Lupta, aprilie 1889 (Anul 6, nr. 799-822)

1889-04-08 / nr. 805

LAPTA întregei noastre infanterii; şi, după cum întăririle se execută astăzi, fără nici un adăpost, pentru infanterie, un vrăjmaş nu- i meros şi hotărât, ar fi în stare, profitând de găurile deschise, să se facă stăpân pe ele, intr’un timp foarte scurt. Pe atunci poate ne vine şi aliatul,—şi iată Valachia mare în foc. Unde dar se va face bătălia mare ? Socotim oare noi că fiindcă am pregătit un câmp de bătae la Siret,, sau mai vârtos împrejurul Bucureştilor, pe acela întocmai o să’l aleagă vrăjmaşul ? Eu am văzut la Solferino un câmp de bătălie ales într’adins de Austriac!, şi studiat de ei mai d’inainte ; pe acest târâm totuşi învinşi au fost la 1859. Să aibă dar loc nu ştiu unde, acea bătălie ; dacă suntem biruitori urmărim pa Ruşii cari se retrag în Moldova şi pot să rămână întăriţi acolo. Ei pot încă să se retragă şi peste graniţă. Doară îi vom urmări şi până acolo, şi nu am învăţat oare în istorie ce au păţit armate mari cari au atacat pe Ruşi în ţara lor? Daca suntem învinşi, aliaţii ne vor lăsa spre a merge să se apere pe la ei şi fortificaţiile noastre nu ne vor împedica de a fi perduţi cu desăvârşire. In caz când, în locul Ruşilor, am avea pe Austriaci de inamici, ceea ce am zis despre Moldova vorbind de Ruşi, mi se pare că s’ar putea zice despre Oltenia vorbind despre Austriaci. Austriaci! stăpâni fiind pe toate trecătorile din Carpaţi, şi stăpâni pe Dunăre, ar năvăli în Oltenia, ar împedica mobilizarea corpului nostru întâi şt de armată, nepermiţând nici uneia din rezervele noastre de acolo, să ne vie în ajutor, şi numeroasele noastre căi ferate cari sunt peste Olt ar fi în folosul năvălitorului. Aşa dar, sau vor veni spre Bucureşti, sau nu vor veni, totuşi s’ar asemăna întocmai cu cele zise de mine în privinţa Ruşilor. In orice caz, d-lor, chiar daca la sfârşitul acelui rezbel vom avea să culegem vre-un câştig, nu credeţi d-voastră că ţara noastră ar rămânea sărăcită şi prăpădită pentru mai mult timp ? Şi aceste nenorociri, toate din cauza fortificaţiilor, căci armatele streine în loc de a se lupta pe la graniţele ţărilor lor respective, temându-se de rezultatul neprevăzut al rezbelului, le-ar veni mai bine să se măsoare pe la noi şi să aleagă ca câmp de luptă ţara noastră bogată şi fortificată, unii privind fortificaţiunile noastre ca nişte provocaţiuni, alţii privindu-le ca un adăpost şi pretinzând că vin să te apere şi să ne ajute. Ca să nu râmâe nici o hipotă nestudiată, îmi inchipuesc că ar putea şi Bulgaria să fie târâm de luptă pentru amândouă armatele betigerante; în cazul acesta Ruşii ar putea trece fără mare greutate în Dobrogea, daca ar voi să ocupe o parte din Moldova, ar ocupa-o; şi Austriacii, cari au la dispoziţia lor şi căi ferate şi drumuri mergând spre Sofia, şi flotila considerabilă a companiei Dunărene, nici nu ar avea trebuinţa să treacă prin ţara noastră, şi atunci la ce ne-ar folosi fortificaţiunile ? Iarăşi la nimic. Din acest studiu, domnii mei, aş vrea să tragem un serios învăţământ. Ar trebui poate să avem Monitorul în mână, eu l’am citit. Am văzut clar că la 22 Februarie 1883 s’a votat un credit, din iniţiativă parlamentară, de 15 milioane, pentru lucrările de apărare a ţărei, pentru echipament etc... Trecem la 25 Ianuarie 1886, atunci s’a adus aci în Cameră un proiect de lege de 6 milioane, dar în acel proect de lege nu era vorba numai de apărarea ţârei ei şi de fortificaţiunele Bucureştilor, cari s’au votat atunci şi s’au declarat de utilitate publica printr’o lege, ceia ce nu văd să se fi făcut pentru întăririle de la Galaţi, Nămoloasa şi Focşani. La 8 Februarie 1887 s’a votat un nou credit de 30 de milioane pentru apărarea ţârei şi fortificaţiele Bucureştilor care, după fâgăduelele legei din 1886, ar fi trebuit să fie isprăvite în anul 1889/90. Această lege din Februarie 1887 are o însemnătate deosebită, ea pomeneşte pentru întâia dată de apărarea neutralităţei ţărei. Am căutat dar în Monitor, la şedinţa din 8 Februarie 1887, discuţiune, explicaţiuni, lămuriri. Nimic ; par’că în acea zi nu era permis unui deputat sâ fie cu cap, însă numai cu inimă şi cu entusiasm: hura ! şi la vot, alb la alb ! îmi aduc aminte şi de Parisian, cari striga în 1870 : la Berlin, la Berlin ! Şi ei erau cu entusiasm, şi cu nesciinţa adevăratei stări a lucrurilor. Unde entusiasmul nesocotit poate să conducă pe o ţară mare am văzut-o, dar pe cele mici ! A cui insă e vina ? D. preşedinte al consiliului ne spune cu mare dreptate că este vina parlamentelor, in adevăr, eu văd — şi nu vedeţi şi d-voastră ca şi mine,—că este în firea unui ministru să ceară parale ? Nu vedeţi că un om care în ajun era econom, cum ajunge pe banca ministeriala devine cheltuitor? Şi de va sosi o vreme când se va deştepta poporul, eu socotesc că n’are sa cheme la răfueală, să tragă în judecată pe miniştrii cari vor fi cerut firesce, —dar pe mandatarii naţiunei cari vor fi dat orbeşte. Domnii mei, dacă urmăm tot pe această cale ştiţi unde avem să ajungem ? Legea din 1887 vorbeşte limpede de apărarea neutralitatei ţârei. Dat fiindcă această neutralitate o dată violată pe un petic, cât de mic al ţărei este violată ca şi pe ţara întreagă, ni se va cere de sigur, într’o zi sau într’alta, să terminăm lucrările, care nu trebue lăsate pe jumătate, fortificaţiele având a se face după un plan general de apărare,—şi eu mă prind cu cine vrea, că un guvern, poate chiar guvernul actual, va veni şi va spune : un deputat care vorbea în contra fortifi- caţiilor a acuzat întăririle dintre Focşani şi Galaţi de a fi greşite şi periculoase pentru că nu sunt isprăvite, daţiuie parale să le complectăm. Casa este zidită trebue învelită, este învelită trebuetencuită, este tencuită, trebue mobilată spre a fi locuită, şi aşa, şi aşa mereu, până când se va găsi un parlament care, în interesul ţărei, va cuteza să zică : până aci, da, mai departe nu ! In mai multe ţări, domnilor, am văzut că fortificaţiile se încep de la graniţă şi vin apoi în mijlocul, ţărei. La sfârşit, şi numai la sfârşit, se întăreşte Capitala, căci unde să căutăm întâia apărare a neutralităţii şi a onoarei ţârei de apărat? La graniţă, şi dacă graniţa este violată, şi o armată mică s’a dus acolo să’şi dea sângele spre a o apăra, chiar învinsă sâ fie, totuşi este destul să se fi luptat, ca onoarea ţărei, ca onoarea ei să rămână salvată. Noi însă am început, mi se pare, cam într’un mod întors, şi logica lucrurilor ne va sili să terminăm pe unde alţii au început şi treptat treptat vom fortifica şi linia Oltului, ca o justă compensare pentru linia de la Siret, şi apoi malul Dunărei şi Dobrogea şi Carpaţii,— şi toată viaţa noastră va trece în lucrări de fortificaţii şi în cereri de credite! Căci sâ nu credeţi, d-lor miniştrii, că poate cineva să privească suma cerută de d-voastră de 70 de milioane ca suficientă, este cam o glumă, după mine. Intr’adevăr, eu desfid pe orice om de bună credinţă, care nu a studiat în amănunte un plan general de apărare, să vie să-mi zică că are să ne coste 100 sau 300 sau 500 de milioane. Nu ştiţi nici d-voastră. Şi, d-voastră, ca guvern nou, eraţi datori către Cameră să faceţi acest studiu, să ne aduceţi un plan general, adâncit, să ne spuneţî : „atâta costă“, dar să ne spuneţi cu francheţă, curat, în conştiinţă, fără a ne ascunde nimic şi atunci v’am fi ascultat şi atunci am fi putut hotărî (aplause). Ce trebuinţă ar mai fi acum, după ce v’am vorbit în scurt de întăririle d’intre Focşani şi Galaţi, să vă vorbesc şi despre cele din jurul Bucureştilor? Să e unele forturi mai mari, costând cinci milioane, altele mai mici cu preţ pe jumătate, şi între ele nişte baterii intermediare, ce î mi pasă? Eu am vrut sâ studiez sistema întreagă, în generalitatea ei, şi am condamnat-o ca nepotrivită cu starea ţărei noastre. Căci atât din punctul de vedere al României izolate într’un rezbel cât şi din punctul de vedere al României aliate cu una din puterile vecine, fortificaţiunile îmi par nefolositoare. Le privesc şi ca primejdioase, nu numai fiindcă armata noastră s’ar putea prinde în ele ca într’o cursă, dar şi pentru o altă consideraţiune destul de importantă în rezbel: pentru moralul soldatului ! A !.. aci ştiu foarte bine că mi se va zice că tocmai soldatului român ii trebue înrâlirile ca să i întărească moralul! Nu este aşa d-lor. Chiar o armată oțelită ca a lui Blaine de la Metz, după ce rămâne prea mult timp într’un lagăr întărit, se obosește, se descurajază, se desgustează. In adevăr, pentru soldatul voinic nu poate fi moarte mai frumoasă, mai visată de cât câmpul de bătaie. Vorba Albanezului când urează unui prieten sănătate, noroc, şi un glonţ în mijlocul peptului pentru patrie. Da, morte printr’un glonţ în mijlocul peptului, dar nu moartea prin foame, nu moartea prin boală, nu moartea prin desnadăjduire. Cu o armată tânără şi mai rău. Am văzut armata din Paris, chiar după cele doua zile de victorie la Champigny, pe când noi ofiţerii eram plini de nădejde, soldaţii deşi se bătuseră voiniceşte îşi perdusera suflarea şi ne-a fost peste putinţă de a-i duce mai departe : în loc de a se uita înainte unde putea fi o speranţă de scăpare pentru viitor, ei se uitau mereu înapoi unde era adăpost sigur pentru prezent. Ceea ce s’a întâmplat cu armata din Paris s’ar întâmpla negreşit şi cu armata noastră ; şi o dată deprinsă cu fortificaţii, eu desfid pe generalul cel mai bun, cel mai iubit s’o scoată afara şi s’o ducă pe câmp deschis la luptă şi la foc. Un lucru domnilor mă miră şi mă întristează : între proecte, între prevederi văd că ne-am gândit la toate în ceea ce priveşte temelia materială a apărărei ; ne-am gândit la cărămidă, la peatră, la var, la nisip, la tunuri şi cupole ; dar puţin ne-am gândit la temelia cea mai preţioasă, la temelia vie — la apărătorii ţărei. Aceşti apărători, cari sunt ei ? Este soldatul sub drapel. Este locuitorul ţăran... să nu-i frică d-lui ministru de rezbel că aşi vrea să fac vre-o indiscreţiune despre cele spuse de domnia-sa în şedinţa secretă, cu toate că multe nu ne-a spus. Eu n’am să vorbesc râu de armata noastră, din contra, şi declar că regretul mare al vieţei mele este că n’am avut şi eu norocirea să slujesc pe câmp de luptă în sânul ei. Când auz că i se pune la îndoială moralul, că ’i trebue întărire, că ’i trebue sprijinul unui aliat, ca să se poarte cum se cade, nu sunt mulţumit. Mi se părea că pe la Plevna dânsa n’a prea avut trebuinţă de streini mi se părea că chiar streinii au avut trebuinţa dJOSt, fi eh , voia s’o apăr îihohtra urrestacuzaţiufiT..ce prin scris şi prin graiu'Tgf se‘aduce. S’fi zis d-lor câ armăd^ioasţiâ¥ nu fi o armată de întâia linie/ ft darmată de.; a^ dfua liuie. : I: Y-., ,/j * Dar bine d-lor, astăzi cu ^sSNîr^ul o- i bîigator, cu timpul de serKcîţjRiWât de restrâns, să ’mi spuneţi cari sunt' arma- j tele de întâia lifiie ? Departe este timpul rezbelului din Crimea, când oştirile erau compuse de soldaţi aleşi. Armatele astăzi s’au înlocuit cu naţiunile anuţate. Şi aci se înfăţişează un factor foarte însemnat: neamul şi soiul poporului. Neamul românesc, soiul nostru e un soit militar minunat, căci e răbdător, voinicit sobru, neobosit, — lucru mare la război la Zilele de bătălie sunt rari, sunt ca zele de sărbători ; vorba este de zilele gele cari preced bătălia, de zilele cu fiuul urât, cu marş şi contra-marş, cu osteli, cu privaţiuni, etc. Ei bine, plugarul român e deprins de mal înainte cu aceste nevoi. Nu -mi e frică dar ca neamul nostru să nu fie vrednic milităreşte de a şi ridica capul sus. Spre a forma,însă, spre a oţeri moralul unui soldat ,bine înzestrat de natură, trebue să ne omijâm şi de trupul lui. Şi aci în locjfie a supăra pe d. ministru de războil cu nişte întrebări asupra stărei infanteriei şi starei cavaleriei noastre, îmi voia permite să ’i fac o simplă întrebare : N’ar fi nemerit să distrugem câte va milioane de la fortificaţii spre a înfiinţa câte va spitaluri unde s’ar căuta şi vindeca acea boală urâtă ce nu vreau s’o numesc şi care bântue armata noastră, acel flagel teribil de care după orice concentrare de soldaţi, satele noastre se molipsesc atât încât suntem ameninţaţi de a vedea toţi copii români nâscându-se scrofuloşi ? Apoi dacă e vorba de celălalt apărător al ţarei, de locuitorul ţăran, pentru care am votato lege de înstreinare a bunurilor Statului,voiu întreba pe toţi miniştrii: ce cred d-lor ? N’ar fi nemerit să luăm câteva milioane de la fortificaţii şi să împrumutam pe ţărani pentru avansul necesar la casele şi la instrumentele agricole de cari au trebuinţă — ca în caz de primejdie şi de rezbel, cel puţin cestia noastră socială să fie potolită, şi ca ţăranul, ştiind că lasă acasă devasta şi copii liniştiţi, să alerge mai cu mulţumiră şi devotament sub steagul unde„^^A|iaaia , sluji şi poate a muri ? ! Să ne cere,i\dar, d-lor miniştrii, milioane spre a icomplecta armata, spre a o exercita, spre a o învăţa ca să ştie, în timp de rezbel, să lucreze singură la întăriri, căci plugarul român ştie destul de bine să mişce pământul, eu vă dau. Să ne cereţi milioane pentru îmbunătăţirea soartei poporului, vă dau, să ne cereţi milioane pentru căutarea şi vindecarea boalelor ţăranilor şi ale soldaţilor, ca populaţiunea noastră, în loc de a slăbi şi a descreşte, să crească şi să se întărească, eu vă dau, vă dau, vă dau ! Renunţaţi însă o dată la acest rist nărav de a ne îndeletnici totd’auna cu ceiace e de prisos, mai înainte de a fi asigurat ceia ce e necesar. Fortificaţiunile pentru noi sunt un lux, cupolele sunt un lux, lux a fost şi încercarea acestor cu-pole pe când nu erau încă perfecţionate , şi care încercare ne-a costat câteva sute de mii de franci. In loc de cupole şi de fortificaţiuni daţi-ne un popor, daţi-ne soldaţi cu trupuri şi cu inimi fortificate, şi precum strămoşii noştri au ştiut sâ ne transmită, prin timpurile de cea mai grea cumpănă, o ţărişoară plină de viaţă, aşa vom putea şi noi, cu mila lui Dumnezeu, sâ transmitem urmaşilor noştrii o ţară mică dar liberă, aşezată înăuntru, respectată în afară. Mi se repeta mai deunăzi o vorbă a unui personagiu politic însemnat, care zicea că dacă românii ar trece printr’un rezbel nenorocit, aceia d’intre noi cari ar fi votat contra fortificaţiunilor au să fie goniţi cu pietre, adică lapidaţi. Lapidaţi de cine? De militari? Dar toţi militarii sunt oare partizani ai fortificaţiunilor ? Eu nu cred, şi avem aci un exemplu destul de distins : D. ministru de rezbel a mărturisit însuşi că n’a fost tot d’auna favorabil fortificaţiilor. O parte dar din armată poate împărtăşi ideile de azi ale d-lui ministru şi altă parte ideile de ori ale d-lui, precum sunt român, şi român neaoş, nu -mi e frică nici de pietre c’o sa fiu lapidat, — le împărtăşesc şi eu care mă cred militar serios şi conştiincios. Mai înainte însâ de a fi militar, sunt român, şi român neaoş, neavând frică nici de pietre, nici de răspundere ; dacă îndrăznesc dar astăzi să mă afirm în contra fortificaţiilor, dacă merg mai departe şi declar că dorind ca mica noastră oştire să fie căutată, echipată, armată, exercitată, pusă în starea cea mai perfectă, doresc totd’odată ca restul mijloacelor ţârei sâ fie întrebuinţat la altceva decât la fortificaţii şi la pregătiri de rǎzboiu ; — că Europa de va vedea ţara noastă cu o administraţie bună, cu finanţe bune, cuun popor fericit şi liniştit, de ne ar vedea demni de a deveni soldaţii întâi ai civilizaţiunei orientale,priviţi ca un sâmbure adevărat nu de rǎzboi, ci de pace, acolo va fi cel mai sigur şi mai frumos viitor al nostru ; — dacă îndrăznesc să mă afirm în felul acesta, publicul sau poporul mă va lapida, căci am avut şi eu prilegiul despre fortificaţii să vorbesc cu oameni luminaţi şi cu oameni de rând, cu bărbaţi de ştiinţă şi cu bărbaţi de bun simţ şi.... lăsaţi-mă să declar că, după opiniunea mea, fortificaţiunile în ţara românească nu sunt populare. Dar de n’ar fi de cât impopulare, fără a o merita, n’ar fi nimic, căci este câte odată de datoria unui guvern sâ treacă şi peste impopularitate spre a ajunge la un scop, ascuns mulţime!, dar folositor ţârei. Aci însă, simţul obştesc nu s’a înşelat, impopulare sunt fortificaţiunile, impopulare merită să fie. Din punctul de vedere militar şi politic nu sunt folositoare, dar din punctul de vedere financiar, de s’ar consulta opiniunea ţărei poate că o foarte tare majoritate ar striga că ele mănâncă şi vor mânca o parte însemnată din finanţele noaste, şi că e păcat, păcat mare să se asvârle în prăpastia fortificaţiunilor atâtea milioane cari ar putea aşa bine servi la dezvoltarea, la propăşirea, la fericirea naţiune!. (Aplause). Şi acum, d-lor, dorind din inimă ca adevărul de care mă simt pătruns sâ aibă norocul de a pătrunde şi spiritile d v. nu’mî mai rămâne decât să ajung la concluziune. Să nu socotiţi însă că rolul meu de azi era uşor şi plăcut; m’am chibzuit serios, serios ’mi-am consultat conştiinţa întrebând-o : Sunt oare eu destul de competinte în ţara mea spre a trata o cestiune atât de gravă ? Da. Fiind competinte, nu sunt oare dator să pun competinţa mea în serviciul colegilor mei ? Da. Ce dar să fac ? Să vorbesc .—şi am vorbit, fără ca să mă preocup daca în dreapta sau în stânga, daca la amicii mei cei mai buni cuvintele mele vor produce nemulţumiri şi necaz ! Singura mea preocupare a fost să arăt ceea ce simţeam, ce cugetam, ce ştieam, înaintea dv, pe care vă privesc ca pe cel mai înalt tribunal, chemat azi să-şi dea sentinţa în pricina cea mai solemnă. Am intrat în viaţa parlamentară numai în anul trecut; pentru întâia dată această cestie să înfăţişează înaintea mea. Aveam nevoe să mă rostesc,—şi concluziunea mea va fi tot aşa de francă ca şi restul cuvântarei. Unde e cangrenă tretrebue tăiată; fortificaţiunile, fără nici un folos militar sau politic, sunt o cangrenă care roade punga ţărei, deci creditul ce mi se cere eu îl voiu refuza. (Aplause). Să nu ni se spună că guvernul va face economii la fortificaţii,economii cari pot fi mai primejdioase pentru apărarea ţărei,—ca să facem şi noi concesiuni ? Dar orice ’ concesiune n’ăr' 'fi' de 'cărci poartă deschisă pe care s’ar strecura partizanii fortificaţiunilor spre a ajunge, prin o manevră turnantă, iarăşi la scopul lor. Să nu ni să spună că s’a cheltuit 32 milioane şi că nu trebuesc pierdute. Unde s’a aruncat 32 milioane să se arunce încă poate 300 ? Ce mângâere! Spre a salva 32 milioane trebue sâ perdem 300 ? Ce argument, de râs daca n’ar fi de plâns! Nu, nu d-lor, pentru binele poporului, pentru îmbunătăţirea armatei, totul, pentru fortificaţiuni, nimic! Şi dacă această Cameră va avea curagiul, pentru popor, pentru armată, pentru punga ţărei, pentru un interes într’adevăr naţional să sacrificăm o mare vanitate primejdioasă, ruinoasâ şi impopulară,—urmaşii noştrii ne vor bine-cuvânta. (Aplause prelungite). — Căpitanul Nicolau Ioan din regimentul 9 călărași. — Locotinentul Călinescu Gheorghe din regimentul 1 linie. ------------------------------------------- ACTE OFICIALE Ministerul de Interne -- Consiliul judeţului Romanaţî este dizolvat, prefect al acelui judeţ rămâne singur însărcinat cu administrarea intereselor locale ale judeţului până la instalarea noului comitet permanent, ce se va alege de noul consiliu. Colegiile electorale pentru consilierii judeţului Itomanaţî sunt convocate a se întruni la orele 9 dimineaţa, în localul comunei de reşedinţă, spre a alege fiecare câte 8 consilieri, în zilele următoare : Colegiul I în ziua, de 27 Maiu 1889. » R „ n „ 28 „ „ n RI n n » ^9 „ „ Delegaţii colegiuluî III se vor alege în ziua de 18 Maiu 1889, Ministerul de rezbel — Ofiţerii superiori şi inferiori notaţi mai jos, fiind admişi la pensiune pe ziua de 1 Aprilie 1889 dupî după a lor cerere, iar ceialţi după propunerile făcute din oficiu, s’au trecut în poziţie de retragere pe arătata zi. După a lor cerere. — Maior Radovici Vasile din regimentul 7 călăraşi — Căpitanul Theodorescu loan din regimentul 8 linie. Din oficiu. — Maiorul Macri Simitrie din regimentul 29 dorobanţi. — Căpitanul Dănescu N. Andreiu din regimentul 29 dorobanţi. — Căpitanul Velicovici Ilie din regimentul 14 dorobanți — Căpitanul Verghi Nicolae din regimentul 8 călărași, — Căpitanul Antonescu Theodor din regimentul 8 călărași. INFORMAŢIIVII Cestiunea ridicată era în Senat, de d. senator Plesnilă, relativă la fondul de 1/2 la °/o, este foarte importantă. După câte să spune şi în această cestie să ascunde un gheşeft destul de considerabil. Taxa aceasta de 1/2 la °/0 a fost înfiinţată, asupra tuturor mărfurilor cari intră şi es din Galaţi, încă de subt domnia lui Vodă Cuza, ca să se facă un fond pentru îmbunătăţirea portului şi a stradelor din Galaţi. Până la 1863, acest fond s’a administrat de o comisie specială, dar constatându-se că acea comisie n’a făcut nici o îmbunătăţire ci a cheltuit bani numai pe un crâmpeiu de cheie, care este o adevărată batjocură, de la 1863, acest fond s’a încasat de Stat, dar şi Statul nu a făcut nimic, şi nu e oraş mai reu întreţinut de cât Galaţul. Aceasta dovedeşte că fondul îşia perdut destinaţia, ceea ce nu e nedrept şi dăunător pentru Galaţi. Propunerea d-lui Plesnilă, care tinde la întrebuinţarea acestui fond la adevărata lui desinaţie, este foarte bine primită de comersanţii Gălăţeni, cari perd sume considerabile din cauza pavagiului teribil de stricat din port şi stradele ce conduc la port. Proectul de lege pentru pensiile militarilor care s’a votat de Cameră întîmpină mari dificultăţi la Senat. Mulţi senatori sunt contra acestui proect care, zic ei, nedreptăţeşte pe civili în favoarea militarilor. Acest curent s’a dovedit ori că este foarte puternic, deoarece ministrul ceruse prelungirea şedinţei pentru a se vota acest proect, iar Senatularespins cu 38 bile conţină 37 prelungirea şedinţei. Proectul de lege pentru reorganizarea şcoalelor de arte şi meserii se va depune pe biuroul Camerei imediat după convocarea Corpurilor legiuitoare. Se ştie că pe biuroul Camerei se depusese un proect de lege pentru desfiinţarea legaţiunelor din Roma, Londra, Bruxelles şi Atena. Acest proect de lege era iscălit de mulţi conservatori. In urma însă insistenţelor d-lui Lahovary conservatorii nu vor mai sprijini acest proect. Va fi deci acelaş lucru ca şi cu proectul pentru restabilirea portobancurilor, când mai mulţi din acei cari iscălise proectul au votat contra. Ştirea despre retragerea d-lui Gherassi, ministru justiţiei, prinde din ce în ce mai multă consistenţă. Portofoliul ministerului justiţiei îl va lua d. G. Vernescu. Pentru ministerul finanţelor se fac mari insistenţe pe lângă d. Gh. Gr. Cantacuzino. . X Marţi a fost la ministerul de externe recepţiunea corpului diplomatic. D. Al. Lahovari e declarat miniştrilor plenipotenţiari că guvernul e decis a fi în cele mai bune relaţiuni cu toate puterile. X Suntem autorizaţi a declara că d. deputat C. C. Dobrescu, alesul colegiului al IlI-lea de Prahova trebue trecut printre cei ce ar fi votat Coluia fortificaţiilor, dacă nu ar fi fost reţinut de lucrările celui al Vl-lea congres didactic ce a fost la Iaşi zilele acestea. De altminterea desa în cea dintâia şedinţă a Camerei va cere să se treacă aşa în procesele verbale. D. Sutu, prefectul jud. Iutova va fi menținut.