Lupta, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 969-992)
1889-11-01 / nr. 969
2 LAPTA ii I fr——-11—nMfmmmmpniwwiiniwniiim-4 directorul ministerului de resbel, d. co- Ionel Poenaru a asigurat de mai înainte pe atentatori că nu vor fi pedepsiţi. Deplângem ofiţerimea care a apucat pe această cale brutală. Vom reveni.* * * Voinţa Naţionala: O agresiune Azi dimineaţă s-a petrecut pe bulevardul Elisabeta Doamna un fapt, care va fi dezaprobat, nu ne îndoim, de toată lumea. D. C. C Bacalbaşa, redactor la Lupta, pe când se ducea la redacţie a fos surprins de 4 căpitani de geniu, d. Mănescu, Rădulescu, Călinescu şi Saegiu, cari l-au atacat, aplicându-i mai multe lovituri în cap şi pe obraz D. Bacalbaşa, fiind avisat că are să i se întâmple aceasta purta în buzunar un revolver spre a se putea apăra; d-sa scoase arma, dar căpitanul Gălinescu îi o luă din mână. A fost o luptă între ofițeri şi d. Bacalbaşa, acest din urmă după ce a fost desarmat, s’a ales şi cu câteva sgârâeturi la mâini. Lumea se adună îndată dar sergenţi de stradă nu interveniră. Căpitanii agresori se suira în birje şi cu revolverul în mână se duseră la comănduire. Toţi cei ce se aflau prezenţi au dezaprobat acest fapt. Orice ar fi fost între d. Bacalbaşa şi martorii d. locotenent Velicu faptul acestor din urmă este de reprobat şi măsuri trebuesc luate. Plângere nu s'a adresat nici unei autorităţi. D. G. Panu, directorul Lupt,??, a cerut numai o audienţă ministrului de rezbel spre a-i supune cazul. Aşteptăm să vedem ce va face d. general Mânu. Românul: * * * Un fapt de cea mai mare gravitate ne a fost comunicat ori, în momentul când puneam ziarul sub presă ! Patru ofiţeri au atacat pe un ziarist şi l’au lovit. Nu vom căuta sa cercetăm dacă d. Bacalbaşa a făcut bine sau rău d’a refuza satisfacţiunea pe care doi din acei ofiţeri îi o ceruse, dacă o persoană, căreia îi refuzi reparațiunea prin arme, este în drept de a recurge la violenţe, nici vom încerca se facem o armă politică, în contra guvernului, din această agresiune. Este însă un fapt asupra căruia întreaga presă e datoare să protesteze, asupra căruia ea trebue să fie solidară, un fapt asupra căruia guvernul trebue să cugete şi să ia grabnice măsuri spre a au be Tttar: rcînol, a&oî, /oomw^inţol* pOl ' li din cele mai primejdioase pentru societate. Douî ofiţeri, având un diferend cu un ziarist, cer ajutorul a douî alţi camarazi, şi în număr de patru, încinşi cu spada, urmăresc pe ziarist şi, pe când acesta «venea la redacţie, se reped asupra sa «dându-l pumni peste cap, iar unul l-a «apucat de mână, ştiind că are un revolver». Aceasta este cel puţin versiunea pe care o dă Lupta şi care, până azi, este confirmată şi de organul guvernului. Ca circumstanţă agravantă, se mai afirmă de Lupta, că ofiţerii pândeau după zidul bisericei Sărindar şi că s’au repepezit pe la spatele ziaristului. Douî directori de ziare, douî deputaţi, d-nii Iancovescu şi G. Panu, afirmă că patru ofiţeri au fost autorii acelei agresiuni şi ei au confirmat faptele chiar ministrului de rezbel. In faţa acestor declaraţiuni, presa e datoare să înregistreze faptul şi să ceară ca rezultatul anchetei să fie imediat, publicat, pentru ca toţi să putem vorbi în deplină cunoştinţă de cauză. Până atunci, stăpânindu-ne indignaţiunea, ne mărginim a face următoarele refleţiuni : cunoaştem personal pe unii din acei ofiţeri şi din relaţiunile noastre dobândisem credinţa că ei nu sunt capabili să ceară ajutorul altor ofiţeri spre a îi rezbuna. Cunoaştem însă şi pe d. Panu şi pe d. Iancovescu, pe cuvântul cărora suntem datori să punem temeia, până ni se va dovedi contrariul. Aştemptăm deci apărarea ofiţerilor,semnalăm d-lui ministru de rezbel, cele ce s’au publicat în toate ziarele de ori seara, în privinţa agresiune!, şi în special următoarele rânduri din Lupta : ‘După informaţiunile precise ce avem, aceşti căpitani au avut autorizarea directorului ministerului de rezbel, d. colonel Poenaru, pentru a comite actul lor.» Semnalăm d-lui ministru de interne faptul că sergenţii de oraş n’au intervenit, şi declarăm întregului guvern că, dacă faptele se vor aderi, şi nu se vor lua aspre măsuri spre a se opri ca ele să se reînoiască, nu ne mai rămâne, nouă ziariştilor, decât un lucru de făcut. Să umblăm şi noi în grupuri de câte patru, cu revolvere în loc de spade, şi să tragem fără sfieală asupra celor cari ne atacă. Dacă guvernul voeşte să dea ţarei acest spectacol, dacă el voeşte să înceapă această luptă de strade, între ofiţeri şi ziarişti, să rămână nepăsător şi lupta va începe.* * * Naţionalul : Sub titlul Un laş atentat iată ce scrie acest organ : O sălbătecie nemaîpomenită în ţara noastră s’a săvârşit astăzi pe bulevardul Elisabeta, de către patru căpitani din arma geniului. Cititorii noştri cunosc deja că confratele nostru Constantin Bacalbaşa de la Lupta, fiind provocat de locotenentul Velicu, martorii sei d-nii I. N. Iacovescu şi Branescu l’a oprit de a se bate cu acel locotenent. Martorii d-lui Velicu, d-nii căpitani Mănescu şi Rădulescu, eşind din limitele ce le impunea o afacere delicata,şi-a permis a publica o scrisoare adresată clientului lor şi prin care insultau într’un mod grosolan pe confratele şi amicul nostru. D. Bacalbaşa le-a răspuns pe aceeaşi cale, făcând dreptate prin Lupta de necuviinţele ce i se adresase din senin de către doui oameni cari fuseseră ţinuţi a fi imparţiali şi liniştiţi. In urma acestei lupte prin presă, căpitanii Mănescu şi Rădulescu găsesc oportun de a părăsi calea pe care intraseră şi trămit martori primului redactor al Luptei. D. Bacalbaşa găsind acest procedeu jignitor presei şi unor înţelepte moravuri, declară în scris şi categoric martorilor, locot.colonel Crăiniceanu şi căpitan Prezan, că d-sa nu poate accepta duelul în asemenea împrejurare. în urma acestor împrejurări, se răspândi zgomotul că ofiţerii în cauză, adică d-nii Velicu, Rădulescu şi Mănescu sunt hotărâţi a-şi căpăta satisfacţiunea pe calea de fapt, şi că vor trage d-lui Bacalbaşa o bătae straşnică. Aceste zgomote au ajuns şi la cunoştinţa poliţiei şi a dlui minitru de război. Confratele nostru a publicat, în Lupta o mică declaraţiune, prin care spunea că în faţa unor asemenea ameninţări va purta armă spre a se apăra. Nimeni însă nu da crezământ acestor zgomote, nimeni nu’şî putea închipui că se pot găsi militari, şi încă de grade înnalte, cari să aibă curagiul de a înfrunta legile ţarei şi de a trece la o atitudine atât de deplorabilă. Ofiţerii de geniu s’au întrunit însă în mai multe rânduri, şi se pare că opiniunile predominătoare au hotărât atitudinea definitivă a ofiţerilor interesaţi direct în această afacere. De două zile se observa de către frecvenţatorii cafenelei de pe bulevard că mai mulţi ofiţeri aşteptau pe cineva fie înaintea cafenelei, fie în curtea bisericei Sărindaru. Astăzi la orele 9 şi jumătate, pe când confratele nostru mergea la redacţiunea Luptei, în dreptul porţei după bulevard a bisericei Sărindaru, se pomeneşte că mai mulţi militari sar pe la spate asupra sa, îl trântesc la pământ, îl calcă cu picioarele, îl lovesc cu săbii, toţi fără deosebire; izbutind a scoate revolverul ce purta, unul din militari îl loveşte cu sabia peste mână şi-l desarmează. Loviturile urmează, pe când lumea de pe strade începuse a se îndrepta spre scena acestei barbarii colosale. Agresorii sunt: căpitanii Mănescu, Rădulescu, Saegiu şi Călinescu. Graţie intervenţiunei publicului, d. Bacalbaşa fu scos din mâna agresorilor, cari se ceportară atunci în direcţiunea comandarifel. Lumea indignată îi conduse într’un albiu de huiduituri, până la poliţie, unda, merse şi d. Constantin Bacalbaşa spre a reclama celor în drept. In această afacere, de o potrivă responsabili trebue să socotim pe d. comandant al pieţei, care având cunoştinţe de aceste fape nu a luat nici o măsură. Responsabilităţile se urcă şi mai sus, căci este nnexplicabil cum d-nii Rădulescu şi Mănescu au putut lipsi 10 zile de la corpul lor din Focşani. Şi dacă ar fi să credem oaricaii şoapte, în astă gravă afacere nu ar fi străini unii funcţionari superiori de la ministerul de rezbel. Se dovedeşte acum cui se cuvenea să vorbească în numele onoare!! Este colosal ca patru ofiţeri, dintre cari d-nii Călinescu şi Saegiu cu totul neamestecaţi în afacere, să atace pe la spate şi în aşa mod barbar pe un singur om!.. Ceremd-lui ministru de razboiu să ia grabnice şi cele mai severe mesuri contra vinovaţilor, şi suntem încredinţaţi că nu se va găsi nimeni cam să nu înfiereze asemenea brutalităţi şi să nu simtă cât de mare necesitate este pentru societatea româna de a se pune pentru totdeauna capăt unor scene atât de deplorabile. .----------------------------------- DIN AFARA Legea contra socialiştilor Parlamentul german a discutat în prima cetire proectul de lege propus de guvern, care tinde a se face definitivă legea contra socialiştilor de la 1878. Aceasă lege a dat naştere la nişte discuţii foarte violente. Deputatul socialist Singer a spus de la începutul desbaterilor că tot sistemul de legislaţie contra socialiştilor este o ruşine pentru guvern şi pentru Camera carel-a votat. Toţi democraţii şi socialiştii au criticat cu multă asprime legea, iar celelalte grupuri au exprimat serioase neîncrederi şi au propus modificări importante. D. Herrfurth, ministru de interne, care a luat parte la aceste dezbateri, a declarat că a dat autorităţilor ordine precise în privinţa purtărea lor şi mai ales în cestia oprirei întrunirilor publice, care cestie a făcut obiectul celor mai vii protestări în sânul parlamentului. Această declaraţie a ministrului de interne a făcut o bună impresie asupra deputaţilor, ea a fost de scurtă durată, căci d. Herrfurth a adăugat, că luând aceste măsuri, n’a făcut decât să urmeze linia de conduită a predecesorului său d. Futtkamer. Se ştie că acest fost ministru, depărtat de reposatul împărat Frederic, a fost unul din cei mai impopulari miniştru. Rezultatul final este că acest proect a fost înapoiat comisiei spre a-l studia din nou. Este sigur că i se va aduce foarte radicale modificări. Să spune că la discuţia care va avea loc la a doua citire va lua parte şi prinţul de Bismark. Nimeni nu-şi poate închipui ce noi argumente va putea aduce cancelarul, pentru a putea hotărâ pe deputaţi să admită acest proect monstruos, fără a li se aduce însemnate modificări. Cu toată intervenţia cancelarului însă, este sigur că proectul guvernului nu va fi primit. Chiar centru şi liberalii naţionali s’au arătat foarte scrupuloşi în privinţa garanţiilor pe cari să le dea guvernul, înainte de a i se da în mână această lege, menită să devie una din cele mai teribile arme în mâna guvernului. Ar fi într’adevăr ceva monstruos ca parlamentul german să dea aprobarea sa unei legi escepţionale atât de monstruoasă, care ar pune în cea mai mare nesiguranţă pe toţi cetăţenii imperiului german, cari odată cu votarea acestei legi s’ar găsi în modul cel mai absolut la discreţia agenţilor poliţiei. Votarea acestui proect de lege ar forma o tristă pagină în istoria parlamentului German şi ar fi mai mult decât o ruşine pentru guvernul care a propus-o şi pentru parlamentul care ar vota-o ; ea ar fi o ruşine pentru timpul în care trăim. Discursul lordului Salisbury (Prin fir telegrafic). Londra, 11 Noembrie 1889. Ziarele dau o versiune mai întinsă a discursului lordului Salisbury la banchetul dat în onoarea Lordmairului. Lord Salisbury a felicitat pe lordul-mair că alegerea sa coincide cu întoarcerea unei prosperități comerciale ce lipsea de mult. Vorbind în urmă de neînţelegerea între capitalul şi muncă, oratorul zice că ambele părţi ’şi au o mare respundere tulburând mersul marei industrii enezeşti chiar în momentul când concurenţa srăină e cea mai vie. In cea ce priveşte Irlanda, guvernul nu se gândeşte de loc a schimba politica sa în sensul de home rule. Cât pentru cestiunile streine, acea a Africei preocupă mai mult decât oricare altă, pe statele europene. Toate ţările printre cari şi Englitera se întrec în generositate în silinţele lor pentru civilizarea Africei. Trei companii fondate de curând, au început cu sorţi de izbândă, opera lor civilisătoare. Lord Salisbury aminteşte cu satisfacţie că conferinţa antisclavagistă se adună anul acesta la Bruxel. Ea va face epocă în istoria lume. Oratorul felicită pe Sultanul Zanzibirului pentru decretul pein care dă libertate sclavilor. Acest acti-atrage bine-cuvântările lumei întregi. In privinţa Egiptului, lord Salisbury zice, că primejdia de invasiune mai există, învingerea lui Emin-Paşa probează că Califul mai dispune de foarte însemnate momentul de a deşerta Egiptul şi a veni încă acest moment va fi apropiat sau de ■ purtat după cum celelalte puteri vor ajuta sau vor împedica pe Englitera în măsurile sale de desvoltare a prosperităţii Egiptului. Dificultăţile din Creta ajung spre sfârşit. In timpul de faţă nu există altă cestiune care ar putea să neliniştească Europa. Politica engleză în privinţa contimentului european şi a Mediteranei e cunoscută de toată lumea, e o politică de pace şi de menţinere de Statu-quo. Ifimie n’ar fi mai fatal de cât mărirea teritorială a uneia din Puteri, ea ar provoca desigur o catastrofă repede. In cea ce privește pe Englitera, ar fi o nebunie, ar fi cu neputință de a o lega pentru viitor prin demersuri speciale. INFORMATIV IN terne a făcut astazi o lungă vizită d-lui Lascar Catargiu Se vorbeşte despre numirea d-lui I. M. Râmniceanu, actual ajutor de primar, în funcţiunea de secretar general al ministerului domeniilor. D. Râmniceanu se va retrage mâine de la Primărie. D. Gr. Olănescu, director general al vămilor, se ocupă cu proiectul, pentru modificarea tarifului autonom. Proectul va fi terminat peste câteva zile. ■fr D. C. Boerescu, ministru instrucţiei publice, a semnat un decret,pentru mai multe numiri şi înaintări în personalul interior al ministerului. X In cercurile guvernamentale se vorbeşte cu oarecare insistenţă de intrarea în cabinet a d-lor Triandafil şi A. D. Heiban- Aceasta cu o concesiune făcută d-lor Al. Lahovari şi Manu. Dacă aceasta, se adevereşte atunci cestiunea dizolvărei rămâne a se discuta din nou. X Astăzi a venit înaintea consiliului de rezbel din Capitală procesul sub-locotenentului Macri, acuzat că a atacat pe calea Victoriei pe d-na dr. Thor şi a ultragiat din exerciţiul funcţiei pe un sergent de oraş. Consiliul era presidat de d. colonel Budişteanu. Prevenitul era asistat de d-n. avocat Costa-Foru și de căpitanul în retragere Manolescu. Partea civilă era asistată de d. avocat Al. Constantinescu. Constatându-se că lipsesc mai FOIŢA ZIARULUI «LUPTA.• — 1 Noembrie 1889. •— _ . t. iii ALBERT DELPÎT CU PASIUNE XVII. — {urmare) — Aci totul e elegant şi graţios , trebue să mergi mult mai departe în spre Spania pentru ca să găseşti acele părţi grandioase şi violente pe cari le-a ilustrat legendele Saracine. De o dată drumul să precipită şi să arunce într’un abis. Câmpieie dispar şi voiagiorul străbate păduri roşii, semănate de arbori giganţi cu foile colorate purpuriu. Te rescobori în vale. Casele mici ale locuitorilor, câmpul acoperit de iarbă prin care oi, vaci, cai, alergau , ici şi colea câteva case burgheze cu înfăţişarea vulgară, clădite cu iconomie de oimenii din Bayonne sau din Mont de Marsay. Drumul ceteşte : aci e marele orăşel Ustarez, clădit în lungime, cu edificiile sale de formă exotică, în cari se adăpostesc coloniele engleze şi americane. In câmpie şerpueşte Niva, răsucită de zece ori, desfăşurând în cute capriţioase o lungă panglică argintie. Din distanţă în distanţă, să ridică un tunel pe un drum fără sine, care naşte râsul ţăranilor. Sunt atâţea ani de când se făgădueşte un drum de fier acestor oameni. La o depărtare oarecare de Ustaritz se zăresc numeroase vile ascunse prin portocali şi salcâmi. Numeroşii Jankees s’au abătut de asemenea peste acest frumos orăşel Cambo, care este una din capitalele teritorului basc. Aci, peisagiul e mult mai aspru. Regăsim Niva ale căreia valuri se reped spre Adour. Malurile îi sunt acoperite de stejari imenşi, de frasini, de ulmi etc. In dreapta şi în stânga coline. La est drumul către Saint- Jean-pied-de-Port. In faţă orăşelul, ale cărui case ce întind de la cel mai înalt vârf până în fundul celei mai profunde văi. Intr’o parte un castel ascuns între frunze se îndreptează către râul murmurător. O alee de plante pleacă din drum şi se înfundă în peronul casei. Aci veniseră Edmond şi Genevieva să petreacă primele săptămâni ale amorului lor. Refugiaţi de o lună în acest cuib înîncăntător, ei se lăsau să fie adormiţi de cântarea viselor lor. Nici o vizită. Nimeni de prin împrejurimi nu’l cunoştea. La această epocă a anului sezonul abia începea la Biarritz ; nici un parisian nici o parisiană nu veni să tulbure singurătatea acestor doi amorezaţi. In fiecare zi, foarte de dimineaţă, eşeaiă călări şi se înfundau în munţi. Cavalerul şi amazona dejunau după întâmplare unde puteau fără să facă mofturi, ai atâta poftă de mâncare când săruţi mult ! Aceste plimbări erau pentru el adevărate refugii. Se întorceau pe la trei ceasuri îmbătaţi de acel aer curat şi de parfumul câmpului. Apoi răcoriţi prin bae se închideau şi nu mai eşeau până a doua zi. In această după prânz, ei vorbeau în fundul grădinei, lungiţi pe iarbă. Edmond îşi rezema capul pe genuchii Genevieve. — Da, d-le, spunea aceasta cu veselie, sunt foarte nemulţumit de d-ta. — Oh ! oh! aşadar o scenă ? — O adevărată scenă. Mai poftim încă odată să te uiți la o femee, cum te uitai mai adineauri la voiagioră ! El veniseră de la Pas de Roland, unde întâlniseră o familie engleză, care făcea escursiuni. Edmond isbucni de râs și se așeză lîngâ ea. — Ce tu ești pînă într’atît de geloasă ? — Nu ’ți-am spus'o chiar în ziua în care ne-ara cununat. — Foarte bine, dar și gelozia trebue să se rezeme pe ceva. — Vorbești ca un copil. — Da, bătrînă doamnă ! — Nu glumi. Când e vorba de sentiment, cea mai tânără e mai învățată cu cel mai hîrjit. Gelozia n’are nevoe de motive pentru a se naște şi a se mări în inimă. Ea există în stare latentă ; este o îngrijire secreta care te torturează fără să ştii pentru ce. Geloasă? Dar simt în fiecare oră din zi. Geloasă de femeile pe cari le ai cunoscut şi le-ai iubit, de toate acelea cărora tu le-ai spus cuvinte de dragoste înainte de a mă lua. Este absurd, o ştiu, nu pot face însă nimic. Şi dacă nu m’aşi teme că ’ţi aşi fi displăcută, sau că te a’şi turmenta !... Dar mă stăpânesc, mă urmăresc , altfel... — Intr’adevăr, tu eşti cel mai nostim dintre ţărani ! Amorul Genevieve! crescu cu toate fericirile pe cari le gusta. Educaţia tinerelor fete, le prepară azi, de la pubertate, pentru plăcerile şi datoriile cari le aşteaptă în viaţă. Marele necunoscut care îngrozea pe logoditer şi, de altă dată, înveseleşte pe contimporanele noastre. Când se mărită, ele ştia ce face. Pentru ele bărbatul este un tovarăş, nu un stăpân. Desigur, el va fi iniţiatorul în actul dragostei, dar micul lor creer, foarte puţin încărcat de chimere, nu visează un ideal imposibil. Este adevărat că Genevieva a avut norocul să ia un bărbat rar, care înţelegea existenţa într’un mod foarte modern. — Noaptea nuntei nu este decât un rest de sălbăticie, spunea un filosof parisian. Nu-mi vorbi de acel sălbatec, care din prima zi apucă brutal pe o virgină ! Castă sau nu în gândiri, noua măritată, păstrează în inima ei o comoară de iluzii. Bărbatul inteligent cucerește pe femeia sa dar nu o violează! Sărutările ingenioase, mângâerile savante, trebue să conducă încetul cu încetul pe această mică creatură până la expresia complectă a poftei îndeplinite. Ea tot va suferi acea usturime a durerei fizice, care o metamorfozează în femee. Dar cel puţin nu va suferi durerea morală. Şi dacă ea este într’adevăr amoroasă, dacă nu e un temperament cu dăsăvârşire rebel sensaţiunei, ea va savura în curând profundele delicii pe cari cea mai mare parte din femei nu le cunoaşte nici o dată ! (Va urma)