suferință și sforțări decât aceea de a lăsa ca o părticică oricât de mică din ceea ce am câștigat să se s­osească. Am ținut să subliniem acest lucru în cadrul lămuririlor care ni se impun cu privire la sem­­nnicisia alegerilor care bat la ușă. Noi nu intrăm în aceste alegeri cu manile goale, dispo­nibile pentru toate apelurile a­­demenitoare care ar putea veni din cele patru vânturi. Poporul aduce în fața urnelor bagajul uriaș al realizărilor de până acum. Vechea lozincă după care oamenii muncii nu au ni­mic de pierdut, nu mai este valabil. Fiecare dintre noi, de la cel mai de seamă până la cel mai umil cetățean al țării, are astăzi după 15 luni de democrație ceva de pierdut. Și tocmai de aceea, fiecare dintre noi are în acelaș timp și infinit de câștigat. HENRI DONA Ved­ere din Moscova Vizita d-lui dr. Petru Gro­za trebue pusă în legătură cu seria campaniilor de lă­murire întreprinsă de frunta­șii partidelor democrate în țară—și în ceea ce privește Iașul,—este necesar să amin­tim și vizita nu de mult făcu­tă de tov. Lothar Rădăceanu. Partidele Frontului Unic d­atorită­ încrederii de care s-a bucurat Inia­un­­trul și in afara țării, guvernul a readus Ar­dealul de Nord, a acordat un regim de reală li­­t>„creare și egalitate culturală și politică naționali­tăților conlocuitoare, a creat legături de strânsă prietenie și colaborare economică cu Uniunea Sovietică și țările vecine, a reluat legăturile di­plomatice cu Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, pregătind astfel condițiunile unei cola­borări și in domeniul economic. Partidele democrate din guvernul Dr. Petru Groza au început marea operă de refacere și re­dresare econ­omică a țării, prin reconstrucția și repunerea în funcțiune a rafinăriilor și fabricilor dăunate de război,­ prin reorganizarea și reînzes­­trarea C. F. R.-ului, prin aprovizionarea cu ma­terii prime a industriilor și repunerea în funcțiune a întregu­­i aparat economic al țării. Din platforma-program a Blocului Partidelor Democratice SE SSK Scrisoare studentul român Fără vina și fără voința lui studentul român s’a trezit vedetă politică. Grăbiți să nu piardă o ultimă ocazie înainte de închide­rea cursurilor, agenții diversiu­nilor au încercat din nou să răs­colească apele Universităților noastre. Ce vor câștiga reacționarii ele pe urma acestor agitații nu știm, deși putem ușor bănui, ce vor câștiga însă studenții noștri o ș­tm precis, ceea ce au câștigat și în 1922 și în 1933 și în 194­1: amărăciune, desgust, înșelare. Va veni poate un timp și sun­tem convinși­­ că acest timp nu este de loc îndepărtat, dată fiind creșterea tot mai puternică a cu­rentului democratic în Universi­tate, când asemenea încercări se vor izbi de zidul unanim al re­zistenței studențești, dar pănă a­­tunci întrebarea rămâne stărui­toare : cum de este posibil ? Căci e dureros că acei puțini care se pretează la jocurile elec­torale ale dușmanilor democra­ției se mai intitulează totuși stu­denți români. Ce este studențesc în toate a­­ceste acțiuni huliganice și șovine ? Nu i-am auzit nici­odată pe a­­gitatorii d-lui Maniu vorbind despre carte, despre cultură, des­pre ținută intelectuală, adică des­pre tot ce formează nobleță calității de student. Nu l-am a­­uzit nici­odată vorbind despre sesiunile de examene, despre cămine, cantine, despre tipărirea cursurilor, despre burse despre tot ce formează condiția de viață cotidiană a studențimii. Atunci de ce se numesc aceste agitații, studențești ? Poate pen­tru că studenții sunt utilizați ca masă de manevră. Sau, ce au românesc toate a­­ceste provocări ? Nu poate fi românească acea atitudine de asmuțire a naționa­lităților conlocuitoare una impo­triva celeilalte astfel încât in­dependența tării și granițele Ardealului să redevie obiect de discuții. Nu poate fi românească acea atitudine care tinde să izo­leze pe studenți de marile mase țărănești și muncitorești, adică de imensa majoritate a poporu­lui român. Nu poate fi româ­nească acea atitudine care vrea să facă din România un cal de bătaie al unei viitoare confla­­grații, adică să transforme țara intr’un câmp de ruine și de moarte. Incă odată întrebăm: ce este românesc in toate acestea?Poate faptul că se abuzează de dra­gostea de neam a studenților. Studențimea română are un imens potențial de credință, de idealism, de patriotism. Poporul întreg, in ceasul acesta al răsă­riturilor de viață nouă, așteaptă cu nădejde ca acest potențial să fie valorificat spre mai marea glorie a neamului românesc. HORIA SERGESCU rașul a primit Duminica tre­cută vizita primului ministru dr. P. Groza precum și a altor fruntași ai guvernului. Desigur că tn actuala conjuc­­tură politică internă acest fapt depășește cu mult caracterul u­­nei simple vizite, impunându-se ca un eveniment ce contribue — un piod hotărâtor — la definirea ~ț,­linei atitudini de importanță istorică. Deaceia Congresul Fron­tului Plugarilor ținut Duminică la Iași capătă pe lângă carac­terul unui act de dreptate socială — prin împărțirea titlurilor de împroprietărire — și un pronun­țat caracter politic actual. In declarațiile d-sale, d. dr. P. Groza a ținut să precizeze din nou atitudinea și poziția guver­nului pe care-l prezidează față de problema Monarhiei, Biseri­cei, proprietății i­nd­i­v­iduale, spulberând in mod categoric ma­nevrele nefaste și intrigile anti­patriotice ale partidelor istorice. Dat fiind că suntem în preajma alegerilor, putem considera adu­­narea plugărească de la Iași — la care s’au făcut importante declarații politice — drept semn de deschidere a campaniei elec­torale. Ochii întregii țări au privit Duminică 2 Iunie spre Iași unde primul ministru al țării a defi­nit sensul adânc al alegerilor care se apropie, delimitând cu evidență politica pacifistă și constructivă a partidelor ce com­pun Blocul Democratic de aceea negativistă și demagogică a așa ziselor partide istorice. Iașul a deschis cam­pania electorală Muncitoresc din Iași au pri­mit vizita­tor. Lothar Rădă­ceanu, care a pus în eviden­ță—printr’o examinare obiec­tivă a realităților prezentului și prin întrevederea perspec­tivelor de viitor — , rolul is­toric al proletariatului român în lupta de redresare struc­turală a țării noastre. Din declarațiile primului ministru care este și preșe­dintele Frontului Plugarilor, reese clar că plugărimea ro­mână și-a ales ca prim aliat muncitorimea de la oraș, a­­cest fapt fiind pe lângă o che­zășie de biruință a interese­lor celor două categorii so­ciale și o garanție pozitivă de victorie a tinerii demo­crații românești. Este evident pentru oricine că sub semnul acestei unități manifestate de fruntașii gu­vernului în vizitele făcute la Iași, în țară a fost deschisă— cu sobrietatea cerută de mo­mentul istoric —perioada cam­paniei electorale. Declarațiile d-lui Dr. Petru Groza Primul ministru a subliniat în declarațiile sale atitudinea gu­vernului — în speță a Blocului Partidelor Democrate—față de problema Monarhiei, Bisericei, proprietății individuale—pro­bleme agitate continuu în chip demagogic de politicienii istorici. In ceea ce privește Monarhia d. dr. Petru Groza a declarat textual: „Nu este nimeni in țara aceas­ta care să nu recunoască necesi­tatea Monarhiei, care să nu se TUDOR MĂGURĂ ”Continuare ta part, 5-a Concluzii pe marginea re­centelor vizite ministeriale Semnificația vizitei la Iași a a­ lui Hr. PETRU GROXH și a celorlalți fruntași ai guvernului . Aspectul politico-social al Congresului Frontului Plugarilor ____ Marți 11 Iunie 1946 Proletari din toate țările uniți-vă: Corespondențe —vechi și noi­sau despre un istoric- istoric Se’nvrednicește uneori „Libe­ralul“ să se ocupe in coloanele sale și de treburile din capitala Moldovei. Micul număr de exemplare care se distribuie la noi din acest ziar nu îngădue, Insă, administrației să scoată atunci un tiraj special destinat Iașilor pentru a scuti astfel pe eventualii săi cititori de o probă definitivă despre spiritul de a­­devar și bună-credința care do­mină coloanele sale. Dar lucru mai interesant este, că autorul acestor corespondențe care îmbină plate nostalgii după lașul „trecutului“ cu falsuri grotești sau cu elogii la adresa „eroilor“ care au mâzgâlit în timpul nopții cuvântul „spanac“ peste niște chemări la tul­tură ale Frontului Democrat Univer­sitar, este cunoscutul „istoric“ profesorul epurat Emil Diaco­­nescu. Despre „istoria“ acestui domn s’ar putea scrie multe. Și s’ar vedea atunci că nostalgia „tre­cutului“ nu este doar o difor­­mație profesională, ci ea as­cunde sincere regrete după vre­murile de aur a­e cruciadei „antonesciene“ când profesorul Diaconescu nu se vedea redus a scrie corespondențe prizărite ci putea să-și d­esfășure proza în tomuri masive pe hârtie sa­tinată sub auspiciile „Guvernă­mântului Transnistriei“ și cri­minalului de război Alexianu căruia autorul îi aduce în pre­față „cele mai alese mulțumiri“ în locul săgeților veninoase răspândite ici și colo în textele tipărite cu literă măruntă din „Liberalul“, actualul leader bră­­tienist putea să-și exprime în toată voia uța și dușmănia împotriva Un­iunii Sovietice și disprețul profund față de orice regim popular și democrat. In fața noastră stă volumul intitulat „Românii din Răsărit- Transnistria“ tipărit la Iași in anul 1942 de către Emil Dia­conescu pentru a dovedi „te­meiul stăpânirii noastre până­ la Bug“ și pentru a proslăvi câr­muirea guvernatorului Trans­nistriei,Alexianu, care „constitue cea mai categorică afirmare a vredniciei românești“. Intinzându-se pe 240 pagini, smeritul lacheu al lui Alexianu dezvoltă pe larg întreg formu­larul propagandei hitleristo-an­­tonesciene, îmbinând-o cu un balast de date falsificate și în­viorând-o prin explozii de ură la adresa Uniunii Sovietice sau imnuri de adorație la adresa „conducătorului“ și acoliților săi, împrumutând limbajul sforăitor al lui Ică Antonescu, Diaco­nescu scrie cu tupeu și neobră­zare : „Transnistria reprezintă pen­tru România o chezășie și o în­tărire a hotarelor ei“ sau pre­ C. BORGEANU — Continu­are in pag. 5-d- 8 M. I. KALININ In cursul zilelor de Marți și Mercuri, mii și mii de cetățeni sovietici, bătrâni și tineri, bărbați și femei au defilat îndurerați prin sala coloanelor a casei sin­dicale din Moscova, în fața cata­falcului pe care a fost depus trupul neînsuflețit al celui ce a fost Mihail Ivanovici Kalinin,­oa­­tă suflarea Moscovei a venit să a­­ducă rit­lul ei salut conducăto­rului înțelept al Statului Sovietic, fiului iub­t respectat al poporului sovietic. In jurul catafalcului stră­­juiau tovarăși de luptă și de cre­dință din guvernul sovietic și din Comitetul Central al Partidului bolșevic în frunte cu generalissi­­mul atalon. M. I. Kalinin întruchipează prin viața și activitatea lui virtuțile creatoare ale Partidului bolșevic și ale poporului sovietic. Eștt din sânul poporului muncitor născut în satul Verhneaca, din­­tr’o familie de țărani lipsiți de pământ Kalinin s-a luptat de copil cu greutățile vieții, dar mizeria, obstacolele și prigoana nu l-au descurajat niciodată. In vârtejul luptei necontenite pe care a dus-o zi la zi din vremu­rile uceniciei de la uzinile ,Pu­­tilov“ și până la posturile de co­mandă din mișcarea revoluțio­­stă Kalinin a învățat să iubească și să prețuiască viața. Și această iubire el a definit-o ca o trăsă­tură caracteristică a moralei so­vietice : „Poate că în nici-o țară oameni nu iubesc atât viața ca în Uniu­nea Sovietică. Și tocmai dragostea de viață în statul sovietic a po­porului sovietic, face ca cetățea­­nul statului sovietic să piardă frica d­e moarte, când această viață îi este amenințată de pri­mejdie și când, pentru păstrarea ei, se încinge o­­ luptă pe viață și pe moarte. Frica de mo­arte este învinsă de dorința de a păs­tra viața poporului sovietic și prin aceasta și sieșit. "Di­spre înfățișarea morală a poporului­ nostru­. Viața lui Kalinin de frământări, de luptă, de victorie a fost în­chinată în întregime poporului și partidului șt". Dela 14 ani de când a primit botezul revoluționar Kalinin a activat neîncetat pe li­nia aceluiași sHt­al. In timp ce lucra la uzinele Putilov el deveni unul din cei mai dârzi membri ai „Uniunii de luptă pentru e­­manciparea clasei muncitoare” fondată de Lenin. In 191­4 după ani grei de temniță, Kalinin de­vine membru al comitetului raional Narva al Partidului bolșevic, ca­pătă apoi un rol conducător în organizația de Petersburg și îm­preună cu Lenin și Stalin pune bazele ziarului „Pravda“. In zilele lui Octomvrie 1917, Kalinin a fost unul din conducă­torii­ insurecției armate După moartea lui Sverdlov el este ales ca președinte al Comitetului Cen­­tral executiv al republicei fede­­rative ruse în care calitate ia parte activă la războiul civil, cucerindu-și o uriașă popularita­te în mijlocul luptătorilor care găuresc prin jertfa lor indepen­dența statului sovietic. Din 1919 în fruntea organului suprem al Puterii sovietice, Kalinin a lup­tat cu dârzenie și devotament pentru întărirea statului sovietic și pentru corecta realizare a po­liticei lui Lenin și Stalin In Noembrie 1935, Kalinin a fost decorat cu ordinul Lenin pentru aportul său în făurirea și consolidarea primului stat socia­list al munctorilor și țăranilor în Martie 1944, în timpul războiului pentru a cărui victorie Kalinin, deși bolnav, a combătut cu toată energia lui, el a primit titlul de „erou al muncii socialiste“. Pe drumul realizărilor poporu­lui sovietic, figura de apostol și de luptător a lui M. S Kalinin rămâne ca un îndreptar luminos. G­orunul.. Nedumerirea nu mi-am clarificat­-o decât în timp ce vorbea. Până atunci nu avusesem niciodată prile­jul să-l aud vorbind pe primul ministru al țării. N­ cunoșteam numai din isto­risirile acelora care au dus alături de dânsul greul luptei de desrobire a țără­nimii române de sub ju­­gul impilației boerești. Dam văzut de nenumărate ori fotografia prin toate ziarele. Aveam formată despre dânsul o imagine pe care o socoteam satis­­făcătoare. Duritatea feței lui, ținuta impunătoare și aerul de hotărîre care îi țâșnea din priviri îmi erau familiare. Așteptam vizita sa la Iași, cu liniștea și bucuria revederii unui ve­chi și drag prieten pe care din întâmplare nu l-am pu­tut cunoaște decât indirect, împotriva tuturor aces­tor date anterioare, împo­triva tuturor acestor ireale legături, ceva a venit să-mi trezească nedume­rirea. In acea zi isto­rică în care Petru Groza a călcat pragul urbei noas­tre. Din chiar momentul sosirii sale, când ochii mei au căpătat posibilitatea controlului efectiv al ace­­lei imagini ce mi-am fă­cut-o despre luptătorul și omul de stat care se gă­sește astăzi In fruntea ță­rii, m’a izbit faptul, că o­­mul din fața mea depășea cu mult imaginea ce mi-o făcuse­m dinainte. Era ceva în plus față de toate da­tele pe care le pose­dam asupra lui. Din prima clipă se creiase în mijlocul celor ce-l aștep­tau, un curent de viguroasă încredere în viitorul fiecă­ruia, conștiința sigură că alături de dânsul cei mulți care îl urmează sunt pe drumul cel just. Erau acolo oameni care până la acea clipă nu aveau cele mai bune gânduri nici în pri­­vința guvernului țării și cu atât mai puțin în privința conducătorului său. M’am uitat în ochii lor și am vă­zut o strălucire cu totul rouă. Se simțeau rușinați. Aveau aerul că își recu­nosc în mod tacit vina de a se fi lăsat atât de aprig înșelați de clevetitorii rău­voitori. N’au schițat decât un gest simplu dar foarte semnificativ. Și-a căutat fiecare din ei drumul pen­tru a se putea apropia de dânsul și a-i strânge mâna. Sunt sigur că în acel mo­ment au fost sinceri și că prin această strângere de mână căutau să simtă ve­cinătatea unui adevărat luptător. Vedeți car cât de justi­ficată îmi era nedumerirea. Mă întrebam ce proces s’a întâmplat în sufletele lor, ce a putut să-i impresio­neze într’o așa măsură? Nu mult timp după a­­ceea, Petru Groza vorbea mulțimii de țărani și mun­citori veniți să-l salute și să-i audă cuvântul. Cu un ton de o rară justețe și de o neînduplecată hotărîre, primul ministru își desfă­­t. GHIMPU Continuare în pag. 6-a Unde este vorba­­—de sinceritate— in vederea alegerilor, s’au pre­zentat in fața țării cu programe de guvernare, Blocul partidelor democratice care alcătuesc gu­vernul și partidul „istoric“ al d-lui Iuliu Maniu. Unii co­mentatori cotidieni dau a înțelege că aceste programe au multe puncte comune și că în dis­cuție publică s’ar pune oarecum problema sincerității unuia sau altuia dintre protagoniști. Punându-ne și noi pe această poziție, ne permitem să facem unele observații. Programul Blo­­cului partidelor democratice este o continuare a unei opere în­cepute, un plan de lucru pe linia acestei opere. Multe din punctele înscrise la diferitele paragrafe care se ocupă cu rezolvarea di­feritelor probleme sociale, au și fost puse în practică sau sunt pe cale de a fi puse. Programul partidului d-lui Iuliu Maniu, ridică însă grave contra­ziceri atât cu activitatea lui tre­­­cută cât și cu cea mai recentă de colaborare și amiciție cu forțele dictatoriale. De pildă, maniștii preconizea­ză o serie de măsuri pentru îm­bunătățirea vieții țăranilor și muncitorilor. Programul lor pre­vede aceste măsuri, dar iată ce-au făcut când au avut pe mâni gu­vernarea țării in numele aceluiaș program. Producția de cereale a fost in necontenită scădere pe timpul guvernării lor. De unde in 1928 s'a obținut o recoltă de 314.460 vag. grâu în 1932 ea a scăzut la 151.150 vag. Ziarul „Viitorul’" scrie în 15 August 1933. Fiscul vinde cu toba, pe nimic, recolta țăranilor și agricultorii n­u mai găsesc nici un cumpărător pentru produsele lor. Bolile sociale măcinau masa țărănească și analfabetismul își întindea mânele-i întunecate pes­te plaiurile țării noastre. Țăranii își pierdeau rând pe rând pământurile care intrau in patrimoniile moșierilor și cămă­tarilor. In sectorul industrial situația devenise la fel de gravă. Numă­rul întreprinderilor industriale scade de la 3.736 in 1929, la 3.487 in 1933. Personalul întrebuințat se reduce de la 201.184 în 1929 la 152.198, in 1932. Pentru întâia oară in România apare șomajul in timpul guvernării maniste. In timp ce muncitorii mureau de foame cu miile, maniștii făceau comenzi în străinătate de unde încasau comisioane sub formă de mari sume de bani. Blocul Partidelor Democratice au și ele înscrise o serie de mă­suri pentru acelaș scop : ridica­rea economică și culturală a pă­turilor țărănești și muncitorești. Care este activitatea de până a­­cum a guvernului în aceste do­menii ? Pământul furat pe vremuri de maniști și brătieniști a fost dat îndărăt țăranilor. Echipe de me­dici și cantități mari de medica­mente au fost trimise la sate pentru stărpirea epidemiilor. S'au creeat școli pentru neștiutori de carte. S’au format centre de ma­șini agicole. S’au împărțit la țară gratuit unelte de muncă etc. S’au făcut toate eforturile pentru pu­nerea din nou in funcțiune a întreprinderilor industriale dis­truse de război și s’au asigurat condiții omenești de muncă prin­tr’o justă salarizare a munci­torilor. S’a dat de lucru muncitorilor șomeri etc. etc. Prin urmare in­­ timp ce programul Blocului Par­tidelor Democratice nu este de fapt decât continuarea operei de redresare și refacere a țării, pro­gramul partidului d-lui Maniu reprezintă o nouă risipă de de­magogie având in urmă o tristă experiență făcută pe spinarea întregului popor. Ne miră clar că unii comenta­tori ai celor două platforme mai pun in discuție problema since­rității. Faptele trecutului vorbesc mai elocvent decât toate frazele meșteșugite ale bătrânilor noștri politicieni. AL. CALISTRAT

Next