Lupta, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 436-459)

1888-01-14 / nr. 444

2 Orăşenii ar fi putut să măture într'un moment uliţa de acei desmeticî, chemând la întrunire câţi­va partizani ai opozi­ţi­unei. D-l Păunescu însă a vrut să evite ori­ce scandal şi s’a plimbat printre dânşii, încurajat de atitudinea simpatică a ora­şului întreg. Intenţiunea poliţiei părea a fi fost de a împiedica o întrunire publică. — D-l Păueescu însă era hotărât să nu facă de­o­cam­dată nici o întrunire, și toată ziua a vizitat pe alegătorii colegiului I­sail a primit vizitele lor la hotelul unde lo­cuia. D. Păueescu a stat până a doua zi la 2 ore, și la plecarea sa, a fost condus de mai bine de trei­zeci de orăşeni amici, până la podul de la Vede. Acolo s’a oprit un moment, şi le-a exprimat mulţumirea ce a­ simţit vezând spiritul ce însufleţea pe orăşeni. » „Nimic, a adăugat d. Păunescu, nu mi-a „dovedit mai mult neputinţa şi isolarea »administraţiei, de cât scenele ridicole „de ieri. Toată lumea a vezut cum stri­gătele lor ostile a remas fără ecou în »mijlocul unei poporaţii amice, şi chiar „puţinii partizani ce mai ara guvernul »în acest oraş s’au scârbit şi s’au răcit »de dânsul.“ Vineri d. Păucescu a primit, ca răs­puns la acea manifestaţie o telegramă prin care 109 fruntaşi ai oraşului, îl fe­licită pentru anul nou. Pentru convicţiunea cititorilor, dăm aci numele tuturor acelora cari compu­neau banda, împreună cu profesiele lor. Nicolae Stoenescu, sub-comisar; Ion Ghiuescu, idem; Hristea Alexandru, sergent de zi; Radu Dumitru Mocanu,­­dorobanţ cu schimba în comp. IV; E­Sergenţi de noapte : Marin Stoian Ţi­­gănişteanu, Florea Crăngeanu, Marin Mi­­tea Ene, Nicolae Gheorghe, Dinu Pate, Ion Andrei Ciobanu, Florea Strâmbeanu, Tudorache Ivan, Marin Avram, Stancu Desculţii, Ion Neaţă, Stancu Păun, Radu Foloaşe, Ion Cheluşî, Radu Nicolae, Ma­rin Nicula Ologu. Ion Tudorache, comandantul gardişti­lor; Ştefan Niţulescu, pomelnicul poliţiei, şedea înaintea cofetăriei când trecea d. Păunescu şi o dată dete semnalul şi a­­tunci au început a da cu haidea şi pe urmă s’au retras în cofetărie ; Radu Popa Nămăilă, fără meserie, bătăuş ; Grigore Popa Costea, idem. Beţivi plătiţi: Radu Dumitru Roşu, Ion Truţu, Radu Bălănescu, Ion Constan­tin Ciobanu­, Ion Zet Ivan P­­al Babi, Ion Ion Lungu­, Alexandrru Dinică. Banda a fost comandată de dimineaţă de aşa numitul Bismark, spre seară a­­cesta răguşise şi banda era condusă de Mândreanu, controlor la credit şi candi­dat de primărie. (Apărarea). -------—OSO—------­ „LUPTA" LA PLOEŞTI Corespondenţă pariculatră a „Luptei.“ întrunirea colectiviştilor. — Manifestaţia cetăţenilor faţă cu aceşti mizerabili. —întrunirea opoziţiei In corespondenţa trecută v’am spus ca o să râdem, când v’am anunţat că Sâm­bătă 9 Ianuarie colectiviştii ţin întrunire publică în sala liceului local. Vă mărtu­risesc că nu numai am râs, dar am plâns de bucurie când am vezut cetatea întreagă, Ierusalimul libertăţilor publice, Ploeşti, cu un cuvânt, punând la locul lor pe mi­zerabilii deputaţi colectivişti în aşa chip cum numai viguroşii luptători de la Ploeşti, straşnicii cetăţeni ai Prahovei, ştiu să lovească cu toporul scârbei, cu mânia celor insultaţi, celor loviţi în tot ce au mai sfânt, în onoarea, în demni­tatea lor. încă de mai înainte v-am spus ca domnul deputat opoziţionist, singurul care a ţinut sus demnitatea Prahovei în parlament, d. C. lonescu, va lua cuvântul în chiar întrunirea colectivistă şi’şî va face darea de seamă de chipul cum ’şi-a împlinit sarcina de deputat al Prahovei. O lume aleasă, tot ce oraşul are mai deo­sebit ca poziţie socială îşi dăduse întâl­nire la această întrunire. Peste 800 cetă­ţeni alegători stau îndesaţi în marea sală a liceului şi prin coridoarele laterale. Nu e vorbă, printre ei furnicau vre­o câţî­va magistraţi, funcţionari, cetăţeni indignaţi, buni proprietari, dar erau aşa de puţini în­cât glasurile lor răguşite erau astu­pate de sonorul strigăt al răzbunărei po­pulare. Cel d’întâiul care luă cuvântul în râsul adunărei fu papagalul, noul figurant co­lectivist Pretorian, care într’un discurs plictisitor şi plin de platitudini face a­­pologia regimului. Tonul ascuţit, accentul mueresc al a­­cestuî neofit colectivist avu darul de a plic­tisi adunarea, care începe a nu’l mai as­culta, ba, ce e mai mult, a’l lua în ze­flemea. Ștergându-şî fruntea de sudori este întrerupt într’una de apostrofările auditorului, care ’i arată că pe rea cale a apucat. Acest onorabil cu câte­ va zile mai nainte tuna şi fulgera în contra re­gimului. Acum îi susţine. Ştiţi care e mo­tivul schimbărei la faţă. Casă grea, opt copii are omul. Să-l trăească. Auzi hal de licenţiat în drept, de advocat ! In timpul discursului său i se dă, în aplauzele au­ditorului, o energică desminţire la nişte neadevăruri ce rostea pe socoteala d-luî LAPTA - —­ Săruleanu. Sfârşeşte cu clişeul obicinuit ori­cărui colectivist „marele cetăţean, i­­lustru om de Stat, etc. etc., în pufnitu­­rile de râs ale întreg auditorului. D’abia sfârşeşte acest neofit şi de­odată apare la tribună parfumatul, dichisitul, mueratica figură a lui C. I. Stoicescu. La vederea lui publicul nu murmează, iar colectiviştii de la birou şi din prejurul tribunei apla­udă. Marele toptangiu naţional liberal Ghiţă Ionescu (Berbecii) şi somnorosul president M. I Georgescu, în loc să apla­ude, se bat cu mâinile pe burtă. Credeau că vor face mai mare sgomot, bătându-şî burta de cât bătându-şî palmele. Mă mir de ce nu ’şi a bătut obrazul (pardon de expresie). Fadul Stoicescu comite un dis­curs fără nici un căpătâiu, vorbeşte des­pre codul de comerciu, despre noua lege administrativă, despre drumuri de fier, despre poduri, despre taxe pe băuturi spir­toase, despre apanage, despre convenţia consulară, despre filoxeră, nu îndrăzneşte a pomeni nimic. Chemat fiind de auditor la aceste cestiuni spune câte­va neexac­­tităţi, când şi fu întrerupt de d. C. le­nescu. La auzul vocei lui lonescu, întreaga sală începu a striga ast­fel : „ lenescu, lenescu, lenescu la tribună. Jos Stoicescu, jos. Voim să auzim pe lenescu«. Inchi­­puiţi-ve, Domnule redactor, că dia­lep­iul a sute de cetăţeni şi pe buzele în­treg auditorului nu se află de­cât nu­mele singurului deputat corect al Praho­vei. Numai după ce se promite de către biurou că d. lenescu va vorbi după Stoi­cescu, numai atunci se putu restabili ni­ţică linişte, şi numai atunci putu plicti­cosul Stoicescu să continue. Dar în cu­rând publicul nerăbdător începu a’l apos­trofa cu cuvinte energice şi a’i spune să isprăvească mai curând, că n’are vreme să asculte insanităţile D-luî, că vor să asculte pe leneseu. Stoicescu e nevoit să lase la o parte prostiile care avea de gând să le mai spue şi să’şî pue sfârşit discursului. Ca un colectivist mai deştept ceva spune că ilustrul bărbat de stat I. C. Brătianu, e cel mai mare bărbat al României, etc. etc., publicul subliniază cu râsete ironice­ şi cu murmure sfârşitul discursului d-luî Stoicescu. Nici nu ter­minase bine d-na Stoicescu discursul seu şi din nou sala întreagă cu aclamaţiuni entuziaste, cu ovaţiuni nesfârşite, cu stri­găte repetate chiamă pe lenescu la tri­bună. In sfârşit apare la tribună şi inte­ligenta figură a lui lenescu. Din toate părţile săle, se ridică un u­­riaş strigăt de «să trăiască*. Aplauzele curg, deputaţii colectivişti se uită unul la altul buimăciţi, îndobitociţi. Trrteul primar al Ploeştilor recomandă auditoru­lui ordine, dar imediat i se strigă : «Jos, jos, să vorbiascâ lenescu*. In sfârşit Ier­nescu începe a vorbi. Cu un surîs sarcas­tic pe buze şi cu o privire de nesfârşită milă se uită la colegii sei de parlament, nu însă şi de idrî. Done ore şi jumătate vorbeşte d. lenescu auditorului imens care -l asculta cu o tăcere religioasă. Din cînd în când numai discursul d-sale este între­rupt de aplauzele nesfârşite ale publicu­lui, ba ce e mai mult, adesea cu aplau­zele se uneau de multe ori nişte virulente apostrofări la adresa deputaţilor colecti­vişti, cari puneau capul pe pept şi tăceau chitic. D-nu lonescu zice că va vorbi cu astă ocaziune despre ce a făcut d-sa la Cameră şi ce au făcut colegii sei. După ce arată că cei de la putere ’şi-au călcat în picioare principiele, după ce arată că răposatul C. A. Rosetti a prevăzut scin­darea de azi a liberalilor, provenită mai mult din cauza slugărniciei noilor libe­rali, d-nu lenescu vorbeşte despre apa­naje. Un cetăţean din auditor întreabă : „cine a cerut urgenţa la domeniul coroanei ?» D-nu lenescu se întoarce către masa bi­roului, unde se afla d. Cantilie şi zice a­­ceste cuvinte : „Ce să 'ţi fac, trebue să te spui?» Apoi se întoarce către auditor şi spune că cel care a cerut urgenţa este d-nu Cantilie. D’abia rosti d-nu leneşen numele d-luî Cantilie şi din piepturile a amî întreg auditorului eşi aceste cuvinte: «Ruşine, ruşine». Era ceva grozav la vedere, toţi acei ce­tăţeni, cari cu apostrofări violente, cu stri­găte nesfârşite puneau la locul lui pe de­putatul care nu’ş- a făcut datoria, ba ce e mai mult a îndrăznit să se târască faţă cu puterea. D-nu lonescu mai departe a­­tinge chestia taxei pe spirtoase, descrie chipul cum ’şî-a făcut datoria, dânsul în această cestiune şi cum nu’şî-a făcut’o ceî­ l‘alţî deputaţi. Sala întreagă aprobă purtarea d-luî lonescu prin aplause pre­lungite, şi desaprobă purtarea deputaţilor colectivişti cu murmure de supărare, cu apostrofări violente. D-sa atinge toate cestiunile mari la ordinea zilei, înfierează într’un chip energic purtarea slugarnică a colegilor sei în cestiunile mari cari au­ venit de la 1884 încoace în faţa Camerei. Fiind rugat de public să spuie cine a propus foncieră pe casele preoţilor de mir, cari erau scutite de lege, d-sa răspunde că este domnul C. I. Stoicescu. La auzul numelui de Stoicescu se ridică din toate părţile săle, desaprobări violente, ca : «auzi feciorul dascălului de la Sf. Gheor­ghe vechi, auzi ciocoiul înfumurat, auzi mojicul ajuns ruşine­» desaprobările cur­geau din toate părţile. N’aş­ fi vrut în schimbul a milioane să fiu­ în pielea lui Stoicescu, in acele momente. Maiu. departe continuând a­tinge eestia mutăreî profesorilor în general şi a mutăreî lu Pacu în special. Spune că d. C. I. Stoi­cescu este unul din subscriitorii moţiunea de încredere ministrului care a mutat contra legei pe profesorul Pacu de la Ga­laţi la Huşi La auzirea acestei infamii întreaga sală se ridică în picioare şi din toate pepturile isbucneşte un colosal „huideo“ Toţi cetăţenii huiduesc şi apostrofează pe parvenitul Stoicescu, care se sbate ca un epi­leptic şi care se repede ca un nebun la tri­bună, de unde este gonit prin repeţite stri­gări de „la o parte, jos, haideo.“ D. lonescu sfârşeşte la, 12 ore şi jumătate noaptea în­semnatul seu iscurs în ovaţiunile mulţimei entusiasmate, strigându-se din toate părţile săle: „să trăeştî, să trăeştî.“ Tirteul Radu Stănian voeşte a vorbi ca să micşoreze efectul produs de discursul d-luî C. Ienscu, dar toţi cetăţenii îi res­­pund : „Jos, jos Sta­nian, r abde,fi acasă, sun­tem luminaţi.“ Colectiviştii au rămas plo­uaţi, trăsniţi. In urm­a acestei întruniri opoziţia a câştigat enorm. Nu cred că se va mai găsi un singur cetăţean, care să mai susţie pe aceşti nenorociţi, afară dacă numai interese personale nu -i va face să vorbească contra conştiinţei lor. Pentru a­­ceştia nu avem de­cât mila. Succesul opo­ziţiei e sigur. A doua zi, Duminică 10 Ianuarie, opo­ziţia a ţinut întrunire la sala Dobrică Cel d’ântâi­i care luă cuvântul lu bravul cetă­ţean I. Gogălniceanu, mare comerciant, care într’un admirabil chip zugrăvit situa­ţia nenorocită a comerciantului Român. După d-sa lua cuvântul d.­­Pătârlăgeanu care arată că Ion Brătianu nu numai că şi a­ călcat principiile, dar chiar ’şi a lovit amicii. D-na Pătărlăgeanu arătă si­tuaţia nefericită a ţăreî, spuse că e de datoria tuturor a­ lupta la răsturnarea acestui guvern de corupţie. D. Pătârlă­­geanu a fost întrerupt din discursul sau prin nerăbdarea unei părţi din auditor, care cerea pe d. Negoescu la tribună. Nu­mai după ce d-na Negoescu promite că va vorbi numai atunci auditorul se li­nişteşte, D. Pătârlăgeanu sfârşeşte în­demnând pe toţi cetăţenii a lupta la răs­turnarea guvernului. In fine d. Negoescu vine la tribună. D-sa într’un admirabil discurs arată purtarea infamă a colecti­viştilor. Ei în jurnalele lor spun minci­uni. Spre exemplu în jurnalul local, zic că Negoescu a îndemnat pe cetăţeni la omor. Minciună, de trei ori minciună. Eu (Negoescu) am zis că cetăţenii au­ dreptul să se apere cu arma în mână, când sunt împedicaţi de la exercitarea drepturilor cetăţeneşti. Se aude că au­ de gând să prepare un nou proces a la Oro­­veanu. Să le fie de bine. Mai departe d. Negoescu, cu un ne­sfârşit humor, batjoco­reşte pe colectivişti, cari ar putea fi nu­miţi ciocoi noi. Sfârşeşte, în aplauzele prelungite ale auditorului, îndemnând pe cetăţeni a răsturna regimul de corupţie ce ne stăpâneşte. Din cauza mulţimei ce­lei mari a cetăţenilor o scară de la o balustradă de sus , se rupe. Spun aceasta pentru că colectiviştii locali caută a po­negri întrunirile opoziţiei, spunând că n’a fost lume mai de loc. De altmintrelea nu ne miră minciunile lor. Ca cine­va să poată fi colectivist, pe lângă alte multe condiţiuni, mai trebue şi acela de a fi mincinos şi şarlatan. Doge­­ a face datorii, şi a bate monedă cu pres­tigiul României. C­ând voiu fi atins acest scop patriotic prin escelenţă, atunci voiu părăsi ţărmu­rile Bosforului.­ Până atunci însă, cu sau fără pâine îi voiu urmări până ce îi voiu sili să reintre în­­adevăratul lor rol şi datorie , sau să ’şi ia catrafusele, şi să se ducă de unde au­ venit.“ Au trecut de atunci trei luni. In acest interval speram, eram sigur chiar că dom­nişorii de la legaţiune şi consulat, vor reveni la sentimente mai sănătoase, şi vor cârmie din calea rătăcită pe care au apucat, şi care -i duce pe dînşii la o pră­pastie, iar pe noi ne face ridicoli. Eram cu atât mai mult în drept să mă aştept la un ast­fel de reviriment în­spre bine, cu cât d. Raul Romalo, care, graţie pro­­tecţiuni cumnatului seu Mitică Sturza, din pomejnic a fost înaintat d­em­blee la gradul de consul general, mai înainte d a lua posesiunea postului seu,­­şî-a plim­bat doleanţele pe la Galaţi prin stradele: Domneasca, Mazeppa şi Maica precista, tânguindu-se cu amărăciune, de groaznica injustiţie a gazetelor din opoziţie care­­ bombardă, deşeală (crevnte) şi’l iik­pen­­dează pe nedrept, pe dînsul mai ales, care e animat de cele mai bune şi patriotice intenţiuni (?) nelipsind cu această oca­­ziune d’a face proba de o sinceră pocăinţă(!) Insă vorba românului : Naravul din fire, n’are lecuire ! Abia ajuns aici, s’a însărcinat a ne da măsura faptelor de care d-sa e capa­bil . Arbitrarul, bunul plac, fără de­leg­, autoritarismul, denegarea de dreptate, şi abuzul de putere sunt la ordinea zilei , adeverind ast­fel proverbul românesc că, schimbarea domnilor,e bucuria nebunilor ! Să vede că bunul D-zeu le au luat cu to­tul minţile, căci au perdut cu desăvârşire noţiunea dreptului şi a ruşinei ; au ajuns în starea acelor muieri înclinate din na­tură spre desfrâu, cam­ odată pe povârni­şul alunecos al imoralităţii, îşi aruncă scu­fia peste gard şi sfîrşesc prin a ajunge pensionare pe la coada râpei ! Avem aici o legaţiune care costă pe ţară ca chirie numai vr’o 18.000 fr. A­­fară de aceasta ministrul titular, pe lingă toate, maî are şi vr’o 40.000 fr. cheltuelî de reprezintaţie. De douî ani aproape, de când d. Bălăceanu, e sensat a fi ministru aici, a îmbuzunărit cu o religiozitate împinsă până la idolatrie, aceste sum­i, făr’a cheltui nimic pentru acest scop, căci în tot acest interval d’abia a fost vr’o 2—3 luni la post, restul timpului petre­­cândul în congediu prin Cannes, Fontai­neblau, Nice și altele. Dar poate că aceasta în timpurile în care trăim, să fie foarte corect; în acest caz am un alt condeiu, care mi să pare că nu e prea corect. D. Bălăceanu a mai încasat încă prin credit Lyonais, suma de 8.000 fr. aur, pentru a închiria un pa­lat de vară la Beyucdéré, în care să in­staleze legaţiunea în timpul verei (1887) ca ast­fel să înalţe prestigiul ţerii în faţa Turcilor şi a Europei; ei bine, din toate acestea n’aîi făcut însă nimica, a îmbu­­­zunărit şi această sumă, dînsul au­ fost mai toată vara la Sinaia sau Bucureşti; iar ginerile seu care-i ţinea locul, a tras la banul lui Petala în Terapia (vara tre­cută) ca cel de pe urmă banabac . Nu în­drăznesc neapărat (ca să nu se supere) să susţin că aceasta e o hoţie, dar am scru­pule a crede, ca în tot cazul e un viri­­m­ent scabros! Dar să venim puţin la consulatul nostru, pe care nu ştiu cine dracu l-a poreclit ro­mânesc ! Statul plăteşte ca chirie actual­mente vre-o 5,500 fr. aur. Acum 7 ani chiria era numai de 2,500 fr. şi să afecta un saun şi 3 camere din încăperi pentru cancelarie. Astă­zî, sub satrapia Bălăceanu, d-na Romalo e titularul. D-sa a închiriat o casă imensă (în socoteala fiscului) cu pla­fonări aurite, cu scări şi coloane de mar­mură sculptata stil rococo la o imensă depărtare de centru , şi a pus toată can­celaria într’o săliţă de mâncare infectă şi insalubră (3—4 metri capac.) de’ţî e scârbă d’a intra într’însa; şi ’şi-a rezervat pentru dânsul tot întâiul, al doilea şi al treilea cat!! Cancelaria în ast­fel de condiţiuni e atât de prost instalată, în cât un cara­­col turcesc (corp de gardă) poate trece drept un buduar de damă elegantă! Las la o parte apoi, neregularităţile cele-l’alte, când publicul trebue la dejun să’i caute pe la bariera lui Iani, ca să se îndure a le viza patentele; sau când va­porul francez „Delta“ e silit a merge până la Therapia, ca să’şî capete prac­tică ! Dar acum d. Romalo ca culme a iro­­niei, cu logica ce’l caracteriză pretinde a ne face să credem, că d-sa e dispus a re­para greşala făcută. Voeşte să ţie casa plătită de Stat pentru propria sa locuinţă, iar pentru cancelarie să ia un apartament separat de vre-o 30 de lire chirie anuală.1) S’a adresat spre acest sfârşit, la mai mulţi proprietari însă cu toţii au refuzat d’a acceda, până chiar şi Camondo, căci ceî-lalţî locatari au­ protestat cu energie. Lucrul cu toate acestea să înţelege lesne, ■oamenii au­ avere pe la casele lor, au scule, bani gata, fete mari de măritat, şi ori cine înţelege, că nu pot pune în ca­sele lor pe primul venit!! In disperare !) Adevărata cauză e, că publicul neavând cu toţii galoşi intrând în cancelarie, feştelesc mar­mura din vestibul, ş’apoî aceasta nu convine, când trebue să se facă vengherele de rigoare, de cauză s’a întors dificultatea, şi mi sa asigură, că s’a închiriat pentru cancelarie primul cat al casei numite: Labyrinthe chiar în faţa ambasadei engleze. Ca să fiui drept, d-lor nu puteau ca s’o brodească mai bine, chiar numele casei o dovedeşte Sub cancelarie au­ tot mâine, (cârciumă) când se va face, îngconsulat, vre-un ghe­­şeft mai substanţial, nu mai au nevoe să se ducă în faţă, ca să bea aldămaşul n’aîi de­cât să bată în podele, sirmasticele satt mititelele vor sosi ca prin încântare. A­­fară de aceasta sus, la catul I-jy al jj_j şi al IlI-lea locuesc mai multe sufletul maîcăî, care au­ ca profesiune mărturisită aceea de servitoare la cafelele cântânde Pro pudore las ca comentariile să le facă fie care cititor in petto; în ceea ce me privește nu maî am de cât câte­va cu­vinte de vorbit cu d-nii de la ministerul afacerilor streine. Fiind însă, că atât d-lor, cât şi sateliţii lor de aici, după lăudabi­lul obiceiu ce au­ contractat, sunt în stare a me califica de laş şi mizerabil fiind­că scriu de­ departe; apoi prefer maî bine a veni mai aproape. Prin urmare până atunci, după obiceiul strămoşesc îmi voiu permite a le zice: La mulţi ani şi revedere. Fantasio. LEGEA COMPTABILITATEI ŞI REPTILA DE LA CULTE De­şi apartamentele poreclitului palat Mitropolitan din Bucureşti, se găsesc în cea mai bună stare, după încetarea din viaţă a „reposatului întru fericire şi mult regretatului părintele Calinic,“ după cum se exprimă Mesagiul Regal, pentru des­chiderea Corpurilor Legiuitoare la 15 No­­embre 1886. Căci prin ne­contenitele modificări şi remodificări făcute acestui palat, în internatul de 13 ani, cât a ar­chipăstorit ca Mitropolit Primat, repau­­satul întru amintirea celor globiţî de E­­minenţia Sa, s’a cheltuit peste 400.000 leî. Cu toate acestea economul, scrupulosul şi onestul ministru al Cultelor, d. Dimi­­trie Sturza, crezând că nu este în destul modificările şi cheltuelile făcute în fie­care an până aci, a maî cheltuit şi d-sa vara trecută, după plecarea mitropolitu­lui în concediu, alţi, 90.000 lei, tot pen­tru modificări de ziduri interne, tapete, mobile şi altele. Chestiunea acuma nu este de ce şi pen­tru ce, sa mai cheltuit, sau sa azvârlit de către ţară, prin vitregul şi sperjurul sau fiu acestă sumă, căci sub vitregul re­gim ce din nenorocire o guvernează, aşa se asvârle banii săi, fără nici cugetare serioasă. Bucureşteni ’şi aduc aminte, căci mult s’au mirat, întrebându-se unii pe alţii, pentru c­e s’au clădit în curtea palatului regal, manejul şi localul gardeî, şi pen-­ tru ce sa dărâmat. Pentru a să clădi a­­ripa palatului din fund, răspundeau cei iniţiaţi. Dar atunci pentru ce şi această aripă s’au făcut eu duoî metri aproape, mai jos de cât nivelul stradei ? Pentru ce capătul rotund al acestei aripe s’au băgat în urmă în interiorul celei alte a­­ripe clădite în faţa hotelului imperial. Din nepriceperea acelor negreşit a celor ce proiectează asemenea edifice publice, fără o cugetare serioasă la întrebuinţarea banilor publici. Aşa sa urmat cu toate noile clădiri ale statului, ridicate prin emisiune de rentă, care clădiri în loc să serve de model şi amintire generaţiunilor viitoare, că le-a rămas cel puţin edificii măreţe, pentru enormele datorii ce li­ se vor lăsa de moş­tenire, de firma Brătianu şi tovarăşie, din contră ele sunt inferioare celor particu­lare, de­şi ele costă mult mai scump. Dar în fine revin la chestiune, la pala­tul Mitropolitan pentru care întrebarea nu este de ce și pentru ce s’au chieltuit suma de leî 90,000 și anume: leî 53,544 credit deschis prin decretul cu No. 1863, publicat în Monitorul Oficial cu No. 76 de la Iulie 1887, iară restul din fondul de leî 60,000 prevăzut in budgetul exer­ciţiului 1887—88, pentru reparaţii de monastiri şi biserici. Chestiunea este a se şti cu ce formalitate ministrul a chiel­­buit aceasta sumă, căci cu colecţiunea Monitorului Oficial în mână, de la 2 Fe­bruarie 1885, data veniri sale la acel mi­nister şi până astă­zî, afirm că o singură licitaţie măcar nu s’a publicat, de­şi în intervalul de trei ani, s’a chieltuit ze­cimi de mii şi sute de mii de leî, din bugete şi din creditele acoperite prin is­­vorul nesecat de emisiune de rentă. Aşa dar este bine constatat că nu nu­mai suma de leî 90.000, dar şi cele alte sute de mii s’au cheltuit în regie, dar nu­­ prin concurenţă şi publicitate după dis- p­oziţiunile legei. Regia este foarte como­dă pentru d. Sturza, căci face ce voeşte şi cât voeşte fără central. Cei pasă aces­tui om de legea comptabilităţei genera­le. Singur a mărturisit că a călcat legea instrucţiuneî publice, pentru a putea face bine şcoalelor (?) Legea comptabilităţei cari nu permite să se cheltuiască banii statului fără publicitate şi concurenţă, mai cu seamă sute de mii de leî chiar, în interesul cui a călcato ? In interesul testuluî public sau al pungeî domniei sale? Timpul răfueli va constata. Va urma o altă denunţare şi mai nos­timă. V. Breb­an Pera, 1 Ianuarie 1888. Strategie colectivistă.— Un respuns d-luî Bălă­­ceanu. — Câte­va amenităţi. - - Doleanţele d-lui Raul Romalo.— Lupul schimbă perul dar năravul nu.— Schimbarea domnilor bucuria nebunilor. — Mică comparaţiune.— Non gesert Bâlăcenesc. — Ho­ţie sad viriment?.— De ale Consulatului. Nu există deosebire între punga lor şi a fiscului Noi păcătoşii.— Puşi la Carantină.— Chassez le naturei il revient au galop !.— Felicitare de anul nod.— Una din răzbunările de predilecţiune, ţie cari puternicii zilei le întrebuinţează faţă cu adversarii cari le fac viaţa amară, în prima linie şi de preferinţă dînşii au a­­doptat pe aceia, de a te lovi în interese. Aceşti energumeni, îşi fac o glorie şi o onoare, când prin intrigi şi persecuţiiuni de tot soiul, îţi fac pâinea zilnică; căci disgraţiaţi, sper, că prin foamete pot mai lesne reuşi a te face să capitulezi. Aceasta o numesc d-lor înaltă strategie.... colecti­vistă ! Când acum 3 luni, răspundeam la inca­lificabilul atac, cu care m’aţi gratificat d. Ioan de Bălăceanu prin „Voinţa Naţio­nala“, şi prin care se lăuda cu emfasă c’a îndeplinit o ast­fel de ispravă faţă cu mine , îmi terminam corespondenţa în modul următor : „ Ei bine, această escelenţă, care crede ca are intr’ansa stofa unui diplomat şi om­ de stat, să înşeală amar. D. Bălăceanu uită cu prea multă uşurinţă, că sunt Mol­dovan, şi că prin urmare sunt înzestrat cu toate calităţile distinctive cari carac­­terisă pe aceşti descendenţi ai vechilor legionari din Roma. Ameninţările, precu­m şi­­intrigile sale, alunecă asupră-mi fur’a mă atinge, întocmai ca şi avansurile şi calelăriile, cari m’au­ lăsat impasibil.“ „II voi îi urmări necontenit, atât pe dânsul cât şi turba sa de lachei şi bătăuşi până ce îi voiu sili să transforme Lega­­ţiunea şi Consulatul în autorităţi într’a­­devăr române, şi până ce voiu sili aceas­ă bandă interlopă d’a se pătrunde de acest adevăr netăgâduibil; că sunt aici pentru a protegia interesele ţării iar nu pentru V k X /A

Next