Lupta, noiembrie 1887 (Anul 4, nr. 386-410)
1887-11-25 / nr. 406
ANUL Y. SERIA II—No. 406 In țară Un an...................................................40 lei la an...................................................20 „ 8 luul.................................... . . 10 „ In străinătate Un an...................................................50 lei la an....................................................25 „ 3 luni...................................................15 „ 15 Bani Numărul REDACȚIA Calea Victoriei 34 și strada Academiei 18, în curte LUPTA Jk.WJF-fIXAL BUCUREȘTI, MERCUR! 25 NOEMBRIE 1887 Anunciuri pe pagi.lea linia bani „ A SE" In Romania, la administraţia, In Franţa, Italia, Austr&a 4tt A Iricia si Anglia la AGENTIA LIBERA, me Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol ADMINISTRAŢIA Calea Victoriei 34 și strada Academiei 18, în curte O ETATENII In sfârşit a câzut masca! Primul-ministru al escrochiior şi jefuitorilor, lacheul regelui Carol şi patronul celor cari tâlhăresc de 12 an ţara, s’a arătat aceea ce este, aceea ce a fost in tot-d’a una: UM OM NECINSTIT. Vineri, în Cameră, dânsul a refuzat categoric ca să dea dosarele de la ministerul de războiu şi de la fortificaţii. Pretutindeni se fură şi pretutindeni pe hoţi îl protege primul-ministru! La fortificaţii s’a furat! Ministrul de război a furat! Brătianu fură! Carada fură! De sus şi până jos colectiviştii nu fac alta decât să scoată din buzunarele ţârei şi să bage în buzunarele lor. Să ştie ţara, se ştie alegătorii că primul-ministru Ion C. Brătianu a refuzat dosarele, fiindcă s’ar fi dovedit că toţi colectiviştii au furat cu nemiluita. Până şi REGELE e amestecat. Cetăţeni, să ştiţi dar, ce aveţi de făcut la alegeri. Deschideţi-vă ochii şi fie-vă milă de ţară! CHESTIA IMPOZITELOR 1PROPRIETATEA URBANA II Pentru a regula proprietatea urbană într’un fel astfel încât să corespundă necesităţilor generale ale societăţei, eu nu văd de cât două mijloace, unul având caracterul îndulcit şi ţinând seamă maî mult de starea actuală de lucruri şi altul maî radical şi maî conform cu o soluţie decisivă şi ştiinţifică. Cam sunt acele două mijloace? Iată-le: 1) . Sau aplicarea şi la acest fel de proprietate, a principiilor şi impozitelor stabilite în studiele de faţă. 2) Sau răsumpărarea de stat sau de comună a întregeî proprietăţi urbane, pământ şi clădiri, cu alte cuvinte a socializării acestora. Să zic câteva cuvinte relativ la aceste două mijloace. In ceea ce priveşte cel intuit : Este ştiut că dacă renta fondată produce undeva efectele ei dezastruoase pe cât timp ea intră în buzunarile proprietarilor, apoi desigur acest fapt să întâmplă mai cu seamă în ceea ce priveşte proprietatea imobiliară la oraşe. Desigur, după cum am arătat, efectul rentei fondate este o cauză de acumulaţie nemeritată de averi şi cu privire la proprietatea rurală ; această cauză însă devine de sute de ori mai mare la oraşe. In adevăr, este ştiut cum pământul din întinderea unui oraş devine tot mai mult de o scumpete grozavă şi cum renta tindea să centualifica în un curs oarecare de timp. Este ştiut de asemenea cum cineva posedând o întindere de pământ în un oraş îşi poate crea venituri enorme fără ca să dea măcar din mâini. Este cunoscută tendinţa speculatorilor de a acapara pământurile din oraşe pentru a trage profituri enorme cu specula lor. Acelaşi lucru zic şi despre clădirele, construcţiile ridicate în întinderea oraşelor. Toată lumea cunoaşte ce trafic şi speculă enormă să fac cu clădirele şi ridicarea lor şi cum tot felul de societăţi fonciare, de construcţii, de asigurare, de diverse întreprinderi s’au înjghebat şi să întreabă peste tot locul, toate cu scopul de a specula maî cu seamă asupra pământului şi clădirilor oraşelor. Am dat în Nou trecut exemplul cum această speculă există la noi, cum ea este ştiută de toată lumea, cum tărâmurile de pe Boulevardul Elisabeta sunt o dovadă. Nu insist mai mult. Consecinţa este că toată acea speculă să răstoarnă pe spetele consumatorilor, ale chiriaşilor, că aceştia din urmă în definitiv sunt acei ce plătesc, cu munca lor, acest trafic neruşinat şi ilicit. O reformă deci care ar avea de scop a uşura situaţia claselor sărace, şi a celor expuşi a fi chiriaşi, treime să aibă ca scop a suprima izvorul speculei, a tăia răul de la rădăcină. Ei bine, impozitul asupra rentei fonciare, în ceea ce priveşte pământul, şi acela asupra capitalului, în ceea ce priveşte construcţiile, s’ar părea că este un mijloc bun şi eficace. Şi aşa şi este. De cât acestui mijloc ’i se poate face o obiecţie foarte serioasă şi fundată. Iat’o: Dacă pământul şi construcţiele orăşene ar servi numai proprietarilor şi nu ar fi în acelaşi timp obiecte de speculă, atunci impozitele de maî sus ar avea un efect irezistibil, proprietarii ar fi nevoiţi să le suporteze eî; eî nu ar putea ca să le arunce pe spetele altora, cum să face astăzi cu mai toate impozitele. Dacă aceste impozite au o valoare reală când este vorba de a le aplica la proprietatea rurală, este că, după principiele admise, acel fel de proprietate va servi numai deţinătorilor ei, că nu va fi nici poate fi un obiect de speculă. La oraşe este cu totul altceva. Pământul şi clădirile de pe el nu servesc nici vor servi numai proprietarilor, ele vor putea fi vîndute; ele vor fi locuite de chiriaşi, de cei ce sunt nevoiţi a se adresa la proprietarii imobililor. Şi atunci ştiţi ce să poate întâmpla ? Se va întâmpla de sigur că proprietarii vor arunca plata atât a rentei cât şi a capitalului asupra chiriaşilor. Efectul va fi deci aproape sigur că cu stabilirea unei rente fonciare şi a unui impozit asupra capitalului, chiriaşii vor plăti acele impozite. Chiria caselor se va ridica în proporţie ! Reforma nu-şî va atinge scopul. Această temere, cum am zis, este foarte fundată. De aceea faţă cu această dificultate nu rămâne de cât aplicarea celuî l’alt mijloc maî radical, anume răscumpărarea întregeî proprietăţi urbane (pământ, locuri deşerte, clădiri etc. a tot ce serveşte de locuinţă sau de speculă, de închiriere etc.) de către Stat sau Comună sau de către amândouă. In acest caz este evident că pericolele semnalate mai sus sunt înlăturate. Statul sau Comuna nu va avea nevoe de a face speciile infame, el sau ea să va mulţumi a închiria cu preţuri fixe şi moderate clădirele, etc. ceea ce nu’l va împedica ca să’şî creeze în acelaşi timp un venit simţitor care va servi pentru binele tuturor cetăţenilor. Nu este locul de a mă întinde în desvoltărî, este destul pentru moment de a enunţa principiul. Această reformă este ea oare revoluţionară, străină de starea actuală de lucruri ? Nu, de loc. Şi iată de ce : Mai întâi, principiul pe care să bazează această reformă este admis în legislaţia noastră şi este aplicat mai în fiecare zi. In adevăr exproprierea pentru caz de utilitate publică există. Şi să poate un caz mai vădit de utilitate publică decât când este vorba nu de o stradă, nu de un drum de fer, nu de deschis o piaţă, ci când e vorba de locuinţă, de condiţiile de igienă, de uşurarea marii majorităţi a populaţiilor urbane ? Ceea ce propun este aşa de puţin revoluţionar încât economişti moderaţi, pot zice reacţionari cum e P. Leroy Beaulieu, recunosc inconvenientele regimului actual al proprietăţei urbane. Ba, chiar merg mai departe. Leroy Beaulieu propune cu timiditate ca Statul sau Comuna să exproprieze măcar locurile deşarte din întinderea oraşelor pentru ca nu ele să servească de trafic clasei de speculatori ! Trebue deci ca răul să fie foarte evident şi spoliarea prea mare pentru ca însăşi apărătorii fanatici ai regimului actual să fie în principiu de această părere. *' Am sfârşit cu chestia impozitelor. Mâine voi încheia cu câteva considerații generale finale. G. Panu. inFidiuL mhmmwm AGENŢIA HAVAS Paris, 5 Decembre—Se asigură, în diferitele grupuri parlamentare, că d. Sădi- Carnot ’şi propune să consulte azi pe d-nii Le Royer, Floquet, de Freyeinet, Jules Ferry, Clemenceau, Ribot şi mai multe alte personagii politice. Preşedintele Republicei ar dori să provoace între şefii grupurilor parlamentare o înţelegere care să permită constituirea unui minister care arfi acceptat de toate fracţiunile republicane. Paris, 5 Decembre.—10, So seara. In ultima oră, se consideră ca probabilă formarea unui cabinet ce ar presida d. Goblet, și din care ar face parte d. Rouvier și Flourens. Paris, 5 Decembre.—Președintele Republicii va adresa joi un mesagiu oamerilor. Londra, 5 Decembre.—Lord Lyons, fost ambasador dl Engliterella Paris, a murit. AGENŢIA LIBERA Constantinopol 5 Decembrie.— D. de Nelihoff, ambasadorul Rusiei, cere Porţii să plătească ratele întârziate ale despăgubirii da rezbel datorite Rusiei chiar de la 1878. Constantinopole, 5 Decembrie.—Baronul de Hirsch a avut ori cu m rele Vizir o conferinţă care a ţinut trei ore. Sofia, 5 Decembrie. Discuţiunea proectuluî de lege asupra consilielor generale prin care se măreşte impozitele cu 4 milioane a fost întreruptă. In Sobranie deputaţii ’şi părăsesc băncile. Pesta, 5 Decembrie. —Pester Lloyd intr’un articol de sorginte oficioasă constată că, contra ordinului dat de către Ţar în privinţa Germaniei, presa rusă urmează a ataca Austria şi a cere să se concentreze trupe pe fruntariele Austro-Ungare. ,Pester Lloyd“ conchide că situaţiunea e gravă. Sat-Ucmo, 5 Decembre. — Starea sănătăţi principelui imperial nu s’a îmbunăţit, vocea ’i se întunecă din ce în ce mai mult. — Regele Humbert ’şi-a amânat sosirea sa la San-Remo. Paris, 5 Decembre. —Generalul Boulanger a adresat d-luî Sadi-Carnot, noul preşedinte al republicei, o scrisoare de felicitare. Berlin, 5 Decembre. — „Gazeta Crucii“ anunţă o nouă sporire a trupelor ruseşti cari sunt grămădite pe fruntariile germane. Ziua parlamentară Şedinţa de ori a Camerei a fost un triumf pentru opoziţiune şi o şedinţă nenororocită pentru colectivişti. Discursul rostit de către d-l deputat Alexandru Djuvara a fost un rechizitorii dintre cele mai puternice în contra actualului regim, a fost o lovitură uriaşă îndreptată în potriva putregaiului de la cârmă. Afară de talentul sau netăgăduit, afară de cunoştinţele sale generale, afară de pregătirea conştiincioasă a cuvântărei, tânărul deputat al Brăilei, a pus atâta convingere, atâta căldură în fiecare frază, încât pe prieteni îl fascinase, pe adversari ÎI îndobitocise. Stăteau nu mai rânjea, ca după obiceiu, Nacu nu mai râdea cu aerul său de compătimire, Radu Mihaiu se făcuse tot atât de verde ca şi ministrul justiţiei, iar Mitiţă Sturza, masacrând între ghiarele sale gazeta nemţească, era gata să se urce pe un stâlp al Camerei, luându-l drept un Cocotier. Dl. Djuvara a fost atât de bine, încât bietul domn Disescu a făcut cea mai proastă figură cât a stat la tribună. Deputatul lui Simulescu a spus atâtea banalităţi, atâtea prostii, încât plictisise chiar pe ilustrul şi inteligentul Ghiţă Nicolau. Pentru a nu rămâne mai pe jos decât stăpânul său, verdele Stătescu, acest microb colectivist se năpusteşte cu insultele cele mai murdare asupra presei şi o batjocoreşte ca la uşa cortului. Bietul Disescu, îşi închipue că presa are să’i dea atenţie şi are să’i facă reclamă ! Ziua a fost însemnată printr’un incident dezgustător, provocat de către dezgustătorul Eugenie Stătescu. Acest ministru turnat din venin,şi-a permis, odată mai mult, a insulta în chipul cel mai nedemn pe deputatul Oroveanu, pe omul care a suferit în chipul cel mai odios persecuţiile acestui regim. D. Oroveanu, a fost în mai multe rânduri apostrofat în acest chip mizerabil de către nedemnul ministru al justiţiei. De mai multe ori călâul respingător a acuzat pe d. Oroveanu în plin parlament că ar fi asasin, cu toate că juriul a dat un verdict de neculpabilitate, de mai multe ori această inzolenţă a rămas nerelevată. El însă d. Oroveanu a răspuns reptilei, aşa precum i se cuvenea, şi și-a azvârlit în faţă calificaţia pe care o merită. Stătescu e un adevărat asasin ! Atunci am fi buni de legat şi nimic mai mult. Ei bine, o nouă ocazie de discuţie liniştită (?) ni se prezintă. In şedinţa de eră a Camerei ministrul justiţiei a îndrăznit să ceară depărtarea din Cameră a deputatului Oroveanu. Dar acest obraznic a întrecut toate marginele! Acest om nu mai poate fi tratat cu cuvinte, or cât de aspre ar fi ele, acest nedemn personagiu nu mai poate fi întreţinut decât cu palme peste grosul său obraz, precum odinioară un Bibănescu şi cu scuipături, precuml-a tratat d. Petre Grădişteanu. Dar cine e d-l Stătescu ca să ceară excluderea unui deputat din Cameră? De undeşi ia ciocoiul aceasta înfumuratul, toată nesfîrşita lui îndrăzneală ? De astă dată, însă, a păţit’o cât de bună, căci, până şi Camera lui cea servilă, n’a îndrăznit să făptuiască o atât de cutezătoare arbitraritate. Eugeniu Stătescu a rămas cu buzele umflate. Ceea ce însă e şi maî revoltător în purtarea acestui nenorocit, e că-şi permite, el ministrul justiţiei, să nesocotească verdictul unei Curţi cu juraţi şi să califice de asasin pe un om dovedit de către justiţie ca nevinovat. Eri ministrul Stătescu, strigă de la tribună, că opoziţia a pierdut dreptul la protecţia legilor. Astăzî ministrul Stătescu să pune deasupra legilor şi le nesocoteşte. Oare indolenţă acestui om nu va lua sfârşit ?... --------------------------iflfr — -«O*-------------------— Ce îndrăzneală ?!!... E lucru hotărît că aceşti mizerabili de colectivişti au întrecut toate marginile răbdărei omeneşti. Auziţi colo : Toţi colectiviştii fură de zvîntă pământul, se îmbogăţesc şi se obrăznicesc pe văzutele şi tot dânşii ţipă în contra opoziţiei şi tot dânşii critică gazetele opoziţioniste că de ce nu le vorbeşte frumos şi delicat. Bine, dar sunt de legat oamenii aceştia. Să vorbeşti frumos cu Andronic, care e un escroch şi cu Horuzi care 'I e tovarăş şi cu magistraţii cari ’i protege! Să vorbeşti delicat cu generalul Anghelescu care ’şi-a virat ghiarele în casa Statului, ori cu Carada carel-a întrecut, ori cu Brătianu care îl protege ! Să discuţi liniştit cu Stătescu care ţine doi ani în prevenţie pe nişte acuzaţi politici, ori cu generalul Radu Mihaiu care pungăşeşte şi terorisează, ori cu majorităţile parlamentului cari sunt mai slugarnice decât Mitiţă Sturza şi mai proaste decât talpa cizmei! Ce lipsesc partidelor noastre Cititorii noştrii au luat cunoştinţă de manifestul opoziţiei unite. Observat s au însă un lucru ? Manifestul pune cu multă vigoare în evidenţă infamiile regimului, el face act de emancipare chiar, când în fine subscriitorii lui să hotărăsc a arunca răspunderea asupra adevăratului vinovat, asupra lui Carol I colectivistul. Decât aici să opresc meritele manifestului. Căci în ceea ce privește chestia socială-economică manifestul rămâne mut, sau aproape mut. Tărâmul pur politic, de politică militantă între partizi, iată tărâmul manifestului, încolo, în afară de critica regimului actual şi de încriminările politice naturale diferiţilor competitori de putere, încă odată, tăcere adâncă!... Dar bine, nu vor înţelege odată pentru totdeauna partidele de la noi că pe chestia pur politică nu să poate clădi mare lucru ? Nu vor începe să înţeleagă că până când ele nu vor interesa massele, până când nu vor înscrie în programul lor soluţiuni economice, până atunci ele (partidele) nu vor fi decât coterii, fără bază, fără viitor, simple aglomeraţii de interese înguste, simple mijloace de a realiza proverbul „scoală-te tu ca să mă pun eu?“ Căci întrebăm: care este soluţia pe care opoziţia unită o dă chestiei agrare şi a celei ţărăneşti? Cam sunt vederile ei în privinţa chestiei industriale ? Manifestul ne vorbeşte de greutatea