Lupta, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 946-968)

1889-10-26 / nr. 965

2 HiS! !IBR!%!!9lU^!!JK­Jf KIIZI3IWJ!li ---------------------------------------------­ tualmente în întrevederile împă­raţilor şi miniştrilor. Toate ziarele străine sunt de a­­cord a recunoaşte că, ceea ce pre­ocupă în primul rând pe toate pu­terile este cestiunea Bulgariei, că­reia trebue să li se dea cât de re­pede o soluţiune. In starea în care a ajuns cestiu­nea Bulgară, ea cere o soluţiune, căci alt­fel un conflict între Rusia şi Austria devine eminent. Or ce s’ar zice, Orientul cloco­teşte o mulţime de cestiunî cari sunt de natură a da naştere unei isbuc­­nirî periculoase. Nu trebue să se uite că pe lân­gă cestiunea bulgară, care aşteaptă de atâta timp o soluţie, mai e şi cestiunea Creteană şi cestiunea Sâr­bească. Notele cari s’au schimbat în ces­­tia tulburărilor din Creta şi mai a­­les ultima cerere a Cretenilor, ca Creta să fie anexată la Grecia, nu sunt nici de cum de natură a linişti spiritele. Cu toată atitudinea mai mult de­cât rezervată a Turciei de până acum, se poate aştepta ca în urma propunerilor, ce se spune că s’ar fi făcut aceştia de către Ger­mania, să intre în tripla alian­ţă, ca Turcia să’şî schimbe atitudi­nea. De sigur că dacă Turcia ar primi sa intre, cea­ ce e aproape imposibil, în tripla alianţă, ea nu va face acest pas fără a căpăta oare­cari concesii şi asigurări în cestiunile cari se agită în Orient. Dar, chiar dacă Turcia, după cum este probabil, pentru a nu se pune râu cu Rusia, n’ar intra pe faţă în tripla alianţă, totuşi Germania, nu e de sperat că va sprijini preten­ţiile Cretenilor. Abţinerea Germa­niei în această cestie, e deja un punt principal câştigat pentru Turcia. In Serbia se pare că dinastia O­­brenovici, cu toată abdicarea ex­­regeluî Milan, n’a căpătat o consis­tenţă mai durabilă. Pe fie-care zi ne putem aştepta la n­oî conflicte. Şi dacă este adevărat, că numai pretextul lipseşte, pentru a se pu­tea da foc fitilului, ca lupta as­cunsă de până acum pentru prepon­derenţă în Orient între Rusia şi A­­ustria, să i­zbucnească, nu va fi greu­ ca în toate aceste cestiuni ce se agită în Orient, să se găsească un pretext. Aşa stând lucrurile în Orient, e natural ca în toate întrevederile ce au avut loc, să se discute mijloa­cele prin cari s’ar putea aplana toate aceste conflicte. Ceea ce e de asemenea constant, e faptul că toate puterile caut să menajeze pe Rusia, care ar atârna greu în cumpănă, de or care parte s’ar da. ** Dacă în Orientul Europei sunt a­­tâtea cestiunî arzătoare la ordinea zilei, să nu să creadă că şi ţările din Occident nu au cestiunî cari le preocupă imediat. Intre Italia şi Franţa să ţine o agitaţie continuă. Guvernul italian, credincios angajamentelor luate cu tripla alianţă, caută să nască în po­porul italian ura şi neîncrederea în Franţa. El profită de cel mai mic lucru, merge până a denatura fap­tele, numai şi numai să poată arăta italienelor că guvernul francez lu­­cează contra Italiei. In momentul de faţă să agită la Roma cestiunea protectoratului sta­bilit de guvernul francez asupra Re­genţei din Algeria. Guvernul italian uită însă, că a­­cest pas a fost făcut de Franţa, — care de­şi avea dreptul s’o facă încă de la Congresul din Berlin, care­­i-a dat carte blanche guvernului francez în ceea­ ce priveşte Tunisia — după ce Italia a făcut primul pas, făcându-se stăpâna drumurilor de fer ale Regenţei şi căutând să -şi stabilească ast­fel preponderenţa co­mercială. Guvernul francez a căutat să e­­vite ori­ce act care ar nemulţumi pe Italieni, dar din momentul ce Italia a făcut primul pas, acesta era nevoit să apere interesele ţarei săle. * * * Faţă cu toate cestiunile acestea • cari agit mai pe toate statele Eu­ropei şi mai ales faţă cu colosalele înarmări către cari să îndrumează toate statele, pînă şi pacinica Bel­gie, ne putem aştepta ca într’un vii­tor mai mult sau mai puţin apro­piat să vedem izbucnind râzboiul care, — supt cuvintele : «toţi doresc pacea» — să prepară cu sacrificii şi sforţări titanice de toate ţările. ACTE OFICIALE Minis­terul de interne — Sunt transferaţi unul în locul altuia, pe ziua de 1 Noembre 1889, d-nul Cretzianu (George G.) actual secretar II al legaţiuneî din Constantinopol şi Pătraşcu (Nicolae), actual secretar II al legaţi­­unei din Paris. Ministerul lucrărilor publice. — I­. Teodor Rosetti, fost ministru şi preşedinte al consiliului de miniştri, se numeşte membru în consiliul de administraţie al căilor ferate, în locul d-lui A. Degre, demisionat din acel post. Ministerul de resbel — Sergentul bacalaureat Costach­e Constantin, din regimentul 1 geniu, s’a înaintat la gradul de sub-locotenent în rezervă în arma genialui, la re­gimentul 2 geniu, pe ziua de 20 Octombre 1889. Decisiunî ministeriale — S’au aprobat următoarele numiri în direcţia telegrafelor şi poştelor : — D-nii Stroescu Ion şi Rădulescu Constantin în posturile de conductori gradul III .— Actualul elev mecanic clasa I, Călărăşanu George, în postul de adjunct mecanic la ate­ierul din Bucureşti. D. Vasiliu Nicolae ca şef de canto­nieri, pe ziua de 1 (ÎS) Octombre 1889. — D-nii Baranowski Leon, şi Constantinescu Sterie în postul de elevi aspiranţi, pe ziua de 1 (13) Octombre 1889, după concursul ce au depus. — Sunt numiţi, pe ziua de 1 Noembre 1889, în administraţiunea centrală . — C. D. R. Ştefănescu, licenţiat în drept, ac­tual archivar la biuroul timbrului şi înregistrăreî, în funcţiunea de impiegat clasa I la biuroul sta­tistic. -- D. Iosif Cerchez, student al facultăţii de drept, actual conservator de material la biroul vă­milor, în funcţiunea de impegat clasa II la biroul statistic. — D. Al. Gr. Alexandrescu, bacalaureat, actual copist la biuroul vămilor, în funcţiunea de conser­vator de material la acelaşi biurou. — D. loan Zaharia, student al facultăţei de drept, actual ajutor-arch­ivar la biuroul vămilor, în funcţiunea de copist la acelaşi biurou­— D. Oscar C. Chiriacescu, bacalaureat, în func­ţiunea de ajutor-arch­ivar la biuroul vămilor. LAPTA DISCURSUL ţinut .18 (I. profesor 11. Orăscu, rer­­torele Universităţeî, cu ocazi­­unea solemnităţei ai­iver­­sărei a XXV-a de la înfiinţarea Ilniver­­­sităţeî 9 (Urmare şi fine) La facultatea de ştiinţe progresiunea este şi mai caracteristică Media, care a fost de 12 Studenţi înscrişi pe an, în primul deceniu, s’a urcat la 30 în al doilea an, şi a devenit de 55 în cei din urmă cinci ani. La facultatea de­ Litere avem o gra­­daţiune mai potolită în primii 20 de ani, adică o medie care şovăeşte între 11 şi 15 , dar de-o­dată se saltă la 55 în aceşti cinci ani din urmă. In fine, la Facultatea de Medicină, gra­­daţiunea a urmat un curs diferit şi foarte fluctuant din cauza deosebitelor graduri de învăţământ preparatorii­ ce s’au confi studenţilor admişi la inscripţiuni. Numă­rul elevilor, care din anul 1869 până la 1879 a crescut treptat de la 82 până la 215, a ajuns la 329 în 1879 şi 1880, spre a scădea mereu de când li se cere examenul de bacalaureat ca condiţiune de intrare în şcoală, adică de la 1885 încoace. Drept este a spune, că inscripţiunile a­­nuale la Facultăţi atârnă mult şi de la mai multa sau mai puţina r­igoare, pe care o exercită comisiunile de profesori universitari în cercetarea şcolarilor de licee la examenul de Bacalaureat. Au fost ani, când inscripţiunile la Facultăţi erau extraordinar de abundente, precum anul 1875—76, când vedem 77 studenţi înscrişi la Drept, 35 la ştiinţe şi 16 la­­ Litere , pe când în alţi ani posteriori, numărul inscripţiunilor se reduce în mod foarte simţitor , buni­oară, la 1881—82 când nu vedem de­cât 28 de studenţi intrând la Drept, 21 la Ştiinţe şi 10 la Litere. Aceste variaţiuni depind, învede­rat, numai de norma adoptată de către comisiunile examinatoare la Bacalaureat. Insa mai avem şi un alt criteriu, in­dependent, de acel examen, şi mult mai sigur, spre a judeca progresele făcute în Facultăţile noastre. Acela e trecerea examenelor de Uni­versitate, şi mai ales susţinerea cu suc­ces a Theseior­ele Licenţe şi de Doc­torat. La Facultatea de Drept, constatăm că, în primii 10 ani ai universităţii, thezele aprobate au fost în număr de 55 ; în cei 10 ani următori, ele au fost 336 la nu­măr , iar în ultimii cinci ani s’au trecut 169 theze de Drept, adică câte 54 de theze pe an. La Facultatea de Medicină, începând de la anul 1873, când mai întâi s’a con­ferit titluri de Doctori, numărul acestor­a variat între 2 şi 15 pe an, până la 1883; apoi de aci înainte, în cel mai mulţi din anii următori, Facultatea a produs un număr de 20 până la 35 de Doctori pe an. La Facultatea de Ştiinţe, în cel d’ân­­tâi 10 ani, abea s’au susţinut şease theze, iar la cea de Litere numai patru ; în de­ceniul următor au fost nouă la Ştiinţe şi cinci­spre­zece la Litere. Aceste ul­time proporţiuni se continuă, în ambele Facultăţi, până în anul trecut 1888—89 când vedem opt these de Licenţă, sus­ţinute la Facultatea de Ştiinţe şi 17 la cea de Litere. Voi­ termina această repede ochire a­­supra mersului ascendent al populaţiu­­nei şcolare şi al asiduităţii sale la stu­diile Universităţei din Bucureşti, consta­tând că numărul total al studenţilor ei, de la 1864 până est-timp, este de 3681, din care 1338 ,a frequentat cursurile de Drept, 732 cele de Ştiinţe şi 435 cele de Litere, iar 1176 cele de medicină, de la 1869 încoace. Voi­ adăuga asemeni că în acest decurs de timp, 530 de theze de Licenţă au fost trecute la Facultatea de Drept, 50 la cea de Litere, 29 la cea de Ştiinţe, şi 218 theze de Doctorat la Facultatea de Medicină, unde s-au mai dat şi diplome de Licenţă în Medicină şi Farmacie. Punând acum în comparaţiune numă­rul studenţilor cari au frequentat di­feritele Facultăţi, cu numărul t­eze­­lor de Doctorat şi de Licenţă ce au fost susţinute până acum, aflăm pro­­porţiunile următoare : A cincea parte din studenţii de Medicină au obţinut titlul de Doctori; ceva mai mult de ju­mătate (52°/,,) din cei de la _ drept au susţinut cu succes thesa de licenţă; la Sştiinţe numai 4°/0 au câştigat diploma, iar la litere a cinci­spre­zecea parte, adică 7°­0 din numărul total al studenţi­lor au dobândit titlul de Licenţiaţi. Mai este oare trebuinţă să amintesc a­­celora cari ne-au făcut onoarea a veni să serbeze, împreună cu noi, această a­­niversare a Universităţei, că negreşit muţi dintre domnia­ lor sau din colegii şi cunoscuţii d-lor, ajunşi acum la poziţiuni onorabile şi înalte, au dobândit toată şti­inţa de care se folosesc şi se bucură şi cu care aduc patriei servicii notabile, au dobândit,o zic, numai de pe băncile Fa­cultăţilor noastre ? Pre câtă recunoştinţă ei pot avea către noi, vechii lor profe­sori, tot atâta mândrie tragem şi noi din­­tr’ânşii, vechii noştri­ şcolari, deveniţi astă­zi magistraţi, ingineri, medici, pro­fesori, diplomacaţi, administratori, oameni de litere şi de ştiinţă. Toţi acei bărbaţi de merit sunt rezultatul cel mai de lau­dă, produs până astâ­zi prin frecventarea Universităţei noastre, de către tinerime. Să ne întrebăm însă acum care ar pu­tea fi oare desideratele de exprimat în privinţa mişcărei junime­ studioase pe viitor ? Zice vom că este un lucru mâhnitor de a vedea tineretul nostru alergând mai mult către carierile productive ale Drep­tului şi Medicinei şi ferindu-se oare demn de cele cari se mărginesc în înaltele ab­stracţiuni ale Ştiinţei pure, sau în spe­cula­ţiuni mai exclusiv filosofice, morale, erudite şi estetice ? Un asemenea fapt nu se prezentă nu­mai la noi în ţară ; el este general în toată lumea contimporană, şi cestiunea stă încă în desbatere, dacă tendinţele practice şi positiviste ale ştiinţei sunt spre folosul sau spre paguba spiritului omenesc şi a normalei desvodârii în lu­mea întreagă. Atât numai ne este permis să afirmăm cu siguranţă că, pre cât in­strucţiunea se desvoltează şi se lăţeşte în ţara noastră, tot atât şi acete specia­lităţi cari n’au în vedere o profesiune lucrativă, câştigă la noi mai mulţi adepţi în Universitate. Aceasta, cred a fi şi do­vedit-o, când am arătat ce mişcare sim­ţitoare s’a produs în cursul ultimilor ani, în favoarea Facultăţilor noastre de Ştiinţe şi de Litere. Desvoltarea şi înmulţirea studielor spe­­­dilative nu va face de cât să dea o şi mai vie impulsiune unei aşa fericite ten­dinţe. Căci, — ori ce s’ar zice — este un lucru bun, nobil, demn, şi mângâetor pentru omenire de a vedea predominând în spiritul şi în inima tinerimei, cultul neinteresat al ştiinţei. Numai prin aceasta se întăresc sufletele, ast­fel în­cât să poată da unei ţări patrioţi buni, oameni cu virtuţi civice, cu demnitate în acţiu­nile lor, cu ordine, corectitudine şi stă­ruinţă la muncă în viaţ­a lor publică şi privată. Deprinderile luate chiar din anii tinereţe­, când omul eşte din copilărie, îşi petrece timpul cel mai preţios în şcoalele superioare, acele deprinderi de­vin în­deobşte, acelea ale întregei sale existenţe. Seriozitatea, răbdarea, perse­­­veranţa, în timpul studiilor, asigură gra­vitatea omului în traiul sau ulterior ; tur­bulenţa, lenevirea şi destrămarea în şcoală nu fac de­cât a compromite viitorul u­­nui om, şi adesea, — cu soarta sa — a pune în primejdie chiar şi destinele pa­triei sale. In timpii moderni, lume­a merge cu paşi acceleraţi pe calea larg deschisă a cunoştinţelor umane ; aceste­a se pot do­bândi numai printr’o netulburată perse­veranţă în lucrare. Să fim încredinţaţi că naţiunea noastră va urma ori­ce a­­vânt de desvoltare, dacă generaţiunea ce să înalţă în sânul ei va intra bărbăteşte şi fără de preocupaţiuni eterogene, în miş­carea imprimată de spiritul cultural, şi moralizator al secolului nostru. Asemenea idei trebue să ne preocupe pe toţi deopotrivă şi fiind­că tocmai Uni­versitatea noast­ră abia începe a se înălţa de la pământ, trebue ca toţi împreună, profesori şi studienţi, să conlucrăm cu luare aminte pentru ca să devină cât se poate mai solide temeliele ei morale şi intelectuale. Acelaşi spirit de concordie, de bună-voinţă reciprocă, de respect şi de consideraţiune mutuală trebue să ne foimeze pe toţi. Ast­fel, şi numai ast­fel, vom consolida marea instituţiune naţio­nală la a cărei edificare am pus până a­­cum mâna bărbaţi cu mult zel cu multe talente, cu multe şi felurite capacităţi. Pănă aci, Sire, alteţă regală şi onora­tă adunare, am spus cele ce aveam a spune despre junimea studioasă a uni­­versităţei noastre, precum şi cele ce cre­deam de folos a spune acelei junimi, pe care noi toţi o iubim cu părintească so­licitudine. Am vorbit asemeni şi despre corpul profesoral al universităţii, arătând chiar, după al său mandat, care sunt do­rinţele, şi cerinţele sale, întru complec­­tarea şi perfecţionarea universităţii noa­stre, îmi mai rămâne încă o datorie de în­deplinit, şi aceia este o sarcină mai ane­voioasă. In calitatea mea proprie de rec­tor, sunt dator să vorbesc aci şi despre nevoile materiale ale universităţii. Inves­tit acum pentru a doua oară cu această onoare, atât pentru încrederea colegilor mei cât şi prin bună-voinţa guvernuului majestăţei voastre Sire, nu pot uita că îmi este impusă datoria de a nu rămâ­ne, în apărarea drepturilor universităţi Bucureştene, mai prejos de­cât predece­sorii mei, mult regretaţii colegi şi amici, George Gostaforu, sarele a fost primul ei rector, de la 1864 până la 1871, Va­sile Boerescu, care puţin timp a păstrat rectoratul şi fine Ioan Zalomit, carele a­­les fiind, la 1873 a fost menţinut în a­­ceastă sarcină până la moartea sa, în a­­nul 1885. Fie­care dintre aceşti rectori anteriori a contribuit, după puterile sale, la în­tinderea şi desvoltarea activităţii intelec­tuale în universitatea noastră, şi văzu­răm cum, în mod treptat, ei au reuşit sâ aducă într’ensa o stare din ce în ce mai bună, din ce în ce mai prosperă. Insă 25 de anî s’au petrecut în această stăruitoare şi necurmată lucrare. Azi, în universitatea din Bucureşti, au crescut nenumărat, trebuinţele. S’a crezut mai că însuşi acest locaş, acest palat, în care suntem adunaţi astâ­zi, are proporţiuni mult­ prea vaste pentru cele patru ale noastre modeste şi odinioară puţin popu­late facultăţii; deci, succesiv, părţi, părţi dintr’ursul au fost cedate la adăpostin provisorii pentru diferite corpuri şi insti­­tuţiuni de stat sau particulare. Senatului, în deosebi, s’au conces această aulă de onoare, de unde desbaterile politice au alungat de mult timp serbările şi solem­nităţile şcoalei. Senatul a mai coprins şi cele mai principale încăperi împrejmui­toare. Apoi, tot aci s’au mai dat locuin­ţă şi Academiei române şi biblioteceî cen­trale, şi Mii ml­or de anticităţi şi de isto­rie nat­ura!», şi scaun de Bele-Arte, şi Pi­­nacotecei şi facultăţii de teologii, ast­fel, in­cât astă­zi în palatul pe care însu’mi am avut fericirea, acum trei­zeci de ani, sub locotenenţa domnească a principelui Alexandru Ghica, să-l clădesc pentru vi­itoarea noastă universitate, asta­zi eu, rector al acelei universităţi, după 25 de ani de existenţă a ei, mă văz în nepu­tinţă de a instala după cum cer impeios chiar actualele ei trebuinţe. Oaspeţii Universităţei, au ajuns să cu­­prinză mai toată casa ei, lâsându’i abia pe seamă­ câte­va săli lăturaşe, insufi­ciente pentru cursurile celor patru Fa­cultăţi, insuficiente pentru examenele U­­niversitare şi pentru cele ale Bacalaure­atului, şi care lipsa de local împedică ori-ce supraveghere serioasă , insufici­ente, în fine, pentru cancelariile Recto­ratului şi a celor patru Decanate, car­ toate se află grămădite într’o singură ca­meră, ast­fel tu cât lucrările de admi­nistrare ale Universităţei suferă toate strîmtorările şi toate neajunsurile, atât din lipsa de local, cât şi din aceea de per­sonal. Este foarte uşor de înţeles pentru or­ şi cine că unica cameră şi cei doui trei impiegaţi, cari la 1865 puteau fi de a­­juns pentru administrarea unui Institut şcolar, frecventat pe atunci de un nu­măr de abia 40 ori 50 de studenţi, a­­celaşi local şi aceiaşi cancelarie nu mai pot fi astă­zi câtu­şî de puţin în stare sâ satisfacă cerinţele unei Universităţi, care a ajuns să aibă peste 500 de auditori regulaţi, auditor al căror număr creşte pe tot anul în proporţiuni considerabile. Bu­levoiţi a scuza, Sire, Alteţă Regală şi Onorată Adunare, această a mea cu­vântare finală „pro domo mea“. Scuzaţi mai ales, că printr’ânsa am terminat, ex­punerea, — prea lungă poate — a ori­­ginelor, a creaţiunei, a dezvoltării, a do­rinţelor şi a speranţelor Universităţei noastre din Bucureşti. Am urmat însă in­tri ast­fel că să mă feresc de a da pre­cădere actualelor ei nevoi materiale, a­­supra acţiune! intelectuale ce ea a ştiut să exercite până acum, şi care­ sunt în­credinţat, că va creşte repede şi puternic­­ de aci înainte. Dar, tot de o dată, am so­cotit, că mie, priveghetor al bunei stări materiale şi morale a acestui înalt In­stitut naţional, nu mi se cuvine să scap o ocaziune solemnă, ca serbarea de azi, în care nu ne-a fost dată nici satisfacţi­­unea să găzduim în propria noastră in­stalare pe Augustul şi iubitul nostru Su­veran, pe Alteţa Sa Principele Moşteni­tor, şi pe cei mai de frunte şi aleşi băr­baţi ai Statului nostru, nu puteam, zic, sâ scap acest prilej fără de a cere cu glas mare, ca să se dea lui Cezar, ceea­­ce este al lui Cezar şi Universităţei ceea ce este al Universităţei. Tot pe temeiul acestui sacru şi echi­­tabil principiu, venim cu toţii, Sire, să dăm Majestăţei Voastre cea mai deplină încredinţare de adâncul respect şi de de­votamentul fără margine; ce-l avem către Majestatea Voastră, către Graţioasa noas­tră Regină, către Alteţa Sa Principele Moştenitor, şi către întreaga Voastră, Di­nastie, pe care rugăm Cerul, să o ţie în sfânta sa pază, pentru fericirea poporu­lui Român şi pentru repedea şi statornica răspândire a tutulor luminilor, în patria noastră / A. DIN ŢARA VASLUIU Epileptică înecaţii. — In ziua de 1—2 Octombrie a. c., a dispărut din serviciul d-lui Alex. Hayer, din comuna Ivăneşti, judeţul VasluiU, femeea Marghioala Th. Alexandruţe, tot din zisa comună , găsin­­du-se, în ziua de 10 Octombrie 1­889, în­­necată în un râmnic a stăpânului sâu din apropierea casei. Numita femee suferea de mai mult timp de boala epilepsiei. Cazul s’a comunicat d-lui procuror, care a autorizat înmormântarea. DAMBOVIŢA Lupta cu urşii. —• In ziua de 11 Oc­tombrie a ... pe când locuitorii Ghiţă N. Găsăndrescu, Iosif N. Căsăndrescu şi Niţă Bărligă, din comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, veneau de la Sinaia, s’au în­tâlnit în poiana numită Podul-Curpenişu­­luî, cu doi urşi, dintre cari,unul a fugit, iar cel alt, care părea a fi rănit, a statut pe loc. Numiţii s’aU luat după dânsul, iar ursul înfuriându-se a sărit asupra lui Ghiţă N. Căsăndrescu şi T a trântit jos într’un loc. Atunci Ghiţa a apucat pe urs cu mâna de falcă, Iosef N. Căsăn­drescu a încălic­at pe el apucându’l de u­­rechi, iar Niţă Bărligă T-a lovit de mai multe ori cu un par peste bot până când ’i-a sărit un ochiu , apoi T-au lăsat tot în loc şi au plecat câte­ şi trei locuitorii spre casă. Cei duoi d’ânteiu fiind răniţi grav au fost trimişi în cui­a spitalului ju­de­ţian. Ursul a fost găsit în urmă de Niţă Bărligă, mort şi jupuiat de pele, în locul­­ unde era lăsat de dânsul cu cei doi to­varăşi. TULCEA Opărit. — In ziua de 15 ocptombre a. c., copilul Stanciu, în vârstă de 2 ani şi 4 luni, fiul locuitorului Vasile Malacu, din comuna Jijila, judeţul Tulcea, fiind singur în casă, a răsturnat peste el o tingire cu apă ferbinte, din care cauză, peste 3 ore, a încetat din viaţă. DOROHOIU Arsă cu gaz. — In seara de 11 Oc­tombre a. c., fiica locuitorului Neculai Ivancu, numită Profira, de 25 ani din cătuna Işnovăţ, comuna Rădăuţ, judeţul Doro­­hoiu, turnând gaz în lampă pe când ar­dea fitilul, a căzut câte­va picături pe hainele ei cari au luat foc­­ în zăpăceală, vărsându-se şi lampa peste densa, a fost coprinsă de flăcări fără ca să i se poată da ajutor imediat, căci în casă nu se a­­flau de­cit doi copii mici. Puţin mai târziu sosind o rudă a ei, numit Vasile Eşanu care, voind a stinge focul, n’a a putut reuşi cu toate că ’şi-a fript mâinile într un mod că nu se ştie de se va putea curarisi. Numita Profira, dupe crude suferinţe, a încetat din via­ţă, iar copiii, fiind mai în depărtare de lampă, s-au fript şi ei, însă se pot vin­deca. ----------------------------------------­ INFORMATION! O chestie personală. Astă­zi am primit invitaţiunea înscris a d-lui locot.-colonel Crăiniceanu şi a d-lui căpitan Prezan din geniu, mandatari al d-lor căpitani Rădulescu şi Mânescu, pen­tru a ’mi constitui martori La această invitaţiune am răspuns prin următoarea scrisoare : D-lor locotenent-colonel Gr. Crăiniceanu şi căpitan Const. Prezan. »Am onoare a răspunde invitaţiune! d-voastră ca să ’mi constituesc martori cu scopul de a da satisfacţiune d-lor că­pitani Rădulescu şi Mănescu, că nu pot răspunde intenţiunei d-voastră. Pricinile pentru cari nu socotesc că d-nii Rădulescu şi Mănescu au dreptul la o repara­ţiune sunt următoarele : ( 1) D-nii căpitani mai sus numiţi m’au ofensat cei d’ântâi, printr’o scrisoare pu­ r plap A

Next