Lupta, iulie 1885 (Anul 2, nr. 76-83)
1885-07-24 / nr. 80
oferit de lordmailul, miniştrilor reginei. Cu această ocasiune lordul Salisbury a ţinut un discurs politic exprimăndu-se astfel : „Am fi foarte fericit dacă am putea relua firul care s’a rupt îndată după căderea lordului Beaconsfield şi a urmări pănă la sfîrşit politica sa. Dacă am putea şterge din istoria cei cinci ani ce sau strecurat de atunci, dacă am putea să ne închipuim că totul s’a petrecut in acest timp ca şi mai înainte, aspectul lucrurilor in diferitele părţi a lumei ar fi cu totul deosebit de cât ceea ce videm. Nu voi cita de căt două exemple: Am avea in Afganistan o frontieră ştiinţifică, succesiv creată, solid apărat şi devenită astăzi inatacabilă. Am privi cu indiferenţă tot ce sar petrece dincolo de această frontieră tocmai fiind că am şti că ea e singură şi inatacabilă. De altă parte în Egipet, dacă starea lucrurilor ar fi urmat ast-fel cum a lasat’o lordul Beaconsfield noi am vedea această ţară păşind spre fericirea ce asigură civilizaţiunea şi o bună administraţiune; finanţele s’ar găsi intr’o stare prosperă. Sudanul ar sta credincios Kedivului a căruia putere ar fi mare şi toate acestea în mijlocul condiţiunilor internaţionale care, cu toată părerea noastră de reu nu suntem în stare a le restabili. Perderea tuturor acestor bunuri este datorită faptului chiar că politica Angliei a fost ruptă in loc să fi fost continuată. Acest fapt ne dictează politica noastră ulterioară, ori căt de puţin dispuşi am fi să urmăm o politică astfel după cum am primit-o de la predecesorii noştri, e de datoria noastră de a extrage din ea numai ceea ce poate fi folositor ţerei“ DIN ŢARA „L’Indep. roumaine“ spune că delegatu rusesc d. Wiedholm, care este însărcinat să studieze organizarea serviciului antifiloxeric de la noi, a descoperit existenţa filoxeri în foile de viţă şi anume în viţele care produc tămăioasă. Citim în „Funcţionarul“: „D. Tătăranu, comisar comunal, ducăndu-se la d. Bolintineanu, avocat, şi rugăndu-l prin vorbele cele mai cuviincioase ca să nu mai arunce gunoiu pe uliţă, acesta a început să-l înjure. „Comisaru i-a încheiat proces-verbal. D. Bolintineanu ducăndu-se la primărie, şi spunând împrejurarea, d. Primar nu a întârziat a destitui pe comisar. „Dar ştiţi pentru ce d. Bolintineanu a avut atăta trecere ? Pentru că a prezintat cartea de agent secret al poliţiei. „Avocatura neputăndu-i procura mijloacele de traiu, d-sa se mulţumeşte cu 200 lei lunar din fondu misterelor din Bucureşti. După câte am aflat, atribuţiunile acestui agent nu ar fi tocmai grele, de ordinar este însărcinat numai cu spionarea amicilor“. —x— Sub titlul „Focşani în stare de asediu“, „Besboiul“ publică o corespondenţă prin care se descrie starea deplorabilă în care a ajuns oraşul Focşani sub ocărmuirea actualului consiliu comunal de acolo în frunte cu primarul Săveanu, a căruia trecut nu tocmai cinstit autorul corespondenței îl descrie cu de amăruntit. ------------•—4·—•----------- DIN ALE IAŞILOR D. Tămisescu Veterinarul urbei Iaşi şi rerinele Cordea. Datoria unui veterinar a unui oraş e nu numai examenul exterior a animalului înainte de a se tăia, dar odată animalul sacrificat, trebue să examineze carnea şi viscerele, care de multe ori sunt sediul , multe parasite, putând produce grave boale omului precum : trichina, cisticerci, distomum hepaticum, etc. şi chiar moartea. Acest examen trebue făcut cu ochiul, microscopul şi cu diverşi reagenţi chimici. D. Veterinar a urbei Iaşi se mulţămeşte numai cu partea dintâi a funcţiei sale, iar de partea a doua, nici nu se gândeşte; astfel se explică numărul cel mare de persoane atinse de Tenia solium-helmini cestoid (vulgar numit: Verme cordea, cordică sau panglică nume dat după forma sa asemănătoare cu o cordică) părăsit care se desvoltă în intestinul subţire a omului şi aci ajuns la maturitate, leapădă din el, din vreme in vreme, bucăţi albii, ce să găsesc in materiile alvine. Aceste bucăţi care cuprind ouele părăsitului, inghiţite de masculi, boi, etc. produc la ei embrionii helmintului şi se află apoi in carnea animalelor; cara carne mâncată de om dă naştere la teniul solium. (In limbagiul comun carnea de mascul, atinsă de cisticerci, se zice că are măzărică, din causa asemănărei lor cu mici grăunţele). Vermele solitar poate produce tot feliul de simptome grave, şi cu mare anevoe se poate cineva debarasa de el; lungimea sa poate atinge cinsprezece metri, şi intrând in căile aeriane sau biliare, sau perforând intestinul, poate căuta moartea; s’a văzut persoane care l’a avut doisprezece ani şi abia s’a mântuit de el; iar cele ce întrebuinţază mijloace slabe de tratament, nu se vindecă nici odată. Vindecarea definitivă, numai atunci se produce, când intre materiile expulsate se găseşte , capul teniului, care nu e mai mare decât gămălia unui bold, iar gătul lung şi foarte subţire, ca un fir de aţă ; aşa că oricât de multe, lungi, groase sau subţiri ar fi bucăţile eşite, dacă nu se află capul părăsitului, acesta trăeşte şi omul nu e vindecat, căci kelmintul se reproduce din nou. E insă mai grav că, odată cineva cu totul vindecat, dacă se întâmplă să mănânce carne ca cisticerci, va capata un alt tenia şi aşa mai departe. Trebue dar din partea veterinarului un examen zilnic, continu şi minuţios a totalităţei cărnei şi viscerilor ce se consumă. Tuberculosa (oftiga), trichina, tenia, etc. să iau pe calea alimentaţiei de la animale. Atragem atenţiunea celor in drept, bolnavilor şi contribuabililor, spre a se lua măsuri, pentru îndreptarea reului. ■xEroarea medicală de la Sf. Spiridon, Parchetul Tribunalului nostru, a dat în judecată pe d-niî Russu senior şi Sculy conform art. 248 c. p. pentru omor prin imprudenţă şi neghibăcie. Dosarul s’a trimes de a dreptul înaintea tribunalului, fără ordonanţa judelui Instructor care instruise afacerea, însă numai ca simple investigaţiuni. D-na Prim procuror a crezut acea instrucţie suficientă. Cu privire la hotârirea consiliului medical superior din Bucureşti, prin care să distitue din buni şi a pregăti o transformare necesară în deprinderile şi caracterul acelei ce iubia. Dorinţa ce el avea de a pleca, îl făcu să grăbească deslegarea acestei chestiuni. El îş manifestă cu energie voinţa, mai mult smulse de căt obţinu consimţământul tatălui său şi pe un „da“ silit a mamei sale; pe urmă, fără a mai lasa timp să previe pe Antoaneta, el luă cel întăi tren express ce mergea la Champagne. In aceiași zi în care sosea Jac la Auberive, Evonim venise să-și petreacă după amiaza la Corderies. D. de Lisle era la vânătoare, Celina la spălătorie, și cei doi tineri se aflau singuri în salon. Antoaneta așezată la piano căuta din gură și din piano alternativ. Evonim, întins pe canapea, închidea pleoapele pentru a gusta încă mai bine musica ; din timp în timp numai, el le deschidea iară pentru a ochi mlădioasa talie a Antoanetei, curba umerilor sale, pe care fălfăiau cordele de catifea neagră, capul ei delicat puţin înclinat, cu ineluşele de păr nebunatice de pe ceafa ei, după aceia el scotea un suspin, îşi închidea iară ochii şi iarăşi recădea în languroasa sa visare. Antoaneta Începu să căute încetişor menuetul din Don Juan. Evonim se sculă în picioare cu lin aer transportat.—Mai începe odată, te rog! strigă el, această musică voluptoasă îmi impresionează într’un chip delicios imaginația. Nu pot s’o aud fără să nu-mi închipuesc o sală plină de tineri dănțuitori : perdelele sunt lăsate în jos, rîsul şi vorbirea veselă murmură în toate grupele ; părechele lunecă în tăcere făcând lungi reverenţe ; într’un colţ, un dănţuitor, stând în urma iubitei sale îi şopteşte la ureche cuvinte de amor, pe care ea pare că le mişcă şi le depărtează cu evantailul său... Pe urmă îmi represint aceste părechi înamorate peste cincizecî de ani, culcaţi sub oarba cimitirului ; îi văd sculăndu-se la sunetele mu-sieei şi eşind înaintea ochilor mei ca nişte strigoi antici... Vuetul unui pas pe năsipul gradinei îl întrerupse în mijlocul tiradei sale; el întoarse capul, şi văzu pe Jac în picioare pe pragul uşei. Prima mişcare a Antoanetei la vederea lui Jac fusese de a alerga la el, însă privirea ce-i aruncă chiar de îndată logodnicul ei făcu asupra tandreţei sale efectul unui duş race şi o opri în mişcarea sa. Condus de sunetul pianului, Jac se îndreptase fără sgomot înspre salon: el spera să găsească pe Antoaneta singură şi a o face să fie surprinsă; la vederea lui Evonim întins cu familiaritate pe canapea, decepţiunea sa se arătă prin răpedea alterare a trăsăturilor sale. Totuşi el redevini îndată stăpăn pe sine şi să forţă a zimbi; dar răul era acum făcut, şi din ambele părţi prima bucurie de întoarcere se stricase. (Va urma)